Sfântul Nicolae Planas, preot, Grecia (2 martie)

(Sursă: http://4.bp.blogspot.com/_KQBESvxm1UU/S4lk7y8JXgI/AAAAAAAABA0/NoFLHZiBKxg/S1600-R/!!nikolaos_planas3.jpg)

Acesta s-a născut în insula Naxos din părinţi binecredincioşi primind la botez numele Nicolae. Din fragedă pruncie a avut o aleasă înclinaţie spre cele duhovniceşti, fiind adesea găsit în paraclisul Sfântului Nicolae aflat pe moşia părinţilor unde înfăşurat într-un cerşaf petrecea timp îndelungat cântând toate cântările bisericeşti ştiute de dânsul.

După adormirea tatălui său, pe când Nicolae avea 19 ani, se mută împreună cu mama şi sora sa în Atena, iar la vârsta de 28 de ani se căsători, dobândind un copil. În 1879, fu hirotonit diacon, iar în 1884, preot.

După plecarea soţiei sale la cele veşnice, vreme de 50 de ani, a liturghisit zilnic, timp în care nu s-a îmbolnăvit niciodată, de la 8 dimineaţa până la 2 sau 3 după-amiaza. Frânt de oboseală, mergea pe la casele celor apropiaţi ai săi şi se odihnea puţin aşezat într-un fotoliu. Seara, la ora 9, ajungea la una dintre biserici unde începea privegherea. Mânca în fiecare zi seara, iar în toate posturile mânca fără untdelemn. De praznice cânta paraclisele lor până la Odovanie.

Bucuria şi viaţa sa au fost să slăvească pe Dumnezeu ziua şi noaptea, să săvârşească Liturghii, privegheri, Vecernii, Paraclise, agheasmă, Sfinte Masluri, Parastase. Diferitele bisericuţe unde liturghisea sfântul părinte erau pentru mulţi mângâiere şi scăpare.

Ani întregi purta cu sine pomelnicele primite în fiecare zi. Din nemăsurata sa iubire pentru cei trecuţi la cele veşnice, avea pomelnice îngălbenite de vreme la care adăuga mereu altele pe care le citea cu purtare de grijă părintească la fiecare Liturghie. Astfel, prin râvna sa, mulţi vor fi dobândit loc în Împărăţia Cerurilor.

Ajuta familii nevoiaşe, văduve, orfani, mai ales pe văduvele tinere, deoarece sărăcia le împingea la stricăciune, tineri pentru a-şi plăti studiile. Şoferii de taxiuri îl duceau fără bani ştiind că cel care îl ducea pe sfântul părinte se bucura de mult câşting în ziua aceea.

Din tot ce făcea şi vorbea, se vedea că nu are nici o idee despre sfinţenia sa, căci lacrima pentru păcatele lui nu lipseau din ochii lui, deşi încerca să trăiască ascuns şi singur.

Toate neajunsurile primite de la oameni le primea cu îndelungă răbdare, tăcere şi rugăciune, Dumnezeu de multe ori săvârşind minuni cu nevoitorul său plin de simplitate.

Astfel petrecu sfântul părinte o jumătate de veac, fără zgomot, neştiut de nimeni, însă avându-i în inima sa pe toţi, făcând din inima Atenei adevărată pustie şi umplând-o cu mireasma rugăciunii precum sihaştri de odinioară pustia.

În anul 1932, plecă la cele veşnice, fiind îngropat, iar la vreme rânduită fiind aflat nestricat, răspândind bună mireasmă şi savarsind mulţime de minuni celor ce i se roagă cu credinţă.

Trecerea sa în rândul sfinţilor s-a săvârţit la 23 iulie 1992.

+ * + * +

Părinte de trei ori fericite, slujitor neobosit al tainelor celor sfinte, priveghetor neobosit la rugăciune şi liturghisitor plin de râvnă al Jertfei fără de sânge, stâlp al răbdării şi al sărmanilor Părinte, pildă de smerenie şi pentru lume rugător fierbinte, nu înceta Nicolae Sfinte, milostiv a-L face pe Cerescul Părinte, pentru sufletele noastre cele prihănite.

+ * + * +

Paraclisul Sfântului Nicolae Planas

Documentar despre Sfântul Nicolae Planas (video, în limba greacă, clic aici)

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

+ * + * +

Moaştele Sfântului Nicolae Planas, Grecia

(Sursă: http://www.rel.gr/photo/albums/userpics/10039/normal_agnikolas.JPG)

Moaştele Sfântului Nicolae Planas aflate în Biserica Rusă din Bucureşti

(Sursă: http://amfostacolo.ro/FOTO/GENUINE/d005/5894/6186_15607_15.jpg)

+ * + * +

Sf Nicolae Planas (foto noi) 1

(Sursă: http://www.rel.gr/photo/displayimage.php?album=138&pos=0)

Sf Nicolae Planas (foto noi) 2

(Sursă: http://www.rel.gr/photo/displayimage.php?album=138&pos=14)

(Sursă: http://1.bp.blogspot.com/-8soZIq5_6hA/TV0820x0_eI/AAAAAAAACuo/0fqHdiX4uVE/s1600/papa+nicholas+planas+photo.jpg)

+ * + * +

Biserica Rusă din Bucureşti

(Sursă: http://static.panoramio.com/photos/original/40865367.jpg)

Anunțuri
Published in: on 1 Martie, 2011 at 23:10  Comments (1)  
Tags: , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/03/01/sfantul-nicolae-planas-preot-grecia-2-martie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. […] Sursa: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/03/01/sfantul-nicolae-planas-preot-grecia-2-martie/ […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: