Sfântul Cuvios Alipie Iconarul de la Lavra Peșterilor din Kiev, Ucraina (17 august)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 1.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Acesta a viețuit în veacul al XII-lea, fiind printre cei dintâi și cei mai iscusiți iconari din Rusia, multe dintre icoanele sale fiind făcătoare de minuni, la care se adaugă tămăduirile pe care acesta le săvârșea din darul lui Dumnezeu.

Pe când era tânăr, veniră iconari greci plini de iscusiță pentru a picta biserica marii lavre. El văzu minunea pictării singură a icoanei Maicii Domnului pe când iconarii împodobeau cu aur altarul. După zugrăvire, icoana se lumină mai mult decât soarele și un porumbel zbură din gura ei și intră în gura icoanei Mântuitorului ce era sus.

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 8.1Însă de pe atunci, sfântul Alipie ajutând pe iconarii greci așeza toate tainele meșteșugului pictării icoanelor în mintea sa. Pe când iconarii terminară lucrul lor, sfântul Alipie îmbrăcă haina monahală. Curând începu a deprinde viețile sfinților, căci închipuirea lor în icoane știa a o săvârși deja. El învăță acest meșteșug nu pentru a aduna bogății, ci pentru folosul duhovnicesc al starețului și fraților.

Sfântul Alipie îi ruga pe toți ca, văzând în vreo biserică icoane învechite, să-i spună lui, iar el, netrebuindu-i nicio plată, le împodobea. De i se întâmpla cândva vreo dobândă din lucrul mâinilor lui, atunci o împărţea în trei părţi: întâia parte o lăsa pentru nevoia icoanelor; a doua, pentru milostenia săracilor, iar a treia pentru, trebuinţa mănăstirii.

Astfel, nu se odihnea nici ziua, nici noaptea, pentru că noaptea se îndeletnicea cu privegheri, rugăciuni şi închinăciuni, iar ziua se nevoia la lucrul mâinilor, cu toată smerenia, necâştigarea, curăţenia, răbdarea, postul, dragostea şi dumnezeiasca gândire. El niciodată nu se vedea fără lucru.

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 8.2Văzând sfântul egumen Nicon (pomenit la 23 martie) meșteșugul și râvna duhovnicească a acestuia,  îl ridică la treapta preoției.

Sfântul Cuvios Nicon, starețul Lavrei Peșterilor (23 martie)

Sf Cuv Nicon de la Lavra Pesterilor(Sursă: http://ocafs.oca.org/)

De atunci, sfântul Alipie căuta mai cu osârdie a se împodobi cu faptele bune, încât ajunse făcător de minuni.

Un bogat oarecare din cetatea Kievului, fiind plin de lepră, merse la marea lavră pentru a afla tămăduire, iar egumenul porunci să i se dea apă din fântâna cuviosului Teodosie și să-i spele capul și fața lui, însă,  pentru necredința sa, se umplu de puroi, încât toți fugeau de dânsul din pricina mirosului urât, iar el plecă acasă rușinat așteptându-și moartea.

Venindu-și odată în sine, merse iarăși la Lavra Peșterilor pentru a-și mărturisi greșelile la sfântul Alipie care la sfârșit îi spuse:

– Bine ai făcut, fiule, mărturisindu-ţi lui Dumnezeu păcatele tale înaintea nevredniciei mele, pentru că aşa şi proorocul mărturiseşte de sine, către Domnul, zicând: Voi mărturisi fărădelegea mea Domnului, şi tu ai lăsat păgânătatea inimii mele.

Apoi îl învăță pe el multe despre mântuirea sufletului și luând vopsele pentru zugrăvirea icoanelor, îi împodobi fața lui, ungându-i bubele cele cu puroi.

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 8.3

Apoi ducându-l la biserică, îl împărtăși cu dumnezeieștile Taine și îi spuse să se spele cu apa aceea cu care obișnuiesc preoții a se spăla după împărtășire. Chiar acolo îi căzu bubele aflându-se pe dată cu chip sănătos.

