Sfântul Mucenic Vasile Mărturisitorul, preot în Ancira, Turcia (22 martie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0382/s0382003.jpg)

Acesta a răbdat şi a pătimit mult din mâna arienilor în vremea împăratului Constanţius. Era vestit ca un mare râvnitor al Ortodoxiei şi un adevărat păstor al turmei încredinţate lui, în cetatea Ancirei.

Când urcă pe tron Iulian Apostatul, el începu să-i prigonească pe creştini. Pentru că Vasile osândise fără frică această nouă răutate şi îşi întărea norodul în credinţă, fu aruncat în temniţă. Când împăratul Iulian veni în Ancira, sfântul Vasile fu adus dinaintea lui. Împăratul atunci se sili a-l face să se lepede de credinţa în Hristos, făgăduindu-i cinstiri şi bogăţii, însă sfântul Vasile îi răspunse:

– Eu cred în Hristos al meu, de Care tu te-ai lepădat şi care ţi-a dăruit împărăţia aceasta pământească. Dar în scurtă vreme se va lua de la tine. Oare nu te ruşinezi înaintea Sfântului Jertfelnic sub care ai luat izbăvire atunci când căutau să te omoare pe când aveai 8 ani? Pentru aceasta, în scurtă vreme împărăţia aceasta pământească se va lua de la tine, iar după ce cu amare chinuri se va smulge de la tine sufletul tău, trupul nu-ţi va fi dat îngropării.

Auzind acestea, Iulian, cuprins de mânie, porunci ca în fiecare zi să se jupuiască de pe trupul sfântului câte 7 fâşii de piele. Chinuitorii împliniră porunca vreme de mai multe zile. Iar când sfântul Vasile fu dus din nou înaintea împăratului, acesta îşi smulse o fâşie de piele şi o aruncă în faţa lui, strigându-i:

– Ia şi mănâncă, Iulian, de vreme ce dulci îţi sunt ţie bucatele acestea, iar mie Hristos imi este Viaţa.

Întâmplarea aceasta se vesti în toate cetăţile, iar împăratul plecă ruşinat din Ancira în Antiohia. Chinuitorii îl munciră mai departe pe sfântul Vasile cu fiare înroşite în foc, până ce îşi dădu sufletul în mâinile Domnului de la Care primi cununa cea plină de bună mireasmă a muceniciei la anul 363.

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-22-sf_vasile_din_ancira.html (clic aici)

+ * + * +

Ca o lumină şi ca un soare mare arătându-te pe cerul Bisericii lui Hristos, preafericite, cu strălucirile cele pline de lumină ale pătimirilor tale şi cu minunile ca şi cu nişte lumini dumnezeieşti, luminezi sufletele celor ce te laudă pe tine. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Cu frumuseţile pătimirilor te-ai înfrumuseţat cu toată strălucirea de la Dumnezeu, pătimitorule, iar acum stai înaintea lui Hristos celui frumos, fiind încununat cu cununa dreptăţii. Pentru aceasta, credincioşii, bucurându-ne, te cinstim.   (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Cu dumnezeiasca îngropare a sfântului şi dumnezeiescului tău trup, pământul s-a sfinţit, Vasile; duhurile drepţilor au săltat, având în mijlocul lor duhul tău, fericite. Cu care, împreună, adu-ţi aminte de noi, cei ce te pomenim pe tine.   (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)


+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0382/s0382002.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0382/s0382001.jpg)

Anunțuri
Published in: on 21 Martie, 2012 at 21:31  Comments (1)  
Tags: , , , , , , , ,

Sfânta Sofia, prinţesă de Sluţk, Belarus (19 martie)

(Sursă: http://www.icon-art.ru/icons/show/2157/700×1200/Sofija_Sluckaja_knjazhna.jpg)

(Sursă: http://zhurnal.lib.ru/img/p/prokopchuk_artur_andreewich/msworddoc-15/_-_1_1.jpg)

Aceasta a fost ultima descendentă a vestitei familii de prinţi de Sluţk şi Kopil, care la rândul lor erau urmaşi ai marelui prinţ Alherd din neamul Rurick. Dintre mlădiţele acestui neam au fost mari prinţi ai Kievului, iar alţii guvernatori ai Novgorodului.

Sfânta Sofia se născu la 1 mai 1585. În anul naşterii sale, mama sa se mută la cele veşnice, iar un an mai târziu, la 6 mai, o urmă şi tatăl său. Micuţa orfană fu încredinţată rudelor îndepărtate, care datorită averii mari moştenite de Sofia, putură să îşi stingă datoriile şi să îşi sporească averile: mai întâi fu crescută de Iuri Ciodkiewicz, guvernator al Zhmudului, care o luă cu sine în Vilna (sau Vilnius), iar mai apoi de Ieronim Ciodkiewicz, castelan al Vilnei. Tot pentru pentru această pricină, fu semnată o înţelegere prin care urma ca la vârsta cuvenită Sofia să se căsătorească cu Ianusz Radzivil, prinţ de Nesvij (clic aici).

Astfel, prinţului Ianusz i se îngădui să o vadă pe prinţesa de numai 11 ani, care locuia pe atunci pe moşia guvernatorului Iuri Ciodkiewicz din Vilna.

La puţină vreme, Radzivilii puseră interdicţie pe proprietăţile lui Ciodkiewicz din micul orăşel Kopil, în apropiere de Orşa. Datornicii mâniaţi, interziseră îndată întânirile dintre prinţul Ianusz şi prinţesa Sofia. Nici unii dintre ei nu se gândeau să renunţe la mânia lor, cu toţii se pregăteau de luptă. Astfel, Radzivilii adunară 6000 de ostaşi şi îşi întăriră palatul cu turnuri, iar  Ciodkiewiczii, la rândul lor, adunară 24 de tunuri şi 2000 de ostaşi dintre slujitorii lor. O sângeroară luptă era pe cale să se dezlănţuie în centrul oraşului, însă din mila lui Dumnezeu trimişii împăratului izbutiră să împiedice izbucnirea luptei, aducând pace între cele două familii.

Se încheie un nou acord prin care despăgubirile cerute de Radzivili să fie şterse, iar Ciodkiewiczii primiră certificat de bună administrare a avuţiilor prinţesei Sofia.

Când Sofia împlini vârsta cuvenită, prinţul Ianusz ceru la 20 iulie 1600 binecuvântarea papei de a lua de soţie pe prinţesa Sofia de Sluţk care era neclintită în  a rămâne ortodoxă şi a-şi boteza copiii în credinţa sa ortodoxă.

Căsătoria celor doi avu loc în una dintre catedralele din Brest după rânduiala ortodoxă. Potrivit cercetărilor, circumstanţele în care se realiză o slujbă de cununie ortodoxă între două persoane de religii diferite şi mai apoi condiţia creşterii copiilor în credinţa ortodoxă fură discutate mai târziu de patriarhul Constantinopolului şi papa al Romei într-o serie de scrisori.

Viaţa prinţesei Sofia plină de mâhniri alături de lăcomia Ciodkiewiczilor nu se schimbă nici după nunta sa. Sfânta Sofia era ca o mlădiţă bună binecuvântată de Dumnezeu să aducă roadă bogată în ciuda locului neprielnic. Credinţa în multiubitoarea purtare de grijă a Domnului îi era singura bucurie şi mângâiere, căci se obişnuise să se roage îndelung în toate durerile sale încă din fragedă pruncie. Iar o durere nouă se adăugă la cele pe care le purta de multă vreme, unirea bisericii cu Roma, proclamată de marele duce al Lituaniei în 1596.

La vremea acelei neîngăduite uniri a bisericii, prinţesa Sofia deţinea proprietatea Sluţk. Ea fu cea care apără dreapta credinţă ortodoxă şi îi ocroti pe locuitori de violenţele uniaţilor. Astfel, tânăra prinţesă avu o mare înrâurire asupra creştinilor ortodocşi ai locurilor acelora, sprijinind Biserica locului atât în plan duhovnicesc, cât şi material. Datorită acestui sprijin neclintit al sfintei prinţese, credincioşii se uniră într-o frăţie a Sluţkului pusă sub ocrotirea Schimbării la Faţă al cărei ţel era apărarea dreptei credinţe.

Sfânta Sofia sprijini cu multă dăruire activităţile acestei frăţii. Chiar dacă soţul ei era catolic, aceasta îl înduplecă să vorbească  împăratului despre darea unei legi care să împiedice forţarea ortodocşilor la unirea cu catolicii. Legea fu dată şi rămase ce cea mai însemnată încercare a sfintei Sofia de a apăra, şi în plan legislativ, dreapta credinţă. Datorită eforturilor sale, Sluţk rămase singurul oraş din Belarus care supravieţui presiunilor uniaţilor şi care şi-a păstrat întreagă şi neschimbată credinţa cea dreaptă.

Sfânta Sofia a avut o înrâurire atât de puternică, încât soţul ei emise o serie de edicte de susţinere a Ortodoxiei. Într-unul dintre acestea, stătea scris: „bisericile şi mănăstirile pravoslavnicilor creştini de pe proprietatea mea să rămână aşa cum sunt, iar urmaşii mei să nu schimbe nimic într-însele”.

Pe lângă sprijinul în plan legislativ, prinţesa Sofia se îngriji şi de mănăstiri, biserici şi de cler, prin donaţii însemnate, veşminte scumpe, brodate cu aur şi argint, precum şi prin ridicare de noi biserici. Adesea mergea în pelerinaje până la cele mai îndepărtate parohii de ziua cinstirii sfinţilor ocrotitori ai fiecăreia.

Datorită ostenenlilor, râvnei şi nemăsuratei evlavii a sfintei prinţese Sofia, Sluţkul deveni un important centru de spiritualitate a Belarusului, asemeni unei cetăţi de neclintit a Ortodoxiei. Pentru aceasta deveni şi centru al administraţiei bisericeşti unde se strângeau iubitorii de neam şi credinţă.

Sfânta Sofia se mută la cele veşnice la 19 martie 1612, la naşterea primului ei prunc. Avea vârsta de 26 de ani. Mai apoi, aflându-se trupul ei necuprins de stricăciune şi plin de bună mireasmă, fu dus la Catedrala Sfântului Duh din Minsk unde odihneşte până astăzi, răspândind razele preastrălucitoare ale minunilor, mijlocind dinaintea lui Dumnezeu pentru ajutorul, ocrotirea şi păstrarea dreptei credinţei în popor.

Proslăvirea sa cu sfinţii se săvârşi în anul 1983.

+ * + * +

Moaştele Sfintei Sofia Sluţkaia aflate în Catedrala Sfântului Duh din Minsk

(Sursă: http://hramlavrenty-svetoch.narod.ru/ikony/20/Sofia_23b.jpg)

+ * + * +

(Sursă: http://fotki.yandex.ru/users/olgador-dor/view/344957?page=0)

+ * + * +

(Sursă: http://minskcath.anitex.by/images/icons/sofia02.jpg)

(Sursă: http://www.mrosso.narod.ru/icona.iv/iv71.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1935/s1935001.jpg)

(Sursă: http://www.icon-art.ru/icons/show/821/700×1200/Svjataja_Sofija_Sluckaja_knjazhna.jpg)

+ * + * +

(Sursă: http://minsk1.net/images/uploads/82c2eb204c4f323d45965c752a4474f9.jpg)

+ * + * +

Catedrala Sfântului Duh din Minsk

(Sursă: http://www.liveinternet.ru/)

Published in: on 20 Martie, 2012 at 15:42  Comments (1)  
Tags: , , , , ,

Sfinţii Mucenici Trofim şi Evcarpion din Nicomidia, Asia Mică (18 martie)

Sfântul Mucenic Trofim

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Sfântul Mucenic Evcarpion

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0689/s0689001.jpg)

Aceştia au trăit în vremea împăratului Maximian, pe când prigoana creştinilor era în toi, iar ei se aflau în oaste, fiind puternici la trup şi neînfricaţi.

Din pricină că încă nu ajunseseră să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, prigoneau cu multă înverşunare pe creştini: îi prindeau, îi băgau la închisori şi având toată puterea împotriva lor, pe care voiau îi chinuiau, iar pe alţii îi ocoleau.

Odată, mergând să prindă pe unii dintre creştini, văzură un foc mare, care cobora asupra lor din cer, întocmai ca un nor. Şi auziră şi un glas, care ieşea din acest foc şi care zicea:

– Pentru ce vă grăbiţi să aduceţi nenorocire asupra robilor Mei? Să nu vă înşelaţi: nimeni nu va putea să înfrângă pe cei ce au crezut în Mine. Mai degrabă alăturaţi-vă lor şi veţi dobândi împărăţia cerurilor.

Auzind acel glas, Trofim şi Evcarpion, cei care mai înainte erau plini de cruzime şi de îndrăzneală şi care se îngâmfau împotriva creştinilor, căzură la pământ, nemaiputând nici privi şi nici auzi glasul acela care tuna din nor. Şi de jos de unde se găseau, numai acest lucru grăiau:

– Cu adevărat, mare este Dumnezeu, Cel ce s-a arătat nouă astăzi! Şi fericiţi suntem şi noi, dacă ne vom face slujitori ai Lui.

Iar după ce ziseră acestea plini de frică, norul cel de foc se despărţi în două şi iarăşi se auzi un glas din el zicând:

– Ridicaţi-vă şi pocăindu-vă, iată, vi se vor ierta păcatele!

Şi ridicându-se, au văzut stând în mijlocul norului pe cineva îmbrăcat în haină albă şi cu totul frumos la înfăţişare şi mulţime multă stând în jurul lui, şi minunându-se de această vedere, grăiră ca dintr-o gură:

– Primeşte-ne şi pe noi că multe şi nenumărate sunt păcatele noastre; căci ne-am pornit întocmai ca nişte beţivani împotriva Ta, a adevăratului Dumnezeu şi a robilor Tăi!

Apoi, norul unindu-se iarăşi laolaltă se urcă la cer. Iar ei plângând mult, se întoarseră din drumul lor şi pe toţi pe care mai înainte îi închiseseră, lăsând la o parte toată frica şi teama, îi îmbrăţişară ca pe nişte fraţi, închinându-se lor şi le spuseră să se ducă la casele lor.

Dar mai-marele locului aflând acestea se umplu de mânie împotriva lor şi poruncind să fie aduşi înaintea lui, îi întrebă care este pricina de şi-au schimbat purtarea. După ce istorisiră toată vedenia pe care o avuseră-o, în toate amănuntele, mai-marele locului porunci să fie spânzuraţi pe lemn, iar după ce se făcu aceasta le strujiră coastele cu căngi de fier şi rănile li se frecară cu ţesături de păr. Iar sfinţii, vitejeşte răbdând toate acestea, se rugau lui Dumnezeu, bucurându-se şi mulţumindu-I.

Pentru aceasta, mai-marele locului, umplându-se de şi mai multă mânie împotriva lor, dădu poruncă să se pregătească un cuptor aprins în mijlocul cetăţii şi sfinţii să fie aruncaţi în el. După ce porunca tiranului fu împlinită, sfinţii intrând în cuptor, primiră acolo cununa muceniciei, în anul 300.

Astfel, se făcu vădit că Dumnezeu aşează în cămara de Sus a mucenicilor şi mărturisitorilor Săi şi dintre prigonitori, căci pogorând roua Harului în inima lor le-a preschimbat toată osârdia lor cea rea în dumnezeiască înflăcărare.

+ * + * +

Published in: on 18 Martie, 2012 at 15:26  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu, Italia (17 martie)

(Sursă: http://forum-slovo.ru/index.php?topic=15075.80)

La cumpăna dintre veacurile III-IV, în Roma, trăia un bărbat dreptcredincios pe nume Eufimian, mai mare între boieri şi foarte bogat, căci avea 3000 de slugi, iar avuţia lui era mare. Însă, spre marea sa mâhnire, femeia sa Aglaia era neroditoare. Eufimian păzea poruncile lui Dumnezeu, postea în toate zilele până la amiază şi punea trei mese pe zi celor sărmani, văduvelor şi bolnavilor, iar dacă se întâmpla să nu poată da milostenie după obişnuinţă, zicea:

– Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu!

Iar Aglaia şi ea nu înceta a se ruga pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze pântecele ei cel sterp. Însă Domnul nu lăsă ruga lor până în sfârşit şi le dăruiră un fiu, pe care plini de veselie îl botezară Alexie. La vârsta de 6 ani, pruncul Alexie fu dat să înveţe gramatica, retorica şi cărţile bisericeşti. Pătrunzând astfel în tainele Scripturii, adună de acolo întreaga înţelepciune. Cu timpul, sfântul Alexie dispreţuind cele lumeşti, îşi puse în gând să lepede bunătăţile cele lumeşti şi începu a-şi osteni trupul purtând în taină o haină aspră pe trupul său.

La plinirea vârstei cuvenite, părinţii îl căsătoriră cu o fecioară de neam împărătesc. Însă intrând ei în cămara de nuntă, sfântul Alexie îşi scoase inelul şi brâul cel scump, le înveli într-o basma de porfiră şi i le dădu miresei, spunându-i:

– Păzeşte-le pe acestea şi Dumnezeu să fie cu noi, până ce darul Lui va face ceva nou.

Şi ducându-se de la dânsa, dezbrăcă hainele cele scumpe şi punând pe dânsul unele proaste, ieşi în taină din cetate, rugându-se:

– Dumnezeule, Cel ce m-ai adus din pântecele maicii mele, izbăveşte-mă şi acum de această deşartă viaţă lumească şi mă învredniceşte la judecată să stau de-a dreapta Ta, împreună cu toţi cei ce Ţi-au plăcut Ţie!

Ajungând în cetatea Edessa, se îmbrăcă într-o haină de sărac şi se făcu precum un cerşetor în pridvorul bisericii Maicii Domnului, postind totdeauna, gustând doar puţină pâine şi apă , iar în toate duminicile se împărtăşea cuSfintele Taine. Iar dacă primea vreo milostenie, o împărţea şi pe aceea la săracii mai bătrâni, spre hrana lor.

Privirea sa era plecată spre pământ, iar mintea îi era Sus, înţelepţindu-se cu dumnezeiasca gândire. Şi atât de mult i se uscase trupul de multa înfrânare, încât i se veştejise frumuseţea feţei lui, vederea i se întunecase, ochii i se adânciseră şi numai pielea şi oasele i se vedeau.

Sfântul Alexie se nevoi astfel vreme de 18 ani. Iar după aceasta, se făcu descoperire eclezirahului căruia i se înfăţişă în vedenie icoana Maicii Domnului grăindu-i:

– Adu în biserica mea pe omul lui Dumnezeu, fiindcă este vrednic de Cereasca Împărăţie; căci rugăciunea lui se suie ca nişte tămâie cu bun miros înaintea lui Dumnezeu şi precum stă coroana pe capul împărătesc, aşa Duhul Sfânt se odihneşte peste dânsul.

Şi căutându-l pe acesta şi neaflându-l, se rugă iară Maicii Domnului să îi descopere unde se află bineplăcutul Său. Iar icoana i se arătă din nou grăindu-i că săracul care şade în pridvor la uşa bisericii, acela este omul bisericii, acela este „Omul lui Dumnezeu”.

Deci văzându-se iubitorul smereniei Alexie dus în mijlocul bisericii şi cinstit, fugi din acel loc punându-şi în gând să ajungă în Cilicia. Însă gândul lui Dumnezeu era altul, căci se făcu furtună pe mare, iar corabia ajunse la Roma. Văzând aceasta, sfântul Alexie zise:

– Viu este Domnul Dumnezeul meu, nu voi îngreuna pe nimeni, ci mă voi duce în casa tatălui meu ca un necunoscut.

Dar când se apropie de casă, întâmpină pe tatăl său, la vremea prânzului, întorcîndu-se de la palatele împărăteşti spre casă cu mulţime de slugi. Şi cerându-i acestuia milostenie, tatăl său îl luă cu sine la palat şi porunci să i se facă o colibă în curtea sa poruncind slugilor să îl hrănească şi să nu îl supere cu nimic.

Deci primind milostenie în toate zilele hrană de la părinţii săi, oprea pentru sine numai pâine şi apă, iar restul dădea săracilor. Nopţile le petrecea fără somn, în rugăciune, iar duminicile se ducea la biserică şi se împărtăşea cu Dumnezeieştile Taine. Însă minunată îi era răbdarea omului acestuia al lui Dumnezeu, căci multe supărări şi necazuri îi făceau slugile totdeauna, mai ales seara târziu, căci unii îl loveau peste obraz, alţii îl trăgeau de păr, alţii îl loveau peste grumaz, alţii vărsau lături peste capul lui, iar alţii într-alt chip îşi băteau joc de dânsul.

Însă nebiruitul pătimitor le răbda pe toate tăcând, căci ştia că îndemnaţi de diavol făceau astfel de lucruri, iar spre acela se întrarma cu rugăciunea şi răbdarea. Însă şi alta era pricina răbdării sale, căci în palatul tatălui său locuia mireasa lui care încă vărsa lacrimi pentru plecarea mirelui său, la care se adăuga şi tânguirea părinţilor care îşi pierduseră fără de urmă singurul şi preaiubitul lor fiu. Deci auzind bunul nevoitor jalea lor, răbda în taină pentru Domnul.

Astfel se nevoi în casa părintească 17 ani, necunoscut de nimeni.

Iar când îi descoperi Dumnezeu ziua şi ceasul morţii sale, sfântul Alexie ceru de la o slugă hârtie, cerneală şi condei şi îşi scrise toată viaţa sa. Iar la sfârşit scrise:

„Rogu-vă pe voi, părinţii mei iubiţi şi preacinstita mea mireasă, să nu vă mâhniţi pe mine, că v-am făcut atâta mâhnire, lăsându-vă singuri; şi pe mine mă durea inima pentru durerea voastră, de multe ori am făcut rugăciune pentru voi către Dumnezeu, ca să vă dea răbdare şi să vă învrednicească Împărăţiei Sale, iar eu nădăjduiesc spre milostivirea Lui că va împlini cererea mea, deoarece eu atât de nemilostiv am fost către a voastră tânguire. Dar mai bine se cade fiecăruia să asculte pe Făcătorul şi Mântuitorul său, decât pe născătorii săi; şi cred că, pe cât v-am mâhnit, pe atât de mare bucurie veţi avea prin răsplătirea cea cerească!”

Acestea scriindu-le, petrecu rugându-se lui Dumnezeu până la ceasul mutării sale la cele veşnice.

Însă Dumnezeu voi ca să nu rămână sub obroc comoara Sa cea de mult preţ tăinuită în sânul cetăţii, ci făcu glas în biserică zicând:

– Căutaţi pe omul lui Dumnezeu, care o să iasă din trup, să se roage pentru cetate şi toate ale voastre se vor rândui bine!

Deci căutând ei îndelung vreme de zile, abia după plecarea la cele veşnice a sfântului Alexie, se făcu iară glas în biserică, spunând:

– În casa lui Eufimian căutaţi pe omul lui Dumnezeu!

Iar bătrânul Eufimian, aflând pricina cintitei vizite a împăratului şi a unui sobor de preoţi în frunte cu papa Inochentie şi mulţime de popor, mult se minună şi mergând la căscioara săracului îl alfă pe acesta şezând mort cu bunăcuviinţă ţinând strâns o hârtie în mâna lui dreaptă. Iar Eufimian nereuşind să scoată hârtia din mâna celui adormit, merse la împărat şi la papă spunându-le despre cele aflate. Deci mergând cu toţii, împăratul şi papa îşi plecară genunchii, sărutând trupul sfântului Alexie şi grăind către dânsul ca şi cum ar fi fost viu:

– Rugămu-ne ţie, robule al lui Hristos, dă-ne hârtia aceasta ca să ştim ce este scris într-însa şi să te cunoaştem pe tine cine eşti.

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0118/s0118002.jpg)

Şi dându-se din mână hârtia împăratului şi papei, o dădură lui Aetie, arhivarul bisericii celei mari, care o citi cu glas mare tuturor. Aflând atunci părinţii că odorul lor nepreţuit se ascunsese atâţia ani dinaintea ochilor lor celor ţinuţi să nu îl vadă, începură a plânge cu amar. Eufimian îl cuprinse pe fiul său cu dragoste şi tânguire strigând:

– O, vai mie, fiul meu preaiubit, pentru ce ne-ai făcut nouă astfel? Pentru ce atât de mare mâhnire ne-ai adus nouă? Vai mie, fiul meu, câţi ani în casa aceasta petrecând şi tânguirea părintească văzând-o, nu te-ai arătat pe sineţi, nici ai mângâiat bătrâneţile noastre, fiind în acea amară mâhnire pentru tine! O, vai mie, fiul meu preadorit, dragostea mea, mângâierea sufletului meu, ce voi face acum? Oare pentru moartea ta voi plânge sau pentru aflarea ta voi prăznui?

Iar Aglaia se apropie şi dânsa, cu multe lacrimi zicând:

– Daţi-mi loc, o, popoarelor, daţi-mi loc ca să-mi văd a mea nădejde. Daţi-mi cale ca să-mi văd şi să cuprind pe singurul şi iubitul meu fiu.

Şi mult plângând dânsa dimpreună cu mireasa cea părăsită în noapte nunţii de mirele său, udau cu tânguirea lor cinstitul trup al sfântului Alexie.

Atunci împăratul şi papa porunciră să fie dus patul sfântului Alexie în mijlocul cetăţii pentru ca toţi să îl vadă şi să se atingă de el. Iar cei neputincioşi, apropiindu-se, se tămăduiau, orbii vedeau, leproşii se curăţau, diavolii din oameni de izgoneau şi orice fel de boli şi neputinţe primeau desăvârşită vindecare.  Iar apoi ducându-l în biserică, îl mai lăsară o săptămână spre închinare.

Împăratul porunci să se pregătescă o raclă de marmură împodobită cu aur în care fiind aşezat cinstitul trup, îndată începu a izvorî mir cu bună mireasmă încât umplu racla, iar toţi luau şi ungându-se primeau tămăduire de neputinţe sufleteşti şi trupeşti.

Astfel, se făcu îngropare cu belşug de minuni şi multă evlavie a împrătului, clerului şi poporului celui mult.

Sfântul Alexie se mută în cămările cele de Sus gătite de Domnul ostenitorilor Săi preaiubiţi la 17 martie 411, de unde pururea varsă asupra poporului care îl cinsteşte mulţime de minuni.

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-17-cv_alexie.html (clic aici)

+ * + * +

Iubind Hristos Dumnezeu viaţa ta cea liniştită şi singuratică, smerită şi fără de răutate, fericite Alexie, luminător a toată lumea te-a arătat, strălucind mai mult decât soarele. Căci pe soţie şi avuţia cea vremelnică întocmai ca pe un praf le-ai socotit, necunoscut fiind mai apoi în casa părintească şi numai pe Hristos ai dorit, pe care L-ai iubit. Adu-ţi aminte, dar, de robii tăi, înaintea Împăratului tuturor, Hristos Dumnezeul nostru, neîncetat rugându-te pentru robii Săi, preacuvioase.  (Dintre Stihirile ce se cântă la Vecernie)

Cine va lăuda precum se cuvine cinstitele tale virtuţi şi cine le va cânta cu îndestulare, cugetătorule de Dumnezeu Alexie? Înţelepciunea ta, răbdarea şi blândeţea ta, înfrânarea şi cântarea cea neîntreruptă, asprimea cea desăvârşită a vieţii şi nesfârşita umilinţă; prin care, făcându-te deopotrivă cu îngerii, pururea te rogi pentru toată lumea. Pentru aceasta, auzi acum, cuvioase, de la toţi credincioşii: Bucură-te, podoaba cea plină de desfătare a cuvioşilor!   (Icosul ce se citeşte la Utrenie)

O, minune! Cum ai rămas pururea ca un sărac în bogăţia cea nesfârşită a umilinţei, Alexie! Cum ai răbdat să fii batjocorit şi defăimat de slugile tale, preaînţelepte, care nu cunoşteau vieţuirea ta?  (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Domnul, cu mare glas, te arată pe tine Romei întregi, ca pe comoară ascunsă, preafericite, care şedeai în chip sărac şi care dăruieşti cu dar de tămăduiri pe toţi cei ce cu credinţă vin la tine.   (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu (text, clic aici)

+ * + * +

Capul Sfântului Alexie

(Sursă: http://www.blog.vivaturism.ro/)

+ * + * +

Mormântul Sfântului Alexie

Din pricină că biserica unde se află mormântul este astăzi catolică, punem aici imaginea sa numai spre apropierea duhovnicească de sfântul Alexie.

(Sursă: http://forum-slovo.ru/index.php?topic=15075.80)

+ * + * +

Icoana Maicii Domnului din Edessa a Sfântului Alexie

Icoana Sfântului Alexie pe care acesta o aduse cu sine din Edessa unde petrecuse vreme de 18 ani pe lângă biserica Preacuratei Maici a Domnului. Pentru aceasta, fu aşezată cu evlavie deasupra mormântului său.

(Sursă: http://forum-slovo.ru/index.php?topic=15075.80)

Căutând să faci din inima ta Biserică a Domnului, ai iubit a şedea în casa Născătoarei de Dumnezeu, mărite, şi a privi de-a pururea frumuseţile cele cereşti. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

 + * + * +

(Sursă: http://lib.pstgu.ru/icons/images/stories/base/orig/00000847.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0118/s0118005.jpg)

(Sursă: http://lib.pstgu.ru/icons/images/stories/base/orig/00000846.jpg)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4130.jpg)

(Sursă: http://www.ikona-kiot.ru/wp-content/uploads/alexiy-chelovek-bozhiy-1.jpg)

(Sursă: http://www.icon-art.ru/)

Published in: on 16 Martie, 2012 at 23:35  Comments (2)  
Tags: , , , , ,

Sfântul Ierarh Serapion, arhiepiscop de Novgorod, Rusia (16 martie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1848/s1848005.jpg)

Născut într-un sat din preajma Moscovei, ştiutor de carte încă de la vârsta de 7 ani, încă de timpuriu fu aprins de dorul despărţirii de lume şi slujirii lui Dumnezeu. Însă părinţii îl siliră să se căsătorească, învrednicindu-se de cinul preoţesc. La un an după căsătorie, soţia sa plecă la cele veşnice. Atunci, pentru liniştea părinţilor săi, continuă să slujească în Biserica Acoperământului Maicii Domnului ca preot.

Iar, după o vreme, plecând la Domnul şi părinţii săi, împărţi averea sa săracilor, iar el îşi îndreptă paşii către Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Duna, întemeiată de sfântul Serghie de Radonej (clic aici, pomenit la 5 iulie, 7 iulie şi 25 septembrie).

Pentru viaţa sa aleasă, după moartea egumenului, fraţii îi cerură lui să ocârmuiască mănăstirea. Iar el strălucea prin atâtea fapte bune, încât după o vreme mănăstirea era numită „Pustia lui Serapion”. Copleşit de grijile cele multe şi dorind vieţuirea cea liniştită şi ascunsă de ochii oamenilor, sfântul Serapion se retrase în vestita Lavră a Sfântului Serghie de Radonej. Însă nici aici nu află linişte, căci anul 1493, din voinţa mitropolitului şi a marelui cneaz Ioan, fu numit egumen al lavrei.

Odată, marele cneaz,  dând crezare învinuirii de vrăjitorie pusă asupra a 3 femei nobile, porunci să fie arse pe rug. Auzind aceasta, sfântul Serapion, încredinţat de nevinovăţia lor şi săvârşind sârguitoare rugăciune, se înfăţişă dinaintea marelui cneaz înduplecându-l să le dea o pedeapsă mai mică, iar acesta ascultă de povaţa cuviosului părinte pe care îl cinstea.

Încredinţând marele cneaz Ioan conducerea ţării fiului său Vasilie, i-l recomandă pe sfântul Serapion ca vrednic de a fi arhiepiscop al Novgorododului. Astfel, la 15 ianuarie 1506, un sobor de ierarhi îl numiră arhiepiscop al Novgorodului.

Ridicarea în această treaptă avea să fie pentru sfântul părinte începutul a multe suferinţe.

În toamna anului sosirii sale în Novgorod, izbucni în acele locuri o molimă cumplită. Aceasta se repetă 2 ani la rând, toamna. În toamna celui de-al 3-lea an, muriră 15.398 de oameni. Tot atunci izbucni un incendiu care pârjoli oraşul, despre care stă scris în letopiseţul vremii că nu mai fusese niciodată unul asemănător. Iar sfântul Serapion, îndurerat pentru suferinţa oamenilor, în vremea dezastrului, ieşi cu procesiune cu o Cruce făcătoare de minuni, mergând până la podul de pe Volhono, înălţând fierbinţi rugăciuni, vărsând lacrimi şi suspinând, încât abia putea citi rugăciunile. Astfel continuă să se roage până când focul se domoli. Atunci, 3.315 oameni se mutară din această viaţă, afară de cei ce pieriseră înecaţi în râul Volhono.

Odată, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, chemă la masă de mai marii dregători ai oraşului. Atunci se târî până în sala de mese şi un olog, cerând de mâncare. Atunci milostivul Serapion, mişcat de suferinţa nefericitului, oftând din adâncul inimii, se uită la icoana Mântuitorului Hristos aflată deasupra uşii trapezei şi îi spuse:

– În numele Domnului nostru Iisus Hristos, ridică-te pe picioarele tale!

Iar ologul pe dată se ridică, preslăvind dimpreună cu poporul ce era de faţă pe Dumnezeu şi minunându-se de sfântul ierarh.

Însă chiar şi acest mare slujitor al Domnului trecu prin mare încecare, căci vrăjmaşul mântuirii neamului omenesc îl pizmuia pe bunul păstor pentru faptele sale bune.

Astfel, într-o perioadă foarte grea pentru Novogorod, se iscă mare gâlceavă legată de Mănăstirea Volokolamsk. La stăruinţele cneazlui de Volokolamsk, Feodor Borisovici, cuviosul Iosif, egumenul mănăstirii, se adresă marelui cneaz de la Moscova cu rugămintea ca mănăstirea sa să treacă sub oblăduirea directă a acestuia şi a mitropolitului. Pentru aceasta, sfântul Serapion îl puse pe egumen sub interdincţie, căci scosese mănăstirea din eparhia sa fără ştirea sa, scriindu-i într-o gramată:

„Pentru ce ai închinat mănăstirea ta marelui cneaz? Te-ai îndepărtat de cele cereşti ca să te apropii de cele pământeşti?”.

Aflând cneazul Vasilie de gramată şi de dinterdincţia sfântului Serapion, se mânie şi porunci ca arhiepiscopul Novgorodului să fie prins şi supus unei aspre detenţii la mănăstirea „lui Andronic” din Moscova, unde avea să îndure mari suferinţe.

Soborul din 1508 îl învinui pe sfântul Serapion că nu procedase corect, iar printr-o altă gramată ridică interdincţia pusă asupra lui Iosif.

Istovit din pricina închisorii, sfântul Serapion scrise mitropolitului Simon, plângându-se că nu i se dăduse dreptul în sobor să îşi prezinte pricina pentru care hotărâse astfel şi încercând să demonstreze dreptul său de a sancţiona un călugăr aflat sub jurisdicţia sa, iar în încheiere se încredinţă pe sine voii lui Dumnezeu. Înainte de muri, în 1511, mitropolitul Simon îl chemă la sine pe sfântul Serapion  îndemnându-l să-şi ceară iertare, iar el iertându-l totodată.

Tot atunci se împăcă cu preacuviosul Iosif care ceru voie marelui cneaz să strămute amândoi la marea Lavră a Sfântului Serghie, de care se simţeau legaţi.

Aici, sfântul Serapion se nevoi în post, rugăciune şi îndelungă răbdare, primind de la Domnul darul înainte-vederii. În clipa când cuviosul Iosif trecu la cele veşnice, sfântul Serapion se ridică în picioare, spunând celor care erau atunci cu dânsul:

– Fratele nostru Iosif a trecut la cele veşnice. Dumnezeu să-l ierte. Şi drepţilor li se întâmplă să moară.

Sfântul ierarh îşi ştiu mai înainte sfârşitul, acesta îmbrăcând mare schimă plecă la cele veşnice la 10 martie 1516.

Cinstitele sale moaşte fură aflate pline de bună mireasmă la 7 aprilie, în anul următor, rămânând aşezate în paraclisul lui Sreapion aflat la sud-vest de Catedrala Sfânta Treime a marii Lavre, unde se află până astăzi.

În zilele de grea restrişte, când mănăstirea fu asediată de armatele poloneze, sfântul Serapion dimpreună cu sfântul Seraghie de Radonej se arătară rugători osârdnici şi mijlocitori pentru izbăvirea sfântului locaş. Astfel, la 9 noiembrie 1608, înaintea Utreniei, sfântul Serghie se arătă unor monahi vrednici şi chiar unor mireni, umblând prin mănăstire şi chemându-i pe fraţi la biserică, unde fu văzut şi sfântul Serapion rugându-se dinaintea icoanei Maicii Domnului.

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1848/s1848007.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1848/s1848008.jpg)

+ * + * +

Capela Sfântului Ierarh Serapion al Novgorodului, Mănăstirea Sfântului Serghie de Radonej, Moscova

(Sursă: http://forum.say7.info/topic52147.html)

Published in: on 16 Martie, 2012 at 10:16  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Icoana Maicii Domnului Madona Dudu din Craiova

(Sursă: http://www.arhiepiscopiacraiovei.ro/images/MAD003.jpg)

Pe locul bisericii unde se află astăzi icoana Maicii Domnuui se afla o movilă de pământ numită „Dealul Livezii”, căci era acoperită cu o livadă bogată peste care trona un dud secular, sădit acolo înainte ca Mihai Viteazu avea să fie ban al Craiovei. În această livadă obişnuia să îi petreacă după-amiezile un negustor al locului care era privit de craioveni ca fiind cam avar.

Într-o asemenea zi de vară, plimbându-se negustorul pe sub arborii umbroşi ai livezii, zări dintr-o dată o lumină strălucitoare printre ramurile dudului. Crezând că pricina este soarele, îşi îndreptă gândul în altă parte. Însă în zilele următoare întâmplarea se repetă, sfârşind prin a-i stârni curiozitatea, căci se urcă în copac şi mare îi fu mirarea în află acolo o frumoasă icoană a Maicii Domnului. Minunat peste măsură, luă icoana la dânsul acasă, aşteptând după obiceiul de atunci să treacă 3 zile să vadă dacă cineva a pierdut această icoană, însă nimeni nu veni la dânsul.

Uitându-se la dânsa, se gândi că o poate vinde şi scoate câştig mărişor din vânzarea ei, deci dădu veste printre muşterii din piaţă că vinde o icoană. Când se înfăţişă un doritor, negustorul veni acasă să ia icoana şi mare îi fu mirarea când nu o mai află. Spre sfârşitul verii, pe când odihnea sub dud, zări din nou acea strălucire şi suindu-se în copac află icoana dispărută. De data asta, o luă şi merse cu ea direct la târg pentru a o vinde, însă când desfăcu acolo desaga, nici urmă de icoană. Înfricoşat, spuse tuturor despre întâmplarea asemănătoare prin care trecuse cu ceva timp în urmă. De data asta, răspândindu-se vestea icoanei minunate, negustorul merse dimpreună cu mai muţi oameni iară la dud şi mare le fu mirarea când o aflară în copac.

Atunci, clucerul care avea livada, se jură dinaintea tuturor că va ridica o bisericuţă de lemn pentru adăpostirea icoanei minunate. Astfel, dudul secular căzu sub secure, iar din lemnul său se ridică o bisericuţă smerită şi primitoare unde aşezară cu bucurie icoana ca pe un odor de mult preţ.

Cu timpul, se ridică biserică de piatră, iar icoana nu a înmulţi minunile săvârşite, tămăduind bolnavi în stare gravă şi alinând multe suferinţe ale oamenilor.

În anul 1778, un argintar de la Sibiu a cărui fiică, prin harul icoanei, se ridicase de pe patul de moarte, dărui frumoasa ferecătură care se vede şi astăzi.

În anul 1801, în vremea unei nemiloase năvăliri turceşti care incendie o treime din târgul Craiovei, singurul odor rămas devătămat de flăcări fu icoana Maicii Domnului.

Apoi, după câţiva ani, în vremea unui cutremur devastator, care săvârşi multe şi mari pagube târgului, icoana fu găsită sub dărâmături, fără nici cea mai mică zgârietură.

Înmulţindu-se tămăduirile săvârşite de icoană şi mulţimea pelerinilor, epitropii bisericii ridicară un azil pentru bolnavi, cunoscut ca „Ospiciul Madona”, unde erau găzduiţi mai mult pe cei cu mintea bolnavă.

Cu timpul, apăru obiceiul ca înainte de a porni în pelerinaj, credincioşii să comande la un fierar să toarne în metal preţios partea corpului ce era bolnavă şi pentru care aduceau rugăciuni Maicii Domnului şi pe care o lăsau bisericii. Cu timpul, se strânseră mormane impresionante de astfel de danii care fură vândute, iar din banii aceia se ridică actuala biserică, a cărei ridicare dură aproape jumătate de veac. Este cu neputinţă a cuprinde mulţimea minunilor săvârşite de icoana Maicii Domnului. La acestea se adaugă belşugul de pace şi mângâiere pe care toţi ce i s-au închinat au simţit-o coborând peste sufletele lor.

+ * + * +

Dintre minunile contemporane săvârşite de icoana Maicii Domnului

Un bărbat din Slatina, aflat într-o fază avansată de cancer, ajunse dinaintea icoanei într-un căruncior cu rotile. Locui la o rudă din Craiova vreme de 2 săptămâni, răstimp în care se merse în fiecare zi să se roage îndelung Maicii Domnului şi să se închine icoanei Sale. După 2 săpămâni, plecă de acolo pe picioarele sale. Cuprins de uimire, după 6 luni de stat în cărucior, nici nu îndrăznea să mai meargă.

***

O femeie din Braşov, bolnavă de leucemie, căreia doctorii îi mai dăduseră câteva luni de viaţă, veni, în ciuda slăbiciunii trupului, de la gară direct la icoana Maicii Domnului, stând în genunchi, rugându-se şi vărsând multe lacrimi dinaintea icoanei vreme de 7 sau 8 ore fără oprire. Ea se ruga nu numai pentru ea, ci şi pentru bătrâna sa mamă care ar fi rămas singură să moară de foame. Minunea se petrecu, ea, spre surprinderea medicilor, se tămădui de cumplita boală şi de atunci vine din vreme în vreme să se închina icoanei Maicii Domnului cu bucurie şi recunoştinţă.

+ * + * +

Din roada evlaviei vrednice de laudă pentru icoana Maicii Domnului, iar nouă preţioasă sursă:

http://www.formula-as.ro/2002/511/societate-37/societate-3105 (clic aici)

+ * + * +

(Sursă: http://www.orthphoto.net/photo.php?id=31337&id_jezyk=1)

+ * + * +

Biserica Madona Dudu din Craiova

(Sursă: http://static.panoramio.com/photos/original/35315655.jpg)

Published in: on 12 Martie, 2012 at 22:26  Comments (5)  
Tags: , , ,

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sigriana, Turcia (12 martie)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/ih4124.jpg)

Acesta este numit şi Teofan Sigrianul, căci Sigriana (în Turcia) este locul naşterii sale. A trăit la sfârşitul veacului al VII-lea şi începutul veacului al VIII-lea.

Fiind rudenie cu împăratul Leon Isaurul şi cu fiul său, Copronim, avu parte de mare bogăţie şi strălucire. În timp ce tatăl său, Isac, era mai mare peste ţinutul eghepelaghiţilor. Pe când avea 12 ani fu logodit cu o copilă, cu care trăi laolaltă timp de 8 ani. Şi el şi logodnica sa aveau multă avere. Auzind de la unul din slujitorii să vorbindu-i de viaţa monahală, se umplu de dor pentru această viaţă. După plecare la cele veşnice  a mamei sale, tatăl logodnicei sale îl sili să se căsătorească.

Venind ziua nunţii, li se pregăti cămara de nuntă şi toate cele cuvenite. Rămas singur cu soţia sa, îi mărturisi acesteia gândurile lui tainice  şi se învoi cu dânsa să trăiască în feciorie. Auzind deplina încuviinţare a logodnicei sale, dădu slavă lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îşi săvârşeau împreună rugăciunile de zi şi de noapte.

Nelegiuitul împărat Leon, ca şi socrul tânărului, auzind acestea, se împotrivi cu toată puterea dorinţei lui. Mai mult, împăratul îl trimise în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredinţându-l cu supravegherea lucrărilor. Ducându-se acolo, cinstitul tânăr aduse la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui.

Când sfântul Teofan împlini 21 de ani, împăratul cel cu nume de fiară şi socrul lui încetând din viaţă, de pe urma morţii lor nu numai Teofan se bucurat de libertate, ci şi lumea întreagă. Sceptrul împărăţiei fu luat mai departe de împărăteasa Irina.

Fiindcă acum îşi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el îşi împărţi averile celor sărmani şi săraci şi pe toţi slujitorii lui îi cinsti cu libertatea. Şi dând soţiei sale multă avere, o duse, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta îmbrăcă haina monahală cu numele Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte.

Iar el, dându-se pe sine Domnului, intră în Mănăstirea lui Polihroniu, care se găsea în munţii din ţinutul Sigrana. Dăruindu-se vieţuirii monahale plin de dor şi râvnă, nu voi să primească să fie conducător, ci stând în chilie îşi scotea hrana de pe urma ostenelile mâinilor sale, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt vreme de 6 ani.

Apoi, plecând la cele veşnice egumenul mănăstirii, fraţii îl rugară stăruitor pe cuviosul Teofan să binevoiască a fi egumenul lor, iar el, neprimind, se duse de la dânşii în muntele Sigrianei. Şi sălăşluindu-se în pustia aflată acolo, vieţuia în toată cuvioşia, umplând-o pe aceasta ca pe o cetate a lui Dumnezeu de plăcuţi ai Lui, căci mulţi veniră să se sălăşluiască la dânsul. Deci ridică şi mănăstire a cărei egumen fu pus, iar el slujea cu mâinile sale la trebuinţele tuturor, făcându-se tuturor chip de viaţă îmbunătăţită în iubirea de osteneală.

În acele vremi, se adună al şaptelea Sinod al Părinţilor de la Niceea (787) împotriva prigonitorilor icoanelor.

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Fiind chemat şi cuviosul părinte Teofan, egumen al marii mănăstiri Sigriani, acesta strălucea ca o stea luminoasă în mijlocul sfinţilor părinţi, căci mulţi veniră înveşmântaţi în haine bune, iar el merse la sinod călare pe asin prost, cu haine vechi şi cu multe cusături, iar toţi văzându-l, se umiliră şi se folosiră, căci ştiau viaţa lor cea plină de strălucire dinainte.

La vârsta de 50 de ani, fu cuprins de o boală din pricina căreia rămase tot restul vieţii nemişcându-se din patul durerii sale.

Iar după împărăteasa Irina urmând la împărăţie Leon Armeanul, acesta merse până acolo cu ticăloşia şi nelegiuirea lui, încât trimise după acest om al lui Dumnezeu, spunându-i:

– Vino şi te roagă pentru noi, că pornim împotriva barbarilor.

Iar sfântul Teofan, pentru că nu se putea mişca, fu luat cu căruţa şi dus până la corabie, iar apoi cu corabia până la Constatinopol. Ajuns acolo, nu putu vedea faţa cea necurată a tiranului, căci acesta îi trimise numai înştiinţare spunându-i:

– Dacă vei consimţi la rugămintea mea, îţi voi da ţie şi mănăstirii tale multe bunătăţi, iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurătorii şi te voi pune înaintea tuturor ca pildă, spre înfricoşare.

Mărturisitorul Teofan însă îi răspunse:

– Nu-ţi deşerta vistieriile de darurile tale! Iar în ceea ce priveşte lemnul spânzurătorii, sau chiar şi focul, pregăteşte-le încă de astăzi, căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu.

Auzind acestea, neruşinatul tiran îl dădu în mâinile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu ştiinţa lui, căci socotea că acesta îl va face să-şi schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, fu dus la Mănăstirea Sfinţilor Serghie şi Vah de la Ormizda, care se găsea în apropierea palatului, unde începu lupta în cuvinte cu Mantos. Însă Mantos, fiind învins de Teofan, care îl străfulgeră cu lumina înţelepciunii lui şi care îl încredinţă de neschimbarea gândului său, plin de ruşine îl trimise din nou nebunului tiran, arătându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neînvăţat. Şi ducându-se şi el înaintea împăratului îi zise:

– O, împărate, mai uşor este a înmuia fierul ca ceara, decât să schimbi pe omul acesta în ceea ce doreşti tu.

Auzind aceasta, tiranul dădu poruncă să fie dus sfântul Teofan în palatul lui Elefterie şi să fie închis într-o încăpere foarte strâmtă şi întunecoasă, punându-se şi paznici la uşă, încât să nu poată fi slujit de cineva.

Trăind astfel vreme de 2 ani şi apăsat fiind de necazuri şi nevoi, ruşină şi cu aceasta pe tiran. Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea în fiecare zi să se supună voinţei lui, fu surghiunit în insula Samotrachi.

Iar ducerea lui în surghiun, îi grăbi şi plecarea din trup. Astfel, trăind în acea insulã numai 23 de zile, plecă la cămările cele de Sus gătite de Domnul bineplăcuţilor săi, iar trupul său fu înmormântat cu cinste. Mai apoi, moaştele sale umplură de binecuvântări şi tămăduiri pe toţi cei ce veneau la dânsul.

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-12-cv_teofan_marturisitorul.html (clic aici)

+ * + * +

Atras ai fost de dragostea cea predorită a Stăpânului tău şi ai defăimat dragostea cea lumească; şi una făcându-te cu dragostea dumnezeiască, desfătarea cea lumească ca pe un nimic ai socotit-o, preafericite. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Cu adevărat, Dătătorul celor bune ţi-a dăruit ţie din belşug răsplătiri pentru ostenelile tale, de trei ori fericite, dându-ţi putere să alungi demonii, să vindeci bolile, şi te-a învrednicit de bucuria cea nespusă acolo unde cetele îngerilor dănţuiesc de-a pururea, ca să  vezi faţa Atotţiitorului.  (Dintre Stihirile ce se cântă la Vecernie)

Îndrumă spre fapta bună viaţa mea, cuvioase, netezind cărarea înfrânării cu rugăciunile tale, părinte; pe care mă învredniceşte cu tărie, fericite, bine a merge.   (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Măritu-te-ai cu minunile, purtătorule de Dumnezeu. Căci Hristos te-a răsplătit pentru răbdarea ta; pentru aceasta, şi tămăduiri izvorăşti, ca dintr-un izvor, celor ce au trebuinţă, preasfinţite.    (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4123.jpg)

(Sursă: http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-12-cv_teofan_marturisitorul.html)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s2126/s2126004.jpg)

Published in: on 12 Martie, 2012 at 09:54  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Chesarie de Nazianz, fratele Sfântului Ierarh Grigorie Teologul (9 martie)

Sfântul Chesarie a fost fratele mai mic al sfântului Grigorie Teologul (pomenit pe 25 ianuarie) şi fiu al sfintei Nona (pomenită pe 5 august) şi al sfântului Grigorie de Nazianz cel bătrân (pomenit la 1 ianuarie).

El urmă, ca şi fratele său, şcolile din Cezareea, Palestina şi Alexandria, cunoscând pe sfinţii Atanasie cel Mare (pomenit la 18 ianuarie) şi Antonie cel Mare (pomenit la 17 ianuarie). Se desăvârşi în ştiinţa medicinei, care cuprindea pe atunci atât bolile trupeşti, cât şi legătura lor cu sufletul; fiind o vreme doctor şi chestor al finanţelor publice la curtea de la Constantinopol sub împăraţii Constant, Iulian şi Valens şi ţinând cu tărie credinţa ortodoxă în timpul ereziilor din acea vreme. Din această dregătorie, sfântul putu să împartă bogate milostenii celor în nevoie, însă curând urmă pilda fratelui său şi se retrase din dregătorie, dăruindu-şi viaţa lui Dumnezeu şi scrisului.

Împodobit din belşug cu virtutea şi cu faptele cele bune, se mută în cămările cele de Sus în anul 369, lăsând întreaga sa avere săracilor.

Published in: on 9 Martie, 2012 at 15:26  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (9 martie)

Toţi aceştia erau ostaşi în armata romană şi credeau cu tărie în Dumnezeul cel adevărat.

Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor de către Licinius, aceştia fură prinşi şi duşi dinaintea mai marelui lor.

Când aceştia fură ameninţaţi că vor fi lipsiţi de vrednicia de ostaşi, sfântul Candid răspunse:

– Ia de la noi nu doar cinstea de ostaşi, ci şi trupurile noastre, căci nimic nu avem mai drag şi mai de preţ decât numai pe Hristos, Dumnezeul nostru.

Auzind aceasta, comandantul porunci slujitorilor săi să îi bată cu pietre pe sfinţii mărturisitori. Însă, pe când slujitorii aruncau cu pietre, acestea se întorceau şi cădeau asupra slugilor, lovindu-i cu putere, iar una din pietre izbi în faţă pe comandant, zdrobindu-i dinţii.

Chinuitorii furioşi, asemeni fiarelor sălbatice, îi legară laolaltă pe sfinţii mucenici şi îi aruncară în lac, întărind paza ca nu cumva să scape vreunul. Iar afară era ger cumplit, iar lacul îngheţă împrejurul trupurilor mucenicilor. Pentru a le spori chinurile şi pentru a-i îndupleca să iasă din lac şi să se lepede ce mărturisirea lor, puseră aproape de ei o scăldătoare încălzită, iar unul dintre ei, slăbind cu credinţa, ieşi din lac şi intră în scăldătoare.

Şi, iată, din cer se arătă o lumină negrăită care încălzi apa lacului şi pe mult pătimitorii mucenici, iar odată cu lumina se pogorâră 40 de cununi peste capetele lor. Văzând aceasta, un paznic de pe tărm îşi scoase hainele, mărturisi numele Domnului şi intră în lac, spre a se învrednici de cea de-a 40-a cunună a celui ce se lepădase, iar aceasta se aşeză pe fruntea lui cea înflăcărată de a se adăuga şi el în ceata mărturisitorilor.

A doua zi, întreaga cetate de minună, căci sfinţii mucenici erau încă vii. Atunci, ticălosul judecător porunci să li se zdrobească fluierele picioarelor, iar trupurile să le fie aruncate în apă, încât creştinii să nu le poată lua de acolo.

În cea de-a treia zi, mucenicii şi se arătară lui Petru, episcopul locului, cerând-i să adune moaştele lor şi să le scoată din apă. Astfel, episcopul împreună cu slujitorii săi ieşi în întunericul nopţii şi aflară în apă trupurile mucenicilor strălucind cu lumină mare. Mult s-au minunat ei de acea privelişte, căci fiecare os ce fusese smuls din trupurile lor plutea pe luciul apei, luminând ca o candelă.

Episcopul le luă şi le îngropă cu cinste, fiind de atunci izvor nesecat de milistivire tuturor celor ce se apropie d e dânşii cu credinţă.

Aceştia au primit cununa cea cu bun miros a muceniciei în anul 320, iar numele lor erau Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Melion şi Aglaie.

+ * + * +

Acatistul Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei (text, clic aici)

+ * + * +

Pe Dumnezeu, prin rugăciunile voastre, voi, patruzeci de mucenici, faceţi-L milostiv nouă, celor ce vă chemăm pe voi, cu curata dragoste a inimilor noastre. (Din Canonul Sfinţilor Mucenici ce se citeşte la Utrenie)

Învrednicindu-vă să dobândiţi lumina cea mai presus de fire, bucuria cea negrăită şi strălucire, scăpaţi acum e necazuri şi de nevoi şi de înşelăciunea vrăjmaşului pe cei cu dragoste vă cinstesc pe voi, ca pe nişte viteji ai lui Hristos, mucenicilor patruzeci. (Din Canonul Sfinţilor Mucenici ce se citeşte la Utrenie)

Stând acum înaintea lui Hristos, cu îndrăzneala cea plină de cuviinţă şi, străluciţi fiind de El cu lumina Dumnezeirii, măriţilor, rugaţi-vă cu dinadinsul să se lumineze cu lumina cea întreit strălucitoare cei ce vă laudă pe voi, mucenicilor patruzeci. (Din Canonul Sfinţilor Mucenici ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Fericita pătimire a Sfinţilor Mucenici poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-09-sf_40_mucenici_din_sevastia.html (clic aici)

+ * + * +

Fresce zgrăvite în anul 1564, de la Mănăstirea Stavronikita din Sfântul Munte Athos, Grecia

Sfântul Mucenic Chirion

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1170/s1170002.jpg)

Sfântul Mucenic Candid

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1116/s1116001.jpg)

Sfântul Mucenic Domnos

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0656/s0656001.jpg)

Sfântul Mucenic Isihie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1079/s1079001.jpg)

Sfântul Mucenic Ieraclie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1045/s1045001.jpg)

Sfântul Mucenic Smaragd

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1920/s1920001.jpg)

Sfântul Mucenic Valent

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0340/s0340001.jpg)

Sfântul Mucenic Vivian

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0340/s0340001.jpg)

Sfântul Mucenic Evnichie

Sfântul Mucenic Claudie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1176/s1176003.jpg)

Sfântul Mucenic Prisc

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1753/s1753001.jpg)

Sfântul Mucenic Teodul

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s2104/s2104001.jpg)

Sfântul Mucenic Eutihie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0722/s0722001.jpg)

Sfântul Mucenic Ioan

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0977/s0977004.jpg)

Sfântul Mucenic Xantie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1232/s1232002.jpg)

Sfântul Mucenic Ilian

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0907/s0907003.jpg)

Sfântul Mucenic Sisinie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1916/s1916001.jpg)

Sfântul Mucenic Aghie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0176/s0176001.jpg)

Sfântul Mucenic Aetie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0069/s0069001.jpg)

Sfântul Mucenic Flavie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s2166/s2166001.jpg)

Sfântul Mucenic Acachie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0076/s0076001.jpg)

Sfântul Mucenic Ecdit

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0757/s0757003.jpg)

Sfântul Mucenic Lisimah

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1284/s1284001.jpg)

Sfântul Mucenic Alexandru

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Sfântul Mucenic Ilie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0908/s0908001.jpg)

Sfântul Mucenic Leontie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1279/s1279001.jpg)

Sfântul Mucenic Gorgonie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0554/s0554003.jpg)

Sfântul Mucenic Teofil

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s2133/s2133001.jpg)

Sfântul Mucenic Dometian

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0653/s0653002.jpg)

Sfântul Mucenic Gaie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0485/s0485001.jpg)

Sfântul Mucenic Atanasie

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0305/s0305001.jpg)

Sfântul Mucenic Chiril

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Sfântul Mucenic Sacherdon

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1827/s1827001.jpg)

Sfântul Mucenic Nicolae

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1558/s1558001.jpg)

Sfântul Mucenic Valerie

Sfântul Mucenic Filoctimon

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s2154/s2154001.jpg)

Sfântul Mucenic Severian

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1845/s1845004.jpg)

Sfântul Mucenic Hudion

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Sfântul Mucenic Meliton

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1430/s1430001.jpg)

Sfântul Mucenic Aglaie

Published in: on 9 Martie, 2012 at 13:06  Comments (2)  
Tags: , , , , ,

Sfântul Cuvios Emilian, Italia (7 martie)

Acesta se născu la Roma, iar în tinereţe săvârşi multe păcate grele. Când îşi veni întru sine, se înfrână de la acestea, cuprins de umilinţă şi gândindu-se cu frică la nemitarnica judecată a lui Dumnezeu. Îndată, intră într-o mănăstire unde, prin postiri, privegheri şi ascultare, îşi potoli trupul. El se făcu pildă desăvârşită fraţilor în toate ostenelile cele bune. Noaptea ieşea din mănăstire ca să se roage într-o peşteră din apropiere.

Într-o noapte, neştiind unde mergea cuviosul Emilian, stareţul mănstirii îl urmă în taină. El îl văzu pe acesta stând la rugăciune cu evlavie şi umilinţă, vărsând multe lacrimi. Deodată, o lumină cerească mai strălucitoare decât soarele învălui tot muntele şi mai vârtos peştera cuviosului Emilian, şi un glas se auzi din cer:

– Emiliane, iertate sunt păcatele tale.

Înspăimântat, stareţul se întoarse degrabă la mănăstire, iar a doua zi descoperi fraţilor cele văzute şi auzite. Pentru aceasta, fraţii începură a-l înconjura cu mare cinstire pe cuviosul Emilian.

El nu mai trăi mult şi se săvârşi întru Domnul, în odihna celor îmbrăcaţi în haina cea luminoasă a pocăinţei.

 + * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

sau

Published in: on 7 Martie, 2012 at 20:05  Comments (1)  
Tags: , , , ,