Sfinții Cuvioși Nectarie și Teofan, ctitorii Mănăstirii Varlaam, Meteora, Grecia (17 mai)

Sf Cuv Nectarie si Teofan,ctitorii Man Varlaam, Meteora 2.1(Sursă: http://xristianos.gr/)

Sfinții ieromonahi Nectarie și Teofan erau frați buni din familia nobiliară Apsaradon din Ioanina, familie ce a jucat un rol important in viața orașului. Cei doi cuvioși au avut parte de o educație aleasă în mănăstirea Filantropinon în timpul egumenului Macarie. Însă, bogățiile, slava și buna creștere n-au putut birui dumnezeiasca dragoste dintru ei. De la o vârstă tânără au îmbrățișat viața monahală în orașul lor, îndreptățind astfel supranumele de „orașul călugarilor”. Schima monahală au luat-o în 1495, fiind tunși de către un oarecare stareț pe nume Sava.

Sfântul Cuvios Sava din Ioannina (pomenit în ziua de 3 februarie)

Sf Cuv Sava din Ioannina 1.1(Sursă: http://1.bp.blogspot.com/)

Sfinții au ucenicit lângă Bătrânul timp de 10 ani întregi, in schitul Sf.Ioan Botezătorul din insula lacului Ioaninei până la adormirea sa din anul 1505, culegând roadele vieții sihăstrești.

După moartea părintelui lor duhovnicesc, au plecat în Sfântul Munte la izvorul cel nesecat al pustniciei, ca să pună temelie bună pentru viața lor călugărescă pe mai departe. În Grădina Maicii Domnului au fost primiţi de fostul patriarh al Constantinopolului sfântul Nifon al 2-lea (pomenit la 11 august), ce se nevoia în mănăstirea Dionisiu la anul 1502.

În răstimpul şederii lor aici au cerut şi primit de la luminatul lor părinte duhovnicesc, sfântul Nifon, rânduială şi canon de vieţuire duhovnicească. După ce prin învăţăturile sale i-a întrarmat cu cele de ajutor în războiul duhovnicesc, el i-a îndemnat să se întoarcă la chilia lor de mai înainte şi să-şi continue acolo luptele lor duhovniceşti. Ascultând sfaturile sfântului Nifon, care a fost al doilea lor părinte duhvnicesc, şi făgăduind să nu se abată de la cele spuse lor, s’au întors la chilia lor. Dar, întrucât, au aflat-o ocupată de către unii boieri care şi-au însuşit drepturi de ctitori asupra ei, au fost nevoiţi să o părăsescă pentru a doua oară.

S’au dus în locurile cele mai retrase din insulă unde au aflat după dorirea inimii un loc potrivit pentru asceză şi liniştire, lângă o sihăstrie pustie, pe jumătate ruinată, cu hramul sfântului Pantelimon. Ea era zidită într’o peşteră deasupra lacului, ale cărui ape pătrunsesră în adâncitura peşterii formând o groapă foarte mare. Cu mulţi ani în urmă, în acel loc se nevoise un pustnic vestit pentru viaţa sa sfântă, Antonie. Vreme de 18 ani a rămas zăvorât în chilia sa şi fusese dăriut de Dumnezeu, pentru multa sa curăţie, cu harisma străvederii. Îndată, sfinţii Nectarie şi Teofan au luat de la arhiereul Ioaninei binecuvântare pentru refacerea sfântului locaş, şi obţinând aprobările trebuinciose au purces la reconstrucţia bisericii şi a chiliilor. Acest lucru s’a dovedit în faptă o luptă istovitoare şi trudnică. Toată ziua cuvioşii lucrau la tăierea de bucăţi de stâncă ca astfel să umple cu pietre şi pământ acea groapă şi apoi să înceapă zidirea. În cele din urmă pe la 1506-1507 au ridicat cu ale lor cheltuieli, biserica sfântului Ioan Botezătorul şi odată cu ea s-au finalizat într-un timp scurt şi zidirea chiliilor şi a celorlalte clădiri necesare.

Ieromonahii Nectarie şi Teofan au mai fost ctitori şi ai unei alte mănăstiri. După refacerea mănăstirii sfântului Ioan Botezătorul în insulă, au ridicat pentru surorile şi părinţii lor, sihăstria sfântului Nicolae în Lepenό. Aceasta a funcţionat ca metoc al mănăstirii Varlaam de la Meteore. Încercările n’au încetat să apară şi aici. Ultima ispită a fost şi cea mai dureroasă. N’a venit din partea necredincioşilor turci, ci de la înşişi stăpânitorii bisericeşti şi boierii din partea locului pentru care pricină, după cum ei înşişi fac referire în autobiografia lor, n’au vrut să se [mai] împărtăşească. Văzând tot acest război şi răutate că se înteţeşte, şi-au adus aminte de sfatul sfântului Nifon, care proroceşte le spusese: „când ispitele vă vor împresura de pretutindeni, nu vă împotriviţi lor, ci retrăgeţi-vă în mănăstire şi vă liniştiţi”.

După 4 ani de şedere în părţile Ioanninei, au plecat definitiv din noua lor mănăstire în jurul anului 1510 şi s’au strămutat pe stâncile Meteorelor căutând acolo un nou loc pentru desăvârşire şi asceză. Li s’a dat de către părinţii mănăstirii Marea Meteoră, schitul sfântului Ioan Botezătorul unde au rămas timp de 7 ani. Însă îngustimea stâncii pe care era situată sihăstria lor, cât şi clima nesănătoasă de acolo din pricina vânturilor puternice, nu le-a dat putinţa să stea mai mult acolo. Din această pricină, au purces la căutarea unui loc mai potrivit. Din mulţimea de stânci de la Meteore, au ales una mai cu lărgime şi cu vânturi mai prielnice, fiind potrivită pentru viaţa isihastă şi care se numea Varlaam. Această denumire provenea de la primul eremit ce vieţuise în acel vârf necălcat de picior de om.

Deci, pe stânca Varlaamului, care era cu desăvîrşire pustie şi nelocuită de mulţi ani, cei doi cuvioşi au început să vieţuiască cu binecuvântarea mitropolitului Larisei, Visarion şi a egumenului de atunci al Marii Meteore, în anul 1518. Îndată după urcarea lor pe stâncă, au început lucrările de zidire, întrucât nu se mai păstra nimic din vechea sihăstrie. După ce au ridicat câteva chilii provizorii pentru locuit, prima lor grijă a fost să refacă vechea bisericuţă ce era cu totul ruinată. Din aceasta – care fusese sfinţită cu hramul sfinţilor Trei Ierarhi de către pustnicul Varlaam – mai erau în picioare doar câteva bucăţi de zid din sfântul altar ce stăteau să cadă şi unde făceau slujbele până la ridicarea noii biserici.

Din această pricină, şi-au început lucrul la zidirea bisericii cu multă trudă şi osteneli trupeşti uriaşe având şi sprijinul ucenicilor lor, Benedict şi Pahomie monahii, ce au fost de la început cu ei şi, cu harul lui Dumnezeu, au înaintat destul lucrările.

Pentru mai bine de 30 de ani, au ţinut neştirbit rânduiala slujbelor, rugăciunilor şi a privegherilor de toată noaptea din ajunul Duminicilor, precum şi a praznicelor Împărăteşti şi la pomenirea sfinţilor mari; în timp ce în celelalte zile de peste săptămână jumătate din noapte o afieroseau slavoslovirii lui Dumnezeu. Hrana lor zilnică era sărăcăcioasă şi cu desăvârşire pustnicească. În anul 1542 au pus temelia bisericii tuturor sfinţilor, iar pe 17 mai 1544 aceasta a fost terminată.

Între timp, cuviosul Teofan era deja bolnav la pat de 10 luni şi, slăbit de îndelungata-i boală, se afla la porţile morţii. Şi, în timp ce toţi părinţii şi fraţii se tânguiau şi plângeau în jurul său cântând înlăcrimaţi Paraclisul, s’a petrecut o minune. Dintr’odată o stea străvezie şi strălucitoare a stătut deasupra chiliei cuviosului învăluind-o într-o lumină cerească! Odată cu apusul soarelui, sufletului cuviosului Teofan s’a mutat la veşnicele sălaşuri. În aceiaşi clipă steaua suprafirească s’a stins; semn al slavei nemăsurate ce-i fusese gătită în ceruri.

După 10 ani, Luni în Săptămâna Luminată pe 7 aprilie 1550 s’a odihnit întru Domnul şi cuviosul Nectarie. Mormântul lor şi moaştele lor (mâna dreaptă a cuviosului Nectarie şi mâna stângă a cuviosului Teofan, nestricate, cu tot cu piele) constituie până astăzi izvor de puteri şi minuni pentru vieţuitorii mănăstirii şi evlavioşii închinători. Amin! (Tâlcuire din greacă săvârșită de Mănăstirea Nera)

+ * + * +

Sf Cuv Nectarie si Teofan,ctitorii Man Varlaam, Meteora 1.2(Sursă: http://www.roussanou.gr/)

Sf Cuv Nectarie si Teofan,ctitorii Man Varlaam, Meteora 4.1(Sursă: http://poimin.gr/)

+ * + * +

Mănăstirea Varlaam, Meteora, Grecia

Sf Cuv Nectarie si Teofan,ctitorii Man Varlaam, Meteora 3(Sursă: http://metamorfosi-vrilission.gr/)

Published in: on 18 mai, 2015 at 12:28  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , , , ,

Sfântul Cuvios Teofan cel Nou din Muntele Nausa, Macedonia (19 august)

4. Sf Cuv Teofan cel Nou, sihastru in Muntele Nausa din Macedonia (sec XVI) 1.1(Sursă: http://www.johnsanidopoulos.com/)

Acest cuvios părinte  se născu în Ioannina în anul 1590. În tinerețea sa, îmbrăcă haina monahală în mănăstirea Dochiariu din sfântul munte Athos. El se făcu tuturor pildă prin sfinţenia vieţii sale, prin privegheri, postiri, rugăciuni şi toată nevoinţa. Din această pricină, fu ales cu o inimă şi cu o gură de întreaga obşte egumen la mănăstirii.

Acesta adăposti în mănăstire pe nepotul său care, prins de turci la cucerirea Constantinopolului, fusese silit a se lepăda de dreapta credință și a primi islamul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sfântul părinte îl eliberă pe tânăr și îl ascunse între zidurile mănăstirii învrednicindu-l a îmbrăca haina monahală.

Obștea, temându-se de mânia turcilor, începu a cârti împotriva sfântului părinte. Văzând tulburarea ce le cuprinsese inimile fraților și dorind a aduce pacea în mănăstire, cuviosul Teofan umilindu-se plecă dimpreună cu nepotul său din mănăstire și părăsind sfântul munte Athos merse în Veria, Macedonia. Acolo, în schitul Sfântului Ioan Botezătorul, sfântul Teofan ridică o biserică în cinstea Maicii Domnului.

Când obştea schitului se întări întru cuvioasa vieţuire şi întru toată virtutea, sfântul Teofan o lăsă în grija egumeniei nepotului lui, iar el se retrase într-un loc pustiu din muntele Nausa unde ridică o biserică în cinstea Sfinților Arhangheli.

Încă din timpul vieții primi darul facerii de minuni. Astfel, cuviosul părinte cu rugăciunea sa potoli furtuna izbăvind oamenii de păgubire și prefăcu apa de mare în apă bună pentru băut.

Până la sfârșitul vieții sale, sfântul Teofan se îngriji a călăuzi ambele așezăminte cu toată căldura părintească. Acestea îl priveau deopotrivă ca pe duhovnicescul lor părinte.

Ajungând la vârstă înaintată și înștiințându-se mai înainte de sfârșitul său, dădu tuturor ucenicilor săi binecuvântarea de pe urmă și se mută la cele de Sus.

Curând după adormirea sa, frații așezară cinstitul său cap într-o raclă de argint, iar trupul îl puseră înapoi în mormânt. După decenii, turcii distruseră schitul lăsând mormântul sfântului Teofan în ruină.

În veacul al XX-lea, locuitorii din Nausa aduseră racla cu cinstitul cap al sfântului Teofan înapoi în orașul lor, așezându-l cu multă evlavie în biserica Adormirii Maicii Domnului. Astăzi se află în biserica închinată lui.

În anul 1926, în mormântul sfântului Teofan din Veria fură aflate 60 de părticele de sfinte moaște ce, mai apoi, se așezară cu cinste în Sfântul Altar.

+ * + * +

Cinstitul cap al Sfântului Cuvios Teofan cel Nou

4. Sf Cuv Teofan cel Nou, sihastru in Muntele Nausa din Macedonia (sec XVI) 2.1 moastele sale(Sursă: http://imverias.blogspot.ro/)

4. Sf Cuv Teofan cel Nou, sihastru in Muntele Nausa din Macedonia (sec XVI) 2 moastele sale(Sursă: http://acvila30.ro/)

+ * + * +

Imagini din ziua pomenirii Sfântului Cuvios Teofan cel Nou

http://acvila30.ro/nausa-si-a-praznuit-ocrotitorul-cuviosul-teofan-photo-gr/ (clic aici)

+ * + * +

Cuvânt al Sfântului Ierarh Nicolae Velimirovici (clic aici, pomenit la 5 martie) despre Sfântul Cuvios Teofan cel Nou

Cugetare: Când peste oameni nevinovaţi se abat nenorociri neaşteptate, bine le este lor să nu înceapă a se jelui cârtind, ci mai vârtos să vadă în ele degetul Proniei lui Dumnezeu. Căci prin acele nenorociri Dumnezeu voieşte să ne chivernisească nouă, celor ce ne socotim nevinovaţi, un bine mai mare.

A fost adusă întru o bună zi egumenului mănăstirii Dochiaru, sfântul Teofan [cel Nou], vestea că turcii l-au prins viu pe fiul surorii lui, l-au forţat să treacă la islam şi l-au dus cu ei la Constantinopol. Sfântul Teofan atunci a ieşit imediat din Munte cu destinaţia Constantinopol, unde cu ajutorul lui Dumnezeu l-a aflat pe nepotul lui. El şi-a scos nepotul din Constantinopol în mare taină, şi l-a adus apoi cu sine în Sfântul Munte, la mănăstirea lui. Acolo l-a întors pe nepot la credinţa creştină şi l-a tuns monah. Din această pricină călugării au început să cârtească împotriva egumenului şi a nepotului lui, zicând că din pricina lor se va abate asupra mănăstirii mânia turcilor, care vor veni şi îi vor ucide, distrugând şi mînăstirea. Neştiind cum să facă mai bine, sfântul Teofan atunci a părăsit nu doar mănăstirea Dochiaru, ci şi Sfîntul Munte cu totul, retrăgându-se împreună cu nepotul lui la Veria, în Macedonia. Lucrarea sfântă a lui Teofan la Veria, şi mai apoi în Muntele Nausa, a dovedit cât de providenţială a fost acea nenorocire pentru binele mai larg al Bisericii. Căci ceea ce Sfântul Teofan nu putuse niciodată împlini în Sfântul Munte, el a desăvârşit în aceste alte locuri ale stăpânirii lui Dumnezeu în care a fost nevoit să se retragă din pricina nenorocirii: el a întemeiat în Macedonia două mănăstiri în care s-au mântuit, în timp, mulţime de monahi, şi unde au aflat izbăvire şi întărire mulţime de popor. De asemenea, sfintele lui moaşte s-au făcut izvor de binefaceri sfinte şi de aflare a credinţei creştine printre mulţi oameni necredincioşi sau slabi în credinţă.

Astfel rânduiește Dumnezeu vieţile oamenilor întru dumnezeiască înţelepciunea Sa, întorcând spre cel mai mare bine nenorociri ce par a aduce cu ele sfârşitul oricărui bine.

+ * + * +

4. Sf Cuv Teofan cel Nou, sihastru in Muntele Nausa din Macedonia (sec XVI) 3(Sursă: http://www.pigizois.net/)

4. Sf Cuv Teofan cel Nou, sihastru in Muntele Nausa din Macedonia (sec XVI) 5.1(Sursă: http://www.imverias.gr/)

4. Sf Cuv Teofan cel Nou, sihastru in Muntele Nausa din Macedonia (sec XVI) 4(Sursă: http://eleytheriadhs.blogspot.ro/)

4. Sf Cuv Teofan cel Nou, sihastru in Muntele Nausa din Macedonia (sec XVI) 6(Sursă: http://www.doxologia.ro/)

+ * + * +

Biserca Sfântul Cuvios Teofan cel Nou

4. Biserica Sf Cuv Teofan cel Nou 1(Sursă: http://www.johnsanidopoulos.com/)

+ * + * +

Schitul Sfântul Ioan Botezătorul

4. Schitul Sf Ioan Botezatorul 1(Sursă: http://www.johnsanidopoulos.com/)

Published in: on 19 august, 2014 at 09:30  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Sfinții Teodor Mărturisitorul și fratele său Teofan, făcătorul de canoane, Palestina (27 decembrie)

Sf Teodor Marturisitorul si fratele sau Teofan, facatorul de canoane 1

Sfinții Teofan și Teodor Mărturisitorul. Frescă din anul 1547 din Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos

(Sursă: http://pravicon.com/)

Aceștia fură frați de sânge născuți din părinți nobili binecredincioși din Palestina.

Sfântul Teodor încă din fragedă tinerețe iubea petrecerea în locașurile lui Dumnezeu. Ajuns în vârstă, părinții îl dară unui preot din Mănăstirea Sfântul Sava pentru a învăța stiința Sfintei Scripturi și nevoințele cele bineplăcute lui Dumnezeu.

Sfântul Teodor avea un frate pe nume Teofan, mai mic de ani, însă deopotrivă în obiceiurile cele bune. Amândoi învățau la același preot, însă Teodor fiind ascuțit la minte, în puțină vreme străbătu toată învățătura cărții. Mai apoi ieși din mănăstire și deprinse filosofia cea dinafară de la un bătrân împodobit cu viața și înțelepciunea. Întorcându-se în mănăstirea sa, se făcu monah, covârșind pe alții cu viețuirea.

Preotul la care ucenicise sfântul Teodor, prooroci despre dânsul:

– Acest copil frumos afară de alte nevoinţe ce va suferi pentru Hristos, cu sfârşit mucenicesc se va duce din viaţa aceasta.

Sfinții Teodor și Teofan pătimiră cumplit pentru apărarea icoanelor sub trei împărați: Leon Armeanul, Mihail Malbus și Teofil.

Smintitul împărat Teofil îi bătu cu mâinile sale și porunci să li se pecetluiască pe fețe cu fierul înroșit stihuri pline de batjocură, pentru care fură numiți „Scrișii”.

Mai pe urmă fură aruncați în temniță în Apameea Bitiniei, unde sfântul Teodor își dădu sufletul său în mâinile lui Dumnezeu din pricina durerilor și a rănilor.

Iar sfântul Teofan, fiind liberat în zilele împăraților Teodor și Mihail, fu sfințit mitropolit al Niceei de către patriarhul Metodie.

Sfântul Teodor se mută la cele veșnice în anul 833.

Acești slăviți frați pătimiră pentru Hristos și primiră de la Dânsul îmbelșugată răsplată în Împărăția Sa unde neîncetat se roagă pentru toți cei ce îi pomenesc cu credință.

+ * + * +

Sf Teodor Marturisitorul 1

Răsărind ca soarele de la răsărit, semănat-ai pe pământ raza dreptei cinstiri de Dumnezeu, care luminează și învață cinstirea icoanei lui Hristos, părinte Teodor.

Aducând Stăpânului cântare, fericite, roagă-te Lui neîncetat pentru slăbiciunea mea, pentru viața de obște și pentru dragostea fraților; ca împreună petrecând viața, împreună să dăbândim și îndemnezeirea. (Din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie)

+ * + * +

Sfinții Teodor Mărturisitorul și Teofan. Frescă din anul 1552 din Mănăstirea Sfântul Pavel, Sfântul Munte Athos, Grecia

Sf Teodor Marturisitorul si fratele sau Teofan, facatorul de canoane 2(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfinții Teofan și Teodor Mărturisitorul

Sf Teodor Marturisitorul si fratele sau Teofan, facatorul de canoane 3(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul, episcop de Tambov și Vladimir, Rusia (10 ianuarie)

Sf Ier Teofan Zavoratul 1.1

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/Images/im3308.jpg)

Sf Ier Teofan Zavoratul 4.1

(Sursă: http://www.ic-xc-nika.ru/texts/2009/fev/feofan_350.jpg)

Sfântul Teofan, în lume Gheorghe, se născu la 10 ianuarie 1815 într-un sat din apropierea Orlovului unde tatăl său era preot, astfel, din primii ani ai copilăriei sale petrecu mult timp în Biserică.

Studie mai întâi la școala pregătitoare a orașului Livna, iar apoi la seminarul din Orlov, pentru ca între 1837 și 1841 să-și continue studiile la Academia Teologică din Kiev. În această vreme, mergând adesea la marea Lavră a Peșterilor unde odihnesc mai bine de 100 de sfinți, în inima sa începu a crește dorul de a-și închina viața slujirii Domnului. Astfel, chiar după terminarea cursurilor, îmbrăcă haina monahală.

La tunderea sa dimpreună cu alți frați în monahism, starețul lavrei Partenie le spuse:

– Voi, călugărilor învățați, care vă asumați diverse reguli, nu uitați că un singur lucru este mai de trebuință dintre toate: să te rogi, să te rogi neîncetat în mintea și inima ta către Dumnezeu.

Dascăl în școli

După obținerea licenței, fu numit director provizoriu al Școlii Teologice Sofia din Kiev, mai apoi fu director al Seminarului Novgorod și profesor și ajutor de inspector al Academiei Teologice din Petersburg.

Neaflându-și odihna în aceste osteneli, fu eliberat din serviciul academic și numit membru al Misiunii Ruse la Ierusalim, apoi, ridicat la rangul de arhimandrit, fu numit rector al Seminarului Olonețki, apoi curând fu transferat la Constantinopol ca prim preot al bisericii ambasadei, apoi chemat ca rector al Academiei Teologice din Petersburg și inspector de religie pentru școlile laice din capitală.

Episcop al Tambovului și Vladimirului

La 9 mai 1859, fu hirotonit episcop al Tambovului, unde înființă o școală pentru fete.

În vremea șederii sale în reședința episcopală din Tambov, sfântul începu să îndrăgească izolata sihăstrie din Vâșa.

În anul 1863, fu transferat la Vladimir, unde sluji vreme de 3 ani și unde deschise o școală eparhială de fete.

Slujea în biserică adesea, călătorea mult în eparhie, predica în mod constant, restaura biserici și cu toată inima era lângă turma sa, căci plin de părintească dragoste împărțea cu turma sa și bucurii și necazuri.

În anul 1861, sfântul Teofan fu prezent la deschiderea moaștelor sfântului Tihon din Zadonsk (pomenit la 19 iulie și 13 august).

Sfâtnul Ierarh Tihon din Zadonsk, episcop de Voronej (1724 – 1783)

Sf Ier Tihon din Zadonsk 1

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/10/10477.jpg)

Îl îndrăgise mult pe sfântul Tihon încă din copilărie și se gândea totdeauna la el cu însuflețire, astfel că atunci când veni vremea canonizării acestui mare îndrumător și ocrotitor de suflete, bucuria sfântului Teofan fu nespus de mare.

Dorul de liniște

În anul 1866, sfântul Teofan făcu o cerere pentru a fi eliberat din funcția de episcop, fiind numit mai-mare al Sihăstriei Vâșa, iar curând după aceea, la o nouă cerere a sa, fu eliberat și din această funcție.

Asemeni sfântului Tihon care și el își părăsise eparhia pentru a deveni un mare îndrumător duhovnicesc, sfântul Teofan fu mânat de dorul adânc de a petrece mai mult cu Dumnezeu, fără curmare sau risipire din pricina lumii.

Duminică, 2 iulie 1866, sfântul episcop își luă rămas bun de la turma sa. După slujirea Sfintei Liturghii, rosti ultima sa predică, într-o liniște de mormânt, în care se mai auzea din când în când un plânset înăbușit. Și astfel începură 28 de ani de viețuire în singurătate și nevoință neîntreruptă.

În primii 6 ani, sfântul merse la toate slujbele și Sfintele Liturghii de dimineață. În biserică stătea fără să se miște, fără să se încline, cu ochii închiși spre a nu i se distrage atenția. În zilele de sărbătoare de obicei slujea.

În liniștea zăvorârii

Începând cu 1872, întrerupse toate legăturile sale cu lumea, afară de protopresbiterul și duhovnicul său. Nu mai merse la biserica mănăstirii, ci își construi cu mâinile sale în chilia sa un paraclis închinat Botezului Domnului. Vreme de 10 ani a slujit Liturghia în această bisericuță în fiecare duminică și sărbătoare, iar în următorii 11 ani, în fiecare zi. Slujea complet singur, uneori în liniște, alteori cântând.

Părea să nu mai fie un simplu om, ci un înger, plin de smerenie și blândețe copilărească.

Atunci când venea la dânsul cineva cu vreo problemă, spunea ceea ce era de trebuință și se cufunda din nou în rugăciune.

Tot ceea ce primea trimitea prin poștă celor săraci, păstrând pentru sine doar atât cât să-și cumpere cărțile necesare. Din cărțile scrise de dânsul, care se distribuiau cu repeziciune, nu păstra niciuna, sperând în felul acesta să fie vândute cât mai ieftin cu putință.

În puținul timp în care nu se îndeltnicea cu rugăciunea, cititul și scrisul, se ocupa cu activitățile practice: picta icoane și era priceput la sculptura în lemn și lăcătușerie.

Primea zilnic între 20 și 40 de scrisori și răspundea la toate. Cu o sensibilitate neîntrecută pătrundea starea duhovnicească a expeditorului scrisorii și îi răspundea cu căldură, cu limpezime și în amănunt mărturisirii acelui suflet tulburat. Scrisorile sale au fost date tiparului după fericita sa adormire.

Ultimii ani

Viața sfântului Teofan trecu nevăzută lumii, iar moartea l-a aflat tot în singurătate.

În ultimii ani, vederea începu să-i scadă, însă își continuă rânduiala de viețuire de până atunci.

Seara, ajutorul său de chilie pregătea totul pentru slujirea Liturghiei de a doua zi.

După Liturghie, sfântul cerea un ceai printr-un ciocănit în perete. La ora 1 mânca – în zilele în care nu era post – un ou și un pahar de lapte. La ora 4, lua ceaiul, iar apoi nu mai mânca nimic.

Începând cu 1 ianuarie 1891, apărură câteva nereguli în programul său.

Pe 6 ianuarie ora 4,30 după-amiază, ajutorul său de chilie, știind starea de neputință din ultimele zile, intră în chilie unde îl află pe sfântul episcop plecat la cele veșnice. Mâna sa stângă era pe piept, iar dreapta era așezată ca și cum ar fi fost pregătită pentru o binecuvântare arhierească.

Trupul său rămase 3 zile în chilia sa și alte 3 zile în catedrală, fără a da semne de stricăciune.

Când fu îmbrăcat în veșmintele arhierești, fața îi era luminată de un zâmbet de bucurie.

În ziua praznicului Botezului Domnului, hramul micului paraclis din chilia sa, în care sfântul neștiut de nimeni slujise cu atâta însuflețire și evlavie și unde își așezase dinaintea Domnului toată mâhnirea și bucuria, primind mângâiere și odihnă cum nu poate da lumea, acesta se mută în odihna gătită de Dumnezeu sfinților săi binecuvântând din adâncul inimii sale pline de iubire întreaga lume, căci nu o părăsise nicicând, ci numai se depărtase pentru ca mai adânc să se apropie de dânsa.

Proslăvirea sa cu sfinții avu loc în anul 1903, iar pomenirea sa se săvârșește în zilele de 6 ianuarie, ziua adormirii sale (1891) când este prăznuit Botezul Domnului, pricină pentru care se i face pomenirea și pe 10 ianuarie, ziua nașterii sale, și 16 iunie, ziua aducerii cinstitelor sale moaște (2002). 

+ * + * +

Sf Ier Teofan Zavoratul 1.2

Învățătorule al Ortodoxiei, apărătorule al evlaviei și curăției, nevoitorule al pustiei Vâșa, de Dumnezeu înțelepțittule ierarhe Teofan, în scrierile tale ai tălmăcit cuvântul lui Dumnezeu, arătând tuturor credincioșilor calea mântuirii. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Troparul Sfântului, glas 8)

Ca cela ce porți numele arătării lui Dumnezeu, o, ierarhe Teofan, cu învățăturile tale ne-ai arătat nouă armonia vieții duhovnicești precum o harfă înțelegătoare. Cu îngerii stând acum înaintea tronului Sfintei Treimi, roagă-te pentru mântuirea sufletelor noastre. (Condacul Sfântului, glas 4)

Acatistului Sfântului Teofan Zăvorâtul (text, clic aici)

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântului Teofan Zăvorâtul

Sf Ier Teofan Zavoratul 6 moaste

(Sursă: http://russkie-idut.ru/news/new49-15.jpg)

+ * + * +

Mormântul Sfântului Teofan Zăvorâtul

Sf Ier Teofan Zavoratul 8 mormantul

(Sursă: http://russkie-idut.ru/news/new49-18.jpg)

+ * + * +

Dintre scrierile Sfântului Teofan Zăvorâtul:

 

Sf Teofan Zavoratul - Talcuiri la Sf Scriptura

Sf Teofan Zavoratul - Despre mersul la Biserica

 

Sf Teofan Zavoratul - Calea spre mantuire

Sf Teofan Zavoratul - Sfaturi intelepte

Sf Teofan Zavoratul - Viata launtrica

Sf Teofan Zavoratul - Calauzire catre viata duhovniceasca

Sf Teofan Zavoratul - Stiinta rugaciunii

Sf Teofan Zavoratul - Mantuirea in viata de familie

Sf Teofan Zavoratul - Predici la Triod

Sf Teofan Zavoratul - Scrisori

Sf Teofan Zavoratul - Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi

+ * + * +

Sf Ier Teofan Zavoratul 5.1

(Sursă: http://www.stfond.ru/images/load/Image/2012/12/prav051202.jpg)

Sf Ier Teofan Zavoratul 3

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/10/10866.jpg)

Sf Ier Teofan Zavoratul 7

(Sursă: http://www.eparhia-tmb.ru/)

+ * + * +

Sf Ier Teofan Zavoratul 2.1

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/Images/ih3144.jpg)

Sf Teofan Zavoratul

Sf Ier Teofan Zavoratul 9

(Sursă: http://svtheofan.ru)

Published in: on 10 ianuarie, 2013 at 01:13  Comments (1)  
Tags: , , , , , , , ,

Sfântul Cuvios Teofan Mărturisitorul, Sigriana, Turcia (12 martie)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/ih4124.jpg)

Acesta este numit şi Teofan Sigrianul, căci Sigriana (în Turcia) este locul naşterii sale. A trăit la sfârşitul veacului al VII-lea şi începutul veacului al VIII-lea.

Fiind rudenie cu împăratul Leon Isaurul şi cu fiul său, Copronim, avu parte de mare bogăţie şi strălucire. În timp ce tatăl său, Isac, era mai mare peste ţinutul eghepelaghiţilor. Pe când avea 12 ani fu logodit cu o copilă, cu care trăi laolaltă timp de 8 ani. Şi el şi logodnica sa aveau multă avere. Auzind de la unul din slujitorii să vorbindu-i de viaţa monahală, se umplu de dor pentru această viaţă. După plecare la cele veşnice  a mamei sale, tatăl logodnicei sale îl sili să se căsătorească.

Venind ziua nunţii, li se pregăti cămara de nuntă şi toate cele cuvenite. Rămas singur cu soţia sa, îi mărturisi acesteia gândurile lui tainice  şi se învoi cu dânsa să trăiască în feciorie. Auzind deplina încuviinţare a logodnicei sale, dădu slavă lui Dumnezeu, iar de atunci mai departe îşi săvârşeau împreună rugăciunile de zi şi de noapte.

Nelegiuitul împărat Leon, ca şi socrul tânărului, auzind acestea, se împotrivi cu toată puterea dorinţei lui. Mai mult, împăratul îl trimise în cetatea Cizicului, care atunci se zidea, încredinţându-l cu supravegherea lucrărilor. Ducându-se acolo, cinstitul tânăr aduse la îndeplinire porunca împăratului, împlinind lucrarea aceea cu cheltuiala lui.

Când sfântul Teofan împlini 21 de ani, împăratul cel cu nume de fiară şi socrul lui încetând din viaţă, de pe urma morţii lor nu numai Teofan se bucurat de libertate, ci şi lumea întreagă. Sceptrul împărăţiei fu luat mai departe de împărăteasa Irina.

Fiindcă acum îşi putea aduce nestingherit gândul la îndeplinire, el îşi împărţi averile celor sărmani şi săraci şi pe toţi slujitorii lui îi cinsti cu libertatea. Şi dând soţiei sale multă avere, o duse, după voia ei, în Mănăstirea Princhipos, unde aceasta îmbrăcă haina monahală cu numele Irina, în loc de Megalusa, cum se numea mai înainte.

Iar el, dându-se pe sine Domnului, intră în Mănăstirea lui Polihroniu, care se găsea în munţii din ţinutul Sigrana. Dăruindu-se vieţuirii monahale plin de dor şi râvnă, nu voi să primească să fie conducător, ci stând în chilie îşi scotea hrana de pe urma ostenelile mâinilor sale, copiind, cu scrisul său frumos, diferite lucrări, timp neîntrerupt vreme de 6 ani.

Apoi, plecând la cele veşnice egumenul mănăstirii, fraţii îl rugară stăruitor pe cuviosul Teofan să binevoiască a fi egumenul lor, iar el, neprimind, se duse de la dânşii în muntele Sigrianei. Şi sălăşluindu-se în pustia aflată acolo, vieţuia în toată cuvioşia, umplând-o pe aceasta ca pe o cetate a lui Dumnezeu de plăcuţi ai Lui, căci mulţi veniră să se sălăşluiască la dânsul. Deci ridică şi mănăstire a cărei egumen fu pus, iar el slujea cu mâinile sale la trebuinţele tuturor, făcându-se tuturor chip de viaţă îmbunătăţită în iubirea de osteneală.

În acele vremi, se adună al şaptelea Sinod al Părinţilor de la Niceea (787) împotriva prigonitorilor icoanelor.

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Fiind chemat şi cuviosul părinte Teofan, egumen al marii mănăstiri Sigriani, acesta strălucea ca o stea luminoasă în mijlocul sfinţilor părinţi, căci mulţi veniră înveşmântaţi în haine bune, iar el merse la sinod călare pe asin prost, cu haine vechi şi cu multe cusături, iar toţi văzându-l, se umiliră şi se folosiră, căci ştiau viaţa lor cea plină de strălucire dinainte.

La vârsta de 50 de ani, fu cuprins de o boală din pricina căreia rămase tot restul vieţii nemişcându-se din patul durerii sale.

Iar după împărăteasa Irina urmând la împărăţie Leon Armeanul, acesta merse până acolo cu ticăloşia şi nelegiuirea lui, încât trimise după acest om al lui Dumnezeu, spunându-i:

– Vino şi te roagă pentru noi, că pornim împotriva barbarilor.

Iar sfântul Teofan, pentru că nu se putea mişca, fu luat cu căruţa şi dus până la corabie, iar apoi cu corabia până la Constatinopol. Ajuns acolo, nu putu vedea faţa cea necurată a tiranului, căci acesta îi trimise numai înştiinţare spunându-i:

– Dacă vei consimţi la rugămintea mea, îţi voi da ţie şi mănăstirii tale multe bunătăţi, iar de nu, te voi pedepsi cu lemnul spânzurătorii şi te voi pune înaintea tuturor ca pildă, spre înfricoşare.

Mărturisitorul Teofan însă îi răspunse:

– Nu-ţi deşerta vistieriile de darurile tale! Iar în ceea ce priveşte lemnul spânzurătorii, sau chiar şi focul, pregăteşte-le încă de astăzi, căci aceasta doresc: să mor pentru dragostea Hristosului meu.

Auzind acestea, neruşinatul tiran îl dădu în mâinile lui Ioan Mantos, care se găsea atunci pe scaunul patriarhal de la Constantinopol, care se fălea cu ştiinţa lui, căci socotea că acesta îl va face să-şi schimbe gândul, cu puterea intrigilor sale. Sfântul Teofan, fiind dat în seama acestuia, fu dus la Mănăstirea Sfinţilor Serghie şi Vah de la Ormizda, care se găsea în apropierea palatului, unde începu lupta în cuvinte cu Mantos. Însă Mantos, fiind învins de Teofan, care îl străfulgeră cu lumina înţelepciunii lui şi care îl încredinţă de neschimbarea gândului său, plin de ruşine îl trimise din nou nebunului tiran, arătându-se cu aceasta, nemernicul, nu orator plin de slavă, ci dimpotrivă, cu totul neînvăţat. Şi ducându-se şi el înaintea împăratului îi zise:

– O, împărate, mai uşor este a înmuia fierul ca ceara, decât să schimbi pe omul acesta în ceea ce doreşti tu.

Auzind aceasta, tiranul dădu poruncă să fie dus sfântul Teofan în palatul lui Elefterie şi să fie închis într-o încăpere foarte strâmtă şi întunecoasă, punându-se şi paznici la uşă, încât să nu poată fi slujit de cineva.

Trăind astfel vreme de 2 ani şi apăsat fiind de necazuri şi nevoi, ruşină şi cu aceasta pe tiran. Căci neizbutind nimic, cu toate că-l silea în fiecare zi să se supună voinţei lui, fu surghiunit în insula Samotrachi.

Iar ducerea lui în surghiun, îi grăbi şi plecarea din trup. Astfel, trăind în acea insulã numai 23 de zile, plecă la cămările cele de Sus gătite de Domnul bineplăcuţilor săi, iar trupul său fu înmormântat cu cinste. Mai apoi, moaştele sale umplură de binecuvântări şi tămăduiri pe toţi cei ce veneau la dânsul.

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-12-cv_teofan_marturisitorul.html (clic aici)

+ * + * +

Atras ai fost de dragostea cea predorită a Stăpânului tău şi ai defăimat dragostea cea lumească; şi una făcându-te cu dragostea dumnezeiască, desfătarea cea lumească ca pe un nimic ai socotit-o, preafericite. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Cu adevărat, Dătătorul celor bune ţi-a dăruit ţie din belşug răsplătiri pentru ostenelile tale, de trei ori fericite, dându-ţi putere să alungi demonii, să vindeci bolile, şi te-a învrednicit de bucuria cea nespusă acolo unde cetele îngerilor dănţuiesc de-a pururea, ca să  vezi faţa Atotţiitorului.  (Dintre Stihirile ce se cântă la Vecernie)

Îndrumă spre fapta bună viaţa mea, cuvioase, netezind cărarea înfrânării cu rugăciunile tale, părinte; pe care mă învredniceşte cu tărie, fericite, bine a merge.   (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Măritu-te-ai cu minunile, purtătorule de Dumnezeu. Căci Hristos te-a răsplătit pentru răbdarea ta; pentru aceasta, şi tămăduiri izvorăşti, ca dintr-un izvor, celor ce au trebuinţă, preasfinţite.    (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4123.jpg)

(Sursă: http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-12-cv_teofan_marturisitorul.html)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s2126/s2126004.jpg)

Published in: on 12 martie, 2012 at 09:54  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,