Sfântul Mucenic Ioasaf, starețul Mănăstirii Snetogorsk, Pskov, Rusia (4 martie)

Sf Mc Ioasaf, staretul Man Snetogorsk, Pskov, Rusia (1299) 2.1(Sursă: http://pravicon.com/)

În veacul al XIII-lea, în vremea invaziei germanilor, 2 dintre cele mai vechi mănăstiri ale Pskovului avură de suferit dimpreună cu stareții lor care primiră cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei: sfântul Vasile, starețul Mănăstirii Schimbarea la Față, (pomenit tot în această zi) și sfântul Ioasaf, starețul Mănăstirii Nașterii Maicii Domnului Snetogorsk.

Mănăstirea Snetogorsk, aflat pe muntele Snatna ale cărui margini sunt înconjurate de apele râului Pskova, a fost o vatră duhovnicească de seamă a Pskovului prin ostenelile sfinților Ioasaf, Eufrosin și Sava.

Sfântul Cuvios Eufrosin din Pskov (pomenit la 15 mai)

Sf Cuv Eufrosin din Pskov (1481) 1(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Cuvios Sava din Kripețk, Pskov (28 august)

Sf Cuv Sava din Kripetk, Pskov (1495) 1.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Ioasaf așeză aleasă rânduială obștii sale spre buna sporire deopotrivă a celor dinafară cât și a vieții duhovnicești prin rugăciune, înfrânare și muncă. La aproape 90 de ani de la mutarea sa la odihna cea de Sus, arhiepiscopul Dionisie de Suzdal reașeză rânduiala sfântului Ioasaf în Mănăstirea Snetogorsk.

Întrucât așezământul monahal se afla în afara zidurilor cetății, fiind fără prea mare apărare, în ziua de 4 martie 1299, se năpustiră germanii asupra Pskovului incendiind mănăstirea Snetogorsk. În vreme ce flăcările cuprindeau mănăstirea, sfântul Ioasaf dimpreună cu alți părinți, arși de vii, se mutară în cămările cele de Sus ale Domnului.

În vremea aceea, fu multă suferință în ținutul Pskovului, însă pentru rugăciunile sfinților mucenici Dumnezeu ocroti pe bărbații din ținut care se adunară sub ocârmuirea cneazului Pskovului Dovmont Timotei.

Sfântul Dovmont Timotei, cneaz de Pskov (pomenit la 20 mai)

Sf Dovmont Timotei, cneaz de Pskov 2(Sursă: http://www.orthodox-books.ru/)

Sfântul cneaz dimpreună cu oastea sa înfruntă armata germanilor în apropiere de biserica sfinților apostoli Petru și Pavel înfrângându-i. Mai apoi acesta ridică o biserică de piatră în mănăstirea Snetogorsk în locul celei arse, astfel punând început revigorării vieții monahale în acest așezământ.

Curând după mutarea sa la cele veșnice, sfântul Ioasaf fu proslăvit cu sfinții, ocrotind pururea de atunci pe toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

Sf Mc Ioasaf, staretul Man Snetogorsk, Pskov, Rusia (1299) 3(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Mc Ioasaf, staretul Man Snetogorsk, Pskov, Rusia (1299) 1.1(Sursă: http://pravicon.com/)

+ * + * +

Mănăstirea Snetogorsk, Pskov, Rusia

Pradă multor vitregii și invazii de-a lungul veacurilor, mănăstirea Snetogorsk a fost de fiecare dată renovată și revigorată. Ultimul val al pustirii a fost în vremea stăpânirii sovietice când mănăstirea a devenit casă de vacanță, însă în anul 1993 mănăstirea a redevenit așezământ monahal.

Man Snetogorsk, Pskov, Rusia 2

Man Snetogorsk, Pskov, Rusia 4

Man Snetogorsk, Pskov, Rusia 20

Man Snetogorsk, Pskov, Rusia 23

Man Snetogorsk, Pskov, Rusia 5

Man Snetogorsk, Pskov, Rusia 12

Man Snetogorsk, Pskov, Rusia 14

Man Snetogorsk, Pskov, Rusia 15

Man Snetogorsk, Pskov, Rusia 17

Man Snetogorsk, Pskov, Rusia 18

Man Snetogorsk, Pskov, Rusia 16(Sursă imagini: http://www.pskovkid.ru/)

Published in: on 4 martie, 2015 at 11:06  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Sfinții Mucenici Pavel şi Iuliana, sora lui, din Ptolemaida, Israel (4 martie)

Sf Mc Pavel şi Iuliana, sora lui, din Ptolemaida, Grecia 1.1

Frescă din anul 1547 afltă în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/9/9136.jpg)

Sfinții Pavel și Iuliana erau frați de sânge în cetatea Ptolemaida sau Ptolemais, aflată în nordul Israelului de astăzi.

Aceștia fură munciți cu cruzime de către împăratul Aurelius, fiind strujiți, apoi aruncați într-o căldare cu smoală clocotită, așezați pe paturi de fier încinse. Văzând că nimic nu pătimesc, împăratul porunci să-i arunce în temniţă, punându-le lemne grele pe grumazul lor și obezi la picioare. Apoi cu lanţuri legându-le mâinile, încă şi piroane ascuțite făcute în chipul scaiului celui ascuțit cu ghimpi, care crește pe câmp, porunci să le aştearnă pe sub ei în temniță, și să-i pună pe acelea ca să nu aibă cât de mică ușurare în dureri, ci mai mult să se muncească pe piroanele care împungeau coastele lor. Porunci să-i păzească cu dinadinsul, ca să nu vină vreun creștin la dânșii să le dea mâncare sau băutură. Însă la miezul nopții veni un înger al Domnului acer atingându-se de legăturile lor pe dată se sfărâmară  iar rănile lor se tămăduiră. Și pe dată se făcură văzute două paturi așternute și o masă încărcată cu toate bunătățile. Îngerul zise către dânșii:

– Odihniți-vă pe paturi și primiți hrana pe care v-a trimis-o vouă Iisus Hristos.

Iar sfinții mucenici Pavel şi Iuliana, şezând pe paturi și luând pâine în mîâni, își ridicară ochii în sus și mulțumiră lui Dumnezeu; apoi mâncară și băură cele primite de la Dumnezeu și se întăriră. Cei ce se aflau întemnițați cu sfinții mucenici mult de minunară de cele văzute și se făcură și ei părtași la masa îmbelșugată.

În ziua următoare, fiind iară înfățișați dinaintea împăratului și arătându-se neclintiți, fură legați goi pe lemne și strujiți cu unghii de fier. Iară sfinții se rugau:

– Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Dumnezeului Celui viu, Cela ce ești lumină nestricată creștinilor, arată-ne fața Ta și ajută-ne; nu ne lăsa pentru numele Tău cel sfânt!

 Mîntuitorul le ușură chiar acolo durerile lor, fiind înaintea lor nevăzut, și sfinții nu simțeau muncile.

Atunci unul din chinuitori pe nume Stratonic, nemaiputând răbda priveliștea îi strigă împăratului:

– Aureliane, pentru ce ai ridicat o muncire nedreaptă ca aceasta asupra creştinilor? Ce rău ţi-au făcut oamenii care slujesc adevăratului Dumnezeu, ca să pătimească chinuri cumplite ca acestea? Au doar pentru aceea că cinstesc pe Hristos, Stăpânul tuturor?

Apoi ridicându-şi ochii la cer, Stratonic văzu feţele sfinţilor mucenici celor spânzuraţi la mucenicie, ca nişte feţe de îngeri ai lui Dumnezeu. Apoi îndată făcându-și emnul Crucii, se repezi spre necuratul altar idolesc ce era făcut acolo, pe care îl răsturnă şi-l călcă în picioare strigând:

– Iată şi eu sunt creștin! Fă cu mine ce voieşti, tiranule!

Iar Aurelian, mâniindu-se, porunci să i se taie capul.

Toată ziua aceea sfinții Pavel și Iuliana fură munciți și nu slăbiră în chinuri. Apoi, către seară, porunci să fie aruncați în temniță de unde în aceeași seară scoțându-i porunci să-i închidă în baie și, chemând descântători și fermecători și pe cei ce știu a fermeca vietățile, le porunciră să le aducă pe toate câte le-ar avea mai cumplite: vipere, aspide și șerpi cu coarne și să le închidă pe acelea în baie, împreună cu mucenicii. Și petrecură sfinții închiși împreună cu jivinele în baie 3 zile și 3 nopți, iar în a 4-a noapte trimise Aurelian ca să se înștiințeze, dacă Pavel și Iuliana sunt mâncaţi de jivine. Când se apropiară de ușă, auziră pe sfinți cântând psalmi și preamărind pe Dumnezeu. Apoi suindu-se pe zidul băii și, printr-o ferestruică pe deasupra uitându-se, văzură înăuntru lumină strălucind și pe sfântul Pavel împreună șezând cu sora sa, sfânta Iuliana, iar pe îngerul lui Dumnezeu stând lângă dânșii și nelăsând jivinele să se apropie de sfinți. 

Întrebându-i împăratul cu ce putere săvârșirseră cele ce le văzuse și primind răspunsul sfântului Pavel care mărturisi credința cea dreaptă, acesta porunci să fie bătut peste obraz cu vergi de plumb.

Apoi porunci să aprindă foc și să aducă 14 beţe de fier și în foc să le pună. Apoi să-i lege dinainte mîinile şi picioarele şi un par de fier să pună printre mîini şi printre picioare şi să-l înfigă în pămînt; şi cu beţele cele înfocate să-l bată câte doi ostaşi, schimbându-se. Ostaşii care se schimbau îşi schimbau şi toiegele, luând pe cele arse din foc. Iar pe sfânta Iuliana porunci s-o ducă la desfrânare şi s-o batjocorească. Însă îngerul Domnului i se arătă sfintei Iuliana zicându-i:

– Nu te teme, Iuliana, că Domnul tău Iisus Hristos, Căruia îi slujeşti, m-a trimis să te apăr, ca să se preamărească numele cel Sfânt al Lui, în toţi cei ce se tem de Dânsul.

Şi lovea îngerul cu orbire pe acei desfrânaţi care voiau să îndrăznească spre sfânta, scuturându-i ca pe nişte praf de la picioarele miresei lui Hristos, încât nu se puteau apropia de dânsa, iar ei pipăind pereţii nu ştiau unde merg.

Văzînd poporul acel lucru strigă:

– Mare este Dumnezeul lui Pavel şi al Iulianei, Care pretutindeni mântuieşte şi acoperă pe cei ce se tem de El.

Cei orbinți, cerânduși iertare sfintei, aceasta luă apă și ridicând ochii spre cer chemă milostivirea Domnului și stropidu-i aceia toţi pe dată văzură şi mulţumind lui Dumnezeu alergară la biserică, pentru a-și mărturisi greșelile și a primi Sfântul Botez.

Împăratul văzându-și ostenelile zădărnicite, orbit de mânie porunci să fie săpată o groapă în care sa fie aprinse lemne și să se arunce sfinții în flăcările acestora. Și iară se pogorî îngerul Domnului care izgoni puterea focului din groapă, aruncând cărbunii afară, iar pe mucenici îi păzi întregi şi nevătămaţi

Poruncind împăratul să astupe cu pietre pe sfinţii care erau în groapă, îndată se făcut tunet înfricoşat şi fulgere, arătându-se un nor de foc vărsându-se pe pământ şi se auzi glas din cer, zicând:

– Aureliane, te vei duce în focul gheenei, care ţi s-a gătit ţie şi tatălui tău, diavolul.

Atunci se înfricoşă Aurelian cu tot poporul și porunci să scoată pe sfinţi din groapă şi să-i închidă în temniţă. Iar ei slăveau pe Dumnezeu de toate minunile pe care le făcuse pentru dânşii.

În cea de-a șaptea zi fiind iară chemați și întrebați de se închină idolilor și fiind aflați neclintiți, fură scoși din cetate și li se tăiară capetele, primind astfel cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei. Iar trupurile lor fiind păzite de ostași pentru a nu fi luat de creștini ci a fi mâncate de aminale, aceștia văzură cu uimire cum veniră lupi să le străjuiască, iar păsări zburau deasupra fără a le atinge ca și cum le-ar fi păzit. Și astfel stătură 7 zile și 7 nopți.

Văzând aceasta, din porunca împăratului, ostașii le lăsară trupurile nepăzite, iar creștinii luară mult chinuitele trupuri ale sfinţilor mucenici Pavel şi Iuliana şi le îngropară la ei cu cinste de unde multe minuni izvorâră până astăzi.

Pentru minunile săvârșite vremea pătimirii sfinților mucenici, mulți dintre păgâni veniră la credința cea adevărată. Încă mulți dintre ei se săvârșiră prin tăierea capului, primind cununile muceniciei în anul 273.

+ * + * +

Frescă din jurul anul 1350 afltă în Mănăstirea Gracanica din Kosovo, Serbia

Sf Mc Pavel şi Iuliana, sora lui, din Ptolemaida, Israel 2.1

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/9/9138.jpg)

+ * + * +

Sfântul Mucenic Pavel din Ptolemaida

Sf Mc Pavel din Ptolemaida, Israel 1.1

(Sursă: http://www.ikonu.ru/images/big/cat815.jpg)

+ * + * +

Sfânta Muceniță Iuliana din Ptolemaida

Sf Mc Iuliana din Ptolemaida, Israel 1.2

(Sursă: http://www.icon-art.ru/)

Sf Mc Iuliana din Ptolemaida, Israel 2.1

(Sursă: http://4spisok.ru/)

Sf Mc Iuliana din Ptolemaida, Israel 3.1

(Sursă: http://4spisok.ru/)

Published in: on 4 martie, 2014 at 12:19  Comments (1)  
Tags: , , , , , , , , , , , ,

Sfântul Cuvios Iacob Pustnicul, Liban (4 martie)

(Sursă: http://www.pravpost.org.ua/media/iakov_postnik.jpg)

Acesta petrecu în pustniceasca nevoinţă vreme de 15 ani într-o peşteră în apropiere de cetatea Porfirion din Fenicia. Atât de mult sporise în vieţuirea sihăstrească şi în faptele cele bune şi era atât de iubit de Dumnezeu, încât primi de la Dânsul putere asupra diavolilor. Astfel, multe tămăduiri dăruia oamenilor, încât mulţi credincioşi şi necredincioşi alergau la dânsul, pe care cu duhovnicească vedere cunoscându-i pe fiecare, îi întorcea la calea cea mântuitoare.

Însă vrăjmaşul neamului omenesc a adus asupra lui mari ispite.

Odată, nişte oameni batjocoritori trimiseră la dânsul o femeie desfrânată. Ea se înfăţişă dinaintea sfântului Iacob cu lacrimi mincinoase, dar în tot acest timp ispitindu-l spre păcat. Văzând că este gata să cadă în păcat, Iacob îşi vârî mâna dreaptă în foc şi o ţinu acolo până ce arse.  Văzând aceasta, femeia se umplu de frică şi de îngrozire, şi cuprinsă de pocăinţă îşi îndreptă viaţa ei.

Altădată, fu adusă la dânsul o fecioară de către părinţii ei, care suferea de tulburarea minţii, iar sfântul părinte o tămădui. Însă se ridică asupra lui cumplit război de necurate gânduri şi poftă trupească, încât el cel ce nu se biruise de înşelarea desfânatei, făcător de minuni şi biruitor al diavolului, ajuns la adânci bătrâneţi, uită de pustniceştile sale osteneli de mulţi ani şi biruindu-se de diavol, o sili pe fecioară, răpindu-i fecioria ei. Iar precum cineva care alunecând din deal, se prăvăleşte la vale şi, din piatră în piatră alunecând, se sfărâmă, astfel bătrânul nevoitor căzu din păcat mare într-unul şi mai cumplit, căci temându-se ca nu cumva aceasta să spună fapta lui şi să îl facă de ruşine şi ocară, o omorî pe aceasta şi pentru a şterge urma faptei sale nu o îngropă în pământ după rânduială, ci o aruncă în repejunea pârâului.

Un astfel de rod are mândria, căci cuviosul părinte, de nu s-ar fi socotit sfânt şi mare, n-ar fi căzut aşa de cumplit şi nu i-ar fi batjocorit bătrâneţile lui vrăjmaşul.

Însă Multiubitorul de oameni Dumnezeu, nu trecu cu vederea pe acest bătrân nevoitor şi nici nu îl lăsă până în sfârşit batjocura diavolilor, ci, cu negrăitele Sale judecăţi, îi pregăti ridicarea şi îndreptarea.

Intrând iară în chilia sa, îşi veni în fire şi, văzându-şi grozăvia faptelor sale, începu a suspina din adâncuri şi a se tângui nemângâiat.

Deci ieşind din locul unde petrecea, bătrânul părinte află o mănăstire în care aflând pe egumen şi pe fraţi căzu dinaintea lor zicând:

– Amar mie ticălosul, cum voi putea să-mi ridic ochii la cer, cum voi mai îndrăzni să chem numele lui Hristos, pe Care L-am supărat şi cum voi mai îndrăzni a mă atinge de bunătăţile Lui, fiind desfrânat şi ucigaş!

Şi mărturisi tuturor toate cele ce făcuse. Aceştia tulburându-se şi fiindu-le milă de dânsul, îl rugară să rămână la ei si să facă un canon de pocăinţă. Însă el merse mai departe şi află în cele din urmă un mormânt vechi, făcut în chip de peşteră, în care  întrând îşi plecă genunchii la pământ şi începu a se ruga din adâncul sufletului:

– Cum voi privi la Tine, Dumnezeul meu? Ce începătură voi pune mărturisirii mele? Cu ce îndrăzneală voi mişca spre rugăciune necurata mea limbă şi gură şi de care păcat mai întâi voi începe a cere iertare? Pentru desfrânare sau pntru ucidere? Dă-mi iertare greşelilor mele cumplite, Preabunule Stăpân! Fii milostiv mie, nevrednicul, Preamilostive Dumnezeule şi nu mă pierde cu lucrurile mele cele urâte, căci nu sunt mici fărădelegile mele. Am făcut desfrânare şi ucidere, am vărsat sânge nevinovat, încă şi trupul l-am dat apelor, fiarelor şi păsărilor spre mâncare. Şi acum, Doamne, Ţie, Atotştiutorule, pe acestea le mărturisesc cerând iertare. Nu mă trece cu vederea, Stăpâne, ci, după negrăita Ta iubire de oameni, miluieşte-mă pe mine necuratul, arată-mi bunătatea Ta cea preamare şi curăţeşte toate fărădelegile mele, ca să nu mă întunece vrăjmaşul, pe mine cel afundat în adâncul păcatului şi balaurul cel mai de jos să nu mă înghită.

Astfel petrecu sfântul Iacob vreme de 10 ani, iar de se întâmpla să treacă cineva pe acolo, el către nimeni nu vorbea şi celor ce-l întrebau nu răspundea, ci numai către Dumnezeu deschidea gura sa în rugăciune.

Iar hrana lui erau nişte verdeţuri care creşteau pe acolo, în locurile cele pustii, din care gusta numai cât să nu moară de foame.

Iar Multmilostivul Dumnezeu, văzându-i pocăinţa aceea atât de mare şi îndelungată,  îi iertă păcatele şi, mai mult, îi dărui iarăşi darul facerii de minuni.

Astfel, odată, fiind secetă mare de care mult pătimeau locuitorii şi animalele acelor ţinuturi, pentru rugăciunile sfântului Iacob se coborî ploaia, iar sfântul părinte cunoscu prin aceasta că Dumnezeu l-a iertat. În acelaşi an, îşi dădu sufletul în mâinile Domnului, fiind îngropat trupul său în mormântul pe care atâţia ani îl spălase cu mulţimea lacrimilor sale de pocăinţă, iar acum i se făcea haină luminată spre înfăţişarea dinaintea Iubitorului de oameni Dumnezeu.

El a vieţuit în veacul al VI-lea şi a trăit de la naştrea sa 75 de ani.

Îndată vestea mutării sale la Domnul se răspândi în toată latura aceea şi se adună mulţime de popor la îngroparea lui cu lumânări şi tămâie, iar episcopul dimpreună cu clerul lui cântă cele cuviincioase ungând cu mir sfântul lui trup, iar apoi îl îngropară în mormântul în care petrecuse atâţia ani. După puţină vreme, episcopul ridică o biserică în numele acestui sfântul Iacob, aproape de mormântul lui.

Apoi, la vremea rânduită, luă cinstitele sale moaşte şi le aşeză cu cinste în biserică, prăznuindu-i cinstita lui pomenirea în toţii anii.

Sfântul părinte Iacob Pustnicul s-a arătat făcător de minuni şi după fericita sa mutare la cele de Sus, pururea înconjurând cu părintească iubire pe cei ce îl pomenesc cu credinţă.

+ * + * +

Viaţa Sfântului Iacob poate fi aflată în

+ * + * +

(Sursă: http://rusfront.ru/uploads/posts/1327526199_ib1781.jpg)

(Sursă: http://iconsv.ru/)

Published in: on 3 martie, 2012 at 20:02  Comments (2)  
Tags: , , , , , ,