Sfântul Nou Mucenic Teodor Bogoialenvski, ieromonah, Rusia (6 iulie)

(Sursă: http://www.fond.ru/userfiles/person/542/full_1251017666.jpg)

(Sursă: http://www.fond.ru/userfiles/person/542/full_1251017293.jpg)

Acesta se născu pe 26 decembrie 1905, în Teheran, în familia unui consul rus aflat în Persia. La 19 ianuarie 1911, tatăl său fiind ucis de perşi, soţia sa, Olga Petrovna, cu cei trei copiii ai săi reveniră în Sankt Petersburg.

Oleg intră la şcoala profesională. După revoluţie, Petrogradul fu cuprins de o cumplită foamete, pricină pentru care Olga nu mai putu să îşi îngrijească copiii. Atunci fratele Olgăi, Alexandru Nechaiev îşi luă cele şapte surori în Saratov. Însă în 1921 foametea cuprinse şi Saratovul. Oleg reuşi să îşi găsească de lucru pentru a-şi putea întreţine familia, însă nu peste multă vreme făcu reumatism articular, fiind nevoit să părăsească locul de muncă.

Alexandru N. fiind transferat la Moscova, în 1922, la invitaţia lui, Olga împreună cu familia sa merseră la Moscova unde primiră o cameră, vieţuind mai mult decât modest. În 1923, Oleg reuşi să intre la Facultatea de Medicină din Moscova. În vremea aceea, începu a se implica în mişcarea de ajutorare a persoanelor fără adăpost. În ciuda îngrijorării sale, Olga încuviinţă în cele din urmă strădaniile fiului său de a ajuta pe cei nevoiaşi, căci ea îşi crescuse copiii în evlavia şi dragostea de cele ale Bisericii. Aceasta obişnuia să spună:

– Orice ţi s-ar întâmpla, nu uita că toate sunt din voia lui Dumnezeu!

În 1926, Olga Petrovna se îmbolnăvi grav, pricină pentru care Oleg fu nevoit să se angajeze ca funcţionar. În anul următor, Olgăi îi sosi ceasul curmării tuturor grijilor şi istovirilor sale, dându-şi sufletul în mâinile Domnului. În acelaşi an, Oleg trebui să îşi satisfacă stagiu militar. În timpul armatei, el nu îşi ascunse credinţa sa, fapt observat de autorităţi care îl condamnară la 5 zile de celulă.

După întoarcerea din armată, Oleg începu să participe la slujbele Mănăstirii Visokopetrovski al cărui stareţ era pe atunci arhiepiscopul Bartolomeu Remov (al cărui chip poate fi văzut aici, clic), care îl binecuvântă să fie îndrumat în viaţa duhovnicească de arhimandritul Nichita Kurocikin. În vara anului 1929 mănăstirea fu închisă, iar obştea se mută în Biserica parhohială Sfântul Serghie, unde începu slujirea după rânduiala monahală. Aici, Oleg se hotărî să îşi dăruiască viaţa lui Dumnezeu şi să intre definitiv în mănăstire.

La 4 noiembrie 1930, Oleg îmbrăcă haina monahală primind numele sfântului Teodor Studitul, fiind hirotonit curând diacon.

În anul 1933, din pricina unor false acuzaţii, sfântul Teodor fu arestat dimpreună cu alţi 23 de preoţi şi mireni. Acesta fu condamnat la 3 ani de lagăr de muncă în Novosibirsk. În anul următor, în vremea strămutării sale la Vladivostok, în timpul debarcării prizonierilor de pe navă, sfântul Teodor nu mai putu sta în picioare, după ce fu bătut cumplit pentru a se ridica, îl duseră să fie examinat de un medic care spuse că acesta are nevoie de îngrijire grabnică.

Aflând că avea studii medicale, doctorul care se îngrijea de dânsul îl numi asistentul său. Participând la sute de operaţii şi îngrijind mulţime de bolnavi, sfântul Teodor de îngrijea nu numai de tămăduirea lor trupească, ci şi de cea sufletească.

Întors în lagăr, sfântul Teodor petrecu 3 ani în Egorievsk şi Tver.

Odată cu ieşirea din închisoare se făcu cerere pentru dânsul de a-şi finaliza studiile medicale. Avea de ales între cariera medicală şi slujirea ca ieromonah. Sora sa, Olga, se rugă pentru dânsul dinaintea icoanei Maicii Domnului din Kazan pe care o avea de la mama lor şi dintr-o dată auzi lămurit o voce care spuse să aleagă slujirea din altar şi să nu se întoarcă înapoi. Aflând aceasta, sfântul Teodor zâmbi bucuros şi îi mulţumi pentru sprijin.

Sfântul Teodor fu trimis într-un sat din preajma Moscovei pentru a-l ajuta pe protopopul înaintat în vârstă. Curând, însă, bătrânul preot fu alungat, iar biserica închisă. Astfel, sfântul Teodor până la arestarea sa îl sprijini financiar pe fratele mamei sale arestat.

În anul 1937, plecă la cele veşnice şi duhovnicul său, arhimanditul Nichita Kurocikin care în ultima parte a vieţii sale sluji în biserica parohială a satului Ivanovo, în apropiere de Volokolamsk. Îndurerat de moartea acestuia, sfântul Teodor spuse:

– Sunt gata să trec a doua oară prin închisoare, numai să mai fie părintele meu în viaţă.

Enoriaşii din satul Ivanovo îl chemară pentru a sluji în locul duhovnicului său, lucru pe care sfântul Teodor îl primi. Asftel, în biserica unde slujise cel ce îl povăţuise cu părintească purtare de grijă, fu hitoronit ieromonah şi sluji, după rânduială, cele 40 de zile pentru începerea slujirii sale preoţeşti şi pentru pomenirea întru veşnică odihnă a părintelui său duhovnicesc.

Cu multă evlavie şi dăruire îşi împlinea slujirea preoţească. Iar în păstorirea oilor celor cuvântătoare slujea fără zăbavă, mergând acolo unde era chemat în orice vreme: fie ploaie, ger sau dezgheţ, mergea pe drumurile pline de noroi mânat de dorinţa de a sluji aproapelui ca lui Dumnezeu. Bani de la oameni nu primea, iar îi ajuta pe cei nevoiaşi. Mila şi iubirea sa pentru oameni le simţiră toţi.

În acea vreme, autorităţile cereau taxe excesiv de mari, iar preoţilor care nu puteau plăti autorităţile le refuzau înregistrarea şi, implicit, permisia de a sluji, iar biserica era închisă.

Aceasta se întâmplă şi sfântului Teodor, căci neputând plăti taxele, biserica din satul Ivanovo fu închisă, însă o credincioasă pe nume Maria Vasilevna vându o vacă şi un cal pentru a plăti taxa. Astfel, sfântul Teodor putu să slujească din nou, însă în satul Iazvişe unde sluji aproape un an, împlinindu-şi cu aceeaşi râvnă slujirea preoţească.

În anul 1940, autorităţile îi cerură să colecteze şi să plătească taxa exorbitantă. Neavând mijloace, fu chemat de reprezentanţi ai autorităţilor pentru a-i propune să devină informator. Auzind aceasta, sfântul părinte răspunse cu tărie:

– Nu m-am făcut informator!

Primind interdincţie să locuiască în regiunea Moscovei, sfântul Teodor merse în satul Zavidovo din regiunea Tver, iar mai apoi se mută în taină la sora sa în Vostriakovo, într-o cămăruiţă care îi deveni chilie. Înainte de a pleca la Moscova, sora sa îi lăsă mâncare şi blocă uşa din faţă. Astfel, în tăcere şi singurătate sfântul părinte posti şi se rugă mult, pregătindu-se pentru moarte.

La 22 iunie 1941, autorităţile emiseră mandat de arestare a părintelui Teodor. O vreme, nu îl pututră găsi, însă la 8 iulie îl arestară şi chiar de a doua zi îl supuseră unei istovitoare anchete mai întâi la Moscova, iar apoi la Saratov. Vreme îndelungată fu supus zi de zi interogatoriului, iar nopţile era supus torturilor necruţătoare. Cerându-i-se să spună numele fiilor săi duhovniceşti şi a celor cu care a avut legături apropiate, el refuza cu stăruinţă.

Ancheta a durat aproape doi ani, până în februarie 1942. La 26 iunie NKVD-ul hotărî exilarea sfântului Teodor în Krasnoiarsk. Aprimea închisorii şi sălbăticia torturii covârşiră însă sănătatea sfântului părinte.

Acesta îşi dădu sufletul în mâinile Domnului pe care cu însufleţire îl slujise în toată viaţa sa, la 19 iulie 1943. Locul unde fu înmormântat trupul său a rămas necunoscut.

În anul 2000, Biserica Ortodoxă Rusă îl proslăvi cu sfinţii dimpreună cu alţi noi martiri şi mărturisitori ai Rusiei.

Anunțuri
Published in: on 6 Iulie, 2011 at 09:26  Comments (4)  
Tags: , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/07/06/sfantul-nou-mucenic-teodor-bogoialenvski-ieromonah-rusia-6-iulie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

4 comentariiLasă un comentariu

  1. Mi-ar fi placut sa aflu mai multe despre acest sfant..Ajuta-ne Sfinte Mucenic Teodor cu rugaciunile tale.

    • Cu bucurie şi calde doriri de mântuire,
      Echipa Sfinţi şi icoane

      • Multe multumiri..Dumnezeu sa va aiba in paza si sa va de-a spor in lucrul bun ce-l infaptuiti cu acest site.

  2. Particica din moastele Sf. se află în Biserica “Sf. Dumitru” Constanta (str. Dorobanţi, nr. 64, zona Delfinariu.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: