Sfântul Apostol Timotei, episcopul Efesului, Turcia (22 ianuarie)

Sf Ap Timotei, ep Efesului 1.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Acesta s-a născut în cetatea Listra din ținutul Licaoniei din tată necredincios, vestit pentru credința sa păgânească. Mama și bunica lui erau evreice de neam, însă amândouă sfinte și drepte, precum însuși sfântul apostol Pavel mărturisește despre dânsele:

„Doresc să te văd, aducându-mi aminte de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie, luând pomenire de credinţa cea nefăţarnică, care este întru tine şi care s-a sălăşluit mai înainte în bunica ta Loida şi în maica ta Eunike; deci, încredinţat sunt că şi întru tine va fi aşa” (II Timotei, 1, 4-5).

Pe când sfântul apostol Pavel veni în Licaonia cu ucenicul său, sfântul apostol Barnaba, ucenicul şi apostolul lui Hristos, unde tămădui un şchiop din pântecele maicii sale, numai cu cuvântul, lucru pe care văzându-l popoarele, se minunară foarte.

Fiind văduvă după bărbatul său, mama sfântuli Timotei îl primi pe sfântul apostol Pavel în casa ei dăruindu-i-l pe fiul său pentru a sluji adevăratului Dumnezeu.

Văzându-l blând şi cu minte bună, apoi, văzând mai înainte de a fi darul lui Dumnezeu, sfântul apostol Pavel îl iubi mai mult decât părinţii cei trupeşti, însă, de vreme ce atunci era copil şi neputând să călătorească cu dânsul, îl lăsă acasă, punându-l lângă dascăli iscusiţi, ca să înveţe de la dânşii dumnezeiasca Scriptură.

După câţiva ani, venind iară în Listrași aflându-l pe sfântul Timotei înaintat în vârstă și fapte bune, îl luă cu sine la apostolie şi-l făcu împreună călător, nedezlipit la toate ostenelile şi călătoriile sale şi împreună slujitor întru Domnul, precum mărturiseşte despre dânsul iarăşi apostolul Pavel, zicând: „Iar tu ai urmat învăţăturii mele, vieţii, aşezământului, credinţei, îndelung răbdării, dragostei, îngăduinţei, izgonirilor şi pătimirilor” (II Timotei, 3, 10-11).

Pentru multele mărturii ale sfântului apostol Pavel despre dânsul, sfântul Timotei nu se înălţa, ci vieţuind în smerita cugetare şi pază, prin post şi prin ostenelile cele de-a pururea, atât de mult se trudea, încât chiar învăţătorul lui, văzându-i nevoinţele şi postul, îi era milă de el foarte mult, pentru că, văzându-l trudit, îl îndemna să nu bea apă, ci să primească puţin vin pentru stomacul său şi pentru multele neputinţe, de care, deşi neîncetat trupul îi era cuprins, dar sufletul lui cel bun îi era sănătos şi petrecea liber de toată vătămarea.

Astfel merse sfântul Timotei alături de învățătorul său în Efes, Corint, Macedonia, Italia, Spania, încât este drept a zice despre dânşii: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor. Era sfântul Timotei ascuţit la minte, grabnic la răspunsuri, retor ales în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, dascăl preadulce în împlinirea Sfintelor Scripturi, păstor prea vrednic în ocârmuirea bisericească şi în apărare, dar mai ales a câştigat îndestulat dar, căci din îndoit izvor a scos învăţătura. Astfel, nu numai pe Pavel îl avea învăţător, ci şi de la iubitul ucenic a lui Hristos Ioan învăţa, căci fiind trimis de Domiţian, împăratul Romei (81-96), în exil în insula Patmos, Timotei fu în locul acestui sfânt Ioan, episcop al cetăţii Efesului, unde nu după multă vreme a și pătimit pentru mărturisirea lui Iisus Hristos.

Era odată un praznic vestit în Efes, ce se numea Catagoghion, în care închinătorii de idoli, bărbaţi şi femei, luând asemănări de feţe neobişnuite, purtând în mâini ciomege şi idoli, înconjurau uliţele cetăţii fără de ruşine şi cu glasuri fără de rânduiala, strigând, pe cei ce-i întâlneau că tâlharii se repezeau asupra lor şi ucideau pe mulţi şi făceau alte fărădelegi cu care socoteau că aduc slujbă zeilor.

Văzând acestea sfântul Timotei şi aprinzându-se cu focul râvnei celei dumnezeieşt, intră cu îndrăzneală într-acea privelişte de Dumnezeu hulitoare, propovăduind pe Unul adevăratul Dumnezeu, arătând înşelăciunea şi rătăcirea zeilor lor.

Iară ei,  orbiți de închinarea la idoli, nu cunoscură, nici nu înţeleseră cele grăite de apostol, ci repezindu-se cu un suflet asupra lui cu ciomegele ce aveau în mâini, îl bătură cumplit pe sfânt, târându-l pe pământ şi călcându-l, îl chinuiră până la moarte.

Sf Ap Timotei, ep Efesului 6.1Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Venind mai apoi creștinii  şi văzându-l încă puţin suflând, îl duseră afară din cetate şi după ce muri, îi îngropară cu cinste trupul lui în locul ce se numea Pion, adică „gras”.

Iar după multă vreme, cinstitele sale moaşte, după porunca împăratului Constanţiu (337-361), fiul marelui Constantin, fură duse din Efes la Constantinopol, de sfântul Artemie mucenicul şi fură puse în biserica Sfinţilor Apostoli, alături de ale sfinților apostoli Luca şi Andrei. Dumnezeu binevoind astfel, ca celor ce în viaţa aceasta toate de obşte le-au fost, obiceiurile, învăţătura şi propovăduirea Evangheliei, de obşte la fel şi mormântul după moarte să le fie, de vreme ce şi odihna lor în ceruri este una, întru împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos dinaintea Căruia mijlocesc fără oprire pentru întreaga lume.

+ * + * +

Sf Ap Timotei, ep Efesului 1.2Preacinstite Timotei, simţind mireasma duhovnicescului mir al lui Hristos, Care pentru noi S-a deşertat în Trup, te-ai făcut părtaş al bunei miresme a Lui; şi ai împărtăşit pe cei ce vin la tine cu credinţă, cunoscătorule al Tainelor, sfinte, din dăruirea Lui cea înţelegătoare.

Vărsatu-s-a harul cu îndestulare în buzele tale, preafericite şi a izvorât râurile dogmelor, care adapă Biserica lui Hristos şi aduc roadă înmulţită, propovăduitorule a lui Hristos, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Apostole Timotei. (Din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie)

+ * + * +

Întregul Canon al Sfântului Apostol Timotei poate fi aflat aici:

http://www.doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-catre-sfantul-apostol-timotei (clic aici)

+ * + * +

Frescă zugrăvită în preajma anului 1350 și aflată în Mănăstirea Decani, Kosovo, Serbia

Sf Ap Timotei, ep Efesului 4.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Miniatură săvârșită în anul 1030 și păstrată în Baltimore, Statele Unite ale Americii

Sf Ap Timotei, ep Efesului 5.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Frescă zugrăvită în anul 1546 și aflată în Mănăstirea Stavronikita, Sfântul Munte Athos, Grecia

Sf Ap Timotei, ep Efesului 7(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Ap Timotei, ep Efesului 2.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Frescă săvârșită în anul 1721 și aflată în Mănăstirea Vatoped, Sfântul Munte Athos, Grecia

Sf Ap Timotei, ep Efesului 3.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Published in: on 22 ianuarie, 2015 at 12:16  Comments (1)  
Tags: , , , , , , ,

Sfântul Mucenic Anastasie Persul (22 ianuarie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0157/s0157002.jpg)

Acesta era de neam persan, primind la naştere numele Magundat. Tatăl său era vrăjitor vestit, învăţându-l şi pe fiul său Magundat meşteşugurile cele vrăjitoreşti. La plinirea vârstei, Magundat fu rânduit în oastea cetăţii împărăteşti. Deci în acea vreme, fiind răpit cinstitul lemn al Crucii Domnul şi adus în părţile Persiei, săvârşea multe minuni şi trăgea precum o undiţă la Hristos sufletele robite de întunericul păgânătăţii. Deci şi Magundat auzind de slava şi puterea lemnului Crucii cerceta cu diandinsul dorind să ştie cu înredinţare cum este acest lemn binecuvântat.

Odată, luptându-se oastea sa împotriva taberei binecredinciosului împărat grec Heraclie, iar oastea sa retrăgându-se, Magundat se despărţi de oastea sa vrând ca mai degrabă să slujească la creştini sărac şi neştiut, decât  bogat şi cinstit între cei ce nu ştiu de Dumnezeu.

Astfel, venind la Hierapolis află un persan creştin cu meşteşugul aurar şi rămase să îi slujească acestuia în meşteşugul său. Mergând cu învăţătorul său la biserică şi văzând pereţii zugrăviţi cu chipurile patimilor şi chinurilor sfinţilor mucenici, îl întreba pe învăţător de acelea, iar acesta spunându-i despre nevoinţele şi faptele sfinţilor, inima sa se aprindea de râvna cea dumnezeiască.

Mergând apoi în cetatea Ierusalimului, primi Botezul de la sfântul Ilie, prezbiterul Bisericii Învierii Domnului, primind numele Anastasie. Apoi îndată alese vieţuirea cea monahicească într-una din mănăstirile Ierusalimului, în anul 620. Aici, fiind încredinţat unui înţelept şi îmbunătăţit bătrân care mai apoi fu numit stareţ al mănăstirii, se arătă ascultător și era iubit de toţi.

Sfântul Anastasie era monah smerit, cugetător, blând, iubitor de osteneală, împlinind toată slujba mănăstirească cu nelenevire şi nelăsând nici slujbele bisericii şi nevoinţa din chilie. Citea dumnezeieştile Scripturi, vieţile sfinţilor şi mai ales ale sfinţilor mucenici, ale căror pagini le uda cu lacrimi, arzând cu inima şi fericindu-i pentru sfârşitul lor. Apoi se ruga cu osârdie lui Dumnezeu să se învrednicească şi el să pătimească aceleaşi chinuri pentru El.

Astfel petrecând sfântul Anastasie 7 ani în mănăstire, primi vestire de chemarea sa la cununa mucenicească printr-o vedenie ca aceasta: în sâmbăta dinaintea praznicului prealuminat al Învierii Domnului, odihnindu-se puţin de osteneala cea de peste zi şi adormind i se părea că stă pe un munte înalt şi se apropia de dânsul un bărbat luminat tinând în mâini un pahar de aur împodobit cu pietre de mare preţ, plin cu vin, şi i-l dădu zicându-i:

– Primeşte şi bea.

Şi bând, i se umplu sufletul de negrăită dulceaţă, înţelegând că este semnul apropierii sfârşitului său mucenicesc.

Megând la biserică pentru praznic, îi spunse în taină vedenia duhovnicescului său părinte, însă se temu să îi spună şi dorirea sa arzătoare pentru a primi împotrivire de la acesta. Deci trecând ziua praznicul Învierii Domnului şi făcându-se noapte, sfântul Anastasie părăsi mănăstirea mergând în Cezareea Palestinei, la biserica Maicii Domnului.

Într-una din zile, întâmplându-se să meargă spre biserică, văzu în curtea unui pers cum se săvârşea meşteşugul vrăjitoresc şi umplându-se de râvnă dumnezeiască intră la cei de acolo şi le spuse:

– Pentru ce singuri vă rătăciţi şi trageţi şi sufletele altora în rătăcire, înşelându-le? Am fost şi eu într-o rătăcire ca aceasta a voastră, că aveam acel prea urât meşteşug şi eram iscusit în farmece.

Spunând acestea şi multe, mustrându-i şi povăţuindu-i să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu şi văzându-le învârtoşarea inimii lor, îi lăsă şi se duse în calea lui.

Fiind prins de ostaşii perşi, fu dus la mai marele lor, iar apoi aruncat în temniţă. Trei zile nu gustă nici hrană, nici băutură din mâinile păgânilor. Apoi fiind adus dinaintea boierului Marzavan, iar acesta nerăbdând neclintirea sa, porunci să i se pună lanţuri de gât şi de picioare şi să fie dus cu tăietorii de piatră. Văzându-l astfel, păgânii îl băteau, trăgându-l de barbă şi de haina de pe dânsul, ba încă şi punându-i în spate pietre grele.

Cercetându-l din nou boierul şi văzându-i iară neclintirea mărturisirii sale, porunci să fie legat şi bătut, iar plăcutul lui Dumnezeu Anastasie zise:

  – Lăsaţi-mă slobod, nu se cade să mă legaţi şi să mă ţineţi, căci nu fără de voie rabd pentru Hristos al meu, ci de bunăvoie, şi doresc să pătimesc pentru El atât de mult, cât cineva însetează după apă rece în vreme de arşiţă.

Zicând acestea, se îşi făcu semnul Crucii şi se întinse cu faţa la pământ, iar aceştia începură a-l bate cumplit cu beţe.

Apoi sfântul zise:

– Încetaţi puţin şi dezbrăcaţi de pe mine îmbrăcămintea cea monahicească, ca să nu rabde necinste chipul cel sfânt.

Deci văzându-l stând neclintit sub loviturile sălbatice ale beţelor, boierul Marzavan se minună şi porunci să fie dus în temniţă.

Se duse vestea despre sfântul Atanasie până în mănăstirea sa, iar stareţul şi părintele său auzind că pătimeşte pentru Hristos, se umplură de negrăită bucurie dimpreună cu întreaga obşte şi trimiseră în taină pe doi fraţi cu o scrisoare mângâietoare a lor, iară dânsul împreună cu ceilalţi părinţi se rugau la Dumnezeu ziua şi noaptea pentru dânsul să-i dea tărie, să rabde până la sfârşit pentru numele Lui şi să fie biruitor şi purtător de cunună în ceata cuvioşilor mucenici.

Iar sfântul Anastasie nu înceta a se ruga în fiecare noapte. Şi având pe alt întemniţat legat de dânsul, de teamă să nu îi tulbure somnul, nu se mai ridica în picioare la rugăciune, ci stând culcat săvârşea obişnuitele rugăciuni.

Într-o noapte unul dintre cei întemniţaţi cu dânsul văzu nişte bărbaţi în haine albe luminoase, cu omofoare tinând în mâini cruci şi înconjurându-l pe sfântul mucenic, iar pe un tânăr mai luminos dintre dânşii stând înaintea lui Anastasie cu o cădelniţă de aur, plină de cărbuni de foc, în care punând tămâie, tămâia pe mucenic.

Într-una din zile boierul primi scrisoare de la împărat să îl trimită dinaintea sa pe sfântul Anastasie. Înaintea plecării, fiind praznicul Sfintei Cruci, un bărbat cinstit şi dregător al cetătţii îi ceru boierului să îi îngăduie să îl ducă pe Anastasie la praznic. Deci fiind dus cu tot cu lanţurile cu care era ferecat, creştinii vărsând lacrimi de bucurie îi sărutau lanţurile cu dragoste, fericindu-l pentru pătimirea sa.

Deci fiind dus în Persia, la porunca împăratului fu dus la un judecător dinaintea căruia mărturisi cu statornicie. Aflând aceasta, împăratul se mânie şi din porunca sa, fu bătut cu toiege fără milă, i se sfărâmară fluierele picioarelor între doi butuci grei, iar apoi fu aruncat în temniţă.

Noaptea fiind cercetat de creştini şi văzându-i cinstindu-l, cu smerenie îi depărta de la sine, socotindu-se păcătos şi nevrednic, el având trebuinţă de rugăciunile altora.

A doua zi iar îl bătură cu toiege, iar a treia zi, după ce îl bătură din nou, legară o piatră mare de picior şi îl spânzurară de o mână, tinându-l astfel vreme de 2 ceasuri. Iar după 15 zile, fu osândit la moarte.

În ajunul morţii sale, zise către cei doi legaţi care veniseră cu dânsul din Cezareea:

– Eu, fraţilor, cu mulţi din cei ce sunt aici mă voi sfârşi dimineaţă şi voi trece din viaţa aceasta, iar voi între cei  vii veţi rămâne şi nu după multe zile vă veţi libera, căci acest păgân împărat degrab va fi ucis.

În ziua următoare, fu dus dimpreună cu alţi întemniţaţi afară din cetate, pe malul râului, şi punându-li-se funia de grumaji cu amar îi sugrumară. Astfel primi cu bucurie sfântul Anastasie cununa mucenicească.

Mai apoi, din porunca împăratului, ostaşii sloboziră câinii asupra celor sugrumaţi, iar aceştia mâncară cu nesaţ, însă de trupul plăcutului Domnului nu numai că nu se atinseră, ci mai mult se vedea că-l străjuiau.

Sosind noaptea monahul de la mănăstirea sfântului Anastasie, luă trupul cu cinste şi îl îngropă cu evlavie într-o mănăstire mică a sfântului mucenic Serghie nu departe de locul acela, rămânând în mănăstirea aceea. Mai apoi, murind păgânul împărat, monahul merse la Ierusalim ducând cu sine mantia sfântului Anastasie prin care se săvârşiră minuni încă de la început.

Trimiţând egumenul alai de părinţi în Persia, luară cinstitele moaşte ale sfântului Atanasie şi le aduse în mănăstire unde săvârşiră multe minuni şi tămăduiri.

Sfântul Anastasie primi cununa muceniciei la 22 ianuarie 628 pe pământul Persiei, în care se născuse.

+ * + * +

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Nimic nu te-a despărţit de dragostea lui Hristos: nici sfârtecarea mădularelor, nici ameninţarea chinurilor, nici sabia, nici moartea, nici focul, nici foamea, Anastasie, cel împreună-locuitor cu ceata cea cerească. (din Canonul Sfânului ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Marginile lumii prăznuiesc acum minunile tale, făcătorule de minuni Anastasie; că Hristos, răsplătindu-te, te-a împodobit cu darul minunilor pe tine cel ce ai îndurat chinuri pentru Dânsul, şi după moarte te-a învrednicit de mărirea cea nemuritoare şi de fericire. (dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Vecernie)

Mucenice Anastasie, ridicând strălucite dovezi de biruinţă împotriva înşelăciunii, porţi laudă cu acelaşi nume, preafericite; pretutindenea fiind vestit cu putere ca neînduplecat biruitor. Şi acum ridică din căderea în păcat pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea ta. (dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Vecernie)

+ * + * +

Viaţa sa, scrisă de Sfântul Simeon Metafrastul (clic aici, pomenit la 9 noiembrie), poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/ianuarie/01-22-sf_anastasie_persul.html (clic aici)

+ * + * +

Sfântul Anastasie Persul în straie ostăşeşti

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://vatopaidi.wordpress.com/)

+ * + * +

Raclă în care au odihnit o vreme o parte din moaştele Sfântului Anastasie Persul

(Sursă: http://www.learn.columbia.edu/)

Published in: on 21 ianuarie, 2012 at 17:43  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Cuvios Macarie făcătorul de minuni, stareţul Mănăstirii Jabin, Rusia (22 ianuarie)

(Sursă: http://alchevskpravoslavniy.ru/wp-content/uploads/2010/10/19.jpg)

Acesta s-a născut în anul 1539. Din fragedă pruncie primi tunderea în monahism cu numele Onufrie. În anul 1585 întemeie mănăstirea Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Jabin, lândă râul Oka, nu departe de oraşul Belev. Însă în anul 1615, mănăstirea fu complet distrusă de soldaţii polonezi sub comanda lui Lisovski. După plecarea acestora, monahul Onufrie se întoarse la ruinele acoperite de cenuşă şi refăcut mănăstirea, strângând din nou obşte, în locul bisericii de lemn construind binserică de piatră închinată Intrării Maicii Domnului în Biserică, ridicând clopotniţă deasupra porţii.

Sfântul părinte petrecu întreaga viaţă în aspre nevoinţe, răbdând frigul iernii, fierbinţeala verii, foamea şi setea. Adesea se adâncea în pădure unde petrecea în rugăciune neştiut şi netulburat de nimeni. Odată, pe când mergea pe o cărăuie prin pădure, auzi un geamăt slab, privind în preajmă, văzu un soldat polonez ostenit sprijinindu-se de un copac, ţinând sabia lângă el. Se depărtase de regimentul său şi se rătăcise în pădure. Cu voce stinsă soldatul, care putea face parte chiar dintre cei care distruseră mănăstirea sa, îi ceru sfântului puţină apă să îşi stingă setea. Inima părintelui fu mişcată de dragoste şi milă pentru străinul din faţa sa. Rugându-se Domnului, înfipse băţul său în pământ şi dintr-o dată se ivi un izvoraş de apă din care potoli setea soldatului aflat pe moarte.

După ce puse rânduială bună în mănăstire, sfântul Onufrie se retrase din obşte lăsând în locul său pe unul dintre ucenici, şi luând schima mare cu numele Macarie, se retrase pentru viaţă pustnicească într-un loc singuratic din apropierea unul afluent al râului Jabin, gura acestui râu se afla la o verstă depărtare de râul Oka.

Nevoinţele sfântului părinte rămaseră necunoscute nu numai lumii, ci şi fraţilor. Adormi cu pace în anul 1623, la vârsta de 84 de ani, la ceasul când cocoşii îşi încep cântarea, fiind înmormântat pe partea opusă de porţile mănăstirii în ziua de 22 ianuarie, în care este pomenit sfântul Timotei în cinstea căruia se ridică mai apoi o biserică pe mormântul sfântului Macarie.

Icoana păstrează chipul cuviosului părinte după cum l-au înfăţişat cei care l-au văzut: avea părul alb, barba mică, iar deasupra rasei sale purta schima. Cinstirea sfântului Macarie începu a se face la sfârşitul veacului al XVII-lea sau începutul veacului al XVIII-lea. Se spune că sfintele sale moaşte rămaseră în pământ până în anul 1721 când fură mutate într-o criptă.

În veacul al XVIII-lea mănăstirea se pustii, iar nevoinţele şi minunile săvârşite de sfântul părinte fură uitate, până când sfintele sale moaşte nestricate şi pline de mireasmă fură aflate în timpul ridicării bisericii Sfântul Nicolae din 1816 şi când cei aflaţi acolo slujiră cu evlavie o panihidă.

Refacerea cinstirii după rânduială a sfântului Macarie este atribuită stareţului Iona a cărui zi de naştere era chiar 22 ianuarie şi care îşi începu viaţa monahală la mănăstirea Optina, nu departe de mănăstirea Jabin. În anul 1875, stareţul Iona fu numit stareţ al mănăstirii Jabin. Acesta ceru să se reia pomenirea sfântului Macarie, întărindu-şi cererea cu o petiţie a locuitorilor din Belev, care de-a lungul veacurilor păstră cinstirea sfântului lor. La 22 ianuarie 1888, se reluă pomenirea anuală a cuviosului Macarie din Jabin.

În anul următor se ridică deasupra mormântului său o biserică închinată lui. Egumenul Iona hotărî să se dezgroape sfintele moaşte ale cuviosului Macarie. Însă după cum în viaţa sa pământească sfântul părinte iubise mai presus de toate liniştea şi smerenia, şi acum rămase neschimbat, căci le apăru celor ce se pregăteau sa facă săpăturile, poruncindu-le să se oprească, altfel vor fi mustraţi. Amintirea aceastei apariţii a sfântului a fost păstrată cu multă evlavie de călugării mănăstirii.

Sfântul Macarie din Jabin este pomenit în zilele de 22 ianuarie (fericita sa adormire, în anul 1653) şi 22 septembrie.

Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri. (Tropar, glasul I)  

(Sursă: http://www.temples.ru/show_picture.php?PictureID=10609)

 

(Sursă: http://www.temples.ru/show_picture.php?PictureID=12778)

 

(Sursă: http://www.temples.ru/show_picture.php?PictureID=12777)

 

(Sursă: http://www.temples.ru/show_picture.php?PictureID=12749)

 

(Sursă: http://www.temples.ru/show_picture.php?PictureID=12776)

 

(Sursă: http://www.temples.ru/show_picture.php?PictureID=12951)

Mănăstirea Jabin, Rusia

Moaştele Sfântului Macarie 

(Sursă: http://www.temples.ru/show_picture.php?PictureID=12952)

Published in: on 20 ianuarie, 2011 at 02:42  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Chipul Sfântului Cuvios Atanasie de la Lavra Peşterilor din Kiev, Ucraina (22 ianuarie)

(Sursă: http://www.patriarchia.ru/data/123/091/1235/1IMG_01.jpg)

(Sursă: http://www.patriarchia.ru/data/085/091/1235/1Header.jpg)

Published in: on 20 ianuarie, 2011 at 01:53  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,