Sfântul Cuvios Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia (7 octombrie)

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 1.1(Sursă: http://www.saint.gr/)

Sfântul Ioan dimpreună cu cei 98 de cuvioși părinți care s-au nevoit împreună cu dânsul sunt precum 99 de candele luminătoare ale virtuților care au sfințit pământul Cretei cu ostenelile lor în veacul al XVI-lea.

Din păcate prea puține se păstrează despre dânșii. Se crede că mănăstirea în care acești viețuitori au bineplăcut Domnului este cea mai veche din Creta, însă acest lucru nu este confirmat de nicio sursă istorică, iar un document venețian de la 1637 nu află nicio mănăstire aici fără numai biserica sfântului Ioan pustnicul care a aparținut Mănăstirii Gouvernetou care a fost construită în anul 1537 și unde se aflau la data consemnării venețiene 60 de părinți ostenitori.

Peștera sfântului Ioan, aflată în albia unui râu subteran, are o lungime de 100 de metri și o întindere de 1500 mp. Aici cuviosul părinte se osteni în toată viața sa. Se spune că aproape de plecarea sa la Domnul, un vântător alerga după un animal slobozind asupra acestuia multe săgeți, însă una dintre ele nimeri pe sfântul Ioan care se ruga în locurile acelea pustii. Rănit, se întoarse în peștera sa și întinzându-se pe o piatră își dădu sufletul în mâinile Domnului. În locul unde se află piatra pe care a plecat la Domnul sfântul Ioan pustnicul pelerinii se închină cu credință rupând părticele din aceasta pentru le lua cu dânșii.

În vremea invaziei otomane, turcii distruseră cele sfinte, dar și arhivele mănăstirii, iar pe monahii aflați atunci pe acele locuri îi uciseră cu cruzime.

Începutul cinstirii sfinților se puse de către patriarhul cretan Kiril Loukaris dimpreună cu alți 21 de ierarhi ai Sinodului în anul 1632 când hotărâră:

„În insula cea bine-ocârmuită a Cretei, cuviosul Ioan Pustnicul a strălucit în nevoință; iar cei 98, asemenea, cu aceeași râvnă au viețuit împreună în nevoință. Astfel, Domnul le-a slăvit viețile cu minuni preaslăvite”.

+ * + * +

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 2.1(Sursă: http://www.saint.gr/)

Marea insulă a Cretei se bucură că în munții ei, preadumnezeieștii Părinți au zdrobit meșteșugirile vrăjmașilor cu lacrimi, post și rugăciuni. Pentru aceasta, duhurile voastre se desfătează cu îngerii și sfintele voastre moaște dăruiesc tămăduiri celor ce pătimesc.  (Troparul Sfinților, glas al 3-lea)

Astăzi Creta se bucură prăznuind pe luminații și de Dumnezeu purtătorii părinți și cheamă fiecare cetate și țară la prăznuirea aceasta. Căci se bucură Creta pentru comoara ei cea din sfințitele voastre racle, Părinților, mândria Cretei.  (Condac, glas al 3-lea)

Să lăudăm, credincioșii, pe sfinții părinți care frumos au strălucit, căci avem înaintea Ziditorului pe acești păzitori fierbinți, pe care cu credință îi cinstim. Păzitorii cei ce în toată vreme veghează asupra Cretei sunt sfinții ei. Au stat pe vârful munților ca niște turnuri neclintite, iar din niște înălțimea acestea au ocrotit poporul Cretei și cele o sută de așezări ale sale. Au păzit zi și noapte pe locuitorii Cretei. Peșterile le-au făcut lăcașurile puterii lor; din acestea, moaștele lor au putut ajuta toată țara. De atunci, Creta a fost rodnică cu trandafiri și crini ai pustiei, ai noștri sfinți părinți. (Megalinarie a Sfinților)

+ * + * +

Despre Sfântului Cuvios Ioan pustnicul și cei 98 împreună cu dânsul se poate afla în:

Sfinti cretani - carte

+ * + * +

Patul Sfântului Cuvios Ioan pustnicul din Creta

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 7 patul Sf Cuv Ioan(Sursă: http://greece.terrabook.com/)

Pe locul mănăstirii Sfântului Ioan pustnicul a fost într-o vreme o mănăstire catolică, după cum grăiesc și unele trăsături arhitectonice ale ruinelor

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 9

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 13

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 12

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 11

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 15

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 16

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 10

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 18(Sursă imagini: http://mires46.blogspot.ro/)

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 3(Sursă: http://www.explorecrete.com/)

2. Sf Cuv Ioan pustnicul și cei 98 de pustnici împreună cu dânsul din Creta, Grecia 8(Sursă: http://o-nekros.blogspot.ro/)

Anunțuri
Published in: on 7 Octombrie, 2014 at 11:29  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2014/10/07/sfantul-cuvios-ioan-pustnicul-si-cei-98-de-pustnici-impreuna-cu-dansul-din-creta-grecia-7-octombrie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: