Sfântul Ioan cel nebun pentru Hristos din Ustiug, Rusia (29 mai)

Sf Ioan cel Nebun pentru Hristos din Ustiug (1494) 1.1(Sursă: http://pravicon.com/)

În apropiere de străveciul oraș Ustiug sau Ustiuga, în orașul Vnukovo, unor săteni înstăriți binecredincioși Sava și Maria li s-a născut un fiu căruia i-au dat numele Ioan. Încă din copilărie ducea o viață aspră, deosebindu-se de ceilalți tineri. În zilele de miercuri și vineri nu mânca deloc, iar în celelalte zile se mulțumea cu pâine și apă.

Când mama sa îl mustră zicându-i:

– De ce postești la anii tăi?

Tânărul Ioan îi răspunse:

– Ca să mă izbăvesc de păcate fiindcă numai Dumnezeu este fără de păcat. Să nu nutrim trupul păcătos ca să ni-l facem dușman.

Când părinții săi se mutară în orașul Orleț, la 30 de verste de Ustiug, tatăl avea să moară acolo, iar mama se călugări la Mănăstirea Sfintei Treimi din Orleț, luând numele Natalia. Adolescentul Ioan îi fu o vreme aproape, tăcea, nu scotea o vorbă, începu a se face nebun pentru Hristos, încât mama sa îl lăsă în plata Domnului.

Sfântul Ioan se întoarse în orașul natal Ustiug, așezându-se în apropierea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, într-o coșmelie făcută anume pentru dânsul de un creștin cucernic pe nume Andrei Mișnev. Acolo își petrecea nopțile în rugăciune, iar ziua alerga pe ulițele orașului aproape gol, purtând doar niște zdrențe cu care își încingea mijlocul, orpindu-se uneori să se odihnească pe un morman de gunoaie, după exemplul dreptului Iov și al marelui nevoitor Procopie cel nebun pentru Hristos de la Ustiug.

Sfântul Procopie cel nebun pentru Hristos din Ustiug (pomenit la 8 iulie)

Sf Procopie cel nebun pentru Hristos din Ustiug 1.1(Sursă: http://iconsv.ru/)

Nu avea astâmpăr nici ziua, nici noaptea, oamenii îl hărțuiau mereu în fel și chip glumind pe seama lui, înjurându-l sau luându-l la bătaie uneori, fiindcă nu înțelegeau de ce se poartă astfel. El însă îndura toate cu adevărată smerenie.

Fericitul Ioan își ascundea viața de ochii oamenilor temându-se de faima păgubitoare pentru suflet ce i-ar putea veni de la ei. Însă nu arareori nu reușea să scape cu totul de curiozitatea oamenilor.

Preotul Grigorie de la catedrală, om cucernic, dorea să știe ce face noaptea fericitul Ioan în coșmelia lui. Deci urmărindu-și gândul, se așeză într-o încăpere alăturată ca să privească printr-o crăpătură. Fericitul Ioan, știindu-se singur, se ruga cu mâinile ridicate spre cer, după cum îi era obiceiul, ceasuri întregi pentru cei ce fac nedreptăți și nu slujesc adevărul. Isprăvindu-și rugăciunea, începu să pună și să amestece cărbuni din sobă fiindcă era o iarnă aspră, apoi îngrădindu-se cu semnul crucii și rostind cuvintele „Însemnatu-ne-ai pe noi, Doamne, cu lumina Feței Tale!”, se culcă pe cărbunii aprinși. Înspăimântat de gândul că Ioan avea să ardă, preotul dădu buzna în odaie. Fericitul se dădu jos de pe sobă, îi aruncă o privire aspră spunându-i:

– Să nu te-ncumeți să povestești cuiva ce-ai văzut până la moartea mea.

Preotul își dădu cuvântul că-i va respecta întocmai voința.

Soția căpeteniei orașului Ustiug, cneazul Feodor Crasnîi, fusese  lovită de boală grea, ardea ca focul. Trimise o slugă la feicitul Ioan să-i spună să se roage pentru ea. Nu apucă trimisul să se apropie de mormanul de gunoi pe care stătea Ioan că fericitul strigă către el dintr-o dată:

– Trăiască bunul cneaz Feodor cu soția lui.

Întorcându-se sluga acasă, o găsi pe cneaghină vindecată.

Sfântul Ioan se mută în sălașurile cele de Sus la 29 mai 1494 și fu înmormântat lângă catedrală, nu departe de locul în care se nevoise.

La Sinodul de la 1547, se îngădui să se țină pentru dânsul sărbătoare la Ustiug.

Cinstitele sale moaște se odihnesc neașezate la vedere în Biserica Înălțării Sfintei Cruci ridicată pe mormântul sfântului. Slujba sfântului Ioan fu alcătuită sub țarul Ioan Vasilievici Gorznîi de către Teofan de la Ustiug cu rugăciuni anume întocmite pentru țar și pentru Ustiug.

În anul 1612, locuitorii din Ustiug cu rugăciunile făcătorilor de minuni din orașul lor ținură piept atacurilor polonezilor asupra orașului și îi puseră pe fugă.

+ * + * +

Emisiune radio despre Sfântul Ioan cel nebun pentru Hristos din Ustiug, avându-l invitat pe Î.P.S. Serafim Joantă, mitropolit al Germaniei, Europei Centrale și de Nord:

http://www.crestinortodox.ro/cateheze-audio/sfantul-ioan-la-ustiug-nebun-pentru-hristos-141502.html (clic aici)

+ * + * +

Sfinții Procopie și Ioan cei nebuni pentru Hristos din Ustiug

Sf Procopie și Ioan din Ustiug cei nebuni pentru Hristos 1.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Procopie și Ioan din Ustiug cei nebuni pentru Hristos 3.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Procopie și Ioan din Ustiug cei nebuni pentru Hristos 2.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Published in: on 29 Mai, 2015 at 11:04  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

Sfânta Cuvioasă Ipomoni, în lume împărăteasa bizantină Elena, Constantinopol, Turcia (13 martie)

Sf imparateasa Ipomoni, Constantinopol, Bizant 1.1(Sursă: http://www.immspartis.gr/)

Aceasta a fost fiica împăraților slavi Constantin Dragastes și a soției sale, vițe alese ale neamului domnesc sârb al lui Ștefan Nemania, care a dat Bisericii noastre mulți sfinți.

Sfântul Cuvios Simeon izvorâtorul de mir, în lume Ștefan Nemania, mare jupan sârb (clic aici, pomenit la 13 februarie), și urmașii săi trecuți în rândul sfinților

Sf Simeon izvoratorul de mir de la Man Hilandar din Sf Munte marele jupan Stefan Nemania Serbia 1200 12.1(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1893/s1893003.jpg)

Născută în jurul anului 1372, primi la naștere numele Elena Dragastes. Crescând într-un neam domnesc ales prin credința vie păstrată de-a lungul veacurilor, sfânta Ipomoni primi o educație laică deosebită, însă pe lângă iscusința minții și cultura aleasă, avea sădită în inima sa din fragedă pruncie o evlavie adâncă pentru cele ale Bisericii și o credință ce mai târziu i-au călăuzit pașii pe calea mult încercată a vieții sale.

În primăvara anului 1391, la vârsta de 19 ani, sfânta Ipomoni se căsători cu Manuil al II-lea Paleologul care la numai câteva zile mai apoi deveni împărat al Bizanțului.

Manuil al II-lea Paleologul (1350-1425, împărat bizantin în perioada 1391-1425)

Manuel al II-lea Paleologul 1(Sursă: http://www.hellenicaworld.com/)

Noua viață a sfintei se arătă dintru început plină de încercări din pricina frământărilor și dezbinărilor din sânul Imperiului Bizantin. Însă peste toate sfânta Ipomoni trecu prin credința nestrămutată în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Ca împărăteasă iubi poporul, fiind asemenea unei mame pentru oricine se apropia de dânsa căci dăruia tuturor mângâiere sufletească și cuvânt ziditor de suflet. Tot ceea ce săvârșea era însoțit de rugăciune.

Filosoful Georgios Plethon scrie despre dânsa că „a dat dovadă de inteligență și curaj, mai mult decât oricare femeie a vremii sale”.

Ca soție, sfânta împărăteasă se arătă credincioasă soțului său Manuil alături de care petrecu vreme de 35 de ani, lucrând împreună virtuțile prin cuvinte și fapte. Iară Dumnezeu le dărui 8 copii dintre care 2 urcară pe tronul imperial, Ioan al VIII-lea și Constantin al XI-lea, ultimul împărat bizantin, Teodor, Dimitrie și Toma deveniră conducători ai Mistrei, iar Andronic al Tesalonicului. Cele două fete trecură la cele veșnice la o vârstă fragedă.

Sf imparateasa Ipomoni, Constantinopol, Bizant 2(Sursă: http://armenisths.blogspot.ro/)

Pe toți copiii săi sfânta Ipomoni îi crescu în dragostea pentru Dumnezeu și pentru virtute, prin rugăciuni și lacrimi. Astfel, 3 dintre copii deveniră mai târziu monahi, Teodor și Andronic îmbrăcând îngereasca haină în Mănăstirea Pantocrator, iar Dimitrie în Mănăstirea Didymoteicho.

Iar soțul său, împăratul Manuil al II-lea, lăsând tronul fiului său Ioan al VIII-lea, cu 2 săptămâni înaintea mutării sale la cele veșnice, îmbrăcă și el haina monahală la Mănăstirea Pantocrator primind numele Matei.

În anul 1425, îndată după moartea soțului său, sfânta împărăteasă îmbrăcă haina monahală cu numele Ipomoni, ce se tâlcuiește „răbdare”, în Mănăstirea Sfintei Marta în care se nevoi vreme de 25 de ani.

Deși fusese mai înainte împărăteasă, sfânta Ipomoni ajuta la toate treburile în mănăstire împreună cu celelalte maici, făcându-se ascultătoare întru totul Împărătesei Cerurilor.

Sfanta Ipomoni ctitori un așezământ pentru bătrâni. Acesta purta numele „Nădejdea celor deznădăjduiți” se afla în Mănăstirea Sfântul Ioan unde se aflau și cinstitele moaște ale sfântului cuvios Patapie Tebeul față de care sfânta Ipomoni avea o evlavie deosebită.

Sfântul Cuvios Patapie Tebeul, Egipt (pomenit la 8 decembrie)

Sf Cuv Patapie Tebeul, Egipt 1.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Purtarea de grijă a Domnului a rânduit ca sfânta Ipomoni să nu trăiască ultimele momente tragice ale Imperiului Bizantin, chemând-o la El în ziua de 13 martie 1450, cu 3 ani înainte de căderea Constantinopolului sub turcii otomani. Fiul său, Constantin al XI-lea Paleologul, ultimul basileu bizantin, muri în timpul căderii Constantinopolului în ziua de 29 mai 1453.

Sfânta Ipomoni fu înmormântată în Mănăstirea Pantocrator din Constantinopol. După cucerirea Constantinopolului de către turci, în 1453, Angelis Notara, un nepot al sfintei Ipomoni, mută pe Muntele Geraneia, in orașul Loutraki, Corint, Grecia, într-o peșteră, moaștele sfantului Patapie Tebeul. În peșteră fu zugrăvită o icoană a sfântului Patapie alături de care fu înfățișată și sfânta Ipomoni, astfel iconarul vădind cinstea deosebită pe care sfânta i-o purtă sfântului Patapie. Tot în peșteră fu adus și capul sfintei Ipomoni.

În anul 1952, părintele Nectarie Marmarinos înființă pe locul peșterii sfântului Patapie Mănăstirea Sfântul Patapie (Loutraki) unde se păstrează până astăzi cinstitul cap al sfintei Ipomoni.

Pomenirea sfintei Ipomoni este săvârșită în ziua de 13 martie (ziua mutării sale la odihna cea de sus, 1450) și pe 29 mai (ziua căderii Constantinopolului și a mutării la cele veșnice a fiului său, împăratul Constantin al XI-lea Paleologul, 1453).

+ * + * +

Cinstitul cap al Sfintei Ipomoni, împărăteasa Bizanțului

Sf imparateasa Ipomoni, Constantinopol, Bizant 4(Sursă: http://www.rel.gr/)

+ * + * +

Sf imparateasa Ipomoni, Constantinopol, Bizant 5(Sursă: https://antexoume.files.wordpress.com/)

+ * + * +

Mănăstirea Didymoteicho de odinioară unde îmbrăcă haina monahală Dimitrie, fiul sfintei împărătese Ipomoni, Grecia

Man Didymoteicho 1(Sursă: http://meetgreece.eu/)

+ * + * +

Peștera Sfântului Cuvios Patapie Tebeul, Grecia

Pestera Sf Cuv Patapie Tebeul 2(Sursă: http://content-mcdn.ethnos.gr/)

??????????(Sursă: http://www.hotelsegas.com/)

Pestera Sf Cuv Patapie Tebeul 3(Sursă: http://www.liveinternet.ru/)

Published in: on 13 Martie, 2015 at 10:46  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

Icoana Maicii Domnului Chezaşa celor păcătoşi (7 martie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0307/0307017.jpg)

Această icoană a Maicii Domnului o înfăţişează pe aceasta ţinând mâna sa dreaptă în mâinile Fiului ei, degetul ei arătător este ţinut de mâna dreaptă a Mântuitorului, iar degetul cel mic de mâna stângă a Acestuia, chip al faptului ca Pracurata Maică se pune chezaşă pentru toţi păcătoşii care îi cer mijlocirea. Pe icoană stă scris: Eu sunt chizaşa celor păcătoşi dinaintea Fiului meu care mi-a făgăduit că îi va auzi pe ei, iar cei care mă vor bucura auzind glasul lor înalţat Mie vor primi bucurie veşnică prin Mine (traducere aproximativă).

Originea icoanei a fost acoperită de negurile vremilor.

Pentru prima dată, s-a arătat făcătoare de minuni icoana aflată la Mănăstirea Sfântului Nicolae din Orel. Aceasta, fiind deteriorată de trecerea vremii, se afla, lipsită de cinstire, într-o capelă veche şi neîngrijită de la poarta mănăstirii. Însă în anul 1843, mai multor oameni li se descoperiră în vis că această icoană este dăruită cu harul săvârşirii de minuni. Atunci, icoana fu mutată cu cinste în biserică. Mai întâi, se tămădui un băiat care de mulţi ani era paralizat şi pentru care mama sa se rugă fierbinte dinaintea icoanei. Răspândindu-se vestea minunii, mulţi credincioşi veniră să se închine şi să se roage pentru a primi tămăduire de boli trupeşti şi izbăvire de necazuri.

Icoana este cunoscută mai ales pentru minunile săvârşite în vremea unei epidemii de holeră, când mulţi bolnavi au primit tămăduire dinaintea ei.

Sporind cinstirea icoanei, se ridică o biserică mare în care fu aşezată cu multă cinste şi evlavie.

În anul 1848, prin evlavia  locotenentului colonel Dimitrie Bonşeskul din Moscova se zugrăvi o astfel de icoană pe care o aşeză cu cinste în casa sa. Curând, din icoană începu a izvorî mir cu bună mireasmă cu care ungându-se cei bolnavi de vreme îndelungată primeau tămăduire. Pentru multa cinstire a icoanei, locotenentul dărui icoana Bisericii Sfântului Nicolae Kamovniki unde se zidi îndată o capelă în cinstea ei.

Prăznuirea icoanei se săvârşeşte la 7 martie şi 29 mai.

+ * + * +

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih_v_oklade.jpg)

+ * + * +

Icoana Maicii Domnului Chezaşa celor păcătoşi, izvorâtoare de mir, de la Biserica Sf. Nicolae Kamovniki

(Sursă: http://www.patriarchia.ru/db/text/215916.html)

+ * + * +

(Sursă: http://akadem-icon.ucoz.ru/homeicon/Sporuchnicha_Greshnih.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0307/0307001.jpg)

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih7.jpg)

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih10.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icon/0307/0307019.jpg)

(Sursă: http://богородица.рф/wp-content/uploads/2011/01/sporuchnica_greshnih8_v_hamovnikah.jpg)

+ * + * +

Biserica Sfântul Nicolae Kamovniki, aflată în centul Moscovei

Ridicată în anul 1679, aproape de o biserică de lemn cu acelaşi hram ridicată la 1625.

(Sursă: http://hramy-msk.livejournal.com/39106.html)

Published in: on 7 Martie, 2012 at 11:27  Comments (2)  
Tags: , , , ,

Sfântul Cuvios Iov din Anzersk, întemeietorul Schitului Golgota-Raspiaţk, Rusia (6 martie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1003/s1003003.jpg)

Acesta s-a născut în Moscova în anul 1635, primind la botez numele Ioan. Trăgându-se din familie de preoţi, primi o creştere aleasă, în toată evlavia şi buna petrecere creştinească. La vârsta cuvenită, fu hirotonit preot.

În fiecare zi, săvârşea dumnezeieştile slujbe şi deseori rămânea la strană şi cânta cu adâncă umilinţă, mişcând inimile tuturor celor care îl ascultau. Slujirea sa aleasă ca preot atrăgea la Biserică mulţi credincioşi care mai apoi doreau să-l viziteze acasă, iar el, nefiind iubitor de slavă lumească, îi primea fără tragere de inimă şi arareori îi primea pe cei care doreau să îl vadă acasă.

Dorind să îşi sporească nevoinţa, părintele Ioan împlinea, în afară de cele ale preoţiei, pravila călugărească şi canonul de rugăciune, simţind că duce viaţă de monah, chiar dacă se afla în lume. Adeseori, pecetrecea în camera în post şi rugăciune de la începutul nopţii până la revărsatul zorilor. Dimineaţa, chiar înainte de a mergea la biserică, primea pe cei care veneau la dânsul pentru sfat duhovnicesc. Toate sfaturile sale le întemeia pe Sfânta Scriptură şi le întărea cu pilde şi cu vieţile sfinţilor.

Dacă afla că într-o familie au izbucnit certuri şi neînţelegeri, se grăbea într-acolo şi se străduia să readucă pacea şi înţelegerea. Dacă se întâmpla ca, împăciuitor, să jignească pe cineva, el îşi recunoştea greşeala şi îşi cerea îndată iertare.

Uneori, pentru binele aproapelui şi aducerea lui la credinţă, el apărea uneori în mijlocul mulţimii în haine de om obişnuit, care îl ajutau mult să vorbească cu oamenii sărmani, aflând nevoile lor şi ajutându-i după putere.

În casa sa, se afla întotdeauna întinsă masa pentru cei săraci pe care nu îi lipsea nici de hrana duhovnicească, iar înainte de a pleca le dădea fiecăruia ce putea. Dacă cineva ajungea în pragul sărăciei din pricina bolilor sau a altor nevoi, părintele Ioan îi ajuta cu milostenii. Pe timp de secetă, îi ajuta pe locuitorii săraci cu seminţe de semănat sau alte lucruri pentru gospodărie, uneori chiar mâncare gătită pentru familiile lor înfometate.

Vestea faptelor sale bune se răspândi în toată capitala, vizitatori de pretutindeni se îndreptau către casa lui. Asemenea vizitatori obosindu-l, în anumite răstimpuri nu primea pe nimeni, iar pe săraci îi miluia prin slujitorii săi de încredere.

În ciuda faptului că se ferea din toate puterile de slava lumii, vestea despre dânsul ajunse până la ţarul Petru cel Mare (clic aici) care îl chemă mai întâi ca slujitor al bisericii de la curte, iar apoi ca duhovnic al său şi al membrilor întregii curţi imperiale. Părintele Ioan, având parte de bunăvoinţa ţarului, spori purtarea grijă de cei aflaţi în nevoi.

Avea o deosebită grijă de cei întemniţaţi pentru crime şi diferite datorii. Când mergea în vizită la aceştia, se deghiza, trăsura o lăsa la oarecare depărtare, iar el venea pe jos. Intrând la ei, afla despre durerile lor, iar apoi îi povăţuia şi îi mângâia cu nădejdea în Domnul, iar la despărţire le dădea milostenie după puterile sale. Alteori le plătea datoriile pentru care erau închişi sau le ducea mâncare.

Când vestea faptelor sale se răspândi în capitală, părintele începu să îi viziteze pe deţinuţi numai noaptea, iar mai apoi iscându-se clevetiri şi păreri greşite cu privire la faptele bune ale sale, renunţă să mai cerceteze temniţele, continuând să facă bine prin oamenii cinstiţi şi de bună credinţă pe care îi cunoştea.

Astfel, părintele Ioan se închise din nou în casa sa pentru a se dărui cu mai multă osârdie rugăciunii şi cugeării la cele dumnezeieşti. În afara slujbelor, nu se mai ducea nicăieri şi nici nu primea pe nimeni, nici chiar pe apropiaţi. Cu cei ce avea trebuinţă de sfatul lui, comunica în scris.

Astfel, în osteneli şi făptuiri duhovniceşti, părintele Ioan atinse, pe nesimţite, o vârstă înaintată, iar starea sa de sănătate de deterioră, însă, pentru slujirea sa neobosită, Multiubitorul Dumnezeu îl tămădui pe robul Său, iar el începu să primească iară oameni pentru povaţuire, petrecându-şi astfel zile şi nopţi întregi. La despărţirea de unii dintre ei ofta cu tristeţe, parcă ştiind că nu îi va mai revedea.

Curând, bătrânul părinte fu încercat din nou căci fu denunţat dinaintea ţarului Petru că ar fi avut legături cu un tâlhar pe nume Grişca. Dând crezare pârâşilor mincinioşi, ţarul ca bătrânul de 60 de ani să fie trimis la ierarhul Atanasie, arhiespiscopul Kolmogorului, cu un act în vederea tunderii în monahism la Mănăstirea Solovăţ.

(Sursă: http://mordolff.livejournal.com/6526.html)

Blând şi nădăjuitor în pronia lui Dumnezeu, părintele Ioan se prezentă dinaintea egumenului Solovăţului spunând:

– Hristos Dumnezeu Proniatorul m-a adus la sfinţia ta, rânduind mântuirea prin tine. De aceea, îmi vei porunci mie nevrednicului ceea ce voi face.

Iar egumenul, minunat de cel ce se afla dinatea sa, spuse:

– Binecuvântat este Dumnezeu, Care te întăreşte pe tine în fapte bune, iată pentru tine loc de mântuire.

Deci, la 3 aprilie 1701, îmbrăcă haina monahală cu numele Iov, fiind pus să ucenicească bătrânului monah Iona. Acesta mărturisea despre părintele Iov că nimic nu gusta afară de pâine şi apă, pricină pentru care l-au numit  pe dânsul Iov „Postitorul”.

Cuviosul Iov împlinea cu răbdare şi linişte ascultările de la bucătărie, spartul şi căratul lemnelor, la trapeză, precum şi alte munci mai grele.

Pe când îşi săvârşea ascultarea cu smerenie, de multe ori i se arătă ispititorul cu chipul medicului său din lume îndemnându-l să se cruţe pe sine şi să îşi păzească sănătatea, însă bătrânul nevoitor le biruia pe toate prin smerenie şi credinţa neclintită că dacă Dumnezeu rânduieşte, tot El dă şi putere a împlini.

După ce trecu prin multe încercări ale vieţii de mănăstire, egumenul şi obştea recunoscu sporirea duhovnicească a cuviosului Iov şi îi îngăduiră să petreacă în liniştea chiliei sale unde se ruga neîncetat, citea Sfintele Evanghelii Apostolul, Psaltirea, viaţa cuvioşilor Zosima şi Savatie, însă nu neglija şi lucrul de mână.

Vestea despre călugărul bătrân de la Solovăţ se răspândi şi ajunse până la urechile ţarului care voi să îl readucă la curte, însă gârbovit de mulţimea anilor şi a ostenelilor, cuviosul Iov ceru să i se îngăduie să rămână la Solovăţ.

În 1702, primi binecuvântare de la egumen să se mute la schitul din Anzersk.

(Sursă: http://mordolff.livejournal.com/6526.html)

Aici, îşi spori şi mai mult nevoinţa. Socotindu-se printre ceilalţi nevoitori ca un ascultător venit de curând, el slujea tuturor, mai cu seamă se străduia să îi ajute pe cei neputincioşi. Cu toate astea, nu neglija niciodată slujbele Bisericii şi pravila de la chilie.

La puţin timp după sosirea sa, se săvârşi stareţul schitului, iar egumenul Solovăţului, cunoscând viaţa smerită şi nevoinţa cuviosului Iov, îl numi pe acesta stareţ, iar dânsul, după ce se rugă, grăi către obşte:

– Vă rog pe voi, fraţii mei preaiubitori, ca împreună să ne dăm silinţa să moştenim Împărăţia Cerurilor cu post şi rugăciune, să ne îngrijim pentru mântuirea sufletelor noastre; să părăsim tot ce-i rău şi-i calea vrăjmaşului: desfrâul, hoţia, bârfele, vorbele deşarte, certurile, beţiile, îmbuibările şi ura de fraţi, ca să nu întinăm sufletele noastre, ci să mergem pe calea Domnului Care ne călăuzeşte pe noi spre Patria Cerească. Îl vom îndupleca pe Dumnezeu cu plânsete şi lacrimi, cu post şi priveghere, ca să aflăm milă la El. Cum vom fugi de chinurile veşnice, petrecând viaţa noastră în trândăvie? Nouă, fraţilor, care ne numim călugări, ni se cuvine în fiecare zi să plângem şi să ne căim pentru păcatele noastre. Pocăinţa este calea care duce către Împărăţia Cerurilor; aici nu se vor apropia cei vicleni. Drept este că această cale este plină acum de amărăciune, dar după aceea va fi veselă.

Acestea auzind fraţii, puseră cuvintele în inimile lor şi merseră la chilie.

Monahul Macarie care ţinea cronica schitului l-a descris pe cuviosul Iov ca bătrân minunat care „petrecea în trupul său pe pământ ca un înger în trup”, căci:

„Acest fericit Iov era cu frică de Dumnezeu şi era plin de Duhul Sfânt; el, în râvna sa, aprinzându-se în Domnul, se îngrijea să pomenească sufletele celor adormiţi la dumnezeiasca proscomidie, şi cu tragere de inimă se îngrijea să găsească cele împrăştiate şi să adune la un loc toate cele risipite. El a încercat să se încredinţeze din izvoare autentice de provenienţa tuturor lucrurilor şi a tuturor daniilor care s-au făcut în folosul Bisericii Preasfintei Treimi. Depunând multă sârguinţă, el a reuşit să reconstituie numele celor adormiţi cu mult timp în urmă care au plecat la Domnul să se facă jertfă nesângeroasă a lui Hristos, iar cei vii să fie pomeniţi pentru sănătate.”

Curând, obştea se mări ajungând să numere 30 de fraţi.

În toiul nopţii, bătrânul obişnuia să treacă pe la chiliile fraţilor şi să le amintească de privegherea de noapte. Când găsea pe cineva rugându-se, se depărta cu bucurie de la chilia aceluia, dar unde găsea pe cineva vorbind, bătea în uşă şi, depărtându-se cu mâhnire, aştepta până dimineaţa pentru a-l dojeni pe fratele acela între patru ochi. El însuşi îngenunchea toată noaptea şi se ruga în chilie, uneori până în zori, iar când se trăgeau clopotele, era primul la biserică.

Cei care doreau o viaţă mai singuratică, se retrăgeau cu binecuvântarea cuviosului Iov la chiliile din pustie.

De asemenea, nu părăsi până la sfârşitul vieţii sale îngrijirea aproapelui, căci pe cei bolnavi el îi îngrijea, ungându-le părţile bolnave cu ulei sfinţit, care uneori se tămăduiau.

În anul 1710, primi tunderea în schimă cu numele Iisus, în cinstea lui Iisus Navi, conducătorul evreilor.

Ieroschimonahul Iisus adeseori se retrăgea pentru linişte în locuri pustii, iar uneori mergea la pustnici pentru convorbiri duhovniceşti. Mai apoi, într-un loc liniştit, aflat la 6 verste de schitul Anzersk, i se arătă Preacurata Maică a Domnului spunându-i:

– Acest munte de acum înainte se va numi Golgota; şi pe el se va zidi o mare biserică de piatră a Răstignirii Fiului Meu şi se va întemeia un schit de către tine şi doi ucenici ai tăi: schimonahul Matei şi monahul Macarie. Schitul se va numi Răstignirea; se vor aduna la tine mulţime de monahi şi se va preamări numele lui Dumnezeu. Eu Însămi voi cerceta muntele şi voi petrece cu voi în veci.

Cuviosul bătrân ridică un mic paraclis, iar mai apoi întemeie schit, unde se mută definitiv dimpreună cu ucenicii săi în anul 1715.

(Sursă: http://mordolff.livejournal.com/6526.html)

Din cele preaminunate ale vieţuirii fraţilor şi ale pustnicilor din împrejurimi şi din minunile săvârşite de cuviosul părinte nu vom pune, căci vom lungi peste măsură cuvântul. Numai adăugăm că regulamentul bătrânului părinte pentru fraţi era acesta:

„Dacă cineva se hotărăşte să locuiască cu mine, acum, dar şi după mine, nu trebuie să consume: unt, lapte şi peşte, şi în special să nu bea vin. Masa comună trebuie să fie alcătuită din legume, iar ulei să se folosească foarte puţin. La chilie să nu se păstreze lucruri personale; femei să nu fie primite şi nici copii să se ţină în ascultare. Afară de pravila bisericească, fiecare să citească la chilie căte 5 catisme din Psaltire, de 500 de ori să zică rugăciunea lui Iisus şi să facă 300 de metanii.”

Anii scurgându-se, mult truditul bătrân, încercat în viaţa sa de multe nestatornicii, se apropie de sfârşitul său pământesc. Adeseori, când se trezea, cânta cu umilinţă:

– Suflete al meu! Suflete al meu! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi.

Uneori mergea până la mormântul său săpat din vreme şi vărsa multe lacrimi oftând adânc.

După 3 zile de boală grea, se ridică în chip minunat din pat, rândui stareţ pe ucenicul său Macarie şi sluji pentru ultima dată Sfânta Liturghie, iar mai apoi, căzând iarăşi în boala sa, cuprins de o bucurie neobişnuită, le spuse ucenicilor săi îndureraţi:

– Mângâiaţi-vă, iubiţii mei fii, căci eu mă despart de voi doar cu trupul, iar cu duhul voi rămâne totdeauna cu voi.

Şi înălţându-şi privirea la cer, se rugă:

– Doamne, Dumnezeul meu! Îţi mulţumesc Ţie că ai privit la smerenia mea şi m-ai învrednicit să mă săvârşesc în dreapta credinţă cea întru Tine, în mărturisirea şi plinirea poruncilor Tale! Primeşte, Prea Bunul meu Stăpân, în pace sufletul meu şi pe robii Tăi pe care i-ai adunat într-o singură turmă prin mine, păcătosul, ocroteşte-i!

Zicând acestea, se mută la cele veşnice, la 6 martie 1720.

În anul 2000, aflându-se cinstitele sale moaşte, fu proslăvit cu sfinţii de Biserica Ortodoxă Rusă. Sporind sfinţenia acelor locuri, sfinţite mai înainte de mulţi pustnici, cu sfinţenia cinstitelor sale moaşte, revarsă bogate râuri de minuni tuturor.

Pomenirea sa se săvârşeşte la 6 martie (ziua fericitei sale adormiri, 1720) şi la 29 mai (ziua aflării cinstitelor sale moaşte, 2000)

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

+ * + * +

(Sursă: http://iconsv.ru/)

(Sursă: http://www.mospat.ru/calendar/photos/IovAnzerskiy.jpg)

+ * + * +

Schitul Anzersk

Întemeiat în anul 1619 de sfântul cuvios Eleazar de Anzersk (clic aici, pomenit la 13 ianuarie), în anul 1925 fu preschimbat de regimul ateu în penitenciar, iar mai apoi în ateliere meşteşugăreşti. În zilele noastre, s-a purces la restaurarea lui.

(Sursă: http://mordolff.livejournal.com/6526.html)

+ * + * +

Schitul Golgota-Raspiaţk

(Sursă: http://mordolff.livejournal.com/6526.html)

 + * + * +

(Sursă: http://serafim.com.ru/Anzer_/59..JPG)

Published in: on 6 Martie, 2012 at 20:30  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,