Sfântul Mare Mucenic Evplu, arhidiaconul din Catania, Italia (11 august)

6. Sf Mare Mc Evplu, arhidiaconul din Catania, Italia (304) 3.1Frescă din veacul al XIII-lea aflată în Biserica Bojana din Sofia, Bulgaria

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

În vremea cumplitei prigoane din timpul lui Dioclețian și Maximian, un oarecare asupritor cu numele Pentagur fu trimis în părțile Siciliei să afle și să piardă prin felurite munci pe creștinii din părțile locului. Ajungând în cetatea Cataniei și cercetând dacă nu cumva se află undeva în cetate sau în vreun sat oameni care să ţină măcar în taină credinţa creştinească, una din slugi apropiindu-se de el îi zise:

– Aici în cetate este un om, anume Evplu, care poartă cu sine o carte. El străbate uliţele, cercetează casele, învaţă poporul şi le spune oamenilor că Dumnezeul creştinilor este mare.

Şi era sfântul Evplu cu rânduiala arhidiacon. El purta cu sine cartea Evangheliei din care, citind popoarelor minunile lui Hristos, îi învăţa să creadă în El.

Deci fiind trimiși ostaşii, căutară pe sfântul Evplu prin toată cetatea şi îl găsiră într-o casă săracă citind Sfânta Evanghelie şi învăţând pe cei ce ascultau. Aceștia prinzându-l, îi legară mâinile înapoi şi îl duseră la judecata ighemonului, luând cu dânsul şi Evanghelia.

Aflându-l neclintit în credința sa cea dreaptă, ighemonul porunci să-l spânzure gol și cu piepteni de fier să-i strujească trupul. Iar sfântul se rugă:

–   Doamne, Iisuse Hristoase, pe mine cel dezbrăcat acum de trupul meu ca de o haină, îmbracă-mă întru nemurire în viaţa ce va să fie şi dă-mi tărie în ceasul acesta, ca să nu mă biruiască chinurile!

Atunci se auzi glas din cer zicând:

– Îmbărbătează-te, Evplu, şi te întăreşte! Hainele cele adevărate sunt pregătite ţie.

Apoi ighemonul porunci să-i spânzure Evanghelia de grumaz și astfel să-l ducă în temniță, iar ușile temniței să fie încuiate cu tărie, să le pecetluiască cu inelul său și să pună păzitori, ca nu cumva, venind cineva la dânsul, să-i dea pâine şi apă, ci să se muncească de foame şi de sete şi astfel să moară.

Şi petrecu sfântul Evplu în temniţă 7 zile şi 7 nopţi, apoi, însetând foarte, se rugă lui Dumnezeu să izvorască în temniță izvor de apă să-și stingă setea. Deodată, în temniță începu a izvorî un izvor de apă din care bând sfântul Evplu se răcori și se sătură cu acea apă ca și cu niște hrană și cânta slăvind și binecuvântând pe Dumnezeu.

Trecând cele 7 zile, ighemonul porunci să scoată pe mucenic din temniţă, dacă este viu; pentru că îl socotea mort din pricina rănilor, a foamei şi a setei. Şi venind ostaşii şi deschizând uşile temniţei, văzură multă apă în temniţă şi se spăimântară. Iar sfântul Evplu, întinzând mâna spre apă, făcu semn ca şi cum i-ar fi poruncit, şi îndată apa aceea se făcu nevăzută. Atunci ostaşii ziseră unii către alţii:

– Cu adevărat mare este Dumnezeul Căruia îi slujeşte omul acesta!

Deci, luându-l pe mucenic, îl duseră dinaintea ighemonului. Acesta cercetându-l și aflându-l neclintit, fu cuprins de mânie mare și porunci să-i rupă urechile cu undițe de fier și să-l ducă legat în curte la judecată. Acolo îl sili mult să aducă jertfă idolilor, însă văzând că nu se pleacă, îl osândi la tăiere cu sabia.

Miniatură sinaxar pentru ziua de 11 august din veacul al XIV-lea aflată în Oxford, Anglia

6. Sf Mare Mc Evplu, arhidiaconul din Catania, Italia (304) 10.1(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Auzindu-și osândirea la moarte, sfântul Evplu rugă pe ighemon ca, mai înainte de tăiere, să i se dea vreme să se roage, iar acesta îi facu voia. Deci ducându-l ostașii la locul tăierii și în urma sa venind mult popor între care erau și mulți creștini care țineau în taină dreapta credință, mucenicul Domnului se întoarse spre popor, luă Sfânta Evanghelie pe care o purta și deschizând-o, începu a citi minunile lui Hristos și învăță pe popor cunoștința adevăratului Dumnezeu. Mulți necredincioși se luminară atunci prin cunoștința adevărului. Apoi, începând sfântul Evplu a se ruga lui Dumnezeu, veni glas de sus către dânsul, zicând:

– Fericit eşti, Evplu, bunule şi credinciosul Meu rob! Vino şi intră întru bucuria Domnului tău şi te odihneşte cu toţi cei ce din veac Mi-au bineplăcut Mie!

După acel glas, sfântul mucenic își plecă sub sabie capul și fiind tăiat, se duse către Domnul.

Iar bărbaţii creştini, luând capul şi cinstitul lui trup, le îngropară într-un loc vestit. De la mormântul său începură a se face mulțime mare de tămăduiri, căci sfântul mucenic până astăzi nu încetează a izvorî belșug de minuni tuturor ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

6. Sf Mare Mc Evplu, arhidiaconul din Catania, Italia (304) 4.1

Toți să se grăbească a te lăuda pe tine, purtătorule de Dumnezeu, căci, cu învățăturile tale cele dumnezeiești, ai răpit din gura vrăjmașului pe toți cei ce cu bună-cuviință au primit cuvintele tale, preaviteazule purtător de chinuri al lui Hristos.

Curățire de tot felul de boli și izgonire a duhurilor celor vătămătoare sunt moaștele tale, pe care, sărutându-le, grăim: Toate lucrurile, bineucvântați și lăudați pe Domnul.

Soborul credincioșilor s-a bucurat de tine, agonisindu-te pe tine mijlocitor, sprijinitor și fierbinte rugător către Hristos, Evplu, preafericite diacone, cel împreună-vorbitor cu sfinții îngeri.

Adunați-vă, dreptcredincioșilor și luați de la mormântul mucenicului tămăduire împotriva bolilor; și cu credință grăiți: Toate lucrurile binecuvântați și lăudați pe Domnul. (Din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie)

+ * + * +

6. Sf Mare Mc Evplu, arhidiaconul din Catania, Italia (304) 1(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Frescă din veacul al XIV-lea aflată în Mănăstirea Decani, Serbia

6. Sf Mare Mc Evplu, arhidiaconul din Catania, Italia (304) 5.1(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Frescă zugrăvită în veacul al XIV-lea aflată în altarul Bisericii Maicii Domnului Odighitria din Kosovo, Serbia

6. Sf Mare Mc Evplu, arhidiaconul din Catania, Italia (304) 6.1

6. Sf Mare Mc Evplu, arhidiaconul din Catania, Italia (304) 7(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Sfântul Mucenic Lavrentie, arhidiaconul din Roma (clic aici, pomenit pe 10 august) și Sfântul Mare Mucenic Evplu din Catania. Frescă din veacul al XVI-lea aflată în Mănăstirea Stavronikita, Sfântul Munte Athos, Grecia

6. Sf Mare Mc Evplu, arhidiaconul din Catania, Italia (304) 8(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Frescă din veacul al XV-lea aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

6. Sf Mare Mc Evplu, arhidiaconul din Catania, Italia (304) 9.1(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Published in: on 11 August, 2014 at 05:24  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2014/08/11/sfantul-mare-mucenic-evplu-arhidiaconul-din-catania-italia-11-august/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: