Sfântul Cuvios Lavrentie, ctitorul Mănăstirii Faneromeni din Insula Salamina, Grecia (7 martie)

Acesta a vieţuit în Megara, fiind căsătorit şi având doi feciori. Era om drept şi cucernic.

Odată, i se arătă în vis Maica Domnului poruncindu-i să meargă în insula Salamina să reînnoiască biserica ei. Plin de râvnă, cuviosul părăsi familia şi cele lumeşti, mergând să împlinească cele poruncite. Ajungând la locul arătat, află zidurile surpate ale unei biserici. Sălăşluindu-se în apropiere şi dăruindu-se rugăciunii şi ostenelilor, ridică una nouă.

Acolo îmbrăcă haina monahală şi nevoindu-se îndeajuns plecă la cele veşnice, la 7 martie 1770, iar mormântul său se făcu izvor nesecat de minuni.

Icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Pintre comorile aflate de veacuri în sânul neamului nostru românesc, se află şi sfintele icoane făcătoare de minuni care şi-au împletit lumina harului lor cu vremile, rugăciunile şi vieţile românilor de odinioară şi de astăzi. Nu se mai ştie aproape nimic de mulţimea minunilor săvârşite de acestea, căci aşa se întâmplă la noi, comorile pe care alţii le îngroapă în pământ, iar alţii le aşează sus la vedere, noi le îmbrăcăm în haina smereniei şi a discreţiei, căci aşa s-a obişnuit din vechime ca valoarea să străbată timpul întotdeauna dimpreună cu smerenia.

Chiar dacă ele nu au fost aşezate în calendarele noastre cu zile de prăznuire, precum s-a întâmplat la alte popoare, vom încerca să aşezăm, după putinţă, chipuri ale lor, cu nădejdea că vor coborî în sufletele noaste mângâiere, odihnă şi ajutor.

+ * + * +

La puţină vreme după înscăunarea sa, mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi (clic aici), hotărî să înfiinţeze la Iaşi un seminar teologic. Astfel, la îndemnul său, domnitorul fanariot Alexandru C Moruzi (clic aici) dădu la 1 septembrie 1803 hrisov prin care stabili, în chiliile Mănăstirii Socola, „Şcoala de învăţătură pentru feciorii de preoţi şi diaconi“, prima instituţie de învăţământ secundar din Moldova cu predare în limba română (până atunci, în şcoli se preda în limbile greacă, slavonă sau alte limbi liturgice) şi una dintre primele şcoli formale din ţară.

(Sursă: http://www.lecturirecenzate.ro)

În luna februarie a anului 1854, din ochii icoanei împărăteşti a Maicii Domnului, aflată pe catapeteasma bisericii seminarului, începură să curgă lacrimi. Minunea se repetă la 2-3 sau 4 zile şi după, după consemnările vremurilor, de pe 1 februarie, ziua prăznuirii Sfântului Trifon „cel cu şoimul pe umăr“ (pe dealurile din preajma mănăstirii se spune că exista, în acele vremuri, o crescătorie de şoimi), până în luna aprilie.

Neîncrezători, socotind că este o farsă a seminariştilor, icoana fu atent studiată de către preoţi, iar mai apoi de către înalţi ierarhi. Iar pentru a înlătura orice bănuială, scrie un ziar al vremii, „s-a orânduit o de aproape priveghere şi intrarea în biserică s-a îngăduit numai pentru o persoană de încredere“. Lăcrimarea icoanei însă nu a încetat, iar mulţi se minunau privind-o, printre care şi boietul Nicolae care în anul 1855 îmbrăcă sfânta icoană cu argint, spre drapta cinstire.

Răspândirea veştii minunii de la Socola, împinse Guvernul Moldovei să cerceteze fenomenul. În urma cercetărilor, se publica un comunicat în foaia publică „Zimbrul“, în care scria că toate celelalte icoane din biserică sunt uscate, iar picăturile ce curgeau din icoana Maicii domnului erau picături de apă „foarte asemănătoare cu lacrimile şi curgeau numai din ochi“.

Episcopul Melchisedec Ştefănescu (clic aici) scrise despre aceasta: „Lăcrimarea icoanelor este semn prevestitoriu de mari calamităţi şi nenorociri. Şi, în adevăr, am urmărit cu atenţie soarta mănăstirii şi seminarului de la Socola, care au mers, treptat, spre decădere, până ce monastirea a rămas ca şi pustie“.

În anul 1886, ansamblul mănăstiresc de la Socola fu restructurat, seminarul fu mutat în oraşul Iaşi, în fosta reşedinţă domnească a lui Mihail Sturdza, iar icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost adusă în Catedrala mitropolitană, unde se află până astăzi.

+ * + * +

(Sursă: http://www.doxologia.ro/sites/default/files/imagecache/imagine_600_width/articol/2012/02/3_maica_domnului_icoana_catedrala_iasi.jpg)

+ * + * +

Din evlavia vrednică de laudă pentru icoana Maicii Domnului, iar nouă preţioasă sursă:

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/icoana-maicii-domnului-de-la-catedrala-mitropolitana-din-iasi (clic aici)

+ * + * +

Biserica Schimbarea la Faţă a Mănăstirii Socola, pe catapeteasma căreia s-a aflat mai întâi icoana Maicii Domnului

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/09/Biserica_Socola.jpg)

+ * + * +

Catedrala Mitropolitană din Iaşi

(Sursă: http://www.basilica.ro/_upload/img/13256618751427600017.jpg)

Published in: on 7 martie, 2012 at 14:33  Comments (4)  
Tags: , , , ,

Icoana Maicii Domnului Chezaşa celor păcătoşi (7 martie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0307/0307017.jpg)

Această icoană a Maicii Domnului o înfăţişează pe aceasta ţinând mâna sa dreaptă în mâinile Fiului ei, degetul ei arătător este ţinut de mâna dreaptă a Mântuitorului, iar degetul cel mic de mâna stângă a Acestuia, chip al faptului ca Pracurata Maică se pune chezaşă pentru toţi păcătoşii care îi cer mijlocirea. Pe icoană stă scris: Eu sunt chizaşa celor păcătoşi dinaintea Fiului meu care mi-a făgăduit că îi va auzi pe ei, iar cei care mă vor bucura auzind glasul lor înalţat Mie vor primi bucurie veşnică prin Mine (traducere aproximativă).

Originea icoanei a fost acoperită de negurile vremilor.

Pentru prima dată, s-a arătat făcătoare de minuni icoana aflată la Mănăstirea Sfântului Nicolae din Orel. Aceasta, fiind deteriorată de trecerea vremii, se afla, lipsită de cinstire, într-o capelă veche şi neîngrijită de la poarta mănăstirii. Însă în anul 1843, mai multor oameni li se descoperiră în vis că această icoană este dăruită cu harul săvârşirii de minuni. Atunci, icoana fu mutată cu cinste în biserică. Mai întâi, se tămădui un băiat care de mulţi ani era paralizat şi pentru care mama sa se rugă fierbinte dinaintea icoanei. Răspândindu-se vestea minunii, mulţi credincioşi veniră să se închine şi să se roage pentru a primi tămăduire de boli trupeşti şi izbăvire de necazuri.

Icoana este cunoscută mai ales pentru minunile săvârşite în vremea unei epidemii de holeră, când mulţi bolnavi au primit tămăduire dinaintea ei.

Sporind cinstirea icoanei, se ridică o biserică mare în care fu aşezată cu multă cinste şi evlavie.

În anul 1848, prin evlavia  locotenentului colonel Dimitrie Bonşeskul din Moscova se zugrăvi o astfel de icoană pe care o aşeză cu cinste în casa sa. Curând, din icoană începu a izvorî mir cu bună mireasmă cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire. Pentru multa cinstire a icoanei, locotenentul dărui icoana Bisericii Sfântului Nicolae Kamovniki unde se zidi îndată o capelă în cinstea ei.

Prăznuirea icoanei se săvârşeşte la 7 martie şi 29 mai.

+ * + * +

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih_v_oklade.jpg)

+ * + * +

Icoana Maicii Domnului Chezaşa celor păcătoşi, izvorâtoare de mir, de la Biserica Sf. Nicolae Kamovniki

(Sursă: http://www.patriarchia.ru/db/text/215916.html)

+ * + * +

(Sursă: http://akadem-icon.ucoz.ru/homeicon/Sporuchnicha_Greshnih.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0307/0307001.jpg)

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih7.jpg)

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih10.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0307/0307019.jpg)

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih8_v_hamovnikah.jpg)

+ * + * +

Biserica Sfântul Nicolae Kamovniki, aflată în centul Moscovei

Ridicată în anul 1679, aproape de o biserică de lemn cu acelaşi hram ridicată la 1625.

(Sursă: http://hramy-msk.livejournal.com/39106.html)

Published in: on 7 martie, 2012 at 11:27  Comments (2)  
Tags: , , , ,

Sfântul Cuvios Iov din Anzersk, întemeietorul Schitului Golgota-Raspiaţk, Rusia (6 martie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1003/s1003003.jpg)

Acesta s-a născut în Moscova în anul 1635, primind la botez numele Ioan. Trăgându-se din familie de preoţi, primi o creştere aleasă, în toată evlavia şi buna petrecere creştinească. La vârsta cuvenită, fu hirotonit preot.

În fiecare zi, săvârşea dumnezeieştile slujbe şi deseori rămânea la strană şi cânta cu adâncă umilinţă, mişcând inimile tuturor celor care îl ascultau. Slujirea sa aleasă ca preot atrăgea la Biserică mulţi credincioşi care mai apoi doreau să-l viziteze acasă, iar el, nefiind iubitor de slavă lumească, îi primea fără tragere de inimă şi arareori îi primea pe cei care doreau să îl vadă acasă.

Dorind să îşi sporească nevoinţa, părintele Ioan împlinea, în afară de cele ale preoţiei, pravila călugărească şi canonul de rugăciune, simţind că duce viaţă de monah, chiar dacă se afla în lume. Adeseori, pecetrecea în camera în post şi rugăciune de la începutul nopţii până la revărsatul zorilor. Dimineaţa, chiar înainte de a mergea la biserică, primea pe cei care veneau la dânsul pentru sfat duhovnicesc. Toate sfaturile sale le întemeia pe Sfânta Scriptură şi le întărea cu pilde şi cu vieţile sfinţilor.

Dacă afla că într-o familie au izbucnit certuri şi neînţelegeri, se grăbea într-acolo şi se străduia să readucă pacea şi înţelegerea. Dacă se întâmpla ca, împăciuitor, să jignească pe cineva, el îşi recunoştea greşeala şi îşi cerea îndată iertare.

Uneori, pentru binele aproapelui şi aducerea lui la credinţă, el apărea uneori în mijlocul mulţimii în haine de om obişnuit, care îl ajutau mult să vorbească cu oamenii sărmani, aflând nevoile lor şi ajutându-i după putere.

În casa sa, se afla întotdeauna întinsă masa pentru cei săraci pe care nu îi lipsea nici de hrana duhovnicească, iar înainte de a pleca le dădea fiecăruia ce putea. Dacă cineva ajungea în pragul sărăciei din pricina bolilor sau a altor nevoi, părintele Ioan îi ajuta cu milostenii. Pe timp de secetă, îi ajuta pe locuitorii săraci cu seminţe de semănat sau alte lucruri pentru gospodărie, uneori chiar mâncare gătită pentru familiile lor înfometate.

Vestea faptelor sale bune se răspândi în toată capitala, vizitatori de pretutindeni se îndreptau către casa lui. Asemenea vizitatori obosindu-l, în anumite răstimpuri nu primea pe nimeni, iar pe săraci îi miluia prin slujitorii săi de încredere.

În ciuda faptului că se ferea din toate puterile de slava lumii, vestea despre dânsul ajunse până la ţarul Petru cel Mare (clic aici) care îl chemă mai întâi ca slujitor al bisericii de la curte, iar apoi ca duhovnic al său şi al membrilor întregii curţi imperiale. Părintele Ioan, având parte de bunăvoinţa ţarului, spori purtarea grijă de cei aflaţi în nevoi.

Avea o deosebită grijă de cei întemniţaţi pentru crime şi diferite datorii. Când mergea în vizită la aceştia, se deghiza, trăsura o lăsa la oarecare depărtare, iar el venea pe jos. Intrând la ei, afla despre durerile lor, iar apoi îi povăţuia şi îi mângâia cu nădejdea în Domnul, iar la despărţire le dădea milostenie după puterile sale. Alteori le plătea datoriile pentru care erau închişi sau le ducea mâncare.

Când vestea faptelor sale se răspândi în capitală, părintele începu să îi viziteze pe deţinuţi numai noaptea, iar mai apoi iscându-se clevetiri şi păreri greşite cu privire la faptele bune ale sale, renunţă să mai cerceteze temniţele, continuând să facă bine prin oamenii cinstiţi şi de bună credinţă pe care îi cunoştea.

Astfel, părintele Ioan se închise din nou în casa sa pentru a se dărui cu mai multă osârdie rugăciunii şi cugeării la cele dumnezeieşti. În afara slujbelor, nu se mai ducea nicăieri şi nici nu primea pe nimeni, nici chiar pe apropiaţi. Cu cei ce avea trebuinţă de sfatul lui, comunica în scris.

Astfel, în osteneli şi făptuiri duhovniceşti, părintele Ioan atinse, pe nesimţite, o vârstă înaintată, iar starea sa de sănătate de deterioră, însă, pentru slujirea sa neobosită, Multiubitorul Dumnezeu îl tămădui pe robul Său, iar el începu să primească iară oameni pentru povaţuire, petrecându-şi astfel zile şi nopţi întregi. La despărţirea de unii dintre ei ofta cu tristeţe, parcă ştiind că nu îi va mai revedea.

Curând, bătrânul părinte fu încercat din nou căci fu denunţat dinaintea ţarului Petru că ar fi avut legături cu un tâlhar pe nume Grişca. Dând crezare pârâşilor mincinioşi, ţarul ca bătrânul de 60 de ani să fie trimis la ierarhul Atanasie, arhiespiscopul Kolmogorului, cu un act în vederea tunderii în monahism la Mănăstirea Solovăţ.

(Sursă: http://mordolff.livejournal.com/6526.html)

Blând şi nădăjuitor în pronia lui Dumnezeu, părintele Ioan se prezentă dinaintea egumenului Solovăţului spunând:

– Hristos Dumnezeu Proniatorul m-a adus la sfinţia ta, rânduind mântuirea prin tine. De aceea, îmi vei porunci mie nevrednicului ceea ce voi face.

Iar egumenul, minunat de cel ce se afla dinatea sa, spuse:

– Binecuvântat este Dumnezeu, Care te întăreşte pe tine în fapte bune, iată pentru tine loc de mântuire.

Deci, la 3 aprilie 1701, îmbrăcă haina monahală cu numele Iov, fiind pus să ucenicească bătrânului monah Iona. Acesta mărturisea despre părintele Iov că nimic nu gusta afară de pâine şi apă, pricină pentru care l-au numit  pe dânsul Iov „Postitorul”.

Cuviosul Iov împlinea cu răbdare şi linişte ascultările de la bucătărie, spartul şi căratul lemnelor, la trapeză, precum şi alte munci mai grele.

Pe când îşi săvârşea ascultarea cu smerenie, de multe ori i se arătă ispititorul cu chipul medicului său din lume îndemnându-l să se cruţe pe sine şi să îşi păzească sănătatea, însă bătrânul nevoitor le biruia pe toate prin smerenie şi credinţa neclintită că dacă Dumnezeu rânduieşte, tot El dă şi putere a împlini.

După ce trecu prin multe încercări ale vieţii de mănăstire, egumenul şi obştea recunoscu sporirea duhovnicească a cuviosului Iov şi îi îngăduiră să petreacă în liniştea chiliei sale unde se ruga neîncetat, citea Sfintele Evanghelii Apostolul, Psaltirea, viaţa cuvioşilor Zosima şi Savatie, însă nu neglija şi lucrul de mână.

Vestea despre călugărul bătrân de la Solovăţ se răspândi şi ajunse până la urechile ţarului care voi să îl readucă la curte, însă gârbovit de mulţimea anilor şi a ostenelilor, cuviosul Iov ceru să i se îngăduie să rămână la Solovăţ.

În 1702, primi binecuvântare de la egumen să se mute la schitul din Anzersk.

(Sursă: http://mordolff.livejournal.com/6526.html)

Aici, îşi spori şi mai mult nevoinţa. Socotindu-se printre ceilalţi nevoitori ca un ascultător venit de curând, el slujea tuturor, mai cu seamă se străduia să îi ajute pe cei neputincioşi. Cu toate astea, nu neglija niciodată slujbele Bisericii şi pravila de la chilie.

La puţin timp după sosirea sa, se săvârşi stareţul schitului, iar egumenul Solovăţului, cunoscând viaţa smerită şi nevoinţa cuviosului Iov, îl numi pe acesta stareţ, iar dânsul, după ce se rugă, grăi către obşte:

– Vă rog pe voi, fraţii mei preaiubitori, ca împreună să ne dăm silinţa să moştenim Împărăţia Cerurilor cu post şi rugăciune, să ne îngrijim pentru mântuirea sufletelor noastre; să părăsim tot ce-i rău şi-i calea vrăjmaşului: desfrâul, hoţia, bârfele, vorbele deşarte, certurile, beţiile, îmbuibările şi ura de fraţi, ca să nu întinăm sufletele noastre, ci să mergem pe calea Domnului Care ne călăuzeşte pe noi spre Patria Cerească. Îl vom îndupleca pe Dumnezeu cu plânsete şi lacrimi, cu post şi priveghere, ca să aflăm milă la El. Cum vom fugi de chinurile veşnice, petrecând viaţa noastră în trândăvie? Nouă, fraţilor, care ne numim călugări, ni se cuvine în fiecare zi să plângem şi să ne căim pentru păcatele noastre. Pocăinţa este calea care duce către Împărăţia Cerurilor; aici nu se vor apropia cei vicleni. Drept este că această cale este plină acum de amărăciune, dar după aceea va fi veselă.

Acestea auzind fraţii, puseră cuvintele în inimile lor şi merseră la chilie.

Monahul Macarie care ţinea cronica schitului l-a descris pe cuviosul Iov ca bătrân minunat care „petrecea în trupul său pe pământ ca un înger în trup”, căci:

„Acest fericit Iov era cu frică de Dumnezeu şi era plin de Duhul Sfânt; el, în râvna sa, aprinzându-se în Domnul, se îngrijea să pomenească sufletele celor adormiţi la dumnezeiasca proscomidie, şi cu tragere de inimă se îngrijea să găsească cele împrăştiate şi să adune la un loc toate cele risipite. El a încercat să se încredinţeze din izvoare autentice de provenienţa tuturor lucrurilor şi a tuturor daniilor care s-au făcut în folosul Bisericii Preasfintei Treimi. Depunând multă sârguinţă, el a reuşit să reconstituie numele celor adormiţi cu mult timp în urmă care au plecat la Domnul să se facă jertfă nesângeroasă a lui Hristos, iar cei vii să fie pomeniţi pentru sănătate.”

Curând, obştea se mări ajungând să numere 30 de fraţi.

În toiul nopţii, bătrânul obişnuia să treacă pe la chiliile fraţilor şi să le amintească de privegherea de noapte. Când găsea pe cineva rugându-se, se depărta cu bucurie de la chilia aceluia, dar unde găsea pe cineva vorbind, bătea în uşă şi, depărtându-se cu mâhnire, aştepta până dimineaţa pentru a-l dojeni pe fratele acela între patru ochi. El însuşi îngenunchea toată noaptea şi se ruga în chilie, uneori până în zori, iar când se trăgeau clopotele, era primul la biserică.

Cei care doreau o viaţă mai singuratică, se retrăgeau cu binecuvântarea cuviosului Iov la chiliile din pustie.

De asemenea, nu părăsi până la sfârşitul vieţii sale îngrijirea aproapelui, căci pe cei bolnavi el îi îngrijea, ungându-le părţile bolnave cu ulei sfinţit, care uneori se tămăduiau.

În anul 1710, primi tunderea în schimă cu numele Iisus, în cinstea lui Iisus Navi, conducătorul evreilor.

Ieroschimonahul Iisus adeseori se retrăgea pentru linişte în locuri pustii, iar uneori mergea la pustnici pentru convorbiri duhovniceşti. Mai apoi, într-un loc liniştit, aflat la 6 verste de schitul Anzersk, i se arătă Preacurata Maică a Domnului spunându-i:

– Acest munte de acum înainte se va numi Golgota; şi pe el se va zidi o mare biserică de piatră a Răstignirii Fiului Meu şi se va întemeia un schit de către tine şi doi ucenici ai tăi: schimonahul Matei şi monahul Macarie. Schitul se va numi Răstignirea; se vor aduna la tine mulţime de monahi şi se va preamări numele lui Dumnezeu. Eu Însămi voi cerceta muntele şi voi petrece cu voi în veci.

Cuviosul bătrân ridică un mic paraclis, iar mai apoi întemeie schit, unde se mută definitiv dimpreună cu ucenicii săi în anul 1715.

(Sursă: http://mordolff.livejournal.com/6526.html)

Din cele preaminunate ale vieţuirii fraţilor şi ale pustnicilor din împrejurimi şi din minunile săvârşite de cuviosul părinte nu vom pune, căci vom lungi peste măsură cuvântul. Numai adăugăm că regulamentul bătrânului părinte pentru fraţi era acesta:

„Dacă cineva se hotărăşte să locuiască cu mine, acum, dar şi după mine, nu trebuie să consume: unt, lapte şi peşte, şi în special să nu bea vin. Masa comună trebuie să fie alcătuită din legume, iar ulei să se folosească foarte puţin. La chilie să nu se păstreze lucruri personale; femei să nu fie primite şi nici copii să se ţină în ascultare. Afară de pravila bisericească, fiecare să citească la chilie căte 5 catisme din Psaltire, de 500 de ori să zică rugăciunea lui Iisus şi să facă 300 de metanii.”

Anii scurgându-se, mult truditul bătrân, încercat în viaţa sa de multe nestatornicii, se apropie de sfârşitul său pământesc. Adeseori, când se trezea, cânta cu umilinţă:

– Suflete al meu! Suflete al meu! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi.

Uneori mergea până la mormântul său săpat din vreme şi vărsa multe lacrimi oftând adânc.

După 3 zile de boală grea, se ridică în chip minunat din pat, rândui stareţ pe ucenicul său Macarie şi sluji pentru ultima dată Sfânta Liturghie, iar mai apoi, căzând iarăşi în boala sa, cuprins de o bucurie neobişnuită, le spuse ucenicilor săi îndureraţi:

– Mângâiaţi-vă, iubiţii mei fii, căci eu mă despart de voi doar cu trupul, iar cu duhul voi rămâne totdeauna cu voi.

Şi înălţându-şi privirea la cer, se rugă:

– Doamne, Dumnezeul meu! Îţi mulţumesc Ţie că ai privit la smerenia mea şi m-ai învrednicit să mă săvârşesc în dreapta credinţă cea întru Tine, în mărturisirea şi plinirea poruncilor Tale! Primeşte, Prea Bunul meu Stăpân, în pace sufletul meu şi pe robii Tăi pe care i-ai adunat într-o singură turmă prin mine, păcătosul, ocroteşte-i!

Zicând acestea, se mută la cele veşnice, la 6 martie 1720.

În anul 2000, aflându-se cinstitele sale moaşte, fu proslăvit cu sfinţii de Biserica Ortodoxă Rusă. Sporind sfinţenia acelor locuri, sfinţite mai înainte de mulţi pustnici, cu sfinţenia cinstitelor sale moaşte, revarsă bogate râuri de minuni tuturor.

Pomenirea sa se săvârşeşte la 6 martie (ziua fericitei sale adormiri, 1720) şi la 29 mai (ziua aflării cinstitelor sale moaşte, 2000)

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

+ * + * +

(Sursă: http://iconsv.ru/)

(Sursă: http://www.mospat.ru/calendar/photos/IovAnzerskiy.jpg)

+ * + * +

Schitul Anzersk

Întemeiat în anul 1619 de sfântul cuvios Eleazar de Anzersk (clic aici, pomenit la 13 ianuarie), în anul 1925 fu preschimbat de regimul ateu în penitenciar, iar mai apoi în ateliere meşteşugăreşti. În zilele noastre, s-a purces la restaurarea lui.

(Sursă: http://mordolff.livejournal.com/6526.html)

+ * + * +

Schitul Golgota-Raspiaţk

(Sursă: http://mordolff.livejournal.com/6526.html)

 + * + * +

(Sursă: http://serafim.com.ru/Anzer_/59..JPG)

Published in: on 6 martie, 2012 at 20:30  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Sfinţii 42 de Mucenici din Amoreea, Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasios şi cei împreună cu dânşii (6 martie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1192/s1192001.jpg)

Aceştia erau toţi căpetenii ai oştilor împăratului bizantin Teofil. Când împăratul Teofil a pierdut bătălia împotriva saracinilor în cetatea Amoreea, aceştia au supus cetatea şi au robit mulţi creştini. Printre ei erau şi aceste căpetenii. Creştinii rămaşi fie au fost ucişi, fie vânduţi ca robi.

Căpeteniile oştirii su fost aruncaţi în temniţă, unde au rămas vreme de 7 ani. Căpeteniile musulmane veneau adesea la ei, povăţuindu-i şi îndemnându-i să îmbrăţişeze credinţa islamică, dar căpeteniile creştine nici nu voiau să audă aceasta. Când saracinii le grăiau lor, zicând:

– Mahomed este adevăratul prooroc, iar nu Hristos.

Căpeteniile îi întrebau:

– Dacă doi oameni s-ar sfădi pentru o păşune şi unul ar spune:„a mea este păşunea”, iar celălalt:„nu, a mea este” şi unul ar avea mai mulţi împrejurul său care să mărturisească cum că a lui este păşunea, iar celălalt nu ar avea pe nimeni, decât numai pe sine, a cui socotiţi că este păşunea?

Saracinii au răspuns:

– Cu adevărat, a celui care are mai mulţi să dea mărturie despre dânsul.

– Drept aţi judecat, spuseră căpeteniile. Asemenea este şi pricina dintre Hristos şi Mahomed. Hristos are mai mulţi care dau mărturie: proorocii din vechime, începând cu Moise şi până la Ioan Botezătorul, pe care şi voi îl recunoaşteţi şi care a dat mărturie pentru El. Însă Mahomed singur mărturiseşte despre sine cum este prooroc şi nu are pe nimeni altul să mărturisească despre sine.

Saracinii rămaseră ruşinaţi, însă iarăşi încercară să-şi apere credinţa:

– Credinţa noastră este mai bună decât credinţa creştină şi iată mărturia: Dumnezeu ne-a dat biruinţă asupra voastră şi ne-a dăruit cel mai bun pământ din lume şi o împărăţie cu mult mai mare decât cea a creştinilor.

La aceasta, căpeteniile răspunseră:

– De ar fi aşa, atunci credinţa idolească a egiptenilor, babilonienilor, credinţa elenistică, romană, încă şi închinarea la foc a perşilor ar fi credinţele cele adevărate, căci toate aceste seminţii au biruit şi au ocârmuit odinioară celelalte seminţii. Este limpede că biruinţa, puterea şi bogăţia voastră nu dau mărturie despre adevărul credinţei voastre. Noi ştim că Dumnezeu dă uneori biruinţă creştinilor, iar alteori îngăduie să fie chinuiţi şi să pătimească spre îndreptare, spre pocăinţă şi curăţirea păcatelor.

După 7 ani, ei fură ucişi prin tăierea capului, în anul 845.

Trupurile lor fură aruncate în râul Eufrat, însă ele plutiră până la ţărmul celălalt, unde fură luate şi îngropate cu cinste de creştini.

+ * + * +

Fericita pătimire a Sfinţilor Mucenici poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-06-sf_42_mucenici_din_amoreea.html (clic aici)

+ * + * +

(Sursă: http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-06-sf_42_mucenici_din_amoreea.html)

Ca o lumină, ca nişte zori de zi, ca un soare mare strălucind astăzi pomenirea pătimitorilor, a luminat sufletele credincioşilor. Pe care săvârşind-o, să-i lăudăm pe ei, cei ce au preaslăvit în mădularele lor pe Hristos Mântuitorul. (Din Canonul Sfinţilor Mucenici ce se citeşte la Utrenie)

Ca nişte flori plăcut mirositoare înflorind tainic în grădina pătimitorilor, aţi umplut Biserica noastră de mireasmă duhovnicească, îndepărtând mirosul urât al înşelăciunii. (Din Canonul Sfinţilor Mucenici ce se citeşte la Utrenie)

Frumuseţea cea neasemănată a lui Hristos şi slava Lui cea negrăită, pe care cetele îngerilor doresc să o vadă, cu îndrăzneală voi văzându-o, împreună cu toţi sfinţii din veac pătimitori ai lui Hristos, patruzeci şi doi, cu rugăciunile voastre sfinte, luminaţi pe cei ce vă laudă pe voi, îndepărtând întunericul păcatelor şi fii luminii făcându-i, ca unii care sunteţi turnuri şi păzitori ai credinţei creştineşti. (Icos ce se citeşte la Utrenie)

Sfântul Mucenic Constantin

Vitejeşte ai stat, pătimitorule Constantin, împotriva celor deşerţi cu mintea, care se sileau să te smulgă pe tine de la dragostea lui Hristos, şi cu cetele mucenicilor ai fost numărat. (Din Canonul Sfinţilor Mucenici ce se citeşte la Utrenie)

Cu credinţă pătimind, te-ai lepădat înţelepţeşte de trup şi, plecându-te însuţi sabiei care te tăia, te-ai jertfit ca un miel, Constantin, mucenicule vrednic de laudă. (Din Canonul Sfinţilor Mucenici ce se citeşte la Utrenie)

Published in: on 6 martie, 2012 at 12:23  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

Sfântul Cuvios Iacob Pustnicul, Liban (4 martie)

(Sursă: http://www.pravpost.org.ua/media/iakov_postnik.jpg)

Acesta petrecu în pustniceasca nevoinţă vreme de 15 ani într-o peşteră în apropiere de cetatea Porfirion din Fenicia. Atât de mult sporise în vieţuirea sihăstrească şi în faptele cele bune şi era atât de iubit de Dumnezeu, încât primi de la Dânsul putere asupra diavolilor. Astfel, multe tămăduiri dăruia oamenilor, încât mulţi credincioşi şi necredincioşi alergau la dânsul, pe care cu duhovnicească vedere cunoscându-i pe fiecare, îi întorcea la calea cea mântuitoare.

Însă vrăjmaşul neamului omenesc a adus asupra lui mari ispite.

Odată, nişte oameni batjocoritori trimiseră la dânsul o femeie desfrânată. Ea se înfăţişă dinaintea sfântului Iacob cu lacrimi mincinoase, dar în tot acest timp ispitindu-l spre păcat. Văzând că este gata să cadă în păcat, Iacob îşi vârî mâna dreaptă în foc şi o ţinu acolo până ce arse.  Văzând aceasta, femeia se umplu de frică şi de îngrozire, şi cuprinsă de pocăinţă îşi îndreptă viaţa ei.

Altădată, fu adusă la dânsul o fecioară de către părinţii ei, care suferea de tulburarea minţii, iar sfântul părinte o tămădui. Însă se ridică asupra lui cumplit război de necurate gânduri şi poftă trupească, încât el cel ce nu se biruise de înşelarea desfânatei, făcător de minuni şi biruitor al diavolului, ajuns la adânci bătrâneţi, uită de pustniceştile sale osteneli de mulţi ani şi biruindu-se de diavol, o sili pe fecioară, răpindu-i fecioria ei. Iar precum cineva care alunecând din deal, se prăvăleşte la vale şi, din piatră în piatră alunecând, se sfărâmă, astfel bătrânul nevoitor căzu din păcat mare într-unul şi mai cumplit, căci temându-se ca nu cumva aceasta să spună fapta lui şi să îl facă de ruşine şi ocară, o omorî pe aceasta şi pentru a şterge urma faptei sale nu o îngropă în pământ după rânduială, ci o aruncă în repejunea pârâului.

Un astfel de rod are mândria, căci cuviosul părinte, de nu s-ar fi socotit sfânt şi mare, n-ar fi căzut aşa de cumplit şi nu i-ar fi batjocorit bătrâneţile lui vrăjmaşul.

Însă Multiubitorul de oameni Dumnezeu, nu trecu cu vederea pe acest bătrân nevoitor şi nici nu îl lăsă până în sfârşit batjocura diavolilor, ci, cu negrăitele Sale judecăţi, îi pregăti ridicarea şi îndreptarea.

Intrând iară în chilia sa, îşi veni în fire şi, văzându-şi grozăvia faptelor sale, începu a suspina din adâncuri şi a se tângui nemângâiat.

Deci ieşind din locul unde petrecea, bătrânul părinte află o mănăstire în care aflând pe egumen şi pe fraţi căzu dinaintea lor zicând:

– Amar mie ticălosul, cum voi putea să-mi ridic ochii la cer, cum voi mai îndrăzni să chem numele lui Hristos, pe Care L-am supărat şi cum voi mai îndrăzni a mă atinge de bunătăţile Lui, fiind desfrânat şi ucigaş!

Şi mărturisi tuturor toate cele ce făcuse. Aceştia tulburându-se şi fiindu-le milă de dânsul, îl rugară să rămână la ei si să facă un canon de pocăinţă. Însă el merse mai departe şi află în cele din urmă un mormânt vechi, făcut în chip de peşteră, în care  întrând îşi plecă genunchii la pământ şi începu a se ruga din adâncul sufletului:

– Cum voi privi la Tine, Dumnezeul meu? Ce începătură voi pune mărturisirii mele? Cu ce îndrăzneală voi mişca spre rugăciune necurata mea limbă şi gură şi de care păcat mai întâi voi începe a cere iertare? Pentru desfrânare sau pntru ucidere? Dă-mi iertare greşelilor mele cumplite, Preabunule Stăpân! Fii milostiv mie, nevrednicul, Preamilostive Dumnezeule şi nu mă pierde cu lucrurile mele cele urâte, căci nu sunt mici fărădelegile mele. Am făcut desfrânare şi ucidere, am vărsat sânge nevinovat, încă şi trupul l-am dat apelor, fiarelor şi păsărilor spre mâncare. Şi acum, Doamne, Ţie, Atotştiutorule, pe acestea le mărturisesc cerând iertare. Nu mă trece cu vederea, Stăpâne, ci, după negrăita Ta iubire de oameni, miluieşte-mă pe mine necuratul, arată-mi bunătatea Ta cea preamare şi curăţeşte toate fărădelegile mele, ca să nu mă întunece vrăjmaşul, pe mine cel afundat în adâncul păcatului şi balaurul cel mai de jos să nu mă înghită.

Astfel petrecu sfântul Iacob vreme de 10 ani, iar de se întâmpla să treacă cineva pe acolo, el către nimeni nu vorbea şi celor ce-l întrebau nu răspundea, ci numai către Dumnezeu deschidea gura sa în rugăciune.

Iar hrana lui erau nişte verdeţuri care creşteau pe acolo, în locurile cele pustii, din care gusta numai cât să nu moară de foame.

Iar Multmilostivul Dumnezeu, văzându-i pocăinţa aceea atât de mare şi îndelungată,  îi iertă păcatele şi, mai mult, îi dărui iarăşi darul facerii de minuni.

Astfel, odată, fiind secetă mare de care mult pătimeau locuitorii şi animalele acelor ţinuturi, pentru rugăciunile sfântului Iacob se coborî ploaia, iar sfântul părinte cunoscu prin aceasta că Dumnezeu l-a iertat. În acelaşi an, îşi dădu sufletul în mâinile Domnului, fiind îngropat trupul său în mormântul pe care atâţia ani îl spălase cu mulţimea lacrimilor sale de pocăinţă, iar acum i se făcea haină luminată spre înfăţişarea dinaintea Iubitorului de oameni Dumnezeu.

El a vieţuit în veacul al VI-lea şi a trăit de la naştrea sa 75 de ani.

Îndată vestea mutării sale la Domnul se răspândi în toată latura aceea şi se adună mulţime de popor la îngroparea lui cu lumânări şi tămâie, iar episcopul dimpreună cu clerul lui cântă cele cuviincioase ungând cu mir sfântul lui trup, iar apoi îl îngropară în mormântul în care petrecuse atâţia ani. După puţină vreme, episcopul ridică o biserică în numele acestui sfântul Iacob, aproape de mormântul lui.

Apoi, la vremea rânduită, luă cinstitele sale moaşte şi le aşeză cu cinste în biserică, prăznuindu-i cinstita lui pomenirea în toţii anii.

Sfântul părinte Iacob Pustnicul s-a arătat făcător de minuni şi după fericita sa mutare la cele de Sus, pururea înconjurând cu părintească iubire pe cei ce îl pomenesc cu credinţă.

+ * + * +

Viaţa Sfântului Iacob poate fi aflată în

+ * + * +

(Sursă: http://rusfront.ru/uploads/posts/1327526199_ib1781.jpg)

(Sursă: http://iconsv.ru/)

Published in: on 3 martie, 2012 at 20:02  Comments (2)  
Tags: , , , , , ,

Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic si Vasilisc din Capadocia, Turcia (3 martie)

Sfântul Mucenic Eutropiu

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0723/s0723005.jpg)

Sfântul Mucenic Cleonic

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1179/s1179001.jpg)

Sfântul Mucenic Vasilisc

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4097.jpg)

După săvârşirea pătimirii şi mucenicescului sfârşit al sfântului mucenic Teodor Tiron (clic aici, pomenit la 17 feburarie) în cetatea Amasia, rămaseră ţinuţi în temniţă tovarăşii săi, tineri ostaşi şi prieteni apropiaţi ai acestuia, Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc. Eutropiu şi Cleonic erau fraţi, de neam din Capadocia, iar Vasilisc era nepot al sfântului Tedor Tiron, născut în cetatea Amasiei.

Multă vreme nu primiră osândă, căci ighemonul cetăţii tocmai fusese schimbat. Când sosi noul ighemon, cu mult mai crud decât cel de dinaintea sa, porunci să fie aduşi cei trei dinaintea sa. Pe când ieşeau din temniţă cu feţe luminoase, sfântul Eutropiu, care era foarte frumos la chip şi înţelept în cuvinte, începu a cânta:

– Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună.

Şi se făcu glas din cer către dânsul, zicând:

– Nu te voi despărţi de fraţii tăi, până ce toţi veţi veni la Teodor şi vă veţi odihni în sânul patriarhului Avraam şi în lumina celor vii.

Ighemonul începu a-l ademeni mai întâi pe Eutropiu cu întâietăţi şi bogăţii pământeşti. Văzându-i neclintirea, ighemonul începu a-l înfricoşa cu felurite chinuri, însă sfântul Eutropiu răspunse:

– Nu nădăjdui, o, nebunule, că mă vei înfricoşa cu îngroziri şi mă vei sili cu răni spre nedumnezeire. Pentru că a pătimi pentru Hristos, Dumnezeul meu, îmi este cel mai dorit lucru, mai mult decât toate doririle, de vreme ce Acela ne este nouă bogăţie, cinste, putere şi slavă; şi nu ne depărtăm de El, nici eu şi nici aceşti fraţi ai mei. Ci vom răbda pentru Mântuitorul nostru, Care este Începătorul vieţii, adevăratul Voievod nebiruit, Care izbăveşte pe cel ce-L cheamă din multe ispite şi Care şi pe noi are putere a ne izbăvi din mâinile tale.

Auzind acestea ighemonul, se umplu de mânie şi porunci să fie bătut peste gură, însă pe când se porniră a-l bate, îndată se uscară mâinile celor ce-l băteau.

Apoi cercetă şi pe sfinţii Cleonic şi Vasilisc care răspunseră:

– Precum crede fratele nostru, Eutropiu, astfel şi noi credem.

Atunci inghemonul porunci ca pe fiecare să-l întindă câte patru ostaşi şi să-l bată cu vine crude, fără cruţare. Atât de mult fură bătuţi cei trei, încât carnea şi sângele lor cădeau la pământ. Iar ei răbdau cu vitejie, rugându-se lui Dumnezeu. Iar sfântul Eutropiu se rugă:

– Dumnezeule, Atotţiitorule, Preabune şi Milostive, nu ne trece cu vederea. Stăpâne, Cel ce mântuieşti pe cei drepţi şi sprijineşti pe cei păcătoşi; Cel ce întorci pe cei necredincioşi şi îndreptezi pe cei îndărătnici; Cel ce mântuieşti pe cei înţelepţi şi înveţi pe cei fără de minte; Tu, Cel ce ai legat pe diavolul şi ai dezlegat pe om; Ajutătorule al celor ce sunt în legături şi în munci; Izvorule al bunătăţii şi Mântuitorul sufletelor noastre; Începătorule al pătimirilor şi Dătătorule de răbdare bărbătească în chinuri; dă-ne răbdare în rănile acestea, pentru cununa mucenicească cea desăvârşită şi vino spre ajutorul nostru, precum ai venit şi la robul Tău Teodor şi i-ai ajutat. Arată oamenilor răutatea diavolului şi a Ta bunătate; iar prin ajutorul Tău cel întru tot puternic, arată aceasta tuturor, cum că noi cu adevărat pe Tine Unul Te avem Împăratul nostru, Iisuse Hristoase şi Ţie Unuia ne închinăm, slăvindu-Te pe Tine cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci.

Atunci îndată se făcut cutremur mare, încât se cutremură tot divanul, iar sfinţii fură dezlegaţi de mână nevăzută şi stăteau întregi. Şi li se arătară Domnul împreună cu îngerii şi cu sfântul Teodor, iar sfântul Teodor grăi:

– Frate Eutropiu, s-a auzit rugăciunea ta şi iată Mântuitorul a venit întru ajutorul vostru, ca încredinţaţi să fiţi pentru viaţa veşnică.

Iar apoi grăi către ei Însuşi Domnul:

– Când vă muncea pe voi, acolo am stat şi Eu înaintea feţii voastre, căutând la pătimirea voastră. Şi, de vreme ce începătura muceniciei cu bărbăţie aţi răbdat-o, de aceea vă voi fi vouă ajutor, până ce veţi săvârşi nevoinţa voastră şi se vor scrie numele voastre în cartea vieţii.

Acestea zicând, Domnul Se făcu nevăzut, dimpreună cu sfântul Teodor.

Iar ighemonul, văzând tulburarea poporului, se temu şi porunci să fie duşi în temniţă. Iar apoi, îl chemă la sine pe sfântul Eutropiu încercând iară a-l îndupleca cu linguşiri, slavă şi bogăţii pământeşti. Iar sfântul Eutropiu, văzându-i stăruinţa, îi spuse:

– Răsad al vicleşugului, care nu faci rod al dreptăţii, vei fi degrabă tăiat şi în foc aruncat! În tine, pământule, grâu nu va creşte, ci numai neghine şi spini, deoarece sufletul tău l-a dobândit satana şi a semănat într-însul seminţele sale cele rele!

Acestea zicând, se duse. Iar a doua zi fură iară scoşi din temniţă pentru a aduce jertfă necuraţilor idoli, iar ei rugându-se, se făcu tunet şi cutremur mare, încât temelia capiştei idoleşti se clătină, toţi cei din capişte ieşiră cuprinşi de spaimă, iar idolul Artemidei căzu şi se sfărâmă în bucăţi mici. Iar în acel cutremur se auzi glas ceresc, grăind către sfinţi:

– S-au auzit rugăciunile voastre, de acum locul acesta va fi biserică de rugăciune a creştinilor.

Deci întorcându-se la judecată, toţi scrâşneau din dinţi asupra sfinţilor. Iar ighemonul porunci să se aducă pucioasă şi smoală, pe care să le fiarbă în 3 căldări şi să le toarne pe trupurile mucenicilor. Apoi porunci să înfigă pe pământ nişte pari tari şi să pună pe ei pe sfinţi, răstingnindu-le mâinile.

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4104.jpg)

Atunci sfântul Cleonic grăi către sfântul Eutropiu:

– Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate, că mare nevoie ne stă astăzi înainte!

Şi se rugară:

– Doamne, Iisuse Hristoase, acum vino în ajutorul nostru şi arată puterea Ta, căci puterea noastră este slabă! Tu ne întăreşte în răbdarea muncii acesteia!

Şi aduseră slugile căldările ce fierbeau cu smoală şi cu pucioasă, ţinându-le cu mâinile de torţile de fier. Iar sfântul Eutropiu zise către slugi:

– Domnul să întoarcă lucrul vostru asupra voastră.

Atunci îndată, cu puterea lui Dumnezeu, se dezlegară mâinile sfinţilor, iar ei singuri luară cu mâinile lor căldările ce fierbeau, le turnară peste piepturile lor, iar smoala vărsându-se de pe trupurile lor pe pământ, curgea ca apa pe marmură şi, întorcându-se asupra slugilor, îi arseră pe dânşii până la oase, iar sfinţii nu suferiră nicio vătămare.

Văzând aceasta, ighemonul mult se mira şi se spăimânta, şi porunci ca alte slugi să îi strujească cu unghii de fier, iar apoi cu muştar amestecat cu sare şi cu oţet să le ude rănile lor, iar sfinţii răbdau toate acestea cu vitejie. Pentru aceasta, ighemonul porunci să-i muncească şi mai aspru. Şi astfel muncindu-i se sfârşi ziua, iar ei fură iară aruncaţi în temniţă şi puşi în obezi.

Iar sfinţii se rugau în temniţă, zicând:

– Doamne Iisuse Hristoase, nu ne lăsa pe noi, până ce vom trece viforul chinuirii, până vom scăpa de pierzătorul acesta ighemon şi vom ajunge la limanul cel lin, unde nu este durere, nici întristare, nici suspinare.

Iar la miezul nopţi le Se arătă lor Domnul zicându-le:

– Amin, grăiesc vouă! De vreme ce v-aţi dat pentru Mine la moarte, veţi lua veşnică viaţă împreună cu sfinţii.

Cu o cercetare ca aceasta a Domnului fiind mângâiaţi mucenicii, se întăriră şi mai mult cu credinţa.

Făcându-se dimineaţă şi ighemonul cercetându-i iară, îi aflară neclintiţi în dreapta credinţă şi porunci ca sfinţii Eutropiu şi Cleonic să fie răstigniţi, iar sfântul Vasilisc să mai fie ţinut în temniţă. Auzind aceasta, sfântul Vasilisc ceru să fie şi el osândit, iar ighemonul voind a rupe legătura frăţească dintre dânşii, nu voi să-i împlinească dorinţa, aruncându-l în temniţă.

Deci fiind duşi sfinţii Eutropiu şi Cleonic şi răstigniţi, mulţumind lui Dumnezeu, îşi dădură sufletele lor în mâinile Domnului, în ziua a treia a lunii martie. Iar apoi doi bărbaţi destoinici şi cucernici din Amasia cerură trupurile mucenicilor de la ighemon şi luându-le, luară fiecare câte un trup ducându-l în satul lui unde, ungându-l cu mir, îl aşeză cu cinste şi evlavie după rânduiala creştinească. Curând mormintele mucenicilor se arătară izvorâtoare de minuni şi tămăduiri.

Iar sfântul Vasilisc, rămânând închis în temniţă, petrecu destulă vreme în legături, până la moartea ighemonului, iar cânt veni altul, porunci să i se taie capul sfântului Vasilisc, în ziua 22 a lunii mai, sălăşluindu-se alături de prietenii săi unde dorise a se aşeza cu atâta firbinte dorire.

+ * + * +

Sfinţii Mucenici Eutropiu şi Cleonic

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4103.jpg)

Sosit-a acum prăznuirea voastră cea strălucită de peste an, plină de veselie şi de bucurie, sfinţilor; întru care cu dragoste lăudându-vă pe voi cu cântări, Dătătorului de cununi şi Dumnezeu îi strigăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul! (Din Canonul Sfinţilor ce se citeşte la Utrenie)

Întărindu-te în Hristos, Eutropie, ai fost cu adevărat purtător de biruinţă, precum şi numele te arată, împotriva vrăjmaşilor, mucenice mărite. (Din Canonul Sfinţilor ce se citeşte la Utrenie)

Pătimind, ai luat cu adevărat strălucirea cea nemuritoare a biruinţei, înţelepte mucenice Cleonic, ca un viteaz fiind pironit pe cruce. (Din Canonul Sfinţilor ce se citeşte la Utrenie)

Sfântul Mucenic Vasilisc

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4097.jpg)

Făcând inima ta biserică, ai răsturnat chipul înşelăciunii, arzându-l, şi, tăindu-ţi-se capul cu sabia, ai primit cununa, Vasilisc, pururea pomenite. (Din Canonul Sfinţilor ce se citeşte la Utrenie)

Frescă de la Mănăstirea Decani din Serbia, zugrăvită în preajma anului 1350

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0723/s0723002.jpg)

Pentru credincioşii care săvârşesc pomenirea voastră preasfântă şi care laudă sfinţitele voastre lupte dumnezeieşti, cereţi de la Dumnezeu, măriţilor mucenici, ca să dăruiască iertare de păcate. (Din Canonul Sfinţilor ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Fericita pătimire a sfinţilor mucenici poate fi aflată în

 

+ * + * +

Din Mineiul rus pe martie de la începutul veacului al XVII-lea

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0723/s0723001.jpg)

Sfânta Cuvioasă Piamun fecioara, Egipt (3 martie)

Aceasta, nevoind a urma însoţirea cu bărbat, vieţuia întru întreaga înţelepciune în casa mamei sale, nu departe de Alexandria. Ea mânca foarte puţin şi numai o dată la două zile, iar după ce îşi săvârşea rugăciunile, torcea fuiorul de in.

Pentru viaţa sa aleasă, primi darul înainte-vederii.

Odată, locuitorii unui sat mare din apropiere, orbiţi de lăcomie, se porniră să nimicească sătucul sfintei fecioare pentru a îndrepta făgaşul apelor Nilului către pământurile lor, la vremea revărsării. Ştiind mai înainte gândul lor vrăjmaş, sfânta Piamun le spuse bătrânilor satului despre ce voiau să facă aceia. Bătrânii, miraţi peste măsură, căzură în genunchi rugând-o să meargă la aceia să îi înduplece să se lepede de planul lor. Însă cuvioasa Piamun nu se duse la dânşii, căci se ferea să iasă în lume, ci petrecu întreaga noapte în rugăciune, iar a doua zi în zori, când oamenii acelui sat se porniră înarmaţi pentru distrugerea sătucului, aceştia încremeniră, neputând a se mai mişca.

Atunci Milostivul Dumnezeu le descoperiră necredincioşilor că rugăciunile sfintei Piamun îi opriră din drumul lor, iar după ce fură dezlegate mădularele lor de puterea nevăzută care îi ţinea, aceştia cuprinşi de căinţă trimiseră sol în sătucul sfintei pentru a le spune:

– Mulţumim lui Dumnezeu că prin rugăciunile sfintei Piamun ne-a izbăvit pe noi.

Împodobită cu toată virtutea şi buna petrecere, se mută la locaşurile de Sus în anul 337.

De atunci pururea mijloceşte pentru lume, săvârşind minuni şi umplând de bună mireasmă inimile celor ce îi săvârşesc pomenirea cu credinţă.

+ * + * +

Din roada evlaviei vrednice de laudă pentru Sfânta Cuvioasă Piamun fecioara:

http://poeziicrestinortodoxe.wordpress.com/2012/03/03/preacuvioasa-piamun-fecioara/ (clic aici)

Published in: on 2 martie, 2012 at 19:38  Comments (2)  
Tags: , , , , ,

Icoana Maicii Domnului pe tron sau Împărătească (2 martie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0091/0091001.jpg)

Această icoană a fost aflată la 2 martie 1917, ziua abdicării sfântului nou mucenic Nicolae al II-lea, ţarul Rusiei, în satul Kolomskoie, în apropiere de Moscova.

În februarie 1917, bătrânei Evdochia i se arătă în vis Maica Domnului cerându-i să meargă la Kolomskoie să găsească în biserică o icoană înnegrită de vreme. Bătrâna însă nu dădu crezare visului. După ce visul de repetă de 3 ori, aceasta merse în satul Kolomskoie pentru a căuta icoana împreună cu părintele Nicolae.

După ce căutară o vreme, în subsolul bisericii aflară icoana. După ce îndepărtară praful care o acoperise odată cu trecerea vremii, putură să vadă chipul Maicii Domnului purtând coroană pe cap şi şezând pe tron. Îndată, părintele Nicolae făcu dinaintea icoanei rugăciuni de mulţumire şi acatistul Maicii Domnului.

În ciuda vremurilor tulburi de atunci, vestea aflării icoanei se răspândi în întreaga Rusie şi începu a se săvârşi minuni, iar unii bolnavi primiră tămăduire. O altă minune a icoanei fu aceea că odată cu trecerea timpului începu a se reface şi a se înnoi singură, lucru vădit mai ales în culoarea veşmântului Preacuratei Maici care devenea tot mai purpuriu.

Aflarea minunată a icoanei în ziua abdicării sfântului ţar Nicolae fu socotită semn ceresc al purtării de grijă a Împărătesei Cerului pentru poporul rus.

Cu timpul aflară că icoana se aflase mai înainte în Mănăstirea Înălţării Domnului din Moscova, iar în 1812, în timpul invaziei lui Napoleon, icoana aceasta şi altele fură ascunse în Biserica Înălţării din Kolomskoie. Uitându-se de ele, rămaseră în biserica satului unde fură acoperite de uitare.

În vremea sfântului Tihon, patriarhul Moscovei (plecat la Domnul în anul 1925), fu compus acatistul icoanei. Copii ale icoanei se răspândiră în întreaga Rusie, însă fură confiscate de bolşevici. Iar acatistul icoanei fu interzis a se mai sluji.

Se spune că icoana originală este cea aflată în Muzeul Novodevici din Moscova, iar o copie se află în Biserica Icoanei Maicii Domnului din Kazan, aflată în Kolomskoie.

+ * + * +

(Sursă: http://alchevskpravoslavniy.ru/wp-content/uploads/2010/03/214.jpg)

+ * + * +

Sfântul Nou Mucenic Nicolae, ţarul Rusiei (pomenit la 4 iulie)

https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/07/04/chipul-sfintilor-noi-mucenici-tarul-nicolae-al-ii-lea-imparateasa-alexandra-printul-alexie-si-printesele-olga-tatiana-maria-si-anastasia-rusia-4-iulie/ (clic aici)

http://video.crestinortodox.ro/mqq5nNhQNNn/Sfantul_Nou_Mucenic_Nicolae_II_tarul_Rusiei.html (video, clic aici)

(Sursă: http://fotki.yandex.ru/users/more7007/view/297820/?page=0)

Sfântul ţar Nicolae cu un şirag de metanii în mâna stângă

(Sursă: http://www.frozentears.org/Images/Albums/October-05/Nicky-05.jpg)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0091/0091003.jpg)

(Sursă: http://www.rusorthodox.com/images/Theotokos_Derzhavnaya_600dpi.jpg)

(Sursă: http://www.icon-art.ru/icons/show/741/700×1200/Ikona_Bozhiejj_Materi_Derzhavnaja.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0091/0091017.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0091/0091002.jpg)

(Sursă: http://s13.radikal.ru/i186/1103/6b/eec0b80817f0.jpg)

(Sursă: http://holyicons.ru)

+ * + * +

Acatistul icoanei

CD cu Acatistul icoanei

+ * + * +

Din cinstirea icoanei: Părintele Nicolae Bulgakov dimpreună cu alţi pelerini la Sfântul Munte Athos

(Sursă: http://www.derzhavnaya.info/history.html)

+ * + * +

Capelă închinată icoanei

(Sursă: fotki.yandex.ru/users/bernadita/date/2011-07-04)

Published in: on 1 martie, 2012 at 20:43  Comments (2)  
Tags: , , , ,

Sfânta Cuvioasă Muceniţă Evdochia, Liban (1 martie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0685/s0685016.jpg)

Aceasta a vieţuit în vremea împăratului Traian în Liban, fiind cu neamul şi cu credinţa samarineancă. Era atât de frumoasă, încât pe mulţi înşelând, îi trăgea către necurăţie trupească. Astfel, în vremea îndelungată a afundării în întunericul păcatelor trupeşti, adunase bogăţie multă, iar cu inima mult se împietrise, încât nici o altă putere, fără numai cea dumnezeiască, mai putea tămădui stricăciunea agonisită în inima şi trupul său.

Însă iubirea nepătrunsă a lui Dumnezeu voi să înnoiască acest vas pângărit prefăcându-l în comoară de mult preţ.

Astfel, un oarecare monah pe nume Gherman, mergând spre cetatea sa Iliopolis, poposi peste noapte la un cunoscut care îşi avea casa aproape de poarta cetăţii chiar lângă peretele casei tinerei fete. Iar noaptea acesta se trezi pentru a se ruga, a cânta psalmi şi a citi cu voce tare pentru a păstra trează atenţia la cele citite, întâmplându-se a citi în acea noapte despre înfricoşata Judecată.

Odihnindu-se singură, tânăra se deşteptă auzind vocea monahului în liniştea nopţii şi îi ascultă cântarea de psalmi şi citirea. Cuprinsă de umilinţă, petrecu fără somn până la ziuă gândindu-se la nelegiuirea în care petrecuse până atunci şi la plata pe care o va primi pentru faptele sale.

Deci, făcându-se ziuă, chemă la sine pe monahul acela şi vorbi cu dânsul îndelung, iar acesta îi spuse:

– Nu te vei învrednici de milostivirea lui Dumnezeu, dacă nu te vei lepăda mai întâi necurăţia cea fără măsură a desfânării ce este în tine şi nu o vei spăla decât prin pocăinţă şi de nu te vei curăţi şi nu te vei împodobi cu lucruri drepte.

Auzind acestea şi multe alte cuvinte mântuitoare ale monahului, Evdochia trimise apoi pe slugile sale să aducă îndată pe preotul care slujeşte la biserica creştină căruia îi ceru cu umilinţă să o boteze, iar preotul îi spuse:

– Dacă ai fost ca o mare a păcatelor, fă-te de aici înainte liman al mântuirii; dacă ai fost tulburată de multe vânturi, intră acum dar întru alinare; şi dacă ai fost supusă valurilor celor cumplite, caută acum roua cea de dimineaţă ce se pogoară din cer; şi, dacă prin furtuna cea îndelungată eşti întunecată, de acum caută Ocârmuitorul cel bun, care fără de primejdie te va povăţui în a Sa alinare, acolo unde sunt vistieriile a toată dreptatea, şi să te sârguieşti să fii moştenitoare a bunătăţilor celor ce sunt acolo.  Iar bogăţiile cele pământeşti pe care ai să le împarţi la cei ce au trebuinţă şi să te scapi de amărăciunea păcatului, cum şi din întunecarea şi focul cel nestins ce te aşteaptă pe tine, de nu te vei pocăi.

După primirea Botezului, dărui toate bogăţiile sale, îşi slobozi slujnicele şi roabele şi se retrase la mănăstirea din pustie păstorită de bătrânul monah Gherman, unde îmbrăcă haina monahală şi petrecu în osteneli şi nevoinţe, nedezbrăcându-se niciodată de haina primită la Sfântul Botez.  După 13 luni, trecând la cele veşnice egumena mănăstirii, cele 30 de fecioare o aleseră egumenă pe sfânta Evdochia.

Sfânta Evdochia avea chipul smerit, înfăţişare săcară, trupul slab de osteneli, faţa ei era galbenă, ochii plecaţi în jos, gura tăcută, hainele proaste. Patul îi era aşternut cu rogogjină şi o învelitoare aspră deasupra.

Petrecu 56 de ani în mănăstire, fiind aflată vrednică dinaintea lui Dumnezeu Care o  învrednici de un astfel de dar, încât şi morţii învia.

Cuvioasa maică Evdochia fu clevetită răucredinciosului împărat Aurelian, fiind prinsă şi aruncată în temniţă. Mai apoi fiind cercetată de ighemon şi aflată neclintită în credinţa sa, porunci să fie dezbrăcată până la mijloc şi 4 bărbaţi să îi strivească coastele ei, până i se vor vedea măruntaiele. Fiind muncită astfel vreme de două ceasuri şi rămânând nemişcată în credinţă, ighemonul se mânie şi mai tare şi porunci să fie spânzurată pe lemn şi bătută şi mai tare. Iar sfânta Evdochia săvârşind mari minuni, fu slobozită la mănăstirea sa unde se dărui obişnuitelor osteneli.

Trăind cam 56 de ani de la Botezul ei şi venind la ocârmuirea cetăţii ighemonul Vichentie, om mânios şi vrăjmaş creştinilor, aceasta fu prinsă de ostaşi şi i se tăie cinstitul ei cap, primind cununa plină de slavă a muceniciei şi revărsând de atunci mângâiere şi ajutor tuturor celor ce îi săvârşesc pomenirea cu credinţă.

  + * + * +

Pătimirea Sfintei Muceniţe Evdochia

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0685/s0685003.jpg)

+ * + * +

Vitejeşte nevoindu-te întru pătimirea ta, ne luminezi cu revărsarea minunilor, prealăudată, pe noi cei ce alergăm la dumnezeiasca ta biserică şi bucurându-ne te rugăm, cuvioasă muceniţă Evdochia, ca să ne mântuim de neputinţele cele sufleteşti şi să primim dar de tămăduiri. (Condacul Sfintei)

Întunecarea care s-a aşezat asupra mea, din neluare aminte, risipeşte-o, muceniţă Evdochia, cu razele rugăciunilor tale, ca să te laud pe tine. (Din Canonul Sfintei ce se citeşte la Utrenie)

Preafrumoasă la trup, ai înflorit deopotrivă şi cu frumuseţea sufletului, şi ai strălucit, Evdochie, prin chinuri. (Din Canonul Sfintei ce se citeşte la Utrenie)

Cu muceniţele ca o muceniţă şi cu cuvioasele ca o începătură a sihaştrilor ai strălucit, făcătoare de minuni arătându-te, mărită Evdochie. (Din Canonul Sfintei ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Viaţa Sfintei Evdochia poate fi aflată în

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0685/s0685013.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0685/s0685015.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0685/s0685012.jpg)

(Sursă: http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-01-cv_evdochia.html)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0685/s0685004.jpg)

Published in: on 1 martie, 2012 at 00:49  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,