Sfântul Cuvios Ioan Psihaitul (7 mai)

Sf Cuv Ioan Psihaitul 1.1 nou(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Acesta din tinereţe urmând obiceiurilor sfinților Ioan Botezătorul şi Ilie Tesviteanul şi îndreptându-şi viaţa spre aspră petrecere, birui bărbăteşte războaiele demonilor, curăţindu-şi mai înainte sufletul cu curgerile lacrimilor.

Şi înduplecând pe Dumnezeu cu privegherile cele de toată noaptea, şi vărsând curgeri de lacrimi, uscă râurile eresurilor, închinându-se asemănării celei cinstite a Mântuitorului Hristos.

Iar sfaturile păgânilor le surpă cu biruinţă, suferind cu tărie amare izgoniri şi închisori, și apără legile şi predaniile părinteşti, nesocotind legile împărăteşti.

Sfântul părinte Ioan se învrednici și de harul facerii de minuni, vindecând trupurile şi sufletele celor bolnavi, însă până astăzi se arată izvor necurmat de tămăduire și izbăvire tuturor celor ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

S-a nevoit în Lavra Psihaita din Constantinopol, de unde pentru cinstirea sfinteilor icoane, fu trimis în surghiun în veacul al VIII-lea.

Biserica Rusă îi săvârșește pomenirea la 26 mai.

Published in: on 7 Mai, 2015 at 08:52  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2015/05/07/sfantul-cuvios-ioan-psihaitul-7-mai/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: