Sfântul Cuvios Sava de Storojevo, Zvenigorod, Rusia (3 decembrie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1815/s1815006.jpg)

Nu ştim când şi unde se născu sfântul Sava, se cunoaşte numai că fu unul dintre primii ucenici ai sfântului cuvios Serghie de Radonej (pomenit la 5 iulie, 7 iulie şi 25 septembrie, al cărui chip poate fi aflat aici, clic).

Iubea înfrânarea şi privegherea, iar în faţa oamenilor trecea drept un nerod şi un neştiutor, deşi înţelepciunea sa stătea mult desupra celor ce se socoteau înţelepţi. Venea la biserică înaintea tuturor şi ieşea ultimul, iar din pricina umilinţei cu care stătea la slujbe adesea lăcrima, spre minunarea părinţilor din lavră.

În anul 1391, plecând la cele veşnice sfântul Serghie, egumenul lavrei, fu înlocuit de sfântul Nicon (pomenit la 17 noiembrie, al căru chip poate fi aflat aici, clic), însă acesta fiind iubitor de linişte, renunţă curând la egumenie şi se închise într-o chilie retrasă. Fraţii, văzându-se fără ocârmuitor, îl rugară stăruitor pe sfântul Sava, iar acesta se lăsă înduplecat, ocârmuind o vreme mănăstirea. Până când cneazul Iurii Dimitrievici Zvenigorodski, care devenise ucenic al sfântului Sava, din dorinţa de a-l avea mai aproape de dânsul îl rugă pe sfântul părinte să vină şi să se sălăşluiască în Zvenigorod. Iubitor de linişte şi împovărat de vrednicia de egumen, primi şi se sălăşlui în pustia de pe dealul Storojevo.

Ajungând pe deal, bucuros de frumuseţea naturii din preajmă, căzu dinaintea icoanei Maicii Domnului pe care o luase cu sine şi se rugă fierbinte cerând binecuvântarea Împărătesei Cerului pentru a se statornici acolo. Apoi, cu ajutorul cneazului ridică o biserică închinată Naşterii Maicii Domnului, făcându-şi o chilie mică la puţină depărtare de aceasta.

Curând, vestea despre dânsul se răspândi în împrejurimi, venind cu timpul mulţi căutători de linişte. Sfântul Sava îi primea cu dragoste pe toţi, fiindu-le pildă se smerenie şi osteneli călugăreşti. De pildă, obişnuia să care dânsul găleţile cu apă de la izvor pentru a-i deprinde pe fraţi cu smerenia şi munca.

Dorind să se dăruiască nevoinţelor în linişte, îşi săpă un bordei, ca o peşteră, într-o râpă, unde astăzi de află o biserică a schitului.

Cneazul Iurii dărui mănăstirea cu multe donaţii şi cu pământuri, iar pe locuitorii satului hotărî a-i rupe de judecătoria de la Zvenigorod, urmând a li se judeca toate pricinile, în afară de ucidere, de către sfântul Sava.

Ajuns la adânci bătrâneţi, petrecea în continuare fără a-şi fi schimbat vreodată pravila, fiind pildă pentru fraţi de smerenie şi dragoste de osteneli. Trupul său chinuit de grele nevoinţe îmbolnăvindu-se, îi chemă la sine pe fraţi şi îi povăţui cu pilde din Sfânta Scriptură, îndemnându-i să aibă grijă de curăţia trupească, să păstreze dragostea frăţească, să se împodobească cu smerenia, să se nevoiască în post şi rugăciune, dându-şi cinstitul său suflet în mâinile Domnului, fiind înmormântat în partea dreapta a Bisericii Naşterii Maicii Domnului.

De atunci de multe ori se arătă nevoitorilor mănăstirii şi al credincioşilor din altă părţi binecuvântând, tămăduind, izbăvind din mâhniri sau mustrând.

Cinstitele sale moaşte fură aflate necuprinse de stricăciune şi pline de bună mireasmă la 19 ianuarie 1652, odihnind de atunci la vedere în aceeaşi biserică.

Pomenirea sa se săvârşeşte la 3 decembrie (ziua fericitei sale adormiri, 1407), 19 ianuarie (aflarea cinstitelor sale moaşte, 1652) şi 10 august (a doua mutare a moaştelor sale, 1998).

+ * + * +

Moaştele Sfântului Cuvios Sava de Storojevo

(Sursă: http://www.stoletie.ru/upload/medialibrary/49c/f3404a51890307687b62b1fbd45c9351.jpg)

(Sursă: http://media.tv-soyuz.ru/video/patriarx/zvenigorog_dekabr_internet.jpg)

+ * + * +

Viaţa şi minuni ale Sfântului Sava de Storojevo pot fi aflate în

şi în ediţia nouă a

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1815/s1815004.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1815/s1815008.jpg)

(Sursă: http://www.sedmitza.ru/data/660/532/1234/10859.jpg)

(Sursă: http://www.icon-art.ru/icons/info/333/Svjatojj_igumen_Savva_Storozhevskijj.html)

(Sursă: http://www.icon-art.ru/icons/info/735/Svjatojj_prp._Savva_Storozhevskijj.html)

+ * + * +

Peştera Sfântului Sava de Storojevo

(Sursă: http://fondant.livejournal.com/57533.html)

+ * + * +

Izvorul Sfântului Sava de Storojevo

(Sursă: http://fondant.livejournal.com/57533.html)

(Sursă: http://www.babyblog.ru/user/Leksy/680179)

(Sursă: http://vadtravels.blogspot.com/2011/08/blog-post.html)

+ * + * +

Schitul unde se află peştera Sfântului Sava

(Sursă: http://fondant.livejournal.com/57533.html)

+ * + * +

Mănăstirea Sfântului Sava de Storojevo, Rusia

(Sursă: http://v8.cache3.c.bigcache.googleapis.com/static.panoramio.com/photos/original/6048166.jpg?redirect_counter=2)

Biserica Naşterii Maicii Domnului

(Sursă: http://fondant.livejournal.com/57533.html)

(Sursă: http://www.temples.ru/private/f000101/savva-6212b.jpg)

Published in: on 3 Decembrie, 2011 at 01:08  Comments (1)  
Tags: , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/12/03/sfantul-cuvios-sava-de-storojevo-zvenigorod-rusia-3-decembrie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. […] Sfântul Cuvios Sava de Storojevo, Zvenigorod, Rusia (3 decembrie) […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: