Sfântul Cuvios Maxim Grecul (21 ianuarie)

(Sursă: http://artinvestment.ru/content/download/news/20081224_staroobryadci_maxim_grek.jpg)

Sfântul Maxim Grecul a fost fiul unui demnitar grec bogat din oraşul Arta (în Epir). El a primit o educaţie foarte bună. În tinereţe a călătorit mult şi a studiat limbile străine şi ştiinţele (i.e. disciplinele intelectuale) în Europa, la Paris, Florenţa şi Veneţia.

Întorcându-se în ţara natală, el a plecat la Muntele Athos, devenind călugăr la Mănăstirea Vatopedu. A studiat cu entuziasm manuscrisele vechi lăsate la Athos de împăraţii bizantini Andronicus Paleologul şi Ioan Cantacuzino (amândoi s-au călugărit).

În această perioadă, Prinţul Vasile al III-lea al Moscovei (1505-1533) a vrut să facă un inventar al manuscriselor greceşti şi al cărţilor mamei sale, Sofia Paleologhina, şi a cerut Protos-ului Sfântului Munte, egumenului Simeon, un translator. Sfântul Maxim a fost ales să meargă la Moscova fiindcă el studia încă din tinereţe cărţile vechi bisericeşti. Ajuns la Moscova, i s-a cerut să traducă în slavonă cărţile patristice şi liturgice, începând cu Psaltirea adnotată. Sfântul Maxim a încercat să-şi îndeplinească sarcina, dar cum slavona nu era limba lui maternă, există anumite neconcordanţe în traducerile sale.

Mitropolitul Varlaam al Moscovei a apreciat foarte mult munca Sfântului Maxim, dar când Scaunul Moscovei a fost ocupat de Mitropolitul Daniel, situaţia s-a schimbat.

Noul Mitropolit i-a cerut Sfântului Maxim să traducă în slavonă Istoria Bisericii scrisă de Theodorit al Cyrului. Sfântul Maxim a refuzat categoric această însărcinare afirmând că „în această istorie sunt şi scrisori ale ereticului Arie şi acesta poate fi un pericol pentru cei mai puţin învăţaţi”. Acest refuz a cauzat o ruptură între Maxim şi Mitropolit. În ciuda diferendelor ivite, Sfântul Maxim şi-a continuat munca de luminare spirituală a ruşilor. El a scris scrisori împotriva musulmanilor, catolicilor şi păgânilor. A tradus Comentariile Sfântului Ioan Hrisostomul la Evangheliile lui Matei şi Ioan. A scris şi câteva lucrări proprii.

Când marele Prinţ Vasile a vrut să divorţeze de soţia lui Solomonia din cauza neputinţei ei de a avea copii, neînfricatul Maxim i-a trimis acestuia lucrarea sa „Capitole instructive privind dreapta credinţă”. În această lucrare îi arăta prinţului că nu trebuia să cedeze patimilor cărnii. Prinţul nu l-a iertat niciodată pentru această îndrăzneală şi l-a întemniţat pe Sfântul Maxim. Din acel moment, o etapă nouă, plină de multă suferinţă începe în viaţa monahului.

Greşelile de traducere din lucrările sale au fost privite ca deliberate şi intenţionate denaturări ale textului. A fost greu pentru el în închisoare, dar în suferinţele sale, el a câştigat mila Domnului. Un înger i s-a arătat zicându-i: „Îndură, Avvo! Prin această durere trecătoare vei fi eliberat de chinurile veşnice”.

În închisoare, Bătrânul a scris cu cărbune pe perete un canon al Sfântului Duh, care şi în ziua de azi se citeşte în Biserică: „Aşa cum Israel a fost hrănit cu mană în pustie, la fel, Doamne, umple sufletul meu cu harul Tău prin care să slujesc întotdeauna Sfintei Treimi …”.

După şase ani, Sfântul Maxim a fost eliberat şi trimis la Tver. Acolo a trăit sub supravegherea binevoitorului episcop Acachie care s-a purtat cu grijă faţă de nevinovatul suferind. Sfântul a scris atunci în autobiografia sa: „Cât am fost suferind în închisoare m-am consolat şi întărit cu răbdare.” Şi încă câteva cuvinte din acest text viu: „Nici durerea, nici întristarea, dragă suflete, nu au fost pe nedrept, pentru că acestea a trebuit să le înduri spre binele tău.”
Numai după 20 de ani petrecuţi la Tver, s-a hotărât că Sfântul Maxim poate fi eliberat şi-i poate fi ridicată excomunicarea. Sfântul Maxim, deja de 70 de ani, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej. Deşi oprimarea şi munca grea şi-au lăsat urmele asupra sănătăţii sale, spiritul i-a rămas viu, iar el şi-a continuat munca. Împreună cu slujitorul şi ucenicul său, Nil, sfântul a tradus Psaltirea din greacă în slavonă.

Sfântul Maxim a trecut la cele veşnice pe 21 ianuarie 1556. A fost îngropat lângă zidul de nord-vest al bisericii Sfântului Duh din Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie. Multe minuni au avut loc la mormântul Sfântului Maxim. Un tropar şi un condac au fost compuse în cinstea sa. Sfântul Maxim este pictat într-o icoană din Sinaxarul sfinţilor din Radonej (6 iulie).

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

+ * + * +

Moaştele Sfântului Maxim Grecul, aflate în Lavra Sfintei Treimi a Sfântului Serghie de Radonej, în apropiere de Moscova

(Sursă: http://1.bp.blogspot.com/_ASqx3rv5R7Q/Sw_sCrS1BGI/AAAAAAAAAPo/9VQ8E27pXOc/s1600/%D0%9C%D0%B0%D0%BA%D1%81%D0%B8%D0%BC.jpg)

Aflarea moaştelor Sfântului Maxim

(Sursă: http://www.vsetsaritsa.ru/dsQsdsEn&mode=articles&option=targetcontent&fao=core&id=1060&cur=art4.662906277.582119.jpg)

+ * + * +

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/c/c5/Maximgrek.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1338/s1338001.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1338/s1338004.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1338/s1338005.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1338/s1338015.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1338/s1338012.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1338/s1338006.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1338/s1338013.jpg)

(Sursă: http://ignatysestry.ru/upload/information_system_22/4/4/7/item_447/information_items_447.jpg)

Anunțuri
Published in: on 18 Ianuarie, 2011 at 20:06  Comments (2)  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/01/18/sfantul-cuvios-maxim-grecul-21-ianuarie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. […] bogată, care mai târziu fu rânduită, din porunca fiului ei, Vasile al III-lea (clic aici), de sfântul cuvios Maxim Grecul (clic aici, pomenit la 21 ianuarie). Odată cu vasta bibliotecă, aduse la Moscova şi această […]

  2. […] care mai târziu fu rânduită, din porunca fiului ei, Vasile al III-lea (clic aici), de sfântul cuvios Maxim Grecul (clic aici, pomenit la 21 ianuarie). Odată cu vasta bibliotecă, aduse la Moscova şi această […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: