Sfântul Averchie, episcopul Ierapolei, Turcia (22 octombrie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0012/s0012006.jpg)

În vremea împăratului Antonin şi a fiului său, Marc Aureliu, sfântul Averchie a fost episcopul cetăţii Hierapolis din Frigia. Mulţi locuitori ai oraşului erau păgâni. Sfântul Averchie îşi păstorea cu râvnă mica lui turmă cea risipită printre păgâni şi, suferind cu duhul la vederea mulţimii păgânilor şi idolatrilor din cetate, se ruga fierbinte lui Dumnezeu să îi aducă pe toţi la lumina cunoştinţei.

În timpul unei serbări păgâneşti plină de strigăte şi de zarvă, după obiceiul păgânilor, sfântul Averchie aprins cu duhul de dumnezeiască râvnă, intră în templul păgânesc şi dărâmă la pământ idolii din el, sfărâmându-i. Pe când păgânii voiau să se repeadă pentru a-l omorî, trei dintre ei, demonizaţi, urlând cu sălbăticie şi fâcând spume la gură, căzură la pământ dinaintea omului lui Dumnezeu, iar el îi scoase afară pe demoni dintr-înşii. Tinerii primind tămăduire, se liniştiră. Aceasta prefăcu ura păgînilor întru uimire înaintea Făcătorului de minuni Hristos, şi 500 dintre ei crezură şi doriră să primească Sfântul Botez.

Încetul cu încetul toată cetatea Ierapole crezu în Domnul Hristos şi se boteză. Sfântul Averchie o tămădui pe mama proconsului Publius care era oarbă cu rugăciunea, iar mama guvernatorului dimpreună cu mulţi alţii crezură în Hristos.

Ajuns la vârstă înaintată, sfântul Averchie fu chemat la Roma, unde o vindecă de nebunie pe fiica împăratului.

Domnul lisus Hristos S-a arătat de mai multe ori robului Său celui credincios. Veneau la el oameni de aproape şi de departe ca să ia tămăduiri şi vindecări din bolile lor grele şi incurabile. Nu numai că diavolii se temeau de el, dar ei încă îl şi mai ajutau pe sfântul lui Dumnezeu, la a Lui poruncă. Călăuzit fiind de Domnul Hristos, sfântul Averchie propovădui Evanghelia în Siria şi în Mesopotamia.

La vârstă celor mai adânci bătrâneţi ajungând, sfântul Averchie se înfăţişă înaintea Domnului pe Care mult L-a iubit slujindu-i în cetatea lui, Ierapole, la sfîrşitul veacului al II-lea.

+ * + * +

Sf Ier Averchie ep Ierapolei 1.1

Ca pe un mai-mare preot şi împreună locuitor cu apostolii, toată Biserica credincioşilor te cinsteşte pe tine, Averchie. Pe care cu rugăciunile tale păzeşte-o, fericite, nebiruită şi fără de valuri, de tot eresul cel gânditor de cele deşarte, mult-minunate. (Condacul Sfântului Averchie)

+ * + * +

(Sursă: http://drevo-info.ru/images/001/001945.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0012/s0012001.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0012/s0012004.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0012/s0012002.jpg)

(Sursă: http://www.icon-art.ru/icons/info/1943/Svjatojj_ravnoapostolnyjj_Averkijj_episkop_Ierapolskijj_chudotvo.html)

Published in: on 22 Octombrie, 2011 at 11:33  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/10/22/sfantul-averchie-episcopul-ierapolei-turcia-22-octombrie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: