Sfântul Nou Mucenic Ilie Ardunul sau Bărbierul din Kalamata, Peloponez, Grecia (31 ianuarie)

(Sursă: http://vatopaidi.files.wordpress.com/2010/01/st-elias-ardounis.jpg)

Acesta se născu în Kalamata, Grecia, şi era bărbier în oraşul său unde era mult preţuit ca un om înţelept şi drept.

Însă Ilie avea adesea neînţelegeri cu căpeteniile târgului pentru felul cum se purtau cu fraţii lor ortodocşi, care încă sufereau sub povara grelelor biruri puse asupra lor de către stăpânitorii turci. Ilie credea că atâta vreme cât nu se vor uşura birurile împovărătoare, mulţi creştini ortodocşi aveau să se convertească la credinţa musulmană, ca să scape de greaua povară.

Însă bătrânii târgului nu-l credeau. Ca să-şi dovedească spusele, la o întâlnire cu aceştia, Ilie spusă că dacă cineva i-ar da un fes de musulman, el însuşi s-ar converti. Unul dintre bătrâni se duse şi îi aduse un asemenea fes. Ilie şi-l puse pe cap şi se dusa înaintea cadiului târgului, mărturisind că este musulman.

Mai târziu, venindu-şi în sine, se căi de fapta sa nechibzuită. Plecă din Kalamata si se duse cu corabia la Sfântul Munte Athos unde îşi mărturisi apostazia, i se săvârşi Mirungerea şi rămase acolo îmbrăcând haina monahală.

De-a lungul a 8 ani în liniştea mănăstirii, Ilie pururea se aşeza dinaintea lui Dumnezeu cu adâncă umilinţă, vărsând belşug de lacrimi pentru fapta sa. Însă inima sa neavând pace, hotărî să se întoarcă în Kalamata pentru a-L propovădui pe Hristos. Părintele său duhovnicesc îl întări în hotărârea sa binecuvântându-i plecarea.

Cei din Kalamata, aflând gândul lui, încercară să îl facă să renunţe, temându-se că va slăbi în chinuri şi nu îşi va duce până la capăt mucenicia. Însă Ilie era neclintit.

După mult post şi rugăciune, primi Sfânta Împărtăşanie şi îndată merse în cafenelele din împrejurimi, unde fu recunoscut îndată de musulmani care îl strigară pe numele primit cât devenise musulman, Mustafa. Ilie răspunse:

– Nu mai sunt Mustafa, ci Ilie. Sunt creştin ortodox.

Apoi Ilie începu a ocârî rătăcirea musulmanilor. Cei de faţă se năpustiră cu sălbăticie asupra lui şi îl ătură rău, apoi îl duseră la cadiu.

Înaintea dinvanului, Ilie fu învinuit că primise islamul de bunăvoie, iar apoi săvârşi apostazie. În toate cele trei interogatorii, în ciuda bătăilor şi chinuirilor, rămase neclintit în mărturisirea credinţei celei adevărate spunând:

– Chiar de mă veţi supune la zeci de mii de chinuri nu mă veţi putea face să mă lepăd de Domnul Iisus Hristos. Deci faceţi cu mine ce voiţi.

În timpul chinurilor rămase liniştit, cântând psalmi. În cele din urmă, fu osândit la moarte prin aruncare în foc, primind astfel cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei, la 31 ianuarie 1686.

După moartea sa, creştinii putură să îi cumpere trupul de la musulmani şi îl îngropară în biserică. Cinstitele sale moaşte se arătară izvor ce picură mângâiere, tămăduire şi izbăvire tuturor celor ce se apropiau de ele.

Mai târziu, capul său fu luat şi păstrat în Mănăstirea Vulkanu de lângă Kalamata, unde se află până astăzi, luminând cu razele minunilor Peloponezul şi întreaga lume.

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

+ * + * +

(Sursă: http://2.bp.blogspot.com/-hIuP996l890/TgY_9Z5_JcI/AAAAAAAAAGc/ea6UG_EIcTI/s1600/P1130021.JPG)

(Sursă: http://3.bp.blogspot.com/_neyloabXNaY/S2P_souvzhI/AAAAAAAAANI/i8ehtWs3AQU/s400/IMG000030.jpg)

+ * + * +

Mănăstirea Vulkanu din Grecia, unde se află capul Sfântul Mucenic Ilie

(Sursă: http://www.flickr.com/photos/32580031@N06/4046434152/in/photostream/)

Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur (30 ianuarie)

https://sfintisiicoane.wordpress.com/2011/01/29/sfintii-trei-ierarhi-30-ianuarie/  (clic aici)

Pe marii luceferi cei purtători de lumină, turnurile Bisericii cele neclintite, într-un glas să-i lăudăm noi, cei ce ne îndulcim laolaltă de bunătăţile, de cuvintele şi de darul lor. Pe înţeleptul Gură de Aur şi pe marele Vasile, împreună cu Grigorie, strălucitul teolog; către care să şi glăsuim, strigând din inimă: preamarilor trei ierarhi, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră. (Sedealna Sfinţilor ce se cântă la Utrenie)

Astăzi sufletele pământenilor se înalţă de la cele pământeşti; astăzi cele cereşti se fac toate întru pomenirea sfinţilor; că porţile cereşti se deschid şi cele ce sunt ale Stăpânului ni se fac cunoscute. Cuvintele fapte se propovăduiesc şi limbile minunile le cântă; iar noi către Mântuitorul strigăm: slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că, prin aceştia credincioşilor pace s-a făcut. (Dintre Laudele ce se cântă la Utrenie )

Din slujba Sfinţilor Trei Ierarhi (audio, clic aici)

Acatistul Sfinţilor Trei Ierarhi (text, clic aici)

+ * + * +

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Trâmbiţa cea mare a Bisericii, făclia care luminează toată lumea, propovăduitorul a cărui vestire cuprinde toate marginile, Vasile cel cu nume mare, adună pe credincioşi la prăznuirea aceasta. (Din Canonul Sfinţilor Ierarhi ce se citeşte la Utrenie)

Stâlp de foc povăţuitor poporului credincios şi arzând pe vrăjmaşii credinţei, mântuind neamurile cele ce-l urmau cu tărie, marele Vasile aşa s-a arătat; deci să îndrăznească şi să biruiască Biserica lui Hristos, îmbogăţită fiind cu un apărător ca acesta. (Din Canonul Sfinţilor Ierarhi ce se citeşte la Utrenie)

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

+ * + * +

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Cel strălucitor prin viaţă şi prin fapte, cel strălucit prin cuvânt şi prin dogme, care, ca un alt soare, străluceşte mai mult decât toate stelele, mult lăudatul teolog, astăzi este fericit de toţi. (Din Canonul Sfinţilor Ierarhi ce se citeşte la Utrenie)

Desfătarea limbii şi dulceaţă la tot auzul a ajuns cuvântul tău, Grigorie; mana vieţii, roua dulceţii, mierea din piatră, îngerilor cerească pâine; care îndeamnă a se sătura de nesăţioasa ei dulceaţă şi care umple de desfătare pe cei ce se împărtăşesc cu ea. (Din Canonul Sfinţilor Ierarhi ce se citeşte la Utrenie)

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

+ * + * +

Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

Iată lumina lumii luminează lumea; iată sarea pământului îndulceşte pământul; iată pomul vieţii aduce roade de nemurire, sfântul Ioan Gură de Aur; cei ce nu voiţi să muriţi, veniţi să vă desfătaţi. (Din Canonul Sfinţilor Ierarhi ce se citeşte la Utrenie)

Râul darurilor Duhului s-a umplut până la revărsare, şi faţa cea frumoasă a pământului se udă ca dintr-un izvor de desfătare, din gura cea de aur; veselind şi îngrăşând toată cetatea lui Hristos, cu săltările dumnezeieştilor valuri. (Din Canonul Sfinţilor Ierarhi ce se citeşte la Utrenie)

Mozaic din veacul al XIV-lea

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

+ * + * +

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Să trâmbiţăm cu trâmbiţă de cântări; să ne bucurăm de praznic şi să salutăm bucurându-ne, cu toată obştea, la prăznuirea dascălilor noştri. Conducătorii pământeşti să alerge împreună şi pe ierarhi să-i laude cu cântări, ca pe cei ce au izvorât trei râuri preamari de dogme ale Duhului, de unde frumoase şi pururea vii. Pe păstorii şi învăţătorii, pe cei trei îndrumători întru cele sfinte ai Sfintei Treimi, adunându-ne să-i lăudăm: filosofii, pe cei înţelepţi; preoţii, pe păstorii; păcătoşii, pe ocârmuitorii; săracii, pe îmbogăţitorii; cei din necazuri, pe mângâietorii; călătorii, pe însoţitorii în călătorie; cei ce sunt pe mare, pe ocârmuitorii.  Şi toţi cei pretutindenea întâmpinăm cu căldură pe dumnezeieştii ierarhi, lăudându-i, aşa să grăim: preasfinţiţi învăţători, sârguiţi de scoateţi pe credincioşi din smintelile lumii şi ne scăpaţi pe noi din chinurile cele de veci. (Dintre Stihirile Sfinţilor ce se cântă la Litie)

Nu este un al doilea între aceştia trei; că fiecare îşi poartă veşnicia lui, nimeni întâiul părând, şi pe cei deopotrivă cu cinstirea înfrângând; ci mai vârtos îşi împart unul altuia biruinţa, cu mare bucurie. Că nu încape între dânşii îndrăzneala pizmuirii, care strică buna înţelegere. (Din Canonul Sfinţilor Ierarhi ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Icoană din veacul al VII-lea aflată la Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Sfântul Nou Mucenic Dimitrie din Sliven, Bulgaria (30 ianuarie)

(Sursă: http://new.sliven.net/res/news/37853/P1290035.JPG)

Acesta se născu în Sliven, Bulgaria, la 9 octombrie 1818 din părinţi cucernici. Deprinzând de la părinţii săi evlavia pentru cele dumnezeieşti, mergea adesea la Biserică şi deşi nu fusese la şcoală, învăţă pe de rost multe rugăciuni şi slujbe. Văzându-i înzestrarea, preotului locului îi păru rău că tânărul nu învăţase să scrie şi să citească.

După moartea părinţilor săi, fratele său plecă în Ţara Românească, iar Dimitrie rămase singur. După o vreme, casa în care locuia Dimitrie se prăbuşi din pricina vechimii, iar musulmanii din partea locului se folosiră de prilej pentru a pune mâna pe pământul din jurul casei. Astfel, până la urmă, Dimitrie ajunse slugă la un musulman.

Fiindcă Dimitrie era frumos la chip, musulmanul la care lucra încercă prin fiii săi să-l înduplece să se lepede de credinţa sa şi să se facă musulman, însă Dimitrie le răspundea:

– Legea noastră creştinească ne-a fost dată chiar de Dumnezeu prin Iisus Hristos. A voastră nu a fost dată de Dumnezeu, ci de un simplu om pe nume Mahomed.

Auzind acestea, musulmanul îl lovi pe Dimitrie peste faţă şi îl dădu afară din casă fără a-i plăti nimic din simbria datorată.

Ajungând brutar, Dimitrie vindea pâine în piaţă mărturisindu-şi dreapta credinţă şi neajunsurile islamului. Din această pricină musulmanii începură să îl urască căutând să se răzbune.

Se întâmplă atunci să vină în partea locului un cadiu nou, iar beii dădură ospăţ în cinstea lui. Dimitrie trebuia să aducă mâncarea pentru ospăţ, însă fu invitat la masă deoarece cadiul fusese înştiinţat că Dimitrie osândea islamul în fiecare zi.

După ospăţ, cadiul încercă să îl înduplece:

– Lasă-mă să te fac musulman, Dimitrie. Uite ce viaţă de Rai ducem noi! Şi tu eşti un tânăr aşa de chipeş. E ruşinos că, după credinţa noastră, eşti ghiaur (adică necredincios). Dacă te converteşti la islam, am să-l înduplec pe stăpânul tău să te facă ginerele lui şi să-ţi dea ţie jumătate din avere. Astfel ai să ajungi cel mai de vază om din Sliven.

Dimitrie răspunse că se învoieşte, dar numai în glumă, însă cadiul crezu cuvintelor lui şi îndată un musulman luă o bucată de pânză albă şi începu să o înfăşoare în jurul capului său. Văzând Dimitrie că era serios, spuse:

– Voi aţi luat de bune cuvintele mele. Oare nu ştiţi că un creştin ortodox crede în adevăratul Dumnezeu, Hristos, şi nu se va lepăda niciodată de El ca să creadă în Mahomed, care nu a fost trimis de Dumnezeu, nici de sfinţii prooroci si apostoli, ci de el însuşi, numindu-se singur prooroc şi călăuză a necredincioşilor?

Apoi îşi scoase turbanul, îl aruncă jos şi fugi din casă. Aceasta se întâmpla la 9 seara, iar musulmanii încercară ceasuri întregi să îl găsească, însă fără a izbuti, căci Dimitrie se ascunsese în satul vecin, Ihera, unde stătu 3 zile şi 3 nopţi fără mâncare şi apă. În cele din urmă merse la o casă, iar bătrânul de acolo, fără ştirea familiei sale, îi dădu o pereche de pantofi, puţină pâine şi câţiva bani, îndemnându-l să se ducă la epicopul din Ruse.

Ajungând Dimitrie mai întâi la Razgrad unde lucră puţin pentru a-şi câştiga pâinea, se duse mai apoi la episcop. Acesta se dovedi a fi un bun părtor duhovnicesc, căci vreme de 3 zile îl ascultă, se rugă dimpreună cu dânsul şi îl întări, iar le plecare îi dădu un galben şi o cruce de lemn spunându-i:

– Adu-ţi aminte mereu ceea ce ţi-am spus despre credinţa noastră ortodoxă. Poartă la piept crucea aceasta şi ea îţi va fi însoţitoare în viaţă.

Pe drum, Dimitrie schimbă galbenul şi o parte din banii primiţi îi dădu săracilor, iar o parte îi păstră pentru sine. Apoi se întoarse la Sliven unde ,văzând doi străjeri musulmani, îşi făcu de 3 ori semnul sfintei cruci şi ducându-se la ei, le spuse:

– Văd că tot mă mai căutaţi. Eu sunt Dimitrie pe care stăpânul vostru a vrut să-l silească să se facă musulman.

Legându-i mâinile, îl duseră la temniţă. Pe drum Dimitrie spunea creştinilor pe care îi întâlnea înclinându-şi capul:

– Iertaţi-mă, fraţilor, m-am dat în mâna acestor oameni fără Dumnezeu ca să se slăvească credinţa noastră.

În seara aceea, fu dus înaintea cadiului care îi spuse:

– Acum trei luni, în faţa mea şi a altor bei ai făgăduit că treci la credinţa noastră Dar în aceeaşi noapte ai hulit credinţa noastră şi ai fugit, deşi nimeni n-a încercat să te vatăme. Dar ce-a fost a fost; acum că te-ai întors şi te-ai dat singur în mâinile noastre, vreau să cred că Allah ţi-a descoperit ceva prin proorocul Mahomed şi ai ajuns să primeşti islamul.

Auzind aceasta, Dimitrie scoase crucea de lemn dată lui de episcop şi arându-i-o cadiului, spuse:

– Vezi crucea asta? Eu cred în Dumnezeul acesta, Iisus Hristos, care s-a răstignit pe o cruce ca aceasta. Nu ţi-am făgăduit niciodată că mă fac musulman, şi nu am avut de gând vreodată să fac aşa ceva. Dacă socoteşti bune cele spuse în glumă, îmi pare rău pentru tine. Eu sunt creştin ortodox şi sunt gata să rabd tot ce mi-aţi putea face, pentru numele lui Hristos.

Apoi sărută crucea şi o puse la loc în sân.

Atunci cadiul porunci ca Dimtirie să fie dus înapoi la închnisoare unde fu chinuit vreme de 3 zile şi 3 nopţi, apoi fu adus iară dinaintea cadiului. Acesta încercă iară să îl înduplece în fel şi chip, însă încredintându-se de neclintirea lui Dimitrie porunci cu mânie să fie dat pe mâna chinuitorilor.

Vestea despre Dimitrie se răspândi, iar drept credincioşii locului izbutiră să obţină îngăduinţa cadiului ca părintele Ştefan să îl poată vedea pe Dimitrie. Acesta îi spuse lui Dimitrie:

– Părinte, mă tem că n-am să fiu în stare să rabd caznele. Păgânii aceştia m-au chinuit neomeneşte vreme de trei nopţi. În prima noapte m-au bătut cu bastoanele ude pe trupul gol. Apoi au pus patru bolovani pe pântecele meu şi am zăcut pe jos toată noaptea cu mâinile şi picioarele legate şi întinse în cele patru zări. Noaptea trecută mi-au bpgat ţepuşe sub unghiile de la mâini şi de la picioare. Cum vezi, nu pot nici să mă ridic, nici să ţin ceva în mână.

Apoi îi povesti părintelui toate cele întâmplate.

Vreme de un an fu ţinut Dimitrie în închisoare, până când mulţi musulmani se adunară la în apropiere de temniţă şi strigară să-l dea morţii pe Dimitrie. Cadiul văzându-le stăruinţa, porunci să fie adus Dimitrie dinaintea sa şi încercă din nou să îl înduplece, însă Dimitrie se arătă neclintit. Musulmanii cu şi mai mare sălbăticie cereau moartea lui Dimitrie, însă cadiul la stăruinţa un credincioşi mai înstăriţi îngărdui din nou părintelui Ştefan să vină în temniţă să îl împărtăşească cu Sfintele Taine îmbărbătându-l şi binecuvântându-l.

În dimineaţa zilei de 30 ianuarie, la ceasurile 8, Dimitrie fu scos din temniţă şi dus la locul de osândă. El mergea liniştit şi senin la locul de osândă, cu mâinile legate la spate cu lanţuri de fier. Creştinilor pe care îi întâlnea le spunea:

– Iertaţi-mă, fraţilor, şi rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru mine.

Ajungând la locul osândei, străjerii îl înconjurară, iar călăul îl puse în genunchi şi îl izbi cu sabia peste gât. Dimitrie rămase în genunchi nemişcat. După a doua lovitură capul lui Dimitri căzu la pământ.

Părintele Ştefan umplu o cutie cu pământ îmbibat cu sângele sfântului mucenici şi o îngropă sub scaunul episcopului din Sfântul Altar al Catedralei Sfântul Dimitrie. După mai mulţi ani eposcopul Ghervasie din Sliven (1897-1919) porunci să fie îngropată caseta sub tronul sub care se găseşte şi astăzi.

Trupul sfântului mucenic rămase neîngropat şi păzit întreaga noapte. A doua zi, cadiul porunci să fie aruncat în râul Tungea. Însă din nou creştinii îl înduplecară pe cadiu, cu mulţi bani, să le dea trupul spre a-l îngropa după rânduială. Ei îl luară cu multă cinste, îl spălară şi îl îmbrăcară, iar apoi îl îngropară în metocul Mănăstirii Dochiariu.

Astfel primi cununa luminată a muceniciei bineplăcutul lui Dumnezeu Dimitrie la 30 ianuarie 1841.

+ * + * +

Viaţa Sfântului Mucenic Dimitrie  poate fi aflată în

+ * + * +

(Sursă: http://new.sliven.net/res/news/37853/P1280003.JPG)

Published in: on 29 Ianuarie, 2012 at 23:44  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Sfântul Cuvios Efrem Sirul (28 ianuarie)

(Sursă: www.ruicon.ru)

Acesta era de neam sirian şi fapta cea bună din pruncie alegând-o, se păzea pe sine pururea de vorbirile vătămătoare a celor de o vârstă cu dânsul şi citea neîncetat mai ales Sfinta Scriptură în care afla toată adâncimea şi dulceaţa cuvântului dumnezeiesc.

În toată viaţa sa a avut prietene fapta bună şi sârguinţa în osteneli, căci mult iubea postul, privegherea, culcarea pe jos, blândeţea, necâştigarea şi smerita cugetare. Având aprins în inima focul umilinţei, era pururea însoţit de lacrimi şi suspinuri, pe care mai limpede le va afla cineva în scrierile sale.

Iar Domnul voind ca oamenii să se folosească de plăcutul Său, trimitea la dânsul pe cei ce însetau de cuvânt, dar şi pe cei ce petreceau în neştiinţa păcatului, iar dânsul se făcea tuturor izvor necurmat care potolea setea tuturor.

Odată, a fost văzută o mulţime de îngeri pogorându-se de sus şi având în mâini o carte, scrisă înăuntrul şi în afară, şi se sfătuiau cine ar fi putut lua cartea. Unii dintr-înşii puneau înainte pe sfântul Efrem, alţii pe altul dintre ceia câţi se săvârşeau în viaţă cucernică şi înţeleaptă în acea vreme. Iar la urmă toţi se învoiră şi cuviosului Efrem îi încredinţară cartea.

Iar dintr-acea vreme, atât de covârşitoare i-au fost curgerile cuvântului, încât nici limba nu putea sluji din destul grăbniciei noimelor, încât chiar el zise odată către Dumnezeu:

– Stăvileşte, o, Stăpâne, valurile darului Tău.

Cuvintele le întrerupea numai cu rugăciunea, iar pe aceasta cu lacrimile.

Nopţile apucându-l priveghind, lumina iarăşi îl găsea treaz, fiindcă se temea să nu fie răpit de stăpânitorul întunericului, se dădea somnului numai puţin, pentru a-şi ţine trupul. Cenuşa ca pâinea o mânca, băutura cu plângere o amesteca, iar de laude se ferea foarte mult, mustrând pe cei ce îndrăzneau să-i spună cuvinte de laudă.

În anul 373, simţindu-şi aproape plecarea din lumea aceasta, cu groaznică certare porunci:

– Să nu cântaţi la moarte pe Efrem, să nu-i faceţi cuvânt de laudă, să nu- îngropaţi cu haine de mult preţ, nu puneţi deosebi trupului meu mormânt, căci am făgăduit lui Dumnezeu a mă sălăşlui împreună cu cei străini, căci străin sunt eu şi nemernic ca toţi părinţii mei.

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

Cuviosul părinte este cel mai cald şi adânc apostol al pocăinţei şi iscusit povăţuitor tuturor celor ce voiesc a se îndeletnici cu şederea plină de umiliţă înaintea lui Dumnezeu, însă scrierile sale bogate şi glasul Bisericii pot plini mai bine înfăţişarea chipului său decât puţinele cuvinte de aici.

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0815/s0815012.jpg)

Pe comoara înţelepciunii tainelor lui Hristos, pe paharul cel dumnezeiesc al umilinţei să-l lăudăm credincioşii întru pomenirea lui. Că potrivit cu numele lui, Efrem veseleşte pururea inimile credincioşilor, cu cântări dumnezeieşti; ca un lucrător şi îndrumător în descoperirile Domnului. (Sedealna Sfântului ce se cântă la Utrenie)

Dulce este cuvântul tău cel dătător de umilinţă şi plin de luminare pentru cei ce aleargă către tine, purtătorule de Dumnezeu, minunate Efrem. Şi viaţa ta este fără de prihană, împodobită şi luminată cu toate faptele cele bune, cele luminate de Dumnezeu. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Puterea cuvintelor tale s-a răspândit în toată lumea, alungând orbirea sufletelor cu strălucirea smereniei celei dătătoare de înălţime, fericite. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Iscusit dătător de lege al sihaştrilor te-ai arătat, preacinstite, şi ajutător în luptele de tot felul cu vrăjmaşii. Pentru aceasta cinstim pe pământ sfinţita şi cinstita ta pomenire. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Cei ce plutesc pe oceanul cel lin al dogmelor tale, părinte Efrem, cugetătorule de Dumnezeu, se izbăvesc de întreitele valuri păgubitoare de suflet şi cu credinţă privind în sus se mântuiesc de furtuna eresurilor. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Ca un râu plin de unde de aur curgătoare eşti şi îndemni popoarele pe calea pocăinţei. Roagă-te lui Hristos, părinte Efrem, să mântuiască lumea.  (Luminânda Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

+ * + * +

(Sursă: http://www.ruicon.ru/images/iconografy/icons/vis_fresco/0168.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0815/s0815009.jpg)

+ * + * +

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0815/s0815011.jpg)

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0815/s0815001.jpg)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/Images/ih3269.jpg)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/Images/im3270.jpg)

(Sursă: http://www.eikonografos.com/album/displayimage.php?pid=2681&fullsize=1)

Published in: on 27 Ianuarie, 2012 at 22:36  Comments (2)  
Tags: , , , , ,

Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (27 ianuarie)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im3987.jpg)

Pomenirea acestui mare luminător al Bisericii se săvârşeşte la 13 noiembrie şi la 30 ianuarie, dar în această zi Biserica serbează aducerea cinstitelor sale moaşte din satul Comani, Georgia, unde a trecut la cele veşnice în surghiun, la Constantinopol, de unde păstorise Biserica lui Dumnezeu.

La 30 de ani de la fericita sa adormire, patriarhul Proclu ţinu o predică întru pomenirea părintelui său duhovnicesc. Această predică într-atât aprinse dragostea şi pocăinţa poporului şi a împăratului Teodosie cel Mic faţă de acest mare sfânt ierarh încât cu toţii au dorit aducerea cinstitelor sale moaşte de la Comana la Constantinopol.

Se spune că racla cu sfintele moaşte nu a putut fi clintită de la locul ei până ce împăratul nu a scris o scrisoare sfântului Ioan Gură de Aur însuşi în care îl ruga cu lacrimi să o ierte pe mama sa, Eudoxia, cea care îl urâse şi îl izgonise pe sfântul ierarh, iar de la moartea ei, mormântul ei se cutremura făcând spaimă neasemănată celor ce priveau. Tot în acea scrisoare, fiul împărătesei izgonitoare îl ruga pe sfântul să binevoiască şi să se întoarcă la Constantinopol, scaunul său patriarhal. Când această scrisoare de pocăinţă se puse pe raclă, îndată aceasta se făcu foarte uşoară şi se putu aduce la Constantinopol.

În călătoria spre Constantinopol, săvârşită cu alai mare, cu psalmi, făclii şi tămâieri, mulţi dintre cei bolnavi care se atingeau de ea căpătau pe dată vindecare. Când cinstitele moaşte intrară în Constantinopol, atunci împăratul luându-şi de cap coroana împărătească,îngenunche şi ceru milă şi iertare pentru mama sa:

– Iartă, o, sfinte al lui Dumnezeu, fărădelegea aceleia care te-a nedreptăţit, milostiveşte-te spre dânsa, o, preamilostive; şi precum când trăiai tu, ai împrăştiat şi ai izgonit departe de fiii tăi patima pomenirii de rău cu toată puterea, astfel şi acum, urmând adâncul nepomenirii de rău, iartă fărădelegea maicii mele; şi ca semn că te-ai milostivit spre dânsa şi ai iertat-o, fă să înceteze tremurarea mormântului.

Astfel rugându-se binecredinciosul împărat, din milostivirea sfântului ierarh, se opri cutremurul mormântului Eudoxiei.

Cînd sfântul fu adus în Biserica celor Doisprezece Apostolicu multă cinste, fu aşezat pe scaunul patriarhal, strigând toţi către bunul păstor:

– Ia-ţi scaunul tău sfinte.

Iar trupul fără suflare al sfântului păstor, deschizându-şi gura sa, zise:

– Pace tuturor, dragoste şi milă să fie la tot poporul şi Eudoxiei iertare!

Aducerea cinstitelor moaşte ale sfântului loan Gură de Aur la Constantinopol se întâmplă în anul 438.

+ * + * +

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

Ca un cer luminos al Bisericii, părinte Hrisostom, îndurând apusul preaaspru al surghiunului, din nou te arăţi astăzi făpturii, bucurându-te, ca un cer neapus. Înfloreşti, înţeleptule, împodobit cu stelele minunilor; porţi pe Hristos ca pe un Soare al dreptăţii, care luminează acum cu făclii întoarcerea ta. Pentru aceasta strigăm; preaînţeleptule Hrisostom preastrălucite, grai de lumină, roagă-te să se mântuiască şi să se lumineze sufletele noastre.  (Dintre Stihirile ce se cântă la Vecernie)

Sicriul tău, Gură de Aur, izvorăşte în lume, ca un vas cu miresme, miruri dumnezeieşti de minuni şi curgerile tămăduirilor umple de mireasmă sufletele celor ce te cinstesc pe tine. Că îmbogăţit fiind cu miresmele cele fără de materie ale darurilor lui Hristos, dăruieşte bună mireasmă celor ce aleargă la el cu credinţă. Pentru aceasta bucurându-ne de preacinstitele şi sfintele tale moaşte, cu credinţă cerem să se dea sufletelor noastre mare milă. (Dintre Stihirile ce se cântă la Vecernie)

+ * + * +

Racla unde au odihnit moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur vreme de 30 de ani, în Biserica Sf. Vasilisc din Comani

(Sursă: http://cyxymu.livejournal.com/532425.html)

+ * + * +

(Sursă: http://www.ruicon.ru/arts-new/prorisi/7×3-dtl.php)

(Sursă: http://www.pravenc.ru/data/855/468/1234/i400.jpg)

(Sursă: http://tula.kp.ru/f/12/image/29/84/488429.jpg)

+ * + * +

(Sursă: http://ruicon.ru/images/iconografy/fresco/Serbia-Pech%20Patriarshia/9-1.Ioann.jpg)

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

Broderie de pe un epitrahil din veacul al XVI-lea aflat la Mănăstirea Iviron din Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

+ * + * +

Mănăstirea Sf. Ioan Gură de Aur din Comani, Georgia

Biserica Sf. Mucenic Vasilisc unde Sf. Ioan Gură de Aur a primit ultima dată Sfânta Împătăşanie înaintea plecării sale la Domnul şi unde au odihnit cinstitele sale moaşte vreme de 30 ani, până la trămutarea lor la Constantinopol

În apropiere de mănăstire, sus în munţi, a fost ascuns, iar mai apoi aflat, capul Sf. Ioan Botezătorul, icoana şi basorelieful amintesc de aceasta

(Sursă: http://cyxymu.livejournal.com/532425.html)

+ * + * +

Biserica mănăstirii Sf. Ioan Gură de Aur este închinată Sf. Mucenic Vasilisc, pomenit la 22 mai. Acesta mărturisind fără clintire dreapta credinţă,fu osândit la moarte de către romani. Dorinţa lui era să îşi ia rămas bun de la oraşul său natal, Comani, mai înainte de plecarea sa din lumea aceasta. Pentru ca această dorinţă să fie împlinită, chinuitorii îl puseră să poarte încălţări grele de cupru care înăuntru erau pline de cuie. Astfel îşi săvârşi sfântul mucenic ultima călătorie către satul său iubit, răbdând durerile grozave ale fiecărui pas săvârşit, în tăcere şi rugăciune.

Mormântul Sf. Mucenic Vasilisc, aflat în apropierea mănăstirii

(Sursă: http://cyxymu.livejournal.com/532425.html)

Sfântul Mucenic Vasilisc

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0408/s0408003.jpg)

+ * + * +

În partea de sus a imaginii, locul aflării capului Sf. Ioan Botezătorul

(Sursă: http://cyxymu.livejournal.com/532425.html)

+ * + * +

(Sursă: http://cyxymu.livejournal.com/532425.html)

Sfântul Ierarh Grigorie Teologul sau de Nazianz, arhiepiscopul Constantinopolului (25 ianuarie)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/ce/Rublev_grigoriy_bogoslov.jpg)

+ * + * +

Din evlavia şi osteneala vrednice de laudă pentru Sfântul Grigorie Teologul:

http://www.sfgrigoriedenazianz.ro/ (clic aici)

+ * + * +

Smerita plecare la Domnul a Sfântului Grigorie Teologul

„În chilioara putnicească, noaptea a trecut plină de bucurie de taină, ivită în adâncul sufletelor. De cu seară, cei doi ciobani ieşiseră şi, cu osteneală, deschiseseră cale în faţa uşii chilioarei. Dăduseră deoparte zăpada, ca să se poată ieşi din chilie. Apoi stătuseră toţi în jurul bătrânului. Erau sfârşiţi de osteneală, dar nimeni nu cuteza să lase din ochi chipul luminos al bătrânului. Au fost ceasuri de tainică bucurie duhovnicească. Noapte plină de minune! Doar să-l vadă, la lumina puţină a opaiţului… […] Câtă cuvioşie, câtă sfinţenie oglindea! Toţi erau străpunşi sufleteşte şi lăcrimau. Cei cinci plânseseră în tăcere noaptea întreagă. Plânseseră, de vreme ce nicăieri nu se ştia că marele Teolog se află în pragul marii treceri, în pragul veşniciei. Şi îl va trece pe tăcute, însoţit de lacrimile a doi monahi, a doi păstori şi ale unui truditor al pământului. El, ce cutremurase întreaga lume, zdrobind fiara cumplită a arianismului, cel ce dărâmase din temelii apolinarismul şi rătăcirea pnevmatomahilor, cel ce războise pe cei tari şi înviase Ortodoxia, o înălţase şi o întărise, în cetatea de scaun a împărăţiei lumii acesteia şi pretutindeni, se stingea într-o colibă pustnicească, troienită de belşugul albului zăpezii, în tăcere. […]

Iar marelui Teolog îi stăteau alături doar cinci oameni. Doi urmau să plece. Poate or găsi vreun preot… Altfel, nu avea cine să-i citească!

[…]

Răsuflarea abia i se mai făcea simţită. Chipul, fruntea, încă şi mai luminoase, încă şi mai dulci, te mângâiau, te purtau în rai. […]

Nu ştiu cum s-au petrecut lucrurile, dacă au mai apucat cei doi să-i aducă preot bătrânului sau dacă bătrânul le-a luat-o înainte, trecând pragul veşniciei. Nu ştim, de asemenea, în ce zi şi-a dat bătrânul duhul. Trebuie însă să fi fost în a douăzeci şi cincea zi a lui ianuarie, când Biserica îi cinsteşte pomenirea. Lumea – Răsăritul şi Apusul – n-au ştiut nimic.”

(Stelianos Papadopoulos, „Vulturul rănit. Viaţa Sfântului Grigorie Teologul”)

+ * + * +

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/ce/Rublev_grigoriy_bogoslov.jpg)

De paharul înţelepciunii apropiind cinstita ta gură, părinte Grigorie, ai sorbit dumnezeiasca apă a teologiei şi ai împărţit-o credincioşilor din destul; ai astupat curgerea eresurilor celor pierzătoare de suflet şi pline de hulă. Că Duhul Sfânt te-a aflat pe tine ca pe un cârmuitor, care împinge înaintea sa şi face să fugă, ca nişte suflări de vânturi, năvălirile hulitorilor, vestind Treimea, întru unimea Fiinţei. (Dintre Stihirie Sfântului ce se cântă la Utrenie)

Alăutei Duhului, secerătorului eresurilor şi îndulcirii ortodocşilor; celui socotit al doilea după cel ce s.a rezemat de pieptul Stăpânului, celui ce a ajuns martor văzător cu ochii săi ai dogmelor Cuvântului; înţeleptului arhipăstor, noi fiii Bisericii, cu cântări teologice să-i grăim: tu eşti păstorul cel bun, care ca şi învăţătorul Hristos te-ai dat pe tine însuţi, Grigorie, pentru noi; şi împreună cu Pavel te veseleşti şi te rogi pentru sufletele noastre. (Dintre Stihirie Sfântului ce se cântă la Utrenie)

+ * + * +

Troparul Sfântului Ierarh Grigorie Teologul  (video, clic aici)

Acatistul Sfântul Ierarh Grigorie Teologul (text, clic aici)

+ * + * +

Viaţa Sfântului Grigorie Teologul poate fi aflată în

sau

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/ianuarie/01-25-sf_ierarh_grigorie_teologul.html (clic aici)

+ * + * +

+ * + * +

+ * + * +

(Sursă: http://iconexpo.ru/pics/1_1323.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/sv-561)

Pictogramă din Mineiul rus pe ianuarie de la începutul veacului al XVII-lea

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0561/s0561006.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0561/s0561003.jpg)

Icoană înfățișând sfinții zilelor 22-25 ianuarie, din veacul al XIV-lea, restaurată, aflată la Oxford, Anglia

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0561/s0561002.jpg)

Published in: on 25 Ianuarie, 2012 at 00:43  Comments (3)  
Tags: , , , , , , , , ,

Sfânta Cuvioasă Xenia Romana, Italia (24 ianuarie)

(Sursă: http://antique-modern.ru/sites/default/files/DSCN1492.jpg)

Această fericită maică era din cetatea Romei, din neam cinstit şi râvnitor, având numele Eusebia. Deci, vrând părinţii săi să o căsătorească şi pregătind nunta, ea se sculă şi fugi din cămara de nuntă, împreună cu două slujitoare ale sale.

Călătorind pe mare ajunseră în Alexandria Egiptului,  iar de acolo ajuseră în insula Cos unde aflară o casă retrasă şi mică în care sălăşluindu-se se rugau pururea lui Dumnezeu să le trimită un povăţuitor. Astfel odată, ieşind din casa lor, aflară un bătrân cinstit, cărunt la păr, a cărui faţă era ca a unui înger. Sfânta fecioară Eusebia căzu la picioarele lui rugându-l cu lacrimi să nu le treacă cu vederea pe dânsele:

– Ce voieşti să vă fac?, întrebă bătrânul.

– Să ne fii părinte şi învăţător după Dumnezeu, răpunse sfânta fecioară, şi să ne duci unde am putea să ne mântuim; pentru că suntem străine şi nu ştim unde să ne ducem, că ne ruşinăm a ne arăta oamenilor.

Bătrânul, umilindu-se, le luă cu dânsul, căci era egumenul mănăstirii sfântului apostol Andrei din cetatea Milasa, unde aflând nişte case la un loc liniştit şi aproape de biserică, le cumpără sfânta fecioară cu aurul adus de acasă şi ridică o biserică nu mare închinată sfântului întâiului mucenic Ştefan. În scurtă vreme, se rândui a fi mănăstire mică de maici unde veniră şi alte fecioare. Sfântul Pavel egumenul, căci acesta era numele bătrânului, tunse pe sfânta Eusebia cu numele Xenia, care se tâlcuieşte străină, şi pe cele două însoţitoare ale sale.

Nu după multă vreme, fiind numit sfântul Pavel episcop al locului, o sfinţi pe sfânta Xenia diaconiţă, iar aceasta sporea în nevoinţele duhovniceşti, ducând o viaţă aspră, suindu-se spre pustniceasca desăvârşire.

De înfrânarea ei se temeau diavolii şi de postul şi nevoinţa ei biruindu-se, fugeau şi nu îndrăzneau a se apropia de dânsa, căci mânca uneori a doua zi, alteori a treia zi, iar de multe ori toată săptămâna petrecea fără hrană. Şi când era să primească hrană, nu mânca nici linte, nici verdeţuri, nici linte, nici vin, nici untdelemn, nici poame de grădină, nici orice alte mâncăruri bune, afară numai de puţină pâine, undată cu lacrimile sale. Şi luând din cădelniţă cenuşă îşi presăra pâinea sa, făcând astfel în tot timpul vieţii sale, după cuvântul proorocesc „Cenuşă cu pâine am mâncat şi băutura mea cu plângere am amestecat”. Şi se sârguia în toată vremea să-şi tăinuiască înfrânarea aceasta chiar şi de surorile sale, fără numai celor două roabe ale sale care o priveau în taină şi urmau vieţii ei celei îmbunătăţite.

Atâta trezire era într-însa, încât şedea toată noaptea rugându-se. Uneori îşi pleca genunchii de cu seară rugându-se cu multe lacrimi până la vremea Utreniei şi până dimineaţa, iar aceasta o făcea cu smerenie, încât mai jos decât toţi se socotea.

Nu a fost văzută mâniindu-se cândva, nici a întinat viaţa ei cu vreo slavă deşartă şi îngâmfare. Faţa ei era smerită, mintea înţeleaptă, căutătura neîmpodobită, trupul chinuit de putniceştile osteneli şi inima ei paşnică, nicio tulburare având.

Arăta tuturor dragoste nemăsurată: pe cei din nevoi îi ajuta, cu cei ce pătimeau, împreună pătimea, spre păcătoşi se milostivea, iar pe cei rătăciţi îi povăţuia pe calea pocăinţei.

Despre hainele ei nici nu se putea grăi, pentru că purta nişte zdrenţe şi chiar de acelea se socotea nevrednică.

Deci astfel bineplăcând Domnului şi ajungând aproape de plecarea sa din lumea aceasta, chemă la sine pe surori şi le ceru cu umilinţă rugăciunile rugându-le să spună şi episcopului Pavel, părintele său:

– Pentru Dumnezeu, cinstite părinte, pomeneşte străinătatea mea; că tu m-ai povăţuit şi m-ai adus în viaţa aceasta; deci roagă-te pentru mine, ca să nu mă ruşineze Domnul întru a mea nădejde.

Auzind acestea, surorile începură a plânge rugând-o să nu le lase orfane şi să se roage pentru dânsele. Sfânta Xenia le spuse plângând:

– Ştiţi, surorile mele, că mai înainte decât vremea strigă apostolul Petru, zicând: „Nu va zăbovi Domnul făgăduinţa, precum unii o socotesc zăbovire; ci îndelung rabdă spre noi, nevrând ca să piară cineva, ci toţi să vină întru pocăinţă! Şi va veni ziua Domnului ca un fur!” Deci acestea ştiindu-le, surorile mele, să nu ne lenevim într-această puţină vreme, ci să ne trezim, să aprindem candelele noastre, să luăm untdelemn în vasele noastre, să ne pregătim a ieşi întru întâmpinarea Mirelui, de vreme ce nu ştim în ce ceas ne va chema pe noi Domnul, că iată secerişul a sosit şi lucrătorii sunt gata şi numai porunca Stăpânului o aşteaptă.

Acestea grăindu-le sfânta, iar ele plângând şi căzând la picioarele ei, cuvioasa îşi ridică mâinile ei spre cer şi cu multe lacrimi se rugă aşa:

– Dumnezeule, Cel ce ai acoperit până astăzi străinătatea mea, ascultă-mă pe mine săraca şi păcătoasa roaba Ta, fii milostiv roabelor Tale acestea, surorile mele, fereşte-le şi păzeşte-le de toate meşteşugirile diavoleşti, spre slava şi lauda sfântului Tău nume. Rogu-mă Ţie, Dumnezeul meu, adu-Ţi aminte de aceste două surori ale mele, care împreună cu mine s-au înstrăinat pentru dragostea Ta şi precum în această viaţă vremelnică nu s-au despărţit de mine, aşa întru împărăţia Ta, nu ne despărţi pe noi, ci împreună ne învredniceşte în cămara Ta.

Astfel rugându-se, ceru mai apoi surorilor să o iasă o vreme şi să o lase să se liniştească puţin. Deci rămânând singură, îşi plecă genunchii şi se rugă, iar apoi întinzându-se în chipul crucii, precum se săvârşeşte la primirea hainei monahale, şi rugându-se multă vreme cu faţa la pământ, îndată străluci o lumină şi bună mireasmă începu a ieşi din biserică.

Deci intrând surorile îi aflară trupul neînsufleţit şi aşezară cu cinste după buna rânduială în biserică.

Însă Dumnezeu vrând să arate tuturor comoara care se aflase atâta vreme pe pământ, arătă pe cer semn mare şi prealuminat, căci în văzduhul înseninat se arătă în văzul tuturor o cunună de stele prealuminoasă având în mijloc o cruce. Astfel prinse de veste şi bătrânul episcop. Iar când fu dusă la locul de îngropare cununa călătorea deodată cu trupul sfintei Xenia, făcându-se nevăzută după îngropare.

Până astăzi, moaştele sfântei Xenia sunt izvor îmbelşugat de tămăduiri şi mângâiere dăruit fără oprire tuturor celor ce aleargă cu credinţă la caldul ei ajutor.

+ * + * +

Fericita adormire a Sfintei Cuvioase Xenia. Miniatură din veacul al XI-lea

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1234/s1234007.jpg)

Udându-ţi aşternutul cu lacrimi, cuvioasă, şi mâncând pâinea cu cenuşă, ai dobândit mângâierea cea neîmbătrânitoare şi desfătarea raiului. (din Canonul Sfintei ce se citeşte la Utrenie)

Dobândind aripile poleite cu aur ale faptelor bune, ai zburat către înălţimea cerului, fericită, ca o porumbiţă nestricată. (din Canonul Sfintei ce se citeşte la Utrenie)

Râu de tămăduiri te-ai arătat, scufundând mările patimilor celor ce cântă: bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri. (din Canonul Sfintei ce se citeşte la Utrenie)

Bine este cuvântat Domnul, Cel ce a arătat moaştele tale cinstite, liman liniştit de vindecări celor ce pururea se primejduiesc în noianul şi valul patimilor; strălucirea sihaştrilor şi lauda fecioarelor, purtătoare de Dumnezeu Xenia. (din Canonul Sfintei ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Moaştele Sfintei Xenia Romana

(Sursă: http://arhiv.orthodoxy.org.ua/files/07_jhfkgjhg_.jpg)

+ * + * +

Viaţa Sfintei Xenia Romana, scrisă de Sfântul Simeon Metafrastul (clic aici, pomenit la 9 noiembrie), poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/ianuarie/01-24-cv_xenia.html (clic aici)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1234/s1234001.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1234/s1234012.jpg)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/Images/ii2567&359.htm)

Sfântul Alexandru Nevski (clic aici, pomenit la 23 noiembrie, 30 august şi 30 mai) şi Sfânta Xenia Romana

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1234/s1234009.jpg)

Sfântul Mucenic Boris, Sfânta Muceniţă Pistis (Vera) şi Sfânta Cuvioasă Xenia Romana

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1234/s1234007.jpg)

Sfântul Ap. şi Ev. Matei, Sf. Ier. Nicolae şi Sf. Cuv. Xenia Romana. Icoană din veacul al XVIII-lea

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

Icoană înfățișând sfinții zilelor 22-25 ianuarie, din veacul al XIV-lea, restaurată, aflată la Oxford, Anglia

(Sursă: http://www.ruicon.ru)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1234/s1234004.jpg)

+ * + * +

(Sursă: http://arhiv.orthodoxy.org.ua/files/05_jhgk_.jpg)

Published in: on 24 Ianuarie, 2012 at 12:56  Comments (1)  
Tags: , , , , ,

Sfântul Mucenic Anastasie Persul (22 ianuarie)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0157/s0157002.jpg)

Acesta era de neam persan, primind la naştere numele Magundat. Tatăl său era vrăjitor vestit, învăţându-l şi pe fiul său Magundat meşteşugurile cele vrăjitoreşti. La plinirea vârstei, Magundat fu rânduit în oastea cetăţii împărăteşti. Deci în acea vreme, fiind răpit cinstitul lemn al Crucii Domnul şi adus în părţile Persiei, săvârşea multe minuni şi trăgea precum o undiţă la Hristos sufletele robite de întunericul păgânătăţii. Deci şi Magundat auzind de slava şi puterea lemnului Crucii cerceta cu diandinsul dorind să ştie cu înredinţare cum este acest lemn binecuvântat.

Odată, luptându-se oastea sa împotriva taberei binecredinciosului împărat grec Heraclie, iar oastea sa retrăgându-se, Magundat se despărţi de oastea sa vrând ca mai degrabă să slujească la creştini sărac şi neştiut, decât  bogat şi cinstit între cei ce nu ştiu de Dumnezeu.

Astfel, venind la Hierapolis află un persan creştin cu meşteşugul aurar şi rămase să îi slujească acestuia în meşteşugul său. Mergând cu învăţătorul său la biserică şi văzând pereţii zugrăviţi cu chipurile patimilor şi chinurilor sfinţilor mucenici, îl întreba pe învăţător de acelea, iar acesta spunându-i despre nevoinţele şi faptele sfinţilor, inima sa se aprindea de râvna cea dumnezeiască.

Mergând apoi în cetatea Ierusalimului, primi Botezul de la sfântul Ilie, prezbiterul Bisericii Învierii Domnului, primind numele Anastasie. Apoi îndată alese vieţuirea cea monahicească într-una din mănăstirile Ierusalimului, în anul 620. Aici, fiind încredinţat unui înţelept şi îmbunătăţit bătrân care mai apoi fu numit stareţ al mănăstirii, se arătă ascultător și era iubit de toţi.

Sfântul Anastasie era monah smerit, cugetător, blând, iubitor de osteneală, împlinind toată slujba mănăstirească cu nelenevire şi nelăsând nici slujbele bisericii şi nevoinţa din chilie. Citea dumnezeieştile Scripturi, vieţile sfinţilor şi mai ales ale sfinţilor mucenici, ale căror pagini le uda cu lacrimi, arzând cu inima şi fericindu-i pentru sfârşitul lor. Apoi se ruga cu osârdie lui Dumnezeu să se învrednicească şi el să pătimească aceleaşi chinuri pentru El.

Astfel petrecând sfântul Anastasie 7 ani în mănăstire, primi vestire de chemarea sa la cununa mucenicească printr-o vedenie ca aceasta: în sâmbăta dinaintea praznicului prealuminat al Învierii Domnului, odihnindu-se puţin de osteneala cea de peste zi şi adormind i se părea că stă pe un munte înalt şi se apropia de dânsul un bărbat luminat tinând în mâini un pahar de aur împodobit cu pietre de mare preţ, plin cu vin, şi i-l dădu zicându-i:

– Primeşte şi bea.

Şi bând, i se umplu sufletul de negrăită dulceaţă, înţelegând că este semnul apropierii sfârşitului său mucenicesc.

Megând la biserică pentru praznic, îi spunse în taină vedenia duhovnicescului său părinte, însă se temu să îi spună şi dorirea sa arzătoare pentru a primi împotrivire de la acesta. Deci trecând ziua praznicul Învierii Domnului şi făcându-se noapte, sfântul Anastasie părăsi mănăstirea mergând în Cezareea Palestinei, la biserica Maicii Domnului.

Într-una din zile, întâmplându-se să meargă spre biserică, văzu în curtea unui pers cum se săvârşea meşteşugul vrăjitoresc şi umplându-se de râvnă dumnezeiască intră la cei de acolo şi le spuse:

– Pentru ce singuri vă rătăciţi şi trageţi şi sufletele altora în rătăcire, înşelându-le? Am fost şi eu într-o rătăcire ca aceasta a voastră, că aveam acel prea urât meşteşug şi eram iscusit în farmece.

Spunând acestea şi multe, mustrându-i şi povăţuindu-i să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu şi văzându-le învârtoşarea inimii lor, îi lăsă şi se duse în calea lui.

Fiind prins de ostaşii perşi, fu dus la mai marele lor, iar apoi aruncat în temniţă. Trei zile nu gustă nici hrană, nici băutură din mâinile păgânilor. Apoi fiind adus dinaintea boierului Marzavan, iar acesta nerăbdând neclintirea sa, porunci să i se pună lanţuri de gât şi de picioare şi să fie dus cu tăietorii de piatră. Văzându-l astfel, păgânii îl băteau, trăgându-l de barbă şi de haina de pe dânsul, ba încă şi punându-i în spate pietre grele.

Cercetându-l din nou boierul şi văzându-i iară neclintirea mărturisirii sale, porunci să fie legat şi bătut, iar plăcutul lui Dumnezeu Anastasie zise:

  – Lăsaţi-mă slobod, nu se cade să mă legaţi şi să mă ţineţi, căci nu fără de voie rabd pentru Hristos al meu, ci de bunăvoie, şi doresc să pătimesc pentru El atât de mult, cât cineva însetează după apă rece în vreme de arşiţă.

Zicând acestea, se îşi făcu semnul Crucii şi se întinse cu faţa la pământ, iar aceştia începură a-l bate cumplit cu beţe.

Apoi sfântul zise:

– Încetaţi puţin şi dezbrăcaţi de pe mine îmbrăcămintea cea monahicească, ca să nu rabde necinste chipul cel sfânt.

Deci văzându-l stând neclintit sub loviturile sălbatice ale beţelor, boierul Marzavan se minună şi porunci să fie dus în temniţă.

Se duse vestea despre sfântul Atanasie până în mănăstirea sa, iar stareţul şi părintele său auzind că pătimeşte pentru Hristos, se umplură de negrăită bucurie dimpreună cu întreaga obşte şi trimiseră în taină pe doi fraţi cu o scrisoare mângâietoare a lor, iară dânsul împreună cu ceilalţi părinţi se rugau la Dumnezeu ziua şi noaptea pentru dânsul să-i dea tărie, să rabde până la sfârşit pentru numele Lui şi să fie biruitor şi purtător de cunună în ceata cuvioşilor mucenici.

Iar sfântul Anastasie nu înceta a se ruga în fiecare noapte. Şi având pe alt întemniţat legat de dânsul, de teamă să nu îi tulbure somnul, nu se mai ridica în picioare la rugăciune, ci stând culcat săvârşea obişnuitele rugăciuni.

Într-o noapte unul dintre cei întemniţaţi cu dânsul văzu nişte bărbaţi în haine albe luminoase, cu omofoare tinând în mâini cruci şi înconjurându-l pe sfântul mucenic, iar pe un tânăr mai luminos dintre dânşii stând înaintea lui Anastasie cu o cădelniţă de aur, plină de cărbuni de foc, în care punând tămâie, tămâia pe mucenic.

Într-una din zile boierul primi scrisoare de la împărat să îl trimită dinaintea sa pe sfântul Anastasie. Înaintea plecării, fiind praznicul Sfintei Cruci, un bărbat cinstit şi dregător al cetătţii îi ceru boierului să îi îngăduie să îl ducă pe Anastasie la praznic. Deci fiind dus cu tot cu lanţurile cu care era ferecat, creştinii vărsând lacrimi de bucurie îi sărutau lanţurile cu dragoste, fericindu-l pentru pătimirea sa.

Deci fiind dus în Persia, la porunca împăratului fu dus la un judecător dinaintea căruia mărturisi cu statornicie. Aflând aceasta, împăratul se mânie şi din porunca sa, fu bătut cu toiege fără milă, i se sfărâmară fluierele picioarelor între doi butuci grei, iar apoi fu aruncat în temniţă.

Noaptea fiind cercetat de creştini şi văzându-i cinstindu-l, cu smerenie îi depărta de la sine, socotindu-se păcătos şi nevrednic, el având trebuinţă de rugăciunile altora.

A doua zi iar îl bătură cu toiege, iar a treia zi, după ce îl bătură din nou, legară o piatră mare de picior şi îl spânzurară de o mână, tinându-l astfel vreme de 2 ceasuri. Iar după 15 zile, fu osândit la moarte.

În ajunul morţii sale, zise către cei doi legaţi care veniseră cu dânsul din Cezareea:

– Eu, fraţilor, cu mulţi din cei ce sunt aici mă voi sfârşi dimineaţă şi voi trece din viaţa aceasta, iar voi între cei  vii veţi rămâne şi nu după multe zile vă veţi libera, căci acest păgân împărat degrab va fi ucis.

În ziua următoare, fu dus dimpreună cu alţi întemniţaţi afară din cetate, pe malul râului, şi punându-li-se funia de grumaji cu amar îi sugrumară. Astfel primi cu bucurie sfântul Anastasie cununa mucenicească.

Mai apoi, din porunca împăratului, ostaşii sloboziră câinii asupra celor sugrumaţi, iar aceştia mâncară cu nesaţ, însă de trupul plăcutului Domnului nu numai că nu se atinseră, ci mai mult se vedea că-l străjuiau.

Sosind noaptea monahul de la mănăstirea sfântului Anastasie, luă trupul cu cinste şi îl îngropă cu evlavie într-o mănăstire mică a sfântului mucenic Serghie nu departe de locul acela, rămânând în mănăstirea aceea. Mai apoi, murind păgânul împărat, monahul merse la Ierusalim ducând cu sine mantia sfântului Anastasie prin care se săvârşiră minuni încă de la început.

Trimiţând egumenul alai de părinţi în Persia, luară cinstitele moaşte ale sfântului Atanasie şi le aduse în mănăstire unde săvârşiră multe minuni şi tămăduiri.

Sfântul Anastasie primi cununa muceniciei la 22 ianuarie 628 pe pământul Persiei, în care se născuse.

+ * + * +

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Nimic nu te-a despărţit de dragostea lui Hristos: nici sfârtecarea mădularelor, nici ameninţarea chinurilor, nici sabia, nici moartea, nici focul, nici foamea, Anastasie, cel împreună-locuitor cu ceata cea cerească. (din Canonul Sfânului ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Marginile lumii prăznuiesc acum minunile tale, făcătorule de minuni Anastasie; că Hristos, răsplătindu-te, te-a împodobit cu darul minunilor pe tine cel ce ai îndurat chinuri pentru Dânsul, şi după moarte te-a învrednicit de mărirea cea nemuritoare şi de fericire. (dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Vecernie)

Mucenice Anastasie, ridicând strălucite dovezi de biruinţă împotriva înşelăciunii, porţi laudă cu acelaşi nume, preafericite; pretutindenea fiind vestit cu putere ca neînduplecat biruitor. Şi acum ridică din căderea în păcat pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea ta. (dintre Stihirile Sfântului ce se cântă la Vecernie)

+ * + * +

Viaţa sa, scrisă de Sfântul Simeon Metafrastul (clic aici, pomenit la 9 noiembrie), poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/ianuarie/01-22-sf_anastasie_persul.html (clic aici)

+ * + * +

Sfântul Anastasie Persul în straie ostăşeşti

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://vatopaidi.wordpress.com/)

+ * + * +

Raclă în care au odihnit o vreme o parte din moaştele Sfântului Anastasie Persul

(Sursă: http://www.learn.columbia.edu/)

Published in: on 21 Ianuarie, 2012 at 17:43  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Sfântul Ierarh Eftimie, patriarh de Târnovo, Bulgaria (20 ianuarie)

(Sursă: http://bgrod.org/galeria/displayimage.php?pid=993&fullsize=1)

Acesta se născu în cetatea Târnovo din părinţi de neam bun. Din tinereţe, dorind să îşi închine viaţa Domnului, merse la sfântul Teodosie (pomenit la 27 noiembrie, al cărui chip poate fi aflat aici, clic) care întemeiase mănăstirea din pustia Kelifareno, în apropierea cetăţii Târnovo, unde adunase mulţime de monahi.

Tânărul monah petrecea în desăvârştă ascultare, izgonitoarea înşelăciunii şi maica sporirii duhovniceşti, întreaga noapte stătea la rugăciune ca o stană de piatră, niciodată nu dormea pe coastele sale, ci doar şezând pe un scaun dădea puţină odihnă trupului său şi îşi înfrâna pântecele cu desăvârşită înţelepciune.

Pentru vieţuirea sa aleasă, cuviosul Teodosie îi încredinţă păstorirea obştii, el retrăgându-se în adâcul pustiei pădurii, pentru deplină liniştire. Iar după cum cuviosul Teodosie primise de la sfântul Grigorie Sinaintul (pomenit la 6 aprilie, al cărui chip se poate afla aici, clic) pravila de viaţă duhovnicească, tot astfel sfântul Eftimise deveni următor al lui Teodosie.

Odată merse la părintele său şi nedeschizându-i acesta, se uită pe fereastruica chiliei şi îl văzu pe Teodosie ca un stâlp de foc din cap până în picioare petrecând în rugăciune. Cuprins de frică se întoarse la mănăstire. A doua noapte venind din nou îl găsi pe acesta tâguindu-se cu amar. Întrebându-l Eftimie care este pricina mulţimii lacrimilor, acesta îi răspunse că agarenii vor lua în robie patria lor şi acea pustie slăvită va rămâne pustiită pe deplin, zicând mai departe:

– Iar tu, fiule, îmbărbătează-te şi întăreşte inima ta, căci te vei învrednici de lanţuri şi de prigoană asemenea apostolilor!.

Curând proorocia se împlini, iar cuvioşii Teodosie şi Eftimie merseră la Constantinopol unde după puţină vreme Teodosie plecă la Domnul. Vestea sporirii sale se întinse în vestita cetate, fiind cinstit chiar şi de monahii mănăstirii Studion, însă Eftimie fugind de slava lumii, se îndreptă către sfântul munte Athos unde se aşeză în lavra cuviosului Atanasie, zăvorându-se într-un turn numit Selina.

Din uneltirile diavolului, primind pâră mincinoasă cum că sfântul Eftimie ascunde în turnul său bani şi averi, împăratul Ioan Paleologul merse el însuşi să îl cerceteze, însă fiind ruşinat de sărăcia desăvârşită în care trăia sfântul, îl trimise totuşi în surghiul la ostrovul Limnos, aflat la 12 kilometri la lavră. După puţină vreme, împăratul fu înfricoşat de dumnezeiasca vedenie care îl ameninţă cu mâniere dacă nu îl va face slobod pe cuviosul Eftimie, şi făcând aceasta îşi ceru iertare.

Acesta se întorse la Constantinopol, însă socotind că a petrecut destulă vreme între străini, se întoarse în ţara sa, aşezându-se într-o peşteră în preajma cetăţii Târnovo, alături de care ridică o biserică închinată Sfintei Treimi, iar curând se adunară în jurul său mulţime de ucenici. Aici sfântul Eftimie tălmăci Dumnezeieştile Scripturi din greacă şi slavonă .

În această vreme, patriarhul Teodosie de Târnovo plecând la Domnului, sfântul Eftimie fu aşezat să slujească în locul acestuia, în ciuda împotrivirilor sale. De atunci începu să înveţe poporul şi, prin cuvântul său, cuprindea sufletele precum ploaia cea lină. Amesteca blândeţea cu înţelepciunea, căci adevăratul păstor şi pe oile cele străine le îmblânzeşte şi le face să se adauge la turmă. Ziua aduna norodul şi îl povăţuia întărindu-l în dreapta credinţă, iar noaptea se ruga cu lacrimi Domnului pentru turma încredinţată lui, şi astfel izgoni pe lupii ascunşi în piele de oaie care doreau să răpască multe suflete cu eresuri.

Dumnezeu îi încunună ostenelile cu darul facerii de minuni, astfel pe timp de secetă merse în câmp cu mulţime de popor şi cu rugăciuna sa bineprimită descuie cerurile şi slobozi ploaie lină care nu se mai opri până ce pământul nu rodi din belşug.

Vestea înţelepciunii şi puterii cuvântului său se răspândi cu mult peste hotarele patriei sale şi mulţi veneau la dânsul, iar el le potolea setea cu băutura cucerniciei şi adâncimii cuvintelor sale. Însă şi cu scrisorile a cercetat pe mulţi: mitropolitul Ciprian al Kievului, sfântul Antim al Ungro-Vlahiei, sfântul Nicodim de la Tismana şi mulţi alţii. A scris cuvinte de preaslăvire multor sfinţi: cuviosului Ioan de Rila, sfântului Ilarion din Meglenia, sfântului Ioan Politovski, sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, cuvioasei Parascheva, cuvioasei Filofteia, sfintei muceniţe Chiriachi, sfântului mucenic Minhail Voin din Potuka. A alcătuit slujba sfintei împărătese Teofana, a tălmăcit Liturghia sfântului Iacov, a tălmăcit în frumoase cuvinte slujbele şi multe altele.

La 17 iulie 1393, cetatea fu cucerită de cotropitorii turci. Sfântul Eftimise nu se înfricoşă, ci merse înaintea împăratului barbar să potolească cu înţelepciune uciderile lui. Acesta îl primi pe sfântul părinte cu cinste, chiar dacă nu i-a împlinit toate cererile. Izgonit din biserică, ceru o alta pe care primind-o se supuse la şi mai multe nevoinţe, dorind să păzească nodorul de răutatea barbară.

Însă într-una din zile, dregătorul turc aşezat de împăratul turc să ocârmuiască cetatea chemă la sine în biserica lui Dumnezeu pe bărbaţii înţelepţi din cetate sub cuvântul mincinos că ar dori să se sfătuiască cu aceştia. Pe toţi cei 110 bărbaţi strânşi îi trecu prin sabie. Apoi ostaşii îl prinseră pe sfântul Eftimie, îl duseră în faţa călăului care porunci să i se taie capul, însă voia Domnului cu vasul Său ales era alta, pentru acasta înţepeni mâna celui care ridicase sabia.

Înfricoşaţi de aceasta, hotărâră să strămute poporul la răsărit, iar pe sfântul părinte să îl trimită în surghiun în Macedonia. Multă plângere se făcu în cetate pentru această despărţire, iar în mijlocul tuturor sfântul Eftimie păşea sprijinindu-se în cârja sa şi vărsând lacrimi, fiind rănit de pătimirile norodului. Îi binecuvântă pe toţi povăţuindu-i să păzească poruncile şi dreapta credinţă neîntinată. Când cineva din popor strigă cu tânguire

– Cui ne laşi, bunule păstor?, el grăi cu iubire părintească:

– Sfintei Treimi vă las, acum şi în veacul veacului!

Ajungând la locul unde îl duseră şi văzând pustia cea liniştită, sufletul său cel iubitor de pustie se umplu de lacrimi, dăruindu-se pe sine nevoinţelor şi cugetării la cele dumnezeieşti. Însă precum lumina nu se poate ascunde, tot astfel aflându-l locuitorii din acele ţinuturi îl căutau, pe unii îi slobozea de mulţimea eresurilor, pe alţii îi despărţea de viaţa cea păcătoasă, pe cei bolnavi îi tămăduia.

Şi astfel săvârşindu-şi calea vieţii sale, adormi cu pace, în veacul al XV-lea. Pomenirea sa se săvârşeşte în ziua sa se nume, când Biserica pomeneşte pe sfântul cuvios Eftimie cel Mare.

+ * + * +

Strălucind întru nevoinţa cea pustnicească, te-ai învrednicit să şezi în scaunul arhieriei, de unde ai luminat pe toţi cu razele cunoaşterii celei dumnezeieşti şi ai băut paharul cel fără de sânge al  muceniciei. Iar acum, înaintea prestolului Ierusalimului celui de sus stând, Eftimie, roagă pe Cel ce şade pe dânsul, Hristos, Dumnezeul nostru, pentru aceia care cinstesc sfântă pomenirea ta. (Troparul Sfântul Eftimie)

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

+ * + * +

(Sursa: http://www.bulgaria-news.bg/explorer/articles/article67669/original.jpg)

(Sursă: http://www.pravoslavieto.com/iconopis_bulgarian/1/svetii_bg/01.20_patr_Evtimi/01.20_sv_Evtimij.jpg)

(Sursă: http://www.pravoslavieto.com/iconopis_bulgarian/1/svetii_bg/01.20_patr_Evtimi/01.20_sv_Patr_Evtimij_bg.jpg)

+ * + * +

Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Veliko Târnovo, Bulgaria

Aceasta este ultima biserică în care a slujit, vreme de 2 ani, ultimul patriarh de Târnovo, sfântul Eftimie, înaintea exilului său. Biserica a fost ridicată în veacul al XIII-lea (în amănunţime aici, clic).

(Sursă: http://veliko-tarnovo.net/tarnovo/wp-content/uploads//2009/07/c-vapetaripavel1.jpg)

Sfântul Altar

Naos

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Pe această arcadă sunt pictaţi Sfinţii Mucenici Gurie, Samson şi Aviv

Sfântul Hristofor

Îngerul care s-a arătat Sfântului Pahomie cel Mare

Sfântul Arhanghel Mihail

Sfântul Arhanghel Gavriil

Sinodul al VI-lea Ecumenic

(Sursă: http://terrabyzantica.blogspot.com/2010/01/blog-post_25.html)

Published in: on 19 Ianuarie, 2012 at 17:08  Lasă un comentariu  

Sfântul Cuvios Macarie cel Mare sau Egipteanul, Egipt (19 ianuarie)

(Sursă: http://www.apostolia.eu/uploads/images/2009/13/apostolia-13-31.jpg)

Acesta se născu în patria Egiptului din prărinţi binecredincioşi care în toată vremea îşi înfrumuseţau viaţa cu înfrânarea, cu postul, cu rugăciunea şi privegherea, milosteniile şi primirea de străini şi multe alte fapte bune.La vârsta cuvenită, fu silit de părinţi să se căsătorească. Tânărul se arătă ascultător de voia părinţilor, încredinţându-şi Domnului dorinţa sa fierbinte de a se face monah. Curând, femeia sa se îmbolnăvi de friguri şi muri.

După mutarea părinţilor la cele veşnice, liber de legăturile pământeşti zbură precum vulturul către locul unde dorea de vreme îndelungată să petreacă, în inima pustiei, alături de părinţii cei îmbunătăţiţi. Iar pustia îl primi precum o maică iubitoare de fii, povăţuindu-l prin bătrânii duhovniceşti şi cercându-l precum aurul curat în topitoare.

60 de ani petrecu sfântul Macarie în pustie în nevoinţe şi lupte duhovniceşti înlăuntru şi în afară, pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Odată, diavolul îl întâmpină voind a-l lovi cu o seceră şi neputând, izbucni:

– Multe nevoi rabd eu pentru tine, o, Macarie, căci nu pot să te biruiesc. Că iată toate cele ce le faci tu, le fac şi eu: posteşti tu, nici eu nu mănânc; priveghezi tu, nici eu nu dorm deloc. Dar una este cu care mă biruieşti pe mine.

Auzind acestea, între sfântul Macarie:

– Care este aceasta?

Răspuns-a diavolul:

– Smerenia ta; pentru aceea nu pot să stau împotriva ta.

Sfântul Macarie adesea cerceta pe părintele şi învăţătorul său, sfântul Antonie cel Mare, cu care mult se povăţuia. După fericitul sfârşit al sfântului Antonie, se învrednici să primească toiagul cu care sfântul Antonie îşi sprijinise trupul neputincios.

Cuviosul părinte îi spunea adesea ucenicului său, Pafnutie:

– Nu judeca pe nimeni şi te vei mântui.

Acesta trăi până la vârsta de 96 de ani, umplându-se de daruri duhovniceşti, săvârşind mulţime mare de minuni şi îndestulând sufletele tuturor celor care îl cercetau cu hrana duhovnicească din poveţele sale.

Cu 9 zile înaine de a muri, sfinţii mari părinţi ai pustiei Antonie şi Pahomie i se înfăţişară din cealaltă lume şi îi spuseră că peste 9 zile se va muta la cele de Sus.

Înainte de moarte, sfântul Macarie văzu în duh şi un heruvim care îi arătă bunătăţile cereşti şi îi spuse că este trimis
să-i ducă sufletul în Împărăţia cea fără de moarte. Adormirea sa se petrecu în anul 390.

+ * + * +

Pe cel iubit al Domnului, lauda călugărilor, vistiernicul minunilor, pe marele Macarie să-l lăudăm cu credinţă. Că acesta, cu raza nevoinţelor sale, a strălucit ca soarele, luminând pe cei ce erau în întunericul patimilor şi al păcatului şi amăgirea cea întunecată a demonilor alungând. Pentru aceasta râuri de bogată tămăduire izvorând, adapă ca dintr-o fântână cuvântătoare sufletele tuturor celor ce strigă: părinte al părinţilor, Macarie preacuvioase. (Icosul ce se citeşte la Utrenie)

Roagă-te, purtătorule de Dumnezeu, Celui ce singur este dătător de bunătăţi, ca să se facă milostiv celor ce prăznuiesc pomenirea ta cea preacinstită, cerând iertare de păcate celor ce strigă: pe Domnul lăudaţi-L făpturile, şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii. (din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Macarie Egipteanul (clic aici)

+ * + * +

Moaştele Sfântului Macarie Egipteanul aflate la Biserica Pajura din Bucureşti

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/ianuarie/01-19-cv_macarie_egipteanul.html (clic aici)

+ * + * +

Cuvintele Sfântului Macarie pot fi aflate aici

sau

http://www.pateric.ro/despre-avva-macarie-egipteanul/ (clic aici)

sau

sau

sau

http://www.scribd.com/doc/22484153/Sfantul-Macarie-Egipteanul-omilii-Duhovnicesti (clic aici)

+ * + * +

(Sursă: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/ianuarie/macaire19ianuarie.jpg)

(Sursă: http://orthograf.ru/images/catalog/86f7ab4987955a156d31340e1ee99746.jpg)

(Sursă: http://www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/2008/04/2008/05/sf-macarie-cel-mare.jpg)

+ * + * +

Mănăstirea Sfântul Macarie cel Mare, Egipt

Chiar dacă astăzi Mănăstirea Sfântului Macarie este coptă, aşezăm aici câteva imagini numai spre apropiere duhovnicească de sfântul nostru părinte.

(Sursă: http://mistersaly.blogspot.com/2010/05/monasteries-in-wadi-natrun-egypt.html)

(Sursă: http://www.flickr.com/photos/howiemj/6285198707/sizes/l/in/photostream/)

+ * + * +

Biserica Pajura, Bucureşti

(Sursă: http://www.nuntabucuresti.ro/uploads/4408/images/sfanta-vineri-bucuresti-pajura-bucuresti-biserici-si-manastiri-bff28a0833-small.jpg)

Published in: on 19 Ianuarie, 2012 at 10:50  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,