(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0157/s0157002.jpg)
Acesta era de neam persan, primind la naştere numele Magundat. Tatăl său era vrăjitor vestit, învăţându-l şi pe fiul său Magundat meşteşugurile cele vrăjitoreşti. La plinirea vârstei, Magundat fu rânduit în oastea cetăţii împărăteşti. Deci în acea vreme, fiind răpit cinstitul lemn al Crucii Domnul şi adus în părţile Persiei, săvârşea multe minuni şi trăgea precum o undiţă la Hristos sufletele robite de întunericul păgânătăţii. Deci şi Magundat auzind de slava şi puterea lemnului Crucii cerceta cu diandinsul dorind să ştie cu înredinţare cum este acest lemn binecuvântat.
Odată, luptându-se oastea sa împotriva taberei binecredinciosului împărat grec Heraclie, iar oastea sa retrăgându-se, Magundat se despărţi de oastea sa vrând ca mai degrabă să slujească la creştini sărac şi neştiut, decât bogat şi cinstit între cei ce nu ştiu de Dumnezeu.
Astfel, venind la Hierapolis află un persan creştin cu meşteşugul aurar şi rămase să îi slujească acestuia în meşteşugul său. Mergând cu învăţătorul său la biserică şi văzând pereţii zugrăviţi cu chipurile patimilor şi chinurilor sfinţilor mucenici, îl întreba pe învăţător de acelea, iar acesta spunându-i despre nevoinţele şi faptele sfinţilor, inima sa se aprindea de râvna cea dumnezeiască.
Mergând apoi în cetatea Ierusalimului, primi Botezul de la sfântul Ilie, prezbiterul Bisericii Învierii Domnului, primind numele Anastasie. Apoi îndată alese vieţuirea cea monahicească într-una din mănăstirile Ierusalimului, în anul 620. Aici, fiind încredinţat unui înţelept şi îmbunătăţit bătrân care mai apoi fu numit stareţ al mănăstirii, se arătă ascultător și era iubit de toţi.
Sfântul Anastasie era monah smerit, cugetător, blând, iubitor de osteneală, împlinind toată slujba mănăstirească cu nelenevire şi nelăsând nici slujbele bisericii şi nevoinţa din chilie. Citea dumnezeieştile Scripturi, vieţile sfinţilor şi mai ales ale sfinţilor mucenici, ale căror pagini le uda cu lacrimi, arzând cu inima şi fericindu-i pentru sfârşitul lor. Apoi se ruga cu osârdie lui Dumnezeu să se învrednicească şi el să pătimească aceleaşi chinuri pentru El.
Astfel petrecând sfântul Anastasie 7 ani în mănăstire, primi vestire de chemarea sa la cununa mucenicească printr-o vedenie ca aceasta: în sâmbăta dinaintea praznicului prealuminat al Învierii Domnului, odihnindu-se puţin de osteneala cea de peste zi şi adormind i se părea că stă pe un munte înalt şi se apropia de dânsul un bărbat luminat tinând în mâini un pahar de aur împodobit cu pietre de mare preţ, plin cu vin, şi i-l dădu zicându-i:
– Primeşte şi bea.
Şi bând, i se umplu sufletul de negrăită dulceaţă, înţelegând că este semnul apropierii sfârşitului său mucenicesc.
Megând la biserică pentru praznic, îi spunse în taină vedenia duhovnicescului său părinte, însă se temu să îi spună şi dorirea sa arzătoare pentru a primi împotrivire de la acesta. Deci trecând ziua praznicul Învierii Domnului şi făcându-se noapte, sfântul Anastasie părăsi mănăstirea mergând în Cezareea Palestinei, la biserica Maicii Domnului.
Într-una din zile, întâmplându-se să meargă spre biserică, văzu în curtea unui pers cum se săvârşea meşteşugul vrăjitoresc şi umplându-se de râvnă dumnezeiască intră la cei de acolo şi le spuse:
– Pentru ce singuri vă rătăciţi şi trageţi şi sufletele altora în rătăcire, înşelându-le? Am fost şi eu într-o rătăcire ca aceasta a voastră, că aveam acel prea urât meşteşug şi eram iscusit în farmece.
Spunând acestea şi multe, mustrându-i şi povăţuindu-i să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu şi văzându-le învârtoşarea inimii lor, îi lăsă şi se duse în calea lui.
Fiind prins de ostaşii perşi, fu dus la mai marele lor, iar apoi aruncat în temniţă. Trei zile nu gustă nici hrană, nici băutură din mâinile păgânilor. Apoi fiind adus dinaintea boierului Marzavan, iar acesta nerăbdând neclintirea sa, porunci să i se pună lanţuri de gât şi de picioare şi să fie dus cu tăietorii de piatră. Văzându-l astfel, păgânii îl băteau, trăgându-l de barbă şi de haina de pe dânsul, ba încă şi punându-i în spate pietre grele.
Cercetându-l din nou boierul şi văzându-i iară neclintirea mărturisirii sale, porunci să fie legat şi bătut, iar plăcutul lui Dumnezeu Anastasie zise:
– Lăsaţi-mă slobod, nu se cade să mă legaţi şi să mă ţineţi, căci nu fără de voie rabd pentru Hristos al meu, ci de bunăvoie, şi doresc să pătimesc pentru El atât de mult, cât cineva însetează după apă rece în vreme de arşiţă.
Zicând acestea, se îşi făcu semnul Crucii şi se întinse cu faţa la pământ, iar aceştia începură a-l bate cumplit cu beţe.
Apoi sfântul zise:
– Încetaţi puţin şi dezbrăcaţi de pe mine îmbrăcămintea cea monahicească, ca să nu rabde necinste chipul cel sfânt.
Deci văzându-l stând neclintit sub loviturile sălbatice ale beţelor, boierul Marzavan se minună şi porunci să fie dus în temniţă.
Se duse vestea despre sfântul Atanasie până în mănăstirea sa, iar stareţul şi părintele său auzind că pătimeşte pentru Hristos, se umplură de negrăită bucurie dimpreună cu întreaga obşte şi trimiseră în taină pe doi fraţi cu o scrisoare mângâietoare a lor, iară dânsul împreună cu ceilalţi părinţi se rugau la Dumnezeu ziua şi noaptea pentru dânsul să-i dea tărie, să rabde până la sfârşit pentru numele Lui şi să fie biruitor şi purtător de cunună în ceata cuvioşilor mucenici.
Iar sfântul Anastasie nu înceta a se ruga în fiecare noapte. Şi având pe alt întemniţat legat de dânsul, de teamă să nu îi tulbure somnul, nu se mai ridica în picioare la rugăciune, ci stând culcat săvârşea obişnuitele rugăciuni.
Într-o noapte unul dintre cei întemniţaţi cu dânsul văzu nişte bărbaţi în haine albe luminoase, cu omofoare tinând în mâini cruci şi înconjurându-l pe sfântul mucenic, iar pe un tânăr mai luminos dintre dânşii stând înaintea lui Anastasie cu o cădelniţă de aur, plină de cărbuni de foc, în care punând tămâie, tămâia pe mucenic.
Într-una din zile boierul primi scrisoare de la împărat să îl trimită dinaintea sa pe sfântul Anastasie. Înaintea plecării, fiind praznicul Sfintei Cruci, un bărbat cinstit şi dregător al cetătţii îi ceru boierului să îi îngăduie să îl ducă pe Anastasie la praznic. Deci fiind dus cu tot cu lanţurile cu care era ferecat, creştinii vărsând lacrimi de bucurie îi sărutau lanţurile cu dragoste, fericindu-l pentru pătimirea sa.
Deci fiind dus în Persia, la porunca împăratului fu dus la un judecător dinaintea căruia mărturisi cu statornicie. Aflând aceasta, împăratul se mânie şi din porunca sa, fu bătut cu toiege fără milă, i se sfărâmară fluierele picioarelor între doi butuci grei, iar apoi fu aruncat în temniţă.
Noaptea fiind cercetat de creştini şi văzându-i cinstindu-l, cu smerenie îi depărta de la sine, socotindu-se păcătos şi nevrednic, el având trebuinţă de rugăciunile altora.
A doua zi iar îl bătură cu toiege, iar a treia zi, după ce îl bătură din nou, legară o piatră mare de picior şi îl spânzurară de o mână, tinându-l astfel vreme de 2 ceasuri. Iar după 15 zile, fu osândit la moarte.
În ajunul morţii sale, zise către cei doi legaţi care veniseră cu dânsul din Cezareea:
– Eu, fraţilor, cu mulţi din cei ce sunt aici mă voi sfârşi dimineaţă şi voi trece din viaţa aceasta, iar voi între cei vii veţi rămâne şi nu după multe zile vă veţi libera, căci acest păgân împărat degrab va fi ucis.
În ziua următoare, fu dus dimpreună cu alţi întemniţaţi afară din cetate, pe malul râului, şi punându-li-se funia de grumaji cu amar îi sugrumară. Astfel primi cu bucurie sfântul Anastasie cununa mucenicească.
Mai apoi, din porunca împăratului, ostaşii sloboziră câinii asupra celor sugrumaţi, iar aceştia mâncară cu nesaţ, însă de trupul plăcutului Domnului nu numai că nu se atinseră, ci mai mult se vedea că-l străjuiau.
Sosind noaptea monahul de la mănăstirea sfântului Anastasie, luă trupul cu cinste şi îl îngropă cu evlavie într-o mănăstire mică a sfântului mucenic Serghie nu departe de locul acela, rămânând în mănăstirea aceea. Mai apoi, murind păgânul împărat, monahul merse la Ierusalim ducând cu sine mantia sfântului Anastasie prin care se săvârşiră minuni încă de la început.
Trimiţând egumenul alai de părinţi în Persia, luară cinstitele moaşte ale sfântului Atanasie şi le aduse în mănăstire unde săvârşiră multe minuni şi tămăduiri.
Sfântul Anastasie primi cununa muceniciei la 22 ianuarie 628 pe pământul Persiei, în care se născuse.
+ * + * +
(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)
Nimic nu te-a despărţit de dragostea lui Hristos: nici sfârtecarea mădularelor, nici ameninţarea chinurilor, nici sabia, nici moartea, nici focul, nici foamea, Anastasie, cel împreună-locuitor cu ceata cea cerească. (din Canonul Sfânului ce se citeşte la Utrenie)
+ * + * +
Marginile lumii prăznuiesc acum minunile tale, făcătorule de minuni Anastasie; că Hristos, răsplătindu-te, te-a împodobit cu darul minunilor pe tine cel ce ai îndurat chinuri pentru Dânsul, şi după moarte te-a învrednicit de mărirea cea nemuritoare şi de fericire. (dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Vecernie)
Mucenice Anastasie, ridicând strălucite dovezi de biruinţă împotriva înşelăciunii, porţi laudă cu acelaşi nume, preafericite; pretutindenea fiind vestit cu putere ca neînduplecat biruitor. Şi acum ridică din căderea în păcat pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea ta. (dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Vecernie)
+ * + * +
Viaţa sa, scrisă de Sfântul Simeon Metafrastul (clic aici, pomenit la 9 noiembrie), poate fi aflată în
sau
http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/ianuarie/01-22-sf_anastasie_persul.html (clic aici)
+ * + * +
Sfântul Anastasie Persul în straie ostăşeşti
(Sursă: http://pravicon.com/)
(Sursă: http://vatopaidi.wordpress.com/)
+ * + * +
Raclă în care au odihnit o vreme o parte din moaştele Sfântului Anastasie Persul
(Sursă: http://www.learn.columbia.edu/)
Sfinti si icoane 
