Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu, Italia (17 martie)

(Sursă: http://forum-slovo.ru/index.php?topic=15075.80)

La cumpăna dintre veacurile III-IV, în Roma, trăia un bărbat dreptcredincios pe nume Eufimian, mai mare între boieri şi foarte bogat, căci avea 3000 de slugi, iar avuţia lui era mare. Însă, spre marea sa mâhnire, femeia sa Aglaia era neroditoare. Eufimian păzea poruncile lui Dumnezeu, postea în toate zilele până la amiază şi punea trei mese pe zi celor sărmani, văduvelor şi bolnavilor, iar dacă se întâmpla să nu poată da milostenie după obişnuinţă, zicea:

– Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu!

Iar Aglaia şi ea nu înceta a se ruga pentru ca Dumnezeu să binecuvânteze pântecele ei cel sterp. Însă Domnul nu lăsă ruga lor până în sfârşit şi le dăruiră un fiu, pe care plini de veselie îl botezară Alexie. La vârsta de 6 ani, pruncul Alexie fu dat să înveţe gramatica, retorica şi cărţile bisericeşti. Pătrunzând astfel în tainele Scripturii, adună de acolo întreaga înţelepciune. Cu timpul, sfântul Alexie dispreţuind cele lumeşti, îşi puse în gând să lepede bunătăţile cele lumeşti şi începu a-şi osteni trupul purtând în taină o haină aspră pe trupul său.

La plinirea vârstei cuvenite, părinţii îl căsătoriră cu o fecioară de neam împărătesc. Însă intrând ei în cămara de nuntă, sfântul Alexie îşi scoase inelul şi brâul cel scump, le înveli într-o basma de porfiră şi i le dădu miresei, spunându-i:

– Păzeşte-le pe acestea şi Dumnezeu să fie cu noi, până ce darul Lui va face ceva nou.

Şi ducându-se de la dânsa, dezbrăcă hainele cele scumpe şi punând pe dânsul unele proaste, ieşi în taină din cetate, rugându-se:

– Dumnezeule, Cel ce m-ai adus din pântecele maicii mele, izbăveşte-mă şi acum de această deşartă viaţă lumească şi mă învredniceşte la judecată să stau de-a dreapta Ta, împreună cu toţi cei ce Ţi-au plăcut Ţie!

Ajungând în cetatea Edessa, se îmbrăcă într-o haină de sărac şi se făcu precum un cerşetor în pridvorul bisericii Maicii Domnului, postind totdeauna, gustând doar puţină pâine şi apă , iar în toate duminicile se împărtăşea cuSfintele Taine. Iar dacă primea vreo milostenie, o împărţea şi pe aceea la săracii mai bătrâni, spre hrana lor.

Privirea sa era plecată spre pământ, iar mintea îi era Sus, înţelepţindu-se cu dumnezeiasca gândire. Şi atât de mult i se uscase trupul de multa înfrânare, încât i se veştejise frumuseţea feţei lui, vederea i se întunecase, ochii i se adânciseră şi numai pielea şi oasele i se vedeau.

Sfântul Alexie se nevoi astfel vreme de 18 ani. Iar după aceasta, se făcu descoperire eclezirahului căruia i se înfăţişă în vedenie icoana Maicii Domnului grăindu-i:

– Adu în biserica mea pe omul lui Dumnezeu, fiindcă este vrednic de Cereasca Împărăţie; căci rugăciunea lui se suie ca nişte tămâie cu bun miros înaintea lui Dumnezeu şi precum stă coroana pe capul împărătesc, aşa Duhul Sfânt se odihneşte peste dânsul.

Şi căutându-l pe acesta şi neaflându-l, se rugă iară Maicii Domnului să îi descopere unde se află bineplăcutul Său. Iar icoana i se arătă din nou grăindu-i că săracul care şade în pridvor la uşa bisericii, acela este omul bisericii, acela este „Omul lui Dumnezeu”.

Deci văzându-se iubitorul smereniei Alexie dus în mijlocul bisericii şi cinstit, fugi din acel loc punându-şi în gând să ajungă în Cilicia. Însă gândul lui Dumnezeu era altul, căci se făcu furtună pe mare, iar corabia ajunse la Roma. Văzând aceasta, sfântul Alexie zise:

– Viu este Domnul Dumnezeul meu, nu voi îngreuna pe nimeni, ci mă voi duce în casa tatălui meu ca un necunoscut.

Dar când se apropie de casă, întâmpină pe tatăl său, la vremea prânzului, întorcîndu-se de la palatele împărăteşti spre casă cu mulţime de slugi. Şi cerându-i acestuia milostenie, tatăl său îl luă cu sine la palat şi porunci să i se facă o colibă în curtea sa poruncind slugilor să îl hrănească şi să nu îl supere cu nimic.

Deci primind milostenie în toate zilele hrană de la părinţii săi, oprea pentru sine numai pâine şi apă, iar restul dădea săracilor. Nopţile le petrecea fără somn, în rugăciune, iar duminicile se ducea la biserică şi se împărtăşea cu Dumnezeieştile Taine. Însă minunată îi era răbdarea omului acestuia al lui Dumnezeu, căci multe supărări şi necazuri îi făceau slugile totdeauna, mai ales seara târziu, căci unii îl loveau peste obraz, alţii îl trăgeau de păr, alţii îl loveau peste grumaz, alţii vărsau lături peste capul lui, iar alţii într-alt chip îşi băteau joc de dânsul.

Însă nebiruitul pătimitor le răbda pe toate tăcând, căci ştia că îndemnaţi de diavol făceau astfel de lucruri, iar spre acela se întrarma cu rugăciunea şi răbdarea. Însă şi alta era pricina răbdării sale, căci în palatul tatălui său locuia mireasa lui care încă vărsa lacrimi pentru plecarea mirelui său, la care se adăuga şi tânguirea părinţilor care îşi pierduseră fără de urmă singurul şi preaiubitul lor fiu. Deci auzind bunul nevoitor jalea lor, răbda în taină pentru Domnul.

Astfel se nevoi în casa părintească 17 ani, necunoscut de nimeni.

Iar când îi descoperi Dumnezeu ziua şi ceasul morţii sale, sfântul Alexie ceru de la o slugă hârtie, cerneală şi condei şi îşi scrise toată viaţa sa. Iar la sfârşit scrise:

„Rogu-vă pe voi, părinţii mei iubiţi şi preacinstita mea mireasă, să nu vă mâhniţi pe mine, că v-am făcut atâta mâhnire, lăsându-vă singuri; şi pe mine mă durea inima pentru durerea voastră, de multe ori am făcut rugăciune pentru voi către Dumnezeu, ca să vă dea răbdare şi să vă învrednicească Împărăţiei Sale, iar eu nădăjduiesc spre milostivirea Lui că va împlini cererea mea, deoarece eu atât de nemilostiv am fost către a voastră tânguire. Dar mai bine se cade fiecăruia să asculte pe Făcătorul şi Mântuitorul său, decât pe născătorii săi; şi cred că, pe cât v-am mâhnit, pe atât de mare bucurie veţi avea prin răsplătirea cea cerească!”

Acestea scriindu-le, petrecu rugându-se lui Dumnezeu până la ceasul mutării sale la cele veşnice.

Însă Dumnezeu voi ca să nu rămână sub obroc comoara Sa cea de mult preţ tăinuită în sânul cetăţii, ci făcu glas în biserică zicând:

– Căutaţi pe omul lui Dumnezeu, care o să iasă din trup, să se roage pentru cetate şi toate ale voastre se vor rândui bine!

Deci căutând ei îndelung vreme de zile, abia după plecarea la cele veşnice a sfântului Alexie, se făcu iară glas în biserică, spunând:

– În casa lui Eufimian căutaţi pe omul lui Dumnezeu!

Iar bătrânul Eufimian, aflând pricina cintitei vizite a împăratului şi a unui sobor de preoţi în frunte cu papa Inochentie şi mulţime de popor, mult se minună şi mergând la căscioara săracului îl alfă pe acesta şezând mort cu bunăcuviinţă ţinând strâns o hârtie în mâna lui dreaptă. Iar Eufimian nereuşind să scoată hârtia din mâna celui adormit, merse la împărat şi la papă spunându-le despre cele aflate. Deci mergând cu toţii, împăratul şi papa îşi plecară genunchii, sărutând trupul sfântului Alexie şi grăind către dânsul ca şi cum ar fi fost viu:

– Rugămu-ne ţie, robule al lui Hristos, dă-ne hârtia aceasta ca să ştim ce este scris într-însa şi să te cunoaştem pe tine cine eşti.

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0118/s0118002.jpg)

Şi dându-se din mână hârtia împăratului şi papei, o dădură lui Aetie, arhivarul bisericii celei mari, care o citi cu glas mare tuturor. Aflând atunci părinţii că odorul lor nepreţuit se ascunsese atâţia ani dinaintea ochilor lor celor ţinuţi să nu îl vadă, începură a plânge cu amar. Eufimian îl cuprinse pe fiul său cu dragoste şi tânguire strigând:

– O, vai mie, fiul meu preaiubit, pentru ce ne-ai făcut nouă astfel? Pentru ce atât de mare mâhnire ne-ai adus nouă? Vai mie, fiul meu, câţi ani în casa aceasta petrecând şi tânguirea părintească văzând-o, nu te-ai arătat pe sineţi, nici ai mângâiat bătrâneţile noastre, fiind în acea amară mâhnire pentru tine! O, vai mie, fiul meu preadorit, dragostea mea, mângâierea sufletului meu, ce voi face acum? Oare pentru moartea ta voi plânge sau pentru aflarea ta voi prăznui?

Iar Aglaia se apropie şi dânsa, cu multe lacrimi zicând:

– Daţi-mi loc, o, popoarelor, daţi-mi loc ca să-mi văd a mea nădejde. Daţi-mi cale ca să-mi văd şi să cuprind pe singurul şi iubitul meu fiu.

Şi mult plângând dânsa dimpreună cu mireasa cea părăsită în noapte nunţii de mirele său, udau cu tânguirea lor cinstitul trup al sfântului Alexie.

Atunci împăratul şi papa porunciră să fie dus patul sfântului Alexie în mijlocul cetăţii pentru ca toţi să îl vadă şi să se atingă de el. Iar cei neputincioşi, apropiindu-se, se tămăduiau, orbii vedeau, leproşii se curăţau, diavolii din oameni de izgoneau şi orice fel de boli şi neputinţe primeau desăvârşită vindecare.  Iar apoi ducându-l în biserică, îl mai lăsară o săptămână spre închinare.

Împăratul porunci să se pregătescă o raclă de marmură împodobită cu aur în care fiind aşezat cinstitul trup, îndată începu a izvorî mir cu bună mireasmă încât umplu racla, iar toţi luau şi ungându-se primeau tămăduire de neputinţe sufleteşti şi trupeşti.

Astfel, se făcu îngropare cu belşug de minuni şi multă evlavie a împrătului, clerului şi poporului celui mult.

Sfântul Alexie se mută în cămările cele de Sus gătite de Domnul ostenitorilor Săi preaiubiţi la 17 martie 411, de unde pururea varsă asupra poporului care îl cinsteşte mulţime de minuni.

+ * + * +

Viaţa sa poate fi aflată în

sau

http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/martie/03-17-cv_alexie.html (clic aici)

+ * + * +

Iubind Hristos Dumnezeu viaţa ta cea liniştită şi singuratică, smerită şi fără de răutate, fericite Alexie, luminător a toată lumea te-a arătat, strălucind mai mult decât soarele. Căci pe soţie şi avuţia cea vremelnică întocmai ca pe un praf le-ai socotit, necunoscut fiind mai apoi în casa părintească şi numai pe Hristos ai dorit, pe care L-ai iubit. Adu-ţi aminte, dar, de robii tăi, înaintea Împăratului tuturor, Hristos Dumnezeul nostru, neîncetat rugându-te pentru robii Săi, preacuvioase.  (Dintre Stihirile ce se cântă la Vecernie)

Cine va lăuda precum se cuvine cinstitele tale virtuţi şi cine le va cânta cu îndestulare, cugetătorule de Dumnezeu Alexie? Înţelepciunea ta, răbdarea şi blândeţea ta, înfrânarea şi cântarea cea neîntreruptă, asprimea cea desăvârşită a vieţii şi nesfârşita umilinţă; prin care, făcându-te deopotrivă cu îngerii, pururea te rogi pentru toată lumea. Pentru aceasta, auzi acum, cuvioase, de la toţi credincioşii: Bucură-te, podoaba cea plină de desfătare a cuvioşilor!   (Icosul ce se citeşte la Utrenie)

O, minune! Cum ai rămas pururea ca un sărac în bogăţia cea nesfârşită a umilinţei, Alexie! Cum ai răbdat să fii batjocorit şi defăimat de slugile tale, preaînţelepte, care nu cunoşteau vieţuirea ta?  (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

Domnul, cu mare glas, te arată pe tine Romei întregi, ca pe comoară ascunsă, preafericite, care şedeai în chip sărac şi care dăruieşti cu dar de tămăduiri pe toţi cei ce cu credinţă vin la tine.   (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu (text, clic aici)

+ * + * +

Capul Sfântului Alexie

(Sursă: http://www.blog.vivaturism.ro/)

+ * + * +

Mormântul Sfântului Alexie

Din pricină că biserica unde se află mormântul este astăzi catolică, punem aici imaginea sa numai spre apropierea duhovnicească de sfântul Alexie.

(Sursă: http://forum-slovo.ru/index.php?topic=15075.80)

+ * + * +

Icoana Maicii Domnului din Edessa a Sfântului Alexie

Icoana Sfântului Alexie pe care acesta o aduse cu sine din Edessa unde petrecuse vreme de 18 ani pe lângă biserica Preacuratei Maici a Domnului. Pentru aceasta, fu aşezată cu evlavie deasupra mormântului său.

(Sursă: http://forum-slovo.ru/index.php?topic=15075.80)

Căutând să faci din inima ta Biserică a Domnului, ai iubit a şedea în casa Născătoarei de Dumnezeu, mărite, şi a privi de-a pururea frumuseţile cele cereşti. (Din Canonul Sfântului ce se citeşte la Utrenie)

 + * + * +

(Sursă: http://lib.pstgu.ru/icons/images/stories/base/orig/00000847.jpg)

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s0118/s0118005.jpg)

(Sursă: http://lib.pstgu.ru/icons/images/stories/base/orig/00000846.jpg)

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/jpg/im4130.jpg)

(Sursă: http://www.ikona-kiot.ru/wp-content/uploads/alexiy-chelovek-bozhiy-1.jpg)

(Sursă: http://www.icon-art.ru/)