Sfânta Cuvioasă Domnina din Cir, Siria (1 martie)

Sf Cuv Domnina din Cir, Siria (460) 1.1Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Sfânta Domnina sau Domnica se trăgea din părinţi binecredincioşi şi bogaţi.

Încă din pruncie afierosindu-se lui Dumnezeu, se dărui nevoinţelor pustniceşti şi înfrânării tuturor pornirilor trupului, căci făcându-şi o colibă lângă grădina maicii sale, petrecu zi şi noapte în ea, udându-şi cu lacrimi neîncetat nu numai obrajii ci şi veşmintele ei cele din păr, căci de o astfel de îmbrăcăminte se slujea.

Apoi, către cântările cocoşilor, intrând în biserică, laolaltă cu toată mulţimea credincioşilor aducea lui Dumnezeu cântare de laudă.

Hrana ei era lintea înmuiată în apă şi suferi toată osteneala aceasta a postului, cu toate că avea trup firav şi era încă de vie aproape moartă.

Îşi acoperea faţa cu multă grijă cu o pânză, încât nici ea nu putea vedea faţa cuiva şi nici cineva pe a ei.

Îmbrăcămintea ei de păr o acoperea până la genunchi şi grăia uşor şi gingaş cu toţi cei ce veneau la dânsa.

Deci, petrecând în felul acesta ziua şi noaptea, în cele din urmă, în preajma anului 460, se ridică dimpreună cu faptele ei cele plăcute lui Dumnezeu la Mirele ei cel iubit, Hristos dinaintea Căruia mijlocește cu căldură pentru toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

Published in: on 1 martie, 2015 at 05:38  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Mucenic Iulian din Emesa, Siria (6 februarie)

Sf Mc Iulian din Emesa, Siria (312) 1.1Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Acest mucenic era din cetatea Emesei. Pe când se găsea în floarea vârstei, vrând să-şi arate credinţa în Dumnezeu, găsi cu cale să poarte grijă întocmai ca un doctor de trupurile oamenilor, îngrijindu-se în acelaşi timp şi mai mult de sufletele lor, încât era deopotrivă doctor al trupurilor şi al sufletelor.

Pe vremea împărăţiei lui Numerian, în anul 312, pe când fură prinşi episcopul Silvan, Luca diaconul şi Mochie anagnostul şi fură osândiţi de închinătorii la idoli a fi daţi pradă fiarelor, iară aceştia erau duşi la locul de chin, sfântul Iulian, întâmpinându-i, se închină lor.

Sfinții Mucenici Silvan, episcopul Emesei, Luca diaconul și Mochie anagnostul (pomeniți la 29 februarie)

Sf Sf Mc Silvan, ep Emesei, Luca diaconul şi Mochie anagnostul, Siria 1.1Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Însă fiind prins şi el, după moartea acelora, i se bătură piroane de fier în cap, în mâini şi în picioare, şi aşa precum se afla cu piroanele înfipte într-însul fu închis într-o peşteră unde se mută la odihna cea de Sus de unde izvorăște până astăzi cu îmbelșugare tămăduiri tuturor ce se îi săvârșesc pomenirea cu credință.

Published in: on 6 februarie, 2015 at 04:21  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Cuvios Varadat, pustnic în Siria (22 februarie)

(Sursă: http://www.pigizois.net/sinaxaristis/02/22_2_osios_varadatos.jpg)

Printre sfinţii pomeniţi de Biserică mai puţin cunoscuţi se află şi cuviosul părinte Varadat, mare nevoitor şi iscusit povăţuitor al celor ce veneau la dânsul.

Acesta era din cetatea Antiohiei şi îmbrăţişând viaţa sihăstrească şi plină de înţelepciune, se închise pe sine într-o chilioară. De acolo apoi se duse pe o culme de deal mai înaltă şi îşi făcut chilioară de lemn, atât de mică, încât abia îi încăpea trupul său în ea, fiind silit pururea să se plece. Căci nu avea înălţimea potrivită cu trupul său, nici scândurile nu erau bine strânse între ele, încât nu-l apăra nici de ploaie nici de arşiţa soarelui. Multă vreme vieţuind în acest loc, mai pe urmă ieşi, supunându-se îndemnurilor lui Teodot episcopul Antiohiei, pe mulţi povăţuind cu multă înţelepciune pe calea cea strâmtă şi nemincinoasă către Domnul.

În toată viaţa, el a fost pătruns de înfocată osârdie şi de dragoste dumnezeiască, şi se silea a pătimi pentru dobândirea cununilor, pe care aştepta să le primească, mutându-se către Dumnezeu în anul 460.

De atunci, pururea mijloceşte pentru cei ce îl cinstesc şi pentru întreaga lume.

Published in: on 21 februarie, 2012 at 21:34  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Sfinţii Mucenici Galaction şi Epistimia, Siria (5 noiembrie)

Sfântul Mucenic Galaction

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0487/s0487001.jpg)

Sfânta Muceniţă Epistimia

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/ib3826.jpg)

Aceştia trăiau în cetatea Emesa. Sfântul Galaction se născu din maică stearpă, Leuchipia, care putu naşte abia după primirea Sfântului Botez de la monahul Onufrie care îşi acoperea chipul călugăresc sub haine zdrenţuite, umblând astfel din loc în loc şi din casă în casă şi pe mulţi aducând la dreapta credinţă. După naşterea sfântului, se boteză şi tatăl său, Clitofont.

Pe când avea sfântul Galaction 24 de ani, fericita sa maică muri, iar tatăl său voi să-l căsătorească cu fecioara Epistimia.

Fiind logodit cu dânsa şi nevoind a urma calea însoţirii cu aceasta, sfântul Galaction o îndemnă şi pe sfânta Epistimia a primi Sfântul Botez şi a merge cu dânsul în pustie pentru a urma calea cea îngerească a monahismului în Muntele Publion, în mănăstiri apropiate una de alta.

Nevoinţele lor cine le poate spune, căci sfântul Galaction nu era niciodată văzut stând, ci ori lucra spre trebuinţa mănăstirii, ori se ruga. Postul său era aspru, căci întreaga săpămână nu gusta nimic. Asemenea şi sfânta Epistimia, petrecând în mănăstirea de maici alături de 4 maici pustinice cu vieţuire sfântă, se nevoia cu nevoinţe asemenea logodnicului său. Erau amândoi ca două făclii înaintea lui Dumnezeu, arzând de dragostea către dânsul, tăinuite de vederea lumii.

Stârnindu-se iară prigoană împotriva creştinilor, ostaşii ajunseră şi la mănăstirea de călugări de unde toţi părinţii şi fraţii plecaseră pentru a se ascunde, numai singur sfântul Galaction rămase. Ostaşii îl aflară în chilie citind dumnezeiasca Scriptură şi îl legară pentru a-l duce spre cercetare. Auzind aceasta sfânta Epistimia, ceru stăruitor maicii sale duhovniceşti slobozenia de a-l urma, zicând:

– Nu pot să rămân fără domnul meu Galaction căci printr-însul am cunoscut pe Hristos, Dumnezeul meu Cel adevărat şi iubitor de oameni; el cu mâinile lui m-a spălat de necurăţia mea în apa Botezului; el m-a povăţuit să iau calea mântuirii şi m-a îmbrăcat în chipul călugăresc şi m-a adus între voi; rugăciunile lui mi-au ajutat în toate trebuinţele mele; el îmi este logodnic, frate, învăţător, părinte după Dumnezeu şi păzitor al fecioriei mele, şi nu mă pot despărţi de dânsul nici în veacul acesta, nici în cel ce va veni; ci mă voi duce şi voi muri împreună cu dânsul. Dacă îşi va pune sufletul său pentru adevăratul Dumnezeu, îmi voi pune şi eu, ca să se verse şi sângele meu împreună cu sângele lui pentru Ziditorul tuturor, şi mă voi duce împreună cu dânsul să stau înaintea scaunului Împăratului slavei.

Deci mergând după dânsul, fură duşi împreună dinaintea judecătorului. Fiind bătut sfântul Galaction, sfânta Epistimia plângea şi ocăra pe chinuitor. Mâniat, chinuitorul porunci să fie şi dânsa bătută. Mai apoi, li se băgară trestii ascuţite sub unghiile mânilor şi picioarelor. Văzându-le răbdarea cu care pătimeau, le tăiară mâinile, iar mai apoi picioarele. În cele din urmă, li se tăiară limbile, iar mai apoi capetele. Sfârşitul lor mucenicesc se petrecu în anul 253.

Astfel cei doi, suferind vremelnic despărţirea pentru petrecerea sihăstrească, mai apoi iarăşi se uniră pentru a se sălăşlui împreună în locaşurile cele de Sus ale Domnului, de unde pururea privesc spre cei ce le cer ajutorul şi mijlocirea şi umplând de bună mireasmă inimile celor care îi pomenesc cu credinţă.

+ * + * +

Înfrumuseţându-ţi cugetul sufletului tău cu postul, luminezi pe credincioşi cu razele pătimirii, Galactioane fericite. Pentru aceasta săvârşind cu credinţă sfânta şi de lumină purtăroare prăznuirea ta, strigăm către tine cu credinţă: Ca unul ce ai îndrăznire către Hristos, roagă-te să ne mântuim noi toţi.

Dănţuind în ceruri cu cetele mucenicilor şi cu cetele fecioarelor, şi veselindu-te întru lumină dimpreună cu soţia ta Epistimia, dă-ne nouă, Galactioane, dezlegare de rele, biruinţă binecredincioşilor creştini, pace lumii şi mare milă. (din Canonul Sfinţilor ce se citeşte la Utrenie)

Doi luminători preaaleşi ai răsăritului celui înţelegător strălucesc prin har, şi toată făptura o luminează prin dreapta credinţă, cu lumina preaaleasă a patimilor, şi cu străluciri dumnezeieşti de vindecări. Al căror praznic luminat cinstindu-l, slăvim pe Hristos, Care sfinţeşte pe toţi prin mijlocirea lor. (dintre Stihirile ce se cântă la Vecernie)

+ * + * +

Viaţa Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimia pe larg poate fi aflată în

sau în

Vieţile Sfinţilor (clic aici)

+ * + * +

Pătimirile Sfinţilor Mucenici Galaction şi Epistimia

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0487/s0487002.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0487/s0487003.jpg)

Published in: on 4 noiembrie, 2011 at 17:39  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Sfântul Nou Mucenic Iosif din Alep, Siria (4 februarie)

Sfântul Iosif era un tânăr din cetatea Alepului, Siria, care trăia smerit în toată buna petrecere şi evlavie. Acesta din răutate a fost învinuit pe nedrept de către unii musulmani din cetatea sa că doreşte să se convertească la credinţa musulmană. Văzând statornicia împotrivirii sale, l-au bătut şi l-au dus la cadiu care se străduia să îl ademenească a se lepăda de dreapta credinţă, însă sfântul Iosif îi răspunse:

– Vai de credinţa voastră – şi mai îndemnaţi şi pe alţii să o primească! O, bieţi nenorociţi! Unde aţi găsit o credinţă, ca să o luaţi de bună? Nefericite făpturi, nici măcar nu ştiţi când trebuie să postiţi de Ramadan. Aşteptaţi să vedeţi luna şi abia apoi începeţi postul, ca să nu zic îmbuibarea. Staţi toată noaptea şi postiţi până se face dimineaţă, apoi vă culcaţi şi dormiţi toată ziua ca morţii în morminte. Iar când vă sculaţi, aşteptaţi să vedeţi când apune soarele ca să puteţi să începeţi să mâncaţi din nou. Voi vă uitaţi la lună ca să hotărâţi când începe Ramadanul vostru, iar dacă e înnorat, unii dintre voi ţin Ramadanul mai devreme iar alţii mai târziu. Pentru aceea toate neamurile vă batjocoresc şi râd de voi. Asta este deci credinţa voastră, şi voi îmi spuneţi să cred în ea? Ce să mai zic de celelalte credinţe ale voastre, care sunt basme şi urâciuni? Spuneţi că Dumnezeul vostru mănâncă şi bea, iar în Raiul pe care voi l-aţi născocit vă veţi desfăta cu şi mai multă mâncare, băutură şi desfrânare decât săvârşiţi acum!

Acestea şi multe altele spuse sfântul Iosif, iar cadiul înfuriat l-a osândit îndată poruncind să i se taie capul.

Astfel sfântul Iosif şi-a dat viaţa din dragoste pentru dreapta credinţă în Alep, la 4 februarie 1686.

Sfântul Iosif din Alep este cinstit cu multă evlavie de părinţii din Sfântul Munte Athos (de pildă, pe blogul Mănăstirii Vatoped, clic aici).

Published in: on 3 februarie, 2011 at 13:12  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Cuvios Isaac Sirul (28 ianuarie)

Acesta s-a născut în Ninive, fiind de neam sirian. Din fragedă tinereţe intră împreună cu fratele său după trup în mănăstirea Sfântului Apostol Matei din apropierea Ninivei. Deprinzându-se cu ostenelile nevoinţei, simţi crescând în lăuntrul său dorul după liniştea pustiei. Deci, plecând departe de mănăstire se sălăşlui într-o chilie singuratică şi liniştită.  Primind chemare de sus pentru treapta arhierească, părăsi pustia de al cărei dor ardea inima sa şi primi hirotonia de episcop al Ninivei, căci nu trebuia să ascundă lumina sub obrocul pustiei, ci să o pună în sfeşnicul păstoririi pentru a răspândi razele ei până departe. Însă aceasta s-a întâmplat pentru scurt timp, căci după numai cinci luni, văzând că viaţa lui, obişnuită cu liniştea, nefrămâtată şi netulburată, urma să fie împrăştiată şi tulburată de griji, părăsi scaunul episcopal retrăgându-se acolo unde inima sa pururea dorea, în chilia lui iubită din pustie, în care a rămas până la fericita sa adormire.

Sfântul părinte s-a tăinuit până în sfârşit, însă din rânduiala lui Dumnezeu ne-au rămas scrierile sale de o rară frumuseţe şi adâncime.

+ * + * +

„Aproape toată opera este un poem spiritual de o negrăită frumuseţe.” (Pr. Dumitru Stăniloae)

+ * + * +

Cuviosul Paisie Aghioritul vorbind cu duhovnicul său, părintele Tihon pustnicul, despre sfântul Isaac Sirul:

„Într-o zi m-a întrebat:

– Tu, fiule, ce cărţi citeşti?

– Avva Isaac, i-am răspuns.

–  Măi, măi, măi, fiule, sfântul acesta este mare! Avva Isaac nu omoară nici măcar un purice.

Prin aceasta Stareţul voia să accentueze marea sensibilitate a sfântului.”

+ * + * +

Pe marele sfătuitor al liniştii celei după lege şi al vederii celei nerătăcite luminat ajutător, pe al Ninivei înţeleptul şi îndumnezeitul ierarh, şi frumuseţea Siriei, şi odrasla ei, şi vasul cel curat al dumnezeiescului Duh să-l lăudăm, pe Isaac preavestitorul şi slăvitul! (Condacul Sfântului)

+ * + * +

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos a Sfântului Isaac Sirul (clic aici)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1061/s1061001.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1061/s1061004.jpg)

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1061/s1061002.jpg)

Published in: on 26 ianuarie, 2011 at 14:10  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,