Sfântul Cuvios Erasmie sau Erasm de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (24 februarie)

Sf Cuv Erasm sau Erasmie de la Lavra Pesterilor din Kiev, Ucraina 1.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Acest sfânt părinte, pe când era bogat şi slăvit în lume, dărui întreaga sa avere pentru ridicarea şi împodobirea bisericii Maicii Domnului de la Lavra Peşterilor, apoi el însuşi deveni monah acolo, începând a-şi împodobi sufletul cu virtuţi ca pe o biserică a Sfântului Duh.

Din înţelepciunea cea de nepătruns a lui Dumnezeu, sfântul părinte fiind ispitit de diavol că în zadar îşi cheltuise averea sa pentru sfântul locaş al Domnului, căzu în lenevie şi nepăsare. Nici mângâierile stareţului, nici sfaturile fraţilor nu reuşiră să izgonească întunecimea ce-i cuprinsese sufletul. Văzând zădărnicia cuvintelor lor, stareţul şi obştea încetară a-l mai povăţui şi începură a se ruga pentru dânsul.

Astfel, într-una din zile, sfîntul Erasmie fu cuprins de o boală cumplită şi curând ajunse pe patul morţii, petrecând inconştient vreme de şase zile. În a opta zi însă, îşi reveni în simţiri şi grăi fraţilor:

– În timp ce diavolul aştepta cu bucurie sfârşitul meu, mi-au apărut în faţă părinţii noştri Antonie şi Teodosie şi mi-au spus:

– Frate, ne-am rugat pentru tine Domnului. Iar Acesta, ca un milostiv, ţi-a mai dat vreme de pocăinţă.

Apoi, am văzut-o pe Maica Domnului care mi-a spus:

– Erasmie! Pentru că ai împodobit biserica mea şi ai înfrumuseţat-o cu minunate icoane şi vase de preţ, am mijlocit pentru tine către Fiul meu. Te voi răsplăti pentru fapta ta. Pentru că pe săraci întotdeauna îi veţi avea în preajma voastră şi întotdeauna îi veţi ajuta. Biserica mea însă, o singură dată se zideşte şi se împodobeşte. Ridică-te acum, pocăieşte-te din adâncul sufletului pentru păcatele tale şi primeşte schima monahală cea mare. Peste trei zile te voi lua lângă mine, pentru că ai iubit podoaba casei mele.

(Sursă: http://www.pravenc.ru/)

Îndată sfântul Erasmie se ridică şi merse în biserică  unde primi din mâna stareţului schima mare, apoi se retrase într-o chilie nemaivorbind şi petrecând în neîncetată rugăciune şi lacrimi de pocăinţă, până ce plecă liniştit la cele cereşti.

La vremea rânduită de Dumnezeu, trupul său fu aflat nestricat răspândind bună mireasmă şi izvorând mulţime de minuni până astăzi.

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Erasm sau Erasmie

(Sursă: http://www.pravenc.ru/)

+ * + * +

Viața Sfântului Erasm sau Erasmie poate fi aflată în:

Patericul Lavrei Pesterilor din Kiev+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/)

Published in: on 23 Februarie, 2011 at 22:57  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/02/23/sfantul-cuvios-erasmie-sau-erasm-de-la-lavra-pesterilor-din-kiev-ucraina-24-februarie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. […] Sursa: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/02/23/sfantul-cuvios-erasmie-de-la-lavra-pesterilor-din-kie… […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: