Sfântul Ierarh Leontie, patriarhul Ierusalimului, Macedonia și Israel (14 mai)

Sf Ier Leontie, patriarhul Ierusalimului (1175) 1(Sursă: http://www.athineon.com/)

Acesta s-a născut în Stromniţa Macedoniei  la începutul veacului al XII-lea din părinţi bogaţi şi binecredincioşi, primind la Botez numele de  Leon. La vârsta copilăriei fu dat la şcoală şi se deprinse în studiul Sfintelor Scripturi, iar citind Vieţile Sfinţilor îşi cultiva sufletul şi folosindu-se foarte mult din acestea, dorea să se lepede de lume şi să se facă monah pentru a sluji Domnului. Tată sfântului Leon muri pe când acesta era încă tânăr. Imediat se hotărî să se ducă în Constantinopol. Hotărârea de a se călugări o întări cu fapta retragerii într-un munte, în desăvârşită linişte, timp de 3 zile, nebăgând în seamă foamea şi în loc de somn, întinzându-se pe un „covor” de trestii.

După ce ajunse în capitală îmbrăcă schima monahală în Mănăstirea Maicii Domnului – Ptelidios, care se afla în suburbie, iar apoi începu să meargă prin oraş şi să o facă pe nebunul, pentru a primi de bunăvoie jignirile şi batjocurile, ba chiar şi la loviturile trecătorilor. Printr-o astfel de nevoință, pe cât de aspră, pe atât de primejdioasă, se învrednici în puțină vreme de o atât de mare bunăvoinţă şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, încât putea să poarte în mâinile goale cărbuni aprinşi şi să tămâieze în acest minunat chip icoanele ce se aflau la intersecţiile capitalei. Temându-se însă de a nu cădea în mândrie, începu să caute tot mai mult ocările și relele pătimiri.

Se făcu apoi ucenicul unui episcop de Tiberiada care trăia viaţă pustnicească în muntele Avhenolakkos. Într-o zi, fiind trimis de stareţul său episcop în cetate pentru o treabă, sfântul Leontie întârzie şi nu mai găsi nici corabie, nici barcă pentru a se întoarce. Pentru a nu încălca porunca primită, de a se întoarce înainte de a se însera şi de a nu înnopta nicidecum în altă parte, se aruncă în mare şi fiind purtat în chip minunat de curenţii de apă de cealaltă parte a malului, izbuti să se întoarcă în sihăstrie unde îl aştepta stareţul său. Starețul văzând că apa încă i se scurgea din haine şi înţelegând de la el negrăita minune slăvea pe Dumnezeu şi se minuna de ucenicul său.

Într-o călătorie spre Sfintele Locuri din Palestina, pe care o săvârși episcopul împreună cu Leontie, cel din urmă ceru biencuvântarea stareţului său de a rămâne în Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Patmos. Egumenul de acolo, înţelegând marile daruri primite de la Dumnezeu, îl primi, însă în regim de zăvorâre: tânărul Leontie nu avea voie să iasă din chilie. Această binecuvântată liniştire fu pentru sfântul Leontie un prilej de a se dărui fără opriri şi împrăştieri nevoinţelor duhovniceşti ale postului şi neîncetatei rugăciuni, adăpând noapte de noapte aşternutul său cu lacrimi de pocăinţă. Pentru a aduce în suflet umilinţa, se folosea de măsuri ascetice neobişnuite: se biciuia cu o curea de piele pe care o prevăzuse cu cuie şi petrecând zile întregi într-un mormânt, întins deasupra oaselor.

La plinirea vremii, primi ascultarea de ajutor de eclesiarh (paraclisier), pe care o îndeplinea cu multă grijă şi sârguinţă, însă fără a-şi împuţina deloc nevoinţele sale ascetice.

Egumenul îi încerca foarte aspru smerita cugetare şi de fiecare dată îşi dădea seama că tânărul monah este tare ca un diamant, căci ajunsese la desăvârşita lepădare de sine şi îşi păstra aceeaşi aşezare sufletească şi când era cinstit şi când era jignit.

Într-o zi, sfântul Leontie avu o vedenie în care se făcea că primeşte spre hrană  o pâine cerească. Din acel moment a primit de la Domnul harisma înţelegerii Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, care, imediat ce le citea, îi ofereau un simţămând  incomparabil mai dulce decât mierea, astfel încât îi venea foarte uşor să alcătuiască tratate teologice care tâlcuiau cele mai adânci taine ale Ortodoxiei. Printre alte lucrări, alcătui şi un tratat despre diferenţa dintre erosul pământesc şi erosul ceresc, care este focul Sfântului Duh pe care Hristos a venit să-l risipească pe pământ.

După ce fu socotit vrednic de preoţie, sfântul Leontie fu hirotonit preot şi astfel, odată cu înălţarea sa în această treaptă, găsi prilejul să se smerească din ce în ce mai mult înaintea fraţilor şi să le arate o împreună-pătimire plină de iubire. Fu numit apoi iconom, responsabil cu toate nevoile mănăstirii, care adăpostea atunci o obşte numeroasă. Cu toate acestea însă, grijile acestei ascultări nu putu să-l  împiedice în dumnezeiescul său urcuş spre Dumnezeu, iar pentru somn nu-şi mai păstra decât o oră înainte de Utrenie. În schimbul acestei lepădări  de sine şi de toate, primi de la Dumnezeu numeroase daruri. Astfel, sfântul Ioan Teologul i s-a arătă în ziua prăznuirii sale (8 mai) sub chipul egumenului şi îi porunci să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie mai devreme decât de obicei, pentru că voia să ajungă şi la Efes, ca să-i bucure cu prezenţa sa pe creştinii ce se adunaseră acolo în cinstea sa.

Pe când se afla odată în Constantinopol pentru o treabă, sfântul Leontie vizită vechea mănăstire a Cuviosului Daniil Stâlpnicul (pomenit pe 11 decembrie) şi cu dorinţa de a urma nevoinţele duhovniceşti ale acestui mare ascet al virtuţii plecă de acolo cu gândul de a-i cere egumenului său binecuvântarea de a se întoarce. Ajungând însă în Patmos, află că stareţul său plecase la Domnul, lăsându-l urmaş pe el prin testament şi cu jurământ (1158). Constrâns să se supună Proniei lui Dumnezeu, cuviosul îşi îndoi privegherile şi postirile sale, nu doar pentru el, ci mai ales pentru mântuirea ucenicilor săi. Prin darul înainte-vederii, îi păzea pe ucenicii săi de cursele demonilor, le descoperea gândurile lor ascunse când aceştia nu îndrăzneau să le descopere în spovedania lor de fiecare zi sau îi izbăvea pe alţii de orice ispită, cerându-le să-şi pună mâna pe grumazul său, pentru a le arăta că astfel prelua asupra sa încercarea lor. Spre îndreptarea lor se prefăcea uneori mânios, însă sufletul său îşi păstra în toată vremea blândeţea şi nepătimirea, condiţie a neîncetatei convorbiri cu Dumnezeu. Îi izgoni pe piraţii care veneau regulat să tâlhărească mănăstirea şi de atunci, aceştia fiind înfricoşaţi de pedeapsa lui Dumnezeu, nu mai îndrăzniră să vatăme sfântul aşezământ.

După ani de zile, cuviosul părinte se îmbolnăvi grav şi vreme de 14 zile nu-i mai rămase decât o neputincioasă suflare de viaţă. Însă la sfârşitul acestei perioade, i se descoperi că Dumnezeu îi va mai dărui încă pe atâţia ani de viaţă câte zile a suferit în boală, adică treisprezece ani şi jumătate. În anul următor (1172), întreprinse o călătorie la Constantinopol ca să-şi câştige dreptul de la împărat în controversa lui cu perceptorul de impozite din Creta care refuza să asigure mănăstirii aprovizionarea anuală cu grâu. Aflând de virtuţile sfântului egumen din Patmos, împăratul Manuel Comnenul (1143-1180) vru să-l hirotonească îndată arhiepiscop de Cipru.

Împăratul Manuel Comnenul cu soția sa Maria de Antiohia. Acesta a fost proslăvit cu sfinții în anul 2013 (clic aici), așezându-i-se ziua de pomenire la 1 noiembrie

Manuel Comnenul 1.1 cu sotia sa Maria de Antiohia(Sursă: http://dic.academic.ru/)

Sfântul Leontie însă refuză, cunoscând că aceasta nu era voia lui Dumnezeu. Puţin mai târziu însă, primi să fie hirotonit patriarh al Ierusalimului, căci primise cu multă vreme înainte înştiinţare despre aceasta (după 1176).

Pe drumul către Sfintele Locuri, se opri puţin în Cipru, unde patriarhul Ierusalimului dispunea de reşedinţă şi de anexe, principalele izvoare de venituri ale Patriarhiei, care erau atunci ocupate de cruciaţii romano-catolici.  Acolo puse din nou rânduială în averea Bisericii, îndreptă moravurile monahilor nestatornici în îndatoririle şi voturile călugăreşti şi comportamentul nedrept al perceptorului împărătesc de impozite, care voia să-l lipsească şi de cele strict necesare supravieţuirii. Apoi, se duse la sfântul Ioan din Akra (Ptolemaida), unde locuia de obicei patriarhul ortodox, căci romano-catolicii îi inteziseseră să locuiască în Ierusalim.

Faima lui de făcător de minuni se răspândi repede între creştinii din Siria şi Fenicia, dintre care mulţi alergau la dânsul pentru a primi binecuvântare.

Cuviosul se duse într-o noapte în Ierusalim, intră pe ascuns în Biserica Sfintei Învieri şi se închină singur în Dătătorul-de-Viaţă Mormânt al Domnului. Se crezu atunci că prezenţa cuviosului scăpă atenţiei multora. Însă aceasta fu cu neputinţă să se întâmple până la sfârşit, pentru că îl descoperiră minunile pe care Domnul le săvârşea prin acest cuvios. Pentru că fiind atunci secetă şi Ierusalimul fiind aspru biciut de aceasta, creştinii aveau nevoie de un alt prooroc Ilie, ca să-i izbăvească de nenorocire. Pentru aceasta îl trimise Dumnezeu pe acest mare Leontie şi prin rugăciunea lui vărsă o ploaie mare care umplu bazinele de apă, ogoarele se adăpară îmbelşugat, iar cei care cu puţin timp înainte erau însetaţi se săturară de apă, iar lucrul cel mai de seamă fu că primiră nădejdea că vor avea belşug de roade, de grâu, de vin şi de alte bunătăţi de la Domnul. Iar minunatul Leontie era lăudat de câtre toţi şi se minunau toţi de el, spunând că „marele arhiereu al lui Dumnezeu, sfântul Leontie, venind în ţara noastră ne-a izbăvit de primejdia setei. Să mergem şi să cădem la picioarele lui, ca să-l avem pururea ajutor”.

Auzind de acestea, cei mai zeloşi dintre catolicii care se aflau la Ierusalim se umplură de invidie, însă mai ales arhiepiscopul catolicilor, care, fiind biruit de o nedreaptă mânie, se gândea să-l ucidă pe sfântul  care nu-i făcuse nici un rău. Aşadar, trimise noaptea oameni înarmaţi în casa unde locuia sfântul, ca să-l ucidă. Însă Dumnezeu îl păzi de ucigaşi, orbindu-i cu nevederea. Pentru că vedeau luminile aprinse în casa cuviosului şi alergau ca să intre în ea, dar când se apropiau, nu găseau uşa ca să intre. De aceea, după ce se osteniră toată noaptea, închipuindu-şi că vor putea în cele din urmă să intre în casa sfântului, aceștia se întorseră cu mâinile goale la arhiepiscopul catolic care îi trimisese, spunându-i că dreptul Leontie este păzit de Dumnezeu şi nimeni, oricât de viclean ar fi, nu poate să-i facă vreun rău. Şi acest fapt minunat se răspândi pretutindeni şi toţi se minunau, iar de faima Sfântului se auzi până şi în Constantinopol.

Auzind de acestea, împăratul Manuel Comnenul trimise de chemă pe sfântul să vină la el, ca nu înainte de vreme lumea să se păgubească de un atât de mare binefăcător. Auzi de aceasta şi marele emir al Damascului, care chiar dacă era musulman, cinstind totuşi virtutea Cuviosului, trimise către sfântul Leontie o scrisoare prin care îl chema să meargă în Damasc, făgăduindu-i că-i va dărui cu hrisov  un mertic îndestulător pentru el şi pentru oamenii săi, şi că va dărui creştinilor Biserica Născătoarei de Dumnezeu, care se afla acolo. Sfântul îi trimise atunci o scrisoare de mulţumire pentru buna lui dispoziţie, însă îi spunea că nu este cu putinţă să meargă acolo, întrucât fusese chemat de împărat să meargă la Constantinopol. Însă îl ruga să-i trimită o scrisoare prin care să poruncească piraţilor care prădau corăbiile să nu-i facă niciun rău lui şi celor ce aveau să călătorească împreună cu el. Acela, primind scrisoarea sfântului ierarh, îi trimise imediat scrisoarea pe care i-o cerea, socotind că el însuşi primea prin acest gest un dar, iar nu că el ar fi făcut  vreo favoare cuviosului. Această scrisoare o luă cuviosul cu sine, când veni în Constantinopol şi i-o arătă împăratului, spre mustrarea catolicilor, care deşi se numeau creştini, totuşi ei nu-i arătară o astfel de bunăvoinţă cum arătase acel necredincios emir  al Damascului.

Iar dumnezeiescul Leontie hotărâse să plece la Constantinopol pentru că foarte mult şi de nenumărate ori se ostenise să primească îngăduinţa din partea catolicilor să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie înăuntrul Sfântului Mormânt al Domnului, însă ei refuzau, îngăduindu-i să intre doar spre închinare, ca unul dintre mulţii pelerini.

Pentru aceasta, socoti că este mai de folos să plece din Ierusalim, ca nu cumva catolicii – care stăpâneau atunci Ierusalimul – să-i poată provoca vreun rău şi să poată primi din partea împăratului îngăduinţa de a sluji Sfânta Liturghie în Preasfântul Mormânt.

Ajunse în Constantinopol  chiar în clipa în care împăraul Manuel îşi dădea sufletul şi, de aceea, trebui să-şi prelungească şederea sa acolo şi sub împărăţia lui Alexie al II-lea (1180-1183). Pentru că s-a împotrivit însă nunţii nelegiuite a împăratului cu Irina Comnena, nu putu să se bucure de bunăvoinţa Curţii şi se spune că fu şi surghiunit. Cu toate acestea, cuviosul Leontie îşi află veşnica odihnă în Constantinopol imediat ce se împliniră anii dăruiţi de Dumnezeu, pe 14 mai 1184 (sau 1185), sub împărăţia lui Andronic I Comnenul.

Cineva comandă unui pictor să zugrăvească frumos chipul sfântului adormit, însă acesta nu izbuti cu niciun chip pentru că cel adormit îşi schimba continuu expresia feţei, ca şi cum ar fi refuzat din smerită cugetare să se cinstească asemănarea feţei sale. După 4 zile de la trecerea de aici, sânge proaspăt curse din racla unde fusese depus trupul său, iar locul se umplu de o bunămireasmă.

+ * + * +

Din roadele evlaviei  pentru Sfântul Ierarh Leontie, patriarhul Ierusalimului, iar nouă prețioasă sursă:

http://www.impantokratoros.gr/760DD93A.print.ro.aspx (clic aici)

+ * + * +

Sf Ier Leontie, patriarhul Ierusalimului (1175) 2(Sursă: http://www.patmosmonastery.gr/)

Published in: on 15 Mai, 2015 at 06:10  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://sfintisiicoane.wordpress.com/2015/05/15/sfantul-ierarh-leontie-patriarhul-ierusalimului-macedonia-si-israel-14-mai/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: