Sfântul Nou Mucenic Marcu din Chios, Grecia (5 iunie)

(Sursă: http://www.diakonima.gr/)

Acesta locuia în orașul egeean Smirna, tatăl său, Hagiokonstantis, era din Tesalonic, iar mama sa, Maria, era de baștină din Smirna.

În anul 1788 Marcu se îndrăgosti de o musulmană și, ca urmare, se converti la religia islamică. Însă curând după aceea conștiința începu să-l mustre din pricina lepădării sale de credința creștină. Deci se duse la un duhovnic care îl ajută să fugă din Smirna împreună cu soția sa, Maria, și cu fiul său din prima căsătorie. Ei debarcară la Triest, în Italia, de unde se duse la Veneția. La Veneția primiră Mirungerea și apoi se cununară în biserică.

Marcu colindă mai multe orașe până când, într-o zi, hotărî că este vremea să fie mucenic pentru credința creștin-ortodoxă. Deci se duse în Chios, de unde plecă la Smirna, locul apostaziei sale, și apoi la Noul Efes.

La Noul Efes el merse la duhovnicul său căruia îi mărturisi despre dorința sa de a muri pentru Iisus Hristos. Însă Marcu fu înduplecat să nu-și ducă planurile la îndeplinire fiindcă în vremea aceea musulmanii erau mânioși pe creștinii ortodocși care ridicau o biserică în cinstea noului mucenic Gheorghe, care primise cununa muceniciei în același oraș. Deci Marcu se întoarse în Chios, unde mergea pe la biserici, împărtășindu-se des, apoi se înfățișă cadiului propovăduindu-L pe Iisus Hristos și zicând că islamul este urânciune.

Cadiul, răbdător, încercă să-l îmbuneze pe Marcu lingușindu-l, însă Marcu nu fu mișcat. Aruncat în închisoare, fu supus la cazne pe care le îndură cântând laude lui Dumnezeu. Aceasta spori și mai mult mânia călăilor săi musulmani.

Apoi, fiind dus a doua oară înaintea cadiului care îl amenință la cazne și mai dureroase, sfântul Marcu răspunse că nici focul, nici cuțitele, nici alte chinuri nu-l pot sili să se lepede de Iisus Hristos.

Auzind aceasta, călăii săi se mâniară așa de tare încât îl aruncară pe scări în jos, după care fu trimis înapoi în temniță, iar caznele continuară fără încetare. Între timp, câțiva creștini ortodocși din Chios auziră de necazurile lui Marcu și începură să postească și să se roage lui Dumnezeu să-l întărească.

Unui preot i se îngădui să-l viziteze pe Marcu în temniță și astfel îi fu cu putință să primească Sfânta Împărtășanie.

După a treia cercetare dinaintea cadiului, Marcu continuă să propovăduiască pe Iisus Hristos ca fiind Dumnezeu, arătându-și credința și dragostea față de El și nădejdea în El. În cele din urmă, cadiul îl osândi la moarte prin tăierea capului.

Ieși din tribunal nespus de bucuros, iar fața lui strălucea. Și, deși picioarele îi erau zdrobite și mâinile legate, pur și simplu alerga spre locul de execuție, ca și când nu ar fi călcat pe pământ. Acest fapt îl văzură și paznicii, spunând că demonii îl duceau ridicat în aer, pentru că le era greu să alerge alături de el.

Aga și soldații se luptau să înfrâneze mulțimea care se adunase pentru a vedea execuția mucenicului. Când ajunse la locul cunoscut, sfântul îngenunchie singur, cu bucurie, și îi spuse călăului:

– Vino, lovește!

Călăul, neîndemânatic, nu reuși dintr-o lovitură de sabie să îi taie capul, ba îi scăpă și sabia din mână. Sfântul căzu jos, ghemuit, nemișcat, fără să se zvârcolească sau să strige. Călăul luă sabia și, din mai multe lovituri, îl decapită.

Creștinii îl slăveau pe Dumnezeu, mulți alergau la biserici, unde își exprimau bucuria, cântând imnuri. Toți, cu un avânt de nestăpânit, fără a se uita la bani, încercau să obțină ceva de la mucenic: fie pământ udat cu sânge, fie o bucată din îmbrăcămintea lui.

Sfintele sale moaște, cumpărate cu mulți bani de creștini, izvorâră mir.

Astfel, sfântul Marcu din Smirna, Asia Mică, își jertfi viața din dragoste pentru Iisus Hristos în Chios, miercuri, 5 iunie 1801.

+ * + * +

Din roadele evlaviei și ostenelii pentru Sfântul Nou Mucenic Marcu, iar nouă prețioasă sursă:

http://www.pemptousia.ro/2013/06/sfantul-nou-mucenic-marcu-din-chios-1801-5-iunie/ (clic aici)

+ * + * +

Viața Sfântului Nou Mucenic Marcu poate fi aflată în:

Sfântul Nou Mucenic Mitros sau Dimitrie, valiul din Peloponez, Grecia (28 mai)

(Sursă: https://vatopaidi.files.wordpress.com/)

Acesta era din Peloponez. Crescu într-o familie ortodoxă cucernică, însă la 11 ani fu convertit cu sila la credința musulmană, la fel ca mulți alți creștini ortodocși din Peloponez după înăbușirea răscoalei din 1769. Odată cu convertirea primi numele Mustafa.

Mustafa era un tânăr deosebit de înțelept, pricină pentru care avansă cu repeziciune în dregătoriile stăpânirii turcești, ajungând la rangul de valiu (guvernator al unei provincii turcești, în sec. XVIII), fapt ce îi aduse multă bogăție. Însă Mustafa nu uită niciodată faptul că se născuse creștin. Pentru aceea, dorința sa de a se întoarce la credința strămoșească se făcea tot mai puternică odată cu trecerea timpului. El hotărî să meargă la un duhovnic, după care începu să ducă viața unui creștin ortodox.

Purtarea sa îi scandaliză pe confrații săi musulmani care îl pârâră mai-marelui său, valiul din Tripoli, care porunci ca Mustafa să fie adus la palatul său.

Cercetându-l, valiul din Tripoli se dumiri că Mustafa era gata să-și jertfească viața pentru Iisus Hristos, în ciua făgăduielilor de i se da mai multe averi și cinstiri.

Aruncat în închisoare Mustafa fu îndemnat de către prietenii săi musulmani să-și vină în fire și să se întoarcă la credința musulmană. Însă sfântul Dimitrie rămase neclintit și nu vru să se lepede de Iisus Hristos și să mărturisească religia musulană pe care o leădase. Deci cadiul nu avu de ales decât să-l osândească lal moarte, după lege.

Dus la locul de osândă, sfântul Dimitrie mărturisi încă o dată pe Iisus Hristos, înainte de a i se tăia capul. Trupul său fu îngropat de frații săi ortodocși în biserica Sfântul Dimitrie din cetatea Tripoli.

Astfel sfântul Dimitrie, fostul valiu, își dădu viața din dragoste pentru Iisus Hristos în cetatea Tripoli la 28 mai 1794.

+ * + * +

Viața Sfântului Nou Mucenic Dimitrie din Peloponez poate fi aflată în:

+ * + * +

(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

(Sursă: http://www.vodka.gr/)

Sfântul Nou Mucenic Zaharia ieromonahul din Prusa, Turcia (22 mai)

Într-o zi din anul 1801, un ieromonah din Prusa (Brusa), Asia Mică, cu mintea amețită de băutură se lepădă de Iisus Hristos și se făcu musulman. Când se trezi, sfântul Zaharia își dădu seama ce făcuse. Deci se duse la cadiu, își aruncă turbanul de musulman și mărturisi credința în Iisus Hristos.

De 3 ori fu adus în divan dinaintea cadiului, care-l îndemnă să părăsească creștinismul și să se întoarcă la islam. Sfântul Zaharia refuză. Între timp, suferi cazne deosebit de dureroase în temniță: trupul îi fu ars cu fiare înroșite în foc, i se smulseră unghiile, brațele îi fură răsucite. Însă sfântul Zaharia rămase neclintit în credința sa ortodoxă. În cele din urmă fu osândit la moarte și i se tăie capul.

Astfel ieromonahul Zaharia își dădu viața din dragoste pentru Iisus Hristos  în Prusa, la 22 mai 1802. În unele lucrări aghiografice, pomenirea acestuia se săvârșește la 28 mai când este socotită a fi ziua mutării sale la odihna cea de Sus.

+ * + *  +

Viața Sfântului Nou Mucenic Zaharia ieromonahul din Prusa poate fi aflată în:

Sfântul Nou Mucenic Nicolae ajutorul de brutar din Mețovo, Epir, Grecia (16 mai)

(Sursă: http://www.panagiaepiskepsi.gr/)

Acesta s-a născut în orașul Mețovo, din Epirul Greciei, din părinți creștini ortodocși plini de evlavie. La o vârstă fragedă el se duse la Tricala unde lucră pe bani ca ajutor de brutar. Pe când lucra în Tricala, niște musulmani încercară să-l silească să se lepede de Iisus Hristos și să se facă musulman.

După o vreme, sfântul Nicolae cedă presiunilor și se converti, devenind musulman. Însă când se mută înapoi în Mețovo se întoarse la viața de creștin ortodox.

Sfântul Nicolae mai câștiga câte un ban ducând lemne de vânzare la Tricala. Într-o astfel de călătorie fu recunoscut un de bărbier musulman, vecin cu brutarul. Bărbierul fu foarte uimit că sfântul Nicolae poartă hainele creștinilor ortodocși și nu se îmbracă precum musulmanii. Din această pricină îl luă din scurt întrebându-l despre întoarcerea sa la credința dintâi. Sfântul Nicolae se sperie și se oferi să-i dea toată încărcătura de lemne și câte una la fel în fiecare an dacă păstrează taina. Deci făcură acest târg care ținu o vreme.

Însă sfântul Nicolae săturându-se de acest aranjament, hotărî că este mai bine să devină mucenic pentru credință și astfel să-și spele păcatul apostaziei. Deci se sfătui cu duhovnicul care îi spuse să nu se grăbească la mucenicie fiindcă încă nu este gata și s-ar putea să nu aibă tăria de îndura caznele la care avea să fie supus. Însă sfântul Nicolae era hotărât. Văzând aceasta, duhovnicul nu mai spuse nimic și începu să-l ajute să sporească duhovnicește ca să fie în stare să îndure și ca mărturisirea lui să fie adevărată.

După o vreme, sfântul Nicolae se simți pregătit și porni din nou spre Trikkala. Acolo bărbierul îl aștepta să-i aducă lemnele, însă sfântul mucenic nu-i aduse nimic și îi spuse că nici nu-i va mai aduce vreodată. Furios, bărbierul chemă pe alți musulmani și le zise că Nicolae își schimbase religia. Aceștia îl luară și-l duseră înaintea dregătorilor orașului care-l luară pe Nicolae și-l înfățișară cadiului.

Întrebat de cadiu, sfântul Nicolae rescunoscu faptul că fusese creștin ortodox și se convertise la islam, dar se pocăise și se întorsese la credința sa fiindcă, zise sfântul:

– Creștin ortodox m-am născut, creștin ortodox sunt și creștin ortodox vreau să mor. Pentru aceea, la oricâte cazne mă veți pune, nu mă voi lepăda niciodată de credința mea.

Cadiul folosi lingușirea și făgăduielile cu răsplata, urmate de amenințarea cu caznele și cu moartea, spre a încerca să-l facă pe sfântul Nicolae să se întoarcă la credința musulmană. Însă el lepădă îmbierile cadiului și rămase neclintit. Deci fu bătut și aruncat în închisoare, unde fu ținut o vreme fără mâncare și apă.

Adus din nou înaintea cadiului, sfântul Nicolae se arătă statornic în mărturisirea sa, pricină pentru care fu supus la și mai mult cazne. După a treia anchetare, cadiul își dădu seama că sfântul Nicolae avea să fie neînduplecat, lucru vădit din ceea ce spunea cu glas mare, că Iisus Hristos este adevăratul Dumnezeu și nu se va lepăda de El. Ca urmare fu osândit la moarte.

Astfel, în mijlocul bazarului, se aprinse un foc mare și în el îl aruncară pe sfântul Nicolae care astfel muri ars de viu, rămânând credincios lui Iisus Hristos până la ultima suflare.

Mișcat de evlavie, un olar se duse la locul osândei și luă câteva moaște, însă din pricina pazei strașnice, acesta trebui să plătească o mare sumă de bani ca să obțină capul sfântului Nicolae. Apoi luându-l, îl ascunse într-un perete, fiindcă se temea să nu-l descopere musulmanii. Mai târziu, casa lui ajunse sub stăpânirea altui creștin ortodox, pe nume Melandru, care văzu o lumină strălucind printr-o crăpătură din peretele uneia dintre odăile casei. Spărgând peretele, găsi capul sfântului Nicolae.

Acesta îl duse la Mănăstirea Varlaam de la Meteora unde fratele său era călugăr.

(Sursă: http://meteoronlithopolis.gr/)

Astfel sfântul Nicolae, ajutorul de brutar din Mețovo, Epir, își jertfi viața în Trikkala din dragoste pentru Iisus Hristos la 16 mai 1617, mijlocind pururea cu căldură pentru toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

Cinstitele sale moaște făcătoare de minuni au atras de timpuriu o mulțime de oameni din toate părțile Epirului si Tesaliei.

Creștinii din Munții Pind îl cinstesc pe sfântul Nicolae ca pe ocrotitorul lor. În orașul său natal, Metsovo, o biserică i-a fost inchinată în anul 1800, iar o alta a fost ridicată pe locul casei părintești, în anul 1959. Alte biserici cu hramul sfântului Nicolae Vlahul se găsesc în regiunea Tricala, la Tirnav și în Artemis, Atica. Nicolae Carcase a publicat viata și slujba sfântului îm Veneția în anul 1767.

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice l-a canonizat formal pe Nicolae Basdanis ca sfânt al Bisericii Universale pe 28 noiembrie 1988. Este prăznuit pe această dată și în ziua martiriului său, 16 mai (în unele sinaxare apare ziua de 17 mai).

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântul Nou Mucenic Nicolae din Mețovo

(Sursă: http://www.panagiaepiskepsi.gr/)

(Sursă: http://www.panagiaepiskepsi.gr/)

+ * + * +

Munții Pind, unde află și ținutul natal al sfântului Nicolae, au fost pentru mult timp o adevarată casă a vlahilor, o minoritate vorbitoare de limba română, care a trăit în pace cu vecinii lor vorbitori de limbă greacă. În majoritate de credință ortodoxă, numai puțini vlahi s-au convertit la islam în veacurile de dominație otomană. Până astăzi se află în acele părți comunități de aromâni. Din această pricină sfântul Nicolae este cinstit și cu numele de Nicolae Vlahul.

Casa părintească a Sfântul Nou Mucenic Nicolae din Mețovo

(Sursă: http://6dim-ioann.ioa.sch.gr/)

(Sursă: http://www.crestinortodox.ro/)

+ * + * +

(Sursă: http://meteoronlithopolis.gr/)

(Sursă: http://www.orthodox-icon.gr/)

Sfântul Nou Mucenic Arghir croitorul din Apanomi, Macedonia (11 mai)

(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

Acesta era din satul Apanomi din ținutul Macedoniei, unde se născuse în anul 1788. De foarte tânăr se mută la Tesalonic să-și găsească de lucru.

(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

Și izbuti să intre ucenic la un croitor.

(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

În acea vreme, un creștin ortodox fu întemnițat de către Pașa la Tesalonic pentru o oarecare abatere și nu avea bani să scape. Ca să poată ieși din temniță, avea de ales între spânzurătoare sau convertirea la islam, iară el alese islamul.

Într-una din zile, mergând sfântul Arghir la o cafenea să se destindă, întâlni acolo pe renegatul ce se convertise. Sfântul Arghir îl înfruntă cu îndrăzneală și încercă să-i arate marea greșeală, îndemnându-l să se întoarcă la credința strămoșilor săi:

– O, cât de rău ai făcut, frate, că te-ai lepădat de Hristos, Făcătorul și Mântuitorul! O, nefericite, ce mare rău ai făcut sufletului tău, predându-l iadului unde este moarte veșnică, să scapi de moartea cea vremelnică! Vino-ți în sine, frate, căiește-te, varsă-ți sângele pentru Hristos. S-ar cuveni ca noi toți să murim de dragul Lui, atunci când e nevoie, fiindcă și El a murit de dragul nostru.

Câțiva ieniceri aflați din întâmplare acolo îl auziră pe sfântul Arghir și se repeziră la el, vrând să-l omoare, dar se răzgândiră și se socotiră că e mai bine să-l convertească. Deci începură să-și fluture pumnalele și pistoalele, încercând să-l silească pe sfântul Arghir să spună că se convertește, iar de nu, avea să moară. Însă acesta rămase nemișcat de poftirea lor și de amenințări, fiind bătut și apoi dus la cadiu.

La început, cadiul hotărî că nu este o vină să-ți aperi religia cu osârdie, după cum socotea fapta lui Arghir. Însă ceilalți musulmani aflați de față nu se învoiră, numindu-l pe Arghir dușman al islamului, căci nu puteau înțelege cum poate spune cadiul că unul care hulea religia lor nu merită să moară.

În vremea obișnuitelor cercetări, cadiul încercă din răsputeri să-l facă pe Arghir să devină musulman ca să-i scape viața, însă el nu voia să-și lepede credința creștină. Din această pricină, sfântul Arghir fu spânzurat.

(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

Astfel, sfântul Arghir, croitorul din Apanomi, Macedonia, la vârsta de 18 ani, își dădu viața din dragoste pentru Iisus Hristos în Tesalonic, la 11 mai 1806, la locul numit Kampani.

+ * + * +

Viața Sfântului Nou Mucenic Arghir croitorul poate fi aflată în:

+ * + * +

(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

(Sursă: http://diakonima.wpengine.netdna-cdn.com/)

Sfinții 9 Mucenici din Cizic, Turcia (29 aprilie)

(Sursă: http://www.soborjane.ru/)

Acești sfinți mucenici se numeau Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Fiind din diferite locuri şi ţări, se adunară în Cizic şi, nebăgând în seamă cumplita prigoană împotriva creștinilor, preamăreau și propovăduiau pe Hristos cu toată îndrăzneala, mustrând fără frică rătăcirea cinstirii zeilor. Apoi îndemnau pe cei orbiţi cu necredinţa să vadă adevărul.

Văzând una ca aceasta necredincioșii, îi prinseră și duseră dinaintea conducătorului cetății Cizicului. Iară ei stăteau înaintea stăpânitorilor păgâni cu dârzenie în suflet, având inimile lor aprinse cu focul dragostei și râvnei către Dumnezeu.

Pentru aceasta, fură supuși la felurite chinuri şi pedepse, fiind aruncaţi în temniţă şi iarăşi scoşi şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor.

Însă ostaşii lui Hristos nicidecum nu se depărtau de Domnul. Iară după alte munci, li se tăiară capetele şi tot în acel loc li se îngropară şi trupurile.

După câţiva ani, împărăţind sfântul împărat Constantin (pomenit la 21 mai), încetă prigonirea şi  răsări lumina dreptei credinţe în toată lumea.

Atunci în Cizic, binecredincioşii creştini scoţând de sub pământ trupurile celor 9 sfinţi mucenici, şi găsindu-le nestricate, le puseră în raclă nouă și zidind o biserică în numele lor, aduseră într-însa comoara cea de mare preţ.

Apoi s-au făcut multe minuni şi tămăduiri prin sfintele lor moaşte: diavolii erau izgoniţi, gârbovii se îndreptau şi bolile de friguri cu desăvârşire se tămăduiau.

Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică (acumulare de apă a trupului), atingându-se de vestita raclă a sfinţilor.

Mulţime de popor necredincios văzând tămăduirile de diferite boli ce se făceau la sfintele moaşte ale mucenicilor, se întoarseră spre Hristos și, nu după multă vreme, aproape toată cetatea primi sfânta credinţă în Hristos sfărâmând idolii şi capiştile idoleşti, ridicând în locul biserici lui Dumnezeu. Și astfel înflori în cetatea Cizicului dreapta credinţă, cu minunile şi rugăciunile sfinţilor, cei 9 la număr, care se odihnesc acolo.

+ * + * +

Nori tainici v-aţi arătat înţelep­ţilor luptători, ca cei ce plouaţi peste credincioşi cu ploile sângiurilor voastre şi prin har uscaţi înşelăciunea necredinţei. Pentru acesta vă fericim pe voi, vrednicilor de laudă.

Mucenicilor cei purtători de chinuri, care cu adevărat vă veseliţi de Frumuseţile Cele Dumnezeieşti şi din destul vă îndulciţi din Izvorul desfătării şi prin împărtăşire vă îndumnezeiţi, izbăviţi de cumplitele primejdii pe cei ce vă fericesc pe voi.

Luptătorilor, cei ce aţi răsărit ca soarele cel luminos cu razele luptelor voastre celor tari, luminaţi pe toţi cu strălucirile minunilor, pierdeţi şi noaptea patimilor şi întunericul demonilor îl risipiţi. (Din Canonul Sfinților ce se citește la Utrenie)

Înţelepţindu-vă cu cunoştinţa cea Dumnezeiască şi într-armându-vă cu armele cele înţelegătoare, prin vieţuire şi prin faptă, întru Duhul aţi biruit taberele vrăjmaşului şi după moarte v-aţi mutat către Viaţa Cea Nemuritoare şi către Lu­mina Cea Neînserată. Pentru aceasta izvorând vindecări tuturor, tămăduiţi bolile şi alungaţi duhurile, purtătorilor de chinuri cei nouă cu numărul. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră. (Sedelna Sfinților, glasul al 8-lea)

+ * + * +

Canonul de rugăciune al Sfinților 9 Mucenici din Cizic:

http://www.doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-catre-sfintii-9-mucenici-din-cizic (clic aici)

+ * + * +

Sfântul Mucenic Teognis din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Ruf din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Antipatru din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Teostih sau Teoctist din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Artemas din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Magnon din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Teodot din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Tavmasie din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Filimon din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

+ * + * +

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

(Sursă: http://iconostudia.ru/)

(Sursă: http://alchevskpravoslavniy.ru/)

(Sursă: http://goskatalog.ru/)

(Sursă: http://www.proza.ru/)

(Sursă: http://центрвик.рф/)

Sfântul Nou Mucenic Gheorghe slujbașul din Cipru (23 aprilie)

(Sursă: http://www.diakonima.gr/)

Acest tânăr Gheorghe, de obârșie din Cipru, om cumpătat, înțelept și chipeș, se duse în orașul Tir din Siria unde intră în slujba unuia din consulii unei țări europene.

Pe când se afla în cetatea Tirului, sfântul Gheorghe obișnuia să cumpere ouă de la o bătrână musulmană săracă. Celelalte precupețe care vindeau ouă erau foarte supărate că tânărul Gheorghe cumpăra numai de la bătrâna aceea și de la fiica ei, iar de la ele nu cumpăra nimic. Deci căutau prilej ca să se răzbune pe el.

Prilejul se ivi într-o zi când sfântul Gheorghe se duse după obicei la casa bătrânei musulmane să cumpere ouă. Se întâmplă însă ca fiica femeii să fie singură. Atunci celelalte precupețe aflară prilejul și începură să țipe, strigând și învinuindu-l pe sfântul Gheorghe de gânduri necinstite față de tânăra femeie. Astfel, în jurul casei se adună o mulțime de oameni care îl prinseră pe sfântul Gheorghe și îl duseră la cadiu.

Nefiind vinovat de nicio neleguire, sfântul Gheorghe tăgădui toate învinuirile. Cadiul îl îmbie cu fel de fel de răsplătiri de se convertește la islam, iar de va refuza, va fi dat morții.

Rămânând tare în credința dreptmăritoare, fu trimis la închisoare unde fu supus la cazne. După alte câteva cercetări, pătimiri, îmbieri și făgăduieli pe care sfântul Gheorghe le înfruntă cu statornicie, fu osândit la moarte.

Ducându-l musulmanii la locul de osândă ce se afla aproape de mare, mai încercară încă o dată să-l înduplece să se convertească la islam, însă văzând că nici în apropierea morții nu primește, îl înconjurară, își scoaseră pistoalele și-i spuseră că dacă nu se convertește atunci și acolo vor trage. Însă sfântul Gheorghe ridică mâinile către cer și se rugă zicând:

– Doamne, Iisus Hristoase, primește duhul meu și fă-mă vrednic de Împărăția Ta.

Iară ei trăgând pe dată, se năpustiră apoi asupra lui și-l tăiară cu cuțitele.

Mai apoi creștinii ortodocși îi luară rămășițele și le îngropară într-o biserică ortodoxă din cetatea Acra.

La 13 aprilie 1967, cinstitele sale moaște fură mutate din Acra în Cipru, unde fură îngropate în Biserica Sfântul Apostol Ioan din orașul Lefkosia.

Astfel sfântul Gheorghe, slujbașul din Cipru, își jertfi viața din dragoste pentru Iisus Hristos în orașul Tir, la 23 aprilie 1752.

+ * + * +

Viața Sfântului Noului Mucenic Gheorghe din Cipru poate fi aflată în:

+ * + * +

(Sursă: http://agiosgeorgios57.blogspot.ro/)

(Sursă: http://www.pigizois.net/)

(Sursă: http://www.diakonima.gr/)

+ * + * +

Biserica Sfântul Apostol Ioan din orașul Lefkosia

(Sursă imagini: http://www.churchofcyprus.org.cy/)

 

Sfântul Mucenic Ardalion comediantul sau mimul (14 aprilie)

(Sursă: http://iconsbyfathervladimir.com/)

Acesta a fost pe vremea împăratului Maximian, aflându-se prin teatre şi făcând schimele unuia şi altuia, şi făţărnicindu-se, arăta patimile şi întâmplările celorlalţi.

Fiindcă odată socoti să se făţărnicească, arătând împotrivirea creştinilor către tirani în vremea muceniciei, se spânzură singur şi se zgârie, ca şi cum nu voia să aducă jertfă zeilor. Poporul văzând acestea plesnea cu mâinile şi lăuda prefacerea lui cea iscusită şi vitează.

Atunci sfântul Ardalion strigă cu glas mare către popor să tacă şi astfel se mărturisi pe sine că este adevărat creştin.

Guvernatorul îl sfătui să-şi prefacă socotinţa, însă el nevrând şi rămânând tare în credinţa lui Hristos, fu aruncat într-un cuptor ce era ars cu foc şi astfel săvârşindu-se primi cununa cea nestricăcioasă a muceniciei.

+ * + * +

Sfântul Mucenic Ardalion comediantul sau mimul

(Sursă: http://www.johnsanidopoulos.com/)

Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului, Turcia (10 aprilie)

(Sursă: http://www.enromiosini.gr/)

Acesta s-a născut în anul 1745 și a fost fiul ciobanului Ioan Anghelopoulos și a soției sale Asemina, din satul Demetsana, Arcadia, Peloponez, care îi puseră la botez numele Gheorghe.

Studiile și le începu în satul său, Demetsana, cu călugărul Meletie și cu Atanasie Rusopulos, iar la vârsta de 20 de ani merse cu Atanasie la Atena unde învăță vreme de 2 ani cu vestitul dascăl Dimitrie Vodas. Apoi, în anul 1767, la 22 de ani, plecă orașul Smirna din Asia Mică, unde locui la unchiul său, ieromonahul Meletie, și urmă cursurile Școlii Evanghelice (Evangheliki Skoli), o școală creștin-ortodoxă de studii superioare.

Apoi merse în insulele Strofadis unde îmbrăcă haina monahală cu numele Grigorie, mergând mai apoi în insula Patmos unde urmă cursurile vestitei școli Patmias Skoli de la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul, întemeiată de sfântul cuvios Macarie Kalogeras, unde dobândi și mai multă învățătură.

Sfântul Cuvios Macarie Kalogeras (pomenit la 19 ianuarie)

(Sursă: http://www.patmosmonastery.gr/)

Între timp, mitropolitul Procopie al Smirnei își aduse aminte de Grigorie pe care-l știa de când acesta stătuse în orașul Smirna și-l chemă în mitropolia sa unde îl hirotoni diacon și îl rândui arhidiacon, pentru ca mai târziu să fie făcut preot și protosinghel, adică vicar al mitropolitului.

În vremea aceea, în urma neizbânzii expediției lui Orlov în Peloponez, poruncită de Ecaterina cea Mare, și a încercării ruso-grecești de a elibera Peloponezul de sub stăpânirea turcilor care duse la nimicirea oștirii grecești și pierderea multora dintre ruși, arnăuții albanezi, chemați de către turci, năvăliră asupra locuitorilor Peloponezului omorând mulți civili nevinovați, nimicind și jefuind avutul lor.

Mulți episcopi, preoți și mireni fugiră din Peloponez, aflându-și adăpost în insulele ioniene și egeene sau în Asia Mică. Iară sfântul Grigorie izbuti să-și ducă părinții și frații la Smirna, punându-i la adăpost.

Între timp, arhidiaconul Grigorie se ocupă de scrierea multor cărți folositoare și însemnate, vrând să-i facă atât pe clerici cât și pe mireni să înțeleagă mai adânc credința ortodoxă.

În 1785, la vârsta de 40 de ani, Grigorie fu ales mitropolit al Smirnei, urmând lui Procopie care ajunsese patriarh al Constantinopolului. Sfântul ierarh sluji bine pe oamenii din Smirna, chivernisindu-și eparhia cum se cuvine, clădind noi biserici și școli și reparând numeroase biserici mai vechi.

În ultimul său an la Smirna, 1797, pe când se afla la Constantinopol ca membru al Sfântului Sinod, află de izbucnirea tulburărilor iscate de mai mulți musulmani din Smirna, întrebându-se în ce fel poate ajuta poporul suferind. Astfel, sfântul Grigorie avu două exemple vii ale urgiei și prăpădului iscat de musulmani, atât ostași cât și civili, împotriva creștinilor ortodocși.

Sfântul mitropolit Grigorie sluji fără întrerupere pe creștinii din Smirna vreme de 30 de ani, până când, la 1 mai 1797,  fu ales patriarh al Constantinopolului, urmând patriarhului Gherasim al III-lea. Avea să fie prima din cele 3 domnii ale sale ca patriarh.

În dregătoria de patriarh, sfântul Grigorie aduse rânduiala monahală la Patriarhia Ecumenică, fapt ce nu fu pe placul multor mitropoliți și episcopi. Se ocupă mult de refacerea clădirilor patriarhiei și a multor biserici căzute în ruină.

Între alte lucrări filantropice, el întemeie un fond de ajutor pentru săraci, Kivotos tou Eleous, folosit pentru a-i scuti pe preoți de plata haraciului anual.

Pentru nevoile învățământului, reîntemeie tipografia patriarhiei, prima din 1628, când sfântul sfințit mucenic Chiril Lukaris, patriarhul Constantinopolului, adusese în oraș o tipografie, care însă fusese distrusă de ieniceri la îndemnul iezuiților și cu mita dată de aceștia.

Sfântul Sfințit Mucenic Chiril Lukaris, patriarhul Constantinopolului (pomenit la 27 iunie). Portret ale sfântului ierarh săvârșit în anul 1632, cu 6 ani înaintea de primirea cununii mucenciei. Icoana și o părticică din cinstitele sale moaște se află și la Mănăstirea Radu-Vodă din București

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

 Sfârșitul veacului al XIX-lea și primele decenii ale celui de-al XIX-lea fură un răstimp de mare neliniște în Imperiul Otoman.

Napoleon ocupase provincia egipteană a Imperiului. Ali Pașa din Ioanina se răsculase în Epir și Albania împotriva Porții Otomane. Existau bande de oameni fărădelege, numiți clefți, care rătăceau prin munții Peloponezului. Mulți greci din Imperiul Otoman se organizau după principiile Societății Prietenilor (Filiki Eteria), o societate secretă ce urmărea alungarea turcilor din Balcani. Până la urmă revoluția izbucni în Țările Române, condusă de Alexandru Ipsilanti, un general din armata rusă și conducătorul Eteriei.

Sfântul patriarh Grigorie era foarte nemuțumit și de faptele clefților din Peloponez, care adesea îi hărțuiau deopotrivă pe grecii ortodocși și pe turci. Pentru aceea dădu o enciclică în care osândea faptele lor.

Nu știm ce credea despre revoluția lui Ipsilanti, care eșuă costând viețile multor tineri greci care studiau în Principatele Române. Probabil era precaut și neîncrezător, amintindu-și de urmările dezastruoase pentru creștini ale expediției lui Orlov în Peloponez și de tulburările din Smirna din 1797.

Rânduiala monahală conservatoare impusă tuturor celor de la Patriarhia Ecumenică de către sfântul patriarh întrecu răbdarea anumitor ierarhi care uneltiră împotriva lui și dobândiră încuviințarea stăpânirii otomane să fie înlocuit. Astfel, fu trimis în surghiun în Sfântul Munte Athos unde se așeză în Mănăstirea Iviron. Acolo îl întâlni pe sfântul nou mucenic Constantin pe care îl povățui.

Sfântul Grigorie era fericit cu viața liniștită și pașnică din Sfântul Munte, unde își petrecea vremea în rugăciune și cercetarea scrierilor duhovnicești.

Când patriarhul Calinic al V-lea se retrase, în septembrie 1806, sfântul Grigorie fu reales patriarh, continuându-și numeroasele activități filantropice și de învățământ.

Însă politica turcească nu-i dădea pace. Marele vizir Mustafa Bairktar reuși să revină la putere și să-l așeze pe tronul otoman pe Mahmud al II-lea în anul 1808. Aceasta îi dădu prilej patriarhului Calinic să se întoarcă la patriarhat, fiind favoritul marelui vizir.

Astfel, sfântul Grigorie fu surghiunit de data asta în insula Prinkipo.

Patriarhul Calinic rămase numai 10 luni în slujirea de patriarh, fiind înlocuit de Ieremia al IV-lea. Atunci i se potunci patriarhului Grigorie să plece din nou în surghiun în Sfântul Munte Athos.

La 19 ianuarie 1819, sfântul Grigorie fu ales patriarh pentru a treia și ultima oară, după retragerea predecesorilor săi.

Când în martie 1821, izbucni în Peloponez Revoluția Grecească, guvernul otoman hotărî să dea un exemplu din rândurile conducătorilor creștini, atât mireni cât și clerici, poruncind executarea unui număr cât mai mare dintre ei. Pe lângă conducători, un număr necunoscut de creștini ortodocși obișnuiți din orașele mari, mai ales din Constantinopol, fură atacați și omorâți pe ulițe.

Guvernul otoman al sultanului Mahmud al II-lea plănuise de la început să-l execute pe patriarh, ca exemplu pentru creștini ortodocși și astfel să înăbușe revoluția. Înainte de a înfăptui gândul lor, așteptară până ce patriarhul sfârși de slujit Dumnezeiasca Liturghie de Paști, din dimineața Duminicii Paștilor la 10 aprilie.

Între timp, după săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, sfântul patriarh se duse în sala de oaspeți a Patriarhiei să-i întâmpine pe ierarhii care se adunau acolo, iar puțin mai târziu se retrase în odăile sale să se odihnească. În acel moment i se spuse de izbucnirea Revoluției Grecești din Peloponez și fu întrebat:

– Ce se va întâmpla acum?

Iară el răspunse cu glas liniștit:

– Acum și pururea, facă-se voia Domnului.

Apoi sfântul patriarh ațipi puțin. La 10 dimineața, noul dragoman al Porții, Stavrakis Aristahis, al cărui predecesor fusese executat din pricina evenimentelor din Peloponez, sosi împreună cu secretarul afacerilor externe din guvernul otoman. Sfântul patriarh crezu că este tradiționala vizită de politețe cu prilejul săbătorii Sfintelor Paști din partea guvernului sultanului. Însă vizita aceasta avea să fie diferită.

Erau de față mai mulți mitropoliți care auziră cum i se spunea patriarhului că este scos din dregătorie fiindcă era „nevrednic de rangul patriarhal și nerecunoscător față de Sublima Poartă și trădător”. Firmanul dispunea exilul său în cetatea Halkidon.

Apoi fu luat prizonier, fiind însoțit de arhidiaconul Nichifor, de diaconul Agapie și de nepotul Dimitrie. Curând patriarhul și mitropoliții își dădură seama că nu avea să fie surghiunit, ci dat morții.

În închisoare, patriarhul fu necontenit anchetat și supus la cazne. Turcii căutau să scoată de la dânsul informații pe care credeau că le are despre Revoluția Grecească. Făcură chiar și o încercare de a-l face să se convertească la islam și astfel să scape cu viață. Sfântul Grigorie nici nu vru să audă de așa ceva, tot așa cum refuzase și ofertele de a fugi când Alexandru Ipsilanti își începuse încercararea de eliberare a Principatelor Române. Știa că fuga sa ar fi grăbit masacrul general al ortodocșilor din Imperiul Otoman. De asemenea, convertirea sa la islam ar fi descurajat orotdocșii ce se ridicaseră să-și câștige libertatea. Patriarhul Grigorie răspunse doar atât:

– Faceți-vă treaba. Patriarhul creștinilor ortodocși moare creștin ortodox.

Sfântul părinte fu scos din închisoare și dus la poarta patriarhală unde fu spânzurat de ușa din mijloc ce dă înspre intrarea pe terenurile patriarhiei.

(Sursă: https://antexoume.wordpress.com/)

Un renegat, fost ortodox, convertit la islam, ajută la executarea lui.

Între timp sultanul stărui să se aleagă de îndată un patriarh dintre ierarhii prezenți la Constantinopol. Deci fu ales mitropolitul Evghenie, care fu dus cu alai de clerici și dregători otomani până la Patriarhie. Noul patriarh fu silit să se aplece și să intre pe aceeași poartă de care spânzura sfântul patriarh Grigorie, care fusese ținut cu dinadinsul în viață până ce avea să aibă loc această dramatică scenă.

Trupul sfântului Grigorie rămase spânzurat de poarta Patriarhiei vreme de 3 zile, după care fu dat jos de către evreii tocmiți de turci pentru acest scop și apoi târât pe ulițele cetății Constantinopol.

(Sursă: https://antexoume.wordpress.com/)

Apoi îl aruncară în mare. Însă trupul nu se scufundă pe dată, fiind scos mai apoi de o corabie grecească ce arbora drapelul rusesc și dus la Odessa, unde fu îngropat ca un mucenic și un erou.

(Sursă: https://antexoume.wordpress.com/)

În anul 1921, patriarhul Grigorie al V-lea fu proslăvit cu sfinții de Biserica Ortodoxă Greacă, iară cinstitele sale moaște fură cerute și înapoiate în Grecia, fiind îngropate în Catedrala Buneivestiri din Atena.

Astfel, sfântul patriarh Grigorie al V-lea din satul Demetsana, Peloponez, își jertfi viața pentru Iisus Hristos și pentru întregul popor ortodox din Imperiul Otoman, în Duminica Pașilor, la 10 aprilie 1821.

+ * + * +

Cinstiele moaște ale Sfântului Sfințitului Mucenic Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

+ * + * +

Viața Sfântului Sfințitului Mucenic Grigorie poate fi aflată în:

+ * + * +

Poarta de care a fost spânzurat Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie rămâne închisă până astăzi

(Auraă: http://upload.wikimedia.org/)

+ * + * +

(Sursă: http://xristianos.gr/)

(Sursă: http://4.bp.blogspot.com/)

+ * + * +

Casa copilăriei Sfântului Sfințit Mucenic Grigorie

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

+ * + * +

Statuia Sfântului Sfințit Mucenic Grigorie aflată la intrarea Universității din Atena

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Sfântul Nou Mucenic Ioan Corăbierul din Insula Kos, Grecia (8 aprilie)

Sfântul Ioan corăbierul din insula Kos fu convertit silnic la religia islamică pe când era cu mintea tulburată. Când își veni în simțiri și văzu că era îmbrăcat în straie de musulman și fusese tăiat împrejur, își scoase turbanul alb de pe cap și-l aruncă jos. Apoi își scoase hainele musulmane, îmbrăcându-se cu haine creștine, și izbucni în lacrimi de pocăință pentru cele ce i se întâmplaseră, după care începu să trăiască din nou ca un creștin.

Când musulmanii văzură că se întoarce la Ortodoxie, năvăliră asupra lui și-l bătură foarte rău. Apoi îl aruncară în închisoare unde încercară în tot chipul să-l facă a se răzgândi și a se întoarce la islam. La toate acestea sfântul Ioan răspunse:

– Cred în Domnul meu Iisus Hirtos și-L mărturisesc a fi Dumnezeu adevărat din toată inima și din tot sufletul. El va veni să judece toată lumea, pe cei vii și pe cei morți. Cât despre religia voastră, mă lepăd de ea și sunt gata să rabd orice necaz pentru dragostea Hristosului meu.

Când auziră acestea, musulmanii îl bătură din nou și-l tâtâră la cadiu învinuindu-l că s-a făcut musulman, iar mai apoi se întorsese la credința sa dintâi.

Auzind aceasta, cadiul își dădu seama că astfel nu-l va îndupleca pe sfântul Ioan să revină la islam, astfel încât îl osândi la moarte prin foc. Deci pregătind un foc mare, musulmanii îl arseră pe sfântul Ioan de viu.

Astfel sfântul Ioan, corăbierul din insula Kos, își jertfi viața pentru Iisus Hristos în insula Kos la 8 aprilie 1669, ocrotind cu căldură până astăzi pe toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

Se cuvine ca acest sfânt nou mucenic Ioan Corăbierul să se deosebească de alt sfânt nou mucenic, pomenit tot în această zi, Ioan Kulika, ce a primit cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei la 8 aprilie 1564.

+ * + * +

Viața Sfântului Nou Mucenic Ioan Corăbierul poate fi aflată în:

+ * + * +

Insula Kos, Grecia

(Sursă imagini: http://www.boomsbeat.com/)

(Sursă imagini: http://grzegorzgajewski.com/)