Sfântul Mucenic Vlasie Bouarul din Cezareea Capadociei, Turcia (3 februarie)

Sf Mc Vlasie Bouarul din Cezareea Capadociei, Turcia (sec III) 1.1Frescă zugrăvită în veacul al XIV-lea și aflată în Mănăstire Gracanica, Kosovo, Serbia

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Acesta a trăit în veacul al III-lea și era din Cezareea Capadociei, fiu de părinţi foarte bogaţi de pe urma mulţimii vitelor ce le aveau. Ei dădeau însă cu îmbelşugare milostenie la săraci.

Când elinii porniră prigoană asupra creştinilor, căutară pe acest fericit Vlasie şi nu-l aflară, cu toate că îl căutară şi prin pustietăţi şi prin văi.

Iar viteazul mucenic al lui Hristos aflând despre aceasta, singur se dădu pe sine în mâinile prigonitorilor săi, cu atâta bucurie, ca şi când ar fi fost chemat la masa împărătească.

Deci, mergând la judecată şi întrebat fiind de ighemon, îşi arătă şi numele şi credinţa, şi ocupaţia sa; pentru aceasta îndată fu apucat de cele patru mădulare ale trupului, apoi fu întins şi bătut cu vine crude. Însă Dumnezeu îi uşură durerile şi îi vindecă rănile. Această minune văzând-o ighemonul, o socotit drept farmece. Pentru aceasta îl aruncă într-un cazan cu apă care fierbea în clocot, poruncind ca să fie ţinut într-însul 5 zile. Iară îngerii lui Dumnezeu pogorându-se îndemnau pe mucenic să nu se teamă şi împrăştiară focul şi vătămarea lui. După 5 zile venind ostaşii ca să scoată pe sfânt din cazan şi văzându-l viu şi cântând împreună cu îngerii, îndată mărturisiră şi aceştia credinţa creştină. Aflând aceasta ighemonul, trimise alţi ostaşi pentru a-l scoate din cazan, dar şi aceia mergând, mărturisiră de asemenea credinţa creştină.

Văzând toate acestea, însuşi ighemonul merse la sfântul Vlasie şi văzându-l în cazan şi socotind că apa este rece, porunci să-i scoată apă de acolo ca să-şi spele faţa; iar aceasta făcând, îndată orbi, şi îşi dădu şi sufletul.

Iar mucenicul lui Hristos, cu apa aceea pe toţi ostaşii ce crezuseră îi boteză în numele Sfintei Treimi. Apoi mergând la staulul vitelor sale, povăţui pe maica sa şi pe rudele sale să facă cele ce se cuveneau spre mântuirea lor. Şi apoi îşi dădu sufletul în mâinile lui Domnului.

Iar cei ce se întâmplară de faţă la fericitul său sfârşit, îngropară sfântul său trup în acelaşi loc, iar toiagul său odrăsli lângă jertfelnicul de acolo şi făcându-se copac mare umbrea acest jertfelnic.

+ * + * +

Sf Mc Vlasie Bouarul din Cezareea Capadociei, Turcia (sec III) 1.1(Sursă: http://static12.insales.ru/)

Published in: on 3 februarie, 2015 at 01:29  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Sfintele Mucenițe Capitolina și Erotiida din Capadocia, Turcia (27 octombrie)

3. Sf Mc Capitolina si Erotiida din Capadocia (304) 1.1Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol și păstrată în Biblioteca Vaticanului, Roma, Italia

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Acestea au trăit în vremea împăratului Dioclețian și a lui Zilichinhie, guvernatorul Capadociei.

Sfânta Capitolina de neam mare fiind și bogată, împărțindu-și toată averea săracilor și liberându-și robii săi cu îndestulare, luă îndrăznire și merse înaintea guvernatorului mărturisind că este creștină. Fiind aruncată în temniță, a doua zi i se tăie capul.

Iar sfânta Erotiida, care era roaba sfintei Capitolina, de vreme ce și cu pietre zvârli în eparh de-l lovi, fu bătută cu toiege și cu harul lui Hristos făcându-se sănătoasă, i se tăie și ei capul.

Sfintele Capitolina și Erotiida primiră cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei în anul 304 d.Hr., fiind până astăzi izvoare necurmate de mângâiere și tămăduire celor ce le săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

Sfânta Muceniță Capitolina din Capadocia

3. Sf Mc Capitolina din Capadocia (304) 1.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfânta Muceniță Capitolina din Capadocia. Miniatură săvârșită la sfârșitul veacului al XV-lea în Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos, Grecia, și păstrată în Biblioteca Națională a Rusiei din Sankt Petersburg

3. Sf Mc Capitolina din Capadocia (304) 4.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfânta Muceniță Capitolina și Sfântul Cuvios Alexandru

3. Sf Mc Capitolina din Capadocia (304) 2.1 sf Sf Cuv Alexandru(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina și Sfânta Muceniță Capitolina

????????????????????????????????(Sursă: http://pravicon.com/)

Published in: on 27 octombrie, 2014 at 11:40  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

Sfântul și Dreptul Evdochim, Capadocia, Turcia (31 iulie)

1. Sf si Dreptul Evdochim 1.1(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4402.jpg)

Minunatul Evdochim era de neam din Capadocia, născut din părinți binecredincioși și bogați. Tatăl său, Vasile, era patriciu. Chiar dacă trăia în lumea cea plină de multe desfătări, sfântul Evdochim era asemenea unei flori bine mirositoare petrecând în mijlocul ei, fiind iubitor și râvnitor încă din copilărie spre toate faptele cele bune.

El se silea cu toată sârguința, ziua și noaptea în citirea dumnezeieștilor Scripturi, îndeletnicire în care se odihnea sufletul său mai mult decât în mese scumpe și petreceri. Mergea adesea la biserici, să asculte sfintele slujbe și cuvintele dumnezeiești rostite într-însele.

Vrăjmașul mântuirii omului îndemna pe mulți tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri și la vânătoare, însă el le alegea pe cele care îl bucurau: să se roage și să citească alese și folositoare cărți.

Atât iubea întreaga înţelepciune şi curăţia cea mai cinstită decât toate celelalte fapte bune, încât se hotărî să nu privească toată viața lui la faţă femeiască. De aceea, câtă vreme a trăit, afară de maica sa n-a privit în faţă altă femeie sau fecioară, nici n-a vorbit cu vreuna.

Sfântul Evdochim făcea atât de multă milostenie, încât şi pe acelea pe care el le avea de nevoie ca să trăiască, le dădea săracilor; nu numai bani, ci orice ar fi avut de trebuinţă. Şi atât de mult ajuta pe cei săraci, încât de ar fi fost trebuinţă să se vândă rob pentru libertatea altora, ar fi primit cu bucurie, căci fericitul ştia că rodul dragostei este milostenia. De aceea, era şi tată al orfanilor, ocârmuitor al văduvelor, îmbrăcăminte a celor goi, săturare a flămânzilor şi mângâiere a scârbiţilor.

Pentru înțelepciunea și faptele sale bune, fu rânduit voievod peste oastea Capadociei, în eparhia Harsiana, unde, ca un ocârmuitor înțelept, se îngrijea a veghea asupra celor mici și a celor mari cu dreptate și cuvioșie.

Fiind iubitor al tăcerii și smereniei, el învăța pe fiecare să se deprindă mai mult să asculte decât să vorbească.

Cu o astfel de petrecere bună se făcu vas ales al lui Dumnezeu, ajungând la fericitul sfârșit al vieții în Capadocia la vârsta de 33 de ani.

Cunoscându-și sfârșitul său, nu se tulbură. ci primi pe cei veniți să îl cerceteze, afară de părinții săi care nu prinseseră de veste despre apropierea sa de plecarea din lumea aceasta. După ce le vorbi celor de față despre aducerea aminte de moarte, le ceru să îl îngroape cu aceleași haine pe care le avea atunci pe dânsul și să nu-i facă cele obișnuite pe care le fac la ceilalți morți. Apoi ceru să fie lăsat singur și începu a se ruga lui Dumnezeu zicând:

– Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar, nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie! Doamne, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu!

Și zicând aceasta, își dădu sufletul în mâinile Celui cărui îi slujise cu toată osârdia întreaga sa viață.

Cei ce se aflau acolo,ascultând de porunca sfântului, nu numai că i-au lăsat hainele care le purta, dar şi patul pe care se culca, care era făcut din lemne despicate, aşa cum erau, le-au pus în mormântul sfântului.

+ * + * +

Minuni ale Sfântului și Dreptului Evdochim

După cum nu era cu putinţă să se ascundă soarele în nor, tot astfel nu rămase ascuns nici darul facerii de minuni al sfântului Evdochim.

Un om oarecare, cu numele Ilie, avea diavol înfricoşat; şi după ce trecură câteva zile de la moartea sfântului, se întâmplă să treacă prin partea aceea. Deci, venind în locul unde erau îngropate sfintele sale moaşte, cum se atinse de mormântul său, îndată diavolul începu a-l munci pe Ilie şi, scuturându-l cu înfricoşare, îl aruncă la pământ ca pe un mort şi aşa ieşi şi scăpă omul.

Mulţi oameni veneau bolnavi de multe feluri de patimi şi se tămăduia la mormântul sfântului.

O femeie oarecare avea un copil slăbănog de amândouă mâinile, încât nu putea să le mişte. Îndată ce veni la mormântul sfântului, în acea zi se şi tămădui.

Un alt copil era slăbănog nu numai de mâini, dar şi de picioare. Acela venind cu credinţă la locul acela minunat, a căpătat sănătate ca şi copilul cel dintâi. încă şi candela sfântului era un izvor de tămăduiri, pentru că îndată ce se ungeau bolnavii cu untdelemnul candelei, se tămăduiau.

Altă femeie, având duh necurat, îndată ce se apropie de mormântul sfântului, diavolul a fugi de la ea.

O alta, fiind muncită de mulţi ani de o patimă cumplită şi nevindecată, se duse cu credinţă la mormântul sfântului şi, luând pământ, îl amestecă cu lacrimile sale mai mult decât cu apă şi-l făcu tină; apoi ungându-şi rana, îndată primi sănătatea cea dorită.

Pământul de la mormântul sfântului dăruia tămăduire nu numai acelora care se duceau acolo, ci şi acelora care erau departe; pentru că se trimitea la cei bolnavi şi se ungeau cu dânsul. Şi astfel îşi căpătau sănătatea după credinţa lor. La Sfântul Evdochim era încă şi aceasta o covârşire a darului, că îndată ce se ungeau bolnavii şi chemau numele lui, se tămăduiau numaidecât.

+ * + * +

Mutarea cinstitelor sale moaște de la Harsiana la Constantinopol

Este lucru cu neputinţă a scrie cineva toate minunile acestui sfânt. Însă vom mai spune spune şi despre mutarea cinstitului lui trup de la Harsiana la Constantinopol.

Vestea despre minunile Sfântului Evdochim se răspândi atât de mult, încât toţi se minunau cum un om așa de tânăr, ce se aflase în mijlocul atâtor tulburări, fiind în dregătorii înalte, săvârşise atâtea fapte bune, pe care abia le săvârşesc pistnicii din singurătățile cele adânci, şi păzise atâta curăţie şi întreagă înţelepciune. Deci, auzind ei de minunile cele bogate şi preagrabnice ce le făcea, toţi se spăimântau pentru aceea şi cei mai mulţi oameni vorbeau şi cugetau la sfântul acesta.

Şi aflând şi părinţii de moartea fiului lor, se mâhniră foarte mult. Însă, auzind şi de minunile pe care le făcea, se mângâiau şi doreau fierbinte să se încredinţeze şi dânșii cu vederea de acestea.

Astfel, maica sfântului, fiind biruită de iubirea de fiu, nu puse în mintea sa depărtarea locului și ostenelile drumului, ci porni cu mare osârdie şi se duse la mormântul preaiubitului său fiu.

Văzând acolo mulţimea celor ce mergeau cu toată evlavia şi minunile ce se făceau la acest sfinţit mormânt, unde se vindecau foarte degrab îndrăciţii şi cei ce sufereau de multe feluri de patimi, căzu şi îmbrăţişă mormântul fiului său. Şi îl plângea cu multe lacrimi, însă, minunându-se de minunile săvârșite de fiul ei, se mângâia că este maica unui astfel de sfânt.

– Fiul meu preadulce! Fiule, lumina ochilor mei! De unde se află la tine atâta dar de tămăduire? Căci acesta se dă de la Dumnezeu numai celor care vieţuiesc în curăţie şi cu nevoinţa, cu ascunse osteneli şi cu fapte bune. Acest dar îl dă Domnul robilor Săi adevăraţi, ca un început al bunătăţilor ce au să fie în slava împărăţiei cereşti. Prin tine, fiul meu, m-am făcut şi mă numesc maică de trei ori fericită. De aceea, nu-ţi mai fac plânsuri şi tânguiri, ci, ca unui prieten iubit al lui Dumnezeu, îţi aduc cântări şi laude duhovniceşti. Nu te mai numesc rod al pântecelui meu, ci fiu al lui Dumnezeu după dar! Eu pe tine te-am născut trupeşte, însă acum, dimpotrivă, eu mă nasc de la tine duhovniceşte. Deci nu mă ruşinez să te numesc părintele meu, fiindcă pentru faptele tale cele bune, părintele tău este însuşi Tatăl cel ceresc. Tu ai rude pe sfinţii îngeri şi toate cetele sfinţilor; deci fă-ne bine şi nouă, părinţilor tăi, pe care mai mult ne apasă mâhnirea după tine, decât bătrâneţile noastre de mulţi ani. Mie, maicii tale celei trupeşti, mi-ai da plată pentru creşterea ta, dacă prin mijlocirea ta m-ai împrieteni cu Părintele tău cel ceresc. Asemenea vei face răsplătire părintelui tău, care te-a născut pe tine trupeşte, dacă îi vei pricinui odihnă bătrâneţilor sale în sânul lui Avraam. Cred că Dumnezeu, fiind rugat de tine, te va asculta pentru părinţii tăi, căci porunca Lui este ca să fie cinstiţi de fii, fiindcă cinstea care se face de către fii părinţilor, se suie la Dumnezeu, ca Unul ce este Tată şi Ziditor al tuturor.

Acestea zicându-le cucernica maică a sfântului Evdochim, porunci să ridice lespedea de pe mormânt şi, scoţând afară racla cu sfintele moaşte, se arătă o minune preaslăvită, căci trecuseră 18 luni de la îngroparea sfântului şi, atâta vreme aflându-se în pământ, acele cinstite moaşte nu suferiseră nici o schimbare, ci răspândeau bună mireasmă.

 Acolo se află şi un ieromonah cu numele Iosif, care apucă sfintele moaşte ca să le ridice drept şi numai cât le îmbrăţişă, stătură drepte, ca şi cum ar fi fost vii. Înspăimântat, căzu înaintea picioarelor sfântului, rugându-l ca pe un viu să-l lase să ia hainele lui pentru evlavie. Şi aşa începu întâi a scoate dulama şi-i puse alta; apoi cu multă ușurință scoase din picioarele lui încălţările pe care le purta, încât se arăta, ca şi cum însuşi sfântul îi ajuta spre a le scoate. Apoi îl aşeză iarăşi în chipul cel dintâi, slăvind împreună cu cei de faţă pe Dumnezeu.

Astfel se descoperi mormântul sfântului, ca să se arate darul cel mare cu care Dumnezeu l-a slăvit pe el, încât să păzească peste fire trupul lui nestricat. Arătându-se acestea, se înfricoşară diavolii şi fugeau din oameni ca izgoniţi de fulger. Şi cu adevărat, dacă, fiind ascuns în pământ, se temeau de el diavolii şi fugeau din oameni, cu cât mai mult se înfricoşară de el, după ce se arătă şi strălucea în slava sfinţeniei.

După aceasta se ivi neînţelegere între maica sfântului şi între cei de acolo; pentru că maica sfântului voia să ia sfintele moaşte şi să le ducă în Constantinopol, zicând:

– Steaua aceasta a răsărit din pântecele meu.

Iar cei de acolo ziceau:

– Cu adevărat, din tine a răsărit, dar la noi a strălucit. Deci cum este cu putinţă să ne lipseşti pe noi de un dar ca acesta, care aici şi-a întins razele atâtor minuni? Această vie este de la voi, dar la noi şi-a dat rodul darurilor, fiindcă aşa a binevoit Dumnezeu. Deci să nu te împotriveşti hotărârii lui Dumnezeu, să nu ne iei nouă dumnezeieştile daruri, să nu voieşti a lipsi atâta mulţime de folosul sufletului şi al trupului. Îţi ajunge, pentru slavă, că te-ai arătat maică a unui sfânt ca acesta!

Auzind ea acestea, se duse în linişte la ale sale, ca o înţeleaptă.

Dup multe zile, ieromonahul Iosif, aflându-se acolo, află vreme potrivită de fură comoara şi fugi, neştiind nimeni din cei de acolo. Şi mergând Iosif cu sfintele moaşte pe ascuns, fu vădit de mirul ce curgea dintr-însele şi din minunile care se făceau pe drum. Căci o femeie îndrăcită, fiind dusă pe drum de oarecare, se întâmplă de se află acolo unde erau sfintele moaşte. Atunci se sălbătici diavolul şi făcu pe femeie să strige, ocărând pe sfânt şi sărind fără de rânduială. Astfel ieşi diavolul acela, fiind izgonit de darul Sfântului Duh. Iar femeia aceea, făcându-se sănătoasă, se întoarse la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Apoi o oarecare fecioară, având patimă înfricoşată, îndată ce se apropie cu credinţă de sfintele moaşte, luă tămăduire.

Astfel fură duse sfintele sale moaște la părinții săi. Maica sa le făcu o raclă de argint și le așeză în biserica Maicii Domnului, pe care o zidise mai înainte; şi se făceau şi acolo în fiecare zi mulțime mare de minuni.

+ * + * +

1. Sf si Dreptul Evdochim 1.2

Cinstită pomenirea ta astăzi pe noi ne-a adunat la dumnezeiasca raclă a moaștelor tale. Căci pentru toți ce se apropie și se închină, se alungă toată vătămarea demonilor și se izbăvesc de felurite boli, Fericite Evdochime. (Condacul Sfântului, glasul al 3-lea)

Ca zorile și ca soarele a strălucit pomenirea ta, luminând inimile cele din întuneric; că tu cu adevărat te-ai cunoscut fiul luminii și al zilei, cugetătorule de Dumnezeu, Evdochim; pentru aceea te cinstim. (din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie)

Racla moaștelor tale, picurând dulceața tămăduirilor celor bogate, gonește patimile celor ce cu credință te cinstesc pe tine, Evdochim, și arde toate cetele demonilor. (din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie)

+ * + * +

Viața sa poate fi aflată în

Vietile Sfintilor iulie 1

+ * + * +

Frescă din veacul al XVI-lea de la Mănăstirea Stavronichita din Sfântul Munte Athos, Grecia

1. Sf si Dreptul Evdochim 2.1

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

+ * + * +

Frescă din veacul al XIV-lea de la Mănăstirea Decani din Kosovo, Serbia

1. Sf si Dreptul Evdochim 3

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Published in: on 31 iulie, 2013 at 00:19  Comments (1)  
Tags: , , , , , , ,

Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic si Vasilisc din Capadocia, Turcia (3 martie)

Sfântul Mucenic Eutropiu

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0723/s0723005.jpg)

Sfântul Mucenic Cleonic

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1179/s1179001.jpg)

Sfântul Mucenic Vasilisc

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4097.jpg)

După săvârşirea pătimirii şi mucenicescului sfârşit al sfântului mucenic Teodor Tiron (clic aici, pomenit la 17 feburarie) în cetatea Amasia, rămaseră ţinuţi în temniţă tovarăşii săi, tineri ostaşi şi prieteni apropiaţi ai acestuia, Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc. Eutropiu şi Cleonic erau fraţi, de neam din Capadocia, iar Vasilisc era nepot al sfântului Tedor Tiron, născut în cetatea Amasiei.

Multă vreme nu primiră osândă, căci ighemonul cetăţii tocmai fusese schimbat. Când sosi noul ighemon, cu mult mai crud decât cel de dinaintea sa, porunci să fie aduşi cei trei dinaintea sa. Pe când ieşeau din temniţă cu feţe luminoase, sfântul Eutropiu, care era foarte frumos la chip şi înţelept în cuvinte, începu a cânta:

– Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună.

Şi se făcu glas din cer către dânsul, zicând:

– Nu te voi despărţi de fraţii tăi, până ce toţi veţi veni la Teodor şi vă veţi odihni în sânul patriarhului Avraam şi în lumina celor vii.

Ighemonul începu a-l ademeni mai întâi pe Eutropiu cu întâietăţi şi bogăţii pământeşti. Văzându-i neclintirea, ighemonul începu a-l înfricoşa cu felurite chinuri, însă sfântul Eutropiu răspunse:

– Nu nădăjdui, o, nebunule, că mă vei înfricoşa cu îngroziri şi mă vei sili cu răni spre nedumnezeire. Pentru că a pătimi pentru Hristos, Dumnezeul meu, îmi este cel mai dorit lucru, mai mult decât toate doririle, de vreme ce Acela ne este nouă bogăţie, cinste, putere şi slavă; şi nu ne depărtăm de El, nici eu şi nici aceşti fraţi ai mei. Ci vom răbda pentru Mântuitorul nostru, Care este Începătorul vieţii, adevăratul Voievod nebiruit, Care izbăveşte pe cel ce-L cheamă din multe ispite şi Care şi pe noi are putere a ne izbăvi din mâinile tale.

Auzind acestea ighemonul, se umplu de mânie şi porunci să fie bătut peste gură, însă pe când se porniră a-l bate, îndată se uscară mâinile celor ce-l băteau.

Apoi cercetă şi pe sfinţii Cleonic şi Vasilisc care răspunseră:

– Precum crede fratele nostru, Eutropiu, astfel şi noi credem.

Atunci inghemonul porunci ca pe fiecare să-l întindă câte patru ostaşi şi să-l bată cu vine crude, fără cruţare. Atât de mult fură bătuţi cei trei, încât carnea şi sângele lor cădeau la pământ. Iar ei răbdau cu vitejie, rugându-se lui Dumnezeu. Iar sfântul Eutropiu se rugă:

– Dumnezeule, Atotţiitorule, Preabune şi Milostive, nu ne trece cu vederea. Stăpâne, Cel ce mântuieşti pe cei drepţi şi sprijineşti pe cei păcătoşi; Cel ce întorci pe cei necredincioşi şi îndreptezi pe cei îndărătnici; Cel ce mântuieşti pe cei înţelepţi şi înveţi pe cei fără de minte; Tu, Cel ce ai legat pe diavolul şi ai dezlegat pe om; Ajutătorule al celor ce sunt în legături şi în munci; Izvorule al bunătăţii şi Mântuitorul sufletelor noastre; Începătorule al pătimirilor şi Dătătorule de răbdare bărbătească în chinuri; dă-ne răbdare în rănile acestea, pentru cununa mucenicească cea desăvârşită şi vino spre ajutorul nostru, precum ai venit şi la robul Tău Teodor şi i-ai ajutat. Arată oamenilor răutatea diavolului şi a Ta bunătate; iar prin ajutorul Tău cel întru tot puternic, arată aceasta tuturor, cum că noi cu adevărat pe Tine Unul Te avem Împăratul nostru, Iisuse Hristoase şi Ţie Unuia ne închinăm, slăvindu-Te pe Tine cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci.

Atunci îndată se făcut cutremur mare, încât se cutremură tot divanul, iar sfinţii fură dezlegaţi de mână nevăzută şi stăteau întregi. Şi li se arătară Domnul împreună cu îngerii şi cu sfântul Teodor, iar sfântul Teodor grăi:

– Frate Eutropiu, s-a auzit rugăciunea ta şi iată Mântuitorul a venit întru ajutorul vostru, ca încredinţaţi să fiţi pentru viaţa veşnică.

Iar apoi grăi către ei Însuşi Domnul:

– Când vă muncea pe voi, acolo am stat şi Eu înaintea feţii voastre, căutând la pătimirea voastră. Şi, de vreme ce începătura muceniciei cu bărbăţie aţi răbdat-o, de aceea vă voi fi vouă ajutor, până ce veţi săvârşi nevoinţa voastră şi se vor scrie numele voastre în cartea vieţii.

Acestea zicând, Domnul Se făcu nevăzut, dimpreună cu sfântul Teodor.

Iar ighemonul, văzând tulburarea poporului, se temu şi porunci să fie duşi în temniţă. Iar apoi, îl chemă la sine pe sfântul Eutropiu încercând iară a-l îndupleca cu linguşiri, slavă şi bogăţii pământeşti. Iar sfântul Eutropiu, văzându-i stăruinţa, îi spuse:

– Răsad al vicleşugului, care nu faci rod al dreptăţii, vei fi degrabă tăiat şi în foc aruncat! În tine, pământule, grâu nu va creşte, ci numai neghine şi spini, deoarece sufletul tău l-a dobândit satana şi a semănat într-însul seminţele sale cele rele!

Acestea zicând, se duse. Iar a doua zi fură iară scoşi din temniţă pentru a aduce jertfă necuraţilor idoli, iar ei rugându-se, se făcu tunet şi cutremur mare, încât temelia capiştei idoleşti se clătină, toţi cei din capişte ieşiră cuprinşi de spaimă, iar idolul Artemidei căzu şi se sfărâmă în bucăţi mici. Iar în acel cutremur se auzi glas ceresc, grăind către sfinţi:

– S-au auzit rugăciunile voastre, de acum locul acesta va fi biserică de rugăciune a creştinilor.

Deci întorcându-se la judecată, toţi scrâşneau din dinţi asupra sfinţilor. Iar ighemonul porunci să se aducă pucioasă şi smoală, pe care să le fiarbă în 3 căldări şi să le toarne pe trupurile mucenicilor. Apoi porunci să înfigă pe pământ nişte pari tari şi să pună pe ei pe sfinţi, răstingnindu-le mâinile.

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4104.jpg)

Atunci sfântul Cleonic grăi către sfântul Eutropiu:

– Să ne rugăm lui Dumnezeu, frate, că mare nevoie ne stă astăzi înainte!

Şi se rugară:

– Doamne, Iisuse Hristoase, acum vino în ajutorul nostru şi arată puterea Ta, căci puterea noastră este slabă! Tu ne întăreşte în răbdarea muncii acesteia!

Şi aduseră slugile căldările ce fierbeau cu smoală şi cu pucioasă, ţinându-le cu mâinile de torţile de fier. Iar sfântul Eutropiu zise către slugi:

– Domnul să întoarcă lucrul vostru asupra voastră.

Atunci îndată, cu puterea lui Dumnezeu, se dezlegară mâinile sfinţilor, iar ei singuri luară cu mâinile lor căldările ce fierbeau, le turnară peste piepturile lor, iar smoala vărsându-se de pe trupurile lor pe pământ, curgea ca apa pe marmură şi, întorcându-se asupra slugilor, îi arseră pe dânşii până la oase, iar sfinţii nu suferiră nicio vătămare.

Văzând aceasta, ighemonul mult se mira şi se spăimânta, şi porunci ca alte slugi să îi strujească cu unghii de fier, iar apoi cu muştar amestecat cu sare şi cu oţet să le ude rănile lor, iar sfinţii răbdau toate acestea cu vitejie. Pentru aceasta, ighemonul porunci să-i muncească şi mai aspru. Şi astfel muncindu-i se sfârşi ziua, iar ei fură iară aruncaţi în temniţă şi puşi în obezi.

Iar sfinţii se rugau în temniţă, zicând:

– Doamne Iisuse Hristoase, nu ne lăsa pe noi, până ce vom trece viforul chinuirii, până vom scăpa de pierzătorul acesta ighemon şi vom ajunge la limanul cel lin, unde nu este durere, nici întristare, nici suspinare.

Iar la miezul nopţi le Se arătă lor Domnul zicându-le:

– Amin, grăiesc vouă! De vreme ce v-aţi dat pentru Mine la moarte, veţi lua veşnică viaţă împreună cu sfinţii.

Cu o cercetare ca aceasta a Domnului fiind mângâiaţi mucenicii, se întăriră şi mai mult cu credinţa.

Făcându-se dimineaţă şi ighemonul cercetându-i iară, îi aflară neclintiţi în dreapta credinţă şi porunci ca sfinţii Eutropiu şi Cleonic să fie răstigniţi, iar sfântul Vasilisc să mai fie ţinut în temniţă. Auzind aceasta, sfântul Vasilisc ceru să fie şi el osândit, iar ighemonul voind a rupe legătura frăţească dintre dânşii, nu voi să-i împlinească dorinţa, aruncându-l în temniţă.

Deci fiind duşi sfinţii Eutropiu şi Cleonic şi răstigniţi, mulţumind lui Dumnezeu, îşi dădură sufletele lor în mâinile Domnului, în ziua a treia a lunii martie. Iar apoi doi bărbaţi destoinici şi cucernici din Amasia cerură trupurile mucenicilor de la ighemon şi luându-le, luară fiecare câte un trup ducându-l în satul lui unde, ungându-l cu mir, îl aşeză cu cinste şi evlavie după rânduiala creştinească. Curând mormintele mucenicilor se arătară izvorâtoare de minuni şi tămăduiri.

Iar sfântul Vasilisc, rămânând închis în temniţă, petrecu destulă vreme în legături, până la moartea ighemonului, iar cânt veni altul, porunci să i se taie capul sfântului Vasilisc, în ziua 22 a lunii mai, sălăşluindu-se alături de prietenii săi unde dorise a se aşeza cu atâta firbinte dorire.

+ * + * +

Sfinţii Mucenici Eutropiu şi Cleonic

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4103.jpg)

Sosit-a acum prăznuirea voastră cea strălucită de peste an, plină de veselie şi de bucurie, sfinţilor; întru care cu dragoste lăudându-vă pe voi cu cântări, Dătătorului de cununi şi Dumnezeu îi strigăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul! (Din Canonul Sfinţilor ce se citeşte la Utrenie)

Întărindu-te în Hristos, Eutropie, ai fost cu adevărat purtător de biruinţă, precum şi numele te arată, împotriva vrăjmaşilor, mucenice mărite. (Din Canonul Sfinţilor ce se citeşte la Utrenie)

Pătimind, ai luat cu adevărat strălucirea cea nemuritoare a biruinţei, înţelepte mucenice Cleonic, ca un viteaz fiind pironit pe cruce. (Din Canonul Sfinţilor ce se citeşte la Utrenie)

Sfântul Mucenic Vasilisc

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4097.jpg)

Făcând inima ta biserică, ai răsturnat chipul înşelăciunii, arzându-l, şi, tăindu-ţi-se capul cu sabia, ai primit cununa, Vasilisc, pururea pomenite. (Din Canonul Sfinţilor ce se citeşte la Utrenie)

Frescă de la Mănăstirea Decani din Serbia, zugrăvită în preajma anului 1350

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0723/s0723002.jpg)

Pentru credincioşii care săvârşesc pomenirea voastră preasfântă şi care laudă sfinţitele voastre lupte dumnezeieşti, cereţi de la Dumnezeu, măriţilor mucenici, ca să dăruiască iertare de păcate. (Din Canonul Sfinţilor ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Fericita pătimire a sfinţilor mucenici poate fi aflată în

 

+ * + * +

Din Mineiul rus pe martie de la începutul veacului al XVII-lea

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0723/s0723001.jpg)

Sfânta Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Capadocia, Turcia (1 ianuarie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0783/s0783001.jpg)

În prima zi a anului, când Biserica prăznuieşte pe marele ierarh al Bisericii, Sfântul Vasile cel Mare, este pomenită în fiecare an, aproape neştiut de mulţi dintre noi, maica sa, Sfânta Emilia, al cărei nume se tâlcuieşte „gingăşie”.

Aceasta, încă din pruncie era deosebit de virtuoasă dorind a petrece restul vieţii sale în feciorie. Deşi orfană, pentru aleasa ei frumuseţe mulţi doreau a o avea soţie, însă dânsa rămânea neînduplecată. Însă începând a se teme că de nu se va căsători va ajunge pradă silniciei vreunuia dintre cei ce o doreau de soţie, se căsători  cu înţeleptul şi bunul Vasile care era vestit dascăl de retorică şi, mai presus de toate, creştin evlavios.

Dumnezeu binecuvântă această familie cu roadă bogată, căci alături de părinţi, Sfinţii Emilia şi Vasile, cinstiţi de Biserică, din cei 10 prunci ai lor, fură slăviţi cu sfinţii:

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare

(Sursă: http://archunion.com.ua/img/churches/003/081.jpg)

Sfântul Ierarh Grigorie al Nyssei

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0568/s0568005.jpg)

Sfântul Ierarh Petru al Sevastei

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0783/s0783002.jpg)

Sfânta Macrina, numită cea Tânără

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1335/s1335004.jpg)

şi un alt fiu, Navcratie, care a îmbrăcat şi el haina monahală, trecând la Domnul la 27 de ani şi proslăvit mai apoi de Biserică.

Copiii avură în părinţii lor pildă de virtute întru facerea de bine, a cărui vedere îi însufleţea să le urmeze lor.

Sfântul Vasilie muri puţin după naşterea celui de-al 10-lea prunc al lor care avea să devină sfântul Petru, episcopul Savastei. Sfânta Macrina, cea dintâi născută, deveni ajutor de nădejde al mamei sale în creşterea acestui băiat. Căci Macrina rămăsese cu mama sa după neaşteptata plecare la cele veşnice a logodnicului ei. Ea stăruia a crede că logodnicul îi era încă viu în Hristos şi că trebuia să-i rămână pururea credincioasă. Astfel, îşi închină viaţa fecioriei,  rugăciunii şi slujirii aproapelui.

Sfântul Grigorie al Nyssei descrie acest răstimp din viaţa mamei şi surorii lui:
„Mama slujea nevoilor duhovniceşti ale fiicei, iar fiica lua asupra ei nevoile trupeşti ale mamei. De pildă, adeseori Macrina făcea cu mâinile ei pâinea pe care mama sa o mânca. Dar nu socotea că aceasta ar fi grija ei cea mai de căpetenie, căci credea că se cuvine celei ce trăieşte în feciorie să se îngrijească întâi de toate cu lucrurile sfinte. Însă în timpul cei mai rămânea, nu numai că făcea pâinea maicii sale, dar se îngrijea de toate celelalte treburi casnice laolaltă cu mama sa…”

Macrina ducea o viaţă curată şi neprihănită urmând poveţei mamei sale. Dar asemenea, prin purtarea sa, Macrina era pildă mamei sale, încât se întreceau una pe alta în nevoinţă, apropiindu-se astfel încet către nematerialnica şi desăvârşita vieţuire a monahilor. Mama şi fiica prinseră a preschimba moşia familiei lor într-o obşte monahicească pentru bărbaţi şi femei deopotrivă. Ele trăiau acolo fără osebire, în tovărăşie cu monahii ce le fuseseră slujitori.

Ajunsă la adânci bătrâneţi, sfânta Emilia îşi chemă copiii la dânsa şi îşi puse mâinile pe Macrina şi pe Petru, care şedeau de o parte şi de alta, apoi strigă către Domnul:

– Ţie, Doamne, Îţi închin întâiul şi al zecelea rod al pântecelui meu. Întâiul rod este fiica mea cea întâi născută, iar al zecelea este fiul meu cel din urmă născut. După Legea lui Moisi, primul şi al zecea dintre roade sunt aduse prinos şi închinate Ţie. Fie deci ca binecuvântarea Ta şi harul Tău să vină asupra acestui întâi rod ale meu şi asupra celui de-al zecelea.

Sfânta Emilia îşi dădu cu pace sufletul în mâinile Domnului la 8 mai 375, fiind înmormântată lângă soţul ei, aşa cum dorise.

Aşa de încredinţată a fost Sfânta Macrina cea Tânără de sfinţenia părinţilor săi şi de îndrăznirea lor înaintea lui Dumnezeu, încât pe patul de moarte îi aduse aminte fratelui ei, sfântul Grigorie ale Nyssei:

– Ai ajuns vestit în cetăţi şi între noroade şi neamuri. Bisericile lui Hristos trimit după tine şi te poftesc să le ajuţi şi să le îndreptezi. Oare nu bagi de seamă harul? Dă mulţumire lui Dumnezeu, Care, cu rugăciunile părinţilor noştri, te-a înălţat pe aceste semeţe piscuri. Căci tu, prin tine însuţi, nu ai nici o putere.

+ * + * +

Viaţa Sfintei Emilia pe scurt poate fi aflată în