 Pe când sfântul Alipie se apropia de plecarea sa din lumea aceasta, un dreptcredincios îl rugă să zugrăvească o icoană pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului. După câteva zile, însă, cuviosul părinte se îmbolnăvi, iar icoana rămăsese nezugrăvită. Din această pricină tare se mâhni omul acela,  însă cuviosul Alipie îi spuse:

– Fiule, nu te supăra venind la mine, ci aruncă-ţi spre Domnul grija ta, căci El va face cum va voi, adică icoana la al său praznic va sta la locul ei.

Iar omul crezând în cuvintele sale, plecă la casa lui. Apoi venind iara la Vecernia praznicului Adormirii Maicii lui Dumnezeu și aflând icoana încă nezugrăvită îl defăimă pe sfântul Alipie spunându-i:

– De ce nu mi-ai spus de slăbiciunea ta, că aş fi dat altuia să-mi zugrăvească icoana, ca praznicul să-mi fie luminos şi cinstit, dar acum, iată că m-ai ruşinat.

Cuviosul însă răspunse cu blândețe:

– O, fiule, n-am făcut aceasta din lenevire, însă Dumnezeu poate ca icoana Maicii Sale să o zugrăvească cu un cuvânt, pentru că eu acum mă duc din lumea aceasta, precum mi-a arătat mie Domnul, iar pe tine nu te voi lăsa întristat

Însă omul plecă foarte întristat.

Îndată după plecarea aceluia, intră un tânăr luminos la cuviosul părinte și începu a zugrăvi acea icoană.

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 8.4La început sfântul Alipie socotea că omul acela a trimis alt zugrav, însă graba și frumusețea lucrului îi vădeau că este înger, căci uneori punea aur pe icoană, iar alteori freca pe piatră anumite vopsele și cu acelea zugrăvea. Astfel în 3 ceasuri zugrăvi o icoană foarte frumoasă, apoi spuse cuviosului:

– Părinte, lipseşte ceva de aici sau am greşit în ceva?

Iar cuviosul îi răspunse:

– Bine ai făcut-o, Dumnezeu ţi-a ajutat să o zugrăveşti cu aşa frumoasă podoabă, şi singur El a lucrat aceasta prin tine.

Apoi, sosind seara, zugravul acela se făcu nevăzut cu icoana.

A doua zi, sculându-se omul acela și mergând la biserică, văzu icoana la locul său strălucind foarte mlt. Atunci căzu cu frică la pământ căci cunoscuse că este icoana lui. Merse apoi la egumen să îi povestească minune ce se săvârșise și împreună merseră la cuviosul Alipie care le spuse:

– Îngerul a zugrăvit-o şi iată-l şi acum stă de faţă, vrând să mă ia pe mine.

Acestea zicându-le, își dădu sufletul în mâinile Domnului, la 17 august 1114. Iar frații îl îngropară cu multă evlavie în peștera cuviosului Antonie. De atunci, multe minuni săvârșește celor ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Alipie Iconarul

Sf Cuv Alipie Iconarul(Sursă: http://hairlife.ru/)

+ * + * +

Viața Sfântului Cuvios Alipie poate fi aflată în:

Patericul Lavrei Kiev+ * + * +

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 8(Sursă: http://pravicon.com/)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 12(Sursă: http://dic.academic.ru/)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 6(Sursă: http://pravicon.com/)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 18(Sursă: http://www.cirota.ru/)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 19(Sursă: http://iconsv.ru/)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 17.1(Sursă: http://pravicon.com/)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 5(Sursă: http://pravicon.com/)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 2(Sursă: http://pravicon.com/)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 4(Sursă: http://azbyka.ru/)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 20.2(Sursă: http://pravicon.com/)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 21.1(Sursă: http://pravicon.com/)

3. Cuv Alipie, iconarul de la Lavra Pesterilor din Kiev (1114) 11(Sursă: http://pravicon.com/)

Published in: on 17 August, 2014 at 08:26  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2014/08/17/sfantul-cuvios-alipie-iconarul-de-la-lavra-pesterilor-din-kiev-ucraina-17-august/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: