(Sursă: http://bgrod.org/galeria/displayimage.php?pid=993&fullsize=1)
Acesta se născu în cetatea Târnovo din părinţi de neam bun. Din tinereţe, dorind să îşi închine viaţa Domnului, merse la sfântul Teodosie (pomenit la 27 noiembrie, al cărui chip poate fi aflat aici, clic) care întemeiase mănăstirea din pustia Kelifareno, în apropierea cetăţii Târnovo, unde adunase mulţime de monahi.
Tânărul monah petrecea în desăvârştă ascultare, izgonitoarea înşelăciunii şi maica sporirii duhovniceşti, întreaga noapte stătea la rugăciune ca o stană de piatră, niciodată nu dormea pe coastele sale, ci doar şezând pe un scaun dădea puţină odihnă trupului său şi îşi înfrâna pântecele cu desăvârşită înţelepciune.
Pentru vieţuirea sa aleasă, cuviosul Teodosie îi încredinţă păstorirea obştii, el retrăgându-se în adâcul pustiei pădurii, pentru deplină liniştire. Iar după cum cuviosul Teodosie primise de la sfântul Grigorie Sinaintul (pomenit la 6 aprilie, al cărui chip se poate afla aici, clic) pravila de viaţă duhovnicească, tot astfel sfântul Eftimise deveni următor al lui Teodosie.
Odată merse la părintele său şi nedeschizându-i acesta, se uită pe fereastruica chiliei şi îl văzu pe Teodosie ca un stâlp de foc din cap până în picioare petrecând în rugăciune. Cuprins de frică se întoarse la mănăstire. A doua noapte venind din nou îl găsi pe acesta tâguindu-se cu amar. Întrebându-l Eftimie care este pricina mulţimii lacrimilor, acesta îi răspunse că agarenii vor lua în robie patria lor şi acea pustie slăvită va rămâne pustiită pe deplin, zicând mai departe:
– Iar tu, fiule, îmbărbătează-te şi întăreşte inima ta, căci te vei învrednici de lanţuri şi de prigoană asemenea apostolilor!.
Curând proorocia se împlini, iar cuvioşii Teodosie şi Eftimie merseră la Constantinopol unde după puţină vreme Teodosie plecă la Domnul. Vestea sporirii sale se întinse în vestita cetate, fiind cinstit chiar şi de monahii mănăstirii Studion, însă Eftimie fugind de slava lumii, se îndreptă către sfântul munte Athos unde se aşeză în lavra cuviosului Atanasie, zăvorându-se într-un turn numit Selina.
Din uneltirile diavolului, primind pâră mincinoasă cum că sfântul Eftimie ascunde în turnul său bani şi averi, împăratul Ioan Paleologul merse el însuşi să îl cerceteze, însă fiind ruşinat de sărăcia desăvârşită în care trăia sfântul, îl trimise totuşi în surghiul la ostrovul Limnos, aflat la 12 kilometri la lavră. După puţină vreme, împăratul fu înfricoşat de dumnezeiasca vedenie care îl ameninţă cu mâniere dacă nu îl va face slobod pe cuviosul Eftimie, şi făcând aceasta îşi ceru iertare.
Acesta se întorse la Constantinopol, însă socotind că a petrecut destulă vreme între străini, se întoarse în ţara sa, aşezându-se într-o peşteră în preajma cetăţii Târnovo, alături de care ridică o biserică închinată Sfintei Treimi, iar curând se adunară în jurul său mulţime de ucenici. Aici sfântul Eftimie tălmăci Dumnezeieştile Scripturi din greacă şi slavonă .
În această vreme, patriarhul Teodosie de Târnovo plecând la Domnului, sfântul Eftimie fu aşezat să slujească în locul acestuia, în ciuda împotrivirilor sale. De atunci începu să înveţe poporul şi, prin cuvântul său, cuprindea sufletele precum ploaia cea lină. Amesteca blândeţea cu înţelepciunea, căci adevăratul păstor şi pe oile cele străine le îmblânzeşte şi le face să se adauge la turmă. Ziua aduna norodul şi îl povăţuia întărindu-l în dreapta credinţă, iar noaptea se ruga cu lacrimi Domnului pentru turma încredinţată lui, şi astfel izgoni pe lupii ascunşi în piele de oaie care doreau să răpască multe suflete cu eresuri.
Dumnezeu îi încunună ostenelile cu darul facerii de minuni, astfel pe timp de secetă merse în câmp cu mulţime de popor şi cu rugăciuna sa bineprimită descuie cerurile şi slobozi ploaie lină care nu se mai opri până ce pământul nu rodi din belşug.
Vestea înţelepciunii şi puterii cuvântului său se răspândi cu mult peste hotarele patriei sale şi mulţi veneau la dânsul, iar el le potolea setea cu băutura cucerniciei şi adâncimii cuvintelor sale. Însă şi cu scrisorile a cercetat pe mulţi: mitropolitul Ciprian al Kievului, sfântul Antim al Ungro-Vlahiei, sfântul Nicodim de la Tismana şi mulţi alţii. A scris cuvinte de preaslăvire multor sfinţi: cuviosului Ioan de Rila, sfântului Ilarion din Meglenia, sfântului Ioan Politovski, sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, cuvioasei Parascheva, cuvioasei Filofteia, sfintei muceniţe Chiriachi, sfântului mucenic Minhail Voin din Potuka. A alcătuit slujba sfintei împărătese Teofana, a tălmăcit Liturghia sfântului Iacov, a tălmăcit în frumoase cuvinte slujbele şi multe altele.
La 17 iulie 1393, cetatea fu cucerită de cotropitorii turci. Sfântul Eftimise nu se înfricoşă, ci merse înaintea împăratului barbar să potolească cu înţelepciune uciderile lui. Acesta îl primi pe sfântul părinte cu cinste, chiar dacă nu i-a împlinit toate cererile. Izgonit din biserică, ceru o alta pe care primind-o se supuse la şi mai multe nevoinţe, dorind să păzească nodorul de răutatea barbară.
Însă într-una din zile, dregătorul turc aşezat de împăratul turc să ocârmuiască cetatea chemă la sine în biserica lui Dumnezeu pe bărbaţii înţelepţi din cetate sub cuvântul mincinos că ar dori să se sfătuiască cu aceştia. Pe toţi cei 110 bărbaţi strânşi îi trecu prin sabie. Apoi ostaşii îl prinseră pe sfântul Eftimie, îl duseră în faţa călăului care porunci să i se taie capul, însă voia Domnului cu vasul Său ales era alta, pentru acasta înţepeni mâna celui care ridicase sabia.
Înfricoşaţi de aceasta, hotărâră să strămute poporul la răsărit, iar pe sfântul părinte să îl trimită în surghiun în Macedonia. Multă plângere se făcu în cetate pentru această despărţire, iar în mijlocul tuturor sfântul Eftimie păşea sprijinindu-se în cârja sa şi vărsând lacrimi, fiind rănit de pătimirile norodului. Îi binecuvântă pe toţi povăţuindu-i să păzească poruncile şi dreapta credinţă neîntinată. Când cineva din popor strigă cu tânguire
– Cui ne laşi, bunule păstor?, el grăi cu iubire părintească:
– Sfintei Treimi vă las, acum şi în veacul veacului!
Ajungând la locul unde îl duseră şi văzând pustia cea liniştită, sufletul său cel iubitor de pustie se umplu de lacrimi, dăruindu-se pe sine nevoinţelor şi cugetării la cele dumnezeieşti. Însă precum lumina nu se poate ascunde, tot astfel aflându-l locuitorii din acele ţinuturi îl căutau, pe unii îi slobozea de mulţimea eresurilor, pe alţii îi despărţea de viaţa cea păcătoasă, pe cei bolnavi îi tămăduia.
Şi astfel săvârşindu-şi calea vieţii sale, adormi cu pace, în veacul al XV-lea. Pomenirea sa se săvârşeşte în ziua sa se nume, când Biserica pomeneşte pe sfântul cuvios Eftimie cel Mare.
+ * + * +
Strălucind întru nevoinţa cea pustnicească, te-ai învrednicit să şezi în scaunul arhieriei, de unde ai luminat pe toţi cu razele cunoaşterii celei dumnezeieşti şi ai băut paharul cel fără de sânge al muceniciei. Iar acum, înaintea prestolului Ierusalimului celui de sus stând, Eftimie, roagă pe Cel ce şade pe dânsul, Hristos, Dumnezeul nostru, pentru aceia care cinstesc sfântă pomenirea ta. (Troparul Sfântul Eftimie)
+ * + * +
Viaţa sa poate fi aflată în
+ * + * +
(Sursa: http://www.bulgaria-news.bg/explorer/articles/article67669/original.jpg)
(Sursă: http://www.pravoslavieto.com/iconopis_bulgarian/1/svetii_bg/01.20_patr_Evtimi/01.20_sv_Evtimij.jpg)
+ * + * +
Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Veliko Târnovo, Bulgaria
Aceasta este ultima biserică în care a slujit, vreme de 2 ani, ultimul patriarh de Târnovo, sfântul Eftimie, înaintea exilului său. Biserica a fost ridicată în veacul al XIII-lea (în amănunţime aici, clic).
(Sursă: http://veliko-tarnovo.net/tarnovo/wp-content/uploads//2009/07/c-vapetaripavel1.jpg)
Sfântul Altar
Naos
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Pe această arcadă sunt pictaţi Sfinţii Mucenici Gurie, Samson şi Aviv
Sfântul Hristofor
Îngerul care s-a arătat Sfântului Pahomie cel Mare
Sfântul Arhanghel Mihail
Sfântul Arhanghel Gavriil
Sinodul al VI-lea Ecumenic
(Sursă: http://terrabyzantica.blogspot.com/2010/01/blog-post_25.html)
Sfinti si icoane 
Lasă un comentariu