Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, episcopul Cirenei, Cipru (2 martie)

Sf Sf Mc Teodot, ep Cirenei din Cipru 1

Icoană rusească de la mijlocul veacului al XVIII-lea

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/22/22869.jpg)

Pentru înțelepciunea și viața sa îmbunătățită, sfântul Teodot fu ales episcop și păstori Biserica lui Dumnezeu cu dragoste și râvnă.

Pornindu-se aprigă prigoană împotriva creștinilor în vremea împăratului Licinius, acest dumnezeiesc bărbat fu dus la judecată și supus la multe cazne. Când chinuitorul Savin îl îndemnă să se lepede de Hristos și să se închine idolilor, sfântul păstor răspunse:

– De ai cunoaște bunătatea Dumnezeului meu, de la Care nădăjduiesc a mă învrednici de viața cea veșnică pentru chinurile acestea vremelnice, și tu ai dori să pătimești asemenea mie.

Atunci chinuitorii începură a struji trupul său cu colți de fier încît i se vedeau oasele goale, însă el se ruga lui Dumnezeu cu mulțumire. Apoi porunci ighemonul ca, luându-l de pe lemnul cel de muncă, să-l ducă în temniță unde petrecu 5 zile. La porunca acestuia, sfântul Teodot fu pus pe un pat de fier sub care se aprinse foc din vreascuri și paie. Văzând răbdarea sfântului, mult de minună Savin și născoci o chinuire mai cumplită căci porunci să i se bată piroane în picioarele lui şi să fie prigonit de ostaşi.

Atunci sfântul Teodot rosti creștinilor adunați împrejurul său:

– A mea nevoință, fraților, acum se sfârșește și cununa îmi este aproape. Iată plata dreptății mele pe care mi-o va dărui mie Iisus Hristos. El S-a răstignit pentru mine, iar eu trupul mi l-am dat la răni pentru Dânsul! El a murit pentru mine, ca să mă izbăvească din stricăciune, iar eu mor pentru Dânsul, ca să mă învrednicesc Împărăției Lui! O, cât este de mare darul lui Hristos! Că pentru pătimirea cea de puțin timp pentru El, veșnice și negrăite bunătăți răsplătește, mai mult decât măsura cea vrednică. Nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum, pe lângă slava ce are să se arate întru noi!

Și așa, cu piroanele în picioare, alerga sfântul părinte, fiind izgonit de ostași pe drum.

Mulți din cei de față, văzând o răbdare ca a lui și cuvintele cele ca mierea curgătoare ascultându-le, crezură în Hristos și batjocoreau necurații idoli, pe tiran îl ocărau, iar numele lui Hristos îl preamăreau. Aflând de aceasta ighemonul Savin, porunci ca iarăși să-l arunce pe sfântul Teodot în temniță, căci zicea el:

– Să nu se înșele poporul cu fermecătoarele lui învățături.

Deci, se sfătui cu sfetnicii săi cu ce moarte să piardă pe sfântul mucenic. Trecând multe zile, începură a i se înmulți rănile și toți binecredincioșii creștini venind cu mahrame curate, i le ștergeau.

După aceasta marele împărat Constantin, biruind pe Maxențiu cu puterea Crucii (în anul 312) și dăruind libertate tuturor creștinilor (313), veni poruncă de la dânsul să înceteze prigonirea și cei ținuți în legături pentru Hristos să fie eliberați.

Auzind de aceasta sfântul Teodot se mâhni foarte tare căci mult dorea a-și da viața pentru Hristos. Deci, fiind eliberat, se duse la cetatea sa, Cirene, și petrecând după a sa pătimire 2 ani pe scaunul său, adormi întru Domnul, luând îndoită cunună, a arhieriei și a muceniciei, din mâna Domnului nostru Iisus Hristos, Care încununează pe nevoitorii Săi cu slavă veșnică.

+ * + * +

Sf Sf Mc Teodot, ep Cirenei din Cipru 1.1

Racla cea dumnezeiască a moaștelor preasfințitului păstor izvorăște tot felul de tămăduiri și potolește patimile și dezleagă durerile cele din toată vremea, cu darul cel dumnezeiesc al Mântuitorului.

Ca un sfințit mucenic având puterea de a lega și de a dezlega, dezleagă lanțurile răutății mele și răcorește sufletul meu, cel ce arde cu focul păcatului, rugând pe Cel milostiv pentru mine.

Astăzi Biserica prăznuiește cu credință pomenirea ta cea preasfințită și mutarea ta către Iubitorul de oameni; și bucurându-se, îți împletește ție cuvinte dumnezeiești de laude.

Câștigându-te pe tine ca pe o stea plină de lumină strălucitoare, cu razele luminoase ale dumnezeieștilor doriri și cu luminile cele curate ale minunilor tale ne luminăm, de Dumnezeu-grăitorule Teodot. (Din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie)

+ * + * +

Sf Sf Mc Teodot, ep Cirenei din Cipru 7.1

(Sursă: http://www.doxologia.ro/)

Sf Sf Mc Teodot, ep Cirenei din Cipru 4

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/10/10815.jpg)

Sf Sf Mc Teodot, ep Cirenei din Cipru 2.1

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/18/18372.jpg)

Sfântul Sfințit Mucenic Teodot al Cirenei într-o icoană rusească a Sfântului Ierarh Nicolae din veacul al XVII-lea

Sf Sf Mc Teodot, ep Cirenei din Cipru 5.1

Sf Ier Nicolae 1.1

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Frescă din veacul al XIV-lea aflată în Mănăstirea Gracanica, Kosovo, Serbia

Sf Sf Mc Teodot, ep Cirenei din Cipru 6.1

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Anunțuri
Published in: on 2 Martie, 2014 at 09:00  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2014/03/02/sfantul-sfintit-mucenic-teodot-episcopul-cirenei-cipru-2-martie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: