(Sursă: http://radiovera.ru/)
Acesta se îndreptă către marea Lavră a Peșterilor cu gândul fierbinte de a deveni monah în vremea starețului Antonie care, după rânduita vreme de încercare, îl tunse în monahism. De la acesta sfântul Agapit deprinse slujirea bolnavilor și tămăduirea acestora cu rădăcini, plante și rugăciuni.
Astfel, dacă vreun frate de îmbolnăvea, sfântul Agapie lăsa chilia și liniștea sa și alerga lângă acela. Priveghea lângă dânsul, îl ajuta la orice nevoie ar fi avut și-l îngrijea până la deplina sa însănătoșire. Și chiar de boala era îndelungată, iar bolnavul își pierdea răbdarea și începea a se văita, sfântul Agapit îl mângâia cu multe cuvinte de îmbărbătare și cu îndemnuri la răbdare.
Urmând astfel cu smerenie pilda părintelui său duhovnicesc, starețul Antonie, cuviosul Agapit fu învrednicit de Dumnezeu cu darul tămăduirii, căci tămăduia de orice boală prin rugăciune și dând bolnavilor să mănânce din rădăcinile cu care și el se hrănea.
Vestea despre dânsul nu întârzie să se răspândească în tot ținutul Kievului. Pricină pentru care mare mulțime de bolnavi începură a veni la mănăstire pentru a primi tămăduire de la sfântul Agapit.
În vremea aceea trăia la Kiev un medic armean cu credința (în veacul al V-lea armenii se rupseră de Biserica Ortodoxă respingând hotărârile Sinodului al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, și îmbrățișând erezia monofizită). Acesta era vestit pentru a vedea orice boală, a vindeca mare parte dintre boli și a spune celor bolnavi cât mai aveau de trăit, iar dacă bolnavul era în stare critică nu primea să se îngrijească de el.
Odată aduseră la mănăstire un boier grav bolnav căruia acest doctor armean îi vestise că avea să moară peste 8 zile. Cuviosul Agapit se rugă deasupra bolnavului, îi dădu să mănânce rădăcini din farfuria sa, iar bolnavul se tămădui pe dată.
Ajungând la urechile doctorului vestea tămăduirii minunate a bolnavului și umplându-i-se inima de invidie, începu a-l învinui dinaintea oamenilor de înșelătorie.
Odată, aduseră slujitorii doctorului un bolnav de care acesta era sigur că avea să moară căci îi dăduse a bea otravă în chip de medicament. Cuviosul Agapit, văzând starea gravă a bolnavului, aduse repede niște rădăcini tămăduitoare și le băgă cu greutate în gura bolnavului, apoi căzu cu fața la pământ rugându-se fierbinte către Dumnezeu pentru sărmanul om. Nu după multă vreme, cel muribund se umplu de viață și se ridică din patul bolii.
Auzind aceasta, doctorul orbit de furie, porunci slujitorilor să ticluiască o cale de a-l otrăvi pe însuși Agapit. Iar aceștia venind cu chip de închinători evlavioși îi dădură băutura otrăvitoare cuviosului părinte spunându-i că este sirop de fructe. Iar cuviosul o bău și nu păți nimic.
Nu după multă vreme se îmbolnăvi chiar domnitorul Vladimir Vsevolod Monomahul, ce se să găsea pe atunci la Cernigov.
Vladimir al II-lea Vsevolod Monomahul
(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)
Mult se strădui doctorul armean să îl însănătoșească fără însă a izbuti ceva, căci domnitorul ajunse în pragul morții. Văzând aceasta, trimise vorbă starețului Lavrei Peșterilor de atunci Ioan să-l trimită pe cuvios la Cernigov, însă sfântul Agapit îi spuse cu smerenie starețului:
– Cinstite părinte, dacă voi merge la domnitor pentru a-l vindeca, atunci va trebui să merg și la alții care vor avea aceeași nevoie. Toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu. Cer deci binecuvântarea voastră să nu mă duc în acel loc unde mă așteaptă slava omenească, căci am făgăduit Domnului să o ocolesc până la ultima mea suflare. Dacă va fi nevoie, dați-mi binecuvântare să plec într-un loc ascuns, până ce va trece această ispită. Dacă însă doriți să mă trimiteți cu orice chip la Cernigov, atunci voi face ascultare. Fie deci nu după cum voiesc eu, ci după voia sfinției voastre.
Admirând smerenia cuviosului părinte, starețul nu stărui să se ducă. În cele din urmă, după multe stăruinți, trimișii primiră de la cuviosul Agapit câteva rădăcini tămăduitoare pe care luându-le domnitorul îndată se făcu sănătos.
Plin de bucurie și recunoștință, domnitorul trimise multe răsplăți în aur cuviosul părinte pe care acesta le lepădă ca pe nimic, cerând ca toată bogăția aceea să fie dată săracilor, spunându-i boierului trimis de domnitor:
– Fiul meu, eu niciodată nu primesc răsplată pentru tămăduirile săvârșite, căci acestea se săvârșesc nu prin puterea mea, ci prin puterea lui Hristos.
Peste câțiva ani, se îmbolnăvi și cuviosul Agapie, prilej cu care îl cercetă și doctorul armean prefăcându-se că se interesează de sănătatea lui.
– Ia spune-mi, părinte, cu ce plante se tratează boala voastră?
– Cu acelea pe care mi le va arăta Domnul, Doctorul sufletelor și al trupurilor, răspunse fără de răutate cuviosul.
Disprețuindu-l ca pe unul ce nu are nici cea mai mică idee de medicină doctorul armean îi spuse:
– Vă spun cu adevărat că nu mai aveți mai mult de 3 zile de trăit. Vă dau cuvântul meu că dacă în 3 zile nu veți muri, eu îmi voi schimba viața și mă voi face monah ca și sfinția voastră!
Auzind aceste cuvinte, cuviosul se înfurie spunându-i:
– Aceasta este arta ta? În loc să salvezi, prevezi moartea? Dacă ești capabil, fă-mă bine! De nu, de ce-mi spui că voi muri în 3 zile? Află deci că Domnul m-a înștiințat că mă va lua lângă Dânsul peste 3 luni!
Între timp aduseseră la cuvios un bolnav de la Kiev pentru a-l face bine căruia cuviosul îi dădu unele plante pentru însănătoșire. Auzind batjocurile medicului se întoarse către dânsul spunându-i:
– Mănâncă și tu din aceste plante, te rog.
– Nu pot, părinte, deoarece noi avem în aceste zile post negru și astăzi nu pot mânca nimic.
– Dar cărei credințe aparții tu?, întrebă cu îndoială cuviosul.
– Dar bine, nu ați auzit despre mine? Sunt armean.
– Armean, strigă cuviosul cu furie sfântă. Și cum ai îndrăznit să intri aici înlăuntru? Cum ai îndrăznit să-mi întinezi chilia cu prezența ta eretică și să mă atingi? Pleacă de aici nerușinatule și ereticule!
Iară medicul plecă rușinat.
Cuviosul Agapit mai trăi 3 luni, așa după cum îl înștiințase Domnul, iar la i iunie adormi în pace fiind îngropat cu cinste în peștera cuviosului Antonie, alături de ceilalți nevoitori ai obștii.
După o vreme, medicul se înfățișă starețului povestindu-i că îi apăruse cu o zi înainte sfântul Agapit spunându-i:
– Ai promis că te vei lepăda de erezia ta și că te vei face monah. Dacă acum nu vei respecta această făgăduință îți vei pierde sufletul! Dumnezeu nu se lasă înșelat!
(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)
Și într-adevăr acesta trecu la credința dreptslăvitoare, rămase în mănăstire și deveni monah, dăruindu-și întreaga viață tămăduirii rănilor sufletului său și rugăciunii neîncetate către marele Doctor Iisus Hristos.
Pomenirea sfântului Agapit se săvârșește la 1 iunie (ziua fericitei sale adomiri, veacul al XI-lea) și la 28 septembrie (Soborul Sfinților din Peșterile de Aproape).
+ * + * +
Viața Sfântului Cuvios Agapit poate fi aflată în:
+ * + * +
(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)
(Sursă: http://pravicon.com/)
+ * + * +
(Sursă: http://pravicon.com/)
(Sursă: http://iconograf.com.ua/)
(Sursă: http://pravicon.com/)
(Sursă: http://www.rudata.ru/)
(Sursă: http://www.google.ro/)
(Sursă: http://alchevskpravoslavniy.ru/)
(Sursă: http://agapit.at.ua/)
Sfinti si icoane 