Sfântul Nou Mucenic Marcu din Chios, Grecia (5 iunie)

Sf Nou Mc Marcu din Smirna care a marturisit in Chios (1801) 1(Sursă: http://www.diakonima.gr/)

Acesta locuia în orașul egeean Smirna, tatăl său, Hagiokonstantis, era din Tesalonic, iar mama sa, Maria, era de baștină din Smirna.

În anul 1788 Marcu se îndrăgosti de o musulmană și, ca urmare, se converti la religia islamică. Însă curând după aceea conștiința începu să-l mustre din pricina lepădării sale de credința creștină. Deci se duse la un duhovnic care îl ajută să fugă din Smirna împreună cu soția sa, Maria, și cu fiul său din prima căsătorie. Ei debarcară la Triest, în Italia, de unde se duse la Veneția. La Veneția primiră Mirungerea și apoi se cununară în biserică.

Marcu colindă mai multe orașe până când, într-o zi, hotărî că este vremea să fie mucenic pentru credința creștin-ortodoxă. Deci se duse în Chios, de unde plecă la Smirna, locul apostaziei sale, și apoi la Noul Efes.

La Noul Efes el merse la duhovnicul său căruia îi mărturisi despre dorința sa de a muri pentru Iisus Hristos. Însă Marcu fu înduplecat să nu-și ducă planurile la îndeplinire fiindcă în vremea aceea musulmanii erau mânioși pe creștinii ortodocși care ridicau o biserică în cinstea noului mucenic Gheorghe, care primise cununa muceniciei în același oraș. Deci Marcu se întoarse în Chios, unde mergea pe la biserici, împărtășindu-se des, apoi se înfățișă cadiului propovăduindu-L pe Iisus Hristos și zicând că islamul este urânciune.

Cadiul, răbdător, încercă să-l îmbuneze pe Marcu lingușindu-l, însă Marcu nu fu mișcat. Aruncat în închisoare, fu supus la cazne pe care le îndură cântând laude lui Dumnezeu. Aceasta spori și mai mult mânia călăilor săi musulmani.

Apoi, fiind dus a doua oară înaintea cadiului care îl amenință la cazne și mai dureroase, sfântul Marcu răspunse că nici focul, nici cuțitele, nici alte chinuri nu-l pot sili să se lepede de Iisus Hristos.

Auzind aceasta, călăii săi se mâniară așa de tare încât îl aruncară pe scări în jos, după care fu trimis înapoi în temniță, iar caznele continuară fără încetare. Între timp, câțiva creștini ortodocși din Chios auziră de necazurile lui Marcu și începură să postească și să se roage lui Dumnezeu să-l întărească.

Unui preot i se îngădui să-l viziteze pe Marcu în temniță și astfel îi fu cu putință să primească Sfânta Împărtășanie.

După a treia cercetare dinaintea cadiului, Marcu continuă să propovăduiască pe Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu, arătându-și credința și dragostea față de El și nădejdea în El. În cele din urmă, cadiul îl osândi la moarte prin tăierea capului.

Ieși din tribunal nespus de bucuros, iar fața lui strălucea. Și, deși picioarele îi erau zdrobite și mâinile legate, pur și simplu alerga spre locul de execuție, ca și când nu ar fi călcat pe pământ. Acest fapt îl văzură și paznicii, spunând că demonii îl duceau ridicat în aer, pentru că le era greu să alerge alături de el.

Aga și soldații se luptau să înfrâneze mulțimea care se adunase pentru a vedea execuția mucenicului. Când ajunse la locul cunoscut, sfântul îngenunchie singur, cu bucurie, și îi spuse călăului:

– Vino, lovește!

Călăul, neîndemânatic, nu reuși dintr-o lovitură de sabie să îi taie capul, ba îi scăpă și sabia din mână. Sfântul căzu jos, ghemuit, nemișcat, fără să se zvârcolească sau să strige. Călăul luă sabia și, din mai multe lovituri, îl decapită.

Creștinii îl slăveau pe Dumnezeu, mulți alergau la biserici, unde își exprimau bucuria, cântând imnuri. Toți, cu un avânt de nestăpânit, fără a se uita la bani, încercau să obțină ceva de la mucenic: fie pământ udat cu sânge, fie o bucată din îmbrăcămintea lui.

Sfintele sale moaște, cumpărate cu mulți bani de creștini, izvorâră mir.

Astfel, sfântul Marcu din Smirna, Asia Mică, își jertfi viața din dragoste pentru Iisus Hristos în Chios, miercuri, 5 iunie 1801.

+ * + * +

Din roadele evlaviei și ostenelii pentru Sfântul Nou Mucenic Marcu, iar nouă prețioasă sursă:

http://www.pemptousia.ro/2013/06/sfantul-nou-mucenic-marcu-din-chios-1801-5-iunie/ (clic aici)

+ * + * +

Viața Sfântului Nou Mucenic Marcu poate fi aflată în:

Marturisitori ai lui Hristos

Anunțuri
Published in: on 5 Iunie, 2015 at 08:13  Comments (1)  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Nou Mucenic Mitros sau Dimitrie, valiul din Peloponez, Grecia (28 mai)

Sf Nou Mc Mitros sau Dimitrie din Peloponez (1794) 1(Sursă: https://vatopaidi.files.wordpress.com/)

Acesta era din Peloponez. Crescu într-o familie ortodoxă cucernică, însă la 11 ani fu convertit cu sila la credința musulmană, la fel ca mulți alți creștini ortodocși din Peloponez după înăbușirea răscoalei din 1769. Odată cu convertirea primi numele Mustafa.

Mustafa era un tânăr deosebit de înțelept, pricină pentru care avansă cu repeziciune în dregătoriile stăpânirii turcești, ajungând la rangul de valiu (guvernator al unei provincii turcești, în sec. XVIII), fapt ce îi aduse multă bogăție. Însă Mustafa nu uită niciodată faptul că se născuse creștin. Pentru aceea, dorința sa de a se întoarce la credința strămoșească se făcea tot mai puternică odată cu trecerea timpului. El hotărî să meargă la un duhovnic, după care începu să ducă viața unui creștin ortodox.

Purtarea sa îi scandaliză pe confrații săi musulmani care îl pârâră mai-marelui său, valiul din Tripoli, care porunci ca Mustafa să fie adus la palatul său.

Cercetându-l, valiul din Tripoli se dumiri că Mustafa era gata să-și jertfească viața pentru Iisus Hristos, în ciua făgăduielilor de i se da mai multe averi și cinstiri.

Aruncat în închisoare Mustafa fu îndemnat de către prietenii săi musulmani să-și vină în fire și să se întoarcă la credința musulmană. Însă sfântul Dimitrie rămase neclintit și nu vru să se lepede de Iisus Hristos și să mărturisească religia musulană pe care o leădase. Deci cadiul nu avu de ales decât să-l osândească lal moarte, după lege.

Dus la locul de osândă, sfântul Dimitrie mărturisi încă o dată pe Iisus Hristos, înainte de a i se tăia capul. Trupul său fu îngropat de frații săi ortodocși în biserica Sfântul Dimitrie din cetatea Tripoli.

Astfel sfântul Dimitrie, fostul valiu, își dădu viața din dragoste pentru Iisus Hristos în cetatea Tripoli la 28 mai 1794.

+ * + * +

Viața Sfântului Nou Mucenic Dimitrie din Peloponez poate fi aflată în:

Marturisitori ai lui Hristos+ * + * +

Sf Nou Mc Mitros sau Dimitrie din Peloponez (1794) 2(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

Sf Nou Mc Mitros sau Dimitrie din Peloponez (1794) 3

(Sursă: http://www.vodka.gr/)

Published in: on 28 Mai, 2015 at 10:37  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Nou Mucenic Zaharia ieromonahul din Prusa, Turcia (22 mai)

Chip al scriitorului de odinioara Sf Nicodim Aghioritul3Într-o zi din anul 1801, un ieromonah din Prusa (Brusa), Asia Mică, cu mintea amețită de băutură se lepădă de Iisus Hristos și se făcu musulman. Când se trezi, sfântul Zaharia își dădu seama ce făcuse. Deci se duse la cadiu, își aruncă turbanul de musulman și mărturisi credința în Iisus Hristos.

De 3 ori fu adus în divan dinaintea cadiului, care-l îndemnă să părăsească creștinismul și să se întoarcă la islam. Sfântul Zaharia refuză. Între timp, suferi cazne deosebit de dureroase în temniță: trupul îi fu ars cu fiare înroșite în foc, i se smulseră unghiile, brațele îi fură răsucite. Însă sfântul Zaharia rămase neclintit în credința sa ortodoxă. În cele din urmă fu osândit la moarte și i se tăie capul.

Astfel ieromonahul Zaharia își dădu viața din dragoste pentru Iisus Hristos  în Prusa, la 22 mai 1802. În unele lucrări aghiografice, pomenirea acestuia se săvârșește la 28 mai când este socotită a fi ziua mutării sale la odihna cea de Sus.

+ * + *  +

Viața Sfântului Nou Mucenic Zaharia ieromonahul din Prusa poate fi aflată în:

Marturisitori ai lui Hristos

Published in: on 22 Mai, 2015 at 07:54  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

Sfântul Nou Mucenic Nicolae ajutorul de brutar din Mețovo, Epir, Grecia (16 mai)

Sf Nou Mc Nicolae din Metovo, Epir (1617) 2.1(Sursă: http://www.panagiaepiskepsi.gr/)

Acesta s-a născut în orașul Mețovo, din Epirul Greciei, din părinți creștini ortodocși plini de evlavie. La o vârstă fragedă el se duse la Tricala unde lucră pe bani ca ajutor de brutar. Pe când lucra în Tricala, niște musulmani încercară să-l silească să se lepede de Iisus Hristos și să se facă musulman.

După o vreme, sfântul Nicolae cedă presiunilor și se converti, devenind musulman. Însă când se mută înapoi în Mețovo se întoarse la viața de creștin ortodox.

Sfântul Nicolae mai câștiga câte un ban ducând lemne de vânzare la Tricala. Într-o astfel de călătorie fu recunoscut un de bărbier musulman, vecin cu brutarul. Bărbierul fu foarte uimit că sfântul Nicolae poartă hainele creștinilor ortodocși și nu se îmbracă precum musulmanii. Din această pricină îl luă din scurt întrebându-l despre întoarcerea sa la credința dintâi. Sfântul Nicolae se sperie și se oferi să-i dea toată încărcătura de lemne și câte una la fel în fiecare an dacă păstrează taina. Deci făcură acest târg care ținu o vreme.

Însă sfântul Nicolae săturându-se de acest aranjament, hotărî că este mai bine să devină mucenic pentru credință și astfel să-și spele păcatul apostaziei. Deci se sfătui cu duhovnicul care îi spuse să nu se grăbească la mucenicie fiindcă încă nu este gata și s-ar putea să nu aibă tăria de îndura caznele la care avea să fie supus. Însă sfântul Nicolae era hotărât. Văzând aceasta, duhovnicul nu mai spuse nimic și începu să-l ajute să sporească duhovnicește ca să fie în stare să îndure și ca mărturisirea lui să fie adevărată.

Sf Nou Mc Nicolae din Metovo, Epir (1617) 6.1După o vreme, sfântul Nicolae se simți pregătit și porni din nou spre Trikkala. Acolo bărbierul îl aștepta să-i aducă lemnele, însă sfântul mucenic nu-i aduse nimic și îi spuse că nici nu-i va mai aduce vreodată. Furios, bărbierul chemă pe alți musulmani și le zise că Nicolae își schimbase religia. Aceștia îl luară și-l duseră înaintea dregătorilor orașului care-l luară pe Nicolae și-l înfățișară cadiului.

Întrebat de cadiu, sfântul Nicolae rescunoscu faptul că fusese creștin ortodox și se convertise la islam, dar se pocăise și se întorsese la credința sa fiindcă, zise sfântul:

– Creștin ortodox m-am născut, creștin ortodox sunt și creștin ortodox vreau să mor. Pentru aceea, la oricâte cazne mă veți pune, nu mă voi lepăda niciodată de credința mea.

Cadiul folosi lingușirea și făgăduielile cu răsplata, urmate de amenințarea cu caznele și cu moartea, spre a încerca să-l facă pe sfântul Nicolae să se întoarcă la credința musulmană. Însă el lepădă îmbierile cadiului și rămase neclintit. Deci fu bătut și aruncat în închisoare, unde fu ținut o vreme fără mâncare și apă.

Adus din nou înaintea cadiului, sfântul Nicolae se arătă statornic în mărturisirea sa, pricină pentru care fu supus la și mai mult cazne. După a treia anchetare, cadiul își dădu seama că sfântul Nicolae avea să fie neînduplecat, lucru vădit din ceea ce spunea cu glas mare, că Iisus Hristos este adevăratul Dumnezeu și nu se va lepăda de El. Ca urmare fu osândit la moarte.

Astfel, în mijlocul bazarului, se aprinse un foc mare și în el îl aruncară pe sfântul Nicolae care astfel muri ars de viu, rămânând credincios lui Iisus Hristos până la ultima suflare.

Sf Nou Mc Nicolae din Metovo, Epir (1617) 6.2Mișcat de evlavie, un olar se duse la locul osândei și luă câteva moaște, însă din pricina pazei strașnice, acesta trebui să plătească o mare sumă de bani ca să obțină capul sfântului Nicolae. Apoi luându-l, îl ascunse într-un perete, fiindcă se temea să nu-l descopere musulmanii. Mai târziu, casa lui ajunse sub stăpânirea altui creștin ortodox, pe nume Melandru, care văzu o lumină strălucind printr-o crăpătură din peretele uneia dintre odăile casei. Spărgând peretele, găsi capul sfântului Nicolae.

Sf Nou Mc Nicolae din Metovo, Epir (1617) 6.3 Acesta îl duse la Mănăstirea Varlaam de la Meteora unde fratele său era călugăr.

Sf Nou Mc Nicolae din Metovo, Epir (1617) 7.2(Sursă: http://meteoronlithopolis.gr/)

Astfel sfântul Nicolae, ajutorul de brutar din Mețovo, Epir, își jertfi viața în Trikkala din dragoste pentru Iisus Hristos la 16 mai 1617, mijlocind pururea cu căldură pentru toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

Cinstitele sale moaște făcătoare de minuni au atras de timpuriu o mulțime de oameni din toate părțile Epirului si Tesaliei.

Creștinii din Munții Pind îl cinstesc pe sfântul Nicolae ca pe ocrotitorul lor. În orașul său natal, Metsovo, o biserică i-a fost inchinată în anul 1800, iar o alta a fost ridicată pe locul casei părintești, în anul 1959. Alte biserici cu hramul sfântului Nicolae Vlahul se găsesc în regiunea Tricala, la Tirnav și în Artemis, Atica. Nicolae Carcase a publicat viata și slujba sfântului îm Veneția în anul 1767.

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice l-a canonizat formal pe Nicolae Basdanis ca sfânt al Bisericii Universale pe 28 noiembrie 1988. Este prăznuit pe această dată și în ziua martiriului său, 16 mai (în unele sinaxare apare ziua de 17 mai).

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântul Nou Mucenic Nicolae din Mețovo

Sf Nou Mc Nicolae din Metovo, Epir (1617) 4 sf moaste(Sursă: http://www.panagiaepiskepsi.gr/)

Sf Nou Mc Nicolae din Metovo, Epir (1617) 5 sf moaste(Sursă: http://www.panagiaepiskepsi.gr/)

+ * + * +

Munții Pind, unde află și ținutul natal al sfântului Nicolae, au fost pentru mult timp o adevarată casă a vlahilor, o minoritate vorbitoare de limba română, care a trăit în pace cu vecinii lor vorbitori de limbă greacă. În majoritate de credință ortodoxă, numai puțini vlahi s-au convertit la islam în veacurile de dominație otomană. Până astăzi se află în acele părți comunități de aromâni. Din această pricină sfântul Nicolae este cinstit și cu numele de Nicolae Vlahul.

Casa părintească a Sfântul Nou Mucenic Nicolae din Mețovo

Sf Nou Mc Nicolae din Metovo, Epir (1617) 10 casa parinteasca(Sursă: http://6dim-ioann.ioa.sch.gr/)

Sf Nou Mc Nicolae din Metovo, Epir (1617) 11 casa parinteasca(Sursă: http://www.crestinortodox.ro/)

+ * + * +

Sf Nou Mc Nicolae din Metovo, Epir (1617) 6(Sursă: http://meteoronlithopolis.gr/)

Sf Nou Mc Nicolae din Metovo, Epir (1617) 3.1(Sursă: http://www.orthodox-icon.gr/)

Published in: on 16 Mai, 2015 at 08:12  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

Sfântul Nou Mucenic Arghir croitorul din Apanomi, Macedonia (11 mai)

Sf Nou Mc Arghir croitorul din Apanomi, Macedonia (1806) 6.1(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

Acesta era din satul Apanomi din ținutul Macedoniei, unde se născuse în anul 1788. De foarte tânăr se mută la Tesalonic să-și găsească de lucru.

Sf Nou Mc Arghir croitorul din Apanomi, Macedonia (1806) 1(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

Și izbuti să intre ucenic la un croitor.

Sf Nou Mc Arghir croitorul din Apanomi, Macedonia (1806) 7(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

În acea vreme, un creștin ortodox fu întemnițat de către Pașa la Tesalonic pentru o oarecare abatere și nu avea bani să scape. Ca să poată ieși din temniță, avea de ales între spânzurătoare sau convertirea la islam, iară el alese islamul.

Într-una din zile, mergând sfântul Arghir la o cafenea să se destindă, întâlni acolo pe renegatul ce se convertise. Sfântul Arghir îl înfruntă cu îndrăzneală și încercă să-i arate marea greșeală, îndemnându-l să se întoarcă la credința strămoșilor săi:

– O, cât de rău ai făcut, frate, că te-ai lepădat de Hristos, Făcătorul și Mântuitorul! O, nefericite, ce mare rău ai făcut sufletului tău, predându-l iadului unde este moarte veșnică, să scapi de moartea cea vremelnică! Vino-ți în sine, frate, căiește-te, varsă-ți sângele pentru Hristos. S-ar cuveni ca noi toți să murim de dragul Lui, atunci când e nevoie, fiindcă și El a murit de dragul nostru.

Câțiva ieniceri aflați din întâmplare acolo îl auziră pe sfântul Arghir și se repeziră la el, vrând să-l omoare, dar se răzgândiră și se socotiră că e mai bine să-l convertească. Deci începură să-și fluture pumnalele și pistoalele, încercând să-l silească pe sfântul Arghir să spună că se convertește, iar de nu, avea să moară. Însă acesta rămase nemișcat de poftirea lor și de amenințări, fiind bătut și apoi dus la cadiu.

La început, cadiul hotărî că nu este o vină să-ți aperi religia cu osârdie, după cum socotea fapta lui Arghir. Însă ceilalți musulmani aflați de față nu se învoiră, numindu-l pe Arghir dușman al islamului, căci nu puteau înțelege cum poate spune cadiul că unul care hulea religia lor nu merită să moară.

În vremea obișnuitelor cercetări, cadiul încercă din răsputeri să-l facă pe Arghir să devină musulman ca să-i scape viața, însă el nu voia să-și lepede credința creștină. Din această pricină, sfântul Arghir fu spânzurat.

Sf Nou Mc Arghir croitorul din Apanomi, Macedonia (1806) 8(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

Astfel, sfântul Arghir, croitorul din Apanomi, Macedonia, la vârsta de 18 ani, își dădu viața din dragoste pentru Iisus Hristos în Tesalonic, la 11 mai 1806, la locul numit Kampani.

+ * + * +

Viața Sfântului Nou Mucenic Arghir croitorul poate fi aflată în:

Marturisitori ai lui Hristos+ * + * +

Sf Nou Mc Arghir croitorul din Apanomi, Macedonia (1806) 2(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

Sf Nou Mc Arghir croitorul din Apanomi, Macedonia (1806) 3(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

Sf Nou Mc Arghir croitorul din Apanomi, Macedonia (1806) 5(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

Published in: on 11 Mai, 2015 at 07:50  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Nou Mucenic Gheorghe slujbașul din Cipru (23 aprilie)

Sf Nou Mc Gheorghe din Cipru 3.1(Sursă: http://www.diakonima.gr/)

Acest tânăr Gheorghe, de obârșie din Cipru, om cumpătat, înțelept și chipeș, se duse în orașul Tir din Siria unde intră în slujba unuia din consulii unei țări europene.

Pe când se afla în cetatea Tirului, sfântul Gheorghe obișnuia să cumpere ouă de la o bătrână musulmană săracă. Celelalte precupețe care vindeau ouă erau foarte supărate că tânărul Gheorghe cumpăra numai de la bătrâna aceea și de la fiica ei, iar de la ele nu cumpăra nimic. Deci căutau prilej ca să se răzbune pe el.

Prilejul se ivi într-o zi când sfântul Gheorghe se duse după obicei la casa bătrânei musulmane să cumpere ouă. Se întâmplă însă ca fiica femeii să fie singură. Atunci celelalte precupețe aflară prilejul și începură să țipe, strigând și învinuindu-l pe sfântul Gheorghe de gânduri necinstite față de tânăra femeie. Astfel, în jurul casei se adună o mulțime de oameni care îl prinseră pe sfântul Gheorghe și îl duseră la cadiu.

Nefiind vinovat de nicio neleguire, sfântul Gheorghe tăgădui toate învinuirile. Cadiul îl îmbie cu fel de fel de răsplătiri de se convertește la islam, iar de va refuza, va fi dat morții.

Rămânând tare în credința dreptmăritoare, fu trimis la închisoare unde fu supus la cazne. După alte câteva cercetări, pătimiri, îmbieri și făgăduieli pe care sfântul Gheorghe le înfruntă cu statornicie, fu osândit la moarte.

Ducându-l musulmanii la locul de osândă ce se afla aproape de mare, mai încercară încă o dată să-l înduplece să se convertească la islam, însă văzând că nici în apropierea morții nu primește, îl înconjurară, își scoaseră pistoalele și-i spuseră că dacă nu se convertește atunci și acolo vor trage. Însă sfântul Gheorghe ridică mâinile către cer și se rugă zicând:

– Doamne, Iisus Hristoase, primește duhul meu și fă-mă vrednic de Împărăția Ta.

Iară ei trăgând pe dată, se năpustiră apoi asupra lui și-l tăiară cu cuțitele.

Mai apoi creștinii ortodocși îi luară rămășițele și le îngropară într-o biserică ortodoxă din cetatea Acra.

La 13 aprilie 1967, cinstitele sale moaște fură mutate din Acra în Cipru, unde fură îngropate în Biserica Sfântul Apostol Ioan din orașul Lefkosia.

Astfel sfântul Gheorghe, slujbașul din Cipru, își jertfi viața din dragoste pentru Iisus Hristos în orașul Tir, la 23 aprilie 1752.

+ * + * +

Viața Sfântului Noului Mucenic Gheorghe din Cipru poate fi aflată în:

Marturisitori ai lui Hristos

+ * + * +

Sf Nou Mc Gheorghe din Cipru 2(Sursă: http://agiosgeorgios57.blogspot.ro/)

Sf Nou Mc Gheorghe din Cipru 4.1(Sursă: http://www.pigizois.net/)

Sf Nou Mc Gheorghe din Cipru 1.1(Sursă: http://www.diakonima.gr/)

+ * + * +

Biserica Sfântul Apostol Ioan din orașul Lefkosia

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 1Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 2

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 3

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 4

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 5

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 6

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 7

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 9

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 8

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 10

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 14

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 12

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 13

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 16

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 11

Biserica Sf Ioan din Lefkosia, Cipru 15(Sursă imagini: http://www.churchofcyprus.org.cy/)

 

Published in: on 23 Aprilie, 2015 at 02:00  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Nou Mucenic Ioan Corăbierul din Insula Kos, Grecia (8 aprilie)

Chip al scriitorului de odinioara Sf Nicodim Aghioritul3

Sfântul Ioan corăbierul din insula Kos fu convertit silnic la religia islamică pe când era cu mintea tulburată. Când își veni în simțiri și văzu că era îmbrăcat în straie de musulman și fusese tăiat împrejur, își scoase turbanul alb de pe cap și-l aruncă jos. Apoi își scoase hainele musulmane, îmbrăcându-se cu haine creștine, și izbucni în lacrimi de pocăință pentru cele ce i se întâmplaseră, după care începu să trăiască din nou ca un creștin.

Când musulmanii văzură că se întoarce la Ortodoxie, năvăliră asupra lui și-l bătură foarte rău. Apoi îl aruncară în închisoare unde încercară în tot chipul să-l facă a se răzgândi și a se întoarce la islam. La toate acestea sfântul Ioan răspunse:

– Cred în Domnul meu Iisus Hirtos și-L mărturisesc a fi Dumnezeu adevărat din toată inima și din tot sufletul. El va veni să judece toată lumea, pe cei vii și pe cei morți. Cât despre religia voastră, mă lepăd de ea și sunt gata să rabd orice necaz pentru dragostea Hristosului meu.

Când auziră acestea, musulmanii îl bătură din nou și-l tâtâră la cadiu învinuindu-l că s-a făcut musulman, iar mai apoi se întorsese la credința sa dintâi.

Auzind aceasta, cadiul își dădu seama că astfel nu-l va îndupleca pe sfântul Ioan să revină la islam, astfel încât îl osândi la moarte prin foc. Deci pregătind un foc mare, musulmanii îl arseră pe sfântul Ioan de viu.

Astfel sfântul Ioan, corăbierul din insula Kos, își jertfi viața pentru Iisus Hristos în insula Kos la 8 aprilie 1669, ocrotind cu căldură până astăzi pe toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

Se cuvine ca acest sfânt nou mucenic Ioan Corăbierul să se deosebească de alt sfânt nou mucenic, pomenit tot în această zi, Ioan Kulika, ce a primit cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei la 8 aprilie 1564.

+ * + * +

Viața Sfântului Nou Mucenic Ioan Corăbierul poate fi aflată în:

Marturisitori ai lui Hristos+ * + * +

Insula Kos, Grecia

Insula Kos, Grecia 1

Insula Kos, Grecia 11

Insula Kos, Grecia 3

Insula Kos, Grecia 2

Insula Kos, Grecia 4

Insula Kos, Grecia 7

Insula Kos, Grecia 9(Sursă imagini: http://www.boomsbeat.com/)

Insula Kos, Grecia 19

Insula Kos, Grecia 20

Insula Kos, Grecia 21

Insula Kos, Grecia 23(Sursă imagini: http://grzegorzgajewski.com/)

Published in: on 8 Aprilie, 2015 at 00:01  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Nou Mucenic Ghenadie de la Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia (6 aprilie)

Sf Nou Mc Ghenadie de la Man Dionisiu, Sf Munte Athos (1818) 1.1(Sursă: http://agioritikesmnimes.blogspot.ro/)

Acesta era un ieromonah dintre părinții Mănăstirii Dionisiu din Sfântul Munte Athos.

Într-una din zile, fu trimis de către egumenul său la Constantinopol ca să-i însoțească pe călugării Bonifatie și Evdochim, care se duceau acolo pentru a se face mucenici. Însă lui Bonifatie și Evdochim li se schimbă inima, căci temându-se de caznele ce le stăteau înainte, aceștia se lepădară de Iisus Hristos. Apoi, mâniați, se întoarseră asupra însoțitorului lor, sfântul Ghenadie, pe care-l făcură răspunzător de călătoria lor fără roadă la Constantinopol. Ei îl învinuiră înaintea stăpânirii  că venise la Constantinopol ca să se facă mucenic.

Astfel sfântul Ghenadie fu prins și întemnițat.

În temniță, sfântul Ghenadie fu chinuit cu cruzime și silit să se lepede de credința creștină și să primească religia islamică. Însă în ciuda celor suferite, sfântul Ghenadie se ținu tare în credincioșia sa față de Iisus Hristos. Pentru aceasta fu osândit la moarte prin tăierea capului.

După moartea sfântului Ghenadie, cinstitele sale moaște fură așezate în mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte.

Astfel, sfântul Ghenadie, ieromonahul din mănăstirea Dionisiu, își dădu viața din dragoste pentru Iisus Hristos în Constantinopol la 6 aprilie 1818.

+ * + * +

Viața Sfântului Nou Mucenic Ghenadie de la Mănăstirea Dionisiu poate fi aflat în

Marturisitori ai lui Hristos+ * + * +

Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

Man Dionisiu, Sf Munte Athos 3(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Published in: on 5 Aprilie, 2015 at 21:58  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Nou Mucenic Pavel Rusul, Constantinopol, Turcia (3 aprilie)

Sf Mc Pavel Rusul (1683) 1(Sursă: http://www.pravoslavie.ru/)

Multă vreme tătarii din Crimeea năvăleau an de an în ținuturile Rusiei și Ucrainei după robi. Într-o asemenea năvălire din veacul al XVII-lea a fost prins și un tânăr rus pe nume Pavel care fu vândut unei familii creștin-ortodoxe.

După ce își sluji cu credință stăpânul câțiva ani, fu slobozit. Deci sfântul Pavel se căsători cu o fată care fusese luată și ea cândva roabă și apoi slobozită. Amândoi locuiau în cetatea Constantinopolului.

Curând după căsătoria lor, sfântul Pavel se îmbolnăvi de epilepsie, care se înrăutățea din ce în ce mai mult. Astfel, prietenii și vecinii hotărâră să-l ducă în biserica Născătoarei de Dumnezeu numită Mouglouniou pentru a se tămădui. Sfântul Pavel însă nu voia să meargă, însă ei hotărâră să-l ducă cu orice preț.

Pe drum se întâlniră cu niște musulmani care-i întrebară unde merg. Sfântul Pavel se folosi de acea întâlnire ca să strige că este musulman. Musulmanii auziră, însă nu făcură nimic. Mai tâziu însă, după ce se gândiră, hotărâră că trebuie să vină în ajutorul omului care strigase că este musulman și era dus la biserică de către creștini ortodocși ca să-l împiedice să facă așa cum voia, pretinzând că este bolnav la cap.

Unul dintre musulmani hotărî că cel mai bine era să-i spună situația fratelui lor musulman marelui vizir Kara Mustafa care, auzind acestea, se mânie cumplit poruncind ca Pavel să fie adus la el.

Însă înainte ca oamenii vizirului să-l găsească pe sfântul Pavel, cineva îi înștiință pe preoții de la biserica în care se afla acesta și acesta fu scos din biserică pentru ca sfântul locaș să nu fie nimicit sau luat de musulmani pe motiv că ar fi adăpostit un musulman. Însă oamenii vizirului sosiră înainte ca ei să poată face ceva și arestară pe preoții bisericii, ducându-i împreună cu sfântul Pavel la marele vizir.

Acesta, văzându-l pe sfântul Pavel, îl întrebă dacă este musulman. Iară acesta răspunse că nu este. Însă musulmanii ce povestiseră întâmplarea stăruiră zicând că el însuși spusese că este musulman. Sfântul Pavel însă îi învinui că mint.

Când marele vizir îl întrebă pe sfântul Pavel de ce îl duseseră creștinii la biserică, el răspunse nu l-au dus acolo, ci acasă fiindcă avea o boală care trebuia îngrijită. Dar pe lângă aceasta el stăruia că nu este musulman, ci creștin ortodox.

Marele vizir îi aminti lui sfântului Pavel că avea mărturii sub jurământ de la martori care îl auziseră zicând că este musulman. Deci el avea de ales: fie se făcea musulman, fie avea să fie dat morții. Întâia alegere era însoțită de bogăție, iar cealaltă de cazne și moarte.

Soția sfântului Pavel, care-și însoțise bărbatul la marele vizir, îl încuraja să se țină tare, zicând:

– Nu te teme, soțul meu, ci să stai tare în credința lui Hristos, căci paharul morții ține doar o clipită, după care te vei veseli și te vei bucura împreună cu mucenicii lui Hristos.

Adăugă apoi:

– Nu m-am gândit niciodată că voi fi soție de mucenic.

Auzind spusele femeii, marele vizir întrebă cine era și ce spusese. Unul dintre musulmani care înțelegea rusa îi spuse că îl încuraja să stea neclintit în credința sa creștin-ortodoxă. Vestea aceasta îl mânie pe marele vizir care porunci ca soția lui Pavel să fie dusă la curte și biciuită. Iar pe sfântul Pavel îl trimise la închisoare.

După 3 zile, sfântul Pavel fu adus iară dinaintea marelui vizir care îl ispiti iară cu răsplăți să se facă musulman, altfel va fi osândit la moarte. Însă sfântul Pavel rămase tare în credința sa în Iisus Hristos.

Văzând că nu izbutește cu niciun chip, marele vizir Kara Mustafa îl osândi la moarte, în Hipodromul din cetatea Constantinopolului tăindu-i-se capul sfântului Pavel.

Astfel sfântul Pavel Rusul se jertfi pentru dragostea lui Iisus Hristos în cetatea Constantinopolului la 3 aprilie, în Vinerea Mare a anului 1683.

+ * + * +

Viața Sfântului Mucenic Pavel Rusul poate fi aflată în:

Marturisitori ai lui Hristos+ * + * +

Hipodromul din Costantinopol, gravat de Onufrio Panavinio în anul 1600

Hipodromul din Costantinopol, gravat de Onufrio Panavinio, 1600 1.1(Sursă: http://www.roger-pearse.com/)

Published in: on 3 Aprilie, 2015 at 09:54  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Nou Mucenic Manuil robul din Sfakia, Creta, Grecia (15 martie)

Sf Nou Mc Manuil robul din Sfakia, Creta, Grecia (1792) 2.1(Sursă: http://syndesmosklchi.blogspot.ro/)

După cucerirea Cretei de către turcii musulmani, creștinii ortodocși cretani se răzvrătiră de mai multe ori, căutând să-i alunge pe turci din insula lor. După fiecare răscoală mulți creștini fugeau de pe insulă, iar alții erau robiți și siliți să se convertească la islam. Între acești creștini ortodocși robiți la o fragedă vârstă se afla și un tânăr pe nume Manuil, din orașul Sfakia, care fu luat și tăiat împrejur împotriva voii sale.

Când i se ivi prilejul, Manuil fugi din Creta și debarcă pe insula Mikonos, unde merse pe dată la un preot ortodox și se spovedi. Primind un canon, mai apoi fu primit din nou în Biserica Ortodoxă prin Mirungere.

Pe insula Mikonos, Manuil se căsători și fu binecuvântat cu 6 copii. Soția sa se dovedi a-i fi necredincioasă, iar Manuil, temându-se de Dumnezeu, hotărî să nu o pedepsească în niciun fel. Își luă copiii și plecă de acasă. Însă cumnatul său îl ocăra că și-a părăsit soția și amenința să se răzbune.

Într-una din zile, pe când mergea cu corabia cu o încărcătură de lemne din insula Samos în insula Mikonos, Manuil întâlni un vas pe care lucra cumnatul său. În fața căpitanului musulman, acesta îl învinui pe Manuil că fusese musulman și se făcuse creștin ortodox.

Dus înaintea căpitanului, Manuil fu întrebat cărei religii aparține. Iară Manuil răspunse:

– Am fost creștin ortodox de când m-am născut.

Dar căpitanul îi aduse aminte:

– Ai fost cândva creștin ortodox, dar apoi ai devenit de bună voie musulman. Deci acum trebuie să te întorci la credința ta, căci de nu te învoiești să faci așa, am sa te chinui fără milă până mori.

Fără să se descurajeze, Manuil răspunse:

– Creștin ortodox m-am născut, creștin ortodox sunt și creștin ortodox vreau să mor.

Mâniat peste măsură, căpitanul îl puse la cazne pe tot drumul până la Chios, unde îl predă amiralului flotei Kapudan Pașa.

Când sosi, Manuil ceru unui creștin ortodox să caute un preot care să-l sfătuiască și să-l mărturisească. Însă de frică, niciun preot nu vru să vină. Unul dintre ei îi trimise sfat de îmbărbătare prin altcineva. Atunci Manuil își spunse:

– Mi-e totuna dacă mor azi sau mâine. Lumea aceasta este trecătoare; decât să mor mâine păcătos, mai bine să mor azi pentru credința mea și să-mi mântuiesc sufletul.

Kapudan Pașa puse să-l aducă pe Manuil dinaintea lui să-l cerceteze. Când îl întrebă pe Manuil ce este, acesta răspunse:

– Sunt creștin ortodox.

Iară Kapudan Pașa puse să fie dezbrăcat și văzând că este tăiat împrejur întrebă cum se întâmplă.

Manuil răspunse:

– Din naștere sunt creștin ortodox, dar când eram mic am fost luat rob și silit să mă fac musulman. Acum vreau sa fiu din nou creștin ortodox.

Ca răspuns, amiralul porunci să fie deîndată executat. Auzind porunca, Manuil spuse:

– Slavă Ție, Dumnezeule!

Ei îl duseră la Fântâna Veche unde Manuil îngenunche de bună voie și așteptă sabia călăului. Însă călăul, fiind nepriceput, nu fu în stare să taie capul sfântul mucenic dintr-o singură lovitură îndelungându-i astfel chinurile robului lui Dumnezeu. Reușind în cele din urmă călăul să-i despartă capul de trup , valiul hotârî ca trupul său să fie legat cu greutăți și aruncat în mare.

Creștinii ortodocși care fuseră martori la mucenicia sfântului Manuil fură foarte mișcați de mucenicia sa.

Astfel Manuil, robul din Creta, își dădu viața din dragoste pentru Iisus Hristos în insula Chios la 15 martie 1792, fiind de mai bine de 2 veacuri, până astăzi, cald și tainic ocrotitor tuturor ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

Sf Nou Mc Manuil robul din Sfakia, Creta, Grecia (1792) 1(Sursă: http://syndesmosklchi.blogspot.ro/)

Apropiatu-te-ai de Domnul ca un fierbinte mijlocitor, dumnezeiască roadă și porumbel din Sfakia. Manuile, Preacinstite Noule Mucenic, mărturisit-ai după lege pentru Hristos și ai primit cununa muceniciei. Pentru aceasta, mijlocește pentru noi, cei ce te cinstim pe tine, ca să dobândim izbăvire de păcate și mare milă. (Troparul Sfântului, glasul al 3-lea)

Înflorit-ai ca un phoenix în mijlocul sfakienilor și, după lege, ai suferit mucenicie în Chios, slăvite al lui Hristos Dumnezeu. Socotit ai fost întocmai cu Sfinții Mucenici, Fericite Manuil, Noule Mucenic al Domnului, și împreună cu ei te rogi în toată vremea să ne dăruiască izbăvire de păcate. (Condacul Sfântului, glasul al 4-lea)

+ * + * +

Viața Sântului Nou Mucenic Manuil din Sfakia poate fi aflată în:

Marturisitori ai lui Hristosși

Sfinti cretani - carte+ * + * +

Sf Nou Mc Manuil robul din Sfakia, Creta, Grecia (1792) 4(Sursă: http://syndesmosklchi.blogspot.ro/)

Sf Nou Mc Manuil robul din Sfakia, Creta, Grecia (1792) 3.1(Sursă: http://syndesmosklchi.blogspot.ro/)

+ * + * +

Procesiune în cinstea Sfântului Nou Mucenic Manuil din Sfakia, Grecia

Sf Nou Mc Manuil robul din Sfakia, Creta, Grecia (1792) 5 procesiune

Sf Nou Mc Manuil robul din Sfakia, Creta, Grecia (1792) 6 procesiune

Sf Nou Mc Manuil robul din Sfakia, Creta, Grecia (1792) 7 procesiune(Sursă: http://syndesmosklchi.blogspot.ro/)

+ * + * +

Sfakia, Insula Creta, Grecia

Sfakia, Creta, Grecia 1(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Published in: on 15 Martie, 2015 at 07:13  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,