Icoana Maicii Domnului Divnogorska (5 februarie)

(Sursă: http://www.cirota.ru/forum/images/34/34928.jpeg)

 Această icoană a Maicii Domnului poartă numele mănăstirii Divnogorsk din Voronej.  Aceasta a fost adusă la sfârşitul veacului al XV-lea din Sicilia de către doi monahi, Xenofont şi Ioasaf . Aceştia veniră în Rusia şi întemeiară mănăstire pe un mal ridicat al Donului, aproape de întâlnirea cu râul Tika Sosna (Pinul tăcut).

Cuvioşii părinţi se aşezară aici să vieţuiască într-o peşteră (unde mai târziu va fi biserica Sfântului Ioan Botezătorul) unde săpară mică biserică în care aşezară icoana Maicii Domnului adusă cu dânşii. Tot aici ei şi-au aflat fericitul sfârşit.

Cinstirea icoanei a început în anul 1831, în vremea holerei. În Korotoiak, la 7-8 verste de mănăstire, Maica Domnului aşa cum este pictată în această icoană apăru în vis unei bătrâne, Ekaterina Kolomenska, cerând să se sâvărşească înaintea ei slujbă. Icoana făcătoare de minuni fu adusă în Korotoiak şi după terminarea slujbei, holera încetă.

Prin mijlocirea Maicii Domnului, oraşul Ostrogojsk a fost de asemenea izbăvit de holeră. Locuitorii celor două oraşe au mai fost izbăviţi de aceeaşi epidemie de Maica Domnului şi în anii 1847 şi 1848, în urma procesiunii cu icoana făcătoare de minuni.

Se spune că ziua de prăznuire pe 5 februarie a icoanei a fost pusă chiar de cuvioşii părinţi Xenofont şi Ioasaf.

(Sursă: http://www.cirota.ru/forum/images/37/37849.jpeg)

 

Peştera icoanei, gravură din veacul al XIX-lea

Pelerini la icoană, fotografie de la sfârşitul veacului al XIX-lea

La intrare în peşteră

 

 

 

 

 

Nivelul de sus al bisericii

(Sursa celor de mai sus: http://pro-speleo.ru/blog/divnogore_bolshie_divy_i_shatrishhe/2010-03-09-31)

 

 (Sursa celor de mai sus: http://www.liveinternet.ru/tags/%E4%E8%E2%ED%EE%E3%EE%F0%FC%E5/)

 

(Sursă: http://www.geocaching.su/photos/areas/1650.jpg)

 

(Sursa celor de mai sus: http://www.liveinternet.ru/tags/%E4%E8%E2%ED%EE%E3%EE%F0%FC%E5/)

Anunțuri
Published in: on 4 Februarie, 2011 at 17:05  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/02/04/icoana-maicii-domnului-divnogorska/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: