Sfântul Cuvios David din Ermiopoli, Egipt (6 septembrie)

Chip al scriitorului de odinioara Sf Nicodim Aghioritul3Acesta a fost căpetenia unei cete de tâlhari din apropierea cetății Ermiopoli, în Egipt. Venindu-și în fire numai în anii săi cei de pe urmă, se pocăi și luă monahicescul chip.

Odată, șezând în chilie, îi stătu înainte arhanghelul Gavriil şi îi zise:

– Davide, Davide, ţi-a iertat Domnul păcatele tale şi de acum vei face minuni.

Iar David răspunse către înger:

– Nu pot să cred că mi-a iertat Domnul păcatele mele în atât de puţină vreme, că sunt foarte grele şi mai multe decât nisipul mării.

Iar arhanghelul îi zise:

– Eu sunt arhanghelul Gavriil care şi pe Zaharia, cel ce nu credea cuvintele mele, nu l-am cruţat, ci i-am legat limba spre pedeapsă, ca să creadă cele grăite de mine; dar pe tine oare te voi cruţa? Deci, de acum să fii mut.

Iar sfântul David se închină şi zise către înger:

– Cînd am fost tâlhar şi făceam necuvioase lucruri şi am vărsat mult sînge, atunci nu mi-ai legat limba care nu aducea slavă lui Dumnezeu, iar acum, când voiesc să slujesc Domnului şi să-I aduc laudă, îmi legi limba ca să nu vorbesc?

Îi grăi îngerul:

– Să grăieşti numai când vei slăvi pe Dumnezeu şi când te vei ruga lui în rânduială, iar afară de acestea să taci.

Aşa pedepsindu-l îngerul, se duse, iar el dădu mulţumire lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor sale şi se linişti.

După aceea, făcu multe minuni cu darul lui Dumnezeu. Pe cei orbi îi lumină, pe cei ologi îi făcu a umbla, pe cei îndrăciţi îi tămădui şi cânta în biserică toate cântările în vremea slujbei de rugăciune, însă alt cuvânt nu putea să grăiască, precum mai înainte proorocul Zaharia.

Apoi a trecu la Domnul, în veacul al VI-lea, iar acum, stând înaintea Lui, fără tăcere se roagă pentru toți cei ce se apropie de dânsul cu evlavie.

+ * + * +

Sfântul Arhanghel Gavriil, miniatură dintr-o Evanghelie din Armenia, anul 1262

Sf Arh Gavriil 1 miniatura din Evanghelie, Armenia, 1262

(Sursă: www.ruicon.ru)

Published in: on 6 septembrie, 2013 at 09:10  Comments (1)  
Tags: , , , , ,

Chipul Sfinţilor 6000 de Mucenici din Mănăstirea Sfântului David Garengeli, Georgia (26 aprilie)

(Sursă: http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?SID=4&ID=1&FSID=500)

 

(Sursă: http://4.bp.blogspot.com/_qpE5hNwi618/S7ygZNZhlPI/AAAAAAAAFsk/Qj-gqZJsFZ4/s1600/6-000-neoi-osiomartyres-1616-georgia.jpg)

 

Pătimirea sfinţilor mucenici este înfăţişată minunat în

+ * + * +

Mănăstirea Sfântului David Garengeli din Georgia

(Sursă: http://4.bp.blogspot.com/_qpE5hNwi618/S7ygddr0FMI/AAAAAAAAFss/Ai7y-hkgidc/s1600/iera-moni-agiou-david-gareji-georgia-02.jpg)

 

(Sursă: http://4.bp.blogspot.com/_qpE5hNwi618/S7yggYrsrtI/AAAAAAAAFs0/HSNfOcO051A/s1600/iera-moni-agiou-david-gareji-georgia-03.jpg)

Published in: on 25 aprilie, 2011 at 22:35  Comments (1)  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul David, regele Georgiei (26 ianuarie)

(Sursă: http://www.icon-art.ru/homeicon/david_vozobnov.jpg)

Sfântul David a înnoit şi a întărit regatul georgian. Având multă râvnă pentru credinţa creştină, el a zidit multe biserici şi le-a reînnoit pe cele vechi de tot cuprinsul Georgiei şi din afara hotarelor. A ctitorit mănăstirea Gelati unde a dorit să întemeieze un adevarat focar de spiritualitate, punând bazele alături de mănăstire a unui seminar teologic. S-a îngrijit de cei bolnavi şi de cei săraci el însuşi mergând să îi ajute şi să îi întărească prin cuvânt spus cu iubire părintească. În toată vremea purta cu sine o desagă de unde dădea milostenie celor nevoiaşi.

În clipele de răgaz se îndeletnicea cu citirea Sfintei Scripturi şi a altor cărţi de înţelepciune, iar atunci când pleca la război poruncea să fie pregătite animale pentru a-i căra biblioteca sa. Când obosea de citit, îi ruga pe alţii să îi citească, iar el asculta cu atenţie. Unul din biografii regelui istorisi că de fiecare dată când termina de citit Epistolele punea câte un semn la sfârşit, iar după un an cercetând aflară după numărul semnelor că le citise de 24 de ori.  

Sfântul rege David al Georgiei a fost un scriitor mult dăruit de Dumnezeu, fiind autorul unor imne de pocăinţă care sunt deopotrivă cu scrieri ale Sfinţilor Părinţi.

Acesta a plecat la cele veşnice în anul 1130, la vârsta de 53 de ani, încărcat de fapte vrednice de pomenire, fiind înmormântat la mănăstirea Gelati unde pe mormântul său s-au scris cuvintele Sfântului Prooroc David „Aceasta este odihna Mea în veacul veacului. Aici voi locui, că l-am ales pe el” (Psalmul 131, 14).

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/14/Georgia-DavidIV.jpg)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/4/42/Davidthebuilder4764.jpg)

 

(Sursă: http://farm1.static.flickr.com/55/139750186_b78f88ea7d_b.jpg)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c1/Gelati_monastery_%284%29.jpg)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/11/Gelati_(5).jpg)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/14/Gelati_%288%29.jpg)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ec/Gelati_1677.jpg)

Mănăstirea Gelati

Published in: on 24 ianuarie, 2011 at 23:21  Comments (1)  
Tags: , , , , ,