Sfânta Cuvioasă Xenia Romana, Italia (24 ianuarie)

(Sursă: http://antique-modern.ru/sites/default/files/DSCN1492.jpg)

Această fericită maică era din cetatea Romei, din neam cinstit şi râvnitor, având numele Eusebia. Deci, vrând părinţii săi să o căsătorească şi pregătind nunta, ea se sculă şi fugi din cămara de nuntă, împreună cu două slujitoare ale sale.

Călătorind pe mare ajunseră în Alexandria Egiptului, iar de acolo ajuseră în insula Cos unde aflară o casă retrasă şi mică în care sălăşluindu-se se rugau pururea lui Dumnezeu să le trimită un povăţuitor. Astfel odată, ieşind din casa lor, aflară un bătrân cinstit, cărunt la păr, a cărui faţă era ca a unui înger. Sfânta fecioară Eusebia căzu la picioarele lui rugându-l cu lacrimi să nu le treacă cu vederea pe dânsele:

– Ce voieşti să vă fac?, întrebă bătrânul.

– Să ne fii părinte şi învăţător după Dumnezeu, răpunse sfânta fecioară, şi să ne duci unde am putea să ne mântuim; pentru că suntem străine şi nu ştim unde să ne ducem, că ne ruşinăm a ne arăta oamenilor.

Bătrânul, umilindu-se, le luă cu dânsul, căci era egumenul mănăstirii sfântului apostol Andrei din cetatea Milasa, unde aflând nişte case la un loc liniştit şi aproape de biserică, le cumpără sfânta fecioară cu aurul adus de acasă şi ridică o biserică nu mare închinată sfântului întâiului mucenic Ştefan. În scurtă vreme, se rândui a fi mănăstire mică de maici unde veniră şi alte fecioare. Sfântul Pavel egumenul, căci acesta era numele bătrânului, tunse pe sfânta Eusebia cu numele Xenia, care se tâlcuieşte străină, şi pe cele două însoţitoare ale sale.

Nu după multă vreme, fiind numit sfântul Pavel episcop al locului, o sfinţi pe sfânta Xenia diaconiţă, iar aceasta sporea în nevoinţele duhovniceşti, ducând o viaţă aspră, suindu-se spre pustniceasca desăvârşire.

De înfrânarea ei se temeau diavolii şi de postul şi nevoinţa ei biruindu-se, fugeau şi nu îndrăzneau a se apropia de dânsa, căci mânca uneori a doua zi, alteori a treia zi, iar de multe ori toată săptămâna petrecea fără hrană. Şi când era să primească hrană, nu mânca nici linte, nici verdeţuri, nici linte, nici vin, nici untdelemn, nici poame de grădină, nici orice alte mâncăruri bune, afară numai de puţină pâine, undată cu lacrimile sale. Şi luând din cădelniţă cenuşă îşi presăra pâinea sa, făcând astfel în tot timpul vieţii sale, după cuvântul proorocesc „Cenuşă cu pâine am mâncat şi băutura mea cu plângere am amestecat”. Şi se sârguia în toată vremea să-şi tăinuiască înfrânarea aceasta chiar şi de surorile sale, fără numai celor două roabe ale sale care o priveau în taină şi urmau vieţii ei celei îmbunătăţite.

Atâta trezire era într-însa, încât şedea toată noaptea rugându-se. Uneori îşi pleca genunchii de cu seară rugându-se cu multe lacrimi până la vremea Utreniei şi până dimineaţa, iar aceasta o făcea cu smerenie, încât mai jos decât toţi se socotea.

Nu a fost văzută mâniindu-se cândva, nici a întinat viaţa ei cu vreo slavă deşartă şi îngâmfare. Faţa ei era smerită, mintea înţeleaptă, căutătura neîmpodobită, trupul chinuit de putniceştile osteneli şi inima ei paşnică, nicio tulburare având.

Arăta tuturor dragoste nemăsurată: pe cei din nevoi îi ajuta, cu cei ce pătimeau, împreună pătimea, spre păcătoşi se milostivea, iar pe cei rătăciţi îi povăţuia pe calea pocăinţei.

Despre hainele ei nici nu se putea grăi, pentru că purta nişte zdrenţe şi chiar de acelea se socotea nevrednică.

Deci astfel bineplăcând Domnului şi ajungând aproape de plecarea sa din lumea aceasta, chemă la sine pe surori şi le ceru cu umilinţă rugăciunile rugându-le să spună şi episcopului Pavel, părintele său:

– Pentru Dumnezeu, cinstite părinte, pomeneşte străinătatea mea; că tu m-ai povăţuit şi m-ai adus în viaţa aceasta; deci roagă-te pentru mine, ca să nu mă ruşineze Domnul întru a mea nădejde.

Auzind acestea, surorile începură a plânge rugând-o să nu le lase orfane şi să se roage pentru dânsele. Sfânta Xenia le spuse plângând:

– Ştiţi, surorile mele, că mai înainte decât vremea strigă apostolul Petru, zicând: „Nu va zăbovi Domnul făgăduinţa, precum unii o socotesc zăbovire; ci îndelung rabdă spre noi, nevrând ca să piară cineva, ci toţi să vină întru pocăinţă! Şi va veni ziua Domnului ca un fur!” Deci acestea ştiindu-le, surorile mele, să nu ne lenevim într-această puţină vreme, ci să ne trezim, să aprindem candelele noastre, să luăm untdelemn în vasele noastre, să ne pregătim a ieşi întru întâmpinarea Mirelui, de vreme ce nu ştim în ce ceas ne va chema pe noi Domnul, că iată secerişul a sosit şi lucrătorii sunt gata şi numai porunca Stăpânului o aşteaptă.

Acestea grăindu-le sfânta, iar ele plângând şi căzând la picioarele ei, cuvioasa îşi ridică mâinile ei spre cer şi cu multe lacrimi se rugă aşa:

– Dumnezeule, Cel ce ai acoperit până astăzi străinătatea mea, ascultă-mă pe mine săraca şi păcătoasa roaba Ta, fii milostiv roabelor Tale acestea, surorile mele, fereşte-le şi păzeşte-le de toate meşteşugirile diavoleşti, spre slava şi lauda sfântului Tău nume. Rogu-mă Ţie, Dumnezeul meu, adu-Ţi aminte de aceste două surori ale mele, care împreună cu mine s-au înstrăinat pentru dragostea Ta şi precum în această viaţă vremelnică nu s-au despărţit de mine, aşa întru împărăţia Ta, nu ne despărţi pe noi, ci împreună ne învredniceşte în cămara Ta.

Astfel rugându-se, ceru mai apoi surorilor să o iasă o vreme şi să o lase să se liniştească puţin. Deci rămânând singură, îşi plecă genunchii şi se rugă, iar apoi întinzându-se în chipul crucii, precum se săvârşeşte la primirea hainei monahale, şi rugându-se multă vreme cu faţa la pământ, îndată străluci o lumină şi bună mireasmă începu a ieşi din biserică.

Deci intrând surorile îi aflară trupul neînsufleţit şi aşezară cu cinste după buna rânduială în biserică.

Însă Dumnezeu vrând să arate tuturor comoara care se aflase atâta vreme pe pământ, arătă pe cer semn mare şi prealuminat, căci în văzduhul înseninat se arătă în văzul tuturor o cunună de stele prealuminoasă având în mijloc o cruce. Astfel prinse de veste şi bătrânul episcop. Iar când fu dusă la locul de îngropare cununa călătorea deodată cu trupul sfintei Xenia, făcându-se nevăzută după îngropare.

Până astăzi, moaştele sfântei Xenia sunt izvor îmbelşugat de tămăduiri şi mângâiere dăruit fără oprire tuturor celor ce aleargă cu credinţă la caldul ei ajutor.

+ * + * +

Fericita adormire a Sfintei Cuvioase Xenia. Miniatură din veacul al XI-lea

(Sursă: http://www.ruicon.ru/)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/images/sv/s1234/s1234007.jpg)

Udându-ţi aşternutul cu lacrimi, cuvioasă, şi mâncând pâinea cu cenuşă, ai dobândit mângâierea cea neîmbătrânitoare şi desfătarea raiului. (din Canonul Sfintei ce se citeşte la Utrenie)

Dobândind aripile poleite cu aur ale faptelor bune, ai zburat către înălţimea cerului, fericită, ca o porumbiţă nestricată. (din Canonul Sfintei ce se citeşte la Utrenie)

Râu de tămăduiri te-ai arătat, scufundând mările patimilor celor ce cântă: bine eşti cuvântat Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri. (din Canonul Sfintei ce se citeşte la Utrenie)

Bine este cuvântat Domnul, Cel ce a arătat moaştele tale cinstite, liman liniştit de vindecări celor ce pururea se primejduiesc în noianul şi valul patimilor; strălucirea sihaştrilor şi lauda fecioarelor, purtătoare de Dumnezeu Xenia. (din Canonul Sfintei ce se citeşte la Utrenie)

+ * + * +

Moaştele Sfintei Xenia Romana