Aflarea moaștelor Sfântului Ierarh Mihail, întâiul mitropolit al Kievului, Ucraina (30 septembrie)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Acesta a fost întâiul mitropolit al Kievului și a toată Rusia și era după unele izvoare de neam sirian, iar după altele bulgar sau sârb.

După ocuparea Hersonului de către sfântul Vladimir (pomenit pe 15 iulie), împăraţii Bizanţului Vasilie al II-lea Bulgaroctonul (976-1025) şi Constantin al VIII-lea (979-1028) se grăbiră să-şi îndeplinească făgăduința de a-i da de soţie pe sora lor Ana, după ce mai întâi ţarul rus şi poporul său îmbrăţişară dreapta credință.

Sfântul Vladimir, țarul și luminătorul Rusiei și întocmai cu apostolii (pomenit la 15 iulie). Miniatură din anul 1770

(Sursă: http://www.icon-art.info/)

Principesa porfirogenetă Ana însoţi misiunea bizantină a episcopilor, clericilor şi demnitarilor, care avea în frunte pe sfântul mitropolit Mihail, căruia sfântul patriarh Nicolae al II-lea Hrisoverghis (983-996, pomenit pe 16 decembrie) îi încredinţase anevoioasa lucrare a creştinării ruşilor.

În anul 989, sfântul ierarh Mihail îl boteză pe sfântul Vladimir şi pe boierii ruşi, iar apoi săvârşi nunta împărătească în Herson. În continuare, însoţit de perechea princiară şi de clerul bizantin, care purta sfintele moaşte, icoane şi sfinte vase, se duse la Kiev. Călătoria ţarului şi sfântului Mihail către cetatea-capitală a pământului rusesc era ca o sfântă expediţie, care se îndrepta către dezrădăcinarea politeismului strămoşesc al ţării.

În capitala Rusiei kievene, sfântul Mihail boteză copiii sfântului Vladimir şi poporul în râul Nipru. În timpul scurtei perioade a păstoririi sale, sprijinit de sfântul Vladimir, episcopii vicari şi clericii săi, sfântul Mihail desfășură o activitate misionară foarte largă.

Propovăduia închinătorilor la idoli Evanghelia, catehiza poporul, boteza şi îi întărea pe cei proaspăt aduși la dreapta credință.

Cântările Bisericii înfățișează cum sfântul ierarh Mihail ,,a dărâmat idolii cu securea învăţăturii evanghelice, a dezrădăcinat spinii mulţimii zeilor şi a semănat seminţe roditoare în pământul Rusiei”.

În anii următori, 990 şi 991, se duse şi în alte 2 puternice cetăţi domneşti ale vremii, Novgorod şi Rostov, unde cu râvna propovăduirii sale nimici superstiţiile politeiste, boteză poporul, ridică biserici şi hirotoni preoţi.

Doborât din cauza osteneala drumurilor și asprimea vremii friguroase, se mută la odihna gătită lui de Dumnezeu la 15 iunie 992, după ce mai înainte ațezase temeliile creştinării Rusiei prin botezarea Kievului.

Adormirea sa pricinui mare tristeţe sfântului Vladimir pentru pierderea atât de grabnică a bunului păstor al poporului său, dar şi a unui înţelept sfâtuitor în treburile statului.

Fu înmormântat în Biserica Născătoarei de Dumnezeu ,,Desiatinaia” (A zecea), pe care o ridicase sfântul țar cu binecuvântarea sfântului Mihail, dar pe care cel din urmă nu o văzuse terminată.

La 30 septembrie 1103, în vremea sfântului Teoctist, pe atunci egumen al marii lavre iar mai târziu episcop al Cernigovului (pomenit la 5 august), cinstitele sale moaşte fură aflate necuprinse de stricăciune și răspândind bună mireasmă şi aduse cu cinste în Lavra Peşterilor, unde se află până astăzi. Mai târziu, la 1 octombrie 1730, moaștele fură așezate în biserica mare a marii lavre.

Sfântul Ierarh Teoctist, episcop de Cernigov (pomenit la 5 august sau, după alte surse, la 6 august)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Biserica îl cinsteşte pe sfântul ierarh Mihail ca luminător al Kievului şi îi cântă: ,,Se laudă cetatea Kievului astăzi pentru cămaşa Botezului cu care ai îmbrăcat-o, Sfinte”.

Pomenirea sfântului mitropolit Mihail al Kievului se săvârșește la 15 iunie (ziua adormirii sale, 992) și la 30 septembrie (aflarea cinstitelor sale moaște, 1103).

+ * + * +

Miniatură din veacul al XVII-lea

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfinții Mucenici Dada, Govdela, Casdoas si Gargal din Persia, Iran (29 septembrie)

Sfinții Mucenici Dada, Govdela, Casdoas si Gargal. Icoană săvârșită în anul 1895 și păstrată în Moscova, Rusia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Dada a trăit în vremea împăratului Savorie, fiind mai de frunte la palatul împărătesc, preaiubit și neam cu împăratul. În taină acesta era creștin.

Fiind trimis să domnească țările ce erau sub stăpânirea sa, el crezu în Hristos. Însă pârându-l oarecine la împăratul și trimițând la dânsul pe Andrameleh, cel mai mare din dregătorii lui, ca să afle adevărul, îl găsi crezând în Hristos și scrise pe dată despre aceasta împăratului. Iar împăratul scriind răspunsul, îi dădu putere împotriva creștinilor.

Acest răspuns îl trimise împăratul cu fiul său Govdela pe care primindu-l și sezând alături de el, Govdela începu a cerceta.

Și luându-i seama cu amănuntul și zicându-i cele ce aveau ei în gândul lor, află pe sfântul crezând cu tot sufletul în Domnul nostru Iisus Hristos și vrând să moară cu osârdie pentru Dânsul.

Atunci aprinse un cuptor cu foc foarte mare și porunci să bage pe sfântul Dada în el. Dacă se apropie de cuptor, sfântul își făcu semnul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, iară cuptorul se stinse și izvorî apă în loc de văpaie și toți se minunară de această minune.

Atunci fiul împăratului, Govdela, zise:

– Iubitul meu Dada, cine te-a învățat aceste farmece?

Iară el răspunse:

– Măcar de te-ai fi învrednicit și tu să fii învățat de la Dascălul meu!

Și Govdela zise:

– Dar de voi crede în Hristosul tău, putea-voi să fac și eu acestea?

Zis-a lui sfântul Dada:

– Nu numai acestea vei face, ci și cu Dânsul împreună vei împărăți.

Și poruncind Govdela de aprinse un cuptor, și chemând el numele lui Hristos, îndată îl stinse, și căzând la sfântul Dada crezu în Hristos.

Acestea văzând Andrameleh se duse de spuse toate împăratului Savorie. Auzind că fiul său se făcu creștin, trimise de-l aduseră la dânsul și porunci să taie toiege ghimpoase și puse 4 slujitori de-l bătură.

Iar sfântul Govdela fiind bătut peste tot trupul, se ruga să i se dea răbdare. Și arătându-i-se îngerul îl întărea zicându-i:

– Fii bărbat, că eu sunt cu tine.

Și băgându-l în temniță petrecu într-însa 5 zile. Apoi luând un oarecare Gargal voie de la împăratul asupra sfântului și asupra tuturor creștinilor și scoțând pe sfântul din temniță și bătându-l cu vine de bou, sfântul se ruga și osândea credința tatălui său.

Atunci poruncit Gargal să-i scoată două fâșii de piele de la picioare până la cap, zicând:

– Lasă că va veni în adevăr Hristosul tău de te va tămădui.

Apoi legându-l foarte tare îl băgă iară în temniță, însă dezlegându-se pe dată legăturile singure, se făcu sfântul Govdela sănătos precum era mai înainte.

Văzând aceasta Gargal mult se minuna și merse de-i spuse împăratului. Iar acesta îi zise:

– Mergi de-l omoară, că nu-mi este fecior ci vrăjmaș de vreme ce a crezut în Hristos.

Atunci îl supuse Gargal la multe și grele chinuri, însă din toate sfântul Govdela rămase nevătămat.

Văzându-l cei ce erau în temniță, se minunară zicând:

– Mare este Dumnezeul creștinilor.

Iar stăpânitorul mâniindu-se porunci să fie supus la chinuri și mai grele. Deci auzind împăratul zise lui Gargal:

– Tot trăiește acel fermecător Govdela?

Iară el răspunse:

– Viu este, împărate. Și eu mult l-am chinuit, dar tot viu este.

Atunci împăratul porunci să-i despoaie pielea capului spre spate, să-i acopere obrazul și făcându-i și aceasta, iar îl băgă în temniță, iară el mărea pe Dumnezeu. Dimineața aflând că tot este viu, îi dezrădăcină unghiile de la mâini și de la picioare, și cele patru măsele mari. Și îl aruncară în temniță ca pe un mort, poruncind sa nu-i dea nici apă, nici să intre cineva la dânsul.

Însă sora lui merse la dânsul și-i dădu apă, zicând temnicerului să nu spună cuiva, că-și va pune capul.

Iar sfântul Govdela, dacă i se adeveri credința, nu mai avea nevoie de lecuire, ci luând răbdare si îndrăznire și osârdie la chinuri cu luminarea Sfântului Duh, aflându-se și rănit, se bucură și tămăduia pe toți și toți se minunau de acestea.

Un alt oarecare Gargal fermecator ce se afla în temniță pentru multele rele ce le făcuse, văzând răbdarea sfântului și minunatele lucruri ce făcea, căzu la picioarele acestuia zicând:

– Rogu-te, robul lui Dumnezeu, pomenește-mă și pe mine înaintea Hristosului tău.

Iar sfântul îi zise:

– Crede într-Însul și te va scăpa de toate relele tale.

Iară fermecătorul Gargal zise către dânsul:

– Cred întru Tine, Doamne Iisuse Hristoase.

Și se alătură sfântului Govdela.

A doua zi îi aduseră domnitorului pe amândoi înaintea sa și dezbrăcând pe sfântul Gargal, porunci de-l bătură cu toiege și el căutând la cer, zicea:

– Doamne Iisuse Hristoase, pentru numele Tău pătimesc, întărește-mă.

Și acestea zicând sfântul Gargal, care mai înainte fusese fermecător, se mută la odihna gătită lui de Domnul.

Iar pe sfântul Govdela, îl supuseră la neînchipuit de cumplite chinuri, însă rămânând viu, fiul împăratului Gargal sfătuidu-se cu ai săi porunci să-l răstignească gol sus pe un lemn și îl săgetară mulți oameni vreme de multe ceasuri, însă acesta rămânea nerănit, căci săgețile aruncate asupra lui se duceau în văzduh.

Aceasta făcu pe toți de se cutremurară.

Văzând împăratul toate lucrurile zadarnice, trimise pe fiica sa Casdoas (sau Cazdoua) ca să învețe pe sfântul Govdela și să-l întoarcă. Iar ea dacă se duse, fiind învățată de fratele ei, se făcu creștină.

Deci mâniindu-se împaratul de aceasta, porunci  să fie supusă fiica sa la multe chinuri. Atunci ea zise către fratele său:

– Roagă-te pentru mine că nu pot răbda chinurile.

Iar sfântul Govdela îi zise:

– Să nu-ți lipsească credința întru Hristos și nădăjduiesc în Acela în Care ai crezut, că nu vei mai suferi alte chinuri.

Deci scoțând împăratul pe sfântul Govdela, porunci să-i lege mâinile și picioarele și să-l arunce în picioarele cailor celor ce învârteau moara, ca să-l calce toată noaptea. Dar sfântul fu păzit nevătămat, binecuvântând pe Dumnezeu.

Iar dimineața aflându-se sănătos și dezlegat din legături, toți se minunau. Apoi fu supus la alte grele chinuri. Iar Dadie și Avdie, creștini fiind, stăruiau de scriau chinurile sfântului în taină, de frica împăratului, către care zise sfântul:

– De puteți, aduceți-mi apă și untdelemn ca să mă botez, iar de nu puteți, rugați-vă ca să se facă aceasta.

Și când grăia aceste cuvinte, iată un norișor ca o negură acoperi pe sfântul și turnă pe capul său untdelemn și apă multă și se auzi glas zicând:

– Iată că ai primit Sfântul Botez, robule al lui Dumnezeu Govdela.

Și se făcu fața lui ca lumina și iesi multă bună mireasmă în locul acela. Iar auzind sfântul glas, făcea rugăciune către Dumnezeu, mulțumindu-I și mărindu-L și rugându-se sfântul către Dumnezeu își dădu sufletul.

Atunci Gargal îi legă picioarele cu ștreanguri si legându-l de cozile unor cai neînvățați, îi trase trupul gol prin locuri rele și pietroase, de se rupeau bucăți de pe dânsul și ce mai rămăsese din trupul lui slujitorii îl tăiară de-l făcură trei părți și-l risipiră. Pe acestea preoții Dadie, Avdie și Armaazac diaconul le luară și le duseră la casele lor, apoi înfășurându-le cu pânză și cu aromate le îngropară cu osârdie.

Iar sfântul Dada cel mărit, vărul împăratului fiind chinuit mai înainte în multe feluri, îl tăiară tot bucăți din toate membrele și așa și el în Domnul se săvârși.

Oarecare iubitori de Dumnezeu, adunând și bucățile moaștelor lor, le îngropară la loc însemnat. Deci cântând cei trei bărbați mai înainte pomeniți toată noaptea, când fu la miezul nopții se arătă sfântul Govdela în mijlocul lor și le zise:

– Îmbărbătați-vă în Domnul, fraților, și stați întăriți și neschimbați și nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă.

Iar ei dacă-l văzură se bucurară și iarăți sfântul le zise:

– Dumnezeu să vă dea plată pentru cele ce ați ostenit pentru mine.

Și plecându-și capul către Dadia, zise:

– Ia cornul cu untdelemn și sfântul trup al lui Hristos, și intră în grădina împăratului, și unge pe sora mea Casdoas și o împărtășește cu Sfântul Trup.

Acela luându-le merse într-acolo și cum sosi la poartă, i se arătă îngerul Domnului și intră cu dânsul. Acesta botezând-o și împărtășind-o cu trupul Domnului, îi zise:

– Mergi și dormi până la venirea Domnului nostru Iisus Hristos.

Și îndată luând îngerul sufletul ei îl duse la cer. Iar dimineața intrând maica sa la dânsa și aflând-o plecată din lumea aceasta se duse la împăratul și îi zise:

– De acum înainte bucură-te, tu și împărăția ta, că fiul meu ca și cum ar fi făcut greșeli de mii de ucigași, în mii de chinuri s-a petrecut, iar acum și fiica mea, ca și cum ar fi ucis pe tatăl său, goală, ucisă cu toiege ghimpoase ca un tâlhar, s-a săvârșit și ea.

Acestea auzind cumplitul împărat, nu se plecă nicidecum spre milă. Iar împărăteasa luând aromate cu tot felul cu mirosuri scumpe unse moaștele sfintei fiicei sale și învăluind-o în porfira împărătească, o așeză alături de sfântul Govdela fiul ei.

+ * + * +

Icoană a Sfântului Mucenic Govdela săvârșită în veacul al XVIII-lea și păstrată în Muzeul Icoanelor din Veneția, Italia

(Sursă: http://pravicon.com/images/icons/4/4928.jpg)

Sfântul Mucenic Govdela. Frescă săvârșită în anul 1547 și aflată în Mănăstirea Dionisiu. Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfinții Mucenici Govdela și Dada. Frescă săvârșită în preajma anului 1318 și aflată în Biserica Buna Vestire din Mănăstirea Gracanica, Kosovo, Serbia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul și Dreptul Ghedeon (26 septembrie)

Icoană zugrăvită în anul 1402

(Sursă: http://pravicon.com/)

Acesta a viețuit în veacul al XIV-lea î.Hr., iară numele său se tâlcuiește „tăietor de lemne”. A fost cel de-al 5-lea judecător al lui Israel și fiul lui Abiezer, din seminția lui Manase, și locuia în satul Ofra (ce se tâlcuiește „căprioară”), aflat la vest de Iordan. Acesta avea trup puternic și suflet smerit.

Fiind în vremea aceea israeliții cuprinși de mare sărăcie, căci madianiții, sub a căror stăpânire se aflară vreme de 7 ani, numeroși ca lăcustele veneau și le luau roada pământului și vitele, aceștia strigară către Dumnezeu cu inimile zdrobite de durere.

Atunci, arătându-se îngerul Domnului sfântului Ghedeon, îi spuse:

– Du-te cu această putere pe care o ai și-l vei mântui pe Israel din mâna lui Madian! Iată, Eu te-am trimis!

Umilindu-se cu inima, îi spuse îngerului:

– Pe mine, Doamne? Eu sunt cel mai tânăr în casa tatălui meu.

Iară Domnul îi răspunse:

– Eu voi fi cu tine și-l vei bate pe Madian ca pe un om.

Plin de râvnă, sfântul Ghedeon pregăti pe dată jertfă Domnului, iar îngerul îi spuse să pună carnea și azimele pe piatra iar zeama o turnă deasupra, iar îngerul întinzând vârful toiagului ce-l avea în mână atinse carnea și azimele și foc ieși din piatră și le mistui pe acestea.

Miniatură din veacul al XI-lea

(Sursă: http://pravicon.com/)

Astfel fu așezat sfântul Ghedeon în fruntea oștii israelitene.

Cerând acesta lui Dumnezeu semn că a fost ales să elibereze Israelul, se rugă astfel Domnului:

– Dacă Tu îl vei mântui pe Israel prin mâna mea, așa cum ai zis, iată, eu pun un maldăr de lână în arie; și dacă roua va fi numai pe maldărul de lână, iar încolo, peste tot locul, uscăciune, atunci voi ști că prin mâna mea îl voi mântui pe Israel, așa cum ai zis.

Și sculându-se Ghedeon dis-de-dimineață și storcând lâna, roua cursă dintr-însa umplu până sus un vas de apă.

Frescă zugrăvită în veacul al XIV-lea și aflată în Mănăstirea Gracanica, Serbia

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Lâna înrourată preînchipuie pe Preacurata Maică a Domnului în pântecele căreia S-a întrupat Mântuitorul Hristos. De pildă, troparul Născătoarei de Dumnezeu pe glasul al 6-lea, de vineri de la Vecernie şi sâmbătă la Utrenie, spune: ,,Mai înainte a spus Ghedeon zămislirea şi David a tâlcuit naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu; că S-a pogorât ca ploaia pe lână Cuvântul în pântecele tău şi ai odrăslit fără de sămânţă, pământule sfinte, lumii mântuire, pe Hristos Dumnezeul nostru, ceea ce eşti plină de har”.

Proorocia lui Ghedeon este reluată și de sfântul prooroc David, care scria insuflat de Sfântul Duh: „Pogorî-se-va ca ploaia pre lână, şi ca o picătură ce pică pre pământ” (Psalmi 71, 6).

Sfântul Ioan Damaschin (pomenit la 4 decembrie) tâlcuieşte astfel: ,,Ploaia de pe lână (…) preînchipuie pe Fecioara şi Născătoarea de Dumnezeu”. Venirea Mântuitorului în lume este discretă, ca o ploaie pe lână ce nu face zgomot, iar Fecioara primeşte în sine Cuvântul ca pe o rouă venită din cer. Pământul rămâne uscat, căci nu a început lucrarea încă văzută a Domnului.

În altă tâlcuire, când pământul primeşte roua, iar lâna rămâne uscată, se arată propovăduirea credinţei la neamuri, în tot pământul, în vreme ce iudeii Îl resping pe Hristos: ,,Lâna care a rămas uscată de rouă închipuia Ierusalimul, iar vasul cel plin de apă închipuia Botezul: aceea a rămas uscată ca şi cetatea închipuită, acesta s-a umplut ca şi scăldătoarea simbolizată”, scrie sfântul Efrem Sirul (clic aici, pomenit la 28 ianuarie).

Pornind, deci, la luptă împotriva madianiților, Dumnezeu îi ceru sfântului Ghedeon să nu ia cu sine muți ostași:

– Ca să nu se mândrească Israel înaintea Mea și să nu zică: Mâna mea m-a izbăvit!

Apoi, pornind luptă împotriva medianiților, prinse pe regii medianiților, pe Zebah și pe Țalmuna și ducându-i pe aceștia dinaintea celor 77 de căpetenii și bătrâni ai Sucotului, zise către dânșii:

– Iată Zebah și Țalmuna, din pricina cărora ați râs de mine și mi-ați zis: Au doară mâna lui Zebah și Țalmuna e în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oamenilor tăi celor obosiți?

Miniatură din veacul al XIII-lea

(Sursă: https://commons.wikimedia.org/)

Văzând biruința lui Ghedeon, israeliții ziseră către dânsul:

– Domnește peste noi tu și fiul tău și fiul fiului tău, pentru că ne-ai izbăvit din mâinile madianiților!

Astfel, fu sfântul Ghedeon judecător al israeliților vreme de 40 de ani. Având 72 de fii și ajungând la adânci bătrâneți, se mută la odihna cea de Sus, fiind înmormântat în satul său, Ofra.

+ * + * +

Frescă săvârșită în preajma anului 1350 și aflată în Mănăstirea Decani, Kosovo, Serbia

  (Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Icoană zugrăvită în veacul al XVII-lea

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Fragment dintr-o icoană a cinstirii Maicii Domnului, săvârșită la sfârșitul veacului al XVI-lea

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Pafnutie Egipteanul, Egipt (25 septembrie)

Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol și păstrată în Biblioteca Vaticanului, Roma, Italia

(Sursă: http://commons.wikimedia.org/)

Acesta fu chemat din Egipt si se nevoi în deșert. În vremea persecuțiilor lui Dioclețian (284-305), guvernatorul Adrian porunci ca sfântul Pafnutie să îi fie adus înainte. Sfântul părinte, neașteptând după aceștia, se înfățișă singur înaintea guvernatorului pentru a mărturisii pe Hristos și pentru a primi muceniceștile cazne.

Dintre soldații care îl puseră la cazne, Dionisie si Calimachi, văzând puterea cu care Dumnezeu îl ținea pe sfântul mucenic neatins crezură în Hristos Mântuitorul ei înșiși, pricină pentru care le fură tăiate capetele. După aceste cazne, sfântul Pafnutie fu aruncat în închisoare unde  aduse la Hristos 40 de întemnițați care primiră mai apoi și ei cununa muceniciei prin arderea de vii.

După o vreme, arătându-se nevătămat prin grija lui Hristos, sfântul Pafnutie fu lăsat liber, iar un creștin pe nume Nestorie îl primi pe dânsul la sine. Acesta împreună cu familia sa, primind îndrumarea cea duhovnicească a sfântului, ajunseră curând dintre cei mai râvnitori în credință, primind până în sfârșit moartea cea mucenicească. Sfântul fu sfătuitor și întări în credință mulți alți creștini pentru a-L mărturisi pe Hrsitos și pentru a primi de Dumnezeu binecuvantatele cazne. Unii fură tăiați cu sabia, alții arși de vii, iar cu toții fură în număr de 546.

Sfântul însuși fu aruncat de călăi într-un râu cu o piatră atârnată de gât, însă acesta se arătă plutind la mal cu piatra. În cele din urmă îl trimiseră pe sfântul mucenic înaintea împăratului Dioclețian însuși, iar acesta porunci ca sfântul Pafnutie să fie răstignit într-un smochin.

Și astfel se mută sfântul Pafnutie la odihna cea de Sus gătită lui de Dumnezeu, de unde pururea mijlocește cu căldură pentru toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

(Sursă: http://commons.wikimedia.org/)

Frescă săvârșită în veacul al XIV-lea și aflată în Mănăstirea Gracanica, Serbia

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Sfântul Vladislav, regele Serbiei (24 septembrie)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Ștefan, întâiul rege încoronat al Serbiei, avu 4 fii: Radoslav, Vladislav, Uroș și Predislav. Primii 3 vor cârmuiră Serbia unul după altul, iar Predislav, la îndemnul unchiului său, sfântul Sava, arhiepiscopul sârbilor (pomenit la 14 ianuarie), depuse voturile monahale devenind mai târziu Sava al II-lea, cel de-al treilea arhiepiscop al Serbiei, trecut și el în rândul sfinților.

Sfântul Ștefan, întâiul rege al Serbiei, care a îmbrăcat pe patul de moarte haina monahală cu numele Simeon (24 septembrie)

Cel dintâi dintre fiii sfântului Ștefan așezat pe tronul împărătesc fu Radislav care însă din pricina firii sale lipsite de tărie, fu părăsit de soția sa Ana și renunță la vrednicia împărătească. Apoi merse la unchiul său, sfântul Sava care îl făcu monah cu numele Iovan.

Sfântul Sava binecuvântă căsătoria dintre sfântul Vladislav și Bieloslava, fiica lui Ivan Asan, țarul Bulgariei, iar mai apoi urcarea acestuia pe tronul domnesc.

După o călătorie de mai multe zile călare prin Bulgaria, sfântul Sava ajunse la Târnovo unde fu primit cu mare cinste de țarul Ivan Asan. În preajma Bobotezei, sfântul Sava fu cuprins de febră puternică și mulțumind lui Dumnezeu că îi îndeplinise dorința de a muri într-o țară străină, se mută la odihna cea de Sus, la 14 ianuarie 1234.

Sfântul Sava, întâiul arhiepiscop și luminătorul Serbiei, precum și ctitorul Mănăstirii Hilandar din Sfântul Munte Athos (pomenit la 14 ianuarie)

Frescă din anul 1314 aflată în Mănăstirea Studenica, Serbia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Aflând de adormirea sfântului Sava și sfătuit de arhiepiscopul Arsenie, sfântul Vladislav trimise socrului său, țarul Ivan Asan, scrisoare de cerere a cinstitului trupul al sfântului ierarh. Primind refuzul acestuia și cuprins de întristare, sfântul Vladislav mai scrise o scrisoare țarului bulgar rugându-l stăruitor:

„Dacă am aflat vreodată milă înaintea ta, prăintele meu, nu-ți închide inima față de mine! Dă-mi sfintele moaște ale unchiului și domnului meu!”.

Mișcat de rugămintea acestuia, țarul chemă sfatul țării care se împotrivi cu hotărâre gândului acestuia. În cele din urmă, sfântul Vladislav hotărî să meargă el însuși la Târnovo însoțit de o suită solemnă, fiind primit cu același fast. Însă gândurile regelui Vladislav se îndreptau mai mult spre unchiul său decât spre mulțimea oamenilor ce-l înconjurau. Pe dată merse la biserica Sfinților 40 de Mucenici și se aruncă dinaintea mormântului sfântului Sava rugându-se cu lacrimi:

– Părintele meu, știu că păcatele mele te-au făcut să părăsești Serbia și ți-au pricinuit chiar moartea într-o altă țară. Dar iartă-mă, pentru dragostea fratelui tău, tatăl meu! Nu-ți uita poporul, pentru care te-ai supus la atâtea necazuri și suferințe, și nu mă îmbrăca în rușine și ocară. Roagă-te lui Dumnezeu și prin rugăciunile tale mișcă inima țarului Ivan Asan să-mi dea moaștele tale, pentru ca nu cumva întorcându-mă fără ele, să cad pradă defăimării poporului meu.

În acea noapte, sfântul Sava se arătă în vis țarului bulgar poruncindu-i să dea sârbilor moaștele sale. A doua zi, fiind scoasă racla cu cinstitele sale moaște, se află trupul întreg și neputrezit, plin de bună mireasmă, și mulți bolnavi și îndrăciți aflați de față se tămăduiră pe dată.

Sfântul Vladislav ctitorise cu câțiva ani în urmă Mănăstirea Mileșeva și ca semn de adâncă prețuire pentru unchiul său și hotărî așezarea cinstitelor sale moaște în acest sfânt lăcaș.

Mormântul în care fu așezat trupul Sfântului Sava la aducerea sa în Serbia, Mănăstirea Milișeva

(Sursă: http://imgec.trivago.com/)

Frescă săvârșită în timpul vieții sale, pe când avea 37 de ani (1235), aflată în Mănăstirea Mileșeva, ctitoria sa

Sfântul Vladislav ajunse vestit pentru iubirea sa cea mare de cei săraci. Pe monedele din vremea sa era scris „Vladislav, robul lui Hristos”.

Născut în anul 1198, fu rege al Serbiei vreme de 9 ani, între anii 1234-1243, mutându-se la cele veșnice în anul 1269 și fiind îngropat în ctitoria sa, Mănăstirea Mileșeva, de unde se arată cald izvor de mângâiere și tămăduire celor ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/)

Frescă săvârșită în preajma anului 1350 și aflată în Mănăstirea Decani, Serbia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Frescă săvârșită în anul 1750 aflată în Mănăstirea Kruședol din Serbia, înfățișând pe Sfântul Ștefan Nemania (clic aici, pomenit la 13 februarie), Sfântul Ștefan întâiul rege al Serbiei (pomenit la 24 septembrie) și Sfântul Vladislav. După cum se poate vedea, primii doi au îmbrăcat haina monahală spre sfârșitul vieții lor

(Sursă: http://en.wikipedia.org/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://iconexpo.ru/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://www.reznoe.ru/)

(Sursă: http://www.ferrumd.ru/)

 + * + * +

Mănăstirea Mileșeva, Serbia

(Sursă: http://static.panoramio.com/)

(Sursă: http://static.panoramio.com/)

Zămislirea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul (23 septembrie)

Icoană din veacul al XV-lea păstrată în Muzeul de Stat din Novgorod, Rusia

(Sursă: http://lib.pstgu.ru/)

Viața pe scurt a Sfântului Prooroc Zaharia și a Dreptei Elisabeta o puteți afla aici:

https://sfintisiicoane.wordpress.com/2013/09/05/sfantul-prooroc-zaharia-si-dreapta-elisabeta-parintii-sfantului-ioan-botezatorul-5-septembrie/ (clic aici)

+ * + * +

Se veseleşte luminat Marele Zaharia, cu Sfânta Elisabeta soţia sa cea întru tot mărită, după vrednicie zămislind pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul, pe care Arhanghelul l-a binevestit bucurându-se. Iar noi oamenii după vrednică datorie îl cinstim, ca pe un tăinuitor al darului. (Condacul Zămislirii Sfântului Prooroc Ioan, glasul I)

Ca un soare cu luna, fiind împreună, Prealuminatul Zaharia cu Preamărita Elisabeta a născut pe Sfeşnicul Luminii cel purtător de lumină, care luminează nouă, celor cumplit ţinuţi în întunericul patimilor.

Proorocule al lui Dumnezeu, bătrânule, dănţuieşte! Că vei naşte fiu pe Ioan Înaintemergătorul, decât care mai mare între oameni nu s-a născut. Saltă, Sfântă Elisabeta! Tot pământul, aducând laudă lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor, Bucură-te! (Din Canonul Zămislirii Sfântului Prooroc Ioan ce se citește la Utrenie)

Sfinţitul Zaharia tămâind în Templu, Arhanghelul Gavriil din cer a stat înainte-i, zicând către dânsul: la bătrâneţele tale, vei avea rod binemărit şi nerodirea cea de mai înainte a Elisabetei acum se va dezlega. Şi zămislind ea, va naşte pe Propovăduitorul şi Mergătorul înainte al lui Iisus. Pentru rugăciunile lor, Mântuitorul lumii, mântuieşte sufletele noastre. (Sedelna Zămislirii, glasul IV)

De noi cei ce cu credinţă te lăudăm pe tine, adu-ţi aminte acum Proorocule al Domnului şi Înaintemergătorule şi izbăvindu-ne de patimi sufleteşti, mântuieşte-ne pe noi din nevoi şi la cereasca cărare povăţuieşte-ne cu Dumnezeiască cuviinţă, pururea fericite. (Din Canonul Zămislirii Sfântului Prooroc Ioan ce se citește la Utrenie)

+ * + * +

Întregul Canon al Zămislirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul poate fi aflat aici:

http://www.doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-la-praznicul-zamislirii-sfantului-prooroc-ioan-botezatorul (clic aici)

+ * + * +

Icoană din veacul al XV-lea păstrată în Muzeul Bizantin din Atena, Grecia

(Sursă: http://lib.pstgu.ru/)

Icoană din veacul al XV-lea păstrată la Universitatea Harvard din Cambridge, Statele Unite ale Americii

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Icoană din veacul al XVI-lea păstrată în Muzeul de Istorie din Sanok, Polonia

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Icoană de la cumpăna veacurilor XVI-XVII, păstrată în Muzeul de Stat din Novgorod, Rusia

(Sursă: http://lib.pstgu.ru/)

Icoană din veacul al XVII-lea păstrată în Muzeul de Artă din Perm, Rusia

(Sursă: http://lib.pstgu.ru/)

(Sursă: http://happy-school.ru/)

Icoană din veacul al XVII-lea păstrată în Muzeul de Arte din Arhanghelsk, Rusia

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Icoană din veacul al XVIII-lea păstrată în Muzeul Serghei Kirov din Sankt Petersburg, Rusia

(Sursă: http://lib.pstgu.ru/)(Sursă: http://nikolskii-hram.kz/)

 Frescă din veacul al XVI-lea păstrată în Mănăstirea Stavronikita, Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

Sfântul Nou Mucenic Ioan din Conița, Grecia (23 septembrie)

(Sursă: http://agriniomemories.blogspot.ro/)

Acesta s-a născut din părinți musulmani de viță înaltă din târgul Conița (Konitsa, oraș aflat la hotarul Greciei cu Albania), eparhia Vellas, ce făcea parte din Mitropolia Ioaninei Epirului. Tatăl său era și derviș și șeic. La 20 de ani se alătură și el cinului dervișilor.

Mai târziu, se mută în orașul Ioanina, apoi în orașul Vrahori din ținutul Etoliei al cărui pașă era Haznatar Isufaravos, prieten al tatălui său. Iar pașa îl făcu pe sfântul Ioan dervișul său personal.

Sfântul Ioan se așeză să locuiască la Vrahori în așa-numitul Muslim Serai. În scurt timp, ajunse mare în cinul dervișilor. Din această pricină luă parte la războiul dintre turci și ruși în părțile Insulelor Ioniene.

Datorită deselor întâlniri cu creștinii, întorcându-se din război, sfântul Ioan începu să trăiască și să se poarte ca un creștin ortodox. Astfel, își scoase veșmintele de derviș și se îmbrăcă în haine creștine, cerând să fie botezat, însă nimeni nu vru să-l boteze de teama urmărilor. Iar când ocrotitorul său Haznatar pașa fu mutat, sfântul Ioan nu-l însoți.

Neputându-se boteza în Vrahori, sfântul Ioan se duse în insula Itaca unde primi Sfânta Taină a Botezului cu numele Ioan. Întorcându-se apoi în Vrahori, se căsători cu o femeie ortodoxă și ajunse vătaf, ferindu-se din calea musulmanilor.

După o vreme, tatăl său, șeicul, află de lepădarea de islam a fiului său și trimise 2 derviși ca să îl înduplece să se întoarcă la credința musulmană, însă sfântul Ioan rămase credincios credinței sale creștinești. În timpul discuțiilor, câțiva musulmani din Vrahori îl recunoscură pe sfântul Ioan că fusese musulman și derviș, învinuindu-l că se făcuse creștin. Astfel, ostașii trimiși de muselimiul din Vrahori îl prinseră pe sfântul Ioan și îl duseră dinaintea acestuia. Fiind întrebat cine este, sfântul Ioan răspunse:

– Sunt un creștin ortodox și mă numesc Ioan.

Muselimi întrebă:

– Nu ești tu tânărul derviș, fiul șeicului din Conița?

– Eu sunt, răspunse sfântul Ioan, dar acum sunt creștin ortodox  și creștin ortodox vreau să mor.

Muselimi, înfuriat, îi spuse:

– Te-a amăgit femeia ta și ți-ai schimbat credința. Dar acum vino-ți în fire și mărturisește vechea ta credință și ai să vezi ce mult te voi cinsti.

Însă sfântul Ioan răspunse cu neclintire:

– Să nu crezi, muselimi, că sunt așa de smintit încât să lepăd sfânta credință a creștinilor ortodocși și să fiu din nou așa de orb încât să vin iarăși la credința islamică.

Văzând că nu e cu putință a-l îndupleca, sfântul Ioan fu osândit la moarte prin tăierea capului. Înaintea morții, sfântul Ioan ceru să i se dezlege mâinile și, împlinindu-i-se cererea, își făcu semnul crucii și spuse:

– Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta.

Apoi își plecă cinstitul său cap care îi fu tăiat.

(Sursă: http://agriniomemories.blogspot.ro/)

Muselimi hotărî că sfântul Ioan nu era nici creștin nici musulman, pricină pentru care nu putea fi înmormântat în niciun cimitir. Astfel, trupul și capul său fură aruncate într-un pârâu ce trecea pe lângă biserica Sfântul Dimitrie, însă fură scoase cu îngăduința agăi care după ce fusese plătit cu îndestulare, primi să fie luate de către niște creștini de vază.

Trupul și capul sfântului mucenic fură îngropate în satul Vrahori, în taină, cu toată cinstea, de către creștinii evlavioși, deși îi făgăduiseră agăi că îl vor îngropa fără nicio slujbă sau ceremonie.

Astfel, sfântul Ioan, cel ce fusese mai înainte musulman, își jertfi viața pentru Iisus Hristos la Vrahori, Vellas, Epir, la 23 septembrie 1814, mijlocind de atunci fără încetare pentru cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

Viața Sfântului Nou Mucenic Ioan din Conița poate fi aflată în:

Sfântul Mucenic Foca grădinarul, Turcia (22 septembrie)

Frescă săvârșită în anul 1547 și aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Acesta este diferit de sfântului sfințit mucenic Foca, pomenit tot în ziua de astăzi, episcopul cetății Sinopei în care avea să viețuiască peste mai bine de un veac sfântul Foca grădinarul.

Sfântul mucenic Foca își făcuse o grădină aproape de mare, în care sădind întruna felurite verdeţuri şi vânzând din acestea, avea hrana pentru sine şi ajuta pe cei săraci, iar alte verdeţuri din grădina sa le punea lângă drum ca să le ia cei ce treceau pe acolo.

Fiindcă era foarte iubitor de prieteni şi străini, făcea mai mare grădină duhovnicească în sufletul său, căci în ea se înmulţeau roadele cele duhovniceşti precum dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, milostivirea, credinţa, blândeţea și înfrânarea poftelor.

Însă auzind despre dânsul un oarecare stăpânitor al țării aceleia, trimise ostași ca să-l omoare.

Mergând deci slujitorii, sfântul Foca îi întâmpină întrebându-i:

– Pe cine căutați?

Aflând de la aceștia că pe dânsul îl caută, sfântul Foca le spuse:

– Întoarceţi-vă la mine, domnii mei, şi eu voi spune vouă despre dânsul.

Și îi primi în casa lui ospătându-i din destul, apoi le spuse:

– Rogu-mă vouă, stăpânii mei, îngăduiţi până mâine în casa mea mâncând şi bând şi dimineaţa eu îl voi da pe el vouă. Că nimeni nu-l ştie aşa precum îl ştiu eu şi locuieşte nu departe de mine. Acum s-a dus oareunde, dar va veni fără de zăbavă şi eu singur îl voi aduce în mâinile voastre

Iar el în acea vreme îşi găti mormânt în grădină şi își rîndui toate cele spre trebuinţa îngropării. Orice avea le împărţi săracilor şi apoi petrecu toată noaptea în rugăciune gătindu-se de moarte.

A doua zi, aflând slujitorii că el însuși este cel căutat, vrură să se ducă și să spună stăpânului că nu l-au găsit pe cel osândit. Însă sfântul Foca îi rugă să nu îl cruțe:

– Cu nimic nu-mi veţi răsplăti binele ce v-am făcut eu, decât atunci când, dezlegându-mă din legăturile trupului, mă veţi trimite la doritul meu Hristos. O dragoste ca aceea a avea către Dumnezeu îmi este mai bună mie decât viaţa aceasta vremelnică.

Și astfel rugând pe slujitori, luă cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei. Pătimirea sa se petrecu pe la anul 320.

Frescă săvârșită în anul 1547 și aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursa: http://pravicon.com/)

Trupul său fu îngropat în mormântul gătit de dânsul deasupra căruia mai târziu se ridică biserică în numele lui. Iar sfintele sale moaște se arătară ca un izvor ce izvora neîmpuținată apă de minuni, căci unii primeau tămăduiri în boli, alţii mângâiere în necazuri, iar alţii ajutor în primejdii cu rugăciunile sfântului mucenic Foca.

Şi nu numai în acea cetate a Sinopei, ci în toată lumea, pe pământ şi pe mare, tuturor celor ce cu credinţă chemau numele lui şi se încredinţau ajutorului şi rugăciunilor lui, se arăta mare făcător de bine şi ajutător grabnic în nevoie.

Sfântul Foca grădinarul, ocrotitorul marinarilor

Cei ce înoată pe mare aveau obicei a chema în ajutor pe sfântul Foca, pentru că de multe ori li se arăta lor aievea: uneori noaptea, întâmplându-se să fie învăluire, îl deştepta pe cârmaciul dormind lângă cârmă, alteori, se vedea singur că întinde pânzele, iară alteori se arăta stând pe partea dinainte a corăbiei şi socotind trecerea mării, sau se vedea umblând pe mare.

Era mărit numele sfântului Foca în multe corăbii care pluteau pe Marea Neagră, pe Marea Adrianopolului şi pe ocean.

Şi cântecele acelea pe care obişnuiesc corăbierii a le cânta, le prefăcuseră ei în cântări de laudă sfântului Foca, aşa încât în tot ceasul numele lui era în gurile oamenilor celor ce umblau pe mare în corăbii şi făceau lucrări pe ape, şi în odihna lor aveau pe sfântul Foca, cel ce era acolo mereu.

Ei aveau o rânduială ca aceasta: când şedeau la masă sau la vreun ospăţ, deosebeau o parte din bucate şi din băutură sfântului Foca. Dar de vreme ce nu putea să fie una ca aceea, adică să şadă cu dânşii sfântul la masă, să mănânce şi să bea, fiind fără de trup şi nevăzut, şi nu-i trebuia hrană sau băutură, unul dintre dânşii cumpăra acea parte de hrană a sfântului Foca, iar preţul se punea într-un sipet anume. Şi aceasta o făceau în toate zilele: o parte din masa lor o hărăzeau sfântului şi, unul după altul, cumpărând acea parte, astăzi unul, mâine altul, începând de la cel dintâi, până la cel din urmă, partea aceea o cumpărau şi adunau preţul ei. Iar când soseau la un mal undeva, preţul acela ce se aduna din părţile cele vândute ale sfântului Foca îl împărţeau săracilor, neputincioşilor, sărmanilor şi străinilor.

Şi se păzi acea rânduială între dânşii vreme de mulţi ani, până la acea vreme când vrăjmaşii sfintei Cruci, prin voia lui Dumnezeu, pentru păcatele noastre luând toate părţile acelea, smeriră foarte mult sfânta credinţă, şi îi împuţinară pe creştini.

Cu toate acestea, şi acum sfântul Foca, folositorul tuturor, nu încetează a ne ajuta nouă, celor ce înotăm pe marea lumii acesteia, în corabia cea de puţină vreme a vieţii noastre spre cerescul liman să îndreptăm plutirea noastră, prin rugăciunile sale cele pline de căldură.

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Sfințit Mucenic Ipatie, episcopul Efesului, și Sfântul Mucenic Andrei preotul, Turcia (20 septembrie)

Frescă săvârșită în anul 1547 și aflată în Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos, Grecia

(Sursă: http://pravicon.com/)

Aceștia s-au născut în Lidia, fiind prieteni încă din pruncie.

Ajunși la plinătatea vârstei, amândoi se dăruiră cu toată inima slujirii lui Dumnezeu. Sfântul Ipatie ajunse monah și aspru nevoitor, iar sfântul Andrei cleric, binevestind norodului cuvântul lui Dumnezeu. Pentru mulțimea faptelor celor bune ale lor, sfântul Ipatie fu sfințit episcop în cetatea Efesului, iar sfântul Andrei fu rânduit preot. Amândoi fură prinși în vremea împăratului Leon Isaurul, urâtorul sfintelor icoane, și aruncați în temniță.

Călăii le despuiară de piele capetele și arseră pe ele sfintele icoane cele de mult preț, apoi ungându-le bărbile cu smoală, îi purtară prin mijlocul orașului. În cele din urmă fură junghiați în părțile Zirolofului, fiind dați câinilor spre mâncare.

Sfinții pătimitori ai Domnului se mutară la odihna cea de Sus în anul 730, fiind calzi mijlocitori tuturor celor ce le săvârșesc pomenirea cu credință.

Biserica Ortodoxă Rusă le săvârșește pomenirea la 21 septembrie, iar Biserica noastră îi pomenește în ziua de 20 septembrie.

Icoana Maicii Domnului aflată în Mănăstirea Glavacioc, România

(Sursă: http://ziarullumina.ro/)

Povestea mănăstirii începe cu drumul unui cioban prin Gleava Ciocoiului, loc rămas în legendă prin povestirile bătrânilor din sat.

Pe dealul din apropiere, ridicat ca o cetate desupra așezării, ciobanul de multe ori se urca cu oile sale și privea de sus satele și pământurile care îl înconjurau. Aici se apucă într-o zi să taie un lemn de corn și mare îi fu mirarea când în trunchi descoperi o icoană a Maicii Domnului. O luă și o duse cu sine acasă punând-o pe peretele de răsărit, însă a doua zi dimineață icoana dispăru.

Mare îi fu supărarea ciobanului nostru, fiind sigur că cineva îl văzuse și îi furase icoana frumoasă găsită sus în deal. Însă și mai mare îi fu uimirea când după câteva zile descoperi icoana rezemată de trunchiul unui corn, în același loc unde o găsise.

De data asta îi dădu de veste părintelui din sat, povestindu-i toată întâmplarea. Părintele luă icoana și o puse în biserică, însă după două zile icoana iarăși dispăru. De data asta tot satul fugi pe dealul unde auziseră că ciobanul nostru descoperise prima dată icoana. Căzură cu toții în genunchi în fața icoanei care stătea în același loc, parcă mustrându-i și dorind parcă să le vorbească.

De minunea din Glavacioc auziră apoi țăranii din satele din jur și în fiecare zi popor mult venea să se închine icoanei Maicii Domnului. Vestea ajunse până la scaunul domnesc, astfel că într-una din zile sătenii se pomeniră că trimișii domnului sosesc să ia icoana și să o ducă în cetatea de scaun. Numai că voia Maicii Domnului era cu totul alta și într-o dimineață icoana apăru în chip minunat în același loc, unde fusese găsită întâia dată.

Domnul porunci atunci ca pe locul unde fusese descoperită icoana să se ridice o biserică și de atunci, vreme de 600 de ani, pe dealul Glavaciocului o mănăstirea priveghe mereu la viața românilor din zonă.

Această icoană este mici dimensiuni (45 x 34 cm), iar data și numele zugravului sunt necunoscute.

În vremea sfântului Constantin Brâncoveanu (pomenit la 16 august), icoana fu îmbrăcată în argint de arhimandritul Damian de Glavacioc, după cum reiese din inscripția pe ferecătură, datată 30 aprilie 1700. Iar în anul 1847, aceasta fu așezată într-un cadru de lemn, poleit de către protosinghelul Ierotei Glavacioțeanul.

Astăzi, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se află așezată la loc de cinste în biserica nouă a mănăstirii, străjuind liniștea locurilor și a inimilor celor ce i se roagă cu credință.

+ * + * +

Sfeșnic primitor de lumină, smeritul meu suflet cel întunecat de păcate luminează-l acum cu lumina ta, ca o bună, ca să-ți cânt cântare de mulțumire.

Bucură-te, scară care urci pe cei de pe pământ la cer; bucură-te, bucuria tuturor celor necăjiți; bucură-te, puternică scăpare a păcătoșilor. (Din Canonul aghiorit al Maicii Domnului ce se citește vineri seara, glasul al 5-lea)

+ * + * +

Mănăstirea Glavacioc, județul Argeș, România

Aceasta a fost una dintre cele mai însemnate și mai bogate mănăstiri ale Țării Românești.

Oamenii satului cred că numele aşezării vine de la aflarea în albia râului a unui craniu (glava) de la un boier străin (ciocoi), omorât de turci după ce fusese urmărit pentru că lupta pentru independența față de Împeriul Otoman. Turcii l-ar fi decapitat și i-ar fi aruncat capul într-un pârâu care curge astăzi la poalele mănăstirii. Legenda spune că cei care treceau prin aceste locuri își clătinau capetele spunând: „Aici este glava ciocoiului nostru”. Apoi din Glavaciocoiului, prin prescurtare, se ivi demuriea de Glavacioc, ce se păstrează până astăzi.

Izvorul Mănăstirii Glavacioc

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Acesta țâșnește la suprafață de undeva de la poalele dealului pe care e ridicată mănăstirea și formează un mic lac în apropierea acesteia.

(Sursă: http://ziarullumina.ro/)

Bând din apa tămăduitoare a acestui izvor, Vlad Vodă Călugărul, domnitor al Munteniei între 1482-1495, se vindecă de o boală de stomac. Din această pricină refăcu întreaga mănăstire, construi biserica din piatră și îi dărui felurite moșii și proprietăți.

Părintele Casian Crețu, starețul mănăstirii, povestește: „Minuni se întâmplă în fiecare zi la acest izvor, oameni din toată țara vin și iau din această apă și apoi îmi spun că o păstrează timp îndelungat, fără să se strice. Cei bolnavi simt în trupul lor puterea aceste ape vindecătoare, care o face să fie atât de căutată”.

(Sursă: http://str.crestinortodox.ro/)