Sfânta Cuvioasă Ipomoni, în lume împărăteasa bizantină Elena, Constantinopol, Turcia (13 martie)

Sf imparateasa Ipomoni, Constantinopol, Bizant 1.1(Sursă: http://www.immspartis.gr/)

Aceasta a fost fiica împăraților slavi Constantin Dragastes și a soției sale, vițe alese ale neamului domnesc sârb al lui Ștefan Nemania, care a dat Bisericii noastre mulți sfinți.

Sfântul Cuvios Simeon izvorâtorul de mir, în lume Ștefan Nemania, mare jupan sârb (clic aici, pomenit la 13 februarie), și urmașii săi trecuți în rândul sfinților

Sf Simeon izvoratorul de mir de la Man Hilandar din Sf Munte marele jupan Stefan Nemania Serbia 1200 12.1(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1893/s1893003.jpg)

Născută în jurul anului 1372, primi la naștere numele Elena Dragastes. Crescând într-un neam domnesc ales prin credința vie păstrată de-a lungul veacurilor, sfânta Ipomoni primi o educație laică deosebită, însă pe lângă iscusința minții și cultura aleasă, avea sădită în inima sa din fragedă pruncie o evlavie adâncă pentru cele ale Bisericii și o credință ce mai târziu i-au călăuzit pașii pe calea mult încercată a vieții sale.

În primăvara anului 1391, la vârsta de 19 ani, sfânta Ipomoni se căsători cu Manuil al II-lea Paleologul care la numai câteva zile mai apoi deveni împărat al Bizanțului.

Manuil al II-lea Paleologul (1350-1425, împărat bizantin în perioada 1391-1425)

Manuel al II-lea Paleologul 1(Sursă: http://www.hellenicaworld.com/)

Noua viață a sfintei se arătă dintru început plină de încercări din pricina frământărilor și dezbinărilor din sânul Imperiului Bizantin. Însă peste toate sfânta Ipomoni trecu prin credința nestrămutată în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Ca împărăteasă iubi poporul, fiind asemenea unei mame pentru oricine se apropia de dânsa căci dăruia tuturor mângâiere sufletească și cuvânt ziditor de suflet. Tot ceea ce săvârșea era însoțit de rugăciune.

Filosoful Georgios Plethon scrie despre dânsa că „a dat dovadă de inteligență și curaj, mai mult decât oricare femeie a vremii sale”.

Ca soție, sfânta împărăteasă se arătă credincioasă soțului său Manuil alături de care petrecu vreme de 35 de ani, lucrând împreună virtuțile prin cuvinte și fapte. Iară Dumnezeu le dărui 8 copii dintre care 2 urcară pe tronul imperial, Ioan al VIII-lea și Constantin al XI-lea, ultimul împărat bizantin, Teodor, Dimitrie și Toma deveniră conducători ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele două fete trecură la cele veșnice la o vârstă fragedă.

Sf imparateasa Ipomoni, Constantinopol, Bizant 2(Sursă: http://armenisths.blogspot.ro/)

Pe toți copiii săi sfânta Ipomoni îi crescu în dragostea pentru Dumnezeu și pentru virtute, prin rugăciuni și lacrimi. Astfel, 3 dintre copii deveniră mai târziu monahi, Teodor și Andronic îmbrăcând îngereasca haină în Mănăstirea Pantocrator, iar Dimitrie în Mănăstirea Didymoteicho.

Iar soțul său, împăratul Manuil al II-lea, lăsând tronul fiului său Ioan al VIII-lea, cu 2 săptămâni înaintea mutării sale la cele veșnice, îmbrăcă și el haina monahală la Mănăstirea Pantocrator primind numele Matei.

În anul 1425, îndată după moartea soțului său, sfânta împărăteasă îmbrăcă haina monahală cu numele Ipomoni, ce se tâlcuiește „răbdare”, în Mănăstirea Sfintei Marta în care se nevoi vreme de 25 de ani.

Deși fusese mai înainte împărăteasă, sfânta Ipomoni ajuta la toate treburile în mănăstire împreună cu celelalte maici, făcându-se ascultătoare întru totul Împărătesei Cerurilor.

Sfanta Ipomoni ctitori un așezământ pentru bătrâni. Acesta purta numele „Nădejdea celor deznădăjduiți” se afla în Mănăstirea Sfântul Ioan unde se aflau și cinstitele moaște ale sfântului cuvios Patapie Tebeul față de care sfânta Ipomoni avea o evlavie deosebită.

Sfântul Cuvios Patapie Tebeul, Egipt (pomenit la 8 decembrie)

Sf Cuv Patapie Tebeul, Egipt 1.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Purtarea de grijă a Domnului a rânduit ca sfânta Ipomoni să nu trăiască ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemând-o la El în ziua de 13 martie 1450, cu 3 ani înainte de căderea Constantinopolului sub turcii otomani. Fiul său, Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul basileu bizantin, muri în timpul căderii Constantinopolului în ziua de 29 mai 1453.

Sfânta Ipomoni fu înmormântată în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. După cucerirea Constantinopolului de către turci, în 1453, Angelis Notara, un nepot al sfintei Ipomoni, mută pe Muntele Geraneia, in orașul Loutraki, Corint, Grecia, într-o peșteră, moaștele sfantului Patapie Tebeul. În peșteră fu zugrăvită o icoană a sfântului Patapie alături de care fu înfățișată și sfânta Ipomoni, astfel iconarul vădind cinstea deosebită pe care sfânta i-o purtă sfântului Patapie. Tot în peșteră fu adus și capul sfintei Ipomoni.

În anul 1952, părintele Nectarie Marmarinos înființă pe locul peșterii sfântului Patapie Mănăstirea Sfântul Patapie (Loutraki) unde se păstrează până astăzi cinstitul cap al sfintei Ipomoni.

Pomenirea sfintei Ipomoni este săvârșită în ziua de 13 martie (ziua mutării sale la odihna cea de sus, 1450) și pe 29 mai (ziua căderii Constantinopolului și a mutării la cele veșnice a fiului său, împăratul Constantin al XI-lea Paleologul, 1453).

+ * + * +

Cinstitul cap al Sfintei Ipomoni, împărăteasa Bizanțului

Sf imparateasa Ipomoni, Constantinopol, Bizant 4(Sursă: http://www.rel.gr/)

+ * + * +

Sf imparateasa Ipomoni, Constantinopol, Bizant 5(Sursă: https://antexoume.files.wordpress.com/)

+ * + * +

Mănăstirea Didymoteicho de odinioară unde îmbrăcă haina monahală Dimitrie, fiul sfintei împărătese Ipomoni, Grecia

Man Didymoteicho 1(Sursă: http://meetgreece.eu/)

+ * + * +

Peștera Sfântului Cuvios Patapie Tebeul, Grecia

Pestera Sf Cuv Patapie Tebeul 2(Sursă: http://content-mcdn.ethnos.gr/)

??????????(Sursă: http://www.hotelsegas.com/)

Pestera Sf Cuv Patapie Tebeul 3(Sursă: http://www.liveinternet.ru/)

Published in: on 13 martie, 2015 at 10:46  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

Sfântul și Dreptul Finees (12 martie)

Sf si Dreptul Finees (sec XII i.Hr.) 1.1(Sursă: http://www.logoslovo.ru/)

Acesta a trăit în veacul al XIII-lea î.Hr., iară numele său se tâlcuiește „negru”. Era un om blând și pașnic, după cum ne spune sfântul ierarh Vasile cel Mare, și fiu al lui Eleazar. Numele său este pomenit în Cartea Numerii a Vechiului Testament:

„S-a așezat Israel în Sitim, dar poporul a început să se spurce, păcătuind cu fetele lui Moab. Că acestea îi chemau la jertfele idolilor lor și mânca poporul din acele jertfe și se închina la dumnezeii lor. Așa s-a lipit Israel de Baal-Peor, pentru care s-a aprins mânia lui Dumnezeu asupra lui Israel.

Și a zis Domnul către Moise: «Ia pe toate căpeteniile poporului și le spânzură de copaci pentru Domnul înaintea asfințitului soarelui, ca să se abată de la Israel iuțimea mâniei Domnului». Atunci a zis Moise către judecătorii lui Israel: «Ucideți fiecare pe oamenii voștri care s-au lipit de Baal-Peor».

Sf si Dreptul Finees (sec XII i.Hr.) 3.3(Sursă: http://filin-dimitry.livejournal.com/)

Dar iată oarecare din fiii lui Israel a venit și a adus între frații săi o madianită, în ochii lui Moise și în ochii întregii obști a fiilor lui Israel, când plângeau ei la ușa cortului adunării.

Atunci Finees, fiul lui Eleazar, fiul preotului lui Aaron, văzând aceasta s-a sculat din mijlocul obștii și luând în mână lancea sa, a intrat după israelit în sălaș și i-a străpuns pe amândoi

Sf si Dreptul Finees (sec XII i.Hr.) 3.2(Sursă: http://filin-dimitry.livejournal.com/)

și a încetat pedepsirea fiilor lui Israel.

Cei ce au murit de pedeapsa aceasta au fost douăzeci și patru de mii.

Și a grăit Domnul către Moise și a zis: «Finees, feciorul lui Eleazar, fiul preoului Aaron, a abătut mânia Mea de la fiii lui Israel, râvnind între ei pentru Mine, și n-am mai pierdut pe fiii lui Israel în mânia Mea; de aceea spune-i că voi încheia cu el legâmântul Meu de pace, și va fi pentru el și pentru urmașii lui după el legământ de preoție veșnică, căci a arătat râvnă pentru Dumnezeul său și a ispășit păcatul fiilor lui Israel»” (Numerii 25, 1-13).

Tâlcuirile sfinților părinți ai Bisericii noastre dau acestui episod un înțeles duhovnicesc.

Astfel, sfântul Isaia Pustnicul ne spune: „E proprie minții și mânia potrivită firii. Căci fără mânie nu e nici curăție în om. Mânia aceasta luptă împotriva semințelor semănate de plăceri înșelătoare de vrăjmașul în trup”.

Iar sfântul Grigorie de Nyssa tâlcuiește: „Ce ne învață de fapt istorisirea? Ca învățând câtă putere spre rău are boala plăcerii trupești, să ne ducem viața noastră cât mai departe de vecinătatea ei, ca să nu treacă boala și la noi, ca un foc care-și întinde, prin apropiere, flacăra lui cea nimicitoare”.

Published in: on 12 martie, 2015 at 12:18  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Sfântul Ierarh Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia (12 martie)

Sf Ier Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia 1Frescă din anul 1547 aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/5/5244.jpg)

Sfântul Grigorie Dialogul, numit astfel pentru vorbele sale frumoase, s-a născut în Roma cea veche din părinți de neam bun, senatori cinstiți și bogați. Din neamul său ales se numărau fericitul Felix, episcop al Romei, care îi era moș,  și sfânta Tarsila care se învrednici a vedea la sfârșitul său pe Domnul venind la dânsa și care îi fusese moașă. Însă și Silvia, mama sa, era cinstită cu sfinții de la Roma.

Pe un neam sfânt ca acesta îl împodobi sfântul Grigorie și mai mult cu sfințenia sa. Din pruncie încă se îndeletnici cu învățătura cărții, iar mai târziu pentru înțelepciunea sa fu ales în dregătoria divanului. Însă nu la cele lumești, ci la cele dumnezeiești avea gândul întotdeauna râvnind să ajungă monah, însă amânând câtă vreme părinții săi erau încă în viață.

Mutându-se la cele veșnice tatăl său, sfântul Grigorie începu a împărți averea cea multă în milostenii și zidirea de locașuri sfinte. În Sicilia ridică 6 mănăstiri, dându-le toate cele de trebuință, iar a 7-a o ridică la Roma, în cinstea sfântului apostol Andrei.

Prefăcându-și în mănăstire casa lui, care are aproape de biserica sfinților apostoli Petru și Pavel și într-acea mănăstire lepădându-și hainele mirenești, îmbrăcă haina monahală povățuindu-se cu iscusiții stareți Maximian și Ilarion. Iar după puțină vreme, se făcu egumen al locașului aceluia. Iar Silvia, mama lui, locuia aproape de poarta sfântului apostol Pavel, slujind Domnului cu post și rugăciuni, ziua și noaptea fiind în casa Domnului. Hrana ei erau verdețuri crude de grădină, din care îi trimitea în toate zilele și fiului său, sfântul Grigorie. Era foarte milostivă spre cei săraci și părăsiți, împărțind până la sfârșit toată averea ei. Asemenea și fiul ei, Grigorie, era atât de milostiv, încât nu cruța lucrul cel din urmă, dându-l îndată celor ce cereau.

Odată, șezând în chilia sa, scriind cărți după obicei, veni la dânsul un sărac, însă acela era îngerul Domnului, și îi zise:

– Miluiește-mă, robule al lui Dumnezeu din cer, deoarece fiind cârmaci de corabie, am pierdut nu numai averile mele câte le-am avut, dar și pe cele străine.

Sfântul Grigorie, cu inima îndurerată pentru dânsul, chemă pe fratele care-i slujea și-i porunci să-i dea aceluia 6 galbeni. Săracul luând ceea ce îi dăduse, plecă, apoi întorcându-se după puțină vreme în ziua aceea îi zise iarăși:

– Miluiește-mă, robul lui Dumnezeu, că multe am pierdut, iar tu puțin mi-ai dat.

Sfântul, chemând iară pe slujitor îi zise:

– Frate, du-te și-i dă alți 6 galbeni.

După puțină vreme, veni iară a treia oară:

– Fie-ți milă de mine, părinte, și-mi mai dă încă din îndurările tale, că am pierdut în mare foarte multă bogăție străină.

Iar sfântul Grigorie zise slujitorului:

– Mergi, frate, și mai dă aceluia ce cere încă 6 galbeni.

Fratele însă răspunse:

– Să mă crezi, cinstite părinte, că n-a mai rămas în cămară niciun galben.

Fericitul îi zise:

– De nu ai altceva, dă-i haine, ori vreun vas.

Fratele răspunse:

– Nu avem alt vas decât un taler de argint, în care marea doamnă, mama ta, ți-a trimis linte după obicei.

– Du-te, frate, și dă săracului și acest taler, ca să nu se ducă mâhnit de la noi, căci caută mângâiere în primejdia sa.

Deci luând săracul acela talerul de argint, se duse veselindu-se. După aceea, nu mai veni să ceară milostenie, ci era nevăzut lângă dânsul, păzindu-l și ajutându-l în toate. Pentru că îngerul Domnului era lângă dânsul, sfântul cu puterea darului cea minunată săvârșea multe minuni în locașul lui.

După ce muri Pelaghie, episcopul Romei, toți într-un glas îl aleseră pe sfântul Grigorie pe scaunul acela. Însă el, plecă din cetate și se ascunse în locuri pustii. Căutându-l poporul și negăsindul începu a se ruga lui Dumnezeu să îl arate pe robul său. Atunci se făcu din cer un stâlp de foc ce se pogorî la locul unde se afla sfântul Grigorie, ascuns într-un munte pustiu. Astfel fu așezarea sa în scaunul de episcop al Romei.

Era negrăită milostivirea lui spre săraci, văduve și străini. El zidi multe case de străini și de săraci, nu numai la Roma ci și în alte locuri. La Ierusalim trimise pe ava Prov cu aur din destul pentru a zidi acolo o casă de oaspeți. La muntele Sinai trimitea multă milostenie spre hrana monahilor, iar pe cei de la Roma săraci și bolnavi îi avea scris într-o carte pe nume și în toate zilele îi hrănea pe dânșii. De multe ori la masa lui aducea străini și săraci și singur le slujea.

Pentru smerenia cea mare a sfântului Grigorie, în „Limonariu” se găsește scris astfel:

„Într-un timp oarecare a mers ava Ioan Persanul și ne-a spus aceasta despre marele și fericitul Grigorie, episcopul Romei, zicând: Am dorit odată să mă închin la mormintele sfinților mari apostoli Petru și Pavel și m-am dus la Roma. Stând eu în mijlocul cetătții, se făcu veste în popor că episcopul avea să treacă atunci pe acolo și așteptam să-l văd și pe el. După ce a venit în dreptul meu, am voit să mă închin lui. Și vă spun, fraților, Dumnezeu fiindu-mi martor, că el apuncând înaintea mea, căzu la pământ și mi se închină și de la pământ nu se mai sculă mai înainte până nu mă văzu pe mine mai întâi sculat. Apoi sărutându-mă cu multă osârdie, îmi dădu cu mâna sa 3 galbeni, poruncind să mi se dea toate cele de hrană; iar eu am preamărit pe Dumnezeu, Cel ce i-a dat lui atâta smerenie, dragoste și milă către toți.”

Acest mare luminător al lumii, preasfințitul Grigorie, împodobi Biserica lui Hristos nu numai prin viața sa asemenea îngerilor și cu minunile, ci și cu multe scrieri foarte trebuincioase dreptei credințe.

Sf Ier Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia 9

Sculptură în os

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Iar când scria, atunci Duhul Sfânt se arăta în chip de porumbel, zburând deasupra lui. Acest lucru adeseori se învrednicea a-l vedea arhidiaconul său, Petru, bărbat îmbunătățit. Scrierile sfântului Grigorie se află în patru cărți, pline de mare folos, care au într-însele povestiri pe scurt despre viețile sfinților care s-au nevoit în pământul Italiei și multe învățături de folos sufletesc.

Păstorind sfântul Grigorie Biserica lui Dumnezeu vreme de 13 ani, 6 luni și 10 zile, se mută la Domnul în vremea împărăției lui Foca Tiranul (602-610).

Sfântul Ioan Damaschin scrise despre dânsul astfel:

„Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum știu toți era vestit în sfințenie și înțelegere și, când slujea, avea părtaș un înger din cer slujind împreună cu dânsul. Acesta, călătorind oarecând pe podul cel de piatră și stând într-adins, făcu rugăciune către Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Atunci, auzi îndată glas de la Dumnezeu, zicând:

– Rugăciunea ta am auzit-o și dau iertare lui Traian; iar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgâni.”

+ * + * +

Carte 1

Carte 2

+ * + * +

Miniatură din veacul al XV-lea, Rusia

Sf Ier Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia 5

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/5/5243.jpg)

Miniatură din veacul al XI-lea, Italia

Sf Ier Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia 3

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/5/5239.jpg)

Frescă aflată în Mănăstirea Decani, Serbia

Sf Ier Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia 10

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Frescă din anul 1546 aflată în Mănăstirea Stavronikita, Sfântul Munte Athos, Grecia

Sf Ier Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia 2

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/5/5238.jpg)

Frescă din veacul al XV-lea aflată în Biserica Sfântul Nicolae din Tesalonic, Grecia

Sf Ier Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia 4.1

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/5/5242.jpg)

Frescă din veacul al XVI-lea aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

Sf Ier Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia 8.1

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Sf Ier Grigorie Dialogul, episcopul Romei, Italia 7

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/5/5247.jpg)

Published in: on 12 martie, 2014 at 08:45  Comments (1)  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sigriana, Turcia (12 martie)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/ih4124.jpg)

Acesta este numit şi Teofan Sigrianul, căci Sigriana (în Turcia) este locul naşterii sale. A trăit la sfârşitul veacului al VII-lea şi începutul veacului al VIII-lea.

Fiind rudenie cu împăratul Leon Isaurul şi cu fiul său, Copronim, avu parte de mare bogăţie şi strălucire. În timp ce tatăl său, Isac, era mai mare peste ţinutul eghepelaghiţilor. Pe când avea 12 ani fu logodit cu o copilă, cu care trăi laolaltă timp de 8 ani. Şi el şi logodnica sa aveau multă avere. Auzind de la unul din slujitorii să vorbindu-i de viaţa monahală, se umplu de dor pentru această viaţă. După plecare la cele veşnice  a mamei sale, tatăl logodnicei sale îl sili să se căsătorească.

Venind ziua nunţii, li se pregăti cămara de nuntă şi toate cele cuvenite. Rămas singur cu soţia sa, îi mărturisi acesteia gândurile lui tainice  şi se învoi cu dânsa să trăiască în feciorie. Auzind deplina încuviinţare a logodnicei sale, dădu slavă lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îşi săvârşeau împreună rugăciunile de zi şi de noapte.

Nelegiuitul împărat Leon, ca şi socrul tânărului, auzind acestea, se împotrivi cu toată puterea dorinţei lui. Mai mult, împăratul îl trimise în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredinţându-l cu supravegherea lucrărilor. Ducându-se acolo, cinstitul tânăr aduse la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui.

Când sfântul Teofan împlini 21 de ani, împăratul cel cu nume de fiară şi socrul lui încetând din viaţă, de pe urma morţii lor nu numai Teofan se bucurat de libertate, ci şi lumea întreagă. Sceptrul împărăţiei fu luat mai departe de împărăteasa Irina.

Fiindcă acum îşi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el îşi împărţi averile celor sărmani şi săraci şi pe toţi slujitorii lui îi cinsti cu libertatea. Şi dând soţiei sale multă avere, o duse, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta îmbrăcă haina monahală cu numele Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte.

Iar el, dându-se pe sine Domnului, intră în Mănăstirea lui Polihroniu, care se găsea în munţii din ţinutul Sigrana. Dăruindu-se vieţuirii monahale plin de dor şi râvnă, nu voi să primească să fie conducător, ci stând în chilie îşi scotea hrana de pe urma ostenelile mâinilor sale, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt vreme de 6 ani.

Apoi, plecând la cele veşnice egumenul mănăstirii, fraţii îl rugară stăruitor pe cuviosul Teofan să binevoiască a fi egumenul lor, iar el, neprimind, se duse de la dânşii în muntele Sigrianei. Şi sălăşluindu-se în pustia aflată acolo, vieţuia în toată cuvioşia, umplând-o pe aceasta ca pe o cetate a lui Dumnezeu de plăcuţi ai Lui, căci mulţi veniră să se sălăşluiască la dânsul. Deci ridică şi mănăstire a cărei egumen fu pus, iar el slujea cu mâinile sale la trebuinţele tuturor, făcându-se tuturor chip de viaţă îmbunătăţită în iubirea de osteneală.

În acele vremi, se adună al şaptelea Sinod al Părinţilor de la Niceea (787) împotriva prigonitorilor icoanelor.

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Fiind chemat şi cuviosul părinte Teofan, egumen al marii mănăstiri Sigriani, acesta strălucea ca o stea luminoasă în mijlocul sfinţilor părinţi, căci mulţi veniră înveşmântaţi în haine bune, iar el merse la sinod călare pe asin prost, cu haine vechi şi cu multe cusături, iar toţi văzându-l, se umiliră şi se folosiră, căci ştiau viaţa lor cea plină de strălucire dinainte.

La vârsta de 50 de ani, fu cuprins de o boală din pricina căreia rămase tot restul vieţii nemişcându-se din patul durerii sale.

Iar după împărăteasa Irina urmând la împărăţie Leon Armeanul, acesta merse până acolo cu ticăloşia şi nelegiuirea lui, încât trimise după acest om al lui Dumnezeu, spunându-i:

– Vino şi te roagă pentru noi, că pornim împotriva barbarilor.

Iar sfântul Teofan, pentru că nu se putea mişca, fu luat cu căruţa şi dus până la corabie, iar apoi cu corabia până la Constatinopol. Ajuns acolo, nu putu vedea faţa cea necurată a tiranului, căci acesta îi trimise numai înştiinţare spunându-i:

– Dacă vei consimţi la rugămintea mea, îţi voi da ţie şi mănăstirii tale multe bunătăţi, iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurătorii şi te voi pune înaintea tuturor ca pildă, spre înfricoşare.

Mărturisitorul Teofan însă îi răspunse:

– Nu-ţi deşerta vistieriile de darurile tale! Iar în ceea ce priveşte lemnul spânzurătorii, sau chiar şi focul, pregăteşte-le încă de astăzi, căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu.

Auzind acestea, neruşinatul tiran îl dădu în mâinile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu ştiinţa lui, căci socotea că acesta îl va face să-şi schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, fu dus la Mănăstirea Sfinţilor Serghie şi Vah de la Ormizda, care se găsea în apropierea palatului, unde începu lupta în cuvinte cu Mantos. Însă Mantos, fiind învins de Teofan, care îl străfulgeră cu lumina înţelepciunii lui şi care îl încredinţă de neschimbarea gândului său, plin de ruşine îl trimise din nou nebunului tiran, arătându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neînvăţat. Şi ducându-se şi el înaintea împăratului îi zise:

– O, împărate, mai uşor este a înmuia fierul ca ceara, decât să schimbi pe omul acesta în ceea ce doreşti tu.

Auzind aceasta, tiranul dădu poruncă să fie dus sfântul Teofan în palatul lui Elefterie şi să fie închis într-o încăpere foarte strâmtă şi întunecoasă, punându-se şi paznici la uşă, încât să nu poată fi slujit de cineva.

Trăind astfel vreme de 2 ani şi apăsat fiind de necazuri şi nevoi, ruşină şi cu aceasta pe tiran. Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea în fiecare zi să se supună voinţei lui, fu surghiunit în insula Samotrachi.

Iar ducerea lui în surghiun, îi grăbi şi plecarea din trup. Astfel, trăind în acea insulã numai 23 de zile, plecă la cămările cele de Sus gătite de Domnul bineplăcuţilor săi, iar trupul său fu înmormântat cu cinste. Mai apoi, moaştele sale umplură de binecuvântări şi tămăduiri pe toţi cei ce veneau la dânsul.

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-12-cv_teofan_marturisitorul.html (clic aici)

+ * + * +

Atras ai fost de dragostea cea predorită a Stăpânului tău şi ai defăimat dragostea cea lumească; şi una făcându-te cu dragostea dumnezeiască, desfătarea cea lumească ca pe un nimic ai socotit-o, preafericite. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Cu adevărat, Dătătorul celor bune ţi-a dăruit ţie din belşug răsplătiri pentru ostenelile tale, de trei ori fericite, dându-ţi putere să alungi demonii, să vindeci bolile, şi te-a învrednicit de bucuria cea nespusă acolo unde cetele îngerilor dănţuiesc de-a pururea, ca să  vezi faţa Atotţiitorului.  (Dintre Stihirile ce se cântă la Vecernie)

Îndrumă spre fapta bună viaţa mea, cuvioase, netezind cărarea înfrânării cu rugăciunile tale, părinte; pe care mă învredniceşte cu tărie, fericite, bine a merge.   (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Măritu-te-ai cu minunile, purtătorule de Dumnezeu. Căci Hristos te-a răsplătit pentru răbdarea ta; pentru aceasta, şi tămăduiri izvorăşti, ca dintr-un izvor, celor ce au trebuinţă, preasfinţite.    (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4123.jpg)

(Sursă: http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-12-cv_teofan_marturisitorul.html)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s2126/s2126004.jpg)

Published in: on 12 martie, 2012 at 09:54  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog (12 martie şi 12 octombrie)

Acesta s-a născut într-o familie de nobili în Galateea Paflagoniei din Asia Mică, fiind dus pe când era încă prunc la unchiul său din Constantinopol pentru a studia. Însă tânărul cu vârstă fragedă se arătă a avea minte de om îndestulat de ani căci cu multă înţelepciune ocoli toată învăţătura cea deşartă a lumii, deprinzând doar cele ce le putea folosi spre slava lui Dumnezeu. Rudeniile sale nădăjduiau să ajungă înalt demnitar, însă sufletului său tânjea după cele dumnezeieşti.

După trecerea la cele veşnice a unchiului său, pe când avea 14 ani, tânărul îşi îndreptă paşii către mănăstirea Studion, vestită pentru buna sa rânduială, însă aici sfântul cuvios Simeon Evlaviosul îl îndemnă să mai aştepte şi să petreacă în lume în bună rânduială şi să citească scrierile sfinţilor părinţi Marcu Ascetul (pomenit la 5 martie) şi Diadoh al Foticeei (pomenit la 29 martie). Acesta se întoarse în cetate unde petrecu în aspră nevoinţă, căci se hrănea numai cu puţin, iar întreaga noapte se ruga şi citea din scrierile sfinţilor. Din rânduiala lui Dumnezeu văzu pentru întâia oară lumina dumnezeiască şi astfel dori din nou să meargă la mănăstirea Studion, însă şi acum duhovnicescul său părinte îi spuse să mai aştepte. Abia peste şapte ani de la aceasta, pe când avea 27 de ani, primi binecuvântare de îmbrăţişa viaţa monahală. De atunci se dărui cu multă râvnă ascultării de părintele său duhovnicesc Simeon şi împlinirii nevoinţelor sale, biruind prin răbdare şi smerenie ispitele de la fraţii din mănăstire şi de la rudele care se străduiau să îl înduplece a se întoarce în lume.

Fiind învrednicit a vedea pentru a doua oară lumina dumnezeiască, inima sfântului Simeon se umplu „nu numai de smerenie şi de străpungere, ci şi de înţelepciunea de sus prin care deveni el însuşi învăţător duhovnicesc“, pricină de multă invidie fraţilor care izbutiră prin felurite uneltiri să îl izgonească din mănăstire.

Îndemnat de duhovnicescul său părinte, merse la mănăstirea Sfântului Mamas, unde primi haina monahală şi numele părintelui său duhovnicesc, Simeon. Mai apoi, fu hirotonit preot şi stareţ al mănăstirii, vrednicie în care va petrece 25 de ani.  Sfântul părinte se arătă a fi precum un fagure al dumnezeieştilor învăţături, căci pururea se îngrijea să îndestuleze inimile şi minţile monahilor prin cuvântări şi prin însăşi viaţa sa.  Pe lângă aceasta însă, puse bună rânduială în mănăstire şi se îngriji să refacă şi să înfrumuseţeze mănăstirea.

Sfântul părinte se împărtăşea zilnic cu Sfintele Taine şi se hrănea numai cu verdeţuri şi seminţe. În duminici şi sărbători stătea la masă cu fraţii, dar stătea tot timpul cu capul plecat, adâncit în pocăinţa inimii sale. Toată ziua şi-o petrecea închis în chilia sa unde se ruga cu lacrimi şi citea din cărţile sfinte. Lucrul său zilnic era transcrierea cuvintelor duhovniceşti, meşteşug deprins în tinereţe. Dormea numai „un mincinos somn cam de un ceas“, după mărturia ucenicului său şi participa la toate slujbele stând în picioare şi „udând pământul cu lacrimi“. În timpul postului, nu mânca nimic toată săptămâna, iar sâmbăta şi duminica mergea la masa fraţilor unde mânca numai legume. Odată cu trecerea vremii, nevoinţele sale erau din ce în ce mai aspre, deoarece „se grăbea cu înţelepciune spre desăvârşire“.

În această vreme, se învrednici din nou a vedea dumnezeieasca lumină şi primi darul cuvântării prin care scrise imnuri ale dragostei dumnezeieşti, discursuri teologice, cateheze şi scrisori. Ispitiţi de vrăjmaşul mântuirii omului, câţiva fraţi se revoltară împotriva rânduielii aspre şi părăsiră mănăstirea, însă dragostea şi purtarea de grijă părintească ale sfântului Simeon neputând răbda pierderea fraţilor îi căută şi îi înduplecă să se întoarcă în mănăstire.

Împlinind 25 de ani de păstorire a obştii sale, se retrase într-un loc liniştit din apropiere, lăsându-l în locul său pe părintele Arsenie.

Din pricina evlaviei şi cinstirii pe care o avea pentru părintele său duhovnicesc, sfântul cuvios Simeon Evlaviosul, şi pentru aceasta intrând în dispută cu Ştefan al Nicomidiei, fu exilat pe ţărmul asiatic al Bosforului unde află într-un loc pustiu ruinele unui paraclis cu hramul Sfintei Marina (pomenită la 12 iulie). În ciuda chemării patriarhului şi împăratului bizantin de a se întoarce la Constantinopol, sfântul părinte alese să rămână în locul unde se afla paraclisul Sfintei Marina, iar curând adună în jurul său o mică obşte şi astfel întemeie un schit. Iar după săvârşirea ridicării schitului, se dărui iară liniştirii.

După 13 ani de la exilarea sa, cu trupul chinuit de boală, sfântul părinte plecă la cele veşnice la 12 martie 1052.

În urma unei descoperiri dumnezeieşti se aflară sfintele sale moaşte care săvârşesc mulţime mare de minuni până astăzi.

Întrucât pomenirea sa din ziua adormirii sale din 12 martie se săvârşeşte în vremea Marelui Post, a fost mutată la 12 octombrie.

Minune străină s-a văzut, Simeoane, întru tine, părinte, uimind şi veselind pe toţi; căci agonisindu-ţi luminarea dumnezeiască, te-ai arătat mai înţelept decât înţelepţii şi pricepuţii, cel ce ai fost mai întâi simplu, şi acum cânţi lui Dumnezeu cu toată înţelepciunea: Aliluia. (din Acatistul Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog

Dintre multele sale scrieri ce se pot găsi:

+ * + * +

(Sursă: http://4.bp.blogspot.com/_U-9vpJ8PAl0/TBxhsrynNXI/AAAAAAAACng/vtS6r687vb4/s1600/St%2BSymeon%2Bthe%2BNew%2BTheologian.JPG)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4120.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1895/s1895002.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1895/s1895007.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1895/s1895005.jpg)

+ * + * +

Mănăstirea Studion din Constantinopolul de odinioară, astăzi Istanbul, Turcia

(Sursă: http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/manastirea-studion-67774.html)

(Sursă: http://www.flickr.com/photos/sftrajan/4641741047/)

(Sursă: http://www.flickr.com/photos/sftrajan/4641742767/in/photostream/)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e8/Exterior_wall_of_St._John_Stoudios_%28Imrahor%29_Monastery_in_Istanbul.jpg)

Published in: on 11 martie, 2011 at 22:47  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Chipul Sfântului Nou Mucenic Serghie Skorţov, preot, Rusia (12 martie)

Icoană cu moaştele Sfântului Serghie

(Sursă: http://www.fond.ru/userfiles/person/334/full_1229026260.jpg)

 

(Sursă: http://www.fond.ru/userfiles/person/334/full_1229026046.jpg)

 

În tinereţe

(Sursă: http://www.fond.ru/userfiles/person/334/full_1262903952.jpg)

 

Împreună cu familia

(Sursă: http://www.fond.ru/userfiles/person/334/full_1262903976.jpg)

Acesta se învrednici de cununa muceniciei în anul 1938, fiind trecut în rândul sfinţilor în vremurile din urmă.

Published in: on 11 martie, 2011 at 22:46  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,