(Sursă: http://pravicon.com/)
Aceasta era o fecioară deosebit de frumoasă ce se trăgea din cetatea Romei și era slujnica împărătesei Constanția, soţia împăratului Licinius și soră vitregă a sfântului împărat Constantin cel Mare (pomenit la 21 mai).
Licinius, pentru că împărăţea cu sfântul Constantin și avea se însoțea cu sora acestuia, care era creştină, primind și el creştineasca credinţă, se jurase sfântului Constantin ca niciodată nu se va depărta de la creştinătate, ba încă să o şi apere. După aceea însă, împărăţind la Răsărit, uită facerile de bine ale lui Hristos Dumnezeu și de ajutorul lui Constantin și se rupse de dânsul şi credința dreptmăritoare, iară împăratului Constantin i se făcu vrăjmaş.
Deci aflându-se Liciniu în Nicomidia, puse început iară închinării la idoli, izgonind din palatele împărăteşti şi din toată curtea pe toţi cei ce erau creştini: senatori, boieri, slugi şi înarmaţi. Apoi începu fără de ruşine a se tăvăli în necurăţiile trupeşti, făcându-se nesăţios spre păcatul trupesc, răpind cu sila femeile şi fiicele senatorilor spre amestecare. Dar mai ales pe cele creştine cu sila le luă, spre ocara sfinţilor şi spre întinarea credinţei în Hristos Dumnezeu.
Auzind de aceasta binecredincioasă şi creştina împărăteasă Constanția, soţia lui, îi sângera inima de toate cele făcute de dânsul şi îl înştiinţa prin scrisori pe fratele său, Constantin. Şi avea această împărăteasă în palatul său o fecioară foarte frumoasă şi deplin înţeleaptă care îi slujea ei, cu numele Glafira, cu credinţa creştină, din Italia, de neam cinstit şi binecredincios.
Pe sfânta Glafira văzând-o Liciniu se aprinse de poftă necurată asupra ei şi porunci famenului celui mai mare din postelnicii lui, cu numele Venegn, ca să-i zică ei despre aceasta. Iar Venegn, ca un mare dar, aduse ei acea veste precum că împăratul o iubeşte şi voieşte să fie cu dânsa
Însă afânta Glafira se îngreţoşă de un păcat ca acela şi izgoni cu necinste pe acel vestitor ocărind fărădelegea aceea. Apoi îi spuse împărătesei acel lucru şi o rugă, zicând:
– Pentru Dumnezeu, Cel ce a zidit cerul şi pământul, de Care tu te temi şi Căruia împăratul Constantin, fratele tău, cu credinţă îi slujeşte, nu lăsa să se piardă fecioria mea cu acea însoţire fără de lege.
Auzind împărăteasa aceasta, o iubi şi mai mult pentru întreaga ei înţelepciune și se sfătui cum ar putea-o tăinui.
Şi întrebând împăratul de dânsa, împărăteasa porunci să se vestească în palatul împărătesc că sfânta Glafira îşi ieşise din minți, zace bolnavă şi este aproape de moarte.
Deci, auzind împăratul de aceasta, încetă a se mai gândi la Glafira, iar împărăteasa, căutând vreme potrivită, liberă pe sfânta Glafira dându-i o mulţime de aur, argint, pietre scumpe, podoabe de mult preţ, haine scumpe şi toate cele trebuincioase. Încă şi slugi şi slujnice credincioase îi dădu, încât să-i ajungă spre trebuinţa ei. Şi încredinţând-o unor oameni cinstiţi şi binecredincioşi din slugile sale, le porunci s-o ducă în părţile Armeniei, nespunând nimănui nimic despre dânsa, şi să stea acolo până ce Domnul va voi să rânduiască cele bune pentru dânsa. Iară ei dădură cuvânt împărătesei că o să împlinească cu dinadinsul toate cele poruncite.
Luând pristavii pe sfânta Glafira, o îmbrăcară pe ea şi pe fecioarele cele ce erau cu dânsa în haine bărbăteşti şi astfel ieşiră din cetatea Nicomidiei. Şi, mergând cale multă, se apropiară de Armenia, ajungând la cetatea Amasia, care era mitropolie a ţării Pontului.
Văzând sfânta Glafira frumuseţea acelei cetăţi, zise către slujitorii ei:
– Dacă vom afla aici neam creştinesc, să petrecem în cetatea aceasta.
Și le porunci să întrebe despre creştini. Întâlniră pe un tânăr din casa unui cinstit cetăţean din Amasia, cu numele Cvintie. Acel tânăr, cunoscând pe acei străini că sunt creştini şi caută pe cei de o credinţă cu dânşii, alergă singur la ei şi îi rugă să vină în casa lui şi să stea cât vor voi, spunându-le că el este creştin, arătându-le că în cetatea lor sunt mulţi creştini şi au episcop pe un bărbat ales, asemenea apostolilor. Străinii se bucurară auzind unele ca acestea, apoi merseră la Cvintie şi petrecură în casa lui, căci le dădu camere spre odihnă.
Apoi veni la dânşii şi sfântul Vasilevs, episcopul Amasiei, bărbat bun şi plin de darurile duhovniceşti.
Sfântul Sfnțit Mucenic Vasilevs, episcopul Amasiei (pomenit la 26 aprilie)
(Sursă: http://pravicon.com/)
Acela întrebându-i cine sunt şi de unde sunt, sfânta Glafira îi spuse toată taina cea despre dânsa, că este din Italia cu neamul, creştină cu credinţa, slujitoare surorii împăratului Constantin, adică soţiei împăratului Liciniu, spunând şi despre pricina înstrăinării sale.
Auzind acestea, sfântul Vasilevs porunci ca nici ea, nici slujitorii ei să nu iasă afară din casă, nici să vorbească cu cineva, ca nu cumva să afle de dânsa ighemonul din cetatea aceea, căci pentru dânsa vor fi în primejdie toţi creştinii Amasiei, adăugând că acea fugă şi înstrăinare a ei va fi spre slava lui Dumnezeu.
În acea vreme acel sfânt episcop zidea o biserică în cetate, că până atunci creştinii nu aveau o biserică înăuntrul cetăţii, ci aveau numai afară o biserică foarte mică.
Sfânta fecioară Glafira dădu episcopului mult argint spre zidirea bisericii şi toate cele ce-i dăruise împărăteasa le cheltui la acea zidire, nelăsând nimic pentru dânsa.
Scrise şi împărăteasei Constanța, stăpâna sa, înştiinţând-o unde este, la cine petrece şi despre zidirea bisericii, rugând-o să trimită aur mai mult, spre săvârşirea şi împodobirea bisericii. Împărăteasa făcu aceea cu bucurie şi cu osârdie trimise la dânsa avere multă şi daruri bisericii şi episcopului şi îi scrise încredinţîndu-i-o pe roaba sa, sfânta fecioară Glafira.
Însă scrisoarea Glafirei cea scrisă către împărăteasă, o găsi Venign, postelnicul împăratului, şi citind-o află că sfânta Glafira este vie, cum şi unde se află şi spuse de aceasta împăratului Liciniu. Iar împăratul, umplându-se de mai multă mânie, scrise îndată ighemonului Amasiei, poruncindu-i ca pe Vasilevs episcopul creştinesc şi pe Glafira slujitoarea, ferecându-i în fiare, să-i trimită degrabă la dânsul în Nicomidia.
Însă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, mai înainte de a ajunge scrisoarea împăratului în Amasia la ighemon, fericită şi sfânta Glafira se duse către Domnul.
Deci ighemonul, prinzindu-l numai pe sfântul Vasilevs episcopul, îl ferecă şi-l trimise la împărat, iar despre sfânta Glafira îl înştiinţă că murise.
Mutarea către Domnul a sfinților Glafira și Vasilevs se petrecu în anul 322.
+ * + * +
Sfântul Sfințit Mucenic Vasilevs, episcopul Amasiei
(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)
Fugind Glafira de prăpastia cea pierzătoare de suflet, te-a aflat, Sfinte Mucenice Vasilevs, Sfinţite Părinte, liman de mântuire. Pentru aceea şi logodindu-se cu Hristos Ziditorul, se bucură strigând: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.
Adus-ai pe Glafira mireasă Mirelui Hristos, împodobită cu totul de virtuţi şi strălucind cu fecioria şi înfrumuseţând-o pe dânsa cu învăţături, ai învrednicit-o şi de cămara Mirelui, cu care împreună te şi bucuri în Locaşurile cele Cereşti, Sfinte Părinte Vasilevs. (Din Canonul Sfântului Sfințitului Mucenic Vasilevs)
+ * + * +
(Sursă: http://pravicon.com/)
(Sursă: http://pravicon.com/)
(Sursă: http://pravicon.com/)
(Sursă: http://www.rus-icons.info/)
+ * + * +
Amasia, Turcia
(Sursă: http://romeartlover.tripod.com/)
(Sursă: http://dickschmitt.com/)
(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)
(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)
(Sursă: http://pravicon.com/)
(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)
Sfinti si icoane 