Icoana Maicii Domnului Odighitria de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, Egipt

Icoana Maicii Domnului Odighitria din Man Sf Ectarerina din Sinai sec XIII 1.1

(Sursă: http://ruicon.ru/images/arts/icons/Bogomater_Odigitriya_Sinaj)

Există multe icoane răspândite în întreaga lume despre ale căror istorie și minuni s-a scris mai mult în inimile oamenilor celor ce s-au închinat cu credință dinaintea lor și au primit tămăduire. Astfel, aceste icoane au străjuit smerit și continuă a străjui lumea cu harul lor, umplându-o pe dânsa de daruri, tămăduiri, liniște și povățuire.

Această icoană a Maicii Domnului Odighitria sau Îndrumătoarea a fost zugrăvită în veacul al XIII-lea și se află în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, Egipt.

+ * + * +

Nu este, Fecioară, nu este să alerge cineva la acoperământul tău și să nu dobândească multele tale mile, pentru aceea și eu te rog să dobândesc apărarea ta.

Pe mine cel zdrobit de nemăsuratele mele călcări de poruncă, înnoiește-mă cu mijlocirea ta cea dumnezeiască, tămăduind sufletul meu și dându-mi cuvânt ca să strig: Binecuvântată ești ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

(Din Canonul aghiorit ce se citește dinaintea icoanei Maicii Domnului la Pavecernița de marți seara, glasul al 6-lea, facere a Sfântului Teofan Grapul, episcopul Niceei)

+ * + * +

Sfântul Ierarh Teofan Grapul, episcopul Niceei, pomenit la 11 octombrie

Sf Ier Teofan Grapul, episcopul Niceei 1

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/10/10870.jpg)

+ * + * +

Pe spatele icoanei

Icoana Maicii Domnului Odighitria din Man Sf Ectarerina din Sinai sec XIII 2.1

(Sursă: http://www.ruicon.ru/images/arts/icons/Bogomater_Odigitriya_Sinaj_24.8h17.8_oborot.jpg)

+ * + * +

Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, Egipt

Man Sf Ecaterina din Sinai 1

(Sursă: http://www.mestagde.ru/up/article/img/sharm/monastir.jpg)

Anunțuri
Published in: on 31 Ianuarie, 2013 at 11:09  Comments (3)  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2013/01/31/icoana-maicii-domnului-odighitria-de-la-manastirea-sfanta-ecaterina-din-sinai-egipt/trackback/

RSS feed for comments on this post.

3 comentariiLasă un comentariu

  1. […] Sursă: Sfinţi şi Icoane […]

  2. O MINUNE !! ODIGHITRIA=INDRUMATOAREA ….NU GASESC CUVINTE CE POATE FACE O SIMPLA HARTIE PICTATA CU ODIGHITRIA LIPITA PE UN PLACAJ !!! INSA MULT MAI MULT FACE CREDINTA ,NADEJDEA SI DRAGOSTEA…..CE MARE BUCURIE ATUNCI CAND AM GASIT ACEASTA ICOANA A MAICUTII SFINTE PROBABIL SF EKATERINA MA INDRUMAT SI III MULTUMESC .AM FACUT-O IN CREION PE LEMN SI AM DESENAT-O IN CULORI ESTE NDEMAIPOMENITA PRIVIREA MAICUTI SI DRAGOSTEA EI SPRE MINE PACATOASA …AM DARUIT-O UNUI MEDIC….SI A PUS-O PE PERETE ESTE F FERICIT SIMT O MSCHIMBARE IN VIATA LUI SI PACIENTII SUNT SI MAI BINE…CURIOS CA CI NU STIAM CE SA SCRIU PE SPATE ASA DE-CI ??!! MARE E LUCRAREA BUNULUI DUMNEZEU SI NEMARGINITA DRAGOSTEA INSA CUM SPUNEA PARINTELE ARSENIE PAPACIOC …DUMNEZEU ARE MARI
    PLANURI PENTRU CRESTINII OTODOCSI ADEVARATI!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: