Sfântul Mucenic Ghemel din Ancira, Turcia (10 decembrie)

3. Sf Mc Ghemel 1.1Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol și păstrată în Biblioteca Vaticanului, Roma, Italia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Acesta a trăit pe vremea împăratului Iulian Apostatul. Trecând odată împăratul prin cetatea Ancira (Ankara de astăzi, Turcia), sfântul Ghemel stătu dinaintea sa şi mărturisi cu îndrăznire pe Hristos.

Pentru aceea fu încins cu cingătoare de fier înroşită în foc şi pus să meargă în urma împăratului pe cale. Când ajunse la mica cetate a Edesei, sfântul Ghemel fu întins în patru părţi şi chinuit în chip cumplit; iar la sfârşit i se dădu drumul aşa jupuit. Şi era o privelişte înfricoşătoare şi nemaiîntâlnită să-l vezi mergând aşa şi vorbind. Însă prin rânduială dumnezeiască, se întâlnit mucenicul lui Hristos cu un preot care îl boteză, căci sfântul nu era încă botezat. Iar când ieşi din apa botezului, fu cu totul sănătos. Atunci auzi glas dumnezeiesc din cer, care îi zise:

– Fericit eşti, Ghemel, pentru că mult te-ai ostenit!

Apoi fu dus iară înaintea împăratului care porunci să fie răstignit pe cruce. Şi aşa, rugându-se, îşi dădu duhul în mâinile Domnului.

Mai apoi nişte bărbaţi credincioşi îi coborâră pe ascuns cinstitul său trup de pe cruce şi îl îngropară cu evlavie.

Published in: on 10 Decembrie, 2014 at 03:49  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2014/12/10/sfantul-mucenic-ghemel-din-ancira-turcia-10-decembrie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. Fericit fi Tu Sf. Mucenice Ghemel ca a Ta este imparatia cerurilor.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: