Sfântul Ierarh Ioan cel Milostiv, arhiepiscopul Alexandriei, Egipt (12 noiembrie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0955/s0955013.jpg)

Acesta era de neam din Cipru, tatăl său fiind Epifanie ighemonul. Ioan fu crescut întru toată rânduiala şi evlavia credinţei creştine din fragedă pruncie. La stăruinţa părinţilor, se căsători şi avu copii. Însă din rânduiala de nepătruns a Domnului, prunci,i iar mai apoi soţia, plecară după o vreme la cele veşnice.

Slobod de legăturile cele lumeşti, sfântul Ioan începu a se dărui cu mai multă sârguinţă rugăciunii şi faptelor celor bune, covârşind pe toţi cu blândeţea şi fiind milostiv către toţi cei ce sufereau de nevoi şi sărăcie.

Pentru acestea, fu ridicat de popor cu o inimă şi cu o gură în scaunul de patriarh al Alexandriei sub domnia împăratului Heraclius.

El păstori Biserica din Alexandria vreme de 10 ani ca păstorul cel bun care îşi pune sufletul pentru oile sale, păzindu-le de
păgâni şi eretici, fiind tuturor pildă de blândeţe, milostenie şi iubire de oameni. Milostenia sa era asemenea unui râu care curgea neîncetat cu îndestulare şi îi adăpa  pe toţi cei ce însetau de ajutor de la dânsul.

La începutul păstoriei sale, chemă pe iconomii Bisericii, poruncindu-le:

– Să umblaţi prin toată cetatea şi să-mi scrieţi pe domnii mei.

– Cine sunt domnii tăi, stăpâne?, întrebară iconomii.

– Cei pe care voi îi numiţi săraci şi nevoiaşi, aceia sunt domnii mei, pentru că ei pot să mă ia la locaşurile cele veşnice şi să-mi dea tot felul de ajutor pentru mântuire.

Deci mergând aceştia pe uliţe, prin bolniţe şi prin gunoaie, aflară 7500 şi tuturor acestora sfântul Ioan le rândui ajutor zilnic pentru hrană din vistieria bisericilor.

Din pricină că nu toţi puteau a se apropia de dânsul fără împiedicare, pentru că nu-i spuneau slugile despre toţi cei care veneau la dânsul, îşi alese două zile pe săptămână, miercuri şi vineri, în care stătea la uşile bisericilor împreună cu oarecare bărbaţi cinstiţi, dând voie fiecăruia să vină la dânsul, ascultând plângerea şi judecând pricinile ce se întâmplau între fraţi, izbăvind pe cei năpăstuiţi şi aducând pace între oameni. Dacă se întâmpla să nu vină nimeni la dânsul şi să nu ceară nimic de la el, atunci pleca întristat şi cu lacrimi se întorcea la casa sa spunând:

– Acum smeritul Ioan n-a câştigat nimic şi nici n-a adus ceva lui Dumnezeu pentru păcatele sale.

Este cu neputinţă să aşternem aici mulţimea faptelor sale bune sau a cuvintelor pline de înţelepciune izvorâte din vistieria inimii sale.

Atacând persanii Egiptul, sfântul Ioan urcă într-o corabie spre a se refugia înapoi spre patria lui, însă în timpul călătoriei fu cuprins de boală şi ajungând în Cipru, locul naşterii sale, se săvârşi către Domnul, în anul 620.

Sfintele sale moaşte făcătoare de multe minuni fură mai apoi mutate la Constantinopol, apoi la Budapesta, iar mai pe urmă la Presburg.

+ * + * +

Izvorul milei varsă îndurări de milostiviri celor ce au trebuinţă, Ioan următorul lui Hristos, păstorul şi luminătorul cel mare al alexandrinilor. Veniţi să ne săturăm cei săraci cu duhul, urmând blândeţilor lui; căci cu dragoste iubitoare de milostivire, primind ca pe un om străin pe Hristos, prin mijlocirea săracilor s-a învrednicit de fericire, ca Avraam odinioară. Şi cu îndrăznire se roagă să se miluiască sufletele noastre. (dintre Stihirile ce se cântă la Vecernie)

Stând acum, înţelepte Ioane, înaintea Împăratului veacurilor, roagă-te pentru robii tăi, ca să fie izbăviţi de toată vătămarea şi de încercări, şi de primejdii, şi de necazuri, şi de tot felul de boli, şi-i povăţuieşte la viaţa cea neînserată. (dintre Stihirile ce se cântă la Utrenie)

Acatistul Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv (text, clic aici)

+ * + * +

Viaţa Sfântului Ioan cel Milostiv, după cea scrisă de Sfântul Simeon Metafrastul (pomenit la 9 noiembrie, clic aici), poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/noiembrie/11-12-sf_ioan_cel_milostiv.html (clic aici)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0955/s0955002.jpg)

(Sursă: http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/noiembrie/11-12-sf_ioan_cel_milostiv.html)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0955/s0955006.jpg)

(Sursă: http://www.ruicon.ru/images/iconografy/fresco/Serbia-Dechani/2376.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0955/s0955009.jpg)

(Sursă: http://lib.pstgu.ru/icons/images/stories/base/orig/00011040.jpg)

Anunțuri

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/11/12/sfantul-ierarh-ioan-cel-milostiv-arhiepiscopul-alexandriei-egipt-12-noiembrie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: