Sfânta Cuvioasă Eufrosina, stareța Mănăstirii din Poloțk, Belarus (23 mai)

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 5.1(Sursă: http://www.pravoslavie.ru/)

Aceasta a primit la botez numele Predslava, fiind fiica cneazului Gheorghe Vseslavici. Încă din copilărie arătă o aplecare deosebită către rugăciune și citirea cărților. După ce respinse o cerere în căsătorie, Predslava îmbrăcă haina monahală cu numele Eufrosina. Cu binecuvântarea episcopului Ilie al Poloțkului, începu a se nevoi lângă Catedrala Sofia, îndeletnicindu-se cu copierea cărților.

În preajmam anului 1128, episcopul Ilie îi încredință monahiei Eufrosina ocârmuirea unei Mănăstirii Schimbarea la Față unde sfânta Eufrosina le îndrumă pe maici în copierea de cărți, cântare, cusut și alte chipuri ale lucrului de mână. Ea însă compuse unele cântări.

Prin osteneala sa, Catedrala Sfimbarea la Față se ridică ân anul 1161 care se păstrează până astăzi. În spatele peretelui catedralei se zidiră două chilii mici, iar într-una dintre ele se nevoia sfânta Eufrosina, ascultând slujbele săvârșite în catedrală și cântarea stranei printr-o ferestruică gotică.

Acestui sfânt lăcaș sfânta Eufrosina dărui o cruce împodobită cu aur, având într-însa sfintele moaște ale mai multor sfinți și o părticică din lemnul Sfintei Cruci a Domnului.

Crucea Sfântei Cuvioase Efrosina din Poloțk

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 6 crucea(Sursă: http://www.pravoslavie.ru/)

Între anii, 1579-1841 crucea a fost ținută în Catedrala Sofia din Poloțk. Păstrarea acesteia fu o minune căci iezuiții căutară multă vreme să distrugă toate odoarele Ortodoxiei din vestul Rusiei.

De asemenea, sfânta Eufrosina ctitori și o mănăstire de călugări așezată sub ocrotirea Preacuratei Maici a Domnului.

La rugămintea sa, patriarhul Luca al Constantinopolului trimise o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Efes.

Cu puțină vreme înaintea plecării sale din lumea aceasta, sfânta Eufrosina porni în pelerinaj la Locurile Sfinte cu nepotul său David și sora Eupraxia.

După ce se închină la cele sfinte din Constantinopol, ajunse la Ierusalim unde în Mănăstirea rusească a Maicii Domnului se rugă:

– Doamne, primește duhul meu în cetatea Ta sfântă a Ierusalimului și învrednicește-mă de Ierusalimul Tău din ceruri.

Și astfel se mută la odihna cea veșnică, la 24 mai 1173.

În anul 1187, cinstitele moaște ale cuvioasei maici fură mutate întâi în Lavra Peșterilor din Kiev, iar mai apoi, în anul 1910, în mănăstirea ridicată de dânsa.

Biserica Rusă proslăvi cu sfinții pe sfânta Eufrosina numind-o ocrotitoare a monahiilor. De asemenea, în Belarus este cinstită ca ocrotitoare țării și a artelor frumoase.

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Eufrosina din Poloțk

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 13(Sursă: http://rermesla.blogspot.ro/)

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 14(Sursă: http://rermesla.blogspot.ro/)

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 18 sf moaste(Sursă imagini: http://pelerinajerusia.blogspot.ro/)

+ * + * +

Crucea Sfintei Cuvioase Eufrosina din Poloțk

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 15(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 7 crucea(Sursă: http://www.pravoslavie.ru/)

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 10(Sursă: http://rermesla.blogspot.ro/)

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 8(Sursă: http://devadnes.ru/)

+ * + * +

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 2.1(Sursă: http://ikonique.org/)

(Sursă: http://www.google.ro/)

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 16.1(Sursă: http://pravicon.com/)

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 1.1(Sursă: http://blagodat-i.ru/)

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 4(Sursă: http://www.zakonbozhiy.ru/)

Sf Cuv Eufrosina, stareta Man Polotk (1164) 9.1(Sursă: http://1939.ru/)

+ * + * +

Poloțkul de odinioară, Belarus

Polotk 1(Sursă: http://uploads.ru/)

 

Anunțuri
Published in: on 23 Mai, 2015 at 10:02  Comments (1)  
Tags: , , , , ,

Sfânta Cuvioasă Eufrosina de Suzdal, Rusia (25 septembrie)

3. Adormirea Cuv Eufrosina de Suzdal (1250) 19(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/5/5906.jpg)

Aceasta fu prințesă de Suzdal și se născu în anul 1212. La naștere primi numele Teodulia, fiind fiica cea mai mare a sfântului mucenic Mihail, mare cneaz al Cernigovului.

Sfântul Mucenic Mihail, mare cneaz al Cernigovului, tatăl Sfintei Eufrosina de Suzdal (pomenit la 20 septembrie)

Sf Mc Mihail, mare cneaz al Cernigovului, tatal Sf Cuv Eufrosina de Suzdal 1

Deoarece nu puteau avea copii, sfântul Mihail și soția sa Teofania merseră în pelerinaj la marea Lavră a Peșterilor din Kiev unde se rugară lui Dumnezeu să coboare nesfârșita Sa milostivire asupra lor. Curând, Teofania o născu pe Teodulia ca răspuns al Domnului la rugăciunile lor fierbinți. Preacurata Maică a Domnului le apăru în vis de trei ori spunându-le că rugăciunea lor fusese primită și că Dumnezeu îi va binecuvânta cu nașterea unei fiice.

Teodulia fu crescută în credință și evlavie pentru cele ale lui Dumnezeu. O mare înrâurire în creșterea sa o avu sfântul mucenic Teodor, nobil al Cernigovului.

Sfântul Mucenic Teodor, făcătorul de minuni, nobil al Cernigovului, dascălul Sfintei Eufrosina de Suzdal (pomenit la 20 septembrie, dreapta), alături de Sfântul Mucenic Mihail al Cernigovului, tatăl Sfintei Eufrosina de Suzdal (pomenit tot la 20 septembrie, stânga)

Sf Mc Teodor, facatorul de minuni, dascalul Sf Cuv Eufrosina de Cernigov (20 septembrie)

Creșterea aleasă și chipul deosebit de frumos al Teoduliei atrăgea pe mulți. Mâna frumoasei Teodulia fu dată sfântului Teodor, cneaz al Novgorodului, fratele mai mare al sfântului Alexandru Nevski, însă acesta se mută la cele veșnice chiar în ziua nunții.

Sfântul Teodor, cneaz al Novgorodului, soțul Sfintei Eufrosina de Suzdal (pomenit la 5 iunie)

Sf Teodor, cneaz al Novgorodului, fratele mai mare al Sf Alexandru Nevski si sot al Sf Cuv Eufrosina de Suzdal (5 iunie) 2

Cneaghina Teodulia se retrase la o mănăstire de maici cu hramul Așezarea veșmântului Maicii Domnului, unde îmbrăcă haina monahală cu numele Eufrosina, în cinstea sfintei cuvioase Eufrosina din Alexandria (25 septembrie).

Tânăra monahie îi uimea pe toți prin râvna în săvârșirea ascultărilor, tăcerea și înfrânarea sa. Însuși Domnul i se arătă întărind-o în nevoințe. Până în ultima zi a vieții sale, sfânta Eufrosina păzi poruncile Domnului biruind ispitele.

Vestea viețuirii alese a sfintei Eufrosina se răspândi în întreg ținutul Suzdal, depășidu-i marginile. Mulți veneau în mănăstirea unde aceasta se nevoia pentru cere cuvânt de folos maicii  Eufrosina despre dragoste, rugăciune, ascultare și smerenie. După ce vorbeau cu dânsa multe fete și femei, cu inima încălzită de sfințenia maicii, alegeau să părăsească grijile lumești și să îmbrățișeze viața monahală.

La sfatul sfintei Eufrosina, obștea mănăstirii se împărți în două: fecioare și văduve. După adormirea stareței mănăstirii, sfânta Eufrosina fu rugată stăruitor de obște să poarte ea grijile stăreției.

Dumnezeu îi descoperi mai înainte sfintei starețe martiriul tatălui ei, sfântul Mihail din vremea invaziei mongolo-tătare. În anul 1238, hoardele invadatorilor pășiră pe pământul rusesc, nimicind tot ce găseau în cale. Ajungând în orașul Suzdal, aceștia distruseră tot și îl arseră din temelii. Doar mănăstirea sfintei Eufrosina fu izbăvită de orice vătămare prin rugăciunile sfintei starețe.

După fericita adormire a cuvioasei maici de la 25 septembrie 1250, mormântul său umplu inimile și viețile multora din cei ce veneau și îi cereau ajutorul de buna mireasmă a minunilor și tămăduirilor de multe feluri.

La 18 septembrie 1698, cu binecuvântarea patriarhului Adrian, mitropolitul Suzdalului Ilarion o așeză pe cuvioasa maică Eufrosina în rândul sfinților.

Pomenirea ei se săvârșește de două ori pe an, la 25 septembrie (ziua fericitei sale adormiri, 1250) și la 18 septembrie (ziua proslăvirii sale, 1698).

+ * + * +

3. Adormirea Cuv Eufrosina de Suzdal (1250) 19.1

Întru tine maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci luând crucea, ai urmat lui Hristos, și lucrând ai învățat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Eufrosina, duhul tău. (Tropar al Sfintei Eufrosina de Suzdal)

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Eufrosina de Suzdal

3. Moastele Cuv Eufrosina de Suzdal

(Sursă: http://www.pravenc.ru/text/187882.html)

+ * + * +

Miniatură din veacul al XIX-lea

3. Adormirea Cuv Eufrosina de Suzdal (1250) 23

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Miniaturi din veacul al XVII-lea

3. Adormirea Cuv Eufrosina de Suzdal (1250) 11

3. Adormirea Cuv Eufrosina de Suzdal (1250) 12

3. Adormirea Cuv Eufrosina de Suzdal (1250) 14

3. Adormirea Cuv Eufrosina de Suzdal (1250) 15

(Sursă: http://www.pravenc.ru/text/187882.html)

3. Adormirea Cuv Eufrosina de Suzdal (1250) 4.1

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/5/5904.jpg)

3. Adormirea Cuv Eufrosina de Suzdal (1250) 3

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

3. Adormirea Cuv Eufrosina de Suzdal (1250) 2(Sursă: http://www.vidania.ru/icons/icon_evfrosiyasuzdalskaya_556x640.jpg)

Published in: on 25 Septembrie, 2013 at 09:54  Comments (4)  
Tags: , , , , ,

Chipul Sfintei Cuvioase Eufrosina din Koliupanovo, cea nebună pentru Hristos, Rusia (16 iulie)

(Sursă: http://www.vidania.ru/icons/evfrosiniya_kolyupanovskaya.jpg)

Celei alese de Dumnezeu din palatele împărăteşti pentru Cămara Cerească a Raiului, fericitei Eufrosina cea nebună pentru Hristos, ocrotitoarei şi rugătoarei noastre, cântare vrednică de laudă să îi aducem. Iar tu, o, fericită maică, îndrăzneală având către Domnul, slobozeşte-ne din toate necazurile şi bolile, ca să îţi cântăm cu dragoste: Bucură-te, fericită maică Eufrosina, lauda Koliupanovului şi podoaba preamărită a întregului ţinut Tul! (din Acatistul Fericitei Eufrosina)

Acatistul Fericitei Eufrosina din Koliupanovo, cea nebună pentru Hristos (text, clic aici)

(Sursă: http://www.akafist.mrezha.by/wp-content/uploads/2009/07/evfr_kol.jpg)

+ * + * +

Viaţa, minunile şi acatistul Fericitei

+ * + * +

Izvorul tămăduitor al Fericitei Eufrosina

Rugăciunea citită la izvorul Fericitei Eufrosina