Sfânta Muceniță Puplia din Antiohia, Turcia (9 octombrie)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Aceasta a trăit pe vremea pagânului Iulian, măritată fiind mai înainte și născând roadă vrednică lui Dumnezeu, pe preotul Ioan care fu purtător de grijă pentru orânduiala Bisericii, pururea fugind de vrednicia episcopiei, pentru multa lui smerenie.

Deci mergând atunci împăratul Iulian la Antiohia și silind pe toți să creadă în demoni, această cinstită bătrână începu a cânta în fața împăratului cu niște fecioare:

– Idolii păgânilor argint și aur, lucruri făcute de mâini omenești.

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Pentru aceasta târând-o, o bătutră atât de tare peste obraz încât se roși pământul de sângele ei, însă nu fu omorâtă până la întoarcerea Paravatului. Acela însă fiind înjunghiat nu se mai întoarse, iar ea trăind un an după aceea, cu pace se duse către Domnul, în veacul al IV-lea, pururea mijlocind pentru toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.

Sfânta Muceniță Pelaghia din Antiohia, Turcia (8 octombrie)

(Sursă: http://www.logoslovo.ru/)

Aceasta a fost fecioară de neam slăvit din Antiohia. În vremea domniei împăratului Numerian, cârmuitorul Antiohiei a trimis otași să aducă la judecată pe fecioara Pelaghia despre care toți știau că este creștină. Ostașii înconjurară casa și o chemară pe sfânta fecioară să iasă înaintea porților. Ea le dădu binețe și auzind că avea să fie dusă la judecată, se arătă bucuroasă și le spuse ostașilor să o aștepte să intre în casă și să-și schimbe veșmintele. Apoi se urcă pe acoperișul casei și ridică mâinile către cer rugându-se îndelung lui Dumnezeu să primească sufletul ei și să nu îngăduie a i se întina curăția cea feciorească.

Miniatură din Menologion-ul (Mineiul) împăratului Vasile al II-lea Bulgaroctonul (976-1025), săvârșită în anul 985 la Constantinopol

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Dumnezeu îi primi sufletul, iar trupul căzu fără suflare dinaintea ostașilor.

Sfântul Ioan Gură de Aur scrise despre sfânta muceniță Pelaghia: „Moartea sa nu a venit pe cale firească, ci mai vârtos la porunca lui Dumnezeu” și „Astfel, trupul cel fecioresc, mai curat decât aurul, zăcea la pământ. Îngerii l-au înconjurat, arhanghelii l-au cinstit și Hristos Însuși a stat lângă dânsul”.

Sfânta Cuvioasă Sofia din Ainos, Tracia, Turcia (4 iunie)

(Sursă: http://images.oca.org/)

Aceasta se născu în Ainos sau Aenus, Rhodope, Tracia (astăzi, Enez, Turcia), şi era mamă a 6 copii. Deşi ocupată cu grijile şi datoriile acestei lumi, sfânta Sofia ţinu poruncile Domnului şi trăi o viaţă plină de virtute.

După ce îi muriră copiii, deveni mamă pentru orfani şi ajutor pentru văduve. Își vându avuţiile şi darui banii săracilor.  Duse o viaţă de nevoință, mâncând numai pâine şi apă. Avea neîncetat pe buze Psalmii lui David şi lacrimi curgeau fără încetare din ochii ei. Prefera să se lipsească ea de cele trebuincioase decât să lase pe vreun sărac să plece din casa ei cu mâinile goale.

Prin smerenia ei şi dragostea faţă de săraci, Dumnezeu o binecuvântă printr-o minune. În casa ei era un butoi cu vin pe care îl păstra pentru săraci din care oricât ar fi luat acesta acesta rămânea pururea plin. Însă îndată ce povesti cuiva despre această minune slăvind pe Dumnezeu, acesta se goli. Sfânta Sofia se întristă crezând că vinul se sfârşi din pricina nevredniciei sale. De aceea își spori nevoinţele sale ascetice încât își primejdui sănătatea.

Simţindu-şi plecarea din lumea aceasta aproape, ea primi tunderea în monahism. Sfânta Sofia adormi întru Domnul la vârsta de 53 de ani. Ea mai este cinstită ca ocrotitoare a orfanilor.

+ * + * +

(Sursă: http://www.johnsanidopoulos.com/)

(Sursă: http://www.johnsanidopoulos.com/)

+ * + * +

Ainos sau Aenus, ținut grecesc odinioară, iar mai apoi cucerit de turci în stăpânirea cărora se află până astăzi cu numele Enez

(Sursă: https://www.flickr.com/)

Sfântul Nou Mucenic Zaharia ieromonahul din Prusa, Turcia (22 mai)

Într-o zi din anul 1801, un ieromonah din Prusa (Brusa), Asia Mică, cu mintea amețită de băutură se lepădă de Iisus Hristos și se făcu musulman. Când se trezi, sfântul Zaharia își dădu seama ce făcuse. Deci se duse la cadiu, își aruncă turbanul de musulman și mărturisi credința în Iisus Hristos.

De 3 ori fu adus în divan dinaintea cadiului, care-l îndemnă să părăsească creștinismul și să se întoarcă la islam. Sfântul Zaharia refuză. Între timp, suferi cazne deosebit de dureroase în temniță: trupul îi fu ars cu fiare înroșite în foc, i se smulseră unghiile, brațele îi fură răsucite. Însă sfântul Zaharia rămase neclintit în credința sa ortodoxă. În cele din urmă fu osândit la moarte și i se tăie capul.

Astfel ieromonahul Zaharia își dădu viața din dragoste pentru Iisus Hristos  în Prusa, la 22 mai 1802. În unele lucrări aghiografice, pomenirea acestuia se săvârșește la 28 mai când este socotită a fi ziua mutării sale la odihna cea de Sus.

+ * + *  +

Viața Sfântului Nou Mucenic Zaharia ieromonahul din Prusa poate fi aflată în:

Sfântul Ierarh Pavsicacos, episcopul Sinadei, Turcia (13 mai)

(Sursă: http://www.logoslovo.ru/)

Acesta avea patrie cetatea Apamiei, Siria, şi părinţi din cei aleşi, de bun neam şi hrăniţi cu adevărata credinţă creştinească. Iară el, tânăr încă fiind, se înfrâna cu postul, cu îndelunga rugăciune şi cu cealaltă aspră petrecere. Pentru care se şi supuse vieţii sihăstreşti şi se hrănea cu puţină pâine şi apă; şi întrebuinţând meşteşugul doctoricesc, vindeca şi trupurile şi sufletele, se lupta împotriva demonilor şi-i izgonea, slăbănogirile le vindeca, îngheboşările îndrepta, şi alte preamărite minuni săvârşea.

Iar prin vădirea Celui ce pe toate le face arătate făcându-se cunoscut patriarhului Constantinopolului, fericitul Chiriac, şi de el hirotonisit fiind, fu trimis la biserica Sinadelor.

Aici sfântul izgoni îndată cu praştia cuvântului pe lupii cei gânditori şi cu cuvântul cel ascuţit tăindu-i ca pe nişte mădulare putrede, îi scoase afară, ca să nu pricinuiască vreo vătămare părţii celei sănătoase. Astfel dând turmelor sale netemere şi vindecare, se duse la Constantinopol şi întâlnind pe împăratul Mavrichie, şi vindecându-l de patima de care era stăpânit, îl plecă să dăruiască prin hrisov cetăţii sale dajdia cea de peste an, care era o litră de aur.

Apoi întorcându-se spre Sinada şi ajungând la locul ce se numeşte Solin, numai prin rugăciune făcu să izvorască apă ca să potolească setea celor ce călătoreau.

Astfel bineplăcând lui Dumnezeu şi la mulţi făcându-se pricină de mântuire, se mută către cele de Sus, în preajma anului 606, fiind până astăzi preacald mijlocitor și pentru toți cei îi săvârșesc pomenirea cu credință.

+ * + * +

(Sursă: http://www.saint.gr/)

+ * + * +

Apamia sau Apamea, de odinioară, Siria

(Sursă imagini: http://en.wikipedia.org/)

Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea Patelarie, patriarhul Constantinopolului, Turcia (2 mai)

(Sursă: https://vatopaidi.files.wordpress.com/)

Sfântul ierarh Atanasie Patelarie a fost unul dintre ierarhii altor popoare care au poposit pe meleagurile noastre românești pe care le sfinți cu rugăciunile sale curate și cu nevoințele osârdnice vreme de 12 ani.

Acesta se născu în anul 1580 în insula Creta, într-o familie creştină şi cu bun nume. Tatăl său, Gheorghe Patelarie, era secretar al episcopului locului, iar mama sa – o evlavioasă creştină. Primind din pruncie o educaţie aleasă, viitorul ierarh, ce primise la botez numele de Alexie, se îndreptă încă din tinereţe spre studiul dumnezeieştilor scripturi şi spre viaţa duhovnicească profundă.

După moartea tatălui său, Alexie renunţă la lume şi intră în viaţa călugărească, mai întâi la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, unde fu călugărit cu numele Atanasie, apoi la Mănăstirea Sfântul Atanasie din Tesalonic, unde fu hirotonit ieromonah, iar mai apoi în Muntele Athos, la Mănăstirile Esfigmenu şi Xeropotam. Pentru o vreme se află ca dascăl şi în Ţara Românească, unde traduse „Psaltirea“ în greaca populară.

Aflând de alesele sale calităţi teologice şi duhovniceşti, sfântul patriarh Chiril Lucaris îl cheamă pe sfântul Atanasie în Constantinopol la apărarea credinţei ortodoxe mult încercate, la acea vreme, de atacurile ereticilor şi ale necredincioşilor.

Sfântul Sfințit Mucenic Chiril Lucaris, patriarhul Constantinopolului (pomenit la 27 iunie). Portret ale sfântului ierarh săvârșit în anul 1632, cu 6 ani înaintea de primirea cununii mucenciei. Icoana și o părticică din cinstitele sale moaște se află și la Mănăstirea Radu-Vodă din București

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

În anul 1631, fu ales mitropolit al Tesalonicului, iar 3 ani mai târziu, pentru scurtă vreme, sfântul Atanasie ocupă şi scaunul patriarhal al Constantinopolului.

Silit fiind să-şi părăsească păstoriţii săi şi să ia calea pribegiei, sfântul primi sprijin şi găzduire la domnitorul Vasile Lupu al Moldovei, care îi îngădui să se aşeze la Mănăstirea Sfântul Nicolae din oraşul Galaţi.

Vreme de 12 ani, între 1642 şi 1654, cu o scurtă pauză în anul 1652, când fu ales din nou patriarh ecumenic, sfântul Atanasie îmbogăţi spiritual ținutul Dunării de Jos, însă nu-şi uită nici scaunul său mitropolitan, pentru care ceru neîncetat ajutor material. Tocmai pentru acest scop, întreprinse o lungă călătorie la Moscova, unde obţinu de la ţarul Rusiei sprijin pentru eparhia sa, în grea suferinţă.

Un călător contemporan cu sfântul Atanasie, diaconul Paul de Alep, ne relatează că sfântul patriarh Atanasie avea în grija sa şi păstorirea credincioşilor din Brăila, oraş aflat sub stăpânire otomană şi unde se găsea sediul Mitropoliei Proilaviei.

Deşi era înaintat în vârstă, având 74 de ani, multele trebuinţe ale mănăstirii îl determină pe fostul patriarh să plece în Rusia, sperând în ajutorul ţarului.

Pe drumul de întoarcere spre Galaţi, în anul 1654, obosit de greutatea drumului, sfântul Atanasie îşi dădu sufletul în mâinile Domnului Mănăstirea Schimbarea la Faţă din Lubensk, în Rusia Mică (Ucraina de astăzi), la 5 aprilie 1654, în a treia zi a Sfintelor Paşti.

După 8 ani de la mutarea sa la veşnicele lăcaşuri, prin descoperire dumnezeiască, trupul fericitului patriarh Atanasie se află necurins de stricăciune.

Astăzi, sfintele sale moaşte, care săvârşesc multe minuni, se păstrează în Catedrala Buna Vestire din Harkov, Ucraina, într-o raclă aşezată lângă altarul din partea dreaptă a sfântului lăcaş, fiind de secole izvor de binecuvântare şi tămăduire pentru credincioşi.

+ * + * +

Asemenea stelei izvorâtoare din Dumnezeu ai venit, Sfinte Părinte Atanasie, din Constantinopol la Muntele Athos, în grădina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și acolo ai zidit o chilie singuratică, unde te-ai ostenit cu munca în tăcere, în post și în rugăciune, cântând ziua și noaptea cântare de laudă Sfintei Treimi: Aliluia.

Mântuire veșnică ai moștenit, neuitate Sfinte Ierarhe! Căci nouă, celor cuprinși de valurile acestei vieți, ne ești cârmaci credincios și apărător până în ziua de astăzi. Pe cei ce te cheamă în ajutor îi miluiești, pe alții îi îndreptezi spre limanul cel lin, ca împreună cu tine să cântăm cu toții lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinți: Aliluia. (Din Acatistul Sfântului)

+ * + * +

Acatistul Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie

http://www.doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfantului-atanasie-al-iii-lea-patriarhul-constantinopolului (clic aici)

Din roadele evlaviei și ostenelii vrednice de laudă pentru sfinții de pe pământul nostru românesc, iară nouă prețioase surse:

http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/480/mai_atanasie.html (clic aici)

http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfantul-ierarh-atanasie-al-iii-lea-patelarie-patriarhul-constantinopolului (clic aici)

+ * + * +

Cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie

(Sursă: http://2.bp.blogspot.com/)

(Sursă: https://vatopaidi.files.wordpress.com/)

+ * + * +

 Icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” a Sfântului Ierarh Atanasie Patelarie (prăznuită în ziua de 19 noiembrie)

(Sursă: http://vyatskaya-eparhia.ru/)

Icoana Maicii Domnului cunoscută ca „Mângâierea celor necăjiți și întristați” este un triptic cu balamale ce datează din veacul al XVII-lea. Conform tradiției această icoană a aparținut sfântului patriarh Atanasie al Constantinopolului.

În toate călătoriile sale, dar și în perioadele de retragere, inclusiv în vremea șederii în Muntele Athos, vlădica avu cu sine această icoană a Maicii Domnului.

 După adormirea sfântului părinte, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” fu dusă la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, unde rămase până în octombrie 1849, când fu înființat schitul rusesc Sfântul Andrei. Atunci, mitropolitul Grigorie care se retrăsese la Vatoped, oferi această icoană ca binecuvântare  schitului nou înființat. Icoana fu așezată în chilia întemeietorului, părintele Visarion. Înainte de a muri, acesta binecuvântă pe frați cu icoana Maicii Domnului spunând:

– Această icoană ar putea fi pentru voi bucurie și mângâiere în necazuri și întristări.

În 1863, icoana Maicii Domnului „Mângâierea celor necăjiți și întristați” se proslăvit prin nenumărate minuni în ținutul rusesc Vyatsk, atunci când ieromonahul Paisie veni din Athos pentru a strânge donații, aducând cu sine și icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Acum, icoana se află în Catedrala Sfântul Nicolae din Sankt Petersburg. O dovadă a puterii făcătoare de minuni a icoanei, există în Rusia ortodoxă contemporană. În Mănăstirea Sfântul Alexie din Voronej se află o copie a icoanei athonite, ce poartă inscripția: „această icoană a fost pictată și sfințită în Mănăstirea rusească Sfântul Ioan Gură de Aur din Sfântul Munte Athos, în timpul păstoririi ieroschimonahului Kiril (1905).”

În anul 1999, la scurt timp după ce icoana fu restaurată,  începu să izvorască mir. Într-o zi din luna iulie, din ochii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu curseră râuri de lacrimi de mir.

(Sursă: http://angela.org.ua.5-9-21-157.cp.ortox.ru/)

(Sursă: http://blogs.pravostok.ru/)

+ * + * +

(Sursă: https://vatopaidi.files.wordpress.com/)

(Sursă: http://2.bp.blogspot.com/)

Sfinții 9 Mucenici din Cizic, Turcia (29 aprilie)

(Sursă: http://www.soborjane.ru/)

Acești sfinți mucenici se numeau Teognis, Ruf, Antipatru, Teostih, Artemas, Magnon, Teodot, Tavmasie şi Filimon. Fiind din diferite locuri şi ţări, se adunară în Cizic şi, nebăgând în seamă cumplita prigoană împotriva creștinilor, preamăreau și propovăduiau pe Hristos cu toată îndrăzneala, mustrând fără frică rătăcirea cinstirii zeilor. Apoi îndemnau pe cei orbiţi cu necredinţa să vadă adevărul.

Văzând una ca aceasta necredincioșii, îi prinseră și duseră dinaintea conducătorului cetății Cizicului. Iară ei stăteau înaintea stăpânitorilor păgâni cu dârzenie în suflet, având inimile lor aprinse cu focul dragostei și râvnei către Dumnezeu.

Pentru aceasta, fură supuși la felurite chinuri şi pedepse, fiind aruncaţi în temniţă şi iarăşi scoşi şi chinuiţi, ca să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor.

Însă ostaşii lui Hristos nicidecum nu se depărtau de Domnul. Iară după alte munci, li se tăiară capetele şi tot în acel loc li se îngropară şi trupurile.

După câţiva ani, împărăţind sfântul împărat Constantin (pomenit la 21 mai), încetă prigonirea şi  răsări lumina dreptei credinţe în toată lumea.

Atunci în Cizic, binecredincioşii creştini scoţând de sub pământ trupurile celor 9 sfinţi mucenici, şi găsindu-le nestricate, le puseră în raclă nouă și zidind o biserică în numele lor, aduseră într-însa comoara cea de mare preţ.

Apoi s-au făcut multe minuni şi tămăduiri prin sfintele lor moaşte: diavolii erau izgoniţi, gârbovii se îndreptau şi bolile de friguri cu desăvârşire se tămăduiau.

Un vestit bărbat s-a izbăvit de idropică (acumulare de apă a trupului), atingându-se de vestita raclă a sfinţilor.

Mulţime de popor necredincios văzând tămăduirile de diferite boli ce se făceau la sfintele moaşte ale mucenicilor, se întoarseră spre Hristos și, nu după multă vreme, aproape toată cetatea primi sfânta credinţă în Hristos sfărâmând idolii şi capiştile idoleşti, ridicând în locul biserici lui Dumnezeu. Și astfel înflori în cetatea Cizicului dreapta credinţă, cu minunile şi rugăciunile sfinţilor, cei 9 la număr, care se odihnesc acolo.

+ * + * +

Nori tainici v-aţi arătat înţelep­ţilor luptători, ca cei ce plouaţi peste credincioşi cu ploile sângiurilor voastre şi prin har uscaţi înşelăciunea necredinţei. Pentru acesta vă fericim pe voi, vrednicilor de laudă.

Mucenicilor cei purtători de chinuri, care cu adevărat vă veseliţi de Frumuseţile Cele Dumnezeieşti şi din destul vă îndulciţi din Izvorul desfătării şi prin împărtăşire vă îndumnezeiţi, izbăviţi de cumplitele primejdii pe cei ce vă fericesc pe voi.

Luptătorilor, cei ce aţi răsărit ca soarele cel luminos cu razele luptelor voastre celor tari, luminaţi pe toţi cu strălucirile minunilor, pierdeţi şi noaptea patimilor şi întunericul demonilor îl risipiţi. (Din Canonul Sfinților ce se citește la Utrenie)

Înţelepţindu-vă cu cunoştinţa cea Dumnezeiască şi într-armându-vă cu armele cele înţelegătoare, prin vieţuire şi prin faptă, întru Duhul aţi biruit taberele vrăjmaşului şi după moarte v-aţi mutat către Viaţa Cea Nemuritoare şi către Lu­mina Cea Neînserată. Pentru aceasta izvorând vindecări tuturor, tămăduiţi bolile şi alungaţi duhurile, purtătorilor de chinuri cei nouă cu numărul. Rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră. (Sedelna Sfinților, glasul al 8-lea)

+ * + * +

Canonul de rugăciune al Sfinților 9 Mucenici din Cizic:

http://www.doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-catre-sfintii-9-mucenici-din-cizic (clic aici)

+ * + * +

Sfântul Mucenic Teognis din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Ruf din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Antipatru din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Teostih sau Teoctist din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Artemas din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Magnon din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Teodot din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Tavmasie din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

Sfântul Mucenic Filimon din Cizic

(Sursă: http://pravicon.com/)

+ * + * +

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

(Sursă: http://iconostudia.ru/)

(Sursă: http://alchevskpravoslavniy.ru/)

(Sursă: http://goskatalog.ru/)

(Sursă: http://www.proza.ru/)

(Sursă: http://центрвик.рф/)

Sfânta Muceniță Glafira din Amasia, Turcia (26 aprilie)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Aceasta era o fecioară deosebit de frumoasă ce se trăgea din cetatea Romei și era slujnica împărătesei Constanția, soţia împăratului Licinius și soră vitregă a sfântului împărat Constantin cel Mare (pomenit la 21 mai).

Licinius, pentru că împărăţea cu sfântul Constantin și avea se însoțea cu sora acestuia, care era creştină, primind și el creştineasca credinţă, se jurase sfântului Constantin ca niciodată nu se va depărta de la creştinătate, ba încă să o şi apere. După aceea însă, împărăţind la Răsărit, uită facerile de bine ale lui Hristos Dumnezeu și de ajutorul lui Constantin și se rupse de dânsul şi credința dreptmăritoare, iară împăratului Constantin i se făcu vrăjmaş.

Deci aflându-se Liciniu în Nicomidia, puse început iară închinării la idoli, izgonind din palatele împărăteşti şi din toată curtea pe toţi cei ce erau creştini: senatori, boieri, slugi şi înarmaţi. Apoi începu fără de ruşine a se tăvăli în necurăţiile trupeşti, făcându-se nesăţios spre păcatul trupesc, răpind cu sila femeile şi fiicele senatorilor spre amestecare. Dar mai ales pe cele creştine cu sila le luă, spre ocara sfinţilor şi spre întinarea credinţei în Hristos Dumnezeu.

Auzind de aceasta binecredincioasă şi creştina împărăteasă Constanția, soţia lui, îi sângera inima de toate cele făcute de dânsul şi îl înştiinţa prin scrisori pe fratele său, Constantin. Şi avea această împărăteasă în palatul său o fecioară foarte frumoasă şi deplin înţeleaptă care îi slujea ei, cu numele Glafira, cu credinţa creştină, din Italia, de neam cinstit şi binecredincios.

Pe sfânta Glafira văzând-o Liciniu se aprinse de poftă necurată asupra ei şi porunci famenului celui mai mare din postelnicii lui, cu numele Venegn, ca să-i zică ei despre aceasta. Iar Venegn, ca un mare dar, aduse ei acea veste precum că împăratul o iubeşte şi voieşte să fie cu dânsa

Însă afânta Glafira se îngreţoşă de un păcat ca acela şi izgoni cu necinste pe acel vestitor ocărind fărădelegea aceea. Apoi îi spuse împărătesei acel lucru şi o rugă, zicând:

– Pentru Dumnezeu, Cel ce a zidit cerul şi pământul, de Care tu te temi şi Căruia împăratul Constantin, fratele tău, cu credinţă îi slujeşte, nu lăsa să se piardă fecioria mea cu acea însoţire fără de lege.

Auzind împărăteasa aceasta, o iubi şi mai mult pentru întreaga ei înţelepciune și se sfătui cum ar putea-o tăinui.

Şi întrebând împăratul de dânsa, împărăteasa porunci să se vestească în palatul împărătesc că sfânta Glafira îşi ieşise din minți, zace bolnavă şi este aproape de moarte.

Deci, auzind împăratul de aceasta, încetă a se mai gândi la Glafira, iar împărăteasa, căutând vreme potrivită, liberă pe sfânta Glafira dându-i o mulţime de aur, argint, pietre scumpe, podoabe de mult preţ, haine scumpe şi toate cele trebuincioase. Încă şi slugi şi slujnice credincioase îi dădu, încât să-i ajungă spre trebuinţa ei. Şi încredinţând-o unor oameni cinstiţi şi binecredincioşi din slugile sale, le porunci s-o ducă în părţile Armeniei, nespunând nimănui nimic despre dânsa, şi să stea acolo până ce Domnul va voi să rânduiască cele bune pentru dânsa. Iară ei dădură cuvânt împărătesei că o să împlinească cu dinadinsul toate cele poruncite.

Luând pristavii pe sfânta Glafira, o îmbrăcară pe ea şi pe fecioarele cele ce erau cu dânsa în haine bărbăteşti şi astfel ieşiră din cetatea Nicomidiei. Şi, mergând cale multă, se apropiară de Armenia, ajungând la cetatea Amasia, care era mitropolie a ţării Pontului.

 Văzând sfânta Glafira frumuseţea acelei cetăţi, zise către slujitorii ei:

– Dacă vom afla aici neam creştinesc, să petrecem în cetatea aceasta.

Și le porunci să întrebe despre creştini. Întâlniră pe un tânăr din casa unui cinstit cetăţean din Amasia, cu numele Cvintie. Acel tânăr, cunoscând pe acei străini că sunt creştini şi caută pe cei de o credinţă cu dânşii, alergă singur la ei şi îi rugă să vină în casa lui şi să stea cât vor voi, spunându-le că el este creştin, arătându-le că în cetatea lor sunt mulţi creştini şi au episcop pe un bărbat ales, asemenea apostolilor. Străinii se bucurară auzind unele ca acestea, apoi merseră la Cvintie şi petrecură în casa lui, căci le dădu camere spre odihnă.

Apoi veni la dânşii şi sfântul Vasilevs, episcopul Amasiei, bărbat bun şi plin de darurile duhovniceşti.

Sfântul Sfnțit Mucenic Vasilevs, episcopul Amasiei (pomenit la 26 aprilie)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Acela întrebându-i cine sunt şi de unde sunt, sfânta Glafira îi spuse toată taina cea despre dânsa, că este din Italia cu neamul, creştină cu credinţa, slujitoare surorii împăratului Constantin, adică soţiei împăratului Liciniu, spunând şi despre pricina înstrăinării sale.

Auzind acestea, sfântul Vasilevs porunci ca nici ea, nici slujitorii ei să nu iasă afară din casă, nici să vorbească cu cineva, ca nu cumva să afle de dânsa ighemonul din cetatea aceea, căci pentru dânsa vor fi în primejdie toţi creştinii Amasiei, adăugând că acea fugă şi înstrăinare a ei va fi spre slava lui Dumnezeu.

În acea vreme acel sfânt episcop zidea o biserică în cetate, că până atunci creştinii nu aveau o biserică înăuntrul cetăţii, ci aveau numai afară o biserică foarte mică.

Sfânta fecioară Glafira dădu episcopului mult argint spre zidirea bisericii şi toate cele ce-i dăruise împărăteasa le cheltui la acea zidire, nelăsând nimic pentru dânsa.

Scrise şi împărăteasei Constanța, stăpâna sa, înştiinţând-o unde este, la cine petrece şi despre zidirea bisericii, rugând-o să trimită aur mai mult, spre săvârşirea şi împodobirea bisericii. Împărăteasa făcu aceea cu bucurie şi cu osârdie trimise la dânsa avere multă şi daruri bisericii şi episcopului şi îi scrise încredinţîndu-i-o pe roaba sa, sfânta fecioară Glafira.

Însă scrisoarea Glafirei cea scrisă către împărăteasă, o găsi Venign, postelnicul împăratului, şi citind-o află că sfânta Glafira este vie, cum şi unde se află şi spuse de aceasta împăratului Liciniu. Iar împăratul, umplându-se de mai multă mânie, scrise îndată ighemonului Amasiei, poruncindu-i ca pe Vasilevs episcopul creştinesc şi pe Glafira slujitoarea, ferecându-i în fiare, să-i trimită degrabă la dânsul în Nicomidia.

Însă, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, mai înainte de a ajunge scrisoarea împăratului în Amasia la ighemon, fericită şi sfânta Glafira se duse către Domnul.

Deci ighemonul, prinzindu-l numai pe sfântul Vasilevs episcopul, îl ferecă şi-l trimise la împărat, iar despre sfânta Glafira îl înştiinţă că murise.

Mutarea către Domnul a sfinților Glafira și Vasilevs se petrecu în anul 322.

+ * + * +

Sfântul Sfințit Mucenic Vasilevs, episcopul Amasiei

(Sursă: http://days.pravoslavie.ru/)

Fugind Glafira de prăpastia cea pierzătoare de suflet, te-a aflat, Sfinte Mucenice Vasilevs, Sfinţite Părinte, liman de mântuire. Pentru aceea şi logodindu-se cu Hristos Ziditorul, se bucură strigând: Tu eşti Dumnezeul nostru şi nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Adus-ai pe Glafira mireasă Mirelui Hristos, împodobită cu totul de virtuţi şi strălucind cu fecioria şi înfrumuseţând-o pe dânsa cu învăţături, ai învrednicit-o şi de cămara Mirelui, cu care împreună te şi bucuri în Locaşurile cele Cereşti, Sfinte Părinte Vasilevs. (Din Canonul Sfântului Sfințitului Mucenic Vasilevs)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://www.rus-icons.info/)

+ * + * +

Amasia, Turcia

(Sursă: http://romeartlover.tripod.com/)

(Sursă: http://dickschmitt.com/)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

Sfânta Cuvioasă Elisabeta făcătoarea de minuni din Constantinopol, Turcia (24 aprilie)

(Sursă: http://pravicon.com/)

Aceasta fu aleasă din pântecele maicii sale pentru a sluji lui Hristos Dumnezeu, căci vestea naşterii sale se făcu prin dumnezeiască descoperire maicii ei, mai înainte înştiinţând-o că prunca ce se va naşte dintr-însa va fi vas ales al Sfântului Duh. Deci, din copilărie se dădu la slujba lui Dumnezeu şi se făcu mireasă lui Hristos, slujind în ceata de fecioare, adică de călugăriţe și ostenindu-şi trupul cu post şi nevoințe.

Pentru aceasta luă dar de a tămădui bolile, nu numai pe cele trupeşti, ci şi pe cele sufleteşti. Cu rugăciunea tămăduia toate bolile trupeşti, iar cu cuvintele şi cu sfaturile de Dumnezeu insuflate, vindeca sufletele omeneşti, povăţuindu-le spre pocăinţă şi spre toată fapta cea bună.

Îmbrăcămintea sa era numai o haină de păr aspră şi degera trupul ei de frig, însă duhul ei ardea totdeauna cu văpaia dragostei dumnezeieşti.

Şi fiind pusă egumenă surorilor, arătă mare silinţă, îngrijind de mântuirea acelora.

Înfrânarea ei era fără de măsură, căci mulţi ani petrecu nemâncând pâine, ci hrănindu-se numai cu verdeţuri şi cu legume, iar untdelemn şi vin nu gustă niciodată în toată vremea vieţii sale. De multe ori petrecea în post câte 40 de zile, negustând nimic. Vreme de 3 ani, urmând sme­reniei vameşului, nu-şi ridică ochii cei trupeşti spre cer, iar cu cei sufleteşti totdeauna privea spre Dumnezeu, Care este întru cei de sus, şi pe Acela pe scaun înalt şi preaînălţat, înconjurat de Serafimi, prin dumnezeiasca gândire ca prin oglindă îl vedea şi nu-şi lipea mintea de cele pământeşti. Iar când, după obicei, înălţa rugăciunile cele de miezul nopţii în singurătate, era strălucită şi luminată de sus cu lumină cerească.

Încă fu şi făcătoare de minuni. Pe un balaur cumplit îl omorî cu rugăciunea, pe o femeie, căreia de mulţi ani îi curgea sânge, o tămădui, duhuri necurate goni din oameni şi multe alte minuni făcu, nu numai în viaţă, ci şi după moarte.

Iar după fericitul ei sfârşit, mormântul ei făcea minuni, dând tămăduiri bolnavilor, căci până şi prin praful cel luat de pe moaştele ei dăruia vedere orbilor, ca să se slăvească prin dânsa Hristos, Dumnezeul nostru, dinaintea Căruia pururea mijlocește pentru toți cei ce se i se roagă cu credință.

+ * + * +

Viaţa ta cea luminată s-a împodobit cu virtuţile, adormirea ta a strălucit cu sfinţenie prin minuni, alungând pe demoni şi prin Dumnezeiescul har ai risipit viforul patimilor.

Mână de îndurare întinzi şi dai sănătate celor ce aleargă şi cu credinţă se apropie de moaştele tale, întărirea sihaştrilor, Sfântă Elisabeta, purtătoare de Dumnezeu.

O, minune! Cum după îngropare şi după punerea de demult în mormânt, se văd moaştele tale zăcând nestricate, dăruite şi luminate cu semne şi cu minuni şi dăruiesc izvoare de tămăduiri credincioşilor în toate zilele. (Din Canonul Sfintei ce se citește la Utrenie)

Ostenelile înfrânării le-ai suferit şi ai primit darul nepătimirii şi al tămăduirilor, Sfântă Elisabeta de Dumnezeu insuflată: a tămădui tot felul de boli şi a alunga lucrarea duhurilor necurate, ceea ce eşti vrednică de laudă. Roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă. (Sedelna Sfintei)

+ * + * +

Canonul de rugăciune al Sfintei Cuvioase Elisabeta:

http://www.doxologia.ro/canon-cantari/canon-de-rugaciune-catre-sfanta-cuvioasa-elisabeta-facatoarea-de-minuni (clic aici)

Acatistul Sfintei Elisabeta:

http://www.doxologia.ro/ceaslov/acatiste/acatistul-sfintei-cuvioase-elisabeta (clic aici)

+ * + * +

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://pravicon.com/)

(Sursă: http://4spisok.ru/)

Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului, Turcia (10 aprilie)

(Sursă: http://www.enromiosini.gr/)

Acesta s-a născut în anul 1745 și a fost fiul ciobanului Ioan Anghelopoulos și a soției sale Asemina, din satul Demetsana, Arcadia, Peloponez, care îi puseră la botez numele Gheorghe.

Studiile și le începu în satul său, Demetsana, cu călugărul Meletie și cu Atanasie Rusopulos, iar la vârsta de 20 de ani merse cu Atanasie la Atena unde învăță vreme de 2 ani cu vestitul dascăl Dimitrie Vodas. Apoi, în anul 1767, la 22 de ani, plecă orașul Smirna din Asia Mică, unde locui la unchiul său, ieromonahul Meletie, și urmă cursurile Școlii Evanghelice (Evangheliki Skoli), o școală creștin-ortodoxă de studii superioare.

Apoi merse în insulele Strofadis unde îmbrăcă haina monahală cu numele Grigorie, mergând mai apoi în insula Patmos unde urmă cursurile vestitei școli Patmias Skoli de la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul, întemeiată de sfântul cuvios Macarie Kalogeras, unde dobândi și mai multă învățătură.

Sfântul Cuvios Macarie Kalogeras (pomenit la 19 ianuarie)

(Sursă: http://www.patmosmonastery.gr/)

Între timp, mitropolitul Procopie al Smirnei își aduse aminte de Grigorie pe care-l știa de când acesta stătuse în orașul Smirna și-l chemă în mitropolia sa unde îl hirotoni diacon și îl rândui arhidiacon, pentru ca mai târziu să fie făcut preot și protosinghel, adică vicar al mitropolitului.

În vremea aceea, în urma neizbânzii expediției lui Orlov în Peloponez, poruncită de Ecaterina cea Mare, și a încercării ruso-grecești de a elibera Peloponezul de sub stăpânirea turcilor care duse la nimicirea oștirii grecești și pierderea multora dintre ruși, arnăuții albanezi, chemați de către turci, năvăliră asupra locuitorilor Peloponezului omorând mulți civili nevinovați, nimicind și jefuind avutul lor.

Mulți episcopi, preoți și mireni fugiră din Peloponez, aflându-și adăpost în insulele ioniene și egeene sau în Asia Mică. Iară sfântul Grigorie izbuti să-și ducă părinții și frații la Smirna, punându-i la adăpost.

Între timp, arhidiaconul Grigorie se ocupă de scrierea multor cărți folositoare și însemnate, vrând să-i facă atât pe clerici cât și pe mireni să înțeleagă mai adânc credința ortodoxă.

În 1785, la vârsta de 40 de ani, Grigorie fu ales mitropolit al Smirnei, urmând lui Procopie care ajunsese patriarh al Constantinopolului. Sfântul ierarh sluji bine pe oamenii din Smirna, chivernisindu-și eparhia cum se cuvine, clădind noi biserici și școli și reparând numeroase biserici mai vechi.

În ultimul său an la Smirna, 1797, pe când se afla la Constantinopol ca membru al Sfântului Sinod, află de izbucnirea tulburărilor iscate de mai mulți musulmani din Smirna, întrebându-se în ce fel poate ajuta poporul suferind. Astfel, sfântul Grigorie avu două exemple vii ale urgiei și prăpădului iscat de musulmani, atât ostași cât și civili, împotriva creștinilor ortodocși.

Sfântul mitropolit Grigorie sluji fără întrerupere pe creștinii din Smirna vreme de 30 de ani, până când, la 1 mai 1797,  fu ales patriarh al Constantinopolului, urmând patriarhului Gherasim al III-lea. Avea să fie prima din cele 3 domnii ale sale ca patriarh.

În dregătoria de patriarh, sfântul Grigorie aduse rânduiala monahală la Patriarhia Ecumenică, fapt ce nu fu pe placul multor mitropoliți și episcopi. Se ocupă mult de refacerea clădirilor patriarhiei și a multor biserici căzute în ruină.

Între alte lucrări filantropice, el întemeie un fond de ajutor pentru săraci, Kivotos tou Eleous, folosit pentru a-i scuti pe preoți de plata haraciului anual.

Pentru nevoile învățământului, reîntemeie tipografia patriarhiei, prima din 1628, când sfântul sfințit mucenic Chiril Lukaris, patriarhul Constantinopolului, adusese în oraș o tipografie, care însă fusese distrusă de ieniceri la îndemnul iezuiților și cu mita dată de aceștia.

Sfântul Sfințit Mucenic Chiril Lukaris, patriarhul Constantinopolului (pomenit la 27 iunie). Portret ale sfântului ierarh săvârșit în anul 1632, cu 6 ani înaintea de primirea cununii mucenciei. Icoana și o părticică din cinstitele sale moaște se află și la Mănăstirea Radu-Vodă din București

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

 Sfârșitul veacului al XIX-lea și primele decenii ale celui de-al XIX-lea fură un răstimp de mare neliniște în Imperiul Otoman.

Napoleon ocupase provincia egipteană a Imperiului. Ali Pașa din Ioanina se răsculase în Epir și Albania împotriva Porții Otomane. Existau bande de oameni fărădelege, numiți clefți, care rătăceau prin munții Peloponezului. Mulți greci din Imperiul Otoman se organizau după principiile Societății Prietenilor (Filiki Eteria), o societate secretă ce urmărea alungarea turcilor din Balcani. Până la urmă revoluția izbucni în Țările Române, condusă de Alexandru Ipsilanti, un general din armata rusă și conducătorul Eteriei.

Sfântul patriarh Grigorie era foarte nemuțumit și de faptele clefților din Peloponez, care adesea îi hărțuiau deopotrivă pe grecii ortodocși și pe turci. Pentru aceea dădu o enciclică în care osândea faptele lor.

Nu știm ce credea despre revoluția lui Ipsilanti, care eșuă costând viețile multor tineri greci care studiau în Principatele Române. Probabil era precaut și neîncrezător, amintindu-și de urmările dezastruoase pentru creștini ale expediției lui Orlov în Peloponez și de tulburările din Smirna din 1797.

Rânduiala monahală conservatoare impusă tuturor celor de la Patriarhia Ecumenică de către sfântul patriarh întrecu răbdarea anumitor ierarhi care uneltiră împotriva lui și dobândiră încuviințarea stăpânirii otomane să fie înlocuit. Astfel, fu trimis în surghiun în Sfântul Munte Athos unde se așeză în Mănăstirea Iviron. Acolo îl întâlni pe sfântul nou mucenic Constantin pe care îl povățui.

Sfântul Grigorie era fericit cu viața liniștită și pașnică din Sfântul Munte, unde își petrecea vremea în rugăciune și cercetarea scrierilor duhovnicești.

Când patriarhul Calinic al V-lea se retrase, în septembrie 1806, sfântul Grigorie fu reales patriarh, continuându-și numeroasele activități filantropice și de învățământ.

Însă politica turcească nu-i dădea pace. Marele vizir Mustafa Bairktar reuși să revină la putere și să-l așeze pe tronul otoman pe Mahmud al II-lea în anul 1808. Aceasta îi dădu prilej patriarhului Calinic să se întoarcă la patriarhat, fiind favoritul marelui vizir.

Astfel, sfântul Grigorie fu surghiunit de data asta în insula Prinkipo.

Patriarhul Calinic rămase numai 10 luni în slujirea de patriarh, fiind înlocuit de Ieremia al IV-lea. Atunci i se potunci patriarhului Grigorie să plece din nou în surghiun în Sfântul Munte Athos.

La 19 ianuarie 1819, sfântul Grigorie fu ales patriarh pentru a treia și ultima oară, după retragerea predecesorilor săi.

Când în martie 1821, izbucni în Peloponez Revoluția Grecească, guvernul otoman hotărî să dea un exemplu din rândurile conducătorilor creștini, atât mireni cât și clerici, poruncind executarea unui număr cât mai mare dintre ei. Pe lângă conducători, un număr necunoscut de creștini ortodocși obișnuiți din orașele mari, mai ales din Constantinopol, fură atacați și omorâți pe ulițe.

Guvernul otoman al sultanului Mahmud al II-lea plănuise de la început să-l execute pe patriarh, ca exemplu pentru creștini ortodocși și astfel să înăbușe revoluția. Înainte de a înfăptui gândul lor, așteptară până ce patriarhul sfârși de slujit Dumnezeiasca Liturghie de Paști, din dimineața Duminicii Paștilor la 10 aprilie.

Între timp, după săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, sfântul patriarh se duse în sala de oaspeți a Patriarhiei să-i întâmpine pe ierarhii care se adunau acolo, iar puțin mai târziu se retrase în odăile sale să se odihnească. În acel moment i se spuse de izbucnirea Revoluției Grecești din Peloponez și fu întrebat:

– Ce se va întâmpla acum?

Iară el răspunse cu glas liniștit:

– Acum și pururea, facă-se voia Domnului.

Apoi sfântul patriarh ațipi puțin. La 10 dimineața, noul dragoman al Porții, Stavrakis Aristahis, al cărui predecesor fusese executat din pricina evenimentelor din Peloponez, sosi împreună cu secretarul afacerilor externe din guvernul otoman. Sfântul patriarh crezu că este tradiționala vizită de politețe cu prilejul săbătorii Sfintelor Paști din partea guvernului sultanului. Însă vizita aceasta avea să fie diferită.

Erau de față mai mulți mitropoliți care auziră cum i se spunea patriarhului că este scos din dregătorie fiindcă era „nevrednic de rangul patriarhal și nerecunoscător față de Sublima Poartă și trădător”. Firmanul dispunea exilul său în cetatea Halkidon.

Apoi fu luat prizonier, fiind însoțit de arhidiaconul Nichifor, de diaconul Agapie și de nepotul Dimitrie. Curând patriarhul și mitropoliții își dădură seama că nu avea să fie surghiunit, ci dat morții.

În închisoare, patriarhul fu necontenit anchetat și supus la cazne. Turcii căutau să scoată de la dânsul informații pe care credeau că le are despre Revoluția Grecească. Făcură chiar și o încercare de a-l face să se convertească la islam și astfel să scape cu viață. Sfântul Grigorie nici nu vru să audă de așa ceva, tot așa cum refuzase și ofertele de a fugi când Alexandru Ipsilanti își începuse încercararea de eliberare a Principatelor Române. Știa că fuga sa ar fi grăbit masacrul general al ortodocșilor din Imperiul Otoman. De asemenea, convertirea sa la islam ar fi descurajat orotdocșii ce se ridicaseră să-și câștige libertatea. Patriarhul Grigorie răspunse doar atât:

– Faceți-vă treaba. Patriarhul creștinilor ortodocși moare creștin ortodox.

Sfântul părinte fu scos din închisoare și dus la poarta patriarhală unde fu spânzurat de ușa din mijloc ce dă înspre intrarea pe terenurile patriarhiei.

(Sursă: https://antexoume.wordpress.com/)

Un renegat, fost ortodox, convertit la islam, ajută la executarea lui.

Între timp sultanul stărui să se aleagă de îndată un patriarh dintre ierarhii prezenți la Constantinopol. Deci fu ales mitropolitul Evghenie, care fu dus cu alai de clerici și dregători otomani până la Patriarhie. Noul patriarh fu silit să se aplece și să intre pe aceeași poartă de care spânzura sfântul patriarh Grigorie, care fusese ținut cu dinadinsul în viață până ce avea să aibă loc această dramatică scenă.

Trupul sfântului Grigorie rămase spânzurat de poarta Patriarhiei vreme de 3 zile, după care fu dat jos de către evreii tocmiți de turci pentru acest scop și apoi târât pe ulițele cetății Constantinopol.

(Sursă: https://antexoume.wordpress.com/)

Apoi îl aruncară în mare. Însă trupul nu se scufundă pe dată, fiind scos mai apoi de o corabie grecească ce arbora drapelul rusesc și dus la Odessa, unde fu îngropat ca un mucenic și un erou.

(Sursă: https://antexoume.wordpress.com/)

În anul 1921, patriarhul Grigorie al V-lea fu proslăvit cu sfinții de Biserica Ortodoxă Greacă, iară cinstitele sale moaște fură cerute și înapoiate în Grecia, fiind îngropate în Catedrala Buneivestiri din Atena.

Astfel, sfântul patriarh Grigorie al V-lea din satul Demetsana, Peloponez, își jertfi viața pentru Iisus Hristos și pentru întregul popor ortodox din Imperiul Otoman, în Duminica Pașilor, la 10 aprilie 1821.

+ * + * +

Cinstiele moaște ale Sfântului Sfințitului Mucenic Grigorie al V-lea, patriarhul Constantinopolului

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

+ * + * +

Viața Sfântului Sfințitului Mucenic Grigorie poate fi aflată în:

+ * + * +

Poarta de care a fost spânzurat Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie rămâne închisă până astăzi

(Auraă: http://upload.wikimedia.org/)

+ * + * +

(Sursă: http://xristianos.gr/)

(Sursă: http://4.bp.blogspot.com/)

+ * + * +

Casa copilăriei Sfântului Sfințit Mucenic Grigorie

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)

+ * + * +

Statuia Sfântului Sfințit Mucenic Grigorie aflată la intrarea Universității din Atena

(Sursă: http://upload.wikimedia.org/)