Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic, România (13 ianuarie)

Sfântul Mucenic Ermil

1. Sf Mc Ermil (315) 1.1Frescă săvârșită în anul 1547, aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Stratonic

1. Sf Mc Stratonic (315) 1.1Frescă săvârșită în anul 1547, aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://pravicon.com/)

În vremea prigoanei împăratului Liciniu, trăia un oarecare diacon cu numele Ermil. Fiind pârât de unul dintre ostași, fu prins și adus dinaintea împăratului. Aflând pricina pentru care ostașii veniră după dânsul, nu numai că se bucură cu duhul, dar îi și rugă pe aceștia să nu îl lege căci se va înfățișa de bunăvoie dinaintea împăratului căruia i se arătă neînduplecat. Văzând aceasta, Liciniu porunci să fie bătut peste față cu un bici de metal, însă el se arăta plin de răbdare și credință tare. Apoi îi spuse împăratului:

– Mai greu te vei chinui tu, împărate, căci vei da faţă cu Cel Atotputernic, pentru că tu nu numai că prigoneşti pe unii, ci opreşti şi pe alţii să caute adevărul.

După cazne şi mai grele, împăratul porunci ca sfântul să fie dus vreme de 3 zile în temniţă, poate se va întoarce căindu-se de îndrăzneala lui.

În temniţă, Sfântul Ermil se rugă mereu lui Dumnezeu Care trimise un înger al Său, mângâindu-l şi întărindu-l cu vorbe ca acestea:

– Îndrăzneşte, Ermile, şi nu te teme, căci în curând vei birui pe tiran şi vei primi cununa luminoasă a muceniciei!

După 3 zile, şezând iarăşi pe scaunul de judecată, Liciniu ceru să-i fie înfăţişat din nou diaconul Ermil, întrebându-l dacă nu cumva s-a răzgândit în cugetul său.

– Ţi-am spus odată, împărate, răspunse Ermil, că eu de Domnul Hristos nu mă voi despărţi, ci numai Lui Îi voi sluji, căci ştiu că de la El voi şi avea mare ajutor.

Iară împăratul porunci la 6 ostaşi să-l ia pe sfânt şi să-l întindă la pământ şi atâta să-l căznească în bătăi până se va întoarce de la astfel de gânduri. În vremea pătimirii sale, el nu scotea nici măcar un geamăt, ci, cu toate că trupul său era ciuruit cu totul în urma loviturilor, totuşi de la el nu se auzeau decât rugăciuni prin care cerea Domnului să-l întărească până la sfârşit.

La un moment dat se auzi un glas din înaltul cerului care-i vestea că peste 3 zile va fi izbăvit de chinuri. Ostaşii care-l munceau auziră şi ei glasul ceresc şi înştiinţară îndată pe împărat despre acest lucru. Cu toate că se îngrozi de vestea aflată, Liciniu nu vru să se recunoască înfrânt, de aceea porunci ca statornicul creştin să fie dus din nou în temniţă.

În faţa celor întâmplate, Stratonic, temnicerul încredinţat cu paza sfântului, se răni la inimă de durere văzând multele chinuri cu care fusese încercat de către nemilostivul împărat, căci în taină și el era creștin. Însă văzându-i puterea cu care purta chinurile, se  bucura cu inima, îngrijindu-i cu multă căldură rănile.

Fiind adus Ermil a doua zi dinaintea împăratului și aflat statornic în credință, Liciniu porunci ostașilor să rupă cu unghii de fier pântecele sfântului.

Văzând unul dintre ostași că Stratonic plânge la vederea chinurilor suferite de Ermil, merse pe dată și îl înștiință de aceasta pe Liciniu care cuprins de cumplită mânie ceru să-l dezbrace pe Stratonic și să-l bată peste tot trupul cu bețe.

În timp ce îl băteau, Stratonic ridica mângâiat privirea către îndrumătorul său, Ermil, cerându-i să se roage lui Dumnezeu să-l întărească.

Apoi împăratul porunci să fie duși iară în temniță pentru a suferi durerile rănilor și ale bătăilor. Însă sufletele lor erau tot mai stăruitoare în rugăciune.

În cele din urmă, împăratul hotărî ca sfântul Ermil să fie spânzurat de un copac, iar trupul să-i fie ciopârţit cu cuţitele, după care să fie aruncat în valurile Dunării.

Aducând apoi la judecată şi pe Stratonic şi încercând să-l înduplece măcar pe el să aducă jertfe idolilor, acesta îi mărturisi că nu cunoaşte moarte mai fericită decât martiriul îndurat pentru credinţa în Hristos şi că bucuria cea mai mare pentru el ar fi să-l poată însoţi în viaţa cea veşnică pe bunul său prieten, Ermil diaconul.

1. Sf Mc Ermil si Stratonic (315) 1.1Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Şi astfel, în ziua de 13 ianuarie anul 303, ostaşii duceau spre moarte pe amândoi mucenicii, la 18 stadii (puțin peste 3 kilometri) de oraşul Singidunum sau Belgradul de azi, poate înspre localitatea Panciova, pe unde şi acum se văd multe sate cu populaţie românească.

La 3 zile după aceea, trupurile sfinţilor mucenici fură adunate laolaltă într-un sicriu ca să rămână pomenire netrecătoare pentru două suflete care au petrecut şi în temniţă şi în chinuri, ca şi în chipul cum şi-au sfârşit viaţa, uniţi pentru totdeauna în dragostea lor pentru Hristos dinaintea Căruia mijlocesc fără încetare pentru toți cei ce le săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

Plini fiind de ape făcătoare de viată, ati fost aruncaţi în apele râurilor; şi întru acelea primind sfârşitul, aţi înecat pe întâistătătorul răutăţii; iar acum ne izvorâţi nouă izvoare de tămăduire, prealăudaţilor.

Astăzi Biserica lui Hristos săvârşind sfântă pomenirea nevoinţelor voastre, preafericiţilor, prăznuieşte sărbătoare de veselie şi purtătoare de lumină, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce v-a dat vouă cununi şi mărindu-vă pe voi ca pe nişte robi. (Din Canonul Sfinților ce se citește la Utrenie)

În ape dimpreună aţi luat fericitul sfârşit, înţelepţilor, înecând pe Veliar în ele, cu harul Dumnezeului nostru, mucenicilor. Pentru aceasta primind cununi, ca nişte purtători de biruinţă, vă veseliţi cu Cetele îngerilor, cu care, împreună, aduceţi-vă aminte şi de noi. (Sedelna Sfinților, glasul I)

+ * + * +

Canonul Sfinților Mucenici Ermil și Stratonic poate fi aflat aici:

http://www.doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-catre-sfintii-mucenici-ermil-stratonic (clic aici)

Din evlavie vrednică de laudă pentru sfinții neamului nostru românesc:

http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/27/sfinti_ianuarie.html (clic aici)

Published in: on 13 ianuarie, 2015 at 01:34  Comments (1)  
Tags: , , , , , , , ,

Icoana Maicii Domnului aflată în Mănăstirea Glavacioc, România

1. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din Manastirea Glavacioc 1.1(Sursă: http://ziarullumina.ro/)

Povestea mănăstirii începe cu drumul unui cioban prin Gleava Ciocoiului, loc rămas în legendă prin povestirile bătrânilor din sat.

Pe dealul din apropiere, ridicat ca o cetate desupra așezării, ciobanul de multe ori se urca cu oile sale și privea de sus satele și pământurile care îl înconjurau. Aici se apucă într-o zi să taie un lemn de corn și mare îi fu mirarea când în trunchi descoperi o icoană a Maicii Domnului. O luă și o duse cu sine acasă punând-o pe peretele de răsărit, însă a doua zi dimineață icoana dispăru.

Mare îi fu supărarea ciobanului nostru, fiind sigur că cineva îl văzuse și îi furase icoana frumoasă găsită sus în deal. Însă și mai mare îi fu uimirea când după câteva zile descoperi icoana rezemată de trunchiul unui corn, în același loc unde o găsise.

De data asta îi dădu de veste părintelui din sat, povestindu-i toată întâmplarea. Părintele luă icoana și o puse în biserică, însă după două zile icoana iarăși dispăru. De data asta tot satul fugi pe dealul unde auziseră că ciobanul nostru descoperise prima dată icoana. Căzură cu toții în genunchi în fața icoanei care stătea în același loc, parcă mustrându-i și dorind parcă să le vorbească.

De minunea din Glavacioc auziră apoi țăranii din satele din jur și în fiecare zi popor mult venea să se închine icoanei Maicii Domnului. Vestea ajunse până la scaunul domnesc, astfel că într-una din zile sătenii se pomeniră că trimișii domnului sosesc să ia icoana și să o ducă în cetatea de scaun. Numai că voia Maicii Domnului era cu totul alta și într-o dimineață icoana apăru în chip minunat în același loc, unde fusese găsită întâia dată.

Domnul porunci atunci ca pe locul unde fusese descoperită icoana să se ridice o biserică și de atunci, vreme de 600 de ani, pe dealul Glavaciocului o mănăstirea priveghe mereu la viața românilor din zonă.

Această icoană este mici dimensiuni (45 x 34 cm), iar data și numele zugravului sunt necunoscute.

În vremea sfântului Constantin Brâncoveanu (pomenit la 16 august), icoana fu îmbrăcată în argint de arhimandritul Damian de Glavacioc, după cum reiese din inscripția pe ferecătură, datată 30 aprilie 1700. Iar în anul 1847, aceasta fu așezată într-un cadru de lemn, poleit de către protosinghelul Ierotei Glavacioțeanul.

Astăzi, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se află așezată la loc de cinste în biserica nouă a mănăstirii, străjuind liniștea locurilor și a inimilor celor ce i se roagă cu credință.

+ * + * +

1. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului din Manastirea Glavacioc 1.2Sfeșnic primitor de lumină, smeritul meu suflet cel întunecat de păcate luminează-l acum cu lumina ta, ca o bună, ca să-ți cânt cântare de mulțumire.

Bucură-te, scară care urci pe cei de pe pământ la cer; bucură-te, bucuria tuturor celor necăjiți; bucură-te, puternică scăpare a păcătoșilor. (Din Canonul aghiorit al Maicii Domnului ce se citește vineri seara, glasul al 5-lea)

+ * + * +

Mănăstirea Glavacioc, județul Argeș, România

Aceasta a fost una dintre cele mai însemnate și mai bogate mănăstiri ale Țării Românești.

Oamenii satului cred că numele aşezării vine de la aflarea în albia râului a unui craniu (glava) de la un boier străin (ciocoi), omorât de turci după ce fusese urmărit pentru că lupta pentru independența față de Împeriul Otoman. Turcii l-ar fi decapitat și i-ar fi aruncat capul într-un pârâu care curge astăzi la poalele mănăstirii. Legenda spune că cei care treceau prin aceste locuri își clătinau capetele spunând: „Aici este glava ciocoiului nostru”. Apoi din Glavaciocoiului, prin prescurtare, se ivi demuriea de Glavacioc, ce se păstrează până astăzi.

Izvorul Mănăstirii Glavacioc

1. Manastirea Glavacioc 3 izvorul(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Acesta țâșnește la suprafață de undeva de la poalele dealului pe care e ridicată mănăstirea și formează un mic lac în apropierea acesteia.

1. Manastirea Glavacioc 1(Sursă: http://ziarullumina.ro/)

Bând din apa tămăduitoare a acestui izvor, Vlad Vodă Călugărul, domnitor al Munteniei între 1482-1495, se vindecă de o boală de stomac. Din această pricină refăcu întreaga mănăstire, construi biserica din piatră și îi dărui felurite moșii și proprietăți.

Părintele Casian Crețu, starețul mănăstirii, povestește: „Minuni se întâmplă în fiecare zi la acest izvor, oameni din toată țara vin și iau din această apă și apoi îmi spun că o păstrează timp îndelungat, fără să se strice. Cei bolnavi simt în trupul lor puterea aceste ape vindecătoare, care o face să fie atât de căutată”.

1. Manastirea Glavacioc 2(Sursă: http://str.crestinortodox.ro/)

Published in: on 19 septembrie, 2014 at 14:41  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,

Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, România (5 august)

(1913-1960)

9. Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamt, Hozevitul (1960) 6.1

(Sursă: http://www.ortodoks-odense.dk/imgarticol/sf-ioan-iacob-hozevitul.jpg)

9. Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamt, Hozevitul (1960) (foto 1)(Sursă http://www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/2009/08/sf-ioan-iacob-romanul.jpg)

Acesta se născu la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din fostul judeţ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. Din botez a primi numele Ilie, din pruncie dovedindu-se a fi un copil ales şi binecuvântat de Dumnezeu.

După 6 luni de la naşterea sa, Ecaterina, mama sa, bolnăvicioasă din fire, îşa dădu sufletul în mâinile Domnului, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După 2 ani, muri şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate.

Bunica Maria îl învăță să vorbească, să rostească rugăciunile și îi sădi în inima credința în Dumnezeu. Tot ea îl deprinse cu metaniile și postul, citindu-i adesea din Viețile Sfinților și din alte cărți ziditoare de suflet.

Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

Seara și în sărbători, bătrâna Maria îl punea să citească din sfintele cărți, iar ea stătea deoparte și asculta. De mila copilului și din durerea ei tăinuită, bunica plângea mereu, mai ales când băiatul citea despre Patimile Mântuitorului Hristos.

În anul 1924, bunica sa plecă la cele veșnice, iar el fu dat în grija unchiului său, Moș Alecu.

Vreme de 4 ani a studiat la Liceul Dimitrie Cantemir din Cozmeni – Cernăuți, trecând examenul de bacalaureat în naul 1932, fiind clasificat primul.

Sfântul Ioan Iacob în costum popular

Preotul Gheorghe Lazăr, consătean, coleg de liceu și prieten apropiat al cuviosului Ioan Iacob, povestește despre dânsul:

„Era un mare admirator al naturii și frumosului. Iubea tovărășia colegilor și a celor de o vârstă cu el, cu purtare plăcută în societate. Nu-i plăcea să piardă timpul în discuții cu tinerii iubitori de glume, de povestiri nerușinate și jocuri de tot felul. În timpul liber, mai degrabă își lua o carte del iteratură sau studia într-un domeniu, stând retras într-un loc preferat din livada părintească sau în câmp. Se recrea ascultând cântecul păsărelelor sau admirând cerul înstelat în toiul nopții. Citind adeseori Sfânta Sciptură sau manualele de religie, cugeta adânc la cele zidite de Dumnezeu și găsea o armonie perfectă în tot ce putem percepe cu simțurile noastre. În sufletul lui Iliuță se întărea convingerea că Dumnezeu le-a făcut cu negrăită înțelepciune pe toate cele văzute și nevăzute și le cârmuiește după anumite legi, care nu se pot schimba.”

În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot, însă el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le spuse:

– Nu, eu vreau să mă fac călugăr!

După un an, tânărul Ilie, pe când lucra la câmp, se ruga lui Dumnezeu să-i descopere calea pe care să o urmeze, deodată auzi un glas de sus, zicând:

– Mănăstirea!

Din clipa aceea nu mai avu odihnă în suflet.  Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan îşa luă cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi intră în obştea Mănăstirii Neamţ.

Mănăstirea Neamț, la sfârșitul veacului XIX și începutul veacului XX

Gheorghe Siller - Vedere spre manastirea Neamt(Sursă: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Gheorghe_Siller_-_Vedere_spre_manastirea_Neamt.jpg)

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț

Neamt-1.1

Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim îl primi cu multă dragoste şi, după ce îl trimise să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, îi rândui ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.

Frumusețea slujbelor din marea lavră, mai ales cele de noapte, blândețea călugărilor, iscusința duhovnicilor, liniștea munților și darului Duhului Sfânt, care se odihnea în inima lui, l-au legat pe acest fericit tânăr de viața călugărească.

Deoarece tânărul Ilie Iacob învățase latină și franceză, primi ascultare la părintele Iov, farmacistul mănăstirii. Părintele Iov Burlacu era un mare nevoitor, nu lipsea niciodată de la slujbele bisericești, în chilia sa nu avea pat, ci dormea pe un scaun, ar fața îi era tot timpul plecată spre pământ. Era postitor, milostiv și se sârguia să-i ajute pe cei săraci, la căpătâiul cărora stătea mereu de veghe.

Tânărul Ilie rra foarte tăcut, ascultător şi smerit.

Între anii 1934-1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, având multă milă de cei bolnavi şi fiind iubit de toţi.

Infirmier al Regimentului 29 Infanterie

În toamna anului 1935 se reîntoarse în obştea Mănăstirii Neamţ, şi continuă aceeaşi ascultare de bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă. Toţi se foloseau de smerenia, de blândeţea şi de dragostea lui şi cugetau că este un ales al lui Dumnezeu.

La 8 aprilie 1936, în miercurea din Săptămâna Sfintelor Patimi, fericitul rasofor Ilie Iacob fu tuns în îngerescul cin călugăresc de arhiereul Valerie Moglan, noul stareţ al marii lavre, împreună cu alţi doi fraţi rasofori, primind în călugărie numele de Ioan.

9. Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamt, Hozevitul (1960) (foto 2)

9. Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamt, Hozevitul (1960) (foto 3)Dorind viaţă pustnicească şi arzând cu inima pentru Hristos şi pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit şi a înviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin.

La Ierusalim, în fața Sfântului Mormânt, în anul 1937 (monahul din dreapta este Sfântul Ioan Iacob)

După ce se închină la toate Sfintele Locuri şi sărută Crucea Golgotei şi Mormântul Domnului, cei trei călugări se retraseră să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, fericitul monah Ioan Iacob se nevoi, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, vreme de 10 ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări de la oameni şi de la diavoli.

Mănăstirea Sfântul Sava

???????????????????????????????

(Sursă: http://static.panoramio.com/photos/original/44421516.jpg)

Părintele Ioan lângă grota Sfântului Sava

Prima ascultare în obştea Sfântul Sava fu cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserică şi sfintele slujbe. Făcea prescuri, menţinea curăţenia şi suna clopotul de slujbă. De asemenea păstra o atmosferă de iubire, de smerenie şi milă faţă de toţi. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Pentru aceasta îl iubeau şi-l căutau atât unii, cât şi alţii.

Duhovnicul lui, ieroschimonahul Sava, macedonean de neam, care cunoştea limba română, era un mare povăţuitor de suflete, şi mărturisea pe toţi călugării români nevoitori în Ţara Sfântă.

Astfel, ziua era în slujba obştii şi a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur în chilie cu multe rugăciuni de taină, cu metanii, lacrimi şi citiri din Sfânta Evanghelie şi din scrierile Sfinţilor Părinţi. Cunoscând bine limba greacă, traducea unele pagini alese patristice, din care se hrănea atât pe sine, cât şi pe cei ce veneau la el. Avea şi darul scrierii de învăţături şi versuri duhovniceşti, pe care le trimitea fraţilor săi din Ţara Sfântă sau le dădea pelerinilor români care veneau spre închinare la Mormântul Domnului.

Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob se nevoi împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă.

Ținutul Qumran, aflat în apropiere de Marea Moartă

Pustiul Qumran 2(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/95/Qumran_Landscape.jpg)

Aici a cunoscu pe monahul Ioanichie Pârâială, care îi rămase ucenic credincios până la obştescul sfârşit. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite.

Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan stătu cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarse la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe.

În anul 1947 fu hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea Arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob fu hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.

Sfântul Ioan Iacob în biserica Schitului Românesc Sfântul Ioan Botezătorul

Vreme de 5 ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan Iacob săvârşi zilnic toate sfintele slujbe, în limba română, traduse numeroase pagini din Sfinţii Părinţi cu învăţături pentru călugări şi pelerini; compuse un bogat volum de versuri duhovniceşti, înnoi chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească din schit, ostenin- du-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară, pe care îi spovedea, îi împărtăşea şi le dădea sfaturi mântuitoare de suflet.

Părintele Victorin, Sfântul Ioan, părintele Ioanichie, o familie de români și maicile Magdalena și Melania în fața bisericii schitului românesc de la Iordan

Noaptea, însă, se nevoia singur, neştiut de nimeni, fie în chilie, fie ieşind să se roage pe valea Iordanului, încercând să urmeze, după putere, cuvioasei Maria Egipteanca.

Singurul său ucenic statornic era monahul Ioanichie, precum şi câteva maici românce bătrâne, Melania, Natalia, Galinia, Casiana şi Magdalena care îi erau fiice duhovniceşti şi se aflau sub ascultarea sa.

În luna noiembrie 1952, cuviosul Ioan Sihastrul se retrase din ascultarea de egumen.

Scrisoarea Sfântului Ioan Iacob de renunțare la stăreția schitului românesc de la Iordan

Demisia Sf Ioan Iacob din ascultarea de eguman al schitului romanesc de la Iordan 1

Demisia Sf Ioan Iacob din ascultarea de eguman al schitului romanesc de la Iordan 2

(Sursă: http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/resurse/scrisoare-demisie/)

Împreună cu ucenicul său Ioanichie, intră în obştea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat).

Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul

Man Sf Gheorghe 1(Sursă: http://4.bp.blogspot.com/_emyRkQ2KrLE/TTbRbt0vvwI/AAAAAAAAAL8/IOKLbCvmN1I/s1600/DSC00258.JPG)

Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrase cu ucenicul la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Alături de el, într-o altă peşteră, se nevoia un monah cipriot, anume Pavel.

Sfântul Ioan, în stânga, în fața peșterii sale din pustiul Hozevei, alaturi de monahul Pavel, în dreapta

Aici se nevoi sfântul Ioan Sihastrul cu ucenicul său, vreme de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, în privegheri de toată noaptea, în postiri îndelungate, în lacrimi neştiute, în cugetări şi în doriri duhovniceşti, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lipsuri, lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală, aprinzându-se de multă râvnă pentru Hristos şi slăvind pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat.

La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său.

Chilia în care s-a nevoit Sfântul Ioan (vedere de dud, de pe partea opusă a văii Horat)

Scara cu care se urca la chilia Sfântului Ioan

Peștera avea trei încăperi. În cea dinainte, sfântul Ioan avea un fel de prestol de rugăciune – o firidă săpată în piatră. În această încăpere se odihnea pe o rogojină așternută pe o scândură. După rânduiala de rugăciune se ocupa cu cititul, tălmăcirea de cuvinte sfinte din limba greacă în limba română; așteori alcătuia poezii sau se umplea de bucurie și mângâiere cântând imne duhovnicești – căci avea un glas frumos și dulce.

Părintele Ioanichie, ucenicul său, povestea despre dânsul:

– În peșteră avea câteva cărți sfinte și teascuri de manuscrise copiate, traduse sau compuse de el la lumina zilei sau, mai ales noaptea, la lumânare. Din aceste traduceri și din versurile sale îmi citea uneori și mie. Alteori, îmi povestea despre viața sa de copil orfan, plină de suferințe și lacrimi și adeseori plângea la rugăciune sau când vorbea cu mine. Era un suflet duios, blând, pașnic și foarte râvnitor apărător al Ortodoxiei Sfinților Părinți. Uneori îl supăra reumatismul, alteori dizenteria, alteori gândurile, iar alteori beduinii arabi care pășteau cămilele în apropiere și aruncau cu pietre în fereastra și în ușa chiliei sale. Dar el le răbda pe toate și nu zicea nimic, pentru a împlini cuvintele Sfintei Evanghelii.

Cea de-a doua încăpere a peșterii era mai mică. Aici de hrănea cu puținele merinde ce le primea. Alături se afla a treia încăpere, de fapt o firidă mai largă a mormintelor, căci erau așezate acolo trupurile celor ce se nevoiseră în peștera Sfintei Ana.

În sărbători mari şi în posturi Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate.

Icoana Mântuitorului Iisus Hristos din fața Sfântului Altar de la chilia monahului Pavel, unde Sfântul Ioan slujea adeseori Sfânta Liturghie

Pestera Sf Ana 1

(Sursă: http://orthodoxword.files.wordpress.com/2011/08/monastery-caves2.jpg)

Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea 3-4 ore, pe o scândură, având o piatră drept perină.

În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, se împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa la orele 5 îşi dădu sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani. După trei zile, fu înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie.

Mormântul săpat în stâncă, unde fu îngropat vreme de 20 de ani Sfântul Ioan

După 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că l-a preamărit Dumnezeu şi l-a numărat în ceata sfinţilor, pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ.  O mare bucurie duhovnicească îi cuprinse pe toţi. La 15 august 1980, acelaşi egumen îi pregăti raclă sculptată în lemn de chiparos, îl aşeză în ea, cu mare cinste, şi îl duse în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ștefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul.

Coborârea din peșteră a cinstitelor moaște ale Sfântului Ioan

Aducerea moaștelor Sfântului Ioan în mănăsirea Sfântului Gheorghe Hozevitul, sicriul cu moaștele Cuviosului este așezat jos, pe trepte

De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc.  Sfântul Ioan Iacob este cinstit de toţi ortodocşii, dar, mai ales, de cei din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă. 

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ținând seama de sfinţenia vieţii cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte,  îl trecu în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie, 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ”, așezându-i-se zi de prăznuire,  5 august, data mutării lui la cele veşnice.  

+ * + * +

9. Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamt, Hozevitul (1960) 6.2

Cuvioase Părinte Ioane, mult nevoitorule, şi făclie de mult preţ, aprinsă din lumina Sfântului Mormânt dătător de viaţă, luminează cu rugăciunile tale pe cei ce te iubesc pe tine şi cere de la Hristos, Mântuitorul lumii, să ne dăruiască nouă mare milă. (Dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Utrenie)

De oameni ai fugit şi cu sihaştrii şi îngerii pe Dumnezeu împreună L-ai slăvit. Roagă-te, Sfinte Ioane, următorul lui Hristos, pentru întărirea dreptei credinţe în lume şi în patria ta şi cere milă şi iertare nouă fiilor tăi care lăudăm nevoinţa ta. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)

Viaţa ta aspră şi pustnicească ne mustră pe noi, părinte, că nu putem urma nevoinţelor tale. Că nici râvnă multă nu avem, nici rugăciune din inimă nu am dobândit, nici de lacrimi şi de bucuria Duhului Sfânt nu ne am atins. Ajută-ne, Sfinte Părinte Ioane, să urmăm şi noi prin pocăinţă lui Hristos. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)

Fericit eşti, părinte, că ai zburat ca un vultur la cele înalte. În locul celor pământeşti de care toţi ne robim, ai ales pe cele cereşti; în locul odihnei, ai ales osteneala; în locul somnului, ai ales privegherea; în locul hainelor scumpe, te-ai mulţumit cu cele vechi; iar în loc de casă luminoasă şi pat moale ai iubit peştera cea rece şi întunecoasă, ca să poţi a slăvi neîncetat pe Hristos, Mirele sufletului tău. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)

Om al liniştii şi al rugăciunii, cu nimeni nu vorbeai, părinte decât cu Dumnezeu, cu sfinţii şi cu păsările cerului care te cinsteau şi zăboveau cu bucurie în jurul peşterii tale. Căci odihnindu-se Duhul Sfânt în inima ta, nimic nu mai doreai, decât pe Hristos, iubitul tău căruia roagă-te pentru sufletele noastre. (Din Canonul Sfântul Ioan Iacob)

Veniţi toate cetele călugărilor să lăudăm astăzi într-un glas, după cuviinţă, pe Sfântul Ioan, crinul cel binecuvântat şi cu bunămireasmă, care a odrăslit în pământul Moldovei şi a fost închinat lui Hristos în lavra cea mare de la Neamţ şi în Ţara Sfântă a rodit şi să-i cântăm: Bucură-te, floare de mult preţ a călugărilor; bucură-te, sihastru desăvârşit în pustiul Iordanului; bucură-te, Preacuvioase Părinte Ioane, rugător neadormit pentru sufletele noastre! (Dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Utrenie)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț

http://www.doxologia.ro/acatist/acatistul-sfantului-cuvios-ioan-iacob-de-la-neamt (clic aici)

Din roada evlaviei și ostenelii vrednice de laudă pentru sfinții neamului nostru românesc:

http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/106/sfinti_august.html (clic aici)

http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/ (clic aici)

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamt – Hozevitul

Moastele Sf Ioan Iacob de la Neamt - Hozevitul 2

(Sursă: http://jurnalul.ro/images_OLD/old_jurnalul/imagini/2007-05-26/moaste%20hozevit.jpg)

Moastele Sf Ioan Iacob de la Neamt - Hozevitul 3

(Sursă: http://pelerinaje-valcea.ro/pub/IMG_2047.JPG)

Moastele Sf Ioan Iacob de la Neamt - Hozevitul 4(Sursă: http://www.fcsteaua.ro/forum/uploads/monthly_08_2010/post-70303-1282134165.jpg)

+ * + * +

9. Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamt, Hozevitul (1960) 1

9. Sf Cuv Ioan Iacob de la Neamt, Hozevitul (1960) 2

(Sursă: http://www.doxologia.ro/sites/default/files/imagecache/imagine_600_width/imagine/2010/03/ioan_iacob_prel.jpg)

+ * + * +

Casa Sfântului Ioan Iacob din Crăiniceni

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

(Sursă: http://www.darabani.org/wp-content/gallery/casa-parinteasca-ioan-iacob-hozevitul/casa-hozevitul-esanca-056.jpg)

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

(Sursă: http://www.darabani.org/wp-content/gallery/casa-parinteasca-ioan-iacob-hozevitul/casa-hozevitul-esanca-019.jpg)

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

(Sursă: http://www.darabani.org/wp-content/gallery/casa-parinteasca-ioan-iacob-hozevitul/casa-hozevitul-esanca-043.jpg)

???????????????????????

(Sursă: http://www.darabani.org/wp-content/gallery/casa-parinteasca-ioan-iacob-hozevitul/casa-hozevitul-esanca-024.jpg)

Published in: on 5 august, 2013 at 10:44  Comments (4)  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Mucenic Emilian din Durostor, România (18 iulie)

Sf Emilian din Durostorum 1.1

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4393.jpg)

Acesta a trăit în veacul al IV-lea în Durostor (astăzi, Silistra, Bulgaria, care a fost o vreme pământ românesc). Sfântul Emilian a fost militar și  fiu al prefectului Sabbatianus din Durostor.

După domnia sfântului împărat Constantin cel Mare, încercând să reînvie păgânismul, împăratul Iulian Apostatul, porni aprigă prigoană împotriva creștinilor, dând edict prin care creștinismul era interzis în Imperiul roman.

În acea vreme, fu trimis în cetatea Durostor un oarecare Capitolin pentru a cerceta dacă se mai aflau creștini în acele părți. Conducătorii cetății răspunseră că toți locuitorii se închină zeilor. Bucuros de răspunsul primit, Capitolin dădu ospăț chemând pe toți dregătorii cetății. Însă pe când petreceau ei, tânărul Emilian privind împrejur și văzând timpul potrivit ca să câștige cununa mărturisirii, intră în templul păgân și cu un ciocan de fier distruse statuile zeilor și răsturnă altarele și jertfele puse pe ele, apoi ieși nevăzut de nimeni.

Îndată un slujitor îl înștiință pe Capitolin cele întâmplate, iar acesta, plin de mânie, porunci să fie găsit vinovatul. Atunci slujitorii văzură un oarecare țăran trecând prin fața templului, pe care socotindu-l făptașul, îl arestară și îl bătură.

Văzând, sfântul Emilian că este chinuit un om nevinovat în locul lui, merse dinaintea slujitorilor spunând că el a doborât idolii din templu. Fiind întrebat de ce a adus ocări zeilor, răspunse:

– Dumnezeu și sufletul meu mi-au poruncit să calc în picioare pe acești neînsuflețiți, ca să se arate tuturor că sunt pietre fără suflet, muți și surzi, în care nu se află nici un fel de grăire.

Auzind aceste vorbe, Capitolin ceru să fie dezbrăcat, întins cu fața la pământ și umplut de răni adânci cu vine de bou. După o vreme, cerând de la dânsul răspuns și fiind aflat neclintit în credința sa, fu întors cu fața în sus și lovit cu aceeași neîndurare și pe piept.

După ce îl bătură vreme îndelungată, mărturisi din nou că este rob al lui Hristos. Atunci Capitolin, porunci să fie ars de viu ca nu cumva curajul și statornicia lui în credință să fie urmate și de alții. Atunci slujitorii îl scoaseră afară din cetate, aproape de malul Dunării, unde se pregătise un rug pentru el.

Sf Emilian din Durostorum 2.1(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/6/6012.jpg)

Sfântul Emilian le ceru să-l lase să se roage lui Dumnezeu, iar după ce se rugă fu aruncat în foc. Dumnezeu însă făcu o minune, căci focul cunoscând pe mucenicul Domnului, nu îl mistui, ci îl păzi întreg și neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin care erau aproape îi cuprinse flacăra și îi arse de tot.

Văzând că a rămas nevătămat, sfântul Emilian mări pe Dumnezeu și întorcându-se spre răsărit, se însemnă cu semnul crucii și ridicându-și privirea către cer spuse:

– Doamne, Iisuse Hristoase, primește sufletul meu!

Și zicând aceasta a adormit în pace. Era în ziua de 18 iulie a anului 362.

Femeia lui Capitolin, fiind creștină în taină, rugată de credincioși, ceru de la bărbatul ei trupul noului mucenic spre a fi îngropat după cuviință. Și astfel, uns cu miruri și însoțit de cântări pline de evlavie, trupul său fu așezat în pământ în apropierea cetății Durostor, în locul numit Gedina.

De acolo umplu de bună mireasmă și minuni părțile acelea ale Dunării, ocrotind pururea pe toți cei care îi săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

Sf Emilian din Durostorum 1.2

Stea luminoasă ai arătat Bisericii pe Mucenicul Emilian și ostaș preaales, care lumiunează acum toată lumea cu lucrări de minuni tainice și gonește întunericul necredinței; de la acela luminându-ne cu dumnezeiască cuviință, te lăudăm pe tine, Iisuse atotputernice, Mântuitorul sufletelor noastre. (Dintre stihirile cântate seara la Vecernie)

Fiind plin de darurile Duhului, tămăduiești patimi nevindecate, încetezi arsura bolilor, gonești duhurile cele viclene și tuturor din necazuri le ajuți, vrednicule de laudă.

Racla moaștelor tale, preafericite viteazule mucenic, izvorăște mir ca un pârâu și totdeauna încetează bolile cele de nevindecat ale oamenilor.

Marele Emilian, punându-ne înainte ca niște bucate luptele lui, ne-a chemat pe toți la ospăț; duhovnicește dar să ne veselim și să cântăm: Toate lucrurile lăudați pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

Adunarea cea aleasă a celor întâi-născuți te-a câștigat pe tine cetățean împreună cu dânșii; toți mucenicii, împreună cu cuvioșii, văzând că dănțuiești, se veselesc. Cu care împreună adu-ți aminte de noi, cei ce te pomenim pe tine, mare mucenice, cel cu nume mare. (Din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Emilian din Durostor

http://www.ortodoxia.md/video/3263–acatistul-sfantului-mucenic-emilian-de-la-durostor18-iulie- (clic aici)

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântului Emilian aflate în Biserica Nașterea Maicii Domnului din București, România

Sf Emilian din Durostorum 6 moaste

(Sursă: http://ziarullumina.ro/sites/default/files/articol/2012-07/moastele_sfantului_emilian_de_la_durostor.jpg)

+ * + * +

Din evlavia și osteneala vrednice de laudă pentru sfinții pământului nostru românesc:

http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/104/iulie_emilian_de_la_durostor.html (clic aici)

+ * + * +

Viața sa poate fi aflată în

Vietile Sfintilor iulie 1

+ * + * +

Schiță din anul 1970, săvârșită de maica Iuliania Socolova

Sf Emilian din Durostorum 3

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/6/6014.jpg)

+ * + * +

Maica Iuliania Socolova, autoarea cărții „Truda Iconarului”

Maica Iuliania Socolova 1

(Sursă: http://www.pravmir.ru/wp-content/uploads/pravmir-images/7web.jpg)

+ * + * +

Biserica Nașterea Maicii Domnului din Drumul Taberei, București, România

Biserica Nasterea Maicii Domnului, Drumul Taberei, Bucuresti 1

(Sursă: http://ziarullumina.ro/sites/default/files/articol/2011-09/171858input_file1074609_1.jpg)

Published in: on 18 iulie, 2013 at 08:58  Comments (2)  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Mucenic Hermes, România (31 decembrie)

Sf Mc Hermes 1.1(Sursă: http://www.agnos.ro/blog/images/sfhermesbononia.jpg)

În ultima zi a fiecărui an, neamul nostru românesc se îmbracă în chip tainic în straie luminoase de sărbătoare, căci Biserica săvârşeşte pomenirea sfântului mucenic român Hermes, al cărui nume se tâlcuieşte „turn, piatră de hotar”.

Acesta a vieţuit în veacul al II-lea şi a slujit plin de râvnă şi smerenie în biserica lui Hristos din cetatea Bononia (azi Vidin, în Bulgaria), citind rugăciunile de dinaintea Botezului pe care mai apoi îl săvârşea un episcop sau preot. Pentru petrecerea sa bineplăcută Domnului, se învrednici de darul alungării duhurilor rele şi al tămăduirii.

În vremea lui Diocleţian, pornindu-se aprigă prigoană împotriva Bisericii şi mai cu seamă a slujitorilor ei, sfântul Hermes, fiind prins, se arătă neclintit în mărturisirea adevăratei credinţe şi tăindu-i-se capul cu sabia, se învrednici a primi cununa cea plină de bună mireasmă a muceniciei.

De atunci, pururea mijloceşte pentru cei ce îi săvârşesc cu credinţă pomenirea şi străjuieşte ca un turn neclintit de rugăciune neamul nostru românesc la cumpăna dintre ani.

+ * + * +

 Pe calea vieţii vremelnice, în vremurile de grele încercări şi asupriri, noi poporul Tău am aflat izbăvire prin mijlocirea sfinţilor care s-au ridicat din neamul nostru şi pe care cu dragoste îi cinstim. 

Bucuraţi-vă, Sfinţilor mucenici, nebiruiţi ostaşi ai lui Hristos, ce împreună cu noii mucenici din zilele noastre, pentru Hristos chinuri aţi răbdat. (din Slujba Sfinţilor Români)

Sângele mucenicilor este sămânţă pentru alţi creştini. Iar sângele vostru, primilor mucenici care v-aţi jertfit pe pământurile noastre, a fost temelia cea neclintită pe care a luat fiinţă neamul nostru, deodată român şi creştin. Pentru aceasta, vouă tuturor, vă cântăm aşa:

Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre! (din Acatistul Sfinţilor Români)

+ * + * +

Din roada evlaviei şi râvnei vrednice de laudă pentru sfinţii neamului nostru românesc:

http://sfintiromani.ro/ro/pagina/144/sfinti_decembrie.html (clic aici)

Published in: on 30 decembrie, 2012 at 21:46  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi

Pintre comorile aflate de veacuri în sânul neamului nostru românesc, se află şi sfintele icoane făcătoare de minuni care şi-au împletit lumina harului lor cu vremile, rugăciunile şi vieţile românilor de odinioară şi de astăzi. Nu se mai ştie aproape nimic de mulţimea minunilor săvârşite de acestea, căci aşa se întâmplă la noi, comorile pe care alţii le îngroapă în pământ, iar alţii le aşează sus la vedere, noi le îmbrăcăm în haina smereniei şi a discreţiei, căci aşa s-a obişnuit din vechime ca valoarea să străbată timpul întotdeauna dimpreună cu smerenia.

Chiar dacă ele nu au fost aşezate în calendarele noastre cu zile de prăznuire, precum s-a întâmplat la alte popoare, vom încerca să aşezăm, după putinţă, chipuri ale lor, cu nădejdea că vor coborî în sufletele noaste mângâiere, odihnă şi ajutor.

+ * + * +

La puţină vreme după înscăunarea sa, mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi (clic aici), hotărî să înfiinţeze la Iaşi un seminar teologic. Astfel, la îndemnul său, domnitorul fanariot Alexandru C Moruzi (clic aici) dădu la 1 septembrie 1803 hrisov prin care stabili, în chiliile Mănăstirii Socola, „Şcoala de învăţătură pentru feciorii de preoţi şi diaconi“, prima instituţie de învăţământ secundar din Moldova cu predare în limba română (până atunci, în şcoli se preda în limbile greacă, slavonă sau alte limbi liturgice) şi una dintre primele şcoli formale din ţară.

(Sursă: http://www.lecturirecenzate.ro)

În luna februarie a anului 1854, din ochii icoanei împărăteşti a Maicii Domnului, aflată pe catapeteasma bisericii seminarului, începură să curgă lacrimi. Minunea se repetă la 2-3 sau 4 zile şi după, după consemnările vremurilor, de pe 1 februarie, ziua prăznuirii Sfântului Trifon „cel cu şoimul pe umăr“ (pe dealurile din preajma mănăstirii se spune că exista, în acele vremuri, o crescătorie de şoimi), până în luna aprilie.

Neîncrezători, socotind că este o farsă a seminariştilor, icoana fu atent studiată de către preoţi, iar mai apoi de către înalţi ierarhi. Iar pentru a înlătura orice bănuială, scrie un ziar al vremii, „s-a orânduit o de aproape priveghere şi intrarea în biserică s-a îngăduit numai pentru o persoană de încredere“. Lăcrimarea icoanei însă nu a încetat, iar mulţi se minunau privind-o, printre care şi boietul Nicolae care în anul 1855 îmbrăcă sfânta icoană cu argint, spre drapta cinstire.

Răspândirea veştii minunii de la Socola, împinse Guvernul Moldovei să cerceteze fenomenul. În urma cercetărilor, se publica un comunicat în foaia publică „Zimbrul“, în care scria că toate celelalte icoane din biserică sunt uscate, iar picăturile ce curgeau din icoana Maicii domnului erau picături de apă „foarte asemănătoare cu lacrimile şi curgeau numai din ochi“.

Episcopul Melchisedec Ştefănescu (clic aici) scrise despre aceasta: „Lăcrimarea icoanelor este semn prevestitoriu de mari calamităţi şi nenorociri. Şi, în adevăr, am urmărit cu atenţie soarta mănăstirii şi seminarului de la Socola, care au mers, treptat, spre decădere, până ce monastirea a rămas ca şi pustie“.

În anul 1886, ansamblul mănăstiresc de la Socola fu restructurat, seminarul fu mutat în oraşul Iaşi, în fosta reşedinţă domnească a lui Mihail Sturdza, iar icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului a fost adusă în Catedrala mitropolitană, unde se află până astăzi.

+ * + * +

(Sursă: http://www.doxologia.ro/sites/default/files/imagecache/imagine_600_width/articol/2012/02/3_maica_domnului_icoana_catedrala_iasi.jpg)

+ * + * +

Din evlavia vrednică de laudă pentru icoana Maicii Domnului, iar nouă preţioasă sursă:

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/icoana-maicii-domnului-de-la-catedrala-mitropolitana-din-iasi (clic aici)

+ * + * +

Biserica Schimbarea la Faţă a Mănăstirii Socola, pe catapeteasma căreia s-a aflat mai întâi icoana Maicii Domnului

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/09/Biserica_Socola.jpg)

+ * + * +

Catedrala Mitropolitană din Iaşi

(Sursă: http://www.basilica.ro/_upload/img/13256618751427600017.jpg)

Published in: on 7 martie, 2012 at 14:33  Comments (4)  
Tags: , , , ,

Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti, România (10 ianuarie)

Icoană cu moaştele Sfântului Cuvios Antipa ce se află la Mănăstirea Christiana din Bucureşti

(Sursă: http://www.crestinortodox.ro/admin/_files/newsannounce/manastirea-calapodesti-2.jpg)

(Sursă: http://www.mitropolia.md/data/photos2/7_1264422226_907.jpg)

Acest cuvios părinte se numără printre cele mai alese roade duhovniceşti pe care le-a odrăslit binecuvânatul pământ al Moldovei. Viaţa lui a foat povestită de el egumenului Pimen de la Mănăstirea Valaam din nordul Rusiei.

S-a născut în anul 1916 în satul Calapodeşti, azi în judeţul Bacău, primind din botez numele de Alexandru. Tatăl său era Gheorghe Constantin Luchian, diacon la biserica satului, iar mama Ecaterina Manase, călugărită mai târziu sub numele Elisabeta. A învăţat carte la şcoala satului. Încă nu terminase şcoala când tatăl său fu chemat la Domnul. Rămas orfan, a fu nevoit să înveţe meşteşugul legării de cărţi, pentru a-şi ajuta familia.

Însă pe când avea 20 de ani „fără de veste a fost cuprins de o negrăită şi minunată lumină, care i-a umplut inima de o nespusă bucurie”, cum scria biograful său. Drept aceea, îşi părăsi familia, îndreptându-se spre Mănăstirea Neamţ, iar de aici, merse spre o mănăstire din Ţara Românească, se pare la Căldăruşani, unde erau încă vii tradiţiile paisiene, moştenite prin ucenicii sfântului cuvios Gheorghe (pomenit la 3 decembrie).

Aici, fratele Alexandru se dovedi a fi cu luare-aminte la toate cuvintele de învăţătură ale părinţilor, nevoindu-se cu rugăciunea, cu postul, cu ascultarea, aşa cum se cuvine celor dornici de viaţă călugărească. Fără îndoială că va fi stăruit şi în citirea cărţilor folositoare de suflet, lucru pe care nu îl făcuse în copilărie.

Stareţul de aici îl tunse în monahism, dându-i numele de Alipie.

După 2 ani, plecă la Sfântul Munte Athos, despre care îi vor fi vorbit unii din părinţii mai în vârstă care trăiseră în acea „grădină a Maicii Domnului”. Se aşeză la Schitul românesc Lacu, unde se nevoiau mulţi călugări de neam român, fiind cunoscut de toţi pentru asprimea vieţii călugăreşti care se ducea acolo. În acest schit se întări sufleteşte, prin ascultările la care fu rânduit, ca şi prin sfaturile pe care le primea cu dragoste şi smerenie de la părinţii cu învăţătură şi viaţă îmbunătăţită.

Vreo 4 ani trăi în Mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte, mult ajutată de domnii moldoveni, precum şi de familia marelui mitropolit Veniamin Costachi (1803-1842). Aici primi „schima cea mare” a călugăriei, care cere post aspru, rugăciune şi slujire neîntreruptă, devenind „schimonahul Antipa”. Se pare că tot acum a fost hirotonit întru ierodiacon şi ieromonah. Se nevoi apoi într-o chilie, pe care o refăcu.

În anul 1860, cuviosul ieroschimonah Antipa, după o vieţuire de aproape 20 de ani în Sfântul Munte, se reîntoarse în Moldova. Tocmai atunci, doi îmbunătăţiţi monahi moldoveni care trăiau la Athos, Nifon şi Nectarie, începuseră zidirea Schitului românesc Prodromu, care va fi terminat şi sfinţit în 1863. Sfântul Antipa fu rugat să meargă în Moldova pentru a strânge ajutoare, în vederea terminării lucrărilor de zidire. Stătu la un metoc din Iaşi (Bucium) al unei mănăstiri din Sfântul Munte.

Numele său ajunse să fie cunoscut şi aici, încât îl căutau mulţi credincioşi, pentru care era o adevărată pildă de smerenie, de dragoste şi de trăire cu adevărat creştină.

Se îndreaptă apoi spre Rusia, tot pentru strângerea de ajutoare pentru Schitul Prodromu. Se opri la Kiev, pentru a se închina moaştelor cuvioşilor părinţi din Lavra Pecerska (Peşterilor), după care a porni spre Moscova, şi în cele din urmă spre Petersburg, unde primi felurite ajutoare de la mitropoliţii din aceste două oraşe, stareţi de mănăstiri şi credincioşi.

Chiar din primul an al venirii sale în Rusia, merse în pelerinaj la Mănăstirea Valaam, situată pe o insulă din Lacul Ladoga, în apropiere de Finlanda, care îl impresionă în chip deosebit. Drept aceea, după ce trimise ajutoarele la Schitul Prodromu, în noiembrie 1865, se aşeză pentru totdeauna la Mănăstirea Valaam, şi anume într-o chilie de la schitul cu hramul Tuturor Sfinţilor. Aici îşi continuă nevoinţele duhovniceşti, căutând să fie folositor obştii care îl înfiase. De altfel, în această mănăstire erau cunoscute tradiţiile paisiene, căci unii dintre monahii de pe vremuri fuseseră ucenici ai marelui stareţ de la Neamţ.

Datorită vieţii sale alese ajunse să fie cunoscut în părţile de nord ale Rusiei încât era căutat de mulţi călugări şi credinioşi, pentru slujbe şi cuvânt de învăţătură. Sub îndrumarea lui, se formară mai mulţi ucenici care îl urmară în cele duhovniceşti.

După 17 ani de aspră vieţuire, în ziua de zece ianuarie 1882, cuviosul Antipa trecu la viaţa veşnică departe de ţara sa, dar mereu cu gândul la ea. Fu înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam.

Pentru că era cunoscut şi cinstit de toţi pentru vrednicia sa, unul din ucenicii săi, ieromonahul Pimen îi scrise viaţa care se tipări în anul următor la Petersburg, în ruseşte, sub titlul: Viaţa vrednică de pomenire a ieroschimonahului Antipa. Cartea se răspândi repede, încât în 1893 a apărut din nou, tot la Petersburg.

Faima sa de „sfânt” se menţinu atât în Rusia, cât şi la Muntele Athos, fie prin aceia care l-au unoscut în timpul vieţii, fie prin cartea pomenită aici.

Aşa se face că în 1906, deci la 24 de ani de la muntarea lui către Domnul monahii ruşi de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon sau Rusicon, din Sfântul Munte Athos, îl trecură în Mineiul rusesc pe luna ianuarie, ziua a 10-a, care se tipări atunci în limba slavă. Era vorba de o trecere în rândul sfinţilor fără un act oficial de canonizare din partea Bisericii, ci doar prin înscrierea numelui său în Minei.

La noi în ţară, numele schimonahului Antipa a fost mai puţin cunoscut, de vreme ce el a petrecut cea mai mare parte a vieţii în afara hotarelor ei. Dar este o bucurie duhovnicească pentru noi, românii, că el a fost iubit şi preţuit de monahii ruşi, care l-au trecut în Sinaxar ca „sfânt cuvios”, fiind singurul călugăr român athonit care s-a învrednicit de o asemenea cinstire.

Faptul acesta a constituit un temei şi pentru Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în 1992, de a-l introduce în calendarele noastre în ziua chemării la Domnul, adică la 10 ianuarie, şi de a-l cinsti ca pe un „vas ales” al lui Hristos şi a-i cere să se roage pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

+ * + * +

Viaţă pustnicească dorind, fericite, şi grijile pământeşti lepădând, ai părăsit deşertăciunea celor trecătoare şi ca un nou David de la turmele tatălui fiind luat, în singurătatea pustiului ai intrat, nevoindu-te bărbăteşte în postiri şi în privegheri. Pentru aceasta te-ai făcut pildă înfrumuseţată a sihaştrilor, împodobindu-ţi sufletul cu neprihănită curăţie şi cu untdelemnul rugăciunii, şi luminându-ţi mintea cu privirea la locaşurile cele dumnezeieşti, acum te bucuri împreună cu îngerii înaintea Împăratului făpturii. Pe Acesta roagă-L să izbăvească din nevoi şi din primejdii pe cei ce săvârşesc cu credinţă şi cu dragoste sfântă pomenirea ta. (Condacul Sfântului)

Astăzi şi noi alergăm la racla moaştelor tale, Părinte de Dumnezeu fericite. Cu trupul ostenit de patimi, ne închinăm icoanei tale şi însetaţi de dorul, dumnezeieştii veselii, strigăm: Vino, Părinte, odorul şi folositorul nostru, ocroteşte evlaviosul tău popor din care ai ieşit, ca să cântăm cu toţii într-un glas: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat. (din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Veniţi, toate cetele monahilor, în sfinţitele locaşuri, pe Cuviosul Antipa să-l lăudăm, după vrednicie, şi cu toţii într-un glas să-i strigăm: Vino, Cuvioase, în pământul părinţilor tăi şi binecuvintează-ne pe noi, cei ce te cinstim pe tine.

Veniţi, iubitorilor de isihie, adunându-vă în cete la răscruci de tainice poteci, să-l întâmpinăm cu bucurie pe Antipa, lauda isihaştilor români. Cu inimile arzânde de dor dumnezeiesc şi mâinile înălţate la rugăciune, să-i cântăm: Bucură-te, Părinte, purtătorule de duh dumnezeiesc şi vorbitorule cu îngerii.

Veniţi, soborul sfinţiţilor slujitori ai altarelor străbune, pe mlădiţa duhovnicească cea mult roditoare a Calapodeştilor, cu cântări şi psalmi să o lăudăm, cunună neveştejită împletindu-i. Căci mai mult decât toţi, petrecerea în biserică sobornicească a iubit, iar acum în ceruri veselindu-se, slăveşte neîncetat pe Dumnezeu împreună cu cetele cele fără de trup. Pentru aceasta să-i strigăm: Bucură-te, mângâierea şi odihna sufletelor noastre.

Veniţi, adunarea credincioşilor români de pretutindenea, cei ce aţi urmat credinţei dreptmăritoare, pe Cuviosul Antipa să-l lăudăm: că acesta, cu adevărat, mai presus de om s-a arătat, ca trup materialnic având, viaţa celor fără de trup a râvnit, învrednicindu-se a vedea, în chip negrăit frumuseţea cea prealuminată a Sfintei Treimi. (Laudele Sfântului ce se cântă la Utrenie)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti (text, clic aici)

Din roada evlaviei şi ostenelii vrednice de laudă pentru sfinţii neamului nostru românesc:

http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/26/sfinti_ianuarie.html (clic aici)

http://miriamturism.wordpress.com/2012/01/10/sf-antipa-de-la-calapodesti-man-valaam-10-ianuarie/ (clic aici)

+ * + * +

Din slujba Sfântului Antipa de la Calapodeşti:

Troparul Sfântului Antipa (clic aici)

Alt tropar al Sfântului Antipa (clic aici)

Sedelna I a Sfântului Antipa (clic aici)

Sedelna a II-a a Sfântului Antipa (clic aici)

+ * + * +

Moaştele Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti aflate la Mănăstirea Valaam

(Sursă: http://miriamturism.files.wordpress.com/2012/01/ru-fi-695.jpg)

+ * + * +

Moaştele Sfântului Antipa aflate la Biserica Rusă din Bucureşti

(Sursă: https://sfintisiicoane.files.wordpress.com/2011/11/sf-ap-andrei-18-moaste-in-bucuresti.jpg)

+ * + * +

Icoana Maicii Domnului a Sfâtului Cuvios Antipa de la Calapodeşti

(Sursă: http://miriamturism.files.wordpress.com/2010/02/copy-of-icoana-maicii-domnului-a-sf-antipa-de-la-calapodesti-valaamo-fi.jpg)

Această icoană a Maicii Domnului a aflat-o cuviosul Antipa pe când era la Mănăstirea Esfigmenu din Sfântul Munte Athos.

Primind o chilie neîngrijită, sfântul Antipa află într-un colţ o icoană acoperită de trecerea vremii. Cerând unui iconar să o cureţe, o purtă cu sine şi se rugă dinaitea ei cu multă evlavie înteaga viaţă. În fiecare zi, neschimbat, până la fericita sa plecare la cele de Sus, sfântul Antipa rostea cu multă evlavie dinaintea icoanei Acatistul Adormirii Maicii Domnului.

Cu puţină vreme înainte de mutarea sa la Domnul, icoana se desprinse în chip minunat din perete şi se îndreptă prin aer aşezându-se pe pieptul cuviosului. Astfel prinse de veste de apropiata sa plecare din lumea aceasta, care se întâmplă în vreme ce un frate îi citea la căpătâi Acatistul Adormirii Preacuratei Maici în care cuviosul părinte aflase belşug de mângâiere în anii săi îndelungaţi de osteneli.

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0209/s0209002.jpg)

(Sursă: http://www.orthphoto.net/photo/200701/13077.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0209/s0209001.jpg)

+ * + * +

Biserica Rusă din Bucureşti

(Sursă: http://static.infoturism.ro/poze-vacanta/romania/24e0cfe5e203f12a93879bba0099031d1310990383.jpg)

+ * + * +

Mănăstirea Christiana din Bucureşti

(Sursă: http://manastirea_christiana.crestinortodox.ro/files/image/Manastirea%20Christiana/manastirea-christiana-franceza.jpg)

+ * + * +

Mănăstirea Valaam

(Sursă: http://img11.nnm.ru/2/4/d/a/9/59f524b2a7b01a687fca38e5df1.jpg)

(Sursă: http://g2tour.com/ru/wp-content/uploads/2010/06/27062010023-001.jpg)

(Sursă: http://frjohn.holytrinity-oca.org/wp-content/uploads/2010/06/Valaam-Monastery-2.jpg)

Schitul Sfântul Vladimir al Mănăstirii Valaam

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e4/Saint_Vladimir_Skete_%28Valaam_Monastery%29_04.jpg)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c4/Saint_Vladimir_Skete_%28Valaam_Monastery%29_05.jpg)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f0/Saint_Vladimir_Skete_%28Valaam_Monastery%29_06.jpg)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2f/Saint_Vladimir_Skete_%28Valaam_Monastery%29_10.jpg)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2f/Saint_Vladimir_Skete_%28Valaam_Monastery%29_10.jpg)

Published in: on 10 ianuarie, 2012 at 14:32  Comments (4)  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, România (3 decembrie)

(Sursă: http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/279/files/pages/12.03%20Sf.%20%20Gheorghe%20de%20la%20Cernica-Icoane4.jpg)

Acesta se născu în anil 1730 într-o familie de binecredincioşi ardeleni din Săliştea Sibiului. Dorind din tinereţe a urma vieţuirii monahale şi neputându-şi împlini chemarea în Transilvania, din pricina persecuţiilor împotriva ortodoxiei şi a aşezămintelor monahale, trecu la vârsta de 19 ani în Ţara Românească une, după cum mărturisea biograful său cel dintâi, Protasie ieromonahul, întră în slujba unui arhiereu aflat în Bucureşti, mitropolitul grec Roşca.

Mai apoi, în anul 1750, plecă împreună cu părintele său duhovnicesc la Constantinopol şi apoi în Muntele Athos,  vieţuind la Mănăstirea Vatoped, unde deveni rasofor şi diacon, iar după moartea mitropolitului deveni ucenic al stareţului Paisie velicikovski, la schitul athonit Sfântul Ilie. Aici primi chipul îngeresc, devenind monah în anul 1752, prin mâna cuviosului Paisie însuşi, iar peste 2 ani fu hirotonit preot. În vremea petrecerii sale la Muntele Athos deprinse cu râvnă bucuriile vieţii de obşte întru Hristos, nevoindu-se cu smerenie şi ascultare în toate.

După câţiva ani, în anul 1763, îl însoţi pe marele stareţ, dimpreună cu ceilalţi 64 de ucenici, în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoi 12 ani la ieromonah, duhovnic şi econom al obştii care ajunse să aiba 350 de vieţuitori. În anul 1779, primind staretul Paisie sub ascultare şi Mănăstirea Neamţ, sfântul Gheorghe îl urmă la marea lavră nemţeană, unde mai petrecu încă 2 ani în obştea care număra acum ca la 700 de fraţi.

Dorind apoi să mai cerceteze o vreme Sfântul Munte şi luând binecuvântarea părintelui său duhovnicesc, porni pe drumul către Athos în anul 1781. Ajungând la Bucureşti, fu oprit în Ţara Românească de către mitropolitul Grigorie al II-lea (1760-1787) şi de către un vechi prieten, ieromonahul Macarie de la mitropolie, care, prin staruinţele sale, îl înduplecă să primească ascultarea de a înnoi viaţa la schitul Cernica, aflat în părăsire de peste 30 de ani. Păstorind cu jertfelnicie şi mult har, sfântul Gheorghe refăcu schitul şi viaţa duhovnicescă de aici, încât în 5 ani adună în jurul său o obşte de 103 ucenici.

Roadele cârmuirii sale din chinovia Cernicăi făcură ca, în anul 1793, mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în seamă şi Mănăstirea Căldăruşani, şi astfel le conduse pe amândouă din aprilie 1794 şi până la trecerea sa la Domnul în decembrie 1806, locuind, pe rând, în fiecare dintre ele. În ambele mănăstiri orândui nestrămutat viaţa de chinovie după tradiţia de la Sfântul Munte şi cea a sfântului Paisie şi după rânduiala întocmită de dânsul, punând mare preţ pe rugăciunile de obşte.

Sfârşitul vieţii sale îi sosi în anul 1806, la 3 decembrie, fiind mult plâns de cele 2 obşti de ucenici ai săi. Fu înmormântat la Mănăstirea Cernica, în faţa Bisericii Sfântului Lazăr, ridicată de dânsul în anul 1804.

+ * + * +

Mângâiere şi linişte sufletească reverşi în inimile credincioşilor, celor ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta, Sfinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule, şi mulţumind lui Dumnezeu cântăm: Aliluia! (din Acatistul Sfântului)

+ * + * +

Troparul Sfântului Gheorghe de la Cernica (audio, clic aici)

Slujba Sfântului Gheorghe de la Cernica (audio, clic aici)

Acatistul Sfântului Gheorghe de la Cernica (clic aici)

Din roada evlaviei şi ostenelii vrednice de laudă pentru sfinţii neamului nostru românesc:

http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/138/sfinti_decembrie.html (clic aici)

Published in: on 3 decembrie, 2011 at 09:25  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcea, România (23 noiembrie)

(Sursă: http://ocafs.oca.org/FeastSaintsViewer.asp?SID=4&ID=1&FSID=149005)

Acest cuvios părinte a trăit la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul veacului următor. Având din copilărie o viaţă aleasă şi multă evlavie pentru nevoinţa călugărească, mergea adesea să se închine pe la numeroasele mănăstiri, schituri şi chilii ale sihaştrilor din părţile Vâlcei.

Mai apoi, urmând sfatul egumenului de la schitul Iezeru-Vâlcea, luă crucea lui Hristos, îmbrăţişând calea monahală în acest schit cu totul retras de lume, unde se nevoiau pe atunci câţiva schivnici iubitori de linişte, de rugăciune şi post, care îi dădură tânărului monah Antonie o creştere cu totul duhovnicească, deprinzându-l cu tăcerea, cu postul, cu privegherea de noapte, cu smerenia şi mai ales cu neîncetata rugăciune.

După o vreme, văzând viaţa cuvioşilor care sihăstreau în adâncul codrilor cărora le cerea sfat şi binecuvântare şi aprins de dorul pustniciei, dori a urma viaţa sihăstrească şi prin anul 1690 plecă la câţiva kilometri mai sus de schit. Aici află o peşteră mică unde îşi săpă singur o bisericuţă în care fericitul părinte se rugă ziua şi noaptea lui Dumnezeu, împreună cu îngerii din cer, până la sfârşitul vieţii sale.

Aspra petrecere şi ispitele răbdate de dânsul au rămas acoperite de taină. Niciodată nu dormea mai mult de două sau trei ore pe noapte, nici nu mânca altceva decât pesmeţi de pâine înmuiată în apă şi sare, cu puţine legume pe care singur le cultiva în mica lui grădină. Neîncetat repeta Rugăciunea lui Iisus din inimă şi citea Psaltirea, cu multe lacrimi de umilinţă. Pentru acestea primi de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii şi al vindecării suferinţelor omeneşti, căci oricine venea la peştera lui cerându-i cuvânt de folos şi rugăciune îndată i se împlinea cererea.

Uneori, mai ales la marile praznice, cuviosul părinte cobora de la peştera sa la schitul Iezeru pentru a asculta Sfânta Liturghie şi a se împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului. Apoi, după ce lua masa dimpreună cu fraţii şi dădea sfaturi folositoare de suflet ucenicilor săi, se urca din nou la peştera sa tăinuită pe munte, în desişul codrilor. Însă nu numai prin mănăstiri avea ucenici, ci şi prin sate şi prin oraşe, chiar şi peste Carpaţi, până în nordul Transilvaniei, avea credincioşi care, auzind de sfinţenia vieţii lui, alergau la schitul Iezeru şi la peşteră, să primească sfat şi rugăciune de binecuvântare.

Se spune că marele sihastru contribui el însuşi la rezidirea bisericilor şi a chiliilor de la Iezeru.

După 28 de ani de aspră nevoinţă sihăstrească bineplăcută lui Dumnezeu, sfântul Antonie Sihastrul, îşi dădu sufletul în mâinile Lui, mai înainte de anul 1714.

De atunci, pustnicii, monahii şi credincioşii mergeau la chilia sfântului părinte pentru a aprinde lumânări şi a-i cere mijlocirea şi izbăvirea de ispite şi necazuri, iar apoi coborau de pe munte, fiecare la ale sale, încredinţaţi de ajutorul şi rugăciunile părintelui lor sufletesc.

După îngroparea sa, cuviosul se arătă de mai multe ori în vis ucenicilor săi, ca fiind în Biserică si purtând o cruce strălucitoare la piept. Ucenicului său celui mai apropiat i să arătă de asemenea zicându-i:

– Nu te întrista pentru ducerea mea din această lume, ci mai mult bucură-te că sunt la odihnă veşnică. De aici mă voi ruga pururea pentru voi.

Mutarea sa la Domnul se petrecu în anul 1719, luna noiembrie 23, ceasul al nouălea din zi. Proslăvirea sa cu sfinţii se săvârşi în anul 1992 de către Biserica Ortodoxă Română.

+ * + * +

Cu curgerile lacrimilor tale, nerodirea pustiului o ai lucrat şi cu suspinurile tale cele din adânc, spre însutite osteneli o ai făcut roditoare. Şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Antonie, Părintele nostru; roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre. (Troparul Sfântului, glasul 8 )

Soare luminos pe tine Biserica te cunoaşte, care cu podoaba faptelor bune şi cu razele tămăduirilor pe toţi luminezi, a lui Hristos slugă. Pentru aceasta, prăznuim prea lăudată pomenirea ta şi cinstim nevoinţele tale, Preacuvioase Părinte Antonie. (Condadul Sfântului, glasul 8 )

+ * + * +

Acatistul Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcea (clic aici)

Din roada ostenelii şi evlaviei vrednice de laudă pentru sfinţii neamului nostru românesc

http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/136/sfinti_noiembrie.html (clic aici)

Dintre Stihirile de la Litia pentru Sfântul Antonie

http://video.crestinortodox.ro/Mg5QkSubAX0/Maica_de_la_Manastirea_Iezer___Stihira_de_la_Litia_Sf_Cuv_Antonie_Ieze.html (audio, clic)

+ * + * +

+ * + * +

Moaştele Sfântului Cuvios Antonie de la Iezeru

+ * + * +

Izvorul tămăduitor al Sfântului Cuvios Antonie de la Iezeru

+ * + * +

Peştera Sfântului Cuvios Antonie de la Iezeru

+ * + * +

Schitul Iezerul

Published in: on 23 noiembrie, 2011 at 08:34  Comments (1)  
Tags: , , , , , , , , ,

Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ, România (15 noiembrie)

(Sursă: http://paisius-niamets.orthodoxy.ru/f_ico1b.jpg)

Cuviosul părinte Paisie Velicikovski se născu la 21 decembrie 1722 la Poltava, în Ucraina, tatăl său fiind preot la catedrala oraşului. Avu 11 fraţi şi primi o educaţie religioasă aleasă. Cu o fire blândă şi liniştită, copilul Petre, căci acesta era numele său de botez, avea o „sete de nezdruncinat pentru lectură şi rugăciune”, citind încă de atunci Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, scrierile Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul şi Dorotei, şi căutând să se roage în tăcere, departe de toţi.

Cercetări mai noi arată că se trăgea din moldoveni stabiliţi în ţinutul Poltavei, înrudiţi cu strămoşi după mamă ai lui Dimitrie Cantemir.

Studie la Academia duhovnicească din Kiev – întemeiată de sfântul mitropolit român Petru Movilă (pomenit la 22 decembrie), însă nu termină studiile, căci din lecturile sale duhovniceşti şi din vizitele la sihăstriile din preajma Kievului, în inima sa crescu dorinţa de a-şi închina întreaga viaţă Domnului.

În această perioadă, îi cunoscu pe ieromonahul Pahomie şi pe mitropolitul Antonie, refugiaţi din Moldova după războiul ruso-turc. În clipa în care acesta din urmă săvârşea o Sfântă Liturghie în limba română, în sufletul său „se născu o mare iubire pentru limba moldovenească şi pentru poporul care o vorbea, aflat în paza lui Dumnezeu; mai mult, începând din acel moment în sufletul meu se aprinse dorinţa de a deveni călugăr pe pământ necunoscut”.

Părăsind cele lumeşti, pleacă la mănăstirea Liubeci, pe malul Niprului, însă căutând o viaţă duhovnicească mai înaltă, ajunse la mănăstirea Sfântului Nicolae Medvedovski unde îmbracă haina monahală cu numele Platon.

În cele din urmă ajunse la Lavra Pecerska unde părintele Ignatie, care era iubitor al Sfinţilor Părinţi şi care trăise în mănăstirile româneşti dorind să se întoarcă acolo, îl povăţui să se îndrepte spre România.

Din rânduiala lui Dumnezeu, în 1743 îl întâlni pe părintele Mihail, egumenul schitului Sfântului Nicolae din Trăisteni, care îl îndrumă către schitul său, aflat sub oblăduirea duhovnicească a Cuviosului Vasile de la Poiana Mărului (pomenit la 25 aprilie). Astfel Platon află pentru prima oară slujbe săvârşite după rânduiala de la Muntele Athos „cu multă evlavie şi râvnă” şi, mai presus de toate, află singurătatea, liniştea şi pe duhovnicii pe care şi-i dorea inima sa.

Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, „părintele duhovnicesc al tuturor”, vizita adesea schitul şi văzând râvna şi evlavia lui Platon, îi propuse preoţia, pe care acesta o refuză.

După doi ani, căutând o viaţă mai singuratică, Platon trecu în schitul Cârnul, pe lângă sihastrul Onofrei. Regula de viaţă de aici era asemănătoare cu cea a unor schituri de pe Muntele Athos: fraţii se adunau toţi la biserică, pentru slujbă, doar duminica şi în zilele de sărbătoare. După Sfânta Liturghie mâncau împreună, continuând apoi să aibă discuţii duhovniceşti până la Vecernie. Seara, fiecare se retrăgea în chilia şi singurătatea sa.

Petrecu patru ani în Ţara Românească, timp în care învăţă limba română şi strânse mierea cea duhovnicească de la părinţii întâlniţi. Această miere păstrată în tăcere în cămara inimii sale avea să îndulcească şi să sature sufletele care aveau să se alipească de dânsul.

În anul 1746, la vârsta de 24 de ani, se îndreptă către Sfântul Munte Athos, stabilindu-se la mănăstirea Pantocrator. Negăsind un duhovnic după sufletul său, Platon se încredinţă în mâinile Domnului. Astfel, trăi vreme de patru ani în post şi rugăciune.

În 1750, cuviosul Vasile de la Poiana Mărului veni în vizită la Muntele Athos. Întâlnindu-l pe ucenicul său, îl povăţui să ia împreună cu dânsul câţiva fraţi şi îl tunse călugăr cu numele Paisie.

Monahul Paisie adună lângă sine 9 călugări români. Mai apoi când sosiră şi slavi, slujbele se săvârşeau şi în română şi în slavonă.

În 1758, primi harul preoţiei. Din acel moment, numărul fraţilor crescu tot mai mult, iar din nevoie de spaţiu se mutară la schitul Sfântului Ilie. Renumele său creştea, încât călugări din Sfântul Munte veneau să admire frumuseţea şi corectitudinea exemplară a slujbelor, precum şi viaţa de ascultare şi dragostea din obştea sa. În această obşte se afla şi Cuviosul Gheorghe (pomenit la 3 decembrie), viitorul egumen şi stareţ de la Cernica.

Văzând cuviosul părinte împuţinarea povăţuitorilor, socotea că singura cale fără de primejdie este „să învăţăm zi şi noapte din Scripturile dumnezeieşti şi din cele ale Părinţilor”, astfel studiul scrierilor Sfinţilor Părinţi alături de efortul de a le traduce în slavonă şi în româneşte deveni treptat una dintre activităţile principale ale obştii sale aflate încă în Sfântul Munte.

Din pricina dificultăţilor materiale crescânde ale obştii, în 1763, după 17 ani de vieţuire în Sfântul Munte, cuviosul Paisie şi călugării săi, în număr de 64, se îndreptară spre Moldova, stabilindu-se la Dragomirna. Stareţul întemeie o rânduială proprie a vieţii de obşte pe baza regulilor sfinţilor părinţi Vasile cel Mare, Teodor Studitul şi Nil Sorski. Conform acestui regulament, partea centrală a vieţii duhovniceşti era slujba liturgică, săvârşită după tipicul athonit. În afara bisericii călugării trebuiau să trăiască cu frica lui Dumnezeu şi după tradiţia Sfinţilor Părinţi, preferând oricărei nevoinţe rugăciunea minţii săvârşită în inimă, izvorâtă din iubirea de Dumnezeu şi virtute. Legaţi de rugăciune, ei trebuiau să se obişnuiască cu cântarea psalmilor şi cu discernământ, cu citirea Sfintei Scripturi şi Sfinţilor Părinţi. La temelie se puneau, mai presus de oricea ascultarea şi sărăcia cea de bună voie. Crescând obştea, cuviosul Paisie ceru hirotonirea câtorva preoţi pe care îi aşeză ca duhovnici şi supraveghetori ai călugărilor. În tot timpul iernii şi până în săptămâna Patimilor, îi aduna seara pe călugări în sala de mese, unde făcea o lectură din scrierile Părinţilor, urmată de discuţii despre învăţăturile lor şi de îndrumări duhovniceşti. Lectura se făcea o zi în limba română, o zi în rusă.

Prin osteneala cuviosului Paisie şi a ucenicilor săi, în această perioadă luă naştere prima „Filocalie” într-o limbă vorbită, având 626 de pagini în care se aflau scrierile Sfinţilor Simeon Noul Teolog, Evagrie, Avva Dorotei, Grigorie Sinaintul, Nil Sorski (opera integrală), Nichifor (Pustnicul), Nil Sinaitul, Vasile de la Poiana Mărului şi alţii.

Din pricina includerii Bucovinei în Imperiul austriac, cuviosul Paisie împreună cu obştea sa se aşezară la invitaţia egumenului de la Secu, în această mănăstire. Cerând ajutor material domnitorului Constantin Moruzi pentru construirea unor noi chilii, cuviosul Paisie primeşte binecuvântarea de a se muta în mănăstirea Neamţului, pe atunci cea mai mare din ţară: „Noi această mănăstire v-o oferim Prea Cuviosiei Voastre nu numai pentru întărirea comunităţii voastre, ci şi pentru ca ordinea din obştea voastră să servească ca pildă pentru celelalte mănăstiri”. Din acel moment, cuviosul avu în grija sa ambele mănăstiri.

Petrecerea în mănăstirea Neamţ fu ultima şi cea mai importantă perioadă a cuviosului părinte. Ea străluci printr-o mare sârguinţă a două echipe de traducători, copişti şi critici, în frunte cu sfântul părinte, care lucrau fără nicio clipă de răgaz la revizuirea şi traducerea scrierilor filocalice în slavonă şi română.

Pentru a-şi întări echipa de traducători, îi trimise pe doi dintre ucenicii săi, Gherontie (român) şi Dorotei (rus) la Academia greacă din Bucureşti pentru a studia această limbă.

El însuşi îşi dedică din ce în ce mai mult timp traducerilor. Îşi petrecea dimineţile cu călugării, dându-i fiecăruia sfatul de care avea nevoie, în timp ce în restul zilei şi o bună parte din noapte se ocupa cu munca traducerii.

Cuviosul părinte se ocupa personal aproape în exclusivitate de traducerile slavone. În afara cărţii lui Nil Sorski, n-a tradus decât puţine cărţi în româneşte. Această muncă uriaşă a cuviosului părinte a fost încununată cu publicarea la Sankt Petersburg, în 1793, a Filocaliei slavone, „Dobrotoliubie”.

Printre scrierile traduse în română la mănăstirea Neamţ se află „Omiliile” Cuviosului Macarie Egipteanul, scrierile Sfântului Efrem Sirul, „Scara” Sfântului Ioan Scărarul şi „Cuvintele ascetice” ale Cuviosului Isaac Sirul.

Cuviosul Paisie organiză la mănăstirea Neamţ o şcoală de cântare armonică (cor pe  mai multe voci) şi se numără printre primii care au realizat transcripţia neumelor în sistem liniar. Tot el a introdus, pentru prima oară, „Crezul” cântat de către toţi credincioşii.

Grecul Constantin Caragea, după întâlnirea cu sfântul părinte Paisie, îl descrise astfel:

„Pentru prima dată în viaţa mea am văzut întruparea sfinţeniei şi nu o sfinţenie disimulată. Am fost impresionat e chipul lui luminos şi palid, din care dispăruse tot sângele, de barba lui stufoasă şi lungă, strălucitoare ca argintul, de curăţenia hainelor sale şi a chiliei lui. Vorba lui era blândă şi sinceră… Avea aerul unui om complet detaşat de cele trupeşti”.

Spre sfârşitul vieţii sale primise darul lacrimilor neîncetate. Făcut şi unele profeţii.

Cu câteva zile înainte de mutarea sa la Domnul, încetă să mai traducă, de atunci numai verificându-le pe cele traduse şi întreptându-le.

Încărcat de osteneli bineplăcute Domnului, la 15 noiembrie 1794, cuviosul părinte Paisie se mută în locaşurile cele de Sus, fiind plâns cu multe lacrimi de obştea sa şi de credincioşii din împrejurimi.

+ * + * +

Cum vom lăuda după cuviinţă faptele tale, Sfinte Părinte Paisie, că ai făcut din Moldova rai duhovnicesc, adunând peste o  mie de călugări; pustnicii din munţi i-ai îndrumat, duhovnici ai crescut, rugăciunea inimii pe toţi i-ai învăţat, şi, cărţi sfinte scriind, cu Hristos neîncetat ai vorbit. Pentru aceasta, roagă-L, Cuvioase, să dăruiască Bisericii pace şi mare milă.

Cântarea noastră nu e de ajuns a te lăuda pe tine, Sfinte Părinte Paisie, povăţuitorul cel mare al călugărilor, cununa cuvioşilor, lauda nevoitorilor, mângâierea ucenicilor, odihna celor suferinzi şi tăria celor căzuţi. Nu înceta, fericite, a te ruga lui Dumnezeu pentru pacea lumii şi mântuirea sufletelor noastre. (Icos ce se citeşte la Utrenie)

Bucură-te popor blând şi binecuvântat al pământului românesc, că prin răbdarea, evlavia şi smerenia ta, pe păgâni i-ai izgonit, pe dreptcredincioşi i-ai întărit şi cetele călugărilor ţi s-au înmulţit cu rugăciunile Sfântului Paisie de la Neamţ. (din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Roagă-te, bunule păstor, fericite Paisie, pentru Lavra cea mare de la Neamţ, pentru tineri şi bătrâni, pentru sănătoşi şi bolnavi, pentru ierarhi, preoţi şi popor, şi pentru toţi cei care cu dreaptă credinţă slăvesc pe Unul Dumnezeu, în Treime lăudat şi preamărit. (din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Cuvioase Părinte Paisie, vas ales al rugăciunii şi mijlocitor al tuturor, nu te depărta de la noi, fiii tăi, ci dă-ne râvnă şi putere să purtăm cu bărbăţie Crucea lui Hristos, întăreşte dreapta credinţă în lume şi te roagă neîncetat pentru sufletele noastre. (din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ (text, clic aici)

Din roada evlaviei şi ostenelii vrednice de laudă pentru sfinţii sălăşluitori pe pământul nostru românesc:

http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/133/noiembrie_paisie_de_la_neamt.html (clic aici)

Troparul Sfântului Cuvios Paisie (audio, clic aici)

Din Vecernia Sfântului Cuvios Paisie – Slavă la Doamne, strigat-am (audio, clic aici)

Din Vecernia Sfântului Cuvios Paisie – Stihiri la Doamne, strigat-am (audio, clic aici)

Documentar despre Sfântul Cuvios Paisie (video, clic aici)

Pr. Vasile Gavrilă – Cuvânt despre Sfântul Cuvios Paisie (audio, clic aici)

+ * + * +

Mormântul Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ, Mănăstirea Neamţ

(Sursă: http://dev.stpaisiusmonastery.org/life-of-st-paisius/a-brief-life/a-brief-life-english/)

+ * + * +

Chilia Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ, Mănăstirea Neamţ

(Sursă: http://dev.stpaisiusmonastery.org/life-of-st-paisius/a-brief-life/a-brief-life-english/)

+ * + * +

Viaţa Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ pe larg poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/noiembrie/11-15-sf_paisie_de_la_neamt.html (clic aici)

sau

http://www.sfant.ro/sfinti-romani/sfantul-paisie-de-la-neamt-mare-staret-al-manastirii-neamt.html (clic aici)

+ * + * +

Cuvinte duhovniceşti ale Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski de la Neamţ

+ * + * +


(Sursă: http://paisius-niamets.orthodoxy.ru/f_ico10b.jpg)

(Sursă: http://stpaisiusmonasterybookstore.mybigcommerce.com/product_images/p/762/BK-12f__53676_zoom.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1649/s1649004.jpg)

(Sursă: http://paisius-niamets.orthodoxy.ru/f_ico11b.jpg)

(Sursă: http://paisius-niamets.orthodoxy.ru/f_ico4b.jpg)

+ * + * +

Mănăstirea Neamţ, România

(Sursă: http://1.bp.blogspot.com/_uMkTkc61NCA/TUcQOt474YI/AAAAAAAAEyA/UMribSeLafc/s1600/manastirea+neamt.JPG)

+ * + * +

Moaştele Sfântului Paisie aflate la Biserica Şerban Vodă din Bucureşti

(Sursă: http://www.basilica.ro/ro/stiri-patriarhie/racla_cu_un_fragment_din_moastele_sf_paisie_de_la_neamt_sfintita_de_patriarhul_romaniei_8671.html)

(Sursă: http://i82.photobucket.com/albums/j265/dotyk34/IMGP6609.jpg)

Published in: on 14 noiembrie, 2011 at 21:19  Comments (6)  
Tags: , , , , , , , , ,