Sfântul Ierarh Inochentie, arhiepiscopul Odessei, Ucraina (25 mai)

(Sursă: http://gorod48.ru/)

(Sursă: http://elib.shpl.ru/)

Acesta s-a născut la 15 decembrie 1800, în privincia Orel, orașul Eltz. Tatăl său a fost preotul Alexei Borisov care a slujit la Biserica Adormirii Maicii Domnului.

În 1819 absolvi cu rezultate excepționale seminarul și intră la Academia Teologică din Kiev. Acolo se dărui studiului cu atâta râvnă, încât adesea își petrecea nopțile cufundat în cărțile sale. Urmând unei chemări lăuntrice, acordă mai multă vreme omileticii, adică alcătuirii și desăvârșirii predicilor, mai mult decât oricărei alte materii.

În 1823, la 23 de ani, Ivan Alexeevici își încheie studiile academice cu rezultate strălucite și fu chemat la Sankt Petersburg, fiind numit mai întâi inspector și profesor de istoria Bisericii la Academia Teologică, iar la mai puțin de 3 luni, rector al Școlii Duhovnicești „Sfântul Alexandru Nevski”. În acest răstimp fu tuns în monahism cu numele Inochentie, fiind apoi hirotonit ieromonah. În decembrie 1824, părintele Inochentie fu numit profesor suplinitor de teologie la Academia Teologică din Sankt Petersburg, iar câteva luni mai târziu inspector și profesor al acesteia. În martie 1826, se învrednici de rangul de arhimandrit.

Sfântul Inochentie urmărea cu mare luare-aminte starea și înaintarea științelor naturale, socotind că acestea nu numai că nu se împotrivesc teologiei, ci îi pot fi folositoare în cele mai bune chipuri cu putință.

Înzestrat cu multe daruri, arhimandritul Inochentie, din al cărui suflet se revărsa preaplinul dragostei, avea priceperea de a insufla profesorilor simțul comuniunii: oriunde mergea, aducea pace și liniște. În cei 9 ani cât fu rector, el și familia academică erau într-un cuget și trăiau ca și cum ar fi avut un singur suflet.

Pentru talentul său extraordinar de predicator, sfântul Inochentie dobândi o deosebită faimă, având să fie cunoscut mai târziu drept „Gură de Aur al rușilor”. Puse temeiile unei noi școli omiletice rusești, care prin roadele ei se arătă a fi una vie și pratică, fiind totodată lipsită de ostentație și lipsită de erudiție seacă.

Academia Imperială de Științe și felurite societăți savante au cinstit împlinirile literare ale predicatorului, primindu-l ca membru al lor. Odată cu trecerea vremii, unele din predicile sale fură traduse în greacă, germană, franceză, engleză, română și poloneză.

La 21 noiembrie 1836, de praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, arhimandritul Inochentie fu numit episcop de Cighirin. Mai apoi, în martie 1840, fu numit episcop al eparhiei Vologda, iar după ce sluji acolo vreme de 9 luni, fu mutat în eparhia Harkovului, unde păstori vreme de aproape 6 ani. Între timp, restaură mănăstirile Ahtirka și Svetogorsk și deschise mănăstirea de maici Sfântul Nicolae. De asemenea, procesiunile cu Crucea în Harkov, pentru prăznuirea mutării Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Kuriajki la Harkov, se făcură la inițiativa sfântului Inochentie.

În 1845, vlădica fu ridicat la rangul de arhiepiescop, iar 3 ani mai târziu fu numit în eparhia Chersonului și Tauridei. Arhipăstorul se hotărî ca țel de căpătâi al șederii sale în această eparhie să restaureze vechile monumente creștine din Crimeea distruse de turci și să întemeieze „Athosul rusesc”.

Dorind să protejeze ruinele vechiului și vestitului Cherson, acesta fiind locul unde fusese botezat sfântul Vladimir, marele cneaz al Rusiei, sfântul arhiepiscop îi ceru guvernatorului ținutului să-i dea în purtare de grijă aceste ruine. Acolo, în sălbăticie, lângă rămășițele fostei catedrale, înălță o bisericuță închinată pomenirii sfintei cneaghine Olga, precum și o mică locuință pentru monahi. Mai târziu, reînnoi biserica veche care fusese cioplită în țărmul stâncos de sfântul Clement. Apoi o sfinți ca biserică a sfinților mucenici Clement și Martin, cei care fuseseră trimiși acolo ca pietrari și pătimiseră pentru credința înHristos. În același masiv pietros întemeie și un mic schit.

În numeroasele sale călătorii în Crimeea, vlădica avea obiceiul să se despartă de cei împreună-călători cu dânsul, pentru a urca și a se ruga pe vârfuri de deal unde își săvârșiseră lucrarea nevoitorii duhovnicești din vechime.

În ultimii ani ai vieții sale, în vremea războiului din Crimeea, sfântul Inochentie se dovedi a fi un adevărat păstor duhovnicesc, având o înrâurire deosebit de binefăcătoare asupra trupelor rusești.

Mărimea de suflet a sfântului ierarh se adeveri și prin numeroasele sale vizite făcute soldaților răniți din spitalele de campanie, unde domnea tifosul și unde putea fi văzut noianul de necazuri și suferințe pricinuite de război. În vremea luptelor, vlădica venea în mijlocul trupelor și, străbătând rândurile armatei, îi îmbărbăta pe soldați. Și aici, curajosul părinte și păstor era asemenea unui înger, fiind un mângâietor al celor aflați în suferință.

Nenumăratele sale osteneli se făcură cunoscute tuturor, astfel încât la încoronarea țarului Alexandru al II-lea, sfântul Inochentie fu numit membru al Sfântului Sinod.

Marea mulțime a nevoințelor și a strădaniilor slăvitului arhipăstor îi covârșiră în cele din urmă sănătatea. Pe când se afla în Sevastopol, în vremea unei bătălii date de armata rusă, vlădica se îmbolnăvi și, în 25 mai 1857, la slăvitul praznic al Sfintei Treimi, la Cherson, pe drumul de întoarcere către Odessa, se mută la odihna cea de Sus.

Sfântul Inochentie fu proslăvit cu sfinții de Biserica Ortodoxă Rusă în anul 1997. Astăzi, racla cu cinstitele sale moaște se află în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Odessa (strada Preobrajenskaia, numărul 70).

+ * + * +

În limba română, scrierile sfântului Inochentie se făcură cunoscute datorită râvnei cărturărești a patriarhului Nicodim Munteanu (1864-1948).

Patriarhul României Nicodim Munteanu în anul 1946, un 2 ani înaintea mutării sale la cele veșnice

(Sursă: http://www.george-damian.ro/)

Prin osteneala sa fură tălmăcite din rusă mai multe volume de cuvântări bisericești. Însemnata lucrare de traducere din literatura omiletică rusă a părintelui Nicodim începu cu cele 6 cuvântări despre natură ale sfântului Inochentie, arhiepiscopul Odessei. În cuvântul înainte la cea dintâi ediție a acestei cărți, patriarhul Nicodim scria:

„Arhiepiscopul Inochentie i-a uimit pe cei din vremea sa prin munca și talentul său. Ca elev al seminarului și student al Academiei Teologice nu a lăsat să adoarmă darul dumnezeiesc pogorât asupra minții sale. Dintre multele lui lucrări, predicile sunt cele mai de seamă, care nu-și vor pierde multă vreme însemnătatea. Cuvântările lui au creat o nouă școală în lumea predicatorilor, ducând lucrul până acolo încât Sfântul Sinod rus a însărcinat o comisie pentru a-i face cercetare asupra izvorului ideilor sale, dar rezultatul a fost biruința desăvârșită a propovăduitorului asupra tuturor invidioșilor, fiind răsplătit deplin de mulțumirea și recunoștința auditorului său”.

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Inochentie, arhiepiscop al Odessei

(Sursă: http://arhiv.orthodoxy.org.ua/)

+ * + * +

„Facă Bunul Dumnezeu ca noi cu toții să ne facem mai luători aminte către timpurile anului și să contenim de a le mai privi și socoti ca niște schimbări neînsemnate din natură, ci dimpotrivă, să începem a vedea într-însele adevărata oglindire a nevăzutelor desăvârșiri dumnezeiești, o adevărată oglindă a propriei noastre vieți și o icoană vie pentru purtarea și călăuzirea noastră în viață” (Sfântul Ierarh Inochentie, arhiepiscopul Odessei, Înțelepciunea dumnezeiască și rosturile naturii)

Citate din acestă carte:

http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/pamantul-primaverii (clic aici)

http://www.doxologia.ro/cuvant-de-folos/voiti-voi-oare-sa-vedeti-frumusetea-hainei-iernii-toata-maretia-ei (clic aici)

+

Citat din această carte:

http://vremurivechisinoi.blogspot.ro/2014/04/sfantul-inochentie-al-odessei-priveste.html (clic aici)

+ * + * +

 (Sursă: http://www.viewmap.org/)

(Sursă: http://dic.academic.ru/)

(Sursă: http://www.krimoved-library.ru/)

(Sursă: http://tvgd.info/)

(Sursă: http://hitrovka.livejournal.com/)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://iconsv.ru/)

(Sursă: http://art-aleksandra.ru/)

Sfântul Cuvios Memnon făcătorul de minuni, Egipt (19 mai și 29 aprilie)

(Sursă: http://www.saint.gr/)

Acesta lepădându-se de lume pentru Dumnezeu şi petrecând cu dreptate şi cu plăcere dumnezeiască, cu ascultare şi cu plecăciune se făcu conducător monahilor.

Fiind blând şi smerit şi plin de dragoste, se făcu şi făcător de minuni, căci odinioară venind lăcuste pe semănăturile mănăstirii, ieşi sfântul şi prin rugăciune le goni cu foc şi se înecară în râu.

Şi într-un loc fără de apă, făcu prin rugăciune de izvorî apă, care şi până în ziua de astăzi izvorăşte pururea întru slava lui Hristos.

Altă dată iarăşi lovind furtuna pe nişte călători ce călătoreau pe mare cu corabia şi rugându-se sfântului să le fie în ajutor, se arătă între dânşii cârmuind corabia şi îmbărbătându-i să nu se teamă, scoțându-i curând cu linişte la liman. Astfel strălucind mulţi ani şi făcând minuni, dăruia izbăvire celor ce-l chemau în ajutor.

Şi făcându-se plăcut până la sfârşit, se duse către Domnul plin de merindea faptelor bune.

Pomenirea sfântului cuvios Memnon se mai săvârșește și în ziua de 29 aprilie.

+ * + * +

Fiind iubitor de oamenii cei neputincioşi, ai primit mult har de la Dumnezeu, a tămădui patimile cele netămăduite, preacuvioase.

O minune! Cum numai cu che­marea ta se mântuiesc credincio­şii cei ce înoată, văzându-te pe tine apropiat şi potolind tulbu­rarea valurilor, Sfinte Mărite Memnon.

Din racla ta ca dintr-un izvor curg pâraiele tămăduirilor, care prin Puterea Dumnezeiescului Duh curăţesc bolile şi întinăciunile şi adapă cugetele celor ce te cinstesc pe tine, preacuvioase.

Ca cel ce ai fost vrednic, te-ai mutat la Locaşurile cele Veşnice şi te-ai numărat în cetele preacuvioşilor, Sfinte Fericite Memnon; cu care dimpreună adu-ţi aminte de noi, cei ce te pomenim pe tine pe pământ. (Din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie în ziua de 29 aprilie)

+ * + * +

Canonul de rugăciune al Sfântului Cuviosului Memnon făcătorul de minuni:

http://www.doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-catre-sfantul-cuvios-memnon-facatorul-de-minuni (clic aici)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Cuvios Gherontie Canonarhul de la Lavra Peșterilor din Kiev, Ucraina (1 aprilie)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Acesta a viețuit în veacul al XIV-lea, nevoindu-se în Marea Lavră a Peșterilor din Kiev unde împlinea ascultarea de canonarh, adică se îndeletnicea cu orânduirea slujbei la strană. Întreaga sa viață și-o petrecu în înfrânare, ascultare și rugăciune.

După fericita sa adormire, fu îngropat în Peșterile de departe.

Pomenirea sa se mai săvârșește și la 28 august (Soborul Sfinților din Peșterile de departe).

+ * + * +

Icoană cu o părticică din cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Gherontie Canonarhul

(Sursă: http://pravicon.com/)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Nou Mucenic Antonie din Atena, Grecia (5 februarie)

(Sursă: https://vatopaidi.files.wordpress.com/)

Acesta s-a născut în Atena din părinți foarte săraci, Mitros și Kalomira. În ciuda sărăciei, aceștia izbutiră să-i dea o oarecare învățătură, însă nu îl deprinseră cu nicio meserie. Văzând lipsurile numeroase în care trăiau părinții săi, sfântul Antonie hotărî să îi ajute angajându-se la niște albanezi musulmani.

Pe când avea 16 ani, rușii năvăliră în Peloponez pentru a se lupta cu turcii, în anul 1773. Stăpânii lui se alăturară oștilor turcești ce mergeau spre Moreea pentru a înfrunta pe rușii ortodocși, luându-l cu ei. Acolo sfântul Antonie fu vândut ca rob. Noii săi stăpâni încercară să-l facă a se lepăda de credința cea dreaptă, însă în ciuda făgăduielilor de răsplătire, acesta rămase neclintit.

Pornind către ținuturile dunărene dimpreună cu oastea turcească, stăpânii săi îl vândură unui creștin, negustor de mătase, pentru 400 de groși. Iar neguțătorul îl luă cu dânsul la Constantinopol unde își avea familia și prăvălia.

La Constantinopol, sfântul Antonie își află un duhovnic la care își mărturisea păcatele și, cu inimă zdrobită, primea Sfânta Împărtășanie, în biserica Sfântul Nicolae din Tzubiali. Apoi mergea cu bucurie să slujească stăpânului său creștin.

Într-o noapte, sfântul Antonie avu un vis care îl îmbărbăta să se facă mucenic și în care văzu o frumoasă doamnă care îi făgădui să-l scape din orice primejdie și îl încurajă să se țină tare și cu vitejie, apoi îl acoperi cu mantia ei. Când sfântul Antonie se trezi, îi povesti visul soției stăpânului său care îl tâlcui zicând că avea să-și dea viața pentru Hristos.

În zori, se duse ca de obicei la prăvălia stăpânului, unde fu recunoscut de fostul său stăpân. Acesta începu să strige că sfântul Antonie îl părăsise fără a avea dreptul și că se făcuse musulman, iară acum se întorsese la ortodoxie. Deci îl duse dinaintea cadiului Murad Mulla și o mulțime de martori mincinoși jurară la proces că se făcuse musulman.

Când cadiul îl cercetă pe sfântul Antonie și-l întrebă dacă cele spuse erau adevărate, sfântul Antonie răspunse că se născuse din părinți creștini ortodocși și că era și el creștin ortodox. Cu toate acestea, era gata să își dea viața pentru Iisus Hristos.

Auzind cadiul aceasta, începu a-l inguși și a-i face făgăduieli, numai să primească islamismul. Îi făgădui că odată cu convertirea va ajunge bogat și va primi multe cinstiri. Iar când se dumiri că sfântul Antonie nu-l lua în seamă, începu să-l amenințe cu cazne de neîndurat și cu cea mai cumplită moarte. La aceasta sfântul Antonie răspunse:

– Să nu crezi, cadiule, că mă vei converti cu asemenea amenințări. Deci pune-mă la cazne, bate-mă și taie-mi trupul și caută o moarte nouă și mult mai dureroasă pentru mine, căci mai ușor te vei face tu creștin decât să mă lepăd eu de Hristos și să nu-L mărturisesc ca Fiu al lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat.

Văzându-i neclintirea, cadiul își dădu seama de nevinovăția lui și își întoarse mânia către martorii mincinoși învinuindu-i de a fi încercat să-i convertească pe creștini cu sila. Însă musulmanii care erau de față continuau a cere moartea lui Antonie.

Cadiul îl luă atunci pe sfântul Antonie deoparte și-l sfătui să aibă milă de sine și să se convertească o vreme la islam, apoi va fi slobod să se ducă unde îi place și să se întoarcă la credința sa în Hristos. Însă aducându-și aminte de cuvintele Mântuitorului Hristos că „Oricine se leapădă de Mine înaintea oamenilor și Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 10, 33), strigă că este creștin ortodox și voia mai bine să moară pentru Iisus Hristos.

Văzând că nici Antonie și nici pârâșii săi nu dădeau înapoi, cadiul amână sentința și o trimise în taină la marele vizir Mehmed Melik Kadi, spunându-i că sfântul Antonie e nevinovat.

Marele vizir, ascultând dovezile împotriva sfântului Antonie, îl socoti nevinovat. Totuși, îl sfătui să se convertească la islam. Când acesta nu primi, fu întemnițat. Acolo sfântul Antonie dădu ajutor celorlalți prizonieri creștini. El scrise și o scrisoare fostului său stăpân creștin, cerându-i iertare pentru orice greșeală ar fi săvârșit și mulțumindu-i pentru multa sa bunătate.

Între timp, pârâșii îl îndemnară pe marele vizir să-l osândească pe sfântul Antonie. Ei merseră și la sultanul Abdulhamid I (1774-1789) și-l învinuiră pe marele vizir că luase mită.

Sultanul nu luă în seamă învinuirile aduse vizirului, însă înrâurit de învazia rusească și temându-se de răscoala șupușilor săi, porunci ca sfântul Antonie să se convertească sau să moară.

Deci fiind iară dus mai apoi dinaintea marelui vizir și aflându-se neclintit, fu osândit la moarte. Când auzi hotărârea acestuia, inima sfântului Antonie se umplu de bucurie și plecându-și capul spuse:

– Doamne, în mâinile Tale îmi încredințez duhul meu.

Creștinii ortodocși din mahalaua Vlanga cumpărară cinstit trupul său cu 70 de groși, ducându-l cu mare alai în curtea bisericii Izvorul Tămăduirii unde îl îngropară.

Astfel sfântul Antonie salahorul din Atena și dădu viața pentru Mântuitorul Hristos la Ak Serai, în Constantinopol, la 5 februarie 1774.

+ * + * +

Viața Sfântului Nou Mucenic Antonie din Atena poate fi aflată în:

Sfântul Apostol Timotei, episcopul Efesului, Turcia (22 ianuarie)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Acesta s-a născut în cetatea Listra din ținutul Licaoniei din tată necredincios, vestit pentru credința sa păgânească. Mama și bunica lui erau evreice de neam, însă amândouă sfinte și drepte, precum însuși sfântul apostol Pavel mărturisește despre dânsele:

„Doresc să te văd, aducându-mi aminte de lacrimile tale, ca să mă umplu de bucurie, luând pomenire de credinţa cea nefăţarnică, care este întru tine şi care s-a sălăşluit mai înainte în bunica ta Loida şi în maica ta Eunike; deci, încredinţat sunt că şi întru tine va fi aşa” (II Timotei, 1, 4-5).

Pe când sfântul apostol Pavel veni în Licaonia cu ucenicul său, sfântul apostol Barnaba, ucenicul şi apostolul lui Hristos, unde tămădui un şchiop din pântecele maicii sale, numai cu cuvântul, lucru pe care văzându-l popoarele, se minunară foarte.

Fiind văduvă după bărbatul său, mama sfântuli Timotei îl primi pe sfântul apostol Pavel în casa ei dăruindu-i-l pe fiul său pentru a sluji adevăratului Dumnezeu.

Văzându-l blând şi cu minte bună, apoi, văzând mai înainte de a fi darul lui Dumnezeu, sfântul apostol Pavel îl iubi mai mult decât părinţii cei trupeşti, însă, de vreme ce atunci era copil şi neputând să călătorească cu dânsul, îl lăsă acasă, punându-l lângă dascăli iscusiţi, ca să înveţe de la dânşii dumnezeiasca Scriptură.

După câţiva ani, venind iară în Listrași aflându-l pe sfântul Timotei înaintat în vârstă și fapte bune, îl luă cu sine la apostolie şi-l făcu împreună călător, nedezlipit la toate ostenelile şi călătoriile sale şi împreună slujitor întru Domnul, precum mărturiseşte despre dânsul iarăşi apostolul Pavel, zicând: „Iar tu ai urmat învăţăturii mele, vieţii, aşezământului, credinţei, îndelung răbdării, dragostei, îngăduinţei, izgonirilor şi pătimirilor” (II Timotei, 3, 10-11).

Pentru multele mărturii ale sfântului apostol Pavel despre dânsul, sfântul Timotei nu se înălţa, ci vieţuind în smerita cugetare şi pază, prin post şi prin ostenelile cele de-a pururea, atât de mult se trudea, încât chiar învăţătorul lui, văzându-i nevoinţele şi postul, îi era milă de el foarte mult, pentru că, văzându-l trudit, îl îndemna să nu bea apă, ci să primească puţin vin pentru stomacul său şi pentru multele neputinţe, de care, deşi neîncetat trupul îi era cuprins, dar sufletul lui cel bun îi era sănătos şi petrecea liber de toată vătămarea.

Astfel merse sfântul Timotei alături de învățătorul său în Efes, Corint, Macedonia, Italia, Spania, încât este drept a zice despre dânşii: în tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor. Era sfântul Timotei ascuţit la minte, grabnic la răspunsuri, retor ales în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu, dascăl preadulce în împlinirea Sfintelor Scripturi, păstor prea vrednic în ocârmuirea bisericească şi în apărare, dar mai ales a câştigat îndestulat dar, căci din îndoit izvor a scos învăţătura. Astfel, nu numai pe Pavel îl avea învăţător, ci şi de la iubitul ucenic a lui Hristos Ioan învăţa, căci fiind trimis de Domiţian, împăratul Romei (81-96), în exil în insula Patmos, Timotei fu în locul acestui sfânt Ioan, episcop al cetăţii Efesului, unde nu după multă vreme a și pătimit pentru mărturisirea lui Iisus Hristos.

Era odată un praznic vestit în Efes, ce se numea Catagoghion, în care închinătorii de idoli, bărbaţi şi femei, luând asemănări de feţe neobişnuite, purtând în mâini ciomege şi idoli, înconjurau uliţele cetăţii fără de ruşine şi cu glasuri fără de rânduiala, strigând, pe cei ce-i întâlneau că tâlharii se repezeau asupra lor şi ucideau pe mulţi şi făceau alte fărădelegi cu care socoteau că aduc slujbă zeilor.

Văzând acestea sfântul Timotei şi aprinzându-se cu focul râvnei celei dumnezeieşt, intră cu îndrăzneală într-acea privelişte de Dumnezeu hulitoare, propovăduind pe Unul adevăratul Dumnezeu, arătând înşelăciunea şi rătăcirea zeilor lor.

Iară ei,  orbiți de închinarea la idoli, nu cunoscură, nici nu înţeleseră cele grăite de apostol, ci repezindu-se cu un suflet asupra lui cu ciomegele ce aveau în mâini, îl bătură cumplit pe sfânt, târându-l pe pământ şi călcându-l, îl chinuiră până la moarte.

Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Venind mai apoi creștinii  şi văzându-l încă puţin suflând, îl duseră afară din cetate şi după ce muri, îi îngropară cu cinste trupul lui în locul ce se numea Pion, adică „gras”.

Iar după multă vreme, cinstitele sale moaşte, după porunca împăratului Constanţiu (337-361), fiul marelui Constantin, fură duse din Efes la Constantinopol, de sfântul Artemie mucenicul şi fură puse în biserica Sfinţilor Apostoli, alături de ale sfinților apostoli Luca şi Andrei. Dumnezeu binevoind astfel, ca celor ce în viaţa aceasta toate de obşte le-au fost, obiceiurile, învăţătura şi propovăduirea Evangheliei, de obşte la fel şi mormântul după moarte să le fie, de vreme ce şi odihna lor în ceruri este una, întru împărăţia Domnului nostru Iisus Hristos dinaintea Căruia mijlocesc fără oprire pentru întreaga lume.

+ * + * +

Preacinstite Timotei, simţind mireasma duhovnicescului mir al lui Hristos, Care pentru noi S-a deşertat în Trup, te-ai făcut părtaş al bunei miresme a Lui; şi ai împărtăşit pe cei ce vin la tine cu credinţă, cunoscătorule al Tainelor, sfinte, din dăruirea Lui cea înţelegătoare.

Vărsatu-s-a harul cu îndestulare în buzele tale, preafericite şi a izvorât râurile dogmelor, care adapă Biserica lui Hristos şi aduc roadă înmulţită, propovăduitorule a lui Hristos, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Apostole Timotei. (Din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie)

+ * + * +

Întregul Canon al Sfântului Apostol Timotei poate fi aflat aici:

http://www.doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-catre-sfantul-apostol-timotei (clic aici)

+ * + * +

Frescă zugrăvită în preajma anului 1350 și aflată în Mănăstirea Decani, Kosovo, Serbia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Miniatură săvârșită în anul 1030 și păstrată în Baltimore, Statele Unite ale Americii

(Sursă: http://pravicon.com/)

Frescă zugrăvită în anul 1546 și aflată în Mănăstirea Stavronikita, Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Frescă săvârșită în anul 1721 și aflată în Mănăstirea Vatoped, Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://pravicon.com/)

La 15 ianuarie, blogul Sfinți și icoane a împlinit 4 ani

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Mănăstirea Diaconești – Slavă la Adormirea Maicii Domnului:

https://www.youtube.com/watch?v=28-rIMT9WvY (clic aici)

Sfântul Sfințit Mucenic Ermoghen, patriarhul Moscovei, Rusia (17 februarie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/6/6081.jpg)

Acesta se născu în Kazan în preajma anului 1530. După cum el însuși mărturisește, sluji ca preot într-o biserică a Sfântului Nicolae din apropierea târgului din Kazan. Mai apoi îmbrăcă haina monahală, iar din 1582 deveni arhimandrit al mănăstirii Schimbării la Față din Kazan, iar 13 mai 1589 fu uns episcop și cel dintâi mitropolit al Kazanului.

În vreme slujirii sale ca preot în biserica Sfântului Nicolae, fu aflată icoana Maicii Domnului din Kazan.

Una din marea mulțime de copii ale Icoanei Maicii Domnului din Kazan (8 iulie)

(Sursă: http://osobicon.ru/musey/)

Cu binecuvântarea arhiepiscopului Ieremia al Kazanului, sfântul Ermoghen purtă pe brațe icoana de la locul aflării sale până la biserica Sfântului Nicolae unde slujea acesta. Având darul scrisului, sfântul Ermoghen scrise în anul 1594 despre minunata aflare a icoanei și minunile săvârșite prin harul ei.

În anul 1591, sfântul adună tătarii botezați de curând în biserică și vreme de mai multe zile îi învăță dreapta credință.

Un an mai târziu, în 1592, cinstitele moaște ale sfântului Gherman, arhiepiscopul Kazanului care trecuse la cele veșnice în Moscova la 6 noiembrie 1567, în vremea molimei, fură mutate în biserica Sfântului Nicolae unde slujea sfântul Ermoghen.

Sfântul Gherman, arhiepiscopul Kazanului (pomenit la 25 septembrie, 6 noiembrie și 23 iunie)

(Sursă: http://www.bogomazs.ru/images/german.JPG)

Mai târziu, cu binecuvântarea patriarhului Iov, sfântul Ermoghen mută moaștele sfântului Gherman în mănăstirea Adormirii Maicii Domnului Sviajsk.

La 9 ianuarie 1592, sfântul Ermoghen trimise o scrisoare patriarhului Iov prin care îi cerea binecuvânta pomenirea în Kazan a ostașilor care își dăduseră viața pentru apărarea dreptei credinței și a patriei în lupta împotriva tătarilor. Pomeni și numele a 3 mucenici care pătimiseră în Kazan pentru credința în Hristos. Cel dintâi era Ioan care se trăgea din Nijni Novgorod (pomenit la 24 ianuarie) și fusese prins de tătari. Ceilalți doi erau Ștefan și Petru, tătarii drept credincioși (pomeniți la 24 martie). Sfântul Ermoghen își mărturisi mâhnirea că numele acestor sfinți nu sunt pomeniți în Duminica Ortodoxiei și nu li se cânta „veșnica pomenire”.

Drept răspuns la scrisoarea sa, patriarhul hotărî la 25 februarie ca în ținutul Kazan să se săvârșească o panihidă pentru toți ostașii căzuți pe câmpurile de luptă din Kazan și din preajma acestuia în prima duminică după sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului (1 octombrie) și binecuvântă pomenirea martirilor, lăsând pe sfântul Ermoghen să stabilească ziua când se va săvârși aceasta. Sfântul Ermoghen trimise hotărârea patriarhului Iov în întreg ținutul Kazanului, cerând a se săvârși în ziua de 24 ianuarie Liturghii, Panihide și Litii în toare bisericile și mănăstirile din Kazan.

În anul 1595, prin râvna și evlavia sfântului ierarh Emorghen, fură descoperite cinstitele moaște ale sfântului Gurie, arhiepiscopul Kazanului și ale sfântului Varsanufie, episcopul Tverului. Nespusă îi fu bucuria când află trupurile lor și hainele ce îi acopereau necuprinse de stricăciune și pline de bună mireasmă.

Sf Ierarh Gurie, arhiepiscopul Kazanului (4 octombrie, 5 decembrie și 20 iunie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/14/14919.jpg)

(Sursă: http://orthodoxwiki.org/File:Gury-relics-kazan.jpg)

Sfântul Varsanufie, episcopul Tverului (4 octombrie și 11 aprilie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/18/18652.jpg)

Cneazul Teodor Ioannovici (1584-1598) porunci a se ridica în mănăstirea Schimbării la Față o biserică din piatră în care să fie așezate cu cinste și evlavie moaștele celor doi sfinți ierarh făcători de minuni. Sfântul Ermoghen însuși scrise vieție sfinților ierarhi Gurie și Varsanufie.

Fiind aflat vrednic, mitropolitul Ermoghen fu ales patriarg al Moscovei la 3 iulie 1606 în Catedrala Adormirii Maicii Domnului. Iubitor al smereniei, sfântul Ermoghen sosi la catedrală așezat pe un măgar.

Slujirea sa în scaunul de patriarh fu săvârșită în vremuri tulburi. Sfântul păstor se osteni mult în lupta cu Uniația și încercarea catolicilor apuseni de a sfâșia poporul drept credincios.

Tulburările crescând tot mai mult, polonezii și trădătorii ruși dădură foc orașului, îl forțară pe sfântul patriarh să părăsească tronul patriarhal și îl închiseră în mănăstirea Ciudov.

În Lunea Săptămânii luminate din anul 1611, miliția rusească se apropie de Moscova și începu asediul Kremlinului care ținu câteva luni. Asediați în Kremlin, polonezii trimiseră mesageri sfântului Ermoghen cu cererea de a porunci miliției să părăsească orașul, amenințându-l cu moartea dacă se va împotrivi.

Sfântul păstor răspunse neînfricat:

– Ce sunt amenințările voastre către mine? Eu mă tem numai de Dumnezeu. Dacă dușmanii noștri vor părăsi Moscova, voi binecuvânta ca miliția rusească să se retrag din Moscova, iar dacă rămân, binecuvântez ca aceasta să rămână neclintită și să își dea viața pentru credința cea adevărată.

În vremea șederii sale în închisoare, sfântul Ermoghen trimise o ultimă scrisoare poporului rus în care binecuvânta biruința armatei asupra invadatorilor.

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/21/21359.jpg)

Comandanții ruși nu reușiră să ajungă la o înțelegere în preluarea Kremlinului și eliberarea sfântului Ermoghen. Din această pricină, sfântul păstor pătimi vreme de 9 luni în detenție îngrozitoare pentru ca la 17 februarie 1612, din pricina foamei, să își dea sufletul său cel râvnitor în mâinile Domnului.

În cele din urmă, ținutul rusesc fu eliberat, după cum binecuvântase sfântul Ermoghen. Trupul său fu înmormântat cu mare cinste în mănăstirea Ciudov, iar în anul 1654 fu mutat în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Moscova unde săvârși mulțime mare de minuni.

Biserica îl proslăvi cu sfinții la 12 mai 1913. Pomenirea sa se săvârșește la 17 februarie (1612, mutarea sa la odihna cea veșnică), 12 mai (1913, proslăvirea sa cu sfinții) și 5 octombrie (Soborul Sfinților Ierarhi ai Moscovei).

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Ermoghen, patriarhul Moscovei

(Sursă: http://acvila30.ro/)

Slujba săvârșită în cinstea Sfântului Sfințit Mucenic Ermoghen, patriarhul Moscovei:

http://www.youtube.com/watch?v=qQgUo9Ysn9g (clic aici)

+ * + * +

 (Sursă: http://pravicon.com/images/icons/23/23066.jpg)

(Sursă: http://www.cirota.ru/)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/6/6083.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/6/6082.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/12/12939.jpg)

 

(Sursă: http://vgostyahukudesnitsi.blogspot.ro/)

(Sursă: http://tovarischevo.ucoz.ru/)

+ * + * +

(Sursă: http://www.patriarchia.ru/db/text/2048743.html)

Sfântul și Dreptul Evdochim, Capadocia, Turcia (31 iulie)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4402.jpg)

Minunatul Evdochim era de neam din Capadocia, născut din părinți binecredincioși și bogați. Tatăl său, Vasile, era patriciu. Chiar dacă trăia în lumea cea plină de multe desfătări, sfântul Evdochim era asemenea unei flori bine mirositoare petrecând în mijlocul ei, fiind iubitor și râvnitor încă din copilărie spre toate faptele cele bune.

El se silea cu toată sârguința, ziua și noaptea în citirea dumnezeieștilor Scripturi, îndeletnicire în care se odihnea sufletul său mai mult decât în mese scumpe și petreceri. Mergea adesea la biserici, să asculte sfintele slujbe și cuvintele dumnezeiești rostite într-însele.

Vrăjmașul mântuirii omului îndemna pe mulți tineri de o vârstă cu Evdochim să-l silească a merge la petreceri și la vânătoare, însă el le alegea pe cele care îl bucurau: să se roage și să citească alese și folositoare cărți.

Atât iubea întreaga înţelepciune şi curăţia cea mai cinstită decât toate celelalte fapte bune, încât se hotărî să nu privească toată viața lui la faţă femeiască. De aceea, câtă vreme a trăit, afară de maica sa n-a privit în faţă altă femeie sau fecioară, nici n-a vorbit cu vreuna.

Sfântul Evdochim făcea atât de multă milostenie, încât şi pe acelea pe care el le avea de nevoie ca să trăiască, le dădea săracilor; nu numai bani, ci orice ar fi avut de trebuinţă. Şi atât de mult ajuta pe cei săraci, încât de ar fi fost trebuinţă să se vândă rob pentru libertatea altora, ar fi primit cu bucurie, căci fericitul ştia că rodul dragostei este milostenia. De aceea, era şi tată al orfanilor, ocârmuitor al văduvelor, îmbrăcăminte a celor goi, săturare a flămânzilor şi mângâiere a scârbiţilor.

Pentru înțelepciunea și faptele sale bune, fu rânduit voievod peste oastea Capadociei, în eparhia Harsiana, unde, ca un ocârmuitor înțelept, se îngrijea a veghea asupra celor mici și a celor mari cu dreptate și cuvioșie.

Fiind iubitor al tăcerii și smereniei, el învăța pe fiecare să se deprindă mai mult să asculte decât să vorbească.

Cu o astfel de petrecere bună se făcu vas ales al lui Dumnezeu, ajungând la fericitul sfârșit al vieții în Capadocia la vârsta de 33 de ani.

Cunoscându-și sfârșitul său, nu se tulbură. ci primi pe cei veniți să îl cerceteze, afară de părinții săi care nu prinseseră de veste despre apropierea sa de plecarea din lumea aceasta. După ce le vorbi celor de față despre aducerea aminte de moarte, le ceru să îl îngroape cu aceleași haine pe care le avea atunci pe dânsul și să nu-i facă cele obișnuite pe care le fac la ceilalți morți. Apoi ceru să fie lăsat singur și începu a se ruga lui Dumnezeu zicând:

– Doamne, Dumnezeul meu, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca şi sfârşitul meu să se facă fără nici un dar, nici să socotească cineva că Ţi-am bineplăcut Ţie! Doamne, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu!

Și zicând aceasta, își dădu sufletul în mâinile Celui cărui îi slujise cu toată osârdia întreaga sa viață.

Cei ce se aflau acolo,ascultând de porunca sfântului, nu numai că i-au lăsat hainele care le purta, dar şi patul pe care se culca, care era făcut din lemne despicate, aşa cum erau, le-au pus în mormântul sfântului.

+ * + * +

Minuni ale Sfântului și Dreptului Evdochim

După cum nu era cu putinţă să se ascundă soarele în nor, tot astfel nu rămase ascuns nici darul facerii de minuni al sfântului Evdochim.

Un om oarecare, cu numele Ilie, avea diavol înfricoşat; şi după ce trecură câteva zile de la moartea sfântului, se întâmplă să treacă prin partea aceea. Deci, venind în locul unde erau îngropate sfintele sale moaşte, cum se atinse de mormântul său, îndată diavolul începu a-l munci pe Ilie şi, scuturându-l cu înfricoşare, îl aruncă la pământ ca pe un mort şi aşa ieşi şi scăpă omul.

Mulţi oameni veneau bolnavi de multe feluri de patimi şi se tămăduia la mormântul sfântului.

O femeie oarecare avea un copil slăbănog de amândouă mâinile, încât nu putea să le mişte. Îndată ce veni la mormântul sfântului, în acea zi se şi tămădui.

Un alt copil era slăbănog nu numai de mâini, dar şi de picioare. Acela venind cu credinţă la locul acela minunat, a căpătat sănătate ca şi copilul cel dintâi. încă şi candela sfântului era un izvor de tămăduiri, pentru că îndată ce se ungeau bolnavii cu untdelemnul candelei, se tămăduiau.

Altă femeie, având duh necurat, îndată ce se apropie de mormântul sfântului, diavolul a fugi de la ea.

O alta, fiind muncită de mulţi ani de o patimă cumplită şi nevindecată, se duse cu credinţă la mormântul sfântului şi, luând pământ, îl amestecă cu lacrimile sale mai mult decât cu apă şi-l făcu tină; apoi ungându-şi rana, îndată primi sănătatea cea dorită.

Pământul de la mormântul sfântului dăruia tămăduire nu numai acelora care se duceau acolo, ci şi acelora care erau departe; pentru că se trimitea la cei bolnavi şi se ungeau cu dânsul. Şi astfel îşi căpătau sănătatea după credinţa lor. La Sfântul Evdochim era încă şi aceasta o covârşire a darului, că îndată ce se ungeau bolnavii şi chemau numele lui, se tămăduiau numaidecât.

+ * + * +

Mutarea cinstitelor sale moaște de la Harsiana la Constantinopol

Este lucru cu neputinţă a scrie cineva toate minunile acestui sfânt. Însă vom mai spune spune şi despre mutarea cinstitului lui trup de la Harsiana la Constantinopol.

Vestea despre minunile Sfântului Evdochim se răspândi atât de mult, încât toţi se minunau cum un om așa de tânăr, ce se aflase în mijlocul atâtor tulburări, fiind în dregătorii înalte, săvârşise atâtea fapte bune, pe care abia le săvârşesc pistnicii din singurătățile cele adânci, şi păzise atâta curăţie şi întreagă înţelepciune. Deci, auzind ei de minunile cele bogate şi preagrabnice ce le făcea, toţi se spăimântau pentru aceea şi cei mai mulţi oameni vorbeau şi cugetau la sfântul acesta.

Şi aflând şi părinţii de moartea fiului lor, se mâhniră foarte mult. Însă, auzind şi de minunile pe care le făcea, se mângâiau şi doreau fierbinte să se încredinţeze şi dânșii cu vederea de acestea.

Astfel, maica sfântului, fiind biruită de iubirea de fiu, nu puse în mintea sa depărtarea locului și ostenelile drumului, ci porni cu mare osârdie şi se duse la mormântul preaiubitului său fiu.

Văzând acolo mulţimea celor ce mergeau cu toată evlavia şi minunile ce se făceau la acest sfinţit mormânt, unde se vindecau foarte degrab îndrăciţii şi cei ce sufereau de multe feluri de patimi, căzu şi îmbrăţişă mormântul fiului său. Şi îl plângea cu multe lacrimi, însă, minunându-se de minunile săvârșite de fiul ei, se mângâia că este maica unui astfel de sfânt.

– Fiul meu preadulce! Fiule, lumina ochilor mei! De unde se află la tine atâta dar de tămăduire? Căci acesta se dă de la Dumnezeu numai celor care vieţuiesc în curăţie şi cu nevoinţa, cu ascunse osteneli şi cu fapte bune. Acest dar îl dă Domnul robilor Săi adevăraţi, ca un început al bunătăţilor ce au să fie în slava împărăţiei cereşti. Prin tine, fiul meu, m-am făcut şi mă numesc maică de trei ori fericită. De aceea, nu-ţi mai fac plânsuri şi tânguiri, ci, ca unui prieten iubit al lui Dumnezeu, îţi aduc cântări şi laude duhovniceşti. Nu te mai numesc rod al pântecelui meu, ci fiu al lui Dumnezeu după dar! Eu pe tine te-am născut trupeşte, însă acum, dimpotrivă, eu mă nasc de la tine duhovniceşte. Deci nu mă ruşinez să te numesc părintele meu, fiindcă pentru faptele tale cele bune, părintele tău este însuşi Tatăl cel ceresc. Tu ai rude pe sfinţii îngeri şi toate cetele sfinţilor; deci fă-ne bine şi nouă, părinţilor tăi, pe care mai mult ne apasă mâhnirea după tine, decât bătrâneţile noastre de mulţi ani. Mie, maicii tale celei trupeşti, mi-ai da plată pentru creşterea ta, dacă prin mijlocirea ta m-ai împrieteni cu Părintele tău cel ceresc. Asemenea vei face răsplătire părintelui tău, care te-a născut pe tine trupeşte, dacă îi vei pricinui odihnă bătrâneţilor sale în sânul lui Avraam. Cred că Dumnezeu, fiind rugat de tine, te va asculta pentru părinţii tăi, căci porunca Lui este ca să fie cinstiţi de fii, fiindcă cinstea care se face de către fii părinţilor, se suie la Dumnezeu, ca Unul ce este Tată şi Ziditor al tuturor.

Acestea zicându-le cucernica maică a sfântului Evdochim, porunci să ridice lespedea de pe mormânt şi, scoţând afară racla cu sfintele moaşte, se arătă o minune preaslăvită, căci trecuseră 18 luni de la îngroparea sfântului şi, atâta vreme aflându-se în pământ, acele cinstite moaşte nu suferiseră nici o schimbare, ci răspândeau bună mireasmă.

 Acolo se află şi un ieromonah cu numele Iosif, care apucă sfintele moaşte ca să le ridice drept şi numai cât le îmbrăţişă, stătură drepte, ca şi cum ar fi fost vii. Înspăimântat, căzu înaintea picioarelor sfântului, rugându-l ca pe un viu să-l lase să ia hainele lui pentru evlavie. Şi aşa începu întâi a scoate dulama şi-i puse alta; apoi cu multă ușurință scoase din picioarele lui încălţările pe care le purta, încât se arăta, ca şi cum însuşi sfântul îi ajuta spre a le scoate. Apoi îl aşeză iarăşi în chipul cel dintâi, slăvind împreună cu cei de faţă pe Dumnezeu.

Astfel se descoperi mormântul sfântului, ca să se arate darul cel mare cu care Dumnezeu l-a slăvit pe el, încât să păzească peste fire trupul lui nestricat. Arătându-se acestea, se înfricoşară diavolii şi fugeau din oameni ca izgoniţi de fulger. Şi cu adevărat, dacă, fiind ascuns în pământ, se temeau de el diavolii şi fugeau din oameni, cu cât mai mult se înfricoşară de el, după ce se arătă şi strălucea în slava sfinţeniei.

După aceasta se ivi neînţelegere între maica sfântului şi între cei de acolo; pentru că maica sfântului voia să ia sfintele moaşte şi să le ducă în Constantinopol, zicând:

– Steaua aceasta a răsărit din pântecele meu.

Iar cei de acolo ziceau:

– Cu adevărat, din tine a răsărit, dar la noi a strălucit. Deci cum este cu putinţă să ne lipseşti pe noi de un dar ca acesta, care aici şi-a întins razele atâtor minuni? Această vie este de la voi, dar la noi şi-a dat rodul darurilor, fiindcă aşa a binevoit Dumnezeu. Deci să nu te împotriveşti hotărârii lui Dumnezeu, să nu ne iei nouă dumnezeieştile daruri, să nu voieşti a lipsi atâta mulţime de folosul sufletului şi al trupului. Îţi ajunge, pentru slavă, că te-ai arătat maică a unui sfânt ca acesta!

Auzind ea acestea, se duse în linişte la ale sale, ca o înţeleaptă.

Dup multe zile, ieromonahul Iosif, aflându-se acolo, află vreme potrivită de fură comoara şi fugi, neştiind nimeni din cei de acolo. Şi mergând Iosif cu sfintele moaşte pe ascuns, fu vădit de mirul ce curgea dintr-însele şi din minunile care se făceau pe drum. Căci o femeie îndrăcită, fiind dusă pe drum de oarecare, se întâmplă de se află acolo unde erau sfintele moaşte. Atunci se sălbătici diavolul şi făcu pe femeie să strige, ocărând pe sfânt şi sărind fără de rânduială. Astfel ieşi diavolul acela, fiind izgonit de darul Sfântului Duh. Iar femeia aceea, făcându-se sănătoasă, se întoarse la casa sa, slăvind pe Dumnezeu. Apoi o oarecare fecioară, având patimă înfricoşată, îndată ce se apropie cu credinţă de sfintele moaşte, luă tămăduire.

Astfel fură duse sfintele sale moaște la părinții săi. Maica sa le făcu o raclă de argint și le așeză în biserica Maicii Domnului, pe care o zidise mai înainte; şi se făceau şi acolo în fiecare zi mulțime mare de minuni.

+ * + * +

Cinstită pomenirea ta astăzi pe noi ne-a adunat la dumnezeiasca raclă a moaștelor tale. Căci pentru toți ce se apropie și se închină, se alungă toată vătămarea demonilor și se izbăvesc de felurite boli, Fericite Evdochime. (Condacul Sfântului, glasul al 3-lea)

Ca zorile și ca soarele a strălucit pomenirea ta, luminând inimile cele din întuneric; că tu cu adevărat te-ai cunoscut fiul luminii și al zilei, cugetătorule de Dumnezeu, Evdochim; pentru aceea te cinstim. (din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie)

Racla moaștelor tale, picurând dulceața tămăduirilor celor bogate, gonește patimile celor ce cu credință te cinstesc pe tine, Evdochim, și arde toate cetele demonilor. (din Canonul Sfântului ce se citește la Utrenie)

+ * + * +

Viața sa poate fi aflată în

+ * + * +

Frescă din veacul al XVI-lea de la Mănăstirea Stavronichita din Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

+ * + * +

Frescă din veacul al XIV-lea de la Mănăstirea Decani din Kosovo, Serbia

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

La 15 ianuarie, blogul Sfinți și icoane a împlinit 2 ani

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Îngerul a strigat celei pline de dar: Curată Fecioară, bucură-te, și iarăși zic: bucură-te, căci Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt! Luminează-te, luminează-te, Noule Ierusalime, căci slava Domnului peste tine-a răsărit! Saltă, saltă acum și te bucură, Sioane! Iar tu, Curată Născătoare de Dumnezeu, veselește-te întru învierea Celui născut al tău!

Maicile de la Mănăstirea Cămârzani:

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/camarzani-ingerul-a-strigat

La 15 ianuarie, blogul Sfinţi şi icoane a împlinit un an

(Sursă: http://bogistina.info/f/foto/compozitions/1086.jpg)

+ * + * +

Icoana Maicii Domnului Grabnic ascultătoare aflată la Mănăstirea Lainici

Părinţii Mănăstirii Putna – Axion De tine de bucură (clic aici)

De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc şi neamul omenesc, ceea ce eşti locaş sfinţit şi rai cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat, şi prunc S-a făcut, Cel mai înainte de veci, Dumnezeul nostru. Că mitrasul tău scaun l-a făcut şi pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura, slavă ţie.

Părinţii Mănăstirii Putna

(Sursă: http://www.putna.ro/galerie/tundere/01.jpg)