Sfântul Ierarh Diadoh, episcop al Foticeei, Epir, Grecia (29 martie)

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 1.1Frescă săvârșită în anul 1318 și aflată în Mănăstirea Gracanica, Kosovo, Serbia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Acest sfânt ierarh și-a petrecut viața sa pământească înveșmântat în haina smereniei, căci cele despre dânsul au fost acoperite de vreme. S-a mai păstrat despre dânsul până la noi doar faptul că la anul 458 semnă dimpreună cu alți ierarhi o scrisoare către împăratul Leo I vestind trecerea la Domnul a patriarhului Proterie al Alexandriei, omorât de monofiziți.

Însă din rânduiala lui Dumnezeu s-a păstrat scrierea sa ce ni-l arată a fi un mare nevoitor și un adânc cunoscător al vieții duhovnicești. Astfel că scrierea sfântului păstor s-a bucurat de o deosebită prețuire după fericita sa adormire, după cum arată mulțimea manuscriselor ce s-au păstrat.

+ * + * +

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 5.1(Sursă: http://iconsv.ru/)

Viata ta, Sfinte Diadoh, a rămas înveșmântată în taină, însă din cuvântul tău ca un mare ascet și cunoscător al dumnezeieștii viețuiri ai strălucit, pom înmiresmat al Raiului din roade vădindu-te.

Doctor și călăuză iscusită ești celor încercați de patimi, pătrunzând prin harul lui Dumnezeu în tainițele inimii și vindecând cu puterea Lui sufletele celor ce voiesc tămăduirea. Iar prin tine lucrând Hristos, toată Biserica se întărește și într-un glas cântă: Aliluia. (Din Acatistul Sfântului)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Ierarh Diadoh, episcop al Foticeei, poate fi aflat aici:

http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-diadoh-episcopul-foticeii-123548.html (clic aici)

+ * + * +

Scrierea Sfântului Ierarh Didadoh, episcop al Foticeei poate fi aflată în:

Filocalia vol I+ * + * +

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 5(Sursă: https://calindragan.files.wordpress.com/)

Frescă săvârșită în anul 1318 și aflată în Mănăstirea Gracanica, Kosovo, Serbia

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 2.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 3.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 4(Sursă: http://paramythia-online.gr/)

Anunțuri
Published in: on 28 Martie, 2015 at 22:18  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2015/03/28/sfantul-ierarh-diadoh-episcop-al-foticeei-epir-grecia-29-martie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: