Sfântul Apostol Nicanor, diacon, din cei 70 de Apostoli (28 decembrie)

Sf Ap Nicanor 1.1

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1519/s1519001.jpg)

Acesta a fost unul dintre cei 70 de Apostoli şi primii diaconi ai Bisericii, alături de Sfântul Întâi Mucenic Ştefan, Filip, Parmena, Timon şi Nicolae.

A primit cununa cea nestricăcioasă a muceniciei în aceeaşi zi cu Sfântul Întâi Mucenic Ştefan, pricină pentru care Biserica îl prăznuieşte în ziua de după pomenirea Sfântului Ştefan, adică pe 28 decembrie, dar şi la 28 iulie, dimpreună cu Sfinţii Prohor, Timon şi Parmena, precum şi la 4 ianuarie (soborul Sfinţilor 70 de Apostoli).

+ * + * +

Sf Ap Nicanor 1.2

În ziua în care s-a săvârşit Ştefan, întâiul mucenic, fiind junghiat ca o oaie, Nicanor, împreună cu cei două mii ce au nădăjduit întru Hristos, ai moştenit cinste dumnezeiască, fericite.

Nicanor, vestind viaţa cea fără de sfârşit, Crucea şi patimile Celui ce pentru milostivirea Sa a pătimit cu trupul, a fost omorât de mâinile iudeilor.

Dumnezeiasca şi purtătoarea de lumină şi plină de dar pomenirea voastră, apostolilor, sfinţeşte cugetele tuturor celor ce cu credinţă o săvârşesc pe dânsa, fericiţilor. (din Slujba Sfinţilor Apostoli şi diaconi Prohor, Nicanor, Timon şi Parmena, ce se citeşte în Biserică la 28 iulie)

+ * + * +

Sf Ap Nicanor 2.1

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1519/s1519003.jpg)

Sf Ap Nicanor 3

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Frescă din Biserica Sfântul Nicolae din Kosovo, Serbia, veacul al XIV-lea

Anunțuri
Published in: on 28 Decembrie, 2012 at 11:09  Comments (8)  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2012/12/28/sfantul-apostol-nicanor-diacon-din-cei-70-de-apostoli-28-decembrie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

8 comentariiLasă un comentariu

  1. Mă bucur mult că ai revenit!

    • Mulţumim din suflet pentru gândul bun şi cald purtat pentru noi de-a lungul vremii, care de multe ori ne-a fost izvor de mângâiere şi întărire.
      Mulţumim lui Dumnezeu şi Sfinţilor Săi! Punem dinaintea Cerului gândul să ne primească pe toţi!
      Cu adânci şi calde doriri de mântuire,
      Echipa Sfinţi şi icoane

  2. Doamne ajuta…si eu ma bucur ca ati revenit …
    ..am lasat un mesaj pe 10 decembrie pe pagina voastra. (nu stiu sigur daca ati reusit sa-l cititi ) … :

    (https://sfintisiicoane.wordpress.com/2012/01/14/la-15-ianuarie-blogul-sfinti-si-icoane-a-implinit-un-an/)

    … sper din suflet sa ma puteti ajuta …
    ..si,,la cat mai multe articole… Bunul Dumnezeu sa va ajute in toate !

    • Am citit mesajul dumneavoastră şi l-am păstrat în mintea şi inima noastră, însă nu am avut răgaz să cercetăm îndeaproape. Iertaţi-ne întârzierea cu care vă scriem!
      Nădăjduim să vă putem răspunde curând.
      Calde doriri de mântuire,
      Echipa Sfinâi şi icoane

      • ,,,ma bucur nespus ca ati vazut mesajul meu,,,,astept, si voi astepta cu rabdare,,,acu stiu sigur ca cineva ma va ajuta in vreun fel,,,Doamne ajuta,,,, si La multi ani ! cu folos spre mantuire,!

      • Cu mult drag şi bucurie pentru evlavia dumneavoastră.
        Echipa Sfinţi şi icoane

      • Doamne ajuta,,, indraznesc sa va intreb din nou,,,daca ati mai reusit sa gasiti ceva (scrieri,,,icoane) referitor la viata Sfantului Sebastian Ducele (26 februarie )…va multumesc ..

      • Doamne ajută!
        Dumnezeu să vă răsplătească răbdarea cu care ați așteptat răspunsul nostru pentru a cărui întârziere ne cerem stăruitor iertare.

        Sfântul Cuvios Sebastian Sohoțki sau Poșemonski, Rusia

        http://www.mospat.ru/calendar/icons-MDA/%7B1JHH6E0-J7F303SVTDLK3-1LOJ3F1%7D/Header.jpg

        Despre viața acestui cuvios părinte s-au păstrat foarte puține. A ridicat mănăstire în cinstea Schimbării la Față, pe valea râului Sohota, la 90 de verste de orașul Romanov (astăzi, Tutaev), în guberia Iaroslav.
        Sfântul Sebastian așeză rânduială ca părinții viețuitori să mănânce din osteneala mâinilor, cultivând pământul. Mai presus de toate, îi călăuzea prin pilda a vieții sale.
        În preajma anului 1500 plecă la odihna cea veșnică.
        Mai târziu, mănăstirea ctitorită de dânsul fu anexată Mănăstirii Înălțării Domnului din Ceperoveț, ca mai apoi în anul 1764 să fie închisă.
        La mijlocul veacului al XIX-lea deasupra moaștelor sfântului părinte s-a ridicat o biserică de piatră.
        Pomenirea sfântului Sebastian se săvârșește la: 26 februarie, 23 mai (Soborul Sfinților din Rostov și Iaroslav) și 18 decembrie.

        Sfântul părinte să vă răsplătească îmbelșugat dragostea de a-l căuta cu stăruință și răbdarea cu care ați așteptat răspunsul nostru.
        Vă vom trimite pe email îndată o icoană a sfântului părinte cu rezoluție mai mare.

        Adânci doriri de mântuire,
        Echipa Sfinți și icoane


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: