Sfântul Ierarh Inochentie, arhiepiscopul Odessei, Ucraina (25 mai)

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 1.1(Sursă: http://gorod48.ru/)

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 6(Sursă: http://elib.shpl.ru/)

Acesta s-a născut la 15 decembrie 1800, în privincia Orel, orașul Eltz. Tatăl său a fost preotul Alexei Borisov care a slujit la Biserica Adormirii Maicii Domnului.

În 1819 absolvi cu rezultate excepționale seminarul și intră la Academia Teologică din Kiev. Acolo se dărui studiului cu atâta râvnă, încât adesea își petrecea nopțile cufundat în cărțile sale. Urmând unei chemări lăuntrice, acordă mai multă vreme omileticii, adică alcătuirii și desăvârșirii predicilor, mai mult decât oricărei alte materii.

În 1823, la 23 de ani, Ivan Alexeevici își încheie studiile academice cu rezultate strălucite și fu chemat la Sankt Petersburg, fiind numit mai întâi inspector și profesor de istoria Bisericii la Academia Teologică, iar la mai puțin de 3 luni, rector al Școlii Duhovnicești „Sfântul Alexandru Nevski”. În acest răstimp fu tuns în monahism cu numele Inochentie, fiind apoi hirotonit ieromonah. În decembrie 1824, părintele Inochentie fu numit profesor suplinitor de teologie la Academia Teologică din Sankt Petersburg, iar câteva luni mai târziu inspector și profesor al acesteia. În martie 1826, se învrednici de rangul de arhimandrit.

Sfântul Inochentie urmărea cu mare luare-aminte starea și înaintarea științelor naturale, socotind că acestea nu numai că nu se împotrivesc teologiei, ci îi pot fi folositoare în cele mai bune chipuri cu putință.

Înzestrat cu multe daruri, arhimandritul Inochentie, din al cărui suflet se revărsa preaplinul dragostei, avea priceperea de a insufla profesorilor simțul comuniunii: oriunde mergea, aducea pace și liniște. În cei 9 ani cât fu rector, el și familia academică erau într-un cuget și trăiau ca și cum ar fi avut un singur suflet.

Pentru talentul său extraordinar de predicator, sfântul Inochentie dobândi o deosebită faimă, având să fie cunoscut mai târziu drept „Gură de Aur al rușilor”. Puse temeiile unei noi școli omiletice rusești, care prin roadele ei se arătă a fi una vie și pratică, fiind totodată lipsită de ostentație și lipsită de erudiție seacă.

Academia Imperială de Științe și felurite societăți savante au cinstit împlinirile literare ale predicatorului, primindu-l ca membru al lor. Odată cu trecerea vremii, unele din predicile sale fură traduse în greacă, germană, franceză, engleză, română și poloneză.

La 21 noiembrie 1836, de praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, arhimandritul Inochentie fu numit episcop de Cighirin. Mai apoi, în martie 1840, fu numit episcop al eparhiei Vologda, iar după ce sluji acolo vreme de 9 luni, fu mutat în eparhia Harkovului, unde păstori vreme de aproape 6 ani. Între timp, restaură mănăstirile Ahtirka și Svetogorsk și deschise mănăstirea de maici Sfântul Nicolae. De asemenea, procesiunile cu Crucea în Harkov, pentru prăznuirea mutării Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kuriajki la Harkov, se făcură la inițiativa sfântului Inochentie.

În 1845, vlădica fu ridicat la rangul de arhiepiescop, iar 3 ani mai târziu fu numit în eparhia Chersonului și Tauridei. Arhipăstorul se hotărî ca țel de căpătâi al șederii sale în această eparhie să restaureze vechile monumente creștine din Crimeea distruse de turci și să întemeieze „Athosul rusesc”.

Dorind să protejeze ruinele vechiului și vestitului Cherson, acesta fiind locul unde fusese botezat sfântul Vladimir, marele cneaz al Rusiei, sfântul arhiepiscop îi ceru guvernatorului ținutului să-i dea în purtare de grijă aceste ruine. Acolo, în sălbăticie, lângă rămășițele fostei catedrale, înălță o bisericuță închinată pomenirii sfintei cneaghine Olga, precum și o mică locuință pentru monahi. Mai târziu, reînnoi biserica veche care fusese cioplită în țărmul stâncos de sfântul Clement. Apoi o sfinți ca biserică a sfinților mucenici Clement și Martin, cei care fuseseră trimiși acolo ca pietrari și pătimiseră pentru credința înHristos. În același masiv pietros întemeie și un mic schit.

În numeroasele sale călătorii în Crimeea, vlădica avea obiceiul să se despartă de cei împreună-călători cu dânsul, pentru a urca și a se ruga pe vârfuri de deal unde își săvârșiseră lucrarea nevoitorii duhovnicești din vechime.

În ultimii ani ai vieții sale, în vremea războiului din Crimeea, sfântul Inochentie se dovedi a fi un adevărat păstor duhovnicesc, având o înrâurire deosebit de binefăcătoare asupra trupelor rusești.

Mărimea de suflet a sfântului ierarh se adeveri și prin numeroasele sale vizite făcute soldaților răniți din spitalele de campanie, unde domnea tifosul și unde putea fi văzut noianul de necazuri și suferințe pricinuite de război. În vremea luptelor, vlădica venea în mijlocul trupelor și, străbătând rândurile armatei, îi îmbărbăta pe soldați. Și aici, curajosul părinte și păstor era asemenea unui înger, fiind un mângâietor al celor aflați în suferință.

Nenumăratele sale osteneli se făcură cunoscute tuturor, astfel încât la încoronarea țarului Alexandru al II-lea, sfântul Inochentie fu numit membru al Sfântului Sinod.

Marea mulțime a nevoințelor și a strădaniilor slăvitului arhipăstor îi covârșiră în cele din urmă sănătatea. Pe când se afla în Sevastopol, în vremea unei bătălii date de armata rusă, vlădica se îmbolnăvi și, în 25 mai 1857, la slăvitul praznic al Sfintei Treimi, la Cherson, pe drumul de întoarcere către Odessa, se mută la odihna cea de Sus.

Sfântul Inochentie fu proslăvit cu sfinții de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1997. Astăzi, racla cu cinstitele sale moaște se află în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Odessa (strada Preobrajenskaia, numărul 70).

+ * + * +

În limba română, scrierile sfântului Inochentie se făcură cunoscute datorită râvnei cărturărești a patriarhului Nicodim Munteanu (1864-1948).

Patriarhul României Nicodim Munteanu în anul 1946, un 2 ani înaintea mutării sale la cele veșnice

Patriarhul Nicodim Munteanu în 1946 1(Sursă: http://www.george-damian.ro/)

Prin osteneala sa fură tălmăcite din rusă mai multe volume de cuvântări bisericești. Însemnata lucrare de traducere din literatura omiletică rusă a părintelui Nicodim începu cu cele 6 cuvântări despre natură ale sfântului Inochentie, arhiepiscopul Odessei. În cuvântul înainte la cea dintâi ediție a acestei cărți, patriarhul Nicodim scria:

„Arhiepiscopul Inochentie i-a uimit pe cei din vremea sa prin munca și talentul său. Ca elev al seminarului și student al Academiei Teologice nu a lăsat să adoarmă darul dumnezeiesc pogorât asupra minții sale. Dintre multele lui lucrări, predicile sunt cele mai de seamă, care nu-și vor pierde multă vreme însemnătatea. Cuvântările lui au creat o nouă școală în lumea predicatorilor, ducând lucrul până acolo încât Sfântul Sinod rus a însărcinat o comisie pentru a-i face cercetare asupra izvorului ideilor sale, dar rezultatul a fost biruința desăvârșită a propovăduitorului asupra tuturor invidioșilor, fiind răsplătit deplin de mulțumirea și recunoștința auditorului său”.

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Inochentie, arhiepiscop al Odessei

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 14 sf moaste(Sursă: http://arhiv.orthodoxy.org.ua/)

+ * + * +

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 10 carte Intelepciunea dumnezieasca si rosturile naturii„Facă Bunul Dumnezeu ca noi cu toții să ne facem mai luători aminte către timpurile anului și să contenim de a le mai privi și socoti ca niște schimbări neînsemnate din natură, ci dimpotrivă, să începem a vedea într-însele adevărata oglindire a nevăzutelor desăvârșiri dumnezeiești, o adevărată oglindă a propriei noastre vieți și o icoană vie pentru purtarea și călăuzirea noastră în viață” (Sfântul Ierarh Inochentie, arhiepiscopul Odessei, Înțelepciunea dumnezeiască și rosturile naturii)

Citate din acestă carte:

http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/pamantul-primaverii (clic aici)

http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/voiti-voi-oare-sa-vedeti-frumusetea-hainei-iernii-toata-maretia-ei (clic aici)

+

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 11 carte Despre pacat si urmarile saleCitat din această carte:

http://vremurivechisinoi.blogspot.ro/2014/04/sfantul-inochentie-al-odessei-priveste.html (clic aici)

+ * + * +

 Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 4(Sursă: http://www.viewmap.org/)

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 3(Sursă: http://dic.academic.ru/)

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 5(Sursă: http://www.krimoved-library.ru/)

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 13.1(Sursă: http://tvgd.info/)

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 12(Sursă: http://hitrovka.livejournal.com/)

+ * + * +

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 8(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 2.1(Sursă: http://iconsv.ru/)

Sf Ier Inochentie, arhiepiscopul Odessei (1857) 7.1(Sursă: http://art-aleksandra.ru/)

Anunțuri

Sfântul Ierarh Isaia, episcopul Rostovului, Rusia (15 mai)

Maica Domnului și Sfinții episcopi ai Rostovului (pomeniți la 23 mai, Soborul Sfinților din Rostov și Iaroslav)

Sf Ier Isaia, ep Rostovului (1090) 1

Sf Ier Isaia, ep Rostovului (1090) 1.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Acesta s-a născut din părinţi de neam bun şi iubitori de Hristos. Din tinereţe, iubind pe Hristos şi lăsând dulceţile lumii acesteia, merse în Marea Lavră a Peșterilor (Pecerska) la cuviosul Teodosie, dorind să fie monah. Cuviosul Teodosie, văzând mai înainte cu duhul că avea să fie lucrător şi iubitor de osteneală, îl îmbrăcă în haina monahală.

Nevoindu-se spre fapte bune şi adăugând osteneală peste osteneală, trecea prin atâtea pătimiri, încât toţi se minunau de viaţa lui cea aspră şi toţi îl priveau cu dragoste, căci era blând, smerit, ascultător, neiubitor de cîştig şi iubitor de fraţi. În trup arăta viaţă îngerească şi, luptându-se cu înfrânarea şi cu răbdarea, omora în sine toate patimile şi poftele trupeşti. Înfrumuseţîndu-se cu înţelepciunea, dreptatea și bărbăţia și săvârșind multe fapte bune, se duse vestea despre dânsul, căci nu poate cetatea să se ascundă stând deasupra muntelui.

De aceea, binecredinciosul domn Izaslav Iaroslavici, auzind de viaţa lui cea plăcută lui Dumnezeu, rugă pe cuviosul Teodosie să-i dea binecuvântare şi să primească egumenia Mănăstirii Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, deoarece cuviosul Varlaam care mai înainte fusese egumen se mută la viața cea veșnică.

Cuviosul Teodosie se plecă spre cererea binecredinciosului domn şi, binecuvântând pe sfântul Isaia, îl trimise egumen al acelei mănăstiri. Iară sfântul Isaia, ascultând pe cuviosul Teodosie, căruia îşi încredinţase toată voia sa, primi cinstea aceea şi se făcu fraţilor povăţuitor iscusit şi bun păstor al turmei ce i se încredinţase. Deşi se schimbase oarecum cu cinstea, însă nu-şi schimbă lucrul şi luarea aminte; ci totdeauna îşi înălţa mintea către Dumnezeu, sârguindu-se în smerenie şi osteneli ale trupului.

Vrând să folosească pe fraţi, singur se afla mai întîi la ascultare şi ceea ce poruncea altora, el făcea mai înainte, dându-se pe sine pildă tuturor, ca să-i ridice pe toţi la multe fapte bune, căci cei ce au obiceiul a se învăţa, nu urmează cuvintelor învăţătorului, mai ales faptelor lui.

Văzând binecredinciosul domn Izaslav că a câștigat în mănăstirea sa un bărbat sfînt ca acesta, se bucura foarte mult, dând multă mulţumire cuviosului Teodosie pentru el.

Însă Dumnezeu vrând să preamărească pe plăcutul Său, după cum şi el preamărea pe Ziditorul său cu lucruri bune, îl cinsti cu vrednicia arhierească.

Astfel, fericitul Leontie făcătorul de minuni, episcopul Rostovului, trecând către Domnul, egumenul Isaia, cu judecata lui Dumnezeu şi cu alegerea tuturor, fu ales episcop al Rostovului.

Luând o vrednicie ca aceasta, merse la scaunul său în cetatea Rostovului și văzând acolo oile sale sălbăticindu-se iar pe oamenii cei botezaţi de curând neîntăriţi încă bine în credinţă, i se rupea inima, gândind că are să dea răspuns pentru dânşii în ziua judecăţii celei înfricoşate. Drept aceea se apucă cu dinadinsul de păstoreştile osteneli, învăţând şi rugându-se pentru turma cea numită cu numele lui Hristos, ca să fie întăriţi în credinţă şi să vieţuiască după învăţătura lui Hristos.

El cerceta cu sârguinţă şi celelalte cetăţi şi sate din stăpânirea Rostovului şi a Suzdalului, aprinzîndu-se cu râvnă pentru dreapta credinţă.

De afla undeva idoli şi capişti, le risipea şi le dădea focului, iar pe oameni îi învăţa şi îi dojenea, ca să creadă în Sfânta Treime, apoi, primind credinţa, îi boteza. Iar pe cei ce nu voiau să creadă, prin minuni şi cu semne multe îi făcea să se întoarcă şi să creadă în adevăratul Dumnezeu. Şi aşa, cu darul lui Dumnezeu, în puţină vreme îi trase pe toţi la Hristos.

Sfântul episcop Isaia era foarte milostiv spre săraci, sărmani şi văduve, hrănitor al flămânzilor, mângâietor al întristaţilor, ajutător şi sprijinitor al celor din primejdie, era, după Iov, ochi ai orbilor şi picioare ale şchiopilor. Toţi se bucurau de el şi pretutindeni preamăreau pe Dumnezeu, că dăruise locului acela un părinte ca acela, învăţător şi povăţuitor.

În vremea stăpînirii binecredinciosului domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici, cînd Dumnezeu binevoi să facă sfinţirea bisericii Pecerska, preasfinţitul Ioan, mitropolitul Kievului fu cuprins de mare mâhnire, căci, sosind vremea sfinţirii, nu apucase să adune spre slujire pe iubitorii de Dumnezeu episcopi. Precum pe ceilalţi episcopi îi vesti sfinţii îngeri trimişi de Domnul în chip de tineri pentru vremea sfinţirii, tot asemenea şi acestui cuvios episcop Isaia, fiind la scaunul său în Rostov, îi stătu de faţă îngerii dumnezeieşti în asemănare de tineri şi tot aceeaşi îi vesti. Astfel acest cuvios episcop sosi împreună cu ceilalţi arhierei la rînduiala sfinţirii.

Acest lucru preaminunat ce i se arătă lui, cuviosul părintele nostru Isaia, îl spuse cu mulţumire preasfinţitului mitropolit al cetăţii Kievului. Asemenea, după sfinţirea bisericii Pecerska, pe când se întorcea la scaunul său, spuse acea minune clerului bisericesc şi poporului, care ieşise cu bucurie din cetatea Rostovului, întru întîmpinarea lui.

După ce mai petrecu un an la scaunul său, povăţuind bine turma lui Hristos, întorcând pe mulţi necredincioşi la Dumnezeu, ridicând multe biserici şi făcând multe minuni îşi sfârşi viaţa cea vremelnică întru buna mărturisire, la 15 mai 1090.

+ * + * +

Sf Ier Isaia, ep Rostovului (1090) 3(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Ier Isaia, ep Rostovului (1090) 4(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Ier Isaia, ep Rostovului (1090) 2(Sursă: http://pravicon.com/)

Published in: on 15 Mai, 2015 at 10:45  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Ierarh Leontie, patriarhul Ierusalimului, Macedonia și Israel (14 mai)

Sf Ier Leontie, patriarhul Ierusalimului (1175) 1(Sursă: http://www.athineon.com/)

Acesta s-a născut în Stromniţa Macedoniei  la începutul veacului al XII-lea din părinţi bogaţi şi binecredincioşi, primind la Botez numele de  Leon. La vârsta copilăriei fu dat la şcoală şi se deprinse în studiul Sfintelor Scripturi, iar citind Vieţile Sfinţilor îşi cultiva sufletul şi folosindu-se foarte mult din acestea, dorea să se lepede de lume şi să se facă monah pentru a sluji Domnului. Tată sfântului Leon muri pe când acesta era încă tânăr. Imediat se hotărî să se ducă în Constantinopol. Hotărârea de a se călugări o întări cu fapta retragerii într-un munte, în desăvârşită linişte, timp de 3 zile, nebăgând în seamă foamea şi în loc de somn, întinzându-se pe un „covor” de trestii.

După ce ajunse în capitală îmbrăcă schima monahală în Mănăstirea Maicii Domnului – Ptelidios, care se afla în suburbie, iar apoi începu să meargă prin oraş şi să o facă pe nebunul, pentru a primi de bunăvoie jignirile şi batjocurile, ba chiar şi la loviturile trecătorilor. Printr-o astfel de nevoință, pe cât de aspră, pe atât de primejdioasă, se învrednici în puțină vreme de o atât de mare bunăvoinţă şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, încât putea să poarte în mâinile goale cărbuni aprinşi şi să tămâieze în acest minunat chip icoanele ce se aflau la intersecţiile capitalei. Temându-se însă de a nu cădea în mândrie, începu să caute tot mai mult ocările și relele pătimiri.

Se făcu apoi ucenicul unui episcop de Tiberiada care trăia viaţă pustnicească în muntele Avhenolakkos. Într-o zi, fiind trimis de stareţul său episcop în cetate pentru o treabă, sfântul Leontie întârzie şi nu mai găsi nici corabie, nici barcă pentru a se întoarce. Pentru a nu încălca porunca primită, de a se întoarce înainte de a se însera şi de a nu înnopta nicidecum în altă parte, se aruncă în mare şi fiind purtat în chip minunat de curenţii de apă de cealaltă parte a malului, izbuti să se întoarcă în sihăstrie unde îl aştepta stareţul său. Starețul văzând că apa încă i se scurgea din haine şi înţelegând de la el negrăita minune slăvea pe Dumnezeu şi se minuna de ucenicul său.

Într-o călătorie spre Sfintele Locuri din Palestina, pe care o săvârși episcopul împreună cu Leontie, cel din urmă ceru biencuvântarea stareţului său de a rămâne în Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Patmos. Egumenul de acolo, înţelegând marile daruri primite de la Dumnezeu, îl primi, însă în regim de zăvorâre: tânărul Leontie nu avea voie să iasă din chilie. Această binecuvântată liniştire fu pentru sfântul Leontie un prilej de a se dărui fără opriri şi împrăştieri nevoinţelor duhovniceşti ale postului şi neîncetatei rugăciuni, adăpând noapte de noapte aşternutul său cu lacrimi de pocăinţă. Pentru a aduce în suflet umilinţa, se folosea de măsuri ascetice neobişnuite: se biciuia cu o curea de piele pe care o prevăzuse cu cuie şi petrecând zile întregi într-un mormânt, întins deasupra oaselor.

La plinirea vremii, primi ascultarea de ajutor de eclesiarh (paraclisier), pe care o îndeplinea cu multă grijă şi sârguinţă, însă fără a-şi împuţina deloc nevoinţele sale ascetice.

Egumenul îi încerca foarte aspru smerita cugetare şi de fiecare dată îşi dădea seama că tânărul monah este tare ca un diamant, căci ajunsese la desăvârşita lepădare de sine şi îşi păstra aceeaşi aşezare sufletească şi când era cinstit şi când era jignit.

Într-o zi, sfântul Leontie avu o vedenie în care se făcea că primeşte spre hrană  o pâine cerească. Din acel moment a primit de la Domnul harisma înţelegerii Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, care, imediat ce le citea, îi ofereau un simţămând  incomparabil mai dulce decât mierea, astfel încât îi venea foarte uşor să alcătuiască tratate teologice care tâlcuiau cele mai adânci taine ale Ortodoxiei. Printre alte lucrări, alcătui şi un tratat despre diferenţa dintre erosul pământesc şi erosul ceresc, care este focul Sfântului Duh pe care Hristos a venit să-l risipească pe pământ.

După ce fu socotit vrednic de preoţie, sfântul Leontie fu hirotonit preot şi astfel, odată cu înălţarea sa în această treaptă, găsi prilejul să se smerească din ce în ce mai mult înaintea fraţilor şi să le arate o împreună-pătimire plină de iubire. Fu numit apoi iconom, responsabil cu toate nevoile mănăstirii, care adăpostea atunci o obşte numeroasă. Cu toate acestea însă, grijile acestei ascultări nu putu să-l  împiedice în dumnezeiescul său urcuş spre Dumnezeu, iar pentru somn nu-şi mai păstra decât o oră înainte de Utrenie. În schimbul acestei lepădări  de sine şi de toate, primi de la Dumnezeu numeroase daruri. Astfel, sfântul Ioan Teologul i s-a arătă în ziua prăznuirii sale (8 mai) sub chipul egumenului şi îi porunci să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie mai devreme decât de obicei, pentru că voia să ajungă şi la Efes, ca să-i bucure cu prezenţa sa pe creştinii ce se adunaseră acolo în cinstea sa.

Pe când se afla odată în Constantinopol pentru o treabă, sfântul Leontie vizită vechea mănăstire a Cuviosului Daniil Stâlpnicul (pomenit pe 11 decembrie) şi cu dorinţa de a urma nevoinţele duhovniceşti ale acestui mare ascet al virtuţii plecă de acolo cu gândul de a-i cere egumenului său binecuvântarea de a se întoarce. Ajungând însă în Patmos, află că stareţul său plecase la Domnul, lăsându-l urmaş pe el prin testament şi cu jurământ (1158). Constrâns să se supună Proniei lui Dumnezeu, cuviosul îşi îndoi privegherile şi postirile sale, nu doar pentru el, ci mai ales pentru mântuirea ucenicilor săi. Prin darul înainte-vederii, îi păzea pe ucenicii săi de cursele demonilor, le descoperea gândurile lor ascunse când aceştia nu îndrăzneau să le descopere în spovedania lor de fiecare zi sau îi izbăvea pe alţii de orice ispită, cerându-le să-şi pună mâna pe grumazul său, pentru a le arăta că astfel prelua asupra sa încercarea lor. Spre îndreptarea lor se prefăcea uneori mânios, însă sufletul său îşi păstra în toată vremea blândeţea şi nepătimirea, condiţie a neîncetatei convorbiri cu Dumnezeu. Îi izgoni pe piraţii care veneau regulat să tâlhărească mănăstirea şi de atunci, aceştia fiind înfricoşaţi de pedeapsa lui Dumnezeu, nu mai îndrăzniră să vatăme sfântul aşezământ.

După ani de zile, cuviosul părinte se îmbolnăvi grav şi vreme de 14 zile nu-i mai rămase decât o neputincioasă suflare de viaţă. Însă la sfârşitul acestei perioade, i se descoperi că Dumnezeu îi va mai dărui încă pe atâţia ani de viaţă câte zile a suferit în boală, adică treisprezece ani şi jumătate. În anul următor (1172), întreprinse o călătorie la Constantinopol ca să-şi câştige dreptul de la împărat în controversa lui cu perceptorul de impozite din Creta care refuza să asigure mănăstirii aprovizionarea anuală cu grâu. Aflând de virtuţile sfântului egumen din Patmos, împăratul Manuel Comnenul (1143-1180) vru să-l hirotonească îndată arhiepiscop de Cipru.

Împăratul Manuel Comnenul cu soția sa Maria de Antiohia. Acesta a fost proslăvit cu sfinții în anul 2013 (clic aici), așezându-i-se ziua de pomenire la 1 noiembrie

Manuel Comnenul 1.1 cu sotia sa Maria de Antiohia(Sursă: http://dic.academic.ru/)

Sfântul Leontie însă refuză, cunoscând că aceasta nu era voia lui Dumnezeu. Puţin mai târziu însă, primi să fie hirotonit patriarh al Ierusalimului, căci primise cu multă vreme înainte înştiinţare despre aceasta (după 1176).

Pe drumul către Sfintele Locuri, se opri puţin în Cipru, unde patriarhul Ierusalimului dispunea de reşedinţă şi de anexe, principalele izvoare de venituri ale Patriarhiei, care erau atunci ocupate de cruciaţii romano-catolici.  Acolo puse din nou rânduială în averea Bisericii, îndreptă moravurile monahilor nestatornici în îndatoririle şi voturile călugăreşti şi comportamentul nedrept al perceptorului împărătesc de impozite, care voia să-l lipsească şi de cele strict necesare supravieţuirii. Apoi, se duse la sfântul Ioan din Akra (Ptolemaida), unde locuia de obicei patriarhul ortodox, căci romano-catolicii îi inteziseseră să locuiască în Ierusalim.

Faima lui de făcător de minuni se răspândi repede între creştinii din Siria şi Fenicia, dintre care mulţi alergau la dânsul pentru a primi binecuvântare.

Cuviosul se duse într-o noapte în Ierusalim, intră pe ascuns în Biserica Sfintei Învieri şi se închină singur în Dătătorul-de-Viaţă Mormânt al Domnului. Se crezu atunci că prezenţa cuviosului scăpă atenţiei multora. Însă aceasta fu cu neputinţă să se întâmple până la sfârşit, pentru că îl descoperiră minunile pe care Domnul le săvârşea prin acest cuvios. Pentru că fiind atunci secetă şi Ierusalimul fiind aspru biciut de aceasta, creştinii aveau nevoie de un alt prooroc Ilie, ca să-i izbăvească de nenorocire. Pentru aceasta îl trimise Dumnezeu pe acest mare Leontie şi prin rugăciunea lui vărsă o ploaie mare care umplu bazinele de apă, ogoarele se adăpară îmbelşugat, iar cei care cu puţin timp înainte erau însetaţi se săturară de apă, iar lucrul cel mai de seamă fu că primiră nădejdea că vor avea belşug de roade, de grâu, de vin şi de alte bunătăţi de la Domnul. Iar minunatul Leontie era lăudat de câtre toţi şi se minunau toţi de el, spunând că „marele arhiereu al lui Dumnezeu, sfântul Leontie, venind în ţara noastră ne-a izbăvit de primejdia setei. Să mergem şi să cădem la picioarele lui, ca să-l avem pururea ajutor”.

Auzind de acestea, cei mai zeloşi dintre catolicii care se aflau la Ierusalim se umplură de invidie, însă mai ales arhiepiscopul catolicilor, care, fiind biruit de o nedreaptă mânie, se gândea să-l ucidă pe sfântul  care nu-i făcuse nici un rău. Aşadar, trimise noaptea oameni înarmaţi în casa unde locuia sfântul, ca să-l ucidă. Însă Dumnezeu îl păzi de ucigaşi, orbindu-i cu nevederea. Pentru că vedeau luminile aprinse în casa cuviosului şi alergau ca să intre în ea, dar când se apropiau, nu găseau uşa ca să intre. De aceea, după ce se osteniră toată noaptea, închipuindu-şi că vor putea în cele din urmă să intre în casa sfântului, aceștia se întorseră cu mâinile goale la arhiepiscopul catolic care îi trimisese, spunându-i că dreptul Leontie este păzit de Dumnezeu şi nimeni, oricât de viclean ar fi, nu poate să-i facă vreun rău. Şi acest fapt minunat se răspândi pretutindeni şi toţi se minunau, iar de faima Sfântului se auzi până şi în Constantinopol.

Auzind de acestea, împăratul Manuel Comnenul trimise de chemă pe sfântul să vină la el, ca nu înainte de vreme lumea să se păgubească de un atât de mare binefăcător. Auzi de aceasta şi marele emir al Damascului, care chiar dacă era musulman, cinstind totuşi virtutea Cuviosului, trimise către sfântul Leontie o scrisoare prin care îl chema să meargă în Damasc, făgăduindu-i că-i va dărui cu hrisov  un mertic îndestulător pentru el şi pentru oamenii săi, şi că va dărui creştinilor Biserica Născătoarei de Dumnezeu, care se afla acolo. Sfântul îi trimise atunci o scrisoare de mulţumire pentru buna lui dispoziţie, însă îi spunea că nu este cu putinţă să meargă acolo, întrucât fusese chemat de împărat să meargă la Constantinopol. Însă îl ruga să-i trimită o scrisoare prin care să poruncească piraţilor care prădau corăbiile să nu-i facă niciun rău lui şi celor ce aveau să călătorească împreună cu el. Acela, primind scrisoarea sfântului ierarh, îi trimise imediat scrisoarea pe care i-o cerea, socotind că el însuşi primea prin acest gest un dar, iar nu că el ar fi făcut  vreo favoare cuviosului. Această scrisoare o luă cuviosul cu sine, când veni în Constantinopol şi i-o arătă împăratului, spre mustrarea catolicilor, care deşi se numeau creştini, totuşi ei nu-i arătară o astfel de bunăvoinţă cum arătase acel necredincios emir  al Damascului.

Iar dumnezeiescul Leontie hotărâse să plece la Constantinopol pentru că foarte mult şi de nenumărate ori se ostenise să primească îngăduinţa din partea catolicilor să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie înăuntrul Sfântului Mormânt al Domnului, însă ei refuzau, îngăduindu-i să intre doar spre închinare, ca unul dintre mulţii pelerini.

Pentru aceasta, socoti că este mai de folos să plece din Ierusalim, ca nu cumva catolicii – care stăpâneau atunci Ierusalimul – să-i poată provoca vreun rău şi să poată primi din partea împăratului îngăduinţa de a sluji Sfânta Liturghie în Preasfântul Mormânt.

Ajunse în Constantinopol  chiar în clipa în care împăraul Manuel îşi dădea sufletul şi, de aceea, trebui să-şi prelungească şederea sa acolo şi sub împărăţia lui Alexie al II-lea (1180-1183). Pentru că s-a împotrivit însă nunţii nelegiuite a împăratului cu Irina Comnena, nu putu să se bucure de bunăvoinţa Curţii şi se spune că fu şi surghiunit. Cu toate acestea, cuviosul Leontie îşi află veşnica odihnă în Constantinopol imediat ce se împliniră anii dăruiţi de Dumnezeu, pe 14 mai 1184 (sau 1185), sub împărăţia lui Andronic I Comnenul.

Cineva comandă unui pictor să zugrăvească frumos chipul sfântului adormit, însă acesta nu izbuti cu niciun chip pentru că cel adormit îşi schimba continuu expresia feţei, ca şi cum ar fi refuzat din smerită cugetare să se cinstească asemănarea feţei sale. După 4 zile de la trecerea de aici, sânge proaspăt curse din racla unde fusese depus trupul său, iar locul se umplu de o bunămireasmă.

+ * + * +

Din roadele evlaviei  pentru Sfântul Ierarh Leontie, patriarhul Ierusalimului, iar nouă prețioasă sursă:

http://www.impantokratoros.gr/760DD93A.print.ro.aspx (clic aici)

+ * + * +

Sf Ier Leontie, patriarhul Ierusalimului (1175) 2(Sursă: http://www.patmosmonastery.gr/)

Published in: on 15 Mai, 2015 at 06:10  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Sfântul Ierarh Pavsicacos, episcopul Sinadei, Turcia (13 mai)

Sf Ier Pavsicacos, episcopul Sinadei 2(Sursă: http://www.logoslovo.ru/)

Acesta avea patrie cetatea Apamiei, Siria, şi părinţi din cei aleşi, de bun neam şi hrăniţi cu adevărata credinţă creştinească. Iară el, tânăr încă fiind, se înfrâna cu postul, cu îndelunga rugăciune şi cu cealaltă aspră petrecere. Pentru care se şi supuse vieţii sihăstreşti şi se hrănea cu puţină pâine şi apă; şi întrebuinţând meşteşugul doctoricesc, vindeca şi trupurile şi sufletele, se lupta împotriva demonilor şi-i izgonea, slăbănogirile le vindeca, îngheboşările îndrepta, şi alte preamărite minuni săvârşea.

Iar prin vădirea Celui ce pe toate le face arătate făcându-se cunoscut patriarhului Constantinopolului, fericitul Chiriac, şi de el hirotonisit fiind, fu trimis la biserica Sinadelor.

Aici sfântul izgoni îndată cu praştia cuvântului pe lupii cei gânditori şi cu cuvântul cel ascuţit tăindu-i ca pe nişte mădulare putrede, îi scoase afară, ca să nu pricinuiască vreo vătămare părţii celei sănătoase. Astfel dând turmelor sale netemere şi vindecare, se duse la Constantinopol şi întâlnind pe împăratul Mavrichie, şi vindecându-l de patima de care era stăpânit, îl plecă să dăruiască prin hrisov cetăţii sale dajdia cea de peste an, care era o litră de aur.

Apoi întorcându-se spre Sinada şi ajungând la locul ce se numeşte Solin, numai prin rugăciune făcu să izvorască apă ca să potolească setea celor ce călătoreau.

Astfel bineplăcând lui Dumnezeu şi la mulţi făcându-se pricină de mântuire, se mută către cele de Sus, în preajma anului 606, fiind până astăzi preacald mijlocitor și pentru toți cei îi săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

Sf Ier Pavsicacos, episcopul Sinadei 1(Sursă: http://www.saint.gr/)

+ * + * +

Apamia sau Apamea, de odinioară, Siria

Amapia sau Apamia, Siria 1

Amapia sau Apamia, Siria 2(Sursă imagini: http://en.wikipedia.org/)

Published in: on 13 Mai, 2015 at 00:00  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea Patelarie, patriarhul Constantinopolului, Turcia (2 mai)

Sf Ier Atanasie al III-lea Patelarie, patriarhul Constantinopolului 1.1(Sursă: https://vatopaidi.files.wordpress.com/)

Sfântul ierarh Atanasie Patelarie a fost unul dintre ierarhii altor popoare care au poposit pe meleagurile noastre românești pe care le sfinți cu rugăciunile sale curate și cu nevoințele osârdnice vreme de 12 ani.

Acesta se născu în anul 1580 în insula Creta, într-o familie creştină şi cu bun nume. Tatăl său, Gheorghe Patelarie, era secretar al episcopului locului, iar mama sa – o evlavioasă creştină. Primind din pruncie o educaţie aleasă, viitorul ierarh, ce primise la botez numele de Alexie, se îndreptă încă din tinereţe spre studiul dumnezeieştilor scripturi şi spre viaţa duhovnicească profundă.

După moartea tatălui său, Alexie renunţă la lume şi intră în viaţa călugărească, mai întâi la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, unde fu călugărit cu numele Atanasie, apoi la Mănăstirea Sfântul Atanasie din Tesalonic, unde fu hirotonit ieromonah, iar mai apoi în Muntele Athos, la Mănăstirile Esfigmenu şi Xeropotam. Pentru o vreme se află ca dascăl şi în Ţara Românească, unde traduse „Psaltirea“ în greaca populară.

Aflând de alesele sale calităţi teologice şi duhovniceşti, sfântul patriarh Chiril Lucaris îl cheamă pe sfântul Atanasie în Constantinopol la apărarea credinţei ortodoxe mult încercate, la acea vreme, de atacurile ereticilor şi ale necredincioşilor.

Sfântul Sfințit Mucenic Chiril Lucaris, patriarhul Constantinopolului (pomenit la 27 iunie). Portret ale sfântului ierarh săvârșit în anul 1632, cu 6 ani înaintea de primirea cununii mucenciei. Icoana și o părticică din cinstitele sale moaște se află și la Mănăstirea Radu-Vodă din București

Sf Sf Mc Chiril Lucaris, patriarhul Constantinopolului (1638) 1.1 potret din 1632, Geneva(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

În anul 1631, fu ales mitropolit al Tesalonicului, iar 3 ani mai târziu, pentru scurtă vreme, sfântul Atanasie ocupă şi scaunul patriarhal al Constantinopolului.

Silit fiind să-şi părăsească păstoriţii săi şi să ia calea pribegiei, sfântul primi sprijin şi găzduire la domnitorul Vasile Lupu al Moldovei, care îi îngădui să se aşeze la Mănăstirea Sfântul Nicolae din oraşul Galaţi.

Vreme de 12 ani, între 1642 şi 1654, cu o scurtă pauză în anul 1652, când fu ales din nou patriarh ecumenic, sfântul Atanasie îmbogăţi spiritual ținutul Dunării de Jos, însă nu-şi uită nici scaunul său mitropolitan, pentru care ceru neîncetat ajutor material. Tocmai pentru acest scop, întreprinse o lungă călătorie la Moscova, unde obţinu de la ţarul Rusiei sprijin pentru eparhia sa, în grea suferinţă.

Un călător contemporan cu sfântul Atanasie, diaconul Paul de Alep, ne relatează că sfântul patriarh Atanasie avea în grija sa şi păstorirea credincioşilor din Brăila, oraş aflat sub stăpânire otomană şi unde se găsea sediul Mitropoliei Proilaviei.

Deşi era înaintat în vârstă, având 74 de ani, multele trebuinţe ale mănăstirii îl determină pe fostul patriarh să plece în Rusia, sperând în ajutorul ţarului.

Pe drumul de întoarcere spre Galaţi, în anul 1654, obosit de greutatea drumului, sfântul Atanasie îşi dădu sufletul în mâinile Domnului Mănăstirea Schimbarea la Faţă din Lubensk, în Rusia Mică (Ucraina de astăzi), la 5 aprilie 1654, în a treia zi a Sfintelor Paşti.

După 8 ani de la mutarea sa la veşnicele lăcaşuri, prin descoperire dumnezeiască, trupul fericitului patriarh Atanasie se află necurins de stricăciune.

Astăzi, sfintele sale moaşte, care săvârşesc multe minuni, se păstrează în Catedrala Buna Vestire din Harkov, Ucraina, într-o raclă aşezată lângă altarul din partea dreaptă a sfântului lăcaş, fiind de secole izvor de binecuvântare şi tămăduire pentru credincioşi.

+ * + * +

Sf Ier Atanasie al III-lea Patelarie, patriarhul Constantinopolului 1.2Asemenea stelei izvorâtoare din Dumnezeu ai venit, Sfinte Părinte Atanasie, din Constantinopol la Muntele Athos, în grădina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și acolo ai zidit o chilie singuratică, unde te-ai ostenit cu munca în tăcere, în post și în rugăciune, cântând ziua și noaptea cântare de laudă Sfintei Treimi: Aliluia.

Mântuire veșnică ai moștenit, neuitate Sfinte Ierarhe! Căci nouă, celor cuprinși de valurile acestei vieți, ne ești cârmaci credincios și apărător până în ziua de astăzi. Pe cei ce te cheamă în ajutor îi miluiești, pe alții îi îndreptezi spre limanul cel lin, ca împreună cu tine să cântăm cu toții lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinți: Aliluia. (Din Acatistul Sfântului)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie

http://www.doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-atanasie-al-iii-lea-patriarhul-constantinopolului (clic aici)

Din roadele evlaviei și ostenelii vrednice de laudă pentru sfinții de pe pământul nostru românesc, iară nouă prețioase surse:

http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/480/mai_atanasie.html (clic aici)

http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-atanasie-al-iii-lea-patelarie-patriarhul-constantinopolului (clic aici)

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie

Sf Ier Atanasie al III-lea Patelarie, patriarhul Constantinopolului 2 sf moaste(Sursă: http://2.bp.blogspot.com/)

Sf Ier Atanasie al III-lea Patelarie, patriarhul Constantinopolului 3 sf moaste(Sursă: https://vatopaidi.files.wordpress.com/)

+ * + * +

 Icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie (prăznuită în ziua de 19 noiembrie)

Icoana Maicii Domnului Mangaierea celor necajiti si intristati (19 noiembrie)  a Sf Ier Atanasie Patelarie  4(Sursă: http://vyatskaya-eparhia.ru/)

Icoana Maicii Domnului cunoscută ca „Mângâierea celor necăjiți și întristați” este un triptic cu balamale ce datează din veacul al XVII-lea. Conform tradiției această icoană a aparținut sfântului patriarh Atanasie al Constantinopolului.

În toate călătoriile sale, dar și în perioadele de retragere, inclusiv în vremea șederii în Muntele Athos, vlădica avu cu sine această icoană a Maicii Domnului.

 După adormirea sfântului părinte, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” fu dusă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, unde rămase până în octombrie 1849, când fu înființat schitul rusesc Sfântul Andrei. Atunci, mitropolitul Grigorie care se retrăsese la Vatoped, oferi această icoană ca binecuvântare  schitului nou înființat. Icoana fu așezată în chilia întemeietorului, părintele Visarion. Înainte de a muri, acesta binecuvântă pe frați cu icoana Maicii Domnului spunând:

– Această icoană ar putea fi pentru voi bucurie și mângâiere în necazuri și întristări.

În 1863, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” se proslăvit prin nenumărate minuni în ținutul rusesc Vyatsk, atunci când ieromonahul Paisie veni din Athos pentru a strânge donații, aducând cu sine și icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Acum, icoana se află în Catedrala Sfântul Nicolae din Sankt Petersburg. O dovadă a puterii făcătoare de minuni a icoanei, există în Rusia ortodoxă contemporană. În Mănăstirea Sfântul Alexie din Voronej se află o copie a icoanei athonite, ce poartă inscripția: „această icoană a fost pictată și sfințită în Mănăstirea rusească Sfântul Ioan Gură de Aur din Sfântul Munte Athos, în timpul păstoririi ieroschimonahului Kiril (1905).”

În anul 1999, la scurt timp după ce icoana fu restaurată,  începu să izvorască mir. Într-o zi din luna iulie, din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu curseră râuri de lacrimi de mir.

Icoana Maicii Domnului Mangaierea celor necajiti si intristati (19 noiembrie)  a Sf Ier Atanasie Patelarie  12(Sursă: http://angela.org.ua.5-9-21-157.cp.ortox.ru/)

Icoana Maicii Domnului Mangaierea celor necajiti si intristati (19 noiembrie)  a Sf Ier Atanasie Patelarie  11(Sursă: http://blogs.pravostok.ru/)

+ * + * +

Sf Ier Atanasie al III-lea Patelarie, patriarhul Constantinopolului 4(Sursă: https://vatopaidi.files.wordpress.com/)

Sf Ier Atanasie al III-lea Patelarie, patriarhul Constantinopolului 5(Sursă: http://2.bp.blogspot.com/)

Published in: on 2 Mai, 2015 at 16:38  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului, Turcia (10 aprilie)

Sf Sf Mc Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului (1821) 1.1(Sursă: http://www.enromiosini.gr/)

Acesta s-a născut în anul 1745 și a fost fiul ciobanului Ioan Anghelopoulos și a soției sale Asemina, din satul Demetsana, Arcadia, Peloponez, care îi puseră la botez numele Gheorghe.

Studiile și le începu în satul său, Demetsana, cu călugărul Meletie și cu Atanasie Rusopulos, iar la vârsta de 20 de ani merse cu Atanasie la Atena unde învăță vreme de 2 ani cu vestitul dascăl Dimitrie Vodas. Apoi, în anul 1767, la 22 de ani, plecă orașul Smirna din Asia Mică, unde locui la unchiul său, ieromonahul Meletie, și urmă cursurile Școlii Evanghelice (Evangheliki Skoli), o școală creștin-ortodoxă de studii superioare.

Apoi merse în insulele Strofadis unde îmbrăcă haina monahală cu numele Grigorie, mergând mai apoi în insula Patmos unde urmă cursurile vestitei școli Patmias Skoli de la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul, întemeiată de sfântul cuvios Macarie Kalogeras, unde dobândi și mai multă învățătură.

Sfântul Cuvios Macarie Kalogeras (pomenit la 19 ianuarie)

Sf Cuv Macarie Kalogeras 1.1(Sursă: http://www.patmosmonastery.gr/)

Între timp, mitropolitul Procopie al Smirnei își aduse aminte de Grigorie pe care-l știa de când acesta stătuse în orașul Smirna și-l chemă în mitropolia sa unde îl hirotoni diacon și îl rândui arhidiacon, pentru ca mai târziu să fie făcut preot și protosinghel, adică vicar al mitropolitului.

În vremea aceea, în urma neizbânzii expediției lui Orlov în Peloponez, poruncită de Ecaterina cea Mare, și a încercării ruso-grecești de a elibera Peloponezul de sub stăpânirea turcilor care duse la nimicirea oștirii grecești și pierderea multora dintre ruși, arnăuții albanezi, chemați de către turci, năvăliră asupra locuitorilor Peloponezului omorând mulți civili nevinovați, nimicind și jefuind avutul lor.

Mulți episcopi, preoți și mireni fugiră din Peloponez, aflându-și adăpost în insulele ioniene și egeene sau în Asia Mică. Iară sfântul Grigorie izbuti să-și ducă părinții și frații la Smirna, punându-i la adăpost.

Între timp, arhidiaconul Grigorie se ocupă de scrierea multor cărți folositoare și însemnate, vrând să-i facă atât pe clerici cât și pe mireni să înțeleagă mai adânc credința ortodoxă.

În 1785, la vârsta de 40 de ani, Grigorie fu ales mitropolit al Smirnei, urmând lui Procopie care ajunsese patriarh al Constantinopolului. Sfântul ierarh sluji bine pe oamenii din Smirna, chivernisindu-și eparhia cum se cuvine, clădind noi biserici și școli și reparând numeroase biserici mai vechi.

În ultimul său an la Smirna, 1797, pe când se afla la Constantinopol ca membru al Sfântului Sinod, află de izbucnirea tulburărilor iscate de mai mulți musulmani din Smirna, întrebându-se în ce fel poate ajuta poporul suferind. Astfel, sfântul Grigorie avu două exemple vii ale urgiei și prăpădului iscat de musulmani, atât ostași cât și civili, împotriva creștinilor ortodocși.

Sfântul mitropolit Grigorie sluji fără întrerupere pe creștinii din Smirna vreme de 30 de ani, până când, la 1 mai 1797,  fu ales patriarh al Constantinopolului, urmând patriarhului Gherasim al III-lea. Avea să fie prima din cele 3 domnii ale sale ca patriarh.

În dregătoria de patriarh, sfântul Grigorie aduse rânduiala monahală la Patriarhia Ecumenică, fapt ce nu fu pe placul multor mitropoliți și episcopi. Se ocupă mult de refacerea clădirilor patriarhiei și a multor biserici căzute în ruină.

Între alte lucrări filantropice, el întemeie un fond de ajutor pentru săraci, Kivotos tou Eleous, folosit pentru a-i scuti pe preoți de plata haraciului anual.

Pentru nevoile învățământului, reîntemeie tipografia patriarhiei, prima din 1628, când sfântul sfințit mucenic Chiril Lukaris, patriarhul Constantinopolului, adusese în oraș o tipografie, care însă fusese distrusă de ieniceri la îndemnul iezuiților și cu mita dată de aceștia.

Sfântul Sfințit Mucenic Chiril Lukaris, patriarhul Constantinopolului (pomenit la 27 iunie). Portret ale sfântului ierarh săvârșit în anul 1632, cu 6 ani înaintea de primirea cununii mucenciei. Icoana și o părticică din cinstitele sale moaște se află și la Mănăstirea Radu-Vodă din București

Sf Sf Mc Chiril Lucaris, patriarhul Constantinopolului (1638) 1.1 potret din 1632, Geneva(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

 Sfârșitul veacului al XIX-lea și primele decenii ale celui de-al XIX-lea fură un răstimp de mare neliniște în Imperiul Otoman.

Napoleon ocupase provincia egipteană a Imperiului. Ali Pașa din Ioanina se răsculase în Epir și Albania împotriva Porții Otomane. Existau bande de oameni fărădelege, numiți clefți, care rătăceau prin munții Peloponezului. Mulți greci din Imperiul Otoman se organizau după principiile Societății Prietenilor (Filiki Eteria), o societate secretă ce urmărea alungarea turcilor din Balcani. Până la urmă revoluția izbucni în Țările Române, condusă de Alexandru Ipsilanti, un general din armata rusă și conducătorul Eteriei.

Sfântul patriarh Grigorie era foarte nemuțumit și de faptele clefților din Peloponez, care adesea îi hărțuiau deopotrivă pe grecii ortodocși și pe turci. Pentru aceea dădu o enciclică în care osândea faptele lor.

Nu știm ce credea despre revoluția lui Ipsilanti, care eșuă costând viețile multor tineri greci care studiau în Principatele Române. Probabil era precaut și neîncrezător, amintindu-și de urmările dezastruoase pentru creștini ale expediției lui Orlov în Peloponez și de tulburările din Smirna din 1797.

Rânduiala monahală conservatoare impusă tuturor celor de la Patriarhia Ecumenică de către sfântul patriarh întrecu răbdarea anumitor ierarhi care uneltiră împotriva lui și dobândiră încuviințarea stăpânirii otomane să fie înlocuit. Astfel, fu trimis în surghiun în Sfântul Munte Athos unde se așeză în Mănăstirea Iviron. Acolo îl întâlni pe sfântul nou mucenic Constantin pe care îl povățui.

Sfântul Grigorie era fericit cu viața liniștită și pașnică din Sfântul Munte, unde își petrecea vremea în rugăciune și cercetarea scrierilor duhovnicești.

Când patriarhul Calinic al V-lea se retrase, în septembrie 1806, sfântul Grigorie fu reales patriarh, continuându-și numeroasele activități filantropice și de învățământ.

Însă politica turcească nu-i dădea pace. Marele vizir Mustafa Bairktar reuși să revină la putere și să-l așeze pe tronul otoman pe Mahmud al II-lea în anul 1808. Aceasta îi dădu prilej patriarhului Calinic să se întoarcă la patriarhat, fiind favoritul marelui vizir.

Astfel, sfântul Grigorie fu surghiunit de data asta în insula Prinkipo.

Patriarhul Calinic rămase numai 10 luni în slujirea de patriarh, fiind înlocuit de Ieremia al IV-lea. Atunci i se potunci patriarhului Grigorie să plece din nou în surghiun în Sfântul Munte Athos.

La 19 ianuarie 1819, sfântul Grigorie fu ales patriarh pentru a treia și ultima oară, după retragerea predecesorilor săi.

Când în martie 1821, izbucni în Peloponez Revoluția Grecească, guvernul otoman hotărî să dea un exemplu din rândurile conducătorilor creștini, atât mireni cât și clerici, poruncind executarea unui număr cât mai mare dintre ei. Pe lângă conducători, un număr necunoscut de creștini ortodocși obișnuiți din orașele mari, mai ales din Constantinopol, fură atacați și omorâți pe ulițe.

Guvernul otoman al sultanului Mahmud al II-lea plănuise de la început să-l execute pe patriarh, ca exemplu pentru creștini ortodocși și astfel să înăbușe revoluția. Înainte de a înfăptui gândul lor, așteptară până ce patriarhul sfârși de slujit Dumnezeiasca Liturghie de Paști, din dimineața Duminicii Paștilor la 10 aprilie.

Între timp, după săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, sfântul patriarh se duse în sala de oaspeți a Patriarhiei să-i întâmpine pe ierarhii care se adunau acolo, iar puțin mai târziu se retrase în odăile sale să se odihnească. În acel moment i se spuse de izbucnirea Revoluției Grecești din Peloponez și fu întrebat:

– Ce se va întâmpla acum?

Iară el răspunse cu glas liniștit:

– Acum și pururea, facă-se voia Domnului.

Apoi sfântul patriarh ațipi puțin. La 10 dimineața, noul dragoman al Porții, Stavrakis Aristahis, al cărui predecesor fusese executat din pricina evenimentelor din Peloponez, sosi împreună cu secretarul afacerilor externe din guvernul otoman. Sfântul patriarh crezu că este tradiționala vizită de politețe cu prilejul săbătorii Sfintelor Paști din partea guvernului sultanului. Însă vizita aceasta avea să fie diferită.

Erau de față mai mulți mitropoliți care auziră cum i se spunea patriarhului că este scos din dregătorie fiindcă era „nevrednic de rangul patriarhal și nerecunoscător față de Sublima Poartă și trădător”. Firmanul dispunea exilul său în cetatea Halkidon.

Apoi fu luat prizonier, fiind însoțit de arhidiaconul Nichifor, de diaconul Agapie și de nepotul Dimitrie. Curând patriarhul și mitropoliții își dădură seama că nu avea să fie surghiunit, ci dat morții.

În închisoare, patriarhul fu necontenit anchetat și supus la cazne. Turcii căutau să scoată de la dânsul informații pe care credeau că le are despre Revoluția Grecească. Făcură chiar și o încercare de a-l face să se convertească la islam și astfel să scape cu viață. Sfântul Grigorie nici nu vru să audă de așa ceva, tot așa cum refuzase și ofertele de a fugi când Alexandru Ipsilanti își începuse încercararea de eliberare a Principatelor Române. Știa că fuga sa ar fi grăbit masacrul general al ortodocșilor din Imperiul Otoman. De asemenea, convertirea sa la islam ar fi descurajat orotdocșii ce se ridicaseră să-și câștige libertatea. Patriarhul Grigorie răspunse doar atât:

– Faceți-vă treaba. Patriarhul creștinilor ortodocși moare creștin ortodox.

Sfântul părinte fu scos din închisoare și dus la poarta patriarhală unde fu spânzurat de ușa din mijloc ce dă înspre intrarea pe terenurile patriarhiei.

Sf Sf Mc Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului (1821) 3.1(Sursă: https://antexoume.wordpress.com/)

Un renegat, fost ortodox, convertit la islam, ajută la executarea lui.

Între timp sultanul stărui să se aleagă de îndată un patriarh dintre ierarhii prezenți la Constantinopol. Deci fu ales mitropolitul Evghenie, care fu dus cu alai de clerici și dregători otomani până la Patriarhie. Noul patriarh fu silit să se aplece și să intre pe aceeași poartă de care spânzura sfântul patriarh Grigorie, care fusese ținut cu dinadinsul în viață până ce avea să aibă loc această dramatică scenă.

Trupul sfântului Grigorie rămase spânzurat de poarta Patriarhiei vreme de 3 zile, după care fu dat jos de către evreii tocmiți de turci pentru acest scop și apoi târât pe ulițele cetății Constantinopol.

Sf Sf Mc Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului (1821) 3.2(Sursă: https://antexoume.wordpress.com/)

Apoi îl aruncară în mare. Însă trupul nu se scufundă pe dată, fiind scos mai apoi de o corabie grecească ce arbora drapelul rusesc și dus la Odessa, unde fu îngropat ca un mucenic și un erou.

Sf Sf Mc Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului (1821) 3.3(Sursă: https://antexoume.wordpress.com/)

În anul 1921, patriarhul Grigorie al V-lea fu proslăvit cu sfinții de Biserica Ortodoxă Greacă, iară cinstitele sale moaște fură cerute și înapoiate în Grecia, fiind îngropate în Catedrala Buneivestiri din Atena.

Astfel, sfântul patriarh Grigorie al V-lea din satul Demetsana, Peloponez, își jertfi viața pentru Iisus Hristos și pentru întregul popor ortodox din Imperiul Otoman, în Duminica Pașilor, la 10 aprilie 1821.

+ * + * +

Cinstiele moaște ale Sfântului Sfințitului Mucenic Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

+ * + * +

Viața Sfântului Sfințitului Mucenic Grigorie poate fi aflată în:

Marturisitori ai lui Hristos

+ * + * +

Poarta de care a fost spânzurat Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie rămâne închisă până astăzi

Sf Sf Mc Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului (1821) 11 poarta de care a fost spanzurat(Auraă: http://upload.wikimedia.org/)

+ * + * +

Sf Sf Mc Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului (1821) 2.1(Sursă: http://xristianos.gr/)

Sf Sf Mc Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului (1821) 8.1(Sursă: http://4.bp.blogspot.com/)

+ * + * +

Casa copilăriei Sfântului Sfințit Mucenic Grigorie

Sf Sf Mc Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului (1821) 12 locuinta unde  a copilarit in satul Demetsana(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

+ * + * +

Statuia Sfântului Sfințit Mucenic Grigorie aflată la intrarea Universității din Atena

Sf Sf Mc Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului (1821) 13 statuia sa de la Universitatea din Atena(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Sfântul Sfințit Mucenic Zaharia cel Nou, mitropolitul Corintului, Grecia (30 martie)

Sf Sf Mc Zaharia cel Nou, mitropolitul Corintului, Grecia (1684) 1(Sursă: http://paraklisi.blogspot.ro/)

Din 1545 până în 1670 Veneția s-a aflat în război cu turcii otomani și, când se făcu pace, în 1670 ea trebui să dea înapoi multe din pământurile grecești pe care le cucerise. Însă în 1684 Veneția se alătură celei de-a 3-a Sfinte Alianțe, împreună cu Polonia și Austria, spre a lupta din nou împotriva turcilor, în încercarea de a redobândi pământurile pierdute. Din această pricină turcii erau foarte neîncrezători și bănuitori față de oricine avea de-a face cu venețienii, mai ales față de locuitorii Peloponezului, ale cărui orașe de pe coastă fuseseră în stăpânirea Veneției.

În 1684 mitropolitul Zaharia din Corint, care se născuse în eparhia Arta, fu învinuit în chip mincinos de către niște turci că trimite pe ascuns mesaje venețienilor. Sfântul mitropolit fu îndată luat sub pază, bătut și pus în lanțuri.

Adus dinaintea cadiului, i se ceru să-și lepede credința și să se facă musulman, altfel va fi osândit la moarte. Însă sfântul Zaharia refuză a lua seama la vorbele cadiului și îi spuse acestuia:

– Dumnezeul cel Sfânt să nu mă lase să mă lepăd vreodată de Domnul meu Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, căci eu cred că El este Cel Atotputernic și Ziditorul lumii. Sunt gata să-mi vărs sângele pentru sfântul Lui Nume.

Răspunsul îi aduse o altă bătaie după care fu iară dus în temniță. Însă oricât l-ar fi bătut, acesta nu-l putea face să se lepede de Iisus Hristos. Deci musulmanii turci hotărâră că trebuie să moară cu o moarte neobișnuit de crudă: avea să fie tras în țeapă și apoi prăjit de viu.

Vestea aceasta îngrozi mulțimea creștinilor ortodocși care strânseră grabnic o sumă de bani pe care o dădu valiului cetății, cerându-i să aibă milă de mitropolit. Astfel, ca un act de milă, i se tăie capul.

Astfel sfântul mitropolit Zaharia al Corintului își dădu viața din dragoste pentru Iisus Hristos în cetatea Corint, în a 3-a duminică a Postului Marem a Închinării Sfintei Cruci, la 30 martie 1684.

+ * + * +

Viața Sfântului Sfințitului Mucenic Zaharia cel Nou poate fi aflată în:

Marturisitori ai lui Hristos

+ * + * +

Hartă a Corintului din anul 1685

Corint 2.1 Coronelli, 1685(Sursă: http://corinth.sas.upenn.edu/)

Altă hartă a Corintului a cărei vechime ne este necunoscută

Corint 1(Sursă: http://www.diakonima.gr/)

+ * + * +

Corintul Antic astăzi, Grecia

Corintul Antic, Grecia 3(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Corintul Antic, Grecia 1(Sursă: http://www.ancient.eu/)

Corintul Antic, Grecia 6(Sursă: http://www.suitcasesandsippycups.com/)

Sfântul Ierarh Diadoh, episcop al Foticeei, Epir, Grecia (29 martie)

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 1.1Frescă săvârșită în anul 1318 și aflată în Mănăstirea Gracanica, Kosovo, Serbia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Acest sfânt ierarh și-a petrecut viața sa pământească înveșmântat în haina smereniei, căci cele despre dânsul au fost acoperite de vreme. S-a mai păstrat despre dânsul până la noi doar faptul că la anul 458 semnă dimpreună cu alți ierarhi o scrisoare către împăratul Leo I vestind trecerea la Domnul a patriarhului Proterie al Alexandriei, omorât de monofiziți.

Însă din rânduiala lui Dumnezeu s-a păstrat scrierea sa ce ni-l arată a fi un mare nevoitor și un adânc cunoscător al vieții duhovnicești. Astfel că scrierea sfântului păstor s-a bucurat de o deosebită prețuire după fericita sa adormire, după cum arată mulțimea manuscriselor ce s-au păstrat.

+ * + * +

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 5.1(Sursă: http://iconsv.ru/)

Viata ta, Sfinte Diadoh, a rămas înveșmântată în taină, însă din cuvântul tău ca un mare ascet și cunoscător al dumnezeieștii viețuiri ai strălucit, pom înmiresmat al Raiului din roade vădindu-te.

Doctor și călăuză iscusită ești celor încercați de patimi, pătrunzând prin harul lui Dumnezeu în tainițele inimii și vindecând cu puterea Lui sufletele celor ce voiesc tămăduirea. Iar prin tine lucrând Hristos, toată Biserica se întărește și într-un glas cântă: Aliluia. (Din Acatistul Sfântului)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Ierarh Diadoh, episcop al Foticeei, poate fi aflat aici:

http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-sfantului-diadoh-episcopul-foticeii-123548.html (clic aici)

+ * + * +

Scrierea Sfântului Ierarh Didadoh, episcop al Foticeei poate fi aflată în:

Filocalia vol I+ * + * +

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 5(Sursă: https://calindragan.files.wordpress.com/)

Frescă săvârșită în anul 1318 și aflată în Mănăstirea Gracanica, Kosovo, Serbia

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 2.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 3.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Ier Diadoh, episcop al Foticeii, Epir, Grecia (sec V) 4(Sursă: http://paramythia-online.gr/)

Published in: on 28 Martie, 2015 at 22:18  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Ierarh Ioan al IV-lea, patriarhul Georgiei (3 martie)

Sf Ier Ioan al IV-lea, patriarhul Georgiei (980-1001) 1.1(Sursă: http://images.oca.org/)

Acesta a fost patriarh al Georgiei din preajma anului 980 până în anul 1001.

În cartea patriarhului Vasile al III-lea despre minunile sfântului cuvios Shio (Simeon) se află consemnat faptul că părinții sfântului Ioan nu puteau zămisli copii, pricină pentru care merseră pentru a se ruga fierbinte la îndepărtata mănăstire ridicată pe locul de nevoință al cuviosului părinte Shio, pustnicul din Mgvime.

Sfântul Cuvios Shio sau Simeon pustnicul din Mgvime (pomenit la 7 și 9 mai). Arătarea Maicii Domnului și  Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul

Sf Cuv Shio sau Simeon din Mgvime, Georgia 1(Sursă: http://images.oca.org/)

Iar nu după multă vreme, primiră un prunc pe care mai apoi îl dăruiră spre a crește mănăstirii sfântului Shio, străveche vatră monahală din Georgia, ridicată pe locul sihăstresc și peștera unde se nevoise cu câteva veacuri în urmă cuviosului părinte.

Cu trecerea vremii, sfântul Ioan spori cu înțelepciunea și nevoința, făcându-se pildă multora. Pentru acesta, fu aflat vrednic a fi așezat pe scaunul patriarhal spre ocârmuirea tuturor ținuturilor Georgiei.

Pentru darul cuvântului primit de la Domnul, fu numit de norod Ioan cel cu gură de aur după numele celui cu gură de aur dintre cei trei sfinți ierarhi ai Bisericii noastre.

+ * + * +

Mănăstirea Sfântului Cuvios Shio sau Simeon din Mgvime, Georgia

Man Sf Cuv Shio din Mgvime, Georgia 7(Sursă: http://www.panoramio.com/)

Man Sf Cuv Shio din Mgvime, Georgia 1(Sursă: http://www.panoramio.com/)

Man Sf Cuv Shio din Mgvime, Georgia 3(Sursă: http://www.panoramio.com/)

Man Sf Cuv Shio din Mgvime, Georgia 6(Sursă: http://www.panoramio.com/)

Man Sf Cuv Shio din Mgvime, Georgia 2(Sursă: http://www.panoramio.com/)

Man Sf Cuv Shio din Mgvime, Georgia 5(Sursă: http://www.panoramio.com/)

Published in: on 3 Martie, 2015 at 10:47  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Sfințit Mucenic Righin, episcop de Scopelos, Grecia (25 februarie)

Sf Sf Mc Righin, ep de Scopelos, Grecia (362) 4.1(Sursă: http://syndesmosklchi.blogspot.ro/)

Sântul Righin sau Righinos a trăit în veacul al IV-lea. Era de neam grec și, din purtarea de grijă a părinților săi, primi o educație aleasă în științele lumii acesteia împletită cu petrecerea cea bineplăcută Domnului. Pentru viața sa aleasă, se învrednici de darul facerii de minuni. Din această pricină, vestea despre dânsul se răspândi în Skopelos, iar locuitorii insulei stăruiră să fie așezat pe scaunul episcopal.

Sfântul păstor se îngriji cu deosebită râvnă de tot omul ce i se încredințase spre păstorire, astfel că era mângaiere a celor întristați, îndestulare a celor săraci și nădejdea celor căzuți. Pretutindeni sfântul Righin se pleca să ajute ca nu cumva vreun suflet încredințat lui să se piardă, ci pe toți să îi câștige pentru Împărăția Cerurilor. Iară credincioșii priveau la dânsul ca la un liman și izvor nesecat de mângâiere și bucurie.

Însă sfântul părinte a fost și far călăuzitor luminând în vremuri în care se răspândise erezia lui Arie. Din această pricină, se adunară peste 300 de păstori la Sinodul de la Sardiki între care și sfântul Righin pentru întărirea credinței celei drepte.

În vremea împăratului Iulian, stârnindu-se vâltoarea prigonirii creștinilor, sfântul părinte se învrednici a mărturisi drepta credință. Pentru aceasta fu supus la multe chinuri, iar mai apoi i se tăie capul dimpreună cu alți 40 de mucenici necunoscuți, locuitori din Scopelos, în anul 362.

Din veacul al IV-lea până astăzi, sfântul Righin a strălucit cu mulțimea minunilor și purtării sale de grijă pentru tot omul ce se apropie de dânsul cu credință, mărturie stând semnele de mulțumire lăsate în ultimele vremi la icoanele sale de către credincioșii ce au aflat izbăvire prin mijlocirea sa.

+ * + * +

Sf Sf Mc Righin, ep de Scopelos, Grecia (362) 3.1(Sursă: http://syndesmosklchi.blogspot.ro/)Sf Sf Mc Righin, ep de Scopelos, Grecia (362) 6(Sursă: http://2.bp.blogspot.com/)

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Righin, episcop de Scopelos

Sf Sf Mc Righin, ep de Scopelos, Grecia (362) 7 moaste(Sursă: http://4.bp.blogspot.com/)

Sf Sf Mc Righin, ep de Scopelos, Grecia (362) 9 moaste(Sursă: http://syndesmosklchi.blogspot.ro/)

Sf Sf Mc Righin, ep de Scopelos, Grecia (362) 8 moaste(Sursă: http://skopelosweb.gr/)

+ * + * +

Sf Sf Mc Righin, ep de Scopelos, Grecia (362) 1.1(Sursă: http://syndesmosklchi.blogspot.ro/)

Sf Sf Mc Righin, ep de Scopelos, Grecia (362) 2(Sursă: http://syndesmosklchi.blogspot.ro/)

+ * + * +

Procesiune în cinstea Sântului Sfințit Mucenic Righin, episcop de Scopelos

Sf Sf Mc Righin, ep de Scopelos, Grecia (362) 11 procesiune

Sf Sf Mc Righin, ep de Scopelos, Grecia (362) 10 procesiune(Sursă imagini: http://syndesmosklchi.blogspot.ro/)