Sfântul Cuvios Isaac Sirul (28 ianuarie)

Acesta s-a născut în Ninive, fiind de neam sirian. Din fragedă tinereţe intră împreună cu fratele său după trup în mănăstirea Sfântului Apostol Matei din apropierea Ninivei. Deprinzându-se cu ostenelile nevoinţei, simţi crescând în lăuntrul său dorul după liniştea pustiei. Deci, plecând departe de mănăstire se sălăşlui într-o chilie singuratică şi liniştită.  Primind chemare de sus pentru treapta arhierească, părăsi pustia de al cărei dor ardea inima sa şi primi hirotonia de episcop al Ninivei, căci nu trebuia să ascundă lumina sub obrocul pustiei, ci să o pună în sfeşnicul păstoririi pentru a răspândi razele ei până departe. Însă aceasta s-a întâmplat pentru scurt timp, căci după numai cinci luni, văzând că viaţa lui, obişnuită cu liniştea, nefrămâtată şi netulburată, urma să fie împrăştiată şi tulburată de griji, părăsi scaunul episcopal retrăgându-se acolo unde inima sa pururea dorea, în chilia lui iubită din pustie, în care a rămas până la fericita sa adormire.

Sfântul părinte s-a tăinuit până în sfârşit, însă din rânduiala lui Dumnezeu ne-au rămas scrierile sale de o rară frumuseţe şi adâncime.

+ * + * +

„Aproape toată opera este un poem spiritual de o negrăită frumuseţe.” (Pr. Dumitru Stăniloae)

+ * + * +

Cuviosul Paisie Aghioritul vorbind cu duhovnicul său, părintele Tihon pustnicul, despre sfântul Isaac Sirul:

„Într-o zi m-a întrebat:

– Tu, fiule, ce cărţi citeşti?

– Avva Isaac, i-am răspuns.

–  Măi, măi, măi, fiule, sfântul acesta este mare! Avva Isaac nu omoară nici măcar un purice.

Prin aceasta Stareţul voia să accentueze marea sensibilitate a sfântului.”

+ * + * +

Pe marele sfătuitor al liniştii celei după lege şi al vederii celei nerătăcite luminat ajutător, pe al Ninivei înţeleptul şi îndumnezeitul ierarh, şi frumuseţea Siriei, şi odrasla ei, şi vasul cel curat al dumnezeiescului Duh să-l lăudăm, pe Isaac preavestitorul şi slăvitul! (Condacul Sfântului)

+ * + * +

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos a Sfântului Isaac Sirul (clic aici)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1061/s1061001.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1061/s1061004.jpg)

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1061/s1061002.jpg)

Anunțuri
Published in: on 26 Ianuarie, 2011 at 14:10  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/01/26/sfantul-cuvios-isaac-sirul-28-ianuarie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. […] de deveghepatriei – Părinte, Avva Isaac spune că în vremea rugă­ciunii trebuie să te simţi ca un copil? – Da, dar să te simţi că […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